Tag: drum

  • PRIMELE CONCLUZII ale anchetei accidentului din Muntenegru: Viteza autocarului era de 80 de kilometri pe oră, dublu faţă de limita admisă

     Vijesti a constatat că rezultatele preliminare au arătat că, înainte de a se prăbuşi în canion, autocarul se deplasa cu 80 de kilometri pe oră, dar viteza exactă va fi cunoscută după analiza detaliată a experţilor.

    “Dispozitivul care înregistrează datele la bordul autocarului arată că viteza acestuia, înainte de accident, era de 80 de kilometri pe oră, ceea ce înseamnă de două ori viteza admisă pe această porţiune de drum”, a declarat o sursă din cadrul poliţiei.

    Limita de viteză pe acest sector de drum este de 40 de kilometri pe oră.

    “La acest moment nu pot dezvălui detalii despre cum conducea şoferul înainte de accident. Aceste date vor fi conţinute în raportul final, care va fi gata săptămâna viitoare”, a declarat procurorul Vojislav Grujic.

    Procurorul care se ocupă de anchetă a declarat că aşteaptă mai multe detalii pentru a întocmi raportul final.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cântăreaţa Alexandra Stan, la spital cu vânătăi şi echimoze după ce ar fi fost bătută de manager

     Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, sâmbătă, în jurul orei 19.00, un echipaj al Poliţiei Rutiere care patrula pe drumul naţional ce leagă Constanţa de localitatea Valu lui Traian a observat pe marginea şoselei, în dreptul ieşirii de pe Autostrada Soarelui, un bărbat şi o femeie care se certau, în apropierea unui autoturism.

    Astfel, oamenii legii au oprit, i-au legitimat pe cei doi, stabilind că este vorba despre cântăreaţa Alexandra Stan şi Marcel Prodan.

    Conform sursei citate, tânăra avea urme de violenţă pe faţă, poliţiştii propunându-i acesteia să o transporte la spital, şi, totodată, au sfătuit-o să depună o plângere împotriva agresorului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şova despre autostrada Sebeş – Turda: Trebuie să o finalizăm până în 2016 şi cred că o terminăm

    Dan Şova a spus că proiectul privind construcţia autostrăzii este într-o fază avansată, urmând ca în luna iulie să fie terminată documentaţia de transformare a drumului expres, propus iniţial pentru acest tronson, în autostradă, iar până în decembrie vor fi finalizate procedurile de licitaţie şi de atribuire a lucrării de construcţie.

    “Suntem avansaţi, în luna iulie se termină documentaţia de transformare din drum expres în autostradă, până în decembrie vom avea terminate procedurile de licitaţie şi de atribuire, vom avea un contract semnat şi suntem obligaţi să finalizăm autostrada până în 2016, pentru că am reuşit să o introducem pe alocarea financiară 2007 – 2013. Va trebui terminată până în 2016, 78 de kilometri, este o investiţie de aproximativ 900 de milioane de euro, foarte importantă şi cred că o s-o terminăm”, a afirmat Dan Şova.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • HARTA atacurilor câinilor fără stăpân în Bucureşti. Care sunt cele mai periculoase zone din Capitală

     Drumul Taberei este cartierul cu cele mai multe sesizări privind incidente legate de câinii fără stăpân, toate cele şase sectoare din Capitală având însă zone cu probleme legate de animalele agresive, conform unei hărţi întocmite de Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA).

    Pe harta ASPA, obţinută de MEDIAFAX, sunt centralizate locurile unde s-au petrecut incidente cu câini fără stăpân, reclamate de cetăţeni timp de trei luni, atât telefonic, cât şi prin petiţii scrise sau online.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O asociere din România şi patru străine candidează pentru drumul expres/autostrada Craiova-Piteşti

     Ofertele privind candidaturile pentru etapa de precalificare în vederea atribuirii contractului de concesiune privind proiectarea, construcţia, finanţarea, operarea şi întreţinerea drumului expres/autostrăzii Craiova – Piteşti au fost deschise miercuri, la sediul CNADNR.

    Consorţiul românesc este format din companiile Spedition UMB şii Tehnostrade, deţinute de Umbrărescu, şi Vectra Service, controlată de omul de afaceri Marcel Butuza.

    Asocierile străine care au depus ofertele sunt Obrascon Huarte Lain – OHL ZS, din Spania, China Communications Construction Company – Dogus Insaat Ve Ticaret (Turcia) – Egis Projects (Franţa), Strabag (Austria) – Vinci (Franţa) – Aktor (Grecia) şi Impregilo – Salini, din Italia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • FMI: Grecia a făcut progrese. Obiectivul major este revenirea la creştere

     În afara progreselor realizate de Grecia pentru depăşirea problemelor şi eforturile de redresare a economiei, FMI notează necesitatea de continuare a reformelor structurale şi de restabilire a încrederii, care să susţină creşterea, prin investiţii.

    “Revenirea la creştere este o condiţie prealabilă pentru reuşita Greciei”, se arată într-un raport al FMI, realizat după misiunea FMI şi a reprezentanţilor Uniunii Europene din luna aprilie.

    La încheierea misiunii, creditorii Greciei, respectiv UE şi FMI, au furnizat o tranşă de împrumut de 2,8 miliarde de euro, care era blocată din martie.

    În cazul în care Grecia va obţine un excedent primar al bugetului de stat, care exclude serviciul datoriei de stat, Grecia poate solicita o reducere suplimentară a datoriilor, după două operaţiuni de acest tip efectuate deja în 2012

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reprezentaţii unice în lume: România, cu teatru de păpuşi 3D, în premieră la Istanbul

     Potrivit unui comunicat al Institutului Cultural Român (ICR) din Istanbul, remis MEDIAFAX, cele două spectacole susţinute de teatrul arădean vor fi jucate la Institutul Cultural Francez din Istanbul. Reprezentaţiile teatrale sunt considerate unice în lume şi îmbină teatrul, filmul şi marionetele cu imagini 3D şi cu coloana de sunet specifică cinematografului.

    Echipa de păpuşari a companiei private Gepetto din Arad este prima din lume care a realizat un spectacol multimedia 3D stereoscopic, cu imagini care se derulează pe un ecran transparent de tip tul, în spatele căruia, într-o lumină specială, evoluează o poveste cu marionete la fire medii.

    Tehnologia 3D a fost combinată cu jocul cu marionete pentru a oferi publicului larg o nouă abordare estetică a teatrului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VACANŢA DE 1 MAI: Coloane de kilometri formate de maşinile în drum spre litoral sau spre munte

     Astfel, potrivit informaţiilor centralizate la 9.45, pe DN1 s-a format o coloană de autovehicule la Comarnic, pe sensul către Braşov, pe o distanţă de doi kilometri, iar pe Autostrada Soarelui coloanele de maşini măsoară aproximativ trei kilometri la staţia de taxare de la Feteşti, pe sensul către Constanţa.

    Poliţiştii de la Rutieră au anticipat un trafic intens odată cu începerea mini-vacanţei de 1 Mai şi Paşti, în special pe principalele artere care leagă Capitala de staţiunile turistice montane şi de pe litoral.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O construcţie care ne este străină

    Vedeţi două aşa-zise lucrări de artă, pentru că au făcut parte din expoziţii ale unor artişti recunoscuţi de piaţă, dar care sunt fără prea mare valoare; fostul premier britanic în chip de clovn se cheamă, inspirat, desigur, „Thatcher„ şi este creaţia unui ins pe nume Sean Landers, iar al doilea portret se numeşte, şi mai inspirat, „Maggie„ şi este comis de Marcus Harvey. Ultimul a muncit ceva la portret, pentru că acesta este format prin alăturarea unei multitudini de obiecte din plastic, de la legume şi fructe la cranii, măşti ale lui Tony Blair sau falusuri. Nu cred, repet, că au mare valoare artistică, sunt menite doar să şocheze privitorul blazat; dar ele pot demonstra foarte bine modul în care societatea adoră să urască unii lideri.

    Maggie a venit la cârma unei naţii în derivă economică şi a luat măsuri care au schimbat radical cursul; a restructurat o întreagă industrie minieră, ceva mai mai delicat şi mai de anvergură decât să dai nişte salarii compensatorii în Valea Jiului şi apoi să abandonezi o întreagă zonă monoindustrială. Aceeaşi Maggie s-a dovedit mai bărbată decât alţii atunci când a ales războiul şi nu diplomaţia, poate pentru că legea talionului este un principiu care a croit umanitatea mai corect decât vorbăria inutilă.

    Margaret Thatcher îşi găseşte un loc firesc alături de un alt premier britanic, Winston Churchill, care a avut de făcut alegeri care ar tulbura, cred, minţile unui om normal. În august 1940 a lăsat ca locuitorii oraşului Coventry să fie bombardaţi, deşi serviciile secrete britanice, care puteau descifra codurile secrete germane, ştiau despre atac. Între câteva mii de vieţi şi secretul codului este o dilemă la care nu vreau să mă gândesc; mă gândesc numai la ce a fost în sufletul omului care a făcut alegerea şi cum s-a privit el în oglindă tot restul vieţii.

    Faceţi dumneavoastră comparaţiile cu liderii politici actuali, de pe malurile Dâmboviţei sau de aiurea: conduşi de interese financiare obscure, lipsiţi de coloană vertebrală sau de idei, manevraţi de păpuşari care pun în talerul de sus al balanţei naţii întregi. Pentru ai noştri cel puţin adoptarea euro sau programul de convergenţă economică cu UE s-au dovedit sarcini prea mari şi obositoare, aşa că au aplicat sănătosul principiu „aleagă-se„.

    Unii, care au ales la timp, sunt mult mai liniştiţi şi fac aici referire la situaţia Poloniei, care, economiceşte vorbind, se simte mult mai bine ca noi, dar asta şi pentru că în anii ‘90, când noi nu ne vindeam ţara, avea un premier ca Leszek Balcerowicz pe care îl scuipa lumea pe stradă pentru măsurile economice dure şi nepopulare luate.
    Nu coabitare în ticăloşie timp de două decenii, hăhăială sau promisiuni absurde, ci asumarea celei mai corecte decizii, chiar nepopulare, este cheia reuşitei. Dar asta ţine de o construcţie care ne este străină.