Tag: televizor

  • Cum ar trebui să îţi petreci primele 20 de minute de după muncă

    Răspunsul unui utilizator al Quora  la întrebarea “Care sunt micile schimbări din viaţă care au cel mai mare impact?” oferă o soluţie simplă pentru diminuarea obosolii acumulate la muncă în timpul săptămânii şi pentru dezvoltare personală într-un interval de timp care se risipeşte de obicei pe lucruri nesemnificative.

    Ajungem să ne petrecem ore din viaţă irosindu-ne timpul  petrecut acasă după serviciu, iar acest comportament ne aduce o explozie de energie spre miezul nopţii şi oboseală dimineaţa. Ciclul se repetă până în weekend, când, din nou, nu ne odihnim până târziu în noapte duminica şi suntem din nou obosiţi la începutul săptămânii.
    Utilizatorul Quora a înlocuit această rutină obositoare prin impunerea unei reguli pe care a numit-o “regula celor 20 de minute”. “Acum, când ajung acasă, mă străduiesc să petrec cel puţin 20 de minute făcând ceva constructiv – scriu un articol, citesc o carte, joc şah, încerc să învăţ o limbă străină cu DuoLingo (încerc să fac asta pe telefonul meu şi nu pe latpop pentru a minimiza riscul distragerii atenţiei), cânt la chitară, meditez, încep să învăţ un limbaj de programare sau să îmi îmbunătăţesc flexibilitatea cu exerciţii de stretching”, spune el. “Odată depăşite cele 20 de minute, veţi vedea că veţi regăsi puterea de a continua. După câteva săptămâni, veţi fi terminat o carte – ceea ce, pentru mulţi oameni, va fi prima după o perioadă lungă de timp”.

    Dacă nu aveţi energia de a face ceva în cele 20 de minute, autorul articolului are un sfat simplu: “Mergeţi la culcare”. Nu există un beneficiu concret în a urmări Facebook-ul până la epuizare, prin urmare v-ar ajuta să vă faceţi un obicei: “Nu aveţi energie? Dormiţi. Aveţi energie? Petreceţi-l făcând ceva util.”

     


     

  • Cei de la Goldman Sachs ştiu cine va câştiga campionatul mondial de fotbal

    Cei de la Goldman Sachs sunt de părere că Brazilia va fi noua campioană mondială, relatează Wall Street Journal. Ei au ajuns la această concluzie în urma unor analize extrem de complicate, bazate pe toate rezultatele meciurilor disputate începând cu 1960.

    “Am folosit în jur de 14.000 de rezultate pentru a estima coeficienţii, iar Brazilia reiese ca o favorită clară”, se arată într-un comunicat al companiei. Conform raportului, state precum Camerun, Japonia sau Honduras nu au nicio şansă să ridice trofeul, în vreme ce printre favoriţi se regăsesc Argentina şi Spania.

    Anglia pare destinată la o eliminare rapidă, fără a câştiga măcar un meci. Finala ar urma să fie disputată de Brazilia şi Argentina, cu ţara gazdă ieşind învingătoare.

    Este pentru prima oară când Goldman Sachs publică o astfel de analiză. Compania a mai încercat, în trecut, să facă predicţii referitoare la semifinalele Cupei Mondiale, însă nu a reuşit niciodată să numească toate cele patru semifinaliste.

  • Schimbările din spectacolul media global

    Mediul este mesajul„, titlul unui capitol predat în cadrul facultăţilor de comunicare din întreaga lume, este o expresie care îi aparţine lui Marshall McLuhan, un teoretician al secolului XX care a studiat instrumentele puternice de influenţă socială, printre care şi media. Propoziţia se traduce prin faptul că, de multe ori, modul cum conţinutul este publicat joacă un rol important nu doar prin conţinutul livrat, ci şi prin caracteristicile mediului însuşi. Astfel spus: existenţa televiziunii sau a Internetului este mai importantă în sine decât conţinutul programelor difuzate. Cât de mult din sensul expresiei lui McLuhan s-a păstrat astăzi, când canalele media se înmulţesc zilnic?

    „Am putea să vorbim despre succesul în industria media, în contextul provocărilor actuale aduse de Internet şi noile tehnologii ore întregi, dar, pe scurt, am observat că, în pofida alegerilor infinite pe care le oferă Internetul, oamenii se întorc săptămânal către aceleaşi 10-15 site-uri pe care le-au urmărit anterior, iar, în ce priveşte televiziunea, în ultimii 70 de ani, indiferent că în piaţă existau zeci, sute sau chiar mii de posturi, oamenii se întorceau mereu către aceleaşi aproximativ zece posturi preferate„, spune Jean-Briac Perrette, preşedinte al Discovery Networks International, pe care l-am întâlnit în cadrul evenimentului Discovery Communications Upfront 2014-2015, prin care compania americană şi-a prezentat grila de programe pentru noul an advertiserilor şi presei din întreaga lume.

    Anterior funcţiei ocupate la Discovery, Perrette a lucrat timp de 11 ani în cadrul NBCUniversal, unde a fost responsabil de distribuţia conţinutului TV şi a filmelor pe mai multe platforme, dar a avut şi un rol important în dezvoltarea Hulu, televiziunea online lider pe pieţele din Statele Unite ale Americii.

    Părerea personală a lui Perrette este că, într-o lume în care alegerile sunt din ce în ce mai multe, consumatorii sunt tentaţi să se orienteze către două direcţii: pe de o parte, le place posibilitatea de a alege, aceasta fiind atrăgătoare din punctul de vedere al libertăţii pe care o oferă, iar pe de altă parte, pot fi copleşiţi de oferta variată şi se întorc către brandurile cu care s-au obişnuit. „În această infinită lume de alegeri care se proliferează tot mai mult, reţeta succesului este asigurată de mărci cu renume şi de calitatea produselor oferite; oamenii vor ghiduri de încredere care să îi ajute să navigheze prin multitudinea de informaţii„, adaugă el. „Ne aflăm într-un moment de tranziţie: deşi există discuţii ample legate de digitalizare, cea mai mare audienţă este creată încă de televiziune; iar fenomenul orientării spre alte canale de comunicare este abia la început.„

    În acest context, direcţia merge de la o platformă de Pay TV spre o companie video disponibilă pe toate tipurile de ecrane, nu doar pe televizor. „Cele două direcţii înspre care va evolua experienţa video sunt crearea mai multor modalităţi pentru ca fanii să interacţioneze cu conţinutul, personajele şi poveştile create, complementar cu ce se întâmplă pe ecrane, dar şi difuzarea a tot ce există în acest moment la televizor pe toate dispozitivele inteligente.„

    Perrette a observat că, în ce priveşte conţinutul, poveştile pe care consumatorii le aşteaptă de la mediile digitale sunt aceleaşi cu cele pe care le vor pe mijloacele tradiţionale media, cum ar fi televizorul: poveşti mari şi personaje importante: „Chiar dacă vor exista investiţii orientate din ce în ce mai mult în direcţia mediilor partenere mijloacelor tradiţionale de comunicare, aceasta fiind o schemă relativă aflată în creştere, cea mai mare parte a investiţiilor merge în direcţia conţinutului„. Aspect demonstrat şi de valoarea pe care compania intenţionează să o cheltuiască în construirea de conţinut pentru noul sezon: 1,5 miliarde de dolari, potrivit unui videoclip parte a prezentării Discovery Upfront care s-a desfăşurat recent la New York.

  • Aris Eram, Smiley, Horia Brenciu, Andi Moisescu, Cornel Ilie si Pavel Bartos spun La Multi Ani femeilor The One, de 1 Martie [Video]

    Probabil ca nu exista pe lume Martisor mai frumos decat cel oferit de un barbat cuceritor. Unul care te priveste in ochi si stie sa foloseasca cuvinte alese, mestesugite, pentru a genera un mic vulcan de sentimente picante. Cu ideea asta in minte, noi am strans laolalta 5 asemenea barbati, care transmit cu aceasta ocazie un mesaj cusut cu fir rosu de matase. Dar mai intai faptele.

    Doamnelor, tineti-va bine. Domnilor, aveti de invatat. Aris Eram, fiul Andreei Esca, deschide seria celor 5 barbati-branduri de tara care ofera cate un Martisor filmat cititoarelor The One. Generatia tanara de barbati fermecatori vine tare din spate. Asa de tare incat ramai uimit de sarmul si naturaletea cu care tanarul domn Aris Eram le transmite lucruri frumoase cititoarelor The One.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Campioni şi codaşi. Dar la capitole diferite.

    Cum a evoluat piaţa cărţii în ultimii ani şi ce previziuni aveţi pentru 2014?

    Marin Vidraşcu: Din păcate, nu ne putem mândri cu performanţele pieţei de carte din ţara noastră, ne aflăm pe ultimele locuri la citit în Europa: doar 20% dintre români citesc cel puţin o carte într-un an. Prin comparaţie, 70% dintre francezi, de exemplu, citesc minimum o carte pe parcursul unui an.

    Dacă ne plasăm în contextul pieţei mondiale de carte, perspectiva devine şi mai descurajantă: industria mondială a cărţii se ridică la o valoare totală de 100 miliarde de dolari, din care SUA deţine 45 miliarde iar Europa 30 de miliarde. în acest peisaj, piaţa de carte de la noi este estimată la 60 milioane de Euro (în timp ce germanii, spre exemplu, au o piaţă de 7 miliarde de euro!). în România, valoarea aceasta se menţine din 2008 de la debutul crizei, când piaţa şi-a redus valoarea la jumatate. Probabil că şi la finele lui 2014 îşi va pastra aceleaşi cote.

    Referitor la consumul de carte al românilor, cred că această situaţie nefavorabilă este generată de o combinaţie de factori economici, sociali şi de educaţie. Dar mai cred că, de fapt, adevărata şi cea mai importantă concurenţă a obişnuinţei de a citi este tentaţia programelor de la TV, cărora românii i-au căzut victime. Există un studiu realizat în martie anul trecut de Institutul Francez Médiamétrie care ne situează pe primul loc în Europa la “consumul de TV”: românii petrec în medie 5 ore şi 30 de minute zilnic în faţa televizorului. Enorm! Ne-am dori ca măcar o oră dintre acestea să fie dedicată cititului. Din păcate, lectura la români nu este o nevoie zilnică, cum se întâmplă în alte ţări.

    |n ce ne priveşte, încercăm să rămânem optimişti şi să venim în întâmpinarea cititorilor noştri cu cărţi bune dar şi cu proiecte creative de încurajare a lecturii. Anul trecut am derulat două astfel de proiecte ‒ Noaptea cărţilor deschise, cu ocazia Zilei Internationale a Cărţii şi E coadă la carte! ‒ al căror rezultat ne-a surprins până şi pe noi: fiecare campanie s-a bucurat de prezenţa şi participarea a mii de cititori entuziaşti. Aşadar, există speranţă că lucrurile pot deveni mai bune, trebuie doar să găsim modalitatea potrivită de a aduce carţile în mâinile oamenilor.

    Anul acesta, este unul important pentru noi: Litera împlineşte 25 de ani de la înfiinţare şi intenţionăm să sărbătorim cum se cuvine această vârstă: avem în plan peste 400 de titluri noi dar şi o megacampanie de marketing care se va întinde pe tot parcursul anului şi care sperăm să îi „prindă” şi să îi surprindă în mod plăcut, ca şi până acum, pe cititorii noştri.

    Cum au evoluat vânzările companiei şi ce aşteptări aveţi pentru anul următor?

    Marin Vidraşcu: După cum vă spuneam, situaţia nefavorabilă generală a consumului de carte nu ne-a descurajat, ci dimpotrivă, ne-a determinat să fim mai creativi. Aşa că, datorită unei politici foarte bine gândite în care am iîmbinat canalele alternative de vânzare, cu un marketing creativ şi cu o strategie de dezvoltare a propriei reţele de distribuţie, am reuşit să fim mai aproape de cititorii noştri şi, în consecinţă, şi vânzările au fost bune, ne-au răsplătit efortul. Ca să vă răspund în cifre, am încheiat anul trecut cu o CA de 40 milioane de lei. Având în vedere că piaţa de carte de la noi se află la o valoare totală de 270 milioane de lei, aritmetica simplă ne situează la o cota de piaţă de 15%. Este un rezultat care ne onorează şi sperăm ca şi anul viitor să ne păstrăm cel puţin la acelaşi nivel.

    Care sunt preferintele, în acest moment, cele mai dinamice zone din punct de vedere al domeniilor de interes pentru cărţi?

    Marin Vidraşcu: Există un interes crescut pentru cărţile pentru copii şi în special pentru licenţa Disney care în momentul de faţă este cel mai valoros şi mai dorit brand de carte pentru copii din România. Am editat sub această Disney peste 100 de titluri şi numai pentru anul acesta mai avem în plan încă 150. Sunt produse calitative, educative şi mai ales complexe: majoritatea sunt însoţite de suport audio sau de diverse “accesorii-jucării” care vin să completeze informaţia scrisă.

    în plus, în ce priveşte cărţile Disney însoţite de CD-uri audio, am încercat să aducem atât “voci” cunoscute şi iubite de copii  – Stela Popescu, Daniela Nane, Oana Sârbu, pentru a da glas poveştilor clasice, cât şi vocile eroilor din filmele Disney prezente pe marele şi micul ecran din România – Valentin Uritescu (dl. Smee din serialul Jake şi piraţii din ţara de Nicăieri), ştefan Aruxandrei (Mickey Mouse), Claudiu Maier (Stropi din filmul Avioane), Florian Ghimpu (monstrul Mike din Universitatea monştrilor), Anca Ilieşe (Anna din recent lansatul Regat de gheaţă).

    Tot în ce ne priveşte, alte domenii de interes pentru cititorii din România sunt cărţile practice (dezvoltare personală, familie, sănătate, frumuseţe, cultură generală, călătorii şi timp liber) cel al dicţionarelor, enciclopediilor şi atlaselor.

    Daca ar fi să fac un clasament procentual de vânzare a cărţilor din aceste domenii, ar arată aşa: 40% din vânzările Litera – cartea de copii, 27% cartea practică, 12% dicţionarele, enciclopediile şi atlasele.

    Care sunt tendintele in ce priveste vanzarile online versus cele din retailul classic?

