În termeni reali soldul a crescut în august, faţă de iulie, cu 0,2%. “Creditul în lei a crescut cu 0,1% (0,5% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a redus cu 0,3% (exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 0,1%). La 31 august 2011, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 3,9% (-0,4 la sută în termeni reali) faţă de 31 august 2010, pe seama majorării cu 2,5% a componentei în lei (-1,7% în termeni reali) şi cu 4,7% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 5,6%), se arată într-un comunicat al băncii centrale.
Tag: evolutie
-
Matrix, aproape real – cum ne va schimba tehnologia viaţa de zi cu zi
“Cred cu tărie că societatea interconectată va deveni realitate. Nu ştiu în cât timp, dar vom ajunge acolo”, declară Johan Wibergh, executive vicepresident şi head of business unit networks în cadrul Ericsson. Într-o societate interconectată, oamenii, cunoştinţele, device-urile şi informaţiile sunt conectate pentru a asigura şi înlesni bunăstarea societăţii, creşterea nivelului de trai şi a afacerilor. Un exemplu concret al acestui scenariu de viaţă ar fi casa inteligentă, în care toate electronicele şi electrocasnicele ar putea fi decuplate, în cazul în care am uitat să facem acest lucru, printr-o simplă comandă vocală la telefonul mobil sau un simplu clic la tastatura calculatorului. Evident, acest lucru nu este nici pe departe facil. Pare că ţine mai degrabă de scenariile science fiction decât de viaţa pe care vom apuca s-o trăim. În plus, sunt multe industrii care ezită să se interconecteze, “mai ales pentru că sunt confortabile cu poziţia lor şi pentru că, de multe ori, astfel de practici sunt împotriva regulilor general respectate”, admite Wibergh. Chiar el dă un exemplu cât se poate de concret.
Un prieten medic obişnuieşte să urmărească evoluţia pacienţilor trataţi prin intermediul e-mail-urilor, având un chestionar de 4-5 întrebări. În funcţie de răspunsuri stabileşte dacă este nevoie ca pacienţii să vină sau nu la o nouă consultaţie. Acest lucru se întâmplă însă în Suedia, o ţară care îşi doreşte să reducă traficul, emisiile de carbon, îşi doreşte să recicleze tot şi nu construieşte autostrăzi în zonele verzi ale Capitalei. În SUA, acelaşi comportament din partea unui medic nu este văzut cu ochi buni, “pentru că politica de profitabilitate a spitalelor presupune ca pacienţii să-şi petreacă un timp cât mai lung în cadrul unităţilor medicale”, justifică reprezentantul Ericsson. Tot el argumentează că noile tehnologii nu sunt menite să înlocuiască toate vechile sisteme, ci să ofere alternative. Cu 20 de ani în urmă, “pentru a-mi vedea rudele din SUA trebuia musai să zbor cu avionul; acum ne putem da întâlnire pe skype”.
Compania pentru care lucrează crede însă că aplicaţiile pe care le dezvoltă şi proiectele pentru care armate de cercetători găsesc soluţii vor fi nu doar extrem de utile. Ci de neevitat. Oraşele găzduiesc în prezent peste jumătate din populaţia lumii; tot jumătate din produsul intern brut global este generat de cele mai mari 600 de oraşe ale lumii. Mai mult de-atât, se estimează că până în 2030 aproape două treimi din locuitorii planetei vor trăi în mediul urban. “Indiferent de calea şi situaţia economică a fiecărei ţări, creşterea gradului de urbanizare este inevitabilă la nivel mondial”, conform unui studiu realizat de organizaţia mondială UN Habitat. Conform datelor, populaţia din mediul urman creşte în fiecare lună cu cinci milioane de oameni.
-
Actualul deceniu – cel mai periculos pentru economia mondială din perioada 1950-2050
“Văd acest deceniu ca deceniul de curbură. Economiile dezvoltate reprezintă încă 70% din PIB mondial, dar până în 2020 vor fi mai puţin de 50%. După 2020, problemele cronice ale economiilor dezvoltate vor avea implicaţii mai puţin serioase pentru economia globală. Până în 2025, PIB al Asiei va fi mai mare decât cel al SUA şi Europa la un loc, în timp ce impactul global al oricăror turbulenţe va fi mai mic”, a declarat Gupta pentru postul de televiziune CNBC. În SUA şi Europa vor fi necesare ajustări semnificative pentru adaptare, la fel şi în marile economii emergente. Această viziune este împărtăşită de şeful diviziei pentru strategie macro şi de investiţii la HSBC Global Asset Management, Philip Poole.
