Unul dintre cei ce au sustinut ca Aleksandr Litvinenko a fost ucis de serviciile secrete cu poloniu 210, o otrava moderna, este Arkadi Vaksberg, doctor in drept, scriitor si ziarist. In perioada sovietica, textele lui Vaksberg au fost supuse, in numeroase randuri, amputarilor cenzurii. Dupa 1990, multe dintre cartile sale au fost traduse peste hotare („Visinski, procurorul lui Stalin“, „Mafia rusa“, „Hotel Lux“, „Stalin si evreii“) si au ajuns, iata, si in Romania, prin traducerea unuia dintre cele mai importante studii ale sale, „Laboratorul de otravuri. De la Lenin la Putin“.
Acest eseu, incursiune temeinic documentata in istoria crimei politice a secolului XX rusesc, demonstreaza ca asasinatul prin otravire nu tine doar de vremurile papei Borgia, ci si de imediata noastra actualitate. De pe timpul URSS si pana in zilele noastre, metoda suprimarii prin otravire a adversarilor politici nu doar ca nu s-a schimbat, dar si-a amplificat si rafinat uneltele. In aceste afaceri a ajuns sa joace un rol major (chiar daca oarecum contradictoriu) si mediatizarea: chiar daca presa impiedica ascunderea totala a unei crime politice, in acelasi timp ea ii sporeste efectul de intimidare asupra celorlalte persoane stanjenitoare. Altfel spus: tineti-va gura si ascundeti toate lucrurile jenante ce ii privesc pe cei aflati la putere! Desi mesajul sau e limpede in acest sens, Vaksberg nu se abtine catusi de putin si vorbeste despre metodele pe care puterea sovietica si apoi cea rusa le-ar fi folosit pentru a obtine tacerea disidentilor, a inamicilor publici si chiar a opozantilor potentiali ai diferitelor regimuri. E o istorie inspaimantatoare, pornind de la Lenin si ajungand la Andropov si mai departe, cu o prelunga zabovire asupra momentului Stalin, o poveste in care cuvintele care revin cel mai des sunt: curare, dioxina, stricnina, thaliu sau poloniu.
Odata cu prabusirea URSS, Laboratorul de toxicologie nr. 12 al KGB, creat de Lenin in 1921, parea sa fi cazut in desuetudine. Vaksberg sustine insa ca bucataria diabolica din Lubianka (sediul KGB) n-a incetat niciodata sa functioneze. Scriitori, politicieni, dar si nevinovati prezenti la momentul nepotrivit in locul nepotrivit au fost sacrificati fara mila. Pentru familie si marele public, versiunea oficiala era „insuficienta cardiaca“. Cea adevarata: o otrava picurata cu mestesug in vene.
Arkadi Vaksberg, „Laboratorul de otravuri“, Pro Editura si Tipografie, Bucuresti, 2007