Anul trecut, în iarnă, a fost o ştire TV cum că dacă românii nu ies în stradă, noua lege a sănătăţii (pe atunci în fază de proiect) ar fi urmat să fie aprobată şi să intre în vigoare în aceeaşi zi; ulterior, tiranul criminal de la Cotroceni era descris ca gata să deschidă focul contra manifestanţilor. Acum a fost o ştire că guvernul criminal Ponta a omorât doi protestatari la Pungeşti şi i-a rănit grav pe alţii, încălcându-şi în sfârşit tactica de a nu interveni contra protestatarilor.
Împreună cu filme educative despre Horea, Cloşca şi Crişan prezentate la mini-televiziuni, desene pe net cu răscoala de la 1907, scene de la mineriada din 1991 ori versuri din Coşbuc (de preferinţă cele din titlul de aici) invocate sau postate pe Facebook, protestul de la Pungeşti a relansat mobilizarea insistentă pentru dărâmarea actualului guvern, fie în folosul unora care combat mineritul cu cianuri şi fracturarea hidraulică doar dacă sunt făcute de RMGC şi Chevron, fie în folosul altora care le combat doar dacă de pe urma lor câştigă actualul guvern. Numărul celor care îşi exprimă pe net sau offline regretul că ministrul Daniel Barbu n-a fost bătut ori ucis, care vorbesc de linşarea altor miniştri, dacă se poate a întregii clase politice, a devenit neaşteptat de mare.
Fără îndoială, mulţi dintre cei ce se exprimă pe net îşi varsă doar năduful şi nu au intenţia să bată pe nimeni în viaţa reală, iar mimetismul inerent în comunicarea pe net îi face pe cei mai tineri dintre ei să repete rapid ceea ce văd la alţii, cu uşurinţa cu care dai “share”. Există însă inclusiv aspiranţi la statutul de formatori de opinie care îşi folosesc site-urile ori conturile de Facebook ca să îndemne la violenţă sau doar să anunţe “revoluţia”, fără a fi mânaţi deloc de furie, ci doar de calcule şi de o mare iresponsabilitate. “Vine haosul. Vine revoluţia. Vin luptele de stradă. Trădarea de ţară se pedepseşte cu moartea”, Libia, Siria sau Egiptul date drept exemple de urmat pentru noi şi acelaşi gen de comparaţii deplasate între puterea actuală şi dictatura ceauşistă, identice cu cele pe care le-am văzut anul trecut făcute între fosta putere şi dictatura ceauşistă.
În unele cazuri, mesajele exploatează ca la carte nu doar frica oamenilor de viitor, ci şi filonul xenofob pe care orice om îl are undeva ascuns în fundul minţii, dar pe care foarte puţini aleg să-l cultive şi să-şi facă din el o filozofie de acţiune. “E ultima şansă a acestui neam înainte de lagărul de exterminare naţională!” tună un mare formator de opinie care a descoperit brusc că “Silberstein, Stenimetz şi Gitenstein” pregătesc “un experiment de tip nazist” menit să permită exproprierea a 80% dintre români. Aici trebuie subliniată însă lipsa de inteligenţă a actualilor guvernanţi, care s-au repezit să eticheteze în bloc sau să vorbească la modul general despre extremism, legionari, neofascişti, anii ’30 sau anarhie, fără a explica ce vor să spună prin asta, la ce sau la cine se referă şi fără a se obosi să remarce că majoritatea oamenilor care ies în stradă n-au nimic de-a face cu acest gen de mesaje.
Deocamdată, partidele tradiţionale n-au pierdut cine ştie ce, dar nici n-au câştigat nimic din punct de vedere electoral: foştii guvernanţi de la PDL-MP-FC-etc nu pot să meargă până la capăt cu demagogia şi să combată deschis mineritul cu cianuri şi fracturarea hidraulică, atâta vreme cât ei le-au promovat intens anii trecuţi; actualii guvernanţi de la USL nu pot să meargă până la capăt cu demagogia şi să combată deschis furia populară, atâta vreme cât ei au promovat-o intens anul trecut ca armă de luptă contra “dictatorului” care pe atunci ne vindea pe nimic resursele minerale către străini.
De pierdut pare să fi pierdut însă, cel puţin deocamdată, simţul realităţii istorice. Faptul că şi în 2012, şi acum, o bună parte a celor ieşiţi în stradă sunt convinşi că Ceauşescu n-a fost nimic pe lângă Ponta sau Băsescu şi că Revoluţia din 1989 n-a fost nimic pe lângă ceea ce făceau sau fac ei tinde să ajungă, din punctul de vedere al dezvoltării durabile a ţării, comparabil ca pericol cu cianurile şi fracturarea hidraulică.