-
Datoria publică a României a urcat cu aproape 14 miliarde lei în iunie şi se apropie de 40% din PIB
În luna anterioară, datoria publică a României a depăşit pentru prima data cifra de 200 miliarde de lei. Produsul Intern Brut estimat pentru acest an este de 543,04 miliarde de lei. Pe lângă emisiunea de euronduri, echivalentul a 6,7 miliarde de lei, la creşterea datoriei publice au mai contribuit şi emisiunile de obligaţiuni de pe piaţa internă, al căror sold a crescut cu 2 miliarde de lei la 45 miliarde de lei. Totodată, împrumuturile din disponibilităţile Contului General al Trezoreriei Statului (CGTS) au urcat cu 5 miliarde de lei, la 30,5 miliarde de lei. Împrumuturile din contul general al trezoreriei sunt efectuate de obicei atunci când există un decalaj între scadenţele la tiluri de stat şi este nevoie de finanţare pe termen scurt. Ulterior, contul se reconstituie.
-
S&P a revizuit în scădere estimarea privind creşterea economică a zonei euro
S&P anticipează o creştere de 1,7% în 2011 şi de 1,5% anul viitor, sub estimările de 1,9%, respectiv 1,8% anunţate în iulie. Pentru Germania, cea mai mare economie din Europa, S&P a redus prognoza pentru anul viitor cu 0,5 puncte, la 2%, cu mult sub ritmul de 3,3% anticipat pentru 2011. PIB-ul Franţei va creşte cu 1,7% în acest an şi cel viitor, potrivit S&P, care estima anterior un avans de 2%, respectiv 1,9%.
-
Care sunt cele mai mari agenţii de turism din România
Happy Tour, cea mai mare agenţie de turism din România din punct de vedere al cifrei de afaceri, s-a menţinut pe prima poziţie şi în 2010. Cifra de afaceri a firmei deţinute de fondul de investiţii spaniol GED Capital a crescut cu 18%, la 143,4 milioane de lei. Profitul net a scăzut, însă, cu 11%, la 972.128 lei. Happy Tour a cumpărat în acest an Prestige Tours, una dintre cele mai importante agenţii de turism româneşti. La fel ca în ultimii ani, agenţia Eximtur, controlată de Lucia şi Radu Morariu, ocupă locul 2 , cu afaceri de 115,7 milioane de lei, cu 2% mai mult ca în 2009. În schimb, profitul s-a redus de peste 3,5 ori, până la 396.267 lei.
-
Cum să faci bani din imobiliare chiar în timpul crizei
A ajuns în România în 1997, când avea numai 14 ani, după ce a copilărit în Israel. După terminarea liceului, a absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. Ilan Laufer avea în plan să plece în Canada alături de tatăl său pentru a deschide o clinică de fizioterapie, dar proiectul s-a anulat, aşa că a decis să se angajeze în domeniul imobiliar: “Din ce mai auzisem şi eu, imobiliarele mi s-au părut interesante”. A primit un post de agent la CB Richard Ellis şi aşa a început totul.
Până la conturarea businessului Retail Group, pe care îl deţine astăzi, planurile s-au schimbat unul după celălalt. Unul dintre foştii săi colegi de la CBRE l-a întrebat dacă vrea să se prezinte la un interviu pentru funcţia de director de dezvoltare pentru un brand de haine din Cehia, Time Out. Din poziţia de reprezentant al Time Out, a început să cunoască retailul, după ce şi-a petrecut timpul călătorind prin ţară pentru a deschide noi magazine. Necunoscutele nu erau puţine – preţuri, zone, vaduri comerciale -, dar Laufer a înţeles în scurtă vreme că îmbinarea dintre dezvoltarea unui business şi domeniul imobiliar îl prindeau perfect. Ulterior, a primit o ofertă din partea lui Sergiu Stapler, CEO al Winmarkt la acea vreme, reţea de centre comerciale, parte a grupului italian de investiţii Immobiliare Grande Distribuzione (IGD), lider pe segmentul retail din Italia. Era de fapt o propunere de a deveni reprezentant din partea chiriaşului către dezvoltator. A refuzat, dar oferta i s-a întors după şase luni în condiţii mai avantajoase: i s-a propus să devină area sales manager, compania având atunci 17 spaţii comerciale. Mai exact, Laufer trebuia să caute şi găsească chiriaşi şi apoi să-i adapteze spaţiilor pe care dezvoltatorul le punea la dispoziţie. Locaţiile aflate în oraşe mai puţin dezvoltate i-au ridicat însă probleme. O jumătate de an i-a luat până să primească frâiele proiectului Grand Center Ploieşti. A fost un proiect de dimensiuni medii pornit de la zero pe care l-a închiriat după negocieri cu marii retaileri din piaţă, reuşind un grad de ocupare de 95% şi un buget mai mare decât cel estimat iniţial.

Legăturile pe care şi le-a creat cu acei clienţi şi încetinirea ritmului de dezvoltare de la Winmarkt l-au determinat să continue pe cont propriu şi să aleagă calea antreprenoriatului. Ideea principală era să formeze un grup de chiriaşi pe care să-i reprezinte în faţa proprietarilor pentru a obţine condiţii mai avantajoase şi să stabilească totodată proiectele în care să se implice sau nu. “A fost prima oară când chiriaşii s-au întâlnit la aceeaşi masă. Până atunci nu se cunoşteau, n-aveau nicio legătură unul cu altul”, spune Laufer.
-
Perspectivele economice ale României se menţin pe primul loc în Europa Centrală şi de Est
Indicele care măsoară percepţia analiştilor pentru următoarele şase luni a scăzut cu 11 puncte, la -0,1 puncte. Pe locul al doilea s-a plasat Polonia, al cărei indice a coborât cu 12 puncte, la -15,2 puncte. Cel mai mare declin al încrederii a fost consemnat de Cehia, cu 28,9 puncte, la -31,5 puncte, urmată de Ungaria, cu 23,2 puncte, la 15,7 puncte. Toate ţările de regiunea ECE analizate au consemnat scăderi ale percepţiei analiştilor. La nivelul ECE, indicele aşteptărilor economice a pierdut 21,4 puncte şi a atins -26,4 puncte, se arată în sondajul realizat de ZEW în colaborare cu grupul austriac Erste.
-
Deficitul bugetar nu s-a modificat în luna iulie şi a rămas uşor peste 2% din PIB
Veniturile la bugetul general consolidat au însumat 102,1 miliarde lei, cu 9,4% mai mari faţă de anul precedent. Potrivit MFP, încasările din iulie au înregistrat cel mai mare nivel din acest an, 17,1 miliarde lei, în principal ca urmare a creşterii încasărilor din taxa pe valoare adăugată (+31,1%) şi accize (+22,3%). Încasările din contribuţii de asigurări sociale au continuat să se îmbunătăţească, fiind cu 4,1% mai mari faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, în timp ce încasările din impozitul pe profit, deşi au avut o evoluţie descendentă, se menţin la nivelul anului precedent.
-
Românii au cumpărat mai puţine maşini în 2011. Piaţa auto a scăzut în primele şapte luni cu peste 10%
“Principalele cauze pe care le vedem ca fiind responsabile de această situaţie sunt funcţionarea greoaie a programului de stimulare a înnoirii parcului auto, menţinerea nedeductibilităţii TVA la achiziţia autoturismelor de către persoanele juridice, precum şi accesul dificil la resurse de finanţare pentru achiziţia de autovehicule pentru marea majoritate a populaţiei”, se arată într-un comunicat al APIA. În iulie, comparativ cu luna anterioară, au fost vândute 10.407 vehicule, cu 11% mai puţine, şi 9.016 autoturisme, în scădere cu 13%. Piaţa vehiculelor comerciale a avansat în perioada analizată cu 26%, la 8.343 unităţi, iar în iulie faţă de iunie a crescut cu aproape 3%, la 1.346 de unităţi.