BusinessMagazin

Tag: riscuri

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Monica Cadogan, CEO şi fondator { Vivre }

    •   În 2012 a înfiinţat Vivre, unul dintre primele magazine exclusiv online de home & deco din România, prezent astăzi pe nouă pieţe europene, cu peste 3 milioane de comenzi livrate.
    •   Crede că pentru a reuşi în mediul de afaceri din România este nevoie de o cultură a muncii şi mai ales de înţelegerea afacerii pe care o porneşti, de o echipă, de oameni care să te susţină şi să te ajute, fie că e vorba despre echipa efectivă de lucru sau de comunităţile la care ai acces.
    •   Le transmite celor care îşi doresc să înceapă un parcurs antreprenorial că trebuie să ştie de la început de unde pleacă, unde vor sa ajungă şi ce înseamnă concret acest parcurs, să fie pregătiţi să îşi asume riscuri, să înveţe din greşeli şi să se adapteze rapid la condiţiile de pe piaţă. 

    Cifră de afaceri (2018): 50 mil. lei
    Număr de angajaţi: 350

  • 100 cele mai puternice femei din business: Carmina Dragomir, CEO { Metropolitan Life }

    •   Are o experienţă de aproape două decenii în servicii financiare şi ocupă funcţia actuală din octombrie 2017.

    •   Principalele elemente care îi ghidează cariera sunt pasiunea, pe care o consideră un diferenţiator în orice carieră, pentru că te defineşte ca persoană, curajul şi dedicarea.
    •   Consideră că pentru a reuşi în mediul de afaceri din România trebuie să ai un management al timpului impecabil pentru a fi eficient, dar că este esenţial şi să fii aproape de oameni, să păstrezi mereu dialogul deschis, să asculţi, să ai o relaţie bazată pe încredere şi comunicare, să ştii să menţii un nivel de energie pozitivă şi să îţi exprimi creativitatea.
    •   Îi sfătuieşte pe cei care vor să înceapă o carieră în acest domeniu să înveţe să citească printre rânduri şi să îşi dorească să înţeleagă ce se află în spatele imaginii, să se apropie de oameni, echipa fiind un element cheie în domeniul financiar, să înveţe să fie echilibraţi şi să-şi folosească resursele în mod eficient şi să nu renunţe niciodată la pasiuni sau la hobby-uri, întrucât acestea vor oferi o motivaţie în plus care, de cele mai multe ori, este şi un motor de dezvoltare în carieră.

    Prime brute subscrise (2017): 280 mil. lei
    Număr de angajaţi: 160

  • Opinie: Despre Whistleblowing – Rolul avertizorilor de integritate în prevenirea riscurilor în companii şi organizaţii

    Burcin Atakan este Partener Consultanţă Financiară în cadrul Deloitte România

    De asemenea, va proteja avertizorii împotriva concedierii, demiterii şi a altor forme de represalii, cerând autorităţilor naţionale să informeze cetăţenii şi să ofere instruire autorităţilor publice cu privire la modul de abordare a avertizorilor.

    În consecinţă, toate companiile care au mai mult de 50 de angajaţi trebuie să implementeze mecanisme şi proceduri interne pentru a aborda corect rapoartele de avertizare şi pentru a preveni/sancţiona orice formă de represalii. Înainte de aceasta, a cincea directivă privind combaterea spălării banilor adoptată de Parlamentul European la 19 aprilie 2018 prevedea, de asemenea, o protecţie sporită şi dreptul la anonimat pentru avertizorii care au raportat spălarea banilor.

    Există, fără îndoială, o recunoaştere din ce în ce mai mare a valorii whistleblowing-ului ca mijloc de abordare a diferitelor nereguli. Scandaluri recente precum Dieselgate, Luxleaks, Panama Papers şi Cambridge Analytica ilustrează rolul cheie pe care avertizorii îl pot juca în descoperirea unor acte ilegale care reprezintă o ameninţare la adresa bunăstării societăţii şi necesitatea unei protecţii sporite pentru avertizorii de integritate. Potrivit site-ului Whistleblowerprotection.eu, 7% dintre toţi angajaţii vor avea nevoie de protecţia care se acordă avertizorilor de integritate la un moment dat în decursul carierei.