    Marin Vidraşcu: Este foarte interesant: în ultimul an, s-a observat o migraţie a distribuţiei de carte din reţeaua clasică (librării, chioşcuri etc.) în online. Sunt mai multi factori care au dus la această migraţie: închiderile din retailul clasic de carte, creşterea interesului populaţiei (şi în special a tinerilor) pentru online dar şi scăderea preţurilor la dispozitivele electronice care îţi dau accesul la acest mediu (smartphone-uri, tablete etc).

    Tot în ultimul an şi tot legat de zona online, piaţa a înregistrat o dublare a vânzărilor de carte electronică, de la 1% cât înregistra în 2012, la 2% în 2013. şi cel mai probabil lucrurile vor evolua în acest spirit.

    La Litera, am fost tot timpul interesaţi sa fim la curent cu cele mai noi tendinţe în tehnologie şi editare, aşa că în momentul de faţă avem deja în oferta noastră 300 de e-bookuri pe care le vindem prin intermediul elefant.ro, cea mai mare platformă de vânzare online din România, dar şi pe platforme internaţionale, cum ar fi amazon sau apple.

    Ce mecanisme de promotii folositi pentru online?

    Marin Vidraşcu: Pe site-ul litera.ro, avem în permanenţă promoţii la carte şi, de asemenea, investim şi în optimizarea pentru motoarele de cautare (S.E.O.) şi in campanile de promovare Adwords.

    Ca mecanisme de promotii folosim reducerile în functie de anumite evenimente (Ziua Indrăgostiţilor, ziu femeii, Ziua Mondială a Cărtii, Black Friday, back to school etc), promoţiile cu acordarea unui produs gratuit (de tipul 2 plus 1 gratis sau carte-cadou la orice comandă), reduceri combinate cu intrarea automată în tombolă cu premii importante (maşini, sejururi în afara ţării etc.), transport gratuit la un anume cuantum al comenzii, promoţii speciale pe bază de cod sau de cupon etc.

    Care este apetitul cumparatorilor pentru promotii (deopotriva in online dar si in offline)?

    Marin Vidraşcu: Apetitul pentru promoţii există şi este mare; promoţia este, până la urmă, unul dintre motoarele vânzării, indiferent că se întamplă în mediul online sau offline. Pe site-ul nostru www.litera.ro, dar şi in reţeaua proprie de distribuţie avem permanent promoţii. şi încercăm să le divesificăm de fiecare dată ca şi cuantum, ofertă selectată şi mecanism, astfel încât să acoperim nevoile şi dorinţele tuturor.  

    Cate spatii de vanzare proprii aveti in acest moment?

    Marin Vidraşcu: Avem 25 de BookStopuri Litera, minilibrării localizate în principalele centre comerciale din Bucureşti şi din ţară iar anul trecut am deschis librăria Litera de pe Magheru, vizavi de hotelul Lido, cu un spaţiu spatiu de expunere şi vânzare de 33 mp.

    Luam în calcul în viitorul apropiat un buget semnificativ de investiţii pentru dezvoltarea întregii reţele: intenţionăm să ne extindem reţeaua de BookStopuri şi să deschidem librării Litera şi în Iaşi, Cluj, Timişoara şi Braşov.

  • TP Vision anunţă lansarea televizoarelor Philips cu sistem de operare Android

    “Din 2014, vom începe sa lansăm pe piaţă televizoare cu sistem de operare Android, pentru început la modelele high end, urmând ca ulterior să extindem oferta şi la celelalte segmente de televizoare. Ne aşteptăm ca aprecierea consumatorilor să crească rapid. Până în 2015, majoritatea modelelor de televizoare Philips vor avea sistem de operare Android”, a spus Maarten de Vries, CEO TP Vision.

    În prezent, Android este principalul sistem de operare pe piaţa dispozitivelor mobile. TP Vision face primul pas către televizorul viitorului combinând capabilităţile sistemului Android cu un ecran de mari dimensiuni şi oferta actuală Smart TV. Timpii de răspuns, utilizarea eficientă a resurselor, interoperabilitatea şi accentul pe aplicaţii şi conţinut vor transforma televizorul în centrul de divertisment al oricărui cămin. “Credem că Android aduce un adevărat beneficiu pe piaţa televizoarelor, pentru că va îmbunătăţi semnificativ experienţa de utilizare al unui Smart TV, aducând viteza şi uşurinţa în utilizare al Smart TV-ului pe picior de egalitate cu experienţa pe care utilizatorul o are pe device-urile inteligente mobile de astăzi”, a spus Scott Housley, Global Head of Product and Strategy TP Vision.

    Televizoarele Philips cu Android vor îmbogăţi oferta de aplicaţii disponibile pe portalul Philips Smart TV. Acestea vor combina aplicaţiile pentru Android disponibile în magazinul virtual Google Play cu aplicaţiile Smart TV existente, incluzând servicii video on demand, catch-up TV, ghiduri electronice de programe (EPG) şi streaming pentru muzică.

    Odată cu introducerea Android, televizoarele Philips vor funcţiona mai simplu în tandem cu smartphone-uri şi tablete cu acest sistem de operare, păstrând în acelaşi timp conectivitatea şi uşurinţa în partajare de conţinut cu dispozitivele ce rulează Apple iOS.

    TP Vision este un jucător pe segmentul divertismentului video digital. TP Vision proiectează, produce şi comercializează modelele de televizoare Philips în Europa, Rusia, Orientul Mijlociu, Brazilia, Argentina, Uruguay, Paraguay şi anumite ţări selectate din regiunea Asia-Pacific. Având sediul central în Amsterdam, Olanda, TP Vision este reprezentatul exclusiv pentru televizoare Philips în ţările şi regiunile menţionate mai sus. Compania este deţinută în proporţie de 70% de TPV şi de 30% de Royal Philips Electronics, cu sediul central în Olanda. TP Vision are aproximativ 2.000 de angajaţi în întreaga lume.

  • Metodă inedită de plată la metroul din Moscova: genuflexiunile – VIDEO

    Într-o încercare de a promova Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci şi un stil de viaţă sănătos, oficialii şi Comitetul Olimpic Rus au luat decizia de a permite accesul gratuit la metrou persoanelor care fac mişcare, anunţă Huffington Post.

    Astfel, în loc să plătească 30 de ruble, cât costă un bilet în mod normal, călătorii pot alege să facă 30 de genuflexiuni în două minute, în faţa unui aparat special, amplasat la staţia Vystavochnaya.

    Doritorii trebuie să execute mişcările în faţa unui aparat care determină corectitudinea poziţiei şi numărul repetărilor. Aparatul este amplasat în apropierea locului unde se vând biletele în mod normal.

    Am vrut să arătăm că Jocurile Olimpice nu sunt doar o competiţie internaţională pe care oamenii o urmăresc de la televizor. Scopul lor este să determine cât mai mulţi oameni să facă mişcare, să adopte o viaţă sportivă“, spune Alexander Zhukov, preşedintele Comitetului Olimpic Rus.

     

  • Ponta şi Dragnea îi trimit pe liberali să caute bani dacă nu vor majorarea cotei unice. Ce negociază Guvernul cu FMI

    Încasările slabe la buget au încordat nervii liderilor USL, existând deja prima contră între Victor Ponta şi Crin Antonescu pe tema majorării taxelor în 2014. Liderii Uniunii testează diferite variante pentru a majora încasările la buget în 2014, după ce au constatat că prognozele pentru acest an nu au fost îndeplinite. La ultima şedinţă a USL, premierul Victor Ponta a lansat în discuţie anumite scenarii privind creşterea unor taxe printre acestea aflându-se creşterea cotei unice la 22% şi scăderea TVA la 22%. Crin Antonescu a confirmat informaţiile prezentate în exclusivitate de gândul despre discuţiile din interiorul USL, precizând că discuţiile vor continua la şedinţe viitoare ale Uniunii. PNL se opune însă categoric creşterii cotei unice. PSD a reacţionat prin Ponta şi Dragnea care îi acuză pe liberali că se află în campanie electorală.

    Premierul i-a avertizat pe liberali, în frunte cu Crin Antonescu, că au mesaj de partid de opoziţie, preferând “discursurile de la televizor”, deşi ştiu că sunt probleme cu banii şi nu se pot atinge în actualele condiţii ţintele de mărire a salariilor şi pensiilor, precum şi de scădere a CAS şi cofinanţare. În ton, Liviu Dragnea l-a ironizat pe ministrul Finanţelor, liberalul Daniel Chiţoiu, aducându-i aminte că el este responsabil de colectarea veniturilor, iar dacă respinge propunerile PSD ar trebui să găsească soluţii pentru a aduce bani la buget.

    Discuţiile din USL vin în contextul în care delegaţia FMI se află în România pentru a conveni cu guvernul coordonatele economice pe baza cărora se va construi bugetul pentru anul viitor. Principala problemă ridicată în discuţii este nerealizarea veniturilor, în condiţiile în care România a solicitat activarea clauzei pentru investiţii, o sumă necesară pentru cofinanţarea necesară accesării fondurilor structurale şi de coeziune, sumă care va fi contabilizată în deficit. La aceasta se adaugă intenţia guvernului de a creşte salariile şi pensiile anul viitor. Aplicarea tuturor acestor măsuri trebuie făcută la pachet cu încadrarea în ţinta de 3% deficit, greu de realizat însă în condiţiile neîncasărilor la buget. “Ai un scenariu de bază care include şi salarii, şi pensii şi peste acest scenariu de bază soliciţi clauza de investiţii, vrei să cheltuieşti mai mult pentru cofinanţare”, au explicat susrse guvernamentale pentru gândul.

    Gândul a dezvăluit scenariul propus de Victor Ponta privind unificarea cotei unice şi a TVA la o valoare de 22%.

    Premierul Victor Ponta a recunoscut că sunt probleme cu încasările la buget şi că la Ministerul de Finanţe sunt în lucru mai multe scenarii care urmează să fie prezentate Comisiei Europene, FMI şi Băncii Mondiale.

    “Am discutat cu preşedintele ANAF, un liberal în care am încredere, iar anul acesta avem un grad de colectare mai scăzut, am vorbit cu ministrul de finanţe, un alt liberal. Ne gândim ce să facem anul viitor, când eşti prim-ministru trebuie să şi faci”, a spus astăzi, de la Bruxelles, premierul Ponta.

    Premierul a aruncat săgeţi spre partenerii de guvernare, inclusiv către Crin Antonescu, pe care îi acuză că au început să critice la tv propunerile făcute la USL.

    “La şedinţa USL mi s-a părut normal să informez pe toţi cei care nu sunt în Guvern că o să avem o rectificare negativă şi că anul viitor nu putem atinge toate ţintele: să şi scădem CAS-urile, să şi creştem salariile, să şi creştem pensiile, să şi creştem cofinanţarea. Pur şi simplu nu merge, matematica nu ascultă de discursurile de la televizor”, a spus Ponta.

    Mai mult, a comentat că liberalii au un discurs de opoziţie.

    La USL, când discutăm, şi cu Crin, nu se opune niciodată la ideea să cheltuim mai mult, toată lumea se opune la ideea să mai punem vreo taxă, ceea ce, din păcate, dacă eşti la Guvern, pur şi simplu nu se poate, adică banii trebuie să-i iei de undeva ca să-i dai în altă parte. Doar dacă eşti în opoziţie poţi să fii de acord doar cu măririle de salarii şi de cheltuieli, să nu fii de acord cu taxe, că nu funcţionează”, a spus el.

    Crin Antonescu a fost primul care a confirmat dezvăluirile din gândul privind discuţia din interiorul USL, precizând că urmează să aibă o nouă rundă de negocieri pe marginea bugetului. Liderul PNL a blocat orice discuţie despre majorarea cotei unice, susţinând că liberalii, cât timp se vor afla la guvernare, nu vor accepta această idee.

    “A fost pur şi simplu o discuţie preliminară, discuţia pe fond va urma săptămâna viitoare, probabil, sau va începe la sfârşitul acestei săptămâni, în perspectiva construcţiei bugetare. Angajamentul de a păstra la 16% este unul comun, nu doar al PNL. Aflat în SUA, în discuţii cu companii americane sau cu oficiali americani primul-ministru a evocat cota unică de 16% pentru a atrage, garanta investiţii străine”, a spus Antonescu.

    Ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, a reacţionat şi el, subliniind că PNL nu acceptă majorarea cotei unice. Refuzul liberalilor a fost contraatacat de social-democraţi printr-o presiune pusă pe ministrul de Finanţe pentru găsirea unor soluţii în vederea unor încasări mai mari la buget.

    Dragnea: “Până astăzi, Chiţoiu era ministrul de Finanţe, aşteptăm soluţii”

    Vicepremierul Dragnea aruncă problema încasărilor în curtea Ministerului de Finanţe, spunând că aşteaptă soluţii din tabăra liberală. Dragnea nu a ocolit să spună că şi PSD doreşte să vadă care sunt soluţiile propuse de PNL pentru majorarea încasărilor la buget.

    “Aşteptăm cu foarte mare interes de la Ministerul Finanţelor Publice să vină cu propuneri, cu analize, de ce nivelul de încasări nu a fost atât de bun şi cu nişte propuneri serioase de ridicare a gradului de colectare. De acolo aşteptăm şi noi cu interes, şi primul-ministru, şi noi, ceilalţi din Guvern, şi ca şi partid, ca PSD, aşteptăm de acolo din zona aia să ne spună cum se măresc veniturile pentru că este o zonă asumată din partea aia”, a fost avertismentul lui Dragnea pentru liberali.

    Social-democratul a fost ironic cu Daniel Chiţoiu, cel care anunţase că se opune majorării cotei unice, transmiţându-i să nu uite că este ministru de Finanţe.

    “Ce pot să spun? Din câte îmi aduc eu aminte, cel puţin până să vin aici la această manifestare serioasă, domnul Daniel Chiţoiu era ministrul Finanţelor. Şi ministrul Finanţelor publice, împreună cu ANAF, se ocupă de nivelul de colectare a veniturilor şi cred că de acolo ar trebuie să vină, cred că de la Ministerul de Finanţe ar trebui să vină alt tip de comunicat, nu că nu este acord cu nu ştiu ce măsură care de fapt nu a fost propusă, ci să vină cu propuneri de măsuri pentru îmbunătăţirea nivelului de colectare a veniturilor care ne poate ajuta la dezvoltare”, a fost săgeta lui Dragnea pentru Chiţoiu.

    Când trebuie luată decizia

    Prezenţa delegaţiei FMI, a Băncii Mondiale şi a Comisiei Europene la Bucureşti îi obligă pe liderii USL să ajungă rapid la un consens în privinţa bugetului pe 2014, implicit a taxelor şi impozitelor care urmează să fie modificate. Premierul Ponta a susţinut că decizia trebuie luată în interiorul USL şi al Guvernului, deoarece în luna noiembrie proiectul de buget va trebui depus în Parlament.

    Crin Antonescu susţine că o decizie în acest sens urmează să fie luată la sfârşitul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare. În acest timp, ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, a primit misiune de la Victor Ponta să-i prezinte scenariile pentru 2014.

    Surse din PNL au declarat pentru gândul că premierul Ponta este influenţat de ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, cel care susţine majorarea cotei unice. PNL a fost categoric în a respinge majorarea cotei unice, iar premierul a răspuns, spunând că este posibil ca propunerea PNL privind scăderea CAS să nu poate fi susţinută în bugetul pe 2014.

    În schimb, Ponta militează pentru scăderea impozitului pentru salariul minim. În momentul de faţă, nu există o decizie în USL spre care variantă de lucru se va opta la construirea bugetului pentru 2014.

    Ce negociază guvernul cu FMI

    Scenariul majorării cotei unice la 22%, de la 16%, în paralel cu diminuarea TVA cu două puncte procentuale, de la 24% la 22%, apare în contextul în care Guvernul trebuie, până pe 5 noiembrie, să prezinte experţilor FMI şi CE aflaţi la Bucureşti, o primă variantă a bugetului pe anul 2014, în cadrul evaluării acordului de tip preventiv.

    Guvernul testează astfel o posibilă creştere a taxelor, având pe masa de lucru mai multe scenarii, după cum a recunoscut joi premierul Victor Ponta.

    În ce priveşte scenariul majorării cotei unice, surse oficiale susţin că o creştere a cotei unice ar fi necesară dacă FMI şi CE nu acceptă pentru 2014 un deficit bugetar mai mare din cofinanţarea fondurilor UE, pentru a permite majorarea salariilor şi a pensiilor, mai ales după o încasare la nouă luni cu mult sub programul de la începutul anului.

    „România a solicitat clauza pe investiţii, care este un instrument nou al UE. Aceasta se referă la o sumă suplimentară care poate fi maxim egală cu cofinaţarea pentru fondurile structurale şi de coeziune, o clauză pe care o pot accesa doar ţările care ies din deficit excesiv”, au explicat pentru gândul surse guvernamentale.

    Minus de 6 miliarde de lei la venituri pe primele 9 luni

    După primele nouă luni, veniturile bugetare au fost cu aproximativ 6 miliarde lei sub estimarea de la începutul anului, din cauza unor performanţe sub aşteptări la nivelul sistemului bancar, provenite şi din modificări ale legislaţiei fiscale, o colectare mai slabă, explicată inclusiv prin procesul de reorganizare a ANAF, şi nerealizarea profitului estimat la BNR, conform unor surse citate de Mediafax.

    În replică, consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a declarat pentru gândul că profitul sau pierderea la BNR nu au nici o legătură cu performanţele Băncii Naţionale a României, ci cu realităţile economiei româneşti.

    „BNR poate să aibă cele mai bune performanţe într-un an, şi are, dar asta nu înseamnă că se transformă în profit pentru BNR, ele se transformă în stabilitate financiară. Anul trecut BNR a făcut un profit de peste un miliard de lei. În dezbatarea publică, miliardul de lei s-a transformat în miliard de euro. În situaţia din acest an, BNR nu mai face profit. Până acum nu a vărsat cota de impozit aşteptat de Ministerul de Finanţe”, a precizat pentru gândul Adrian Vasilescu.

    Autorităţile au un program de bază pentru anul viitor care nu prespune majorări de taxe, dacă va fi acceptată de Comisia Europeană o rectificare bugetară pe ultimul trimestru ce încorporează o creştere economică de 2,2% pe acest an şi de aplicarea clauzei de investiţii pentru 2014. Comisia Europeană discută în prezent introducerea unei reguli care să permită depăşirea ţintelor de deficit bugetar cu sumele alocate investiţiilor de cofinanţare a programelor susţinute din fonduri UE pentru statele aflate în condiţii dificile şi fără a periclita nivelul de deficit de 3% din PIB.

    “În acest moment finalizăm rectificarea bugetară şi sperăm să fie adoptată în şedinţa de săptămâna viitoare (…) Pentru 2014, înainte de a stabili dacă este nevoie de măsuri fiscale, se pleacă de la nişte variabile care n-au fost încă negociate, respectiv creştere economică, inflaţie şi deficit. Când batem în cuie rectificarea, ştim baza de pornire, ştim nivelul deficitului, şi de la acest moment se pot bate în cuie şi acei indicatori pentru 2014. Apoi văd dacă am spaţiu fiscal. Scenariul nostru de bază pleacă de la aplicarea clauzei de investiţii, în aşa fel încât să nu pericliteze încadrarea în pragul de deficit de 3% din PIB (…) Discuţiile sunt încă preliminare, deci este prematur să pui în discuţie orice măsură fiscală dacă nu ai baza de pornire”, a declarat Liviu Voinea pentru Mediafax. 

    Autorităţile trebuie să aibă mare grijă cum drămuiesc banii din bugetul pe anul viitor. Ţinta de deficit bugetar, adică diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile bugetului, nu trebuie să depăşească 14,7 miliarde de lei pe întregul an, adică 2,3% din PIB. Marea problemă reclamată şi de FMI o constituie însă nerealizarea veniturilor.

    De unde trebuie să plecăm este nerealizarea veniturilor. Este problema pe care o ridică inclusiv partenerii noştri internaţionali. Şi la nerealizarea veniturilor sunt necesare măsuri în compensaţie, sunt mai multe variante pe masă. În acest moment nu se discută aceste subiecte, pentru că primul subiect pe care îl discutăm de marţi este rectificarea pentru 2013″, au precizat  pentru gândul surse guvernamentale

    Ponderea veniturilor bugetare în PIB va urca în 2013 la 33,4%, însă în anii următori trendul va fi descendent, încasările urmând să coboare în 2018 la 32,6% din PIB, în timp ce deficitul bugetar va continua să se reducă, până la 1,8% din PIB în 2018, potrivit raportului FMI privind România.

    Gândul a calculat că eventuala reducere a nivelului TVA cu două puncte procentuale ar putea însemna o reducere a încasărilor cu peste 900 de milioane de euro, în timp ce creşterea cotei unice cu şase puncte procentuale ar putea însemna o creştere a veniturilor cu circa 3 miliarde de euro.

    Calculele au fost făcute pe baza execuţiei bugetare în perioada ianuarie-august, document public care poate fi găsit pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. De asemenea, aceste calcule au fost realizate pornind de la premisa că gradul de încasare a taxelor, respectiv nivelul evaziunii va fi acelaşi anul viitor cu cel înregistrat în primele opt luni din 2013

    Până să pună pe hârtie proiectul de buget pentru 2014, Guvernul trebuie să aprobe a doua rectificare bugetară din acest an.  Rectificarea va ţine cont de menţinerea deficitului bugetar în ţintele stabilite, optimizarea alocării resurselor între capitolele de cheltuieli bugetare şi va lua în considerare rezultatele colectării veniturilor bugetare la nouă luni.

    „Noi, de exemplu, am făcut economii din dobânzi, faţă de ceea ce am prognozat la început de an, de jumătate de miliard de lei. Ne-am împrumutat anul acesta mult mai ieftin decât anul trecut. La rectificare trebuie să compensezi nerealizarea de venituri şi aceasta se compensează fie prin economii din execuţie, fie reduceri de cheltuieli. Avem si una şi alta, deocamdată nu pot să intru în alte detalii”, au conchis pentru gândul surse guvernamentale.

  • Predoiu, despre Gerea: E un parlamentar respectabil, dar înţeleg că nu are nicio tangenţă cu domeniul

     “Remarcăm dificultatea USL de a găsi cadre competente pentru guvernarea ţării. Mi se părea că aceste partide care au promis marea cu sarea, anul trecut, să aibă şi echipamentul necesar pentru guvernare. Din păcate, guvernarea însemană mai mult decât doi oameni care vorbesc la televizor prin rotaţie sau simultan la talk show-urile de seară”, a precizat Cătălin Predoiu, într-o conferinţă de presă, după şedinţa BPN al PDL.

    El a spus despre Andrei Gerea că “speră să se califice dacă nu e calificat”.

    “În general, un ministru ar trebui să fie competent, să cunoască domeniul, să nu aibă probleme de integritate sau probleme penale şi să nu aibă conflicte de interese economice cu domeniul pe care-l gestionează. Din câte am înţeles, a fost destul de dificil să găsească un astfel de om, rămâne de văzut dacă are competenţele necesare, pentru că înţeleg că nu are nicio tangenţă cu domeniul respectiv, e un parlamentar respectabil, rămâne de văzut dacă va performa sau nu”, a mai spus Predoiu despre Andrei Gerea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Apple dezvoltă o tehnologie prin care telespectatorii vor putea “sări” peste publicitate

     Conducerea Apple a discutat cu cel puţin doi operatori de reţele TV şi canale de cablu şi cu unii dintre cei mai mari jucători de pe piaţa televiziunii cu abonament din SUA, au afirmat sursele citate de Bloomberg.

    Una dintre soluţiile oferite de Apple difuzorilor de programe este despăgubirea acestora, de către companie, pentru venitul pierdut atunci când utilizatorii sar peste reclame.

    Compania vrea să dezvolte sistemul Apple TV prin servicii care să extindă baza de potenţiali clienţi. Sistemul a fost cumpărat de 13 milioane de clienţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro