Tag: tanar
-
Selfie-ul face o nouă victimă în România: Un tânăr a ars de viu după ce a incercat să-şi facă un selfie pe vagonul unui tren
Un tânăr a ars de viu marţi, după ce s-a electrocutat în Gara Oneşti, unde se urcase pe vagonul unui tren de marfă pentru a-şi face un selfie. Poliţia a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, transmite corespondentul MEDIAFAX.Purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că pompierii care au intervenit au aşteptat scoaterea de sub tensiune a liniei electrice. Până la ora transmiterii acestei ştiri, tânărul nu a fost identificat„Am fost solicitaţi să intervenim în Gara Oneşti unde se pare că un tânăr s-ar fi urcat pe un vagon al unui tren de marfă pentru a-şi face un selfie, linia fiind electrificată şi alimentată cu 27.000 de volţi. În momentul în care s-a urcat pe vagon s-a produs un arc electric iar tânărul a fost electrocutat, a luat foc şi a murit carbonizat. Pompierii care au intervenit au aşteptat scoaterea de sub tensiune a liniei electrice, pentru că, altfel, ar fi fost foarte periculos. Tânărul urmează să fie identificat”, a spus Grecu.Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Creţu, a declarat, la rândul său că la locul incidentului au intervenit şi poliţişti de la Ordine Publică şi de la Transporturi Feroviare.„Se fac verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc acest nefericit incident şi s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă”, a spus Creţu. -
Ţară europeană în anul 2018 sau Evul Mediu? E incredibil ce i se întâmplă tânărului medic care i-a salvat viaţa lui Busu
La 1 ianuarie anul viitor, el va termina ultimul an de rezidenţiat şi va deveni, în mod oficial, şomer!În seara în care Florin busuioc a avut nevoie de ajutor urgent, prezentatorul TV a fost operat de medicii Eugen Ţieranu şi Paul Traşcă, în condiţiile în care şeful secţiei de cardiologie se afla acasă şi avea telefonul închis.Tinerii au venit de urgenţă de acasă, au intrat în sala de operaţie alături de doctorul Emilia Goanţă, electrofiziolog, iar Ţiereanu este cel care a implantat stentul care l-a salvat pe Busu. Însă tânărul rezident nu va mai avea şansa să salveze şi alte vieţi. Sau cel puţin nu la Spitalul din Craiova. -
Puşcă cu bani, o casă îmbrăcată în aur şi maşini fuchsia: aşa arată viaţa copiilor bogaţi ai Nigeriei FOTO
Copiii bogaţi ai Instagramului, care nu dezămagesc atunci când vine vorba de a-şi expune averea fabuloasă pe social media, nu mai provin doar din Marea Britanie, SUA sau Rusia. Mai nou, avioanele private, hainele de designer şi vacanţele exotice sunt etalate pe Instagram şi de copiii Africii, mai exact ai Nigeriei, cea mai puternică economie a continentului negru.
Emeka Okonkwo, cunoscut ca E-money, este cel mai tânăr miliardar nigerian, ce deţine diverse proprietăţi şi afaceri cu petrol şi gaze, precum şi propria sa casă de discuri. De asemenea, casele sale sunt împodobite de mobilier luxos şi poleit cu aur, iar la petreceri se prezintă cu un accesoriu neobişnuit: o puşcă ce aruncă bani în loc de gloanţe. Un video recent arată cum miliardarul nigerian „împuşcă” cu 2.500 de lire în timpul unei nunţi.
Rapper-ul si designerul Bayo Adewale aka Bnaira este, de asemenea, obişnuit să arunce cu bani la petreceri. Acesta este cunoscut pentru dragostea sa faţă de maşinile luxoase roşii, cu care nu ezita să se afişeze în timp ce studia la Universitatea din Lagos. Înainte de terminarea studiilor, obişnuia să conducă un Range Rover.
De asemenea, creaţiile Louboutins sunt extrem de populare printre tinerii bogaţi din Nigeria, care se fălesc cu colecţiile lor impresionante pe reţelele de socializare. Mompha, CEO-ul de la Lagos Bureau De Change, se pozează agresiv mulţimile sale de pantofi cu tălpi roşii, dar şi cu genţi de la Gucci, Cavalli, Valentino, Versace, Hermes sau Louis Vuitton. „Acestea sunt piese exclusive şi trebuie neapărat să le am”, spune tânărul care a cheltuit 2.500 de lire pe o geantă Versace.
-
Cum reuşeşte un tânăr să facă 100.000 de dolari pe lună cu un site. Ideea SIMPLĂ pe care oricine o poate pune în practică
În cinci ani, platforma de membership online Patreon a strâns două milioane de sponsori care susţin 100.000 de artişti, contribuind cu fonduri în valoare de 350 de milioane de dolari. Ce este însă Patreon?Serviciul a fost lansat în mai 2013 de către Jack Conte, împreună cu colegul său de camera Sam Yam. Pe atunci, Conte avea un oarecare success pe YouTube ca muzician şi reuşise să adune pe canalul său de YouTube în jur de 150.000 de subscriberi. De obicei, aduna un milion de vizualizări lunar şi a avut colaborări cu artişti ca Ben Folds şi Nick Hornby. Cu toate acestea, se alegea cu doar 50 de dolari lunar de pe urma site-ului.
Patreon a fost soluţia. În loc să se focuseze pe milioanele de urmăritori sau pe miile de subscriberi, el a realizat că cel mai bine este să atragă câteva sute de fani înrăiţi care să scoată portofelele şi să fie dispuşi să sponsorizeze cumva activităţile sale creative.
Rezultatele nu au întârziat să apară. În 2014, când mii de patroni i-au oferit peste 7000 de dolari pentru fiecare videoclip nou, a realizat că nu poate să conducă un astfel de site care se întrevedea promotor al unui nou tip de economie online, ca artist indie.
La început, sponsorii au fost reticenţi înainte de a scoate din buzunar sume chiar şi de un milion de dolari anual, însă lucrurile au început să se mişte.
La a cincea aniversare, compania a chemat 140 de persoane de la birourile din San Francisco, a găzduit 100.000 de artişti sponsorizaţi de două milioane de patroni.
De la înfiinţare, fundaţia a strâns peste 350 de milioane de dolari, iar anul acesta, potrivit unui purtător de cuvânt, fondurile vor fi duble faţă de 2017, undeva la 300 de milioane de dolari.
Cel mai de succes canal înscris pe platforma Patreon, Chapo Trap House, adună lunar 100.000 de dolari, de la cei peste 22.000 de sponsori.
Un alt exemplu este scriitoarea Laurie Penny, care se numără printre persoanele sponsorizate de fanii săi, şi strânge lunar, de la cei 625 de sponsori, peste 4.000 de dolari.
-
Tânărul care la 3 ani câştiga 200.000 de dolari pe an şi la numai 8 ani a ajuns milionar. Cum şi-a făcut averea bate ori film şi a lăsat o lume întreagă fără cuvinte
Un nou val de documente, care cuprind inclusiv declaraţiile fiscale ale lui Fred Trump, tatăl lui Donald Trump, arată eforturile repetate ale tatălui de a-şi îmbogăţi fiul în moduri care ridică multe semne de întrebare. Multe dintre transferurile de bani şi proprietăţi au fost făcute în secret, deseori folosindu-se de breşe legale, care l-au scăpat pe Donald Trump şi pe fraţii săi de sute de milioane de dolari pe care ar fi trebuit să-i plătească statului, potrivit New York Times.
Printre documentele care au ieşit la iveală în cadrul investigaţiei se numără şi documente secrete bancare şi declaraţii ficsale care nu au văzut lumina zilei, care ar putea oferi Democraţilor în sfârşit un pretext suficient de puternic pentru a-l obliga pe Trump să îşi facă publică situaţia financiară.Potrivit unei declaraţii fiscale din 1995 a lui Fred Trump, Donald Trump şi fraţii lui ar fi primit 25 de complexe rezidenţiale cu 6988 de apartamente, care valorau 41 de milioane de dolari. La mai puţin de un deceniu după, în 2004, băncile le evaluau la 900 de milioane de dolari. Prin astfel de tehnici Trump ar fi primit de la tatăl său 413 milioane de dolari, pentru care a reuşit să evite să plătească taxe. -
Smart Business: de ce a renunţat un tânăr de 25 de ani la sportul de performanţă pentru a intra în business?
Smart Business este o emisiune în care dorim să vi-i prezentăm pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar. Sunt talentaţi, pragmatici, depăşesc piedici şi îşi transformă ideile în branduri.
-
Dosarul Colectiv, AMÂNAT din nou. Părintele unui tânăr mort în incendiu: 65 de morţi, nici un vinovat
La Tribunalul Bucureşti era programat, luni, un nou termen al dosarului Colectiv, în condiţiile în care judecătorul din dosar, Valeriu Mihail Terceanu, s-a pensionat cu data de 3 septembrie.
În mod normal, trebuia repartizat un nou judecător în dosar, care să decidă dacă procesul ar putea fi reluat de la zero, potrivit normelor. Deoarece, până luni, însă nu fusese repartizat un nou judecător, procesul s-a amânat pentru data de 22 octombrie.
“Aşa cum era de aşteptat, justiţia îşi urmează cursul. 3 ani de la Colectiv, 65 de morţi, nici un vinovat, nici un proces pe rol’, a scris, pe Facebook, Eugen Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv GTG 3010 şi părintele unui tânăr mort în incendiul de la Colectiv, după amânare.
La finalul lunii august, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de eliberare din funcţie a lui Valeriu Mihail Terceanu, care s-a pensionat cu data de 3 septembrie. Mihail Valeriu Terceanu este fostul soţ al judecătoarei Geanina Terceanu, cea care a fost condamnată, la începutul acestui an, pentru luare de mită în dosarul Transferurilor. Geanina Terceanu a fost condamnată la şapte ani cu executare de instanţa supremă.
-
Tânărul de 22 ani care a descoperit una dintre cele mai mari erori din industria calculatoarelor
Tânărul de origine germană Jann Horn (22 de ani) a devenit faimos după ce s-a dezvăluit faptul că a descoperit una dintre cele mai mari erori ale unui cip de calculator, potrivit unui articol publicat de Daily Mail.
Eroarea ar fi existat de mai bine de două decenii, interval de timp în care nu a fost observată. Tânărul a reuşit să o descopere după ani de cercetare. Mai uimitor de atât este faptul că a dat peste aceasta accidental, în timp ce citea manuale de mii de pagini despre procesoare pentru un proiect complet diferit.
Cercetarea lui l-a condus spre un proces cunoscut drept ”execuţie speculativă”, prin care un cip încearcă să ghicească ce i s-ar putea solicita să facă şi începe să facă task-ul respectiv înainte de a primi solicitarea, cu scopul măririi vitezei. Pentru a face acest lucru, începe să acumuleze informaţii din mai multe locuri ale computerului şi să stocheze aceste informaţii în memorie.
Horn a descoperit că, chiar dacă cipul a greşit în a ghici sarcina ce îi va fi alocată, informaţiile primite de acesta vor fi oricum stocate şi ar putea fi furate de un hacker. Horn lucrează pentru proiectul Google Project Zero din Zurich şi a informat Intel, cel mai mare producător de cipuri de calculator, despre descoperirea sa.
Tânărul împreună cu alţi câţiva specialiaşti din domeniu şi-au unit apoi eforturile pentru a rezolva această problemă şi până în ianuarie au oferit şi o soluţie. Intel a anunţat descoperirea şi i-a atribuit lui Horn meritele pentru aceasta. ”Nu este o one-hit wonder. Asta face el”, l-a descris pe Horn pentru Bloomberg Mario Heiderich, fondatorul companiei berlineze de securitate cibernetică Cure53.
-
Jobul din România plătit cu 10.000 de euro a fost obţinut de un tânăr de 28 de ani fără studii de specialitate în domeniu
Cosmin Ghiţă, un tânăr de 28 de ani fără experienţă în energie nucleară, cu studii de economie, a fost numit director general al Nuclearelectrica (SNN) pe o perioadă de patru luni, a anunţat ieri pe bursa compania de energie nucleară.
Salariul directorul general al Nuclearelectrica, companie care furnizează 17% din energia electrică consumată în România şi are afaceri de 1,6 miliarde de lei, este de circa 10.000 de euro. Mandatul actualului director general, Daniela Lulache, expiră la 1 septembrie 2017.
-
Cum şi-a petrecut concediul Dragoş Anastasiu, CEO, Eurolines: “Unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pământ” – VIDEO
Fac plimbări lungi pe malul apei, ajung şi privesc locul unde, efectiv, se varsă Dunărea în Marea Neagră şi asta mă ajută să găsesc soluţii pentru problemele de la birou, mă ajută să iau decizii şi, foarte des, îmi vin idei noi de business sau de îmbunătăţire a unor situaţii care aşteptau şi ele să le vină rândul. Delta este destinaţia mea favorită în România şi, imediat după ea, urmează Transilvania.
Telefonul şi laptopul, revistele de specialitate, cărţile şi costumul de înot sunt lucrurile care nu îmi lipsesc în concedii. Cât despre amintiri preferate, mi s-a lipit de suflet Key West. Am fost acolo când eram foarte tânăr şi încă îmi amintesc de acel loc ca de unul dintre cele mai frumoase de pe pământ. Are nişte culori excepţionale.
Care sunt destinaţiile în care v-aţi dori să ajungeţi şi nu aţi avut încă ocazia?
Japonia. Îmi doresc şi încă nu a devenit prioritară pe listă. De asemenea, vreau să ajung în Noua Zeelandă şi Australia.Unde nu aţi merge sau ce nu aţi face niciodată într-o vacanţă?
Hm, greu de spus că nu aş merge undeva. Siria şi Irak nu mă atrag, totuşi. Cred că nu aş bea cafea. Dar asta nu fac oricum.