    Fenomenul whistleblowing poate fi definit simplu ca un act de dezvăluire a informaţiilor sau a activităţilor care sunt considerate ilegale sau imorale în cadrul unei organizaţii. La nivel personal, există un simţ de responsabilitate civică ce determină mulţi oameni să raporteze activităţi ilegale sau să dezvăluie comportamente greşite, deoarece consideră că este de datoria lor ca cetăţeni să facă acest lucru.

    În funcţie de caz, avertizorii de integritate au câteva opţiuni în ceea ce priveşte maniera şi canalul prin care pot dezvălui informaţia. Acest lucru se poate face fie intern, aducând la cunoştinţă problema persoanelor sau organelor corespunzătoare din cadrul organizaţiilor, fie extern, contactând entităţi din afara organizaţiei.

    Ca şi în multe alte aspecte civice şi etice, stabilirea unui mediu adecvat pentru a le aborda necesită timp. Avertizorii de integritate, în special, se află într-o poziţie foarte delicată odată ce expun un act greşit, iar protecţia acestora trebuie tratată cu seriozitate. Deşi doar zece state membre ale UE au în acest moment o lege cuprinzătoare care protejează avertizorii, noua lege a Comisiei Europene oferă perspective promiţătoare în acest sens, servind ca o recunoaştere atât a rolului avertizorilor de integritate, cât şi a necesităţii de a răspunde riscului de represalii la care sunt expuşi.

    Ca urmare a introducerii noii directive a UE, companiile trebuie să-şi înfiinţeze linii proprii de avertizare sau să colaboreze cu terţe entităţi care pot furniza această soluţie pentru a proteja avertizorii. Odată implementată o astfel de platformă, următoarea provocare pentru companii va fi modul de gestionare a rapoartelor de avertizare.

  • Câţi asiatici lucrează în România şi cum se calculează salariile lor? – Zoe Dobre, director de resurse umane, City Grill Group – VIDEO

    “Modificarea de la salariul mediu la salariul minim este o măsură pentru care noi am militat, am fost printre antreprenorii care au făcut inclusiv partea de text a legii, ne-am dus cu toate avantajele şi dezavantajele, ce e de păstrat, ce ar fi de schimbat. Mă bucur că am reuşit, mi se pare absolut normal, este vorba de egalitate şi este vorba că nu poţi să constitui într-o ţară o nouă categorie a forţei de muncă; imigranţii vor deveni o categorie foarte importantă, chiar pe un picior de inegalitate faţă de cetăţenii propriei ţări.

    Iniţial cred că au vrut să facă acest salariu mai mare tocmai pentru a descuraja. Au înţeles totuşi că noi nu avem cu cine să muncim, şi a ajuns atât de tare cuţitul la os încât s-a reglementat şi această treabă. Mi se pare normal şi cred că ăsta este viitorul, este o nouă categorie care va intra în România.

    Contingentul pe anul acesta este de 20.000; din câte ştiu, avem vreo 14.000 care lucrează în România. Va fi din ce în ce mai mare. Se va întâmpla exact ce s-a întâmplat şi în alte state dezvoltate. Va fi principala sursă pentru blue collar pe piaţă, vor începe şi ei să migreze de la un angajator la altul, dar important este că e infuzie, sunt câteva mii de oameni care muncesc.”

  • SURPRIZĂ de la ANAF: Operaţiunea ”Iceberg”, unul dintre cele mai temute nume de cod

    „În cadrul opearţiunii Iceberg este vorba despre contribuabilii care figurează cu cele mai mari riscuri în evidenţele noastre. În acest moment avem în analză 487 de contribuabili mari şi mijlocii cu riscuri estimate, unde în funcţie de concretizare vom dispune efectuarea inspecţiilor sau nu. Acum lucrăm în zona de analiză de risc”, spune Virgil Pîrvulescu, vicepreşedinte ANAF.
     
    În vederea realizării obiectivelor, la nivelul ANAF s-a constituit o echipă de lucru formată din spe­cialişti din cadrul Agenţiei, care va iniţia verificări fiscale la contribuabilii cu activitate de impact în toate domeniile de activitate economică. Acestea vor avea la bază evaluarea riscului pentru fiecare contribuabil, raportat la dispoziţiile Codului de procedură fiscală, precum şi a legislaţiei din domeniu, au detaliat reprezentanţii ANAF luna trecută.
     
    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Romania deţine 60% din rezerva totală din Europa a celei mai dorite RESURSE de pe PLANETĂ şi cu toate astea românii o ignoră

    Circa un milion de oameni mor, anual, din cauza utilizării apei infestate sau a lipsei acesteia şi 844 de milioane de persoane nu au acces la apă potabilă, deşi 70% din suprafaţa Planetei Albastre este acoperită de apă. Problemele legate de penuria de apă la nivel global nu mai reprezintă o chestiune ipotetică, ci o realitate concretă. 

    Cu 2.500 de izvoare şi 60% din apele minerale din Europa, România este unul dintre statele cu cele mai bogate resurse subterane de apă. Chiar şi aşa, nu este total ferită de pericolul unei crize la nivel hidrologic. Care sunt efectele lipsei de apă pe plan global, ce impact are aceasta asupra României şi care sunt riscurile ca, într-o bună zi, acest element indispensabil vieţii să fie complet epuizat

    4 milioane de oameni aflaţi în pericol iminent de a rămâne fără apă, după ce, în urma unei periode de secetă de trei ani, resursele de apă stocate în rezervorul oraşului au fost aproape complet epuizate. Nu este un scenariu de film SF, ci s-a întâmplat deja, în octombrie anul trecut, în cel mai mare oraş din Africa de Sud, Cape Town. Primarul Patricia De Lille anunţa adoptarea unor măsuri drastice menite să facă faţă situaţiei fără precedent în care se afla metropola africană.

    În faţa acestui scenariu care putea deveni, în doar câteva luni, unul morbid, autorităţile au înţeles că singura metodă de supravieţuire este adoptarea unor măsuri extreme. Aşa că au redus treptat cantitatea de apă pe cap de locuitor, până la aproape o şesime din consumul mediu al Statelor Unite. Astfel, fiecare persoană a avut dreptul de a folosi zilnic maximum 50 de litri de apă. Cu toate acestea, în urma calculelor s-a constatat că rezervorul oraşului nu poate suplini nevoia celor patru milioane de locuitori decât pentru o perioadă limitată de timp, iar data limită până la care consumul urma să fie acoperit a fost numită, cu o conotaţie apocaliptică, Ziua Zero. Pe cititorii presei internaţionale, Ziua Zero poate, cel mult, să îi ducă cu gândul la un peisaj apocaliptic sau la o scenă de film. Însă, pentru patru milioane de oameni, Ziua Zero este o realitate concretă, sumbră, cu care este posibil să se confrunte curând.

    Iniţial, Ziua Zero a fost fixată pe pe 22 aprilie 2018, apoi a fost mutată pe 11 mai. După schimbări succesive, datorită raţionalizării extreme la care au recurs autorităţile, locuitorii au primit o nouă amânare, până anul viitor. Măsurile rămân, însă, valabile.

    Este uşor să îţi imaginezi acest scenariu într-o ţară din Sudul Africii, însă pentru populaţia altor state, penuria de apă pare un subiect îndepărtat. Cu toate acestea, Betsy Otto, directorul programului de apă la nivel global din cadrul Institutului de Resurse Mondiale, spune că „problemele cu care se confruntă Cape Town ar trebui să servească drept apel de trezire pentru celelalte ţări, cu privire la realitatea creşterii stresului cauzat de lipsa apei”. Stresul cauzat de lipsa apei apare atunci când cererea depăşeşte oferta disponibilă. Conform experţilor, statele din întreaga lume s-ar putea confrunta la un moment dat cu această criză, indiferent de numărul de izvoare pe care le deţin. Deja, California a trecut printr-o secetă care a durat mai mulţi ani. La fel, Australia a supravieţuit unei secete de aproape zece ani (2003-2012), considerată seceta mileniului, iar în 2015 Sao Paulo s-a confruntat, la fel, cu o criză a deficitului de apă datorată atât secetei, cât şi infrastructurilor ineficiente. Otto pune criza globală a penuriei de apă pe seama nepăsării autorităţilor: „Am investit prea puţin în măsuri şi am lăsat structurile existente să se degradeze”, declară ea.

    Chiar dacă pare puţin plauzibil ca apa să se termine, în condiţiile în care 70% din suprafaţa Terrei este formată din apă, totuşi, procentul apei dulci este de doar 2,5%, o mare parte din această cantitate fiind stocată în gheaţă şi zăpadă. În realitate, populaţia are acces imediat la doar 1% din resursele de ape dulci.

    Rebecca Keller, om de ştiinţă şi analist tehnologic la compania de informaţii Stratfor, spune că este extrem de important ca penuria de apă să fie tratată ca o problemă globală, deoarece oraşele ar trebui să lucreze la soluţii încă de pe acum. „Poate nu ne vom confrunta cu acelaşi scenariu ca în Cape Town. Ar putea fi altele: poluarea, seceta, schimbările climatice sau suprapopularea”, avertizează aceasta, exemplificând cu cercetările ştiinţifice care arată că despăduririle masive au schimbat ciclul hidrologic al râului Amazon.

    Diferenţa dintre state privind accesul la apă potabilă devine la rândul său o problemă. În timp ce unele ţări deţin resurse importante de apă, populaţiile sărace sunt nevoite să se descurce prin metode proprii. Această situaţie duce deseori la furtul de apă – pentru profit, pentru supravieţuire sau pentru ambele. „Recunoaşterea de către Organizaţia Naţiunilor Unite a apei ca drept al omului în 2010 a complicat problema furtului de apă”, a declarat Vanda Felbab-Brown, expert în cadrul Institutului Brookings. „Dreptul la apă nu este echivalent cu dreptul la apă gratuită. În acelaşi mod în care oamenii trebuie să plătească pentru hrană, ei ar trebui să se aştepte să plătească pentru apă potabilă”, a explicat Felbab-Brown.

    Această idee nu a oprit însă furtul de apă pe scară largă în ţări precum Brazilia, India şi Mexic. Întreprinderile şi persoanele fizice interceptează ilegal conducte şi rezervoare sau găsesc alte modalităţi de a evita contoarele de apă. Cu toate acestea, Felbab-Brown spune că nu există o soluţie unică la această problemă, deoarece contextul furtului de apă variază între locaţii, dar crede că „o mai bună aplicare a legii, monitorizarea apei şi crearea unor baze de date cuprinzătoare sunt puncte bune de plecare pentru guverne. Guvernele trebuie să recunoască faptul că nu pot cere doar aplicarea legii fără a oferi alternativă legală”.

    În momentul în care furtul apei va deveni o problemă la nivel internaţional, acest lucru ar putea conduce la un punct de tensiune geopolitică între ţările care se confruntă cu probleme transfrontaliere de apă, spune Keller, exemplificând cu construcţia barajului Marea Renaştere de pe Nil, un proiect hidroelectric de patru miliarde de dolari, finanţat de Etiopia, care ar pune Egiptul în situaţia de a-şi pierde rezervele de apă potabilă.

    Diminuarea deficitului de apă s-a dovedit a fi un subiect politic dificil deoarece, în multe ţări, soluţiile de mediu sau de climă tind să întâmpine dificultăţi în a aduna destul sprijin politic pentru a deveni o realitate. De asemenea, este extrem de costisitor să se construiască noi surse de apă, baraje şi instalaţii de desalinizare. „Politicienii nu se mobilizează decât în situaţia unui eveniment acut – o secetă severă, de exemplu”, afirmă Keller. Ideea este susţinută şi de Betsy Otto, care crede că „multe guverne au făcut prea puţin pentru a-şi ghida cetăţenii în ceea ce priveşte comportamentul eficient din punct de vedere al apei. Otto consideră că „acest lucru poate fi implementat prin controale ale preţurilor, care reprezintă însă rareori o măsură populară.” Ea susţine că ar trebui să existe două niveluri de stabilire a preţurilor: preţurile de conservare, care să taxeze cu tarife minime cantitatea de apă suficientă pentru nevoile de bază, şi preţuri mai mari pentru consumul de apă la discreţie.  „La nivel naţional, guvernele ar trebui să încurajeze conversaţia cu privire la problemele de conservare, deoarece economisirea apei va fi întotdeauna mai ieftină decât construirea sau forarea unor surse noi”, a adăugat Otto.

    La nivel de investiţii, mesajul transmis de Global Water Fund comunităţii globale de investitori este că sectorul apei este o industrie de 500 de miliarde de dolari, în continuă creştere. Potrivit acestei organizaţii, există încă o creştere puternică a segmentului în China, Australia, Orientul Mijlociu, Africa şi Rusia. Finanţarea hidroinfrastructurii nu este obiectul unei investiţii unice, ci solicită cheltuieli imense deopotrivă din partea mediului privat şi public pentru menţinerea şi operarea activelor. Investiţiile în sectorul apei vor avea succes dacă vor fi acompaniate de politici guvernamentale, cadre legale puternice şi o stabilire inteligentă a preţurilor. Stella Thomas, fondator şi managing director al Global Waterfund, afirmă că „o investiţie de un dolar în apă poate genera profit care să varieze între opt şi 35 de dolari şi poate să crească PIB-ul unei ţări cu o medie de 3,7%. Apa trebuie să fie folosită ca o unealtă pentru progresul economic, social şi politic.”


    ■ Un scenariu îndepărtat

    Pentru o ţară bogată în ape, aşa cum este România, un scenariu apocaliptic în care apa ajunge la fel de scumpă ca metalele preţioase, aşa cum vedem în filmele SF, pare, dacă nu improbabil, cel puţin îndepărtat. Şi, prin urmare, un subiect care nu ne îngrijorează cu adevărat. Frecvent apar informări şi imagini despre cât de poluate sunt apele de la noi din ţară cu reziduuri menajere. Şi asta pentru că majoritatea populaţiei din mediul rural aruncă, pur şi simplu, gunoaiele în apa din apropiere.

    „Topirea zăpezilor şi ploile din această primăvară au antrenat deşeurile aruncate de riverani şi turişti pe malurile râului Bistriţa şi a afluenţilor acestora. Hidroelectrica face şi în acest an eforturi pentru ecologizarea lacului şi pentru reducerea cantităţilor de deşeuri plutitoare al căror impact este semnificativ atât pentru mediu, cât şi pentru randamentul hidroagregatelor”, se arată într-un comunicat transmis recent de Hidroelectrica. Compania estimează pentru anul 2018 un cost de circa 150.000 de lei numai pentru ecologizarea Lacului Izvorul Muntelui. În 2017, cantitatea de deşeuri colectată de Hidroelectrica de pe acest lac a fost de doar o tonă, deoarece regimul precipitaţiilor a fost relativ scăzut, însă în 2016 – prin forţe proprii şi prin acţiuni de voluntariat desfăşurate cu sprjinul ONG-urilor, s-au colectat 50,5 tone de deşeuri de pe malul lacului Izvorul Muntelui. În trecut, deşeurile astfel recuperate nu au fost acceptate de către colectorii autorizaţi ca fiind reciclabile, astfel că Hidroelectrica a suportat şi costurile pentru depozitarea temporară şi eliminarea acestora.

    Penuria de apă la nivel global este, în opinia lui George Ristea, director general Apa Calipso şi preşedinte al Asociaţiei Producătorilor din Industria Apei (APRIA), o problemă reală şi urgentă. El spune că „deficitul de apă va deveni un subiect mai important decât schimbările climatice deoarece reprezintă un pericol mai mare decât încălzirea globală, fiind o relaţie de tipul cauză-efect. Comisia Europeană dezvoltă tot mai multe proiecte şi are ca obiectiv major identificarea de soluţii practice privind problema deficitului de apă şi a fenomenului de secetă în Europa.”

    Radu Dumitru, director general al Societăţii Naţionale a Apelor Minerale (SNAM S.A.), declară că preocupările legate de lipsa apei pot fi subiective, şi că opiniile legate de penuria apei diferă de la caz la caz, în funcţie de persoană, deoarece vom primi un răspuns diferit „dacă ne adresăm cu această întrebare unui cetăţean din vestul Europei sau unuia din Kenya. Primul foloseşte zilnic în gospodărie în jur de 2.000 litri de apă, iar cel din urmă abia dacă are un minim pentru consumul necesar la limita supravieţuirii”. El adaugă că „problema apei se pune în două aspecte, legate oarecum unul de celalalt. Putem vorbi de apa necesară în consumul industrial, de exemplu în irigaţii, şi de apa potabilă. Al doilea aspect este cel cu efecte pe termen foarte scurt, deoarece organismul uman poate rezista, în medie, maxim trei zile fără apă. Ambele sunt însă de actualitate şi războaiele din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord stau mărturie”.

    Pe plan local, reprezentanţii principalilor îmbuteliatori de apă consideră că nu ne putem raporta la Africa de Sud, deoarece au o climă predominant secetoasă comparativ cu cea din România, unde clima este temperat-continentală de tranziţie, marcată de influenţe climatice oceanice, continentale, scandinavo-baltice, submediteraneene, cu un regim bogat al cantităţilor de precipitaţii. „România are în jur de 2.500 de izvoare de apă care ar constitui, potrivit unor estimări, circa 60% din apele minerale ale Europei. Plus resurse de suprafaţă. Doar în situaţii extreme (ca să nu spunem apocaliptice) am putea ajunge în situaţia menţionată: cataclism, accident nuclear sau ceva similar. Puţin probabil”, afirmă Horaţiu Rada, acţionar Aur’a.

    Ideea este susţinută şi de George Ristea: „România are un sistem de gospodărire a apelor bun, avem specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim, însă trebuie adoptate politici pentru căutarea de noi resurse.” De asemenea, Radu Dumitru spune că „din fericire, Romania nu are astfel de temeri în acest moment. Suntem în continuare ţara cu cele mai rezerve subterane la nivel european.” El adaugă că „nici reţeaua hidrografică de râuri şi lacuri nu este de neglijat. Cu o bună şi diligentă administrare nu se întredeve în viitor o astfel de problemă generalizată.”

    Totuşi, aceştia nu exclud complet repetarea în viitor a unui scenariu asemănător celui din Africa de Sud şi la noi în ţară. „Apa poate deveni un lux în condiţiile schimbărilor climatice dramatice, în condiţiile în care creşte nivelul de poluare, sau a unei exploatări iresponsabile a resurselor. Şi, da, este posibil un asemenea scenariu. Soluţia, indiferent de termen, este să fim precauţi în consum”, afirmă Rada. El adaugă că: „Ne-am putea gândi la deşertizarea României, ca scenariu posibil, din cauza schimbării climei, a intervenţiilor umane haotice, cu defrişări masive, poluare şi dezvoltare industrială agresivă”.
    Pe de altă parte, Radu Dumitru susţine că la repetarea unui astfel de scenariu în România s-ar putea ajunge din „lipsa investiţiilor în acest domeniu, în sensul că vom fi în situaţia de a avea îndeajuns de multă apă, dar să nu o putem duce unde este nevoie.”

    Situaţia în care apa ar putea deveni un lux accesibil doar celor cu venituri ridicate nu este, pentru reprezentantul Aur’a, doar o posibilitate, ci o realitate: „Apa la nivel mondial este un lux. Producţia mondială de apă îmbuteliată se situează la aproape 200 de miliarde de litri anual, o cifră care pare semnificativă dar care nu atinge nici pe departe necesarul real al planetei. Există ţări în care apa putem spune că depăşeşte valoarea aurului, şi ne gândim direct la Africa, unde trăiesc aproape 40% din oamenii de pe planetă fără acces la apă potabilă.”

    În opinia lui George Ristea, probabilitatea unui scenariu în care tariful apei potabile din Romania să crească atât de mult încât apa să devină un lux, accesibil doar celor cu venituri peste medie, ar insemna un dezastru. „Un guvern incapabil să rezolve problemele majore ale populaţiei cauzate de secetă (şi nu numai) ar duce la un declin social şi migrare în masă. Prin politicile guvernamentale poate fi crescut artificial preţul apei, prin introducerea de taxe (nejustificate), situaţie care poate îngreuna exploatarea resurselor de apă, ceea ce duce la limitarea accesului la această resursă pentru o largă parte a populaţiei. De aceea, va trebui să ne adaptăm, adică să evaluăm punctele vulnerabile şi să acţionăm în vederