Se întâmplă şi la reuniunile anuale ale Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), care a luat fiinţă şi pentru a înlesni afluxul de investiţii străine în ţările ex-comuniste din Europa Centrală şi de Est. ”Marketingul de ţară“, promovarea României ca destinaţie pentru investiţii, nu se face, însă, chiar în fiecare an. Nu s-a întâmplat anul trecut, la reuniunea BERD de la Londra, când România nu a avut un panel oficial de prezentare, dar s-a întâmplat în primăvara acestui an, în însoritul şi mult încercatul de criză Cipru.
Reuniunea anuală a BERD, oportunitate uriaşă de reclamă pentru ţările mai puţin dezvoltate din regiune, în special în trecut, a rămas o ocazie de a ţine aproape investitorii şi de a-i informa în legătură cu evoluţia economiei şi avantajele competitive care fac diferenţa faţă de alte ţări. Astfel de reuniuni sunt o ocazie de informare, networking şi discuţii one-to-one între mai marii finanţelor europene şi investitori.
Punerile în scenă ale performanţelor economice se dovedesc utile, de altfel, câteodată, dacă ne gândim că ultimii ani au făcut unii investitorii să diferenţieze mai mult ţările pe baza performanţelor individuale în locul unui tratament la pachet. Iar România poate să fie un beneficiar al acestei schimbări de abordare având în vedere situaţia macroeconomică bună, creşterea economică solidă. Totodată, România poate să beneficieze în ochii investitorilor de un contrast favorabil în raport cu unele dintre ţările vecine sau din regiune. România este în continuare dependentă de capitalurile străine atât pentru rostogolirea datoriei externe, cât şi pentru finanţarea deficitului bugetar. Important este nu doar să atragem investitori, ci şi ce fel de investitori.
După perioada de criză economică, în care pariul cel mare era îmblânzirea pieţelor şi investitorilor prin eforturi de austeritate menite să reducă deficitele bugetare şi datoria publică, în ultimii ani s-a prefigurat mai mult ideea de revigorare a economiilor fără a distruge – prin derapaje periculoase – echilibrele restabilite cu multe sacrificii, dacă se poate şi realizarea unor reforme structurale menită să amelioreze competitivitatea şi mesaje mai mult sau mai puţin ”marketate“ care să câştige sau să păstreze încrederea investitorilor. Iar uneori este utilă coborârea din sferele macroeconomiei pe terenul economiei reale.
România a cunoscut o renaştere economică în ultimii ani, în timp ce economii mai dezvoltate din Europa avansează cu ritmuri mai lente. Datele economice şi financiare suflă în pânzele optimismului afişat de oficialii români. |nsă, cu toate că există multe motive de optimism, inclusiv după creşterea economică neaşteptat de bună din primul trimestru, de 5,7%, pot să apară nori din sfera bugetară care să întunece cerul optimismului, dacă nu vor fi găsite soluţii de creştere a încasărilor bugetare şi de compensare a deficitului bugetar. Important este să nu repetăm greşelile din trecut, când decidenţii din mediul economic şi politic se lăudau că ”economia duduie“ până când motorul a crăpat.
Revenind la reuniunea anuală a BERD – una dintre întâlnirile ritualice ale lumii financiare – guvernatori ai băncilor centrale din ţările beneficiare şi nonbeneficiare, miniştrii de finanţe şi bancheri comerciali şi investitori, au participat în acest an la evenimentul organizat la Nicosia, în Cipru, alături de alţi oaspeţi de rang înalt din finanţele internaţionale.
România a fost bine reprezentată la nivel oficial la reuniunea BERD. Evenimentul, devenit deja tradiţional, a adus în faţa investitorilor oficialii ai BNR, ai Ministerului Finanţelor, ai Bursei de Valori Bucureşti, dar şi reprezentanţii ai mediului de afaceri.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi CEO-ul BVB, Ludwik Sobolewski, au preferat să urmărească din sală prezentarea de ţară.
Printre speakerii din panelul organizat de România pentru investitorii străini s-a aflat Liviu Voinea, viceguvernator al BNR, care a prezentat într-o notă pozitivă politica monetară şi evoluţia sectorului bancar autohton, dând de înţeles că şi cele două posibile motive de îngrijorare pentru investitori din anii trecuţi – riscul legislativ şi nivelul ridicat al creditelor neperformante – s-au temperat. ”Sistemul bancar din România a fost pe profit în ultimii doi ani, instituţiile de credit sunt bine capitalizate şi lichide, iar banca centrală a asigurat stabilitatea preţurilor, stabilitatea financiară şi stabilitatea cursului de schimb“, a explicat viceguvernatorul băncii centrale. Totodată, el a susţinut că dobânzile aflate la minime istorice au stimulat creditarea în moneda locală, iar inflaţia este scăzută în România, fără să ajungem la deflaţie. Voinea a ţinut să reamintească investitorilor că România nu a salvat băncile cu bani de la buget, fiind una dintre cele cinci ţări membre ale UE care nu au folosit bani publici pentru a susţine sectorul financiar de când a izbucnit criza economică.
Scoaterea la vânzare a băncii, a noua bancă din România după active, a atras interesul a opt investitori strategici şi instituţionali, care provin atât din România, cât şi din străinătate, au declarat pentru ZF surse de pe piaţa bancară.
„Aceşti investitori sunt atât strategici, cât şi instituţionali“, au menţionat sursele citate. Este tranzacţia anului în sistemul bancar din România, iar 8 investitori deja s-au îngrămădit.
Holmes a fondat în 2013 Theranos, o companie ce promitea să revoluţioneze modul în care sunt diagnosticate bolile, prin testarea sângelui. Testarea prin sânge este dificilă, scumpă şi nu s-a schimbat din 1960 încoace. Se face în spitale şi în birourile medicilor. Flacoane cu sânge sunt trimise şi testate, iar acest lucru durează săptămâni întregi, procedurile fiind supuse deseori erorilor umane. Desigur, un ac înfipt în braţul persoanelor testate sperie de asemenea persoanele care evită uneori analizele medicale din cauza acestei proceduri.
În locul acestui procedeu, Elizabeth Holmes ne propunea să mergem la o farmacie să luam dispozitivul creat de compania ei care ar putea extrage o picătură de sânge fără durere.
Aşadar estimarea iniţială s-a bazat pe faptul că deţine 50% din acţiunile Theranos. Acţiuni care nu se tranzacţionează pe bursă şi o parte au fost achiziţionate de către investitori privaţi la o evaluare a companiei de 9 miliarde de dolari. Între timp, compania a fost acuzată că testele nu sunt precise şi Theranos este investigată de mai multe agenţii federale. În plus, veniturile anuale ale Theranos nu au depăşit 100 milioane de dolari, ceea ce a făcut ca Forbes să-şi reevalueze estimarea.
Astfel evaluarea adevărată a companiei este de 800 milioane de dolari, nu 9 miliarde. Dintre care 734 milioane au fost strânşi din diferite finanţări, potrivit experiţilor. La o evaluare atât de mică, averea lui Holmes este aproape de zero, mai ales că ea are acţiuni ordinare, faţă de cele preferenţiale pe care le deţin anumiţi investitori, ceea ce înseamnă că ea primeşte banii abia după acei investitori.
Theranos nu a vrut să dea un răspuns oficial la acestă veste.
Anul trecut, Forbes îi estima averea lui Elizabeth Holmes la 4.5 miliarde de dolari, făcând-o astfel cea mai bogată femeie din lume care şi-a construit averea singură. Acum averea ei este estimată de aceeaşi publicaţie la nimic, la zero.
Holmes a fondat în 2013 Theranos, o companie ce promitea să revoluţioneze modul în care sunt diagnosticate bolile, prin testarea sângelui. Testarea prin sânge este dificilă, scumpă şi nu s-a schimbat din 1960 încoace. Se face în spitale şi în birourile medicilor. Flacoane cu sânge sunt trimise şi testate, iar acest lucru durează săptămâni întregi, procedurile fiind supuse deseori erorilor umane. Desigur, un ac înfipt în braţul persoanelor testate sperie de asemenea persoanele care evită uneori analizele medicale din cauza acestei proceduri.
În locul acestui procedeu, Elizabeth Holmes ne propunea să mergem la o farmacie să luam dispozitivul creat de compania ei care ar putea extrage o picătură de sânge fără durere.
Aşadar estimarea iniţială s-a bazat pe faptul că deţine 50% din acţiunile Theranos. Acţiuni care nu se tranzacţionează pe bursă şi o parte au fost achiziţionate de către investitori privaţi la o evaluare a companiei de 9 miliarde de dolari. Între timp, compania a fost acuzată că testele nu sunt precise şi Theranos este investigată de mai multe agenţii federale. În plus, veniturile anuale ale Theranos nu au depăşit 100 milioane de dolari, ceea ce a făcut ca Forbes să-şi reevalueze estimarea.
Astfel evaluarea adevărată a companiei este de 800 milioane de dolari, nu 9 miliarde. Dintre care 734 milioane au fost strânşi din diferite finanţări, potrivit experiţilor. La o evaluare atât de mică, averea lui Holmes este aproape de zero, mai ales că ea are acţiuni ordinare, faţă de cele preferenţiale pe care le deţin anumiţi investitori, ceea ce înseamnă că ea primeşte banii abia după acei investitori.
Theranos nu a vrut să dea un răspuns oficial la acestă veste.
„Lucram pentru o companie şi am încercat mai întâi acolo să dezvolt afacerea, un concept de închiriere a utilajelor. Am fost printre primele trei firme din România care au oferit serviciul acesta, de închiriere de nacele”, îşi aminteşte Ştefan Ponea, CEO al Industrial Access, modul în care a pornit la drum. În februarie 2005, a renunţat la statutul de angajat, iar o lună mai târziu punea bazele Industrial Access. La acea vreme, explică Ştefan Ponea, piaţa era destul de mică, fiind formată din doi-trei jucători importanţi. „Astăzi vorbim de o piaţă mare, cu peste 80 de jucători, care se ridică la aproximativ 250 de milioane de euro. Vorbim de închirieri nacele, utilaje de construcţii, macarale, stivuitoare şi aşa mai departe. Şi sunt doar firme pornite după 1990, nu sunt privatizate – pe acestea le-am scos din calcul. Noi suntem printre cele mai vechi firme rămase în picioare şi fără brand schimbat sau alte lucruri de genul ăsta. Am avut nişte principii sănătoase, suntem auditaţi încă din primul an de companii din Big 4.”
Investiţia iniţială? 3.000 de dolari, din care doar 600 erau ai săi, povesteşte Ponea. „Am făcut un proiect, am avut trei parteneri inactivi în business; ei trebuiau să vină cu o investiţie de 8 milioane de euro, dar n-au mai venit cu nimic. Am făcut deci un plan de afaceri, o bancă m-a ajutat şi mi-a acordat un credit de 200.000 de euro. Cu 100.000 de euro am luat primele şase utilaje, iar restul a reprezentat capital de lucru.”
În doar 6 luni a obţinut profit: „7 martie a fost de fapt prima zi în care am avut voie să facturez; ţin şi acum minte, pentru că sărbătorim în fiecare an. La 30 iunie aveam deja profit. La vremea respectivă, piaţa de închirieri nu exista, dacă voiai să-ţi cumperi un utilaj, aşteptai 6 sau 8 luni.“
Explozia activităţii firmei a avut loc după intrarea în acţionariat a unui fond de investiţii, actualul Axxess Capital (la acea vreme Balkan Accession Fund), în decembrie 2007. „Am reuşit, printr-o conjunctură fericită, să scap de ceilalţi acţionari, care nu făceau nimic şi cereau mereu bani din companie. Fondul respectiv a vrut să investească într-o firmă de leasing operaţional, pe care doi dintre partenerii mei o deţineau împreună; cei doi au spus că vor să dea Industrial Access la pachet, ca bonus, doar că atunci când investitorii au început procesul de due diligence au văzut că Industrial Acces era sănătoasă, ce era în acte era şi în realitate, în vreme ce a lor era cam şvaiţer.” Prin urmare, cei de la Axxess au decis să cumpere 80% din companie, deţinere care a ajuns la 90% după majorarea de capital.
Alături de noii parteneri, Ştefan Ponea a schiţat un plan de afaceri pe 5 ani care prevedea venirea unei crize. „În industria noastră, există o ciclicitate care nu depinde de ţară”, spune el. „În ultima jumătate de secol, în industria de închirieri intervalul a fost de şapte ani. Noi deja eram cu doi ani de creştere puternică şi nu ne aşteptam la mai mult de cinci ani fără criză, sau măcar o scădere. Nu m-am aşteptat însă la criza care a venit.”
Flota a crescut, într-un singur an, de 100 la 700 de utilaje; iar avansul companiei a fost mai rapid decât putea susţine piaţa, crede Ştefan Ponea. „Teoria unui fond asta e: vin, iau gogoaşa, o injectez cu capital, o cresc şi apoi o vând din nou. Neşansa noastră a fost că am prevăzut scăderea pentru 2010-2011, iar ea a venit în mai puţin de 8 luni. Într-o dimineaţă care nu «spunea nimic» ne-am trezit cu utilajele în curte. Şi treaba asta a continuat, în timp ce nouă încă ne veneau utilajele comandate, au tot venit până în aprilie 2009.”
Nu doar flota s-a dezvoltat; numărul angajaţilor a crescut de la 14 la 55, compania a deschis numeroase puncte de lucru şi a extins afacerea în afara graniţelor, în ţări precum Bulgaria sau Serbia – toate acestea într-un an. „Evident, a trebuit să schimbăm strategia; am vândut din flotă, pentru că ne uitam la utilaje cum rugineau. A fost şi o reaşezare serioasă a costurilor cu forţa de muncă, explodaseră şi erau complet disproporţionate faţă de rezultate, performanţe şi aşa mai departe. Noi avem şi acum oameni în firmă care sunt pe salariile din 2008, atât de mari au fost atunci. Şi asta pentru că aveai nevoie de creştere, nu-ţi puteai permite să aştepţi mai mult de două săptămâni să găseşti om şi ca să găseşti oameni buni trebuia să plăteşti enorm.”
Compania a obţinut plusuri ale veniturilor şi în anii de criză, iar 2011 a fost cel mai eficient an, cu un avans de 60%. A urmat o nouă perioadă de extindere, ilustrată cel mai bine de investiţiile în utilaje. „Am cumpărat de la firme de leasing şi de la bănci, la licitaţii, la 40% din preţul de nou, pentru că noi aveam cash. În România nu ai ce companii să cumperi cu totul, sunt puţine viabile din acest punct de vedere. Noi ne-am uitat după asta, pentru că fondul avea forţă financiară, dar nu am avut în ce să investim. Care arătau mai bine din punctul de vedere al veniturilor aveau probleme în ceea ce priveşte profitabilitatea sau procesele interne.”
Situaţia dificilă în care s-a regăsit piaţa de construcţii după 2009 a dus la insolvenţa sau falimentul unui număr importante de companii de profil. Ultimii ani au adus o înviorare, dar una fragilă, notează un raport al ARACO (Asociaţia Română a Antreprenorilor de Construcţii). Piaţa locală a crescut în 2015 cu 10% faţă de anul precedent, dar valoarea rămâne cu 35% mai mică faţă de cea înregistrată în 2008, ultimul an de avans.
În 2015 (ultimul bilanţ închis) cifra de afaceri a companiei consolidată pe România, Bulgaria şi Moldova a fost de 12,3 milioane de euro. Profitul net, după taxe, a fost de 1,9 milioane de euro. 2016 a fost mai slab din punct de vedere al veniturilor, explică CEO‑ul companiei, dar profitabilitatea s-a menţinut la acelaşi nivel. În momentul de faţă, Industrial Access desfăşoară operaţiuni în opt ţări, având o flotă de 2.700 de utilaje estimată la 32 de milioane de euro la preţ original.
„Lucram pentru o companie şi am încercat mai întâi acolo să dezvolt afacerea, un concept de închiriere a utilajelor. Am fost printre primele trei firme din România care au oferit serviciul acesta, de închiriere de nacele”, îşi aminteşte Ştefan Ponea, CEO al Industrial Access, modul în care a pornit la drum. În februarie 2005, a renunţat la statutul de angajat, iar o lună mai târziu punea bazele Industrial Access. La acea vreme, explică Ştefan Ponea, piaţa era destul de mică, fiind formată din doi-trei jucători importanţi. „Astăzi vorbim de o piaţă mare, cu peste 80 de jucători, care se ridică la aproximativ 250 de milioane de euro. Vorbim de închirieri nacele, utilaje de construcţii, macarale, stivuitoare şi aşa mai departe. Şi sunt doar firme pornite după 1990, nu sunt privatizate – pe acestea le-am scos din calcul. Noi suntem printre cele mai vechi firme rămase în picioare şi fără brand schimbat sau alte lucruri de genul ăsta. Am avut nişte principii sănătoase, suntem auditaţi încă din primul an de companii din Big 4.”
Investiţia iniţială? 3.000 de dolari, din care doar 600 erau ai săi, povesteşte Ponea. „Am făcut un proiect, am avut trei parteneri inactivi în business; ei trebuiau să vină cu o investiţie de 8 milioane de euro, dar n-au mai venit cu nimic. Am făcut deci un plan de afaceri, o bancă m-a ajutat şi mi-a acordat un credit de 200.000 de euro. Cu 100.000 de euro am luat primele şase utilaje, iar restul a reprezentat capital de lucru.”
În doar 6 luni a obţinut profit: „7 martie a fost de fapt prima zi în care am avut voie să facturez; ţin şi acum minte, pentru că sărbătorim în fiecare an. La 30 iunie aveam deja profit. La vremea respectivă, piaţa de închirieri nu exista, dacă voiai să-ţi cumperi un utilaj, aşteptai 6 sau 8 luni.“
Explozia activităţii firmei a avut loc după intrarea în acţionariat a unui fond de investiţii, actualul Axxess Capital (la acea vreme Balkan Accession Fund), în decembrie 2007. „Am reuşit, printr-o conjunctură fericită, să scap de ceilalţi acţionari, care nu făceau nimic şi cereau mereu bani din companie. Fondul respectiv a vrut să investească într-o firmă de leasing operaţional, pe care doi dintre partenerii mei o deţineau împreună; cei doi au spus că vor să dea Industrial Access la pachet, ca bonus, doar că atunci când investitorii au început procesul de due diligence au văzut că Industrial Acces era sănătoasă, ce era în acte era şi în realitate, în vreme ce a lor era cam şvaiţer.” Prin urmare, cei de la Axxess au decis să cumpere 80% din companie, deţinere care a ajuns la 90% după majorarea de capital.
Alături de noii parteneri, Ştefan Ponea a schiţat un plan de afaceri pe 5 ani care prevedea venirea unei crize. „În industria noastră, există o ciclicitate care nu depinde de ţară”, spune el. „În ultima jumătate de secol, în industria de închirieri intervalul a fost de şapte ani. Noi deja eram cu doi ani de creştere puternică şi nu ne aşteptam la mai mult de cinci ani fără criză, sau măcar o scădere. Nu m-am aşteptat însă la criza care a venit.”
Flota a crescut, într-un singur an, de 100 la 700 de utilaje; iar avansul companiei a fost mai rapid decât putea susţine piaţa, crede Ştefan Ponea. „Teoria unui fond asta e: vin, iau gogoaşa, o injectez cu capital, o cresc şi apoi o vând din nou. Neşansa noastră a fost că am prevăzut scăderea pentru 2010-2011, iar ea a venit în mai puţin de 8 luni. Într-o dimineaţă care nu «spunea nimic» ne-am trezit cu utilajele în curte. Şi treaba asta a continuat, în timp ce nouă încă ne veneau utilajele comandate, au tot venit până în aprilie 2009.”
Nu doar flota s-a dezvoltat; numărul angajaţilor a crescut de la 14 la 55, compania a deschis numeroase puncte de lucru şi a extins afacerea în afara graniţelor, în ţări precum Bulgaria sau Serbia – toate acestea într-un an. „Evident, a trebuit să schimbăm strategia; am vândut din flotă, pentru că ne uitam la utilaje cum rugineau. A fost şi o reaşezare serioasă a costurilor cu forţa de muncă, explodaseră şi erau complet disproporţionate faţă de rezultate, performanţe şi aşa mai departe. Noi avem şi acum oameni în firmă care sunt pe salariile din 2008, atât de mari au fost atunci. Şi asta pentru că aveai nevoie de creştere, nu-ţi puteai permite să aştepţi mai mult de două săptămâni să găseşti om şi ca să găseşti oameni buni trebuia să plăteşti enorm.”
Compania a obţinut plusuri ale veniturilor şi în anii de criză, iar 2011 a fost cel mai eficient an, cu un avans de 60%. A urmat o nouă perioadă de extindere, ilustrată cel mai bine de investiţiile în utilaje. „Am cumpărat de la firme de leasing şi de la bănci, la licitaţii, la 40% din preţul de nou, pentru că noi aveam cash. În România nu ai ce companii să cumperi cu totul, sunt puţine viabile din acest punct de vedere. Noi ne-am uitat după asta, pentru că fondul avea forţă financiară, dar nu am avut în ce să investim. Care arătau mai bine din punctul de vedere al veniturilor aveau probleme în ceea ce priveşte profitabilitatea sau procesele interne.”
Situaţia dificilă în care s-a regăsit piaţa de construcţii după 2009 a dus la insolvenţa sau falimentul unui număr importante de companii de profil. Ultimii ani au adus o înviorare, dar una fragilă, notează un raport al ARACO (Asociaţia Română a Antreprenorilor de Construcţii). Piaţa locală a crescut în 2015 cu 10% faţă de anul precedent, dar valoarea rămâne cu 35% mai mică faţă de cea înregistrată în 2008, ultimul an de avans.
În 2015 (ultimul bilanţ închis) cifra de afaceri a companiei consolidată pe România, Bulgaria şi Moldova a fost de 12,3 milioane de euro. Profitul net, după taxe, a fost de 1,9 milioane de euro. 2016 a fost mai slab din punct de vedere al veniturilor, explică CEO‑ul companiei, dar profitabilitatea s-a menţinut la acelaşi nivel. În momentul de faţă, Industrial Access desfăşoară operaţiuni în opt ţări, având o flotă de 2.700 de utilaje estimată la 32 de milioane de euro la preţ original.
“John Goodenough a dezvoltat o baterie cu un nou tip de celule, acestea având o densitate de trei ori mai mare decât cele pe litiu-ion”, a anunţat Eric Schmidt, preşedintele executiv al Alphabet.
Potrivit studiilor derulate de Goodenough, aceste noi baterii ar putea fi construite integral din sticlă. Ele ar stoca şi transmite energie la temperaturi mai scăzute decât bateriile de azi, iar producţia ar necesita în principal sodiu, materie primă ce există în abundenţă la nivel global.
Principala destinaţia ar fi maşinile electrice, în cazul cărora bateriile reprezintă cea mai mare problemă în acest moment.
“Drumul de la laboratorul de cercetare la fabrică este unul lung”, a declarat Julia Atwood, analist la Bloomberg New Energy Finance. “Unele tehnologii întâlnesc dificultăţi atunci când se pune problema producţiei în masă; ar putea dura astfel destul de mult până să vedem aceste materiale în maşini electrice sau chiar în rolul de medii de stocare staţionare.”
John Goodenough este “responsabil” pentru descoperirea bateriilor de tip LiFePO4 – litiu-fier-fosfat, ce au devenit cam cele mai populare din 1996 încoace. În anii care au urmat acelei lansări au apărut tot felul de variaţii ale bateriilor litiu-ion, combinarea cu diverse alte materiale ducând la unele îmbunătăţiri.
Liderul global în materie de chipuri de memorie estimează că profitul operaţional este de 8,8 miliarde de dolari. Profitul a crescut cu 0,4%, întrecând aşteptările analiştilor.
Analiştii şi investitorii se aşteaptă ca Samsung să ajungă la cel mai bun profit trimestrial în perioada aprilie-iunie, după ce modelul Galaxy S8 va intra pe piaţă pe 21 aprilie, prima lansarea a unui dispozitiv premium de la retragerea modelului Note 7, în octombrie.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro