BusinessMagazin

Tag: razboi

  • Cum s-a „topit” oferta Alro Slatina şi ce urmează pentru singurul producător de aluminiu din ţară

    Maria B., proaspăt absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, îşi începe cugetările de dimineaţa şi planificarea zilei de marţi în faţa oglinzii din baie, un suport reflexiv montat pe aluminiu.

    După ce îşi aşază pe nasul ascuţit ochelarii cu ramă din aluminiu, Maria se refugiază în bucătarie, unde într-un mod tradiţional, cu totul diferit faţă de viaţa de corporatist cu care este obişnuită, deschide robinetul din aluminiu şi lasă apa rece să curgă într-un mod caracterizat de ea ca fiind „la liber”. Cel puţin până găseşte ibricul fabricat tot din aluminiu în care pune o linguriţă de zahăr, două de cafea, iar ulterior foarte puţină apă. O linguriţă tot din aluminiu. După ce termină micul dejun, Maria înveleşte resturile cu o folie din aluminiu.

    Acest metal are o întrebuinţare zilnică pentru Maria: o ajută să-şi înceapă dimineţile, o transportă de acasă la serviciu şi oriunde prin intermediul autoturismului şi al semnelor de circulaţie, o ajută să lucreze şi să fie conectată la internet prin intermediul cablurilor de telecomunicaţii. Un metal a cărui producţie în România este realizată doar de o singură companie – Alro Slatina.

    Însă, din păcate, Maria are şanse reduse de a deveni investitor la bursă la Alro Slatina după ce oferta companiei, iniţată de acţionarul majoritar şi prin care se intenţiona creşterea numărului de acţiuni disponibile la liber la tranzacţionare, a eşuat.

    Ce a stat în spatele eşecului ofertei Alro Slatina

    Oferta secundară de vânzare de acţiuni (SPO) nu a avut succes chiar dacă intermediarii acesteia au decis să modifice preţul din mers, prin reducerea acestuia de la 6,18 lei pe acţiune la 3,5-4 lei pe unitate, o decizie luată în premieră pentru piaţa de capital din România.

    Un deznodământ suprinzător, dat fiind faptul că Alro Slatina este una dintre cele mai profitabile companii din România, dar şi unul dezamăgitor pentru bursa de la Bucureşti în condiţiile în care SPO-ul Alro Slatina este prima ofertă care eşuează din ultimii cinci ani, ceea ce diminuează şansele ca România să fie promovată de la categoria de frontieră la cea de piaţă emergentă de agenţiile de evaluare financiară.

    „La eşecul ofertei au contribuit un cumul de factori interni şi externi. Dintre factorii externi consider ca fiind importanţi evoluţia nefavorabilă a preţului aluminiului în ultimele trei luni (a scăzut cu peste 15%), contextul nefavorabil la nivelul pieţelor de capital emergente (acestea regăsindu-se pe o tendinţă descendentă de la începutul anului), precum şi incertitudinile în ceea ce priveşte impactul unui posibil război comercial la nivel global asupra afacerilor viitoare ale companiei”, spune Gabriel Aldea, şeful brokerilor de la societatea Tradeville. La categoria factori interni, Aldea menţionează discuţiile cu privire la posibila modificare a mecanismului Pilonului II de pensii private, cel mai mare investitor la bursă, ceea ce este posibil să fi scăzut interesul acestora pentru oferta Alro Slatina. 

    „De asemenea, preţul cerut de vânzători este posibil să fi scăzut apetitul investitorilor instituţionali străini. Spre exemplu în cazul ofertelor iniţiate de Fondul Proprietatea pentru acţiunile din portofoliul său, preţul includea un discount faţă de cel din piaţă şi de peste 10-12%. În cazul Alro, dacă luăm în considerare preţul de tranzacţionare înainte de lansarea ofertei, discountul maxim ce putea fi oferit (luând în calcul preţul minim acceptat de vânzători, de 3,5 lei/acţiune) era de până la 3%”, adaugă el.

    Ruşii de la Vimetco împreună cu acţionarul minoritar Conef au scos la vânzare circa 384 milioane de acţiuni Alro Slatina, ceea ce ar fi majorat free floatul (acţiunile libere disponibile la tranzacţionare n.red.)companiei de la 5,59% în prezent la circa 59%. Chiar dacă intermediarii ofertei au decis să prelungească operaţiunea cu trei zile lucrătoare, până pe 19 iulie, interesul din partea investitorilor de retail a fost unul extrem de scăzut, cu un grad de subscriere de doar 16% în ordine de circa 38 mil. lei.

    Datele pentru investitorii instituţionali încă nu au fost făcute publice şi probabil nici nu vor fi, întrucât oferta a fost închisă fără succes. Din totalul ofertei, 85% era adresată investitorilor instituţionali, dar rezultatul final arată că nu s-a găsit preţul care să satisfacă oferta cu cererea.
    „Printre posibilele cauze care au determinat prudenţă din partea investitorilor se numără volatilitatea rezultatelor financiare ale Alro SA în ultimii ani (în prezent situaţia financiară este bună, însă în urmă cu trei ani societatea înregistra pierderi), riscurile induse de noua logică comercială mondială care este impusă de SUA – războiul comercial cu China şi UE, cu impact direct şi în cotaţia aluminiului (depreciere de circa 20% în ultimele trei luni), şi nu în ultimul rând de perioada mai apatică pe care o traversează piaţa locală”, spune Alin Brendea, directorul general adjunct al Prime Transaction.

    Ce urmează pentru Alro Slatina

    Evoluţia acţiunilor Alro Slatina ar putea fi asemănătoare cu cea dinainte şi practic eşecul ofertei nu ar avea de ce să cântărească greu pe preţul unei acţiuni, întrucât operaţiunea a fost întreprinsă de acţionarul majoritar, şi nu de către emitentul în sine.

    Însă Alro Slatina a pierdut o oportunitate de a-şi majora numărul de acţiuni disponibile la tranzacţionare, ceea ce nu ar fi pus atât de multă presiune pe preţ şi a pierdut tempo şi pentru includerea în indicele principal BET, dar şi pentru atragerea unei categorii mai mari de investitori, consideră brokerii.

    „Alro nu va fi o companie diferită faţă de cea de până acum, însă este evident că a pierdut un tempo pentru creşterea semnificativă a lichidităţii acţiunilor la bursă, pentru includerea în indicele BET şi pentru captarea interesului investitorilor instituţionali de talie mare”, consideră Gabriel Aldea.

    Evoluţia viitoare a preţului va depinde într-o măsură ridicată de rezultatele financiare ce vor fi obţinute de companie, de contextul de piaţă şi de posibilele implicaţii asupra activităţii din perspectiva unui eventual război comercial la nivel global, adaugă el.

    Pe 30 iulie acţiunile Alro Slatina se tranzacţionau la 3,63 lei, în apropierea preţului de 3,61 lei din 26 iunie, cu o şedinţă înainte ca emitentul să publice prospectul de vânzare de acţiuni. În prima şedinţă de după anunţul potrivit căruia oferta de vânzare a 54% din capitalul social a fost închisă fără succes, acţiunile au scăzut cu 1,4%.

    Evident, nereuşita operaţiunii indică nevoia unei pieţe locale mai lichide, mai bine populate cu investitori. „Pentru companie nu cred că putem vorbi de o influenţă negativă semnificativă, din moment ce operaţiunea nu a fost realizată de către aceasta, ci de către acţionarul majoritar. Preţul în piaţă a revenit în zona în care se afla înainte de oferta publică şi probabil în această zonă va aştepta publicarea rezultatelor financiare semestriale”, spune Alin Brendea. Alexandru Angelo, broker la societatea Goldring, este de părere că preţul din piaţă nu va fi afectat de eşecul ofertei: „Dimpotrivă, pot fi investitori care nu au reuşit să cumpere în ofertă şi doresc în continuare să aloce fonduri pentru această companie, deci putem asista chiar la o susţinere a cotaţiilor din partea cumpărătorilor”.

  • Premierul Rusiei avertizează că aderarea Georgiei la NATO ar putea provoca “un conflict teribil”

    Potrivit unor pasaje din interviu, difuzate luni, premierul a mai indicat că războiul din 2008, între Georgia şi regiunea separatistă Oseţia de Sud, sprijinită de Rusia, ar fi putut fi prevenit. “Nu era inevitabil”, a subliniat Medvedev.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Război TOTAL între cetăţeni şi Poliţia Română! Modul incredibil în care au fost pedepsiţi sute de oameni care au făcut un gest aparent banal

    Dezamăgiţi de modul în care Poliţia Română s-a comportat în evenimentele care au ţinut capul de afiş al ultimelor zile, mulţi români au decis să se răzbune, cumva, pe autorităţi. Şi, cum Facebook a devenit calea cea mai uşoară, sute de utilizatori ai reţelei sociale au intrat pe pagina Poliţiei Române pentru a “ajuta” la scăderea notei. Înaintea scandalului, Poliţia Română avea nota 3,2 din 5.000 de review-uri date de utilizatori, iar miercuri ajunsese, deja, la nota 1,1, din peste 50.000 de review-uri.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Donald Trump l-a avertizat pe preşedintele iranian împotriva ameninţării Statelor Unite

    “Niciodată să nu mai ameninţi Statele Unite, sau vei înfrunta consecinţele aşa cum au facut-o şi alţii de-a lungul istoriei. Nu mai suntem o ţară care să suporte cuvintele tale care îndeamnă la violenţă şi moarte. Ai grija!”, a declarat Donald Trump pe contul personal de Twitter.

    Într-un discurs susţinut duminică, secretarul de Stat Mike Pompeo a denunţat liderii Iranului ca făcând parte dintr-o “mafie” şi a promis să ajute iranienii în lupta lor împotriva Guvernului

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro. 

  • Cătălin Păduraru: Vinarium, IWCB sau lupta la baionetă în războaiele vinului

    nde se află vinul românesc? Din punct de vedere calitativ, probabil la cel mai înalt nivel din istorie. Dar asta nu înseamnă prea mult, atât timp cât toate ţările producătoare de vin şi neatinse de vreun război sau limitare religioasă se află şi ele în aceeaşi fericită situaţie. Progresul, realizările tehnologice sunt, astăzi, la îndemana oricui. Vinul, produs cu identitate, are nevoie de istorie, de palmares, de pieţe cultivate (adică de pieţe în care să fie prezent, să aducă satisfacţii gustative dar şi satisfacţia profitului pentru cei care lucrează cu el), de cercetare, de comunicare. De o direcţie. Toată suflarea românească e bucuroasă de absorbţia fondurilor europene pentru reconversie (vie) şi retehnologizare (cramă).

    Asta este în amonte. Dar în aval? Astăzi este (relativ) bine. Dar mâine? Poate nu este întâmplător că aproape în toate cărţile dedicate domeniului apărute în străinătate şi destinate publicului larg nici măcar nu suntem menţionaţi. Sau, dacă suntem, ocupăm spaţii egale cu ţări ca Slovacia sau Malta… Revistele de specialitate nici nu se mai obosesc să ne treacă la „inventar”. Şcoli celebre ne-au scos din curriculum (una dintre ele funcţionează, de câţiva ani, şi în România; cursurile se predau în engleză şi maghiară).
    La nivelul mentalului colectiv internaţional nu există vinul românesc.

    Existăm sau nu pe pieţele internaţionale?

    Se înţelege că excepţiile, câteva firme româneşti care exportă (şi acelea, în majoritate, către „nişe etnice”), nu pot aduce România în plutonul forţelor care domină Lumea Vinului. Ţări cu potenţial mult mai mic decât cel al ţării noastre (sau despre care credeam noi „după ureche” că este mult mai mic) sunt prezenţe vizibile şi constante pe pieţele importante. Au strategii şi le duc la îndeplinire. De ce? Pentru simplul motiv că au înţeles că niciun clasament nu e bătut în cuie. Astăzi SUA sunt pe locul trei mondial, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, putea să pară o glumă în anii ’60-’70. Sigur, putem spune că SUA sunt o forţă pe toate planurile. Dar ce spunem atunci de Chile, Noua Zeelandă (a zecea exportatoare din lume)? În curând, vom înţelege că nici Georgia sau Moldova nu s-au mulţumit cu actuala ierarhie. Vorbim de piaţa „noastră” şi de pieţele internaţionale… Ca mâine şi piaţa noastră va fi una (pe deplin) internaţională. De la momentul în care Amazon va livra vinuri şi aici până la intrarea marilor operatori globali de distribuţie sau a marilor firme de vin (cu cifre de afaceri ameţitoare, de câteva ori mai mari decât întreaga noastra piaţă)  peisajul „nostru” se va schimba. Dramatic.

    (Se prea poate ca tonurile în care zugrăvesc vulnerabilităţile României viticole să nu fie prea plăcute.)

    Nu am cum să ocolesc adevărul: vor fi schimbări disruptive, cu o multitudine de efecte neaşteptate. Acest context nu este un accident istoric. Este lupta şi persuasiunea profesioniştilor şi rezultatul strategiilor naţionale (ale altor ţări).

    Accident istoric poate fi numit ceea ce pare a se întâmpla în Africa de Sud. Este posibil ca, din cauza turbulenţelor interrasiale de acolo, un mare jucător să lase mult loc liber.

    Se gândeşte România să acţioneze în vreun fel?

    Şi atunci, de ce să ne-mbătăm cu apă rece pretinzând că suntem a nu ştiu câta forţă vitivinicolă? Forţa poate fi măsurată prin prezenţa pe „raftul” internaţional.

    Contraargumentul că avem o piaţă internă destul de mare nu ţine. Cât de mare? Cine a măsurat pentru a şti potenţialul (limita de extensie)? Ce, cum, cât vor cumpăra consumatorii tineri (adică cum va arăta piaţa aceasta „fantastică” peste 3-4 ani)?

    Ar putea aduce vinul beneficii românilor?

    Oare crede cineva că în regiunea Bordeaux sau în Toscana ori în Marlborough trăiesc bine doar vinarii? Orice domeniu de activitate, că e vorba de construcţii, transport, comerţ, turism (inclusiv, sau, mai ales, cel „neindustrial”), avocatură, bănci, îşi sporeşte profitul când se atinge de performanţa adusă de vin în aceste regiuni.

    În Bordeaux, Alain Juppé, primarul de astăzi al oraşului, a investit bani publici printr-o fundaţie (!), zeci de milioane de euro în Cité du Vin! (Muzeul Vinului. Noi nu avem unul nici măcar de 1 milion de euro.) A promis o creştere fabuloasă a numărului de vizitatori în zonă. Şi asta se întâmplă. Doar prin aeroportul de aici trec anual 10 milioane de oameni.

    Berlinul, Parisul, Londra, Bruxelles-ul, Viena investesc bani publici în târguri şi concursuri de vin pentru a creşte vitalitatea (şi atractivitatea) acestor oraşe. Berliner Wine Trophy, Citadelles du Vin Paris (întrecut de International Wine Contest Bucharest, IWCB, ca număr de probe), IWC London, AWC Vienna – sunt modele de colaborare public-privat, în folosul tuturor cetăţenilor (la noi, crezându-se că e vorba de profitul producătorilor de vin, ceea ce este, în mod clar, greşit, ne mutăm de pe un picior pe altul).

    La noi, mai mult decât oriunde, este nevoie de sprijin. Trebuie să recuperăm timpul pierdut (trei decenii!). Prin dezvoltarea enoturismului am putea aduce acasă zeci de mii de români plecaţi în străinătate, care să întoarcă aici, găsindu-şi un rost ca angajat sau ca antreprenor. Enoturismul cere o suită întreagă de servicii şi divertisment variat, potrivit pentru toate vârstele. Pescuit, vânătoare, biking, tracking, welness, spa, tenis, golf, river rafting, o listă aproape fără sfârşit. Toate acestea antrenează mii de angajaţi, sute de antreprenori.

    Mai avem voie să plantăm zeci de mii de hectare (lucru rar întâlnit în UE). Se poate crea un program prin care să apară o categorie nouă socio-profesională, viticultori care să nu aibă neapărat propria cramă, care să „sindicalizeze”, trimiţând  strugurii la o cooperativă pentru vinificare şi condiţionare. Tot aici s-ar putea face şi îmbutelierea. Vinul s-ar obţine în condiţii decente şi ar fi posibil ca acest gen de colaborare în vederea obţinerii valorii adăugate să inhibe păguboasa producţie de vin de 2 lei, obţinut din hibrizi şi vândut pe marginea drumului.

    Vinul acesta prost şi ieftin, deşi iubit de multi români, nu poate asigura un ciclu economic care să ţină tinerii acasă şi, în niciun caz, să-i „întoarcă” pe cei deja plecaţi „afară”.

    Da, vinul românesc poate aduce beneficii materiale imense românilor dar nu putem omite nici „veniturile” acorporale. Cele care ar putea cu adevărat să ne facă să folosim sintagma „mândri că suntem români”.

    Ce face statul român? Stă. În cel mai fericit caz, se face că lucrează.

    În cei 28 de ani de la Revoluţie nu a existat niciun politician marcant, niciun înalt funcţionar care să abordeze serios problema vinului românesc. Şi în niciun caz cu ştiinţă. Privit exclusiv ca produs agricol, acesta nu se bucură de sprijinul ministerelor potrivite: Minsterul Culturii, Ministerul Turismului, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul pentru Mediul de Afaceri  sau, dacă există, sporadic, vreun sprijin, vinul nu este privit în dimesiunile lui reale.

    Drept urmare, efectele se văd. Sau nu se văd bine, pentru că nu avem radiografii la zi ale pieţei.

    Cercetarea, obligatorie pentru crearea unei strategii, nu poate fi asigurată de producători. Nici nu ar fi corect.

    Producătorii de vin fac… vin. Ei pot plăti sociologi, antropologi, economişti să facă studii care să răspundă problemelor lor directe. Ei nu pot rezolva „problema naţională”. Tot ce am enunţat mai sus cade în responsabilitatea statului, care, până la urmă, ar face aceste cercetări şi ar plăti experţi pentru conceptul de dezvoltare şi comunicare tot pe banii noştri. Sau pe bani europeni. (Lucru obligatoriu de menţionat, pentru că foarte mulţi oameni din stat folosesc expresia „v-am dat”.)

    Cercetarea cercetărilor (!) din străinătate ne arată clar ce am avea de făcut.

    Firmele private? Eforturi se fac. Sunt însă disparate. International Wine Contest Bucharest este un exemplu de reuşită la nivel de organizare şi afirmare internaţională. Mecanismul de colaborare stat-privat este însă blocat.

    Există şi multe iniţiative lăudabile care nu apelează la stat. Majoritatea, însă, nu îşi propun (şi nu e nimic rău în asta) să „mute munţii”. Interesant e că au început să se coaguleze parteneriate durabile între firmele private. Alianţele lor nu pot intra în concurenţă, însă, cu marile dezvoltări de forţe de pe plan mondial. Amintind de International Wine Contest Bucharest, am realizat că avem parteneri care au fost alături de acest mare concurs. E o formă de ipocrizie (la modă, nu ştiu de ce) de a expune public voalat Partenerii şi Sponsorii evenimentelor noncomerciale. Cred că vine de la alambicata lege a CNA-ului, care îşi transmite efectele de la TV către presa scrisă, neînţelegându-se că menţionarea sponsorului este minima recunoştinţă pe care poţi să o manifeşti faţă de cineva care a sprijinit un demers al binelui colectiv.
    Nu „un producător de apă minerală” este corect, ci, în cazul nostru, Aqua Carpatica, nu o marcă auto, ci Nissan ş.a.m.d.

    Unii dintre ei au sprijinit editarea lucrării Wine Wars – Războaiele vinului (lectură obligatorie pentru cei care au tangenţă cu vinul), iar mai nou sprijină una dintre cele mai interesante „construcţii” pentru Vinul românesc – Vinarium. O degustare-evaluare făcută de oameni de top din România pentru a se încerca formarea unui pluton de 100 de vinuri româneşti de top – la 100 de ani de România. Evaluarea va fi coordonată de singurul master of wine din România, Ana Sapungiu.

    E o ştire, nu?

    În cele două sesiuni Vinarium (fiecare de câte două zile), Ana Sapungiu MW a coordonat un panel format din oameni speciali ai societăţii noastre, oameni cu biografii impresionante. Am dorit să avem o interpretare holistică a vinurilor care pot fi promovate la 100 de ani de România. Chiar dacă s-a enunţat în glumă că „am strâns vreo 500 de ani de studiu în această încăpere”, rămâne – în mod serios – o sumă a competenţelor şi a unor unghiuri diferite de interpretare din domenii ca antropologia, arhitectura, istoria, literatura, arta dramatică, critica artei, business ş.a.m.d. pusă în folosul României.

    (În vinurile româneşti am îndrăznit să includem şi vinurile de peste Prut. Mulţi vor socoti acest gest o culpă. Noi l-am considerat a fi o datorie. Şi o realitate, dacă nu administrativă, măcar culturală şi istorică.)

    Statul român trebuie să întindă o mână şi să înveţe să fie partener. Într-un parteneriat, ambele părţi câştigă.

    Dezvoltarea Lumii Vinului (cu toate extensiile enunţate) degrevează statul de rezolvarea unor ecuaţii complicate, mai ales sociale, ajută la formarea brandului de ţară şi, pe termen mediu şi lung, contribuie la creşterea PIB. Dacă vrem.

  • Primele victime ale războiului comercial: Maşinile nemţeşti şi fripturile americane

    Acum, Suzhou Huadong Foods rămâne cu containere pline cu fripturi americane pe care nu şi le permite, potrivit Bloomberg.
     
    Doar trei containere de produse congelate, conţinând costiţă şi cotlet de porc, au reuşit să treacă vama înainte ca noile tarife să adauge taxe de 75.000 de dolari pe fiecare din cele şase containere rămase, spune Gong Peng, managerul general al importatorului de carne.
     
    „Nu avem nicio opţiune. Trebuie să acoperim costurile”, a spus Gong. „Cu siguranţă vom reduce dramatic achiziţiile de carne de la fermele americane”.
     
    Pornind ceea ce China numeşte „cel mai mare război comercial din istorie”, Statele Unite a impus în data de 6 iulie tarife vamale de 25% pe bunuri chinezeşti în valoare de 34 de miliarde de dolari. Beijingul a răspuns prompt cu tarife pe soia, carne şi vehicule.
     
    Suzhou Huadong, care alimentează supermarketuri precum Sam Club, deţinut de Walmart în China, reprezintă doar una dintre primele victime.
     

  • Armata israeliană a bombardat poziţii militare din Siria ca ripostă la un atac cu obuze

    Obuze lansate din Siria în schimburile de focuri dintre armata siriană şi insurgenţi au căzut vineri pe frontiera Israelului.

    În replică, armata israeliană a bombardat poziţii militare ale armatei siriene.

    Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a subliniat că Israelul va rămâne în continuare neimplicat în războiul civil din Siria.

  • BREAKING NEWS. Cel mai mare razboi din istoria economica a fost declansat oficial

    Taxele vamale au intrat în vigoare la ora Washingtonului 00.01 (ora României, 07.01).

    Făcând referire la avertizările Chinei cu măsuri de retorsiune, Donald Trump a declarat că SUA sunt pregătite să escaladeze disputa prin introducerea de noi taxe vamale, în funcţie de reacţia Beijingului.

    Tarifele speciale impuse vineri de SUA vizează produse din China în valoare de 34 de miliarde de dolari.
    “Aveţi alte 16 (miliarde de dolari) în două săptămâni şi apoi, după cum ştiţi, avem 200 de miliarde în aşteptare, iar apoi după cele 200 de miliarde avem 300 de miliarde în aşteptare”, a afirmat Trump la bordul avionului prezidenţial, în timpul unui zbor spre statul Montana, informează agenţia Dpa.

    Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a denunţat o serie de practici comerciale incorecte şi a introdus taxe vamale pentru importurile oţel şi aluminiu din numeroase ţări, în principal din statele Uniunii Europene, China, Canada şi Mexic, care au dispus măsuri de retorsiune. Washingtonul acuză Beijingul de nerespectarea drepturilor privind proprietatea intelectuală.

    Camera americană a Comerţului, cel mai mare grup de lobby în domeniul afacerilor din SUA şi un aliat tradiţional al Partidului Republican, a lansat o campanie împotriva taxelor vamale aplicate de preşedintele Donald Trump.

     

  • O cercetătoare româncă a găsit cea mai bună metodă de a avea o discuţie în contradictoriu cu partenerul

    Conform studiului publicat recent, schimbarea modului în care abordezi discuţiile cu persoana apropiată poate face ca micile neînţelegeri să devină conversaţii productive, scrie Curiosity.
     
    Pentru studiu, echipa a recrutat 675 de studenţi, dintre care aproximativ două treimi erau femei. Toate persoanele participante erau într-o relaţie şi toate aveau o ceartă care tot se repeta. Au completat un chestionar online cu privire la relaţia lor şi la cearta recurentă, inclusiv detalii despre scopurile lor pentru acea dispută şi efectele pe care le avea.
     
    Cercetătoarea româncă Ioana Cionea, profesor asistent în comunicare la Universitatea Oklahoma şi conducătoarea studiului, susţine că elementul care determină crearea unei conversaţii productive este un concept pe care l-a numit „interdependenţa disputei” şi se referă la situaţia când ambii tratează discuţia în contradictoriu ca ceva pe care o pot rezolva împreună, fără ca o persoană să dea vina pe cealaltă. Desigur, pentru a ajunge la o rezolvare, ambele părţi trebuie să ajungă la un consens.
     

  • O poveste uluitoare: A crescut fără curent sau apă potabilă, dar a reuşit să pornească DE LA ZERO companii de MILIARDE DE DOLARI

    Stewart Butterfield, fondatorul companiilor de tehnice Flickr şi Slack, este astăzi unul dintre antreprenorii de succes din Silicon Valley, cu o avere de aproape două miliarde de dolari. 

    Totuşi, Butterfield a crescut în condiţii grele, după ce tatăl său s-a decis să fugă din SUA în Canada, pentru a evita să servească în războiul din Vietnam. El a locuit împreună cu părinţii săi într-o cabină de lemn dintr-o pădure, şi timp de trei ani nu au avut apă curentă si electricitate.

    Pe când Butterfield avea şapte ani, părinţii săi au decis să se mute în Victoria, Canada.Tot atunci, antreprenorul a primit primul său computer şi a început să înveţe programare, folosindu-se de publicaţii cu profil tehnic. Iniţial, a creat jocuri simple.

    În perioada liceului, şi-a pierdut însă interesul pentru computere, şi s-a decis să studieze filosofia la Universitatea Victoria, apoi a urmat cursuri de master la Cambridge, în Marea Britanie.

    În 1997, chiar când se pregătea să aplice pentru un post de profesor de filosofie, internetul a prins avânt şi tot mai mulţi prieteni de-ai săi se îndreptau spre domenii din mediul online, unde se câştiga de două-trei ori mai mult decât în învăţământ.

    Butterfield s-a decis să renunţe la ideea de a deveni profesor şi s-a întors la vechea sa pasiune. După ce a lucrat ca web designer timp de câţiva ani, în 2002 a lansat un joc online împreună cu viitorul co-fondator al Flickr, Caterina Fake, pe atunci soţia sa. Jocul nu a avut însă succesul scontat, aşa că cei doi şi-au pierdut toţi banii. Totuşi, nu au abandonat ideea de a face bani în online, aşa că în 2004 au lansat Flickr, un serviciu destinat pentru depozitare şi utilizare ulterioară de către utilizator a fotografiilor digitale şi a clipurilor video. Faptul că tot mai multe companii lansau telefoane cu cameră foto şi din ce în ce mai mulţi oameni se abonau la servicii de intenet a impulsionat creşterea companiei. Un an mai târziu, fondatorii Flickr au vândut firma către Yahoo, pentru suma de 25 de milioane de dolari, dar Butterfield spune că a fost o decizie greşită, deoarece crede că ar fi putut obţine o sumă mult mai mare dacă ar fi aşteptat mai mult.

    În 2009, după ce a experimentat un nou eşec cu un joc online, lui Butterfield i-a venit ideea de a crea o platformă de comunicare în reţea, destinată în special angajaţii companiilor, Slack, care are în prezent opt milioane de utilizatori zilnic, dintre care trei milioane optează pentru servicii aveansate cu plată, şi peste 70.000 de clienţi sunt reprezentaţi de corporaţii. IBM, Samsung, 21st Century Fox şi Marks & Spencer sunt doar câteva dintre numele mari care folosesc Slack, evaluată în prezent la peste cinci miliarde de dolari.

    Chris Green, un consultant şi analist tehnologic al Bright Bree, spune că este un caz rar ca un antreprenor să lanseze un proiect de succes după un eşec, şi cu atât mai puţin, să reuşească asta de două ori. Principalul “rival” al platformei Slack este un serviciu gratuit oferit de Microsoft, inclus în pachetul Office 365, dar şi Zoom, o platformă care oferă servicii la un preţ asemănător.

    În prezent, Stewart Butterfield deţine o avere de circa 2 miliarde de dolari însă, conform spuselor sale, încearcă să trăiască cât mai simplu. “Mă simt cu adevărat vinovat când cheltuiesc prea mulţi bani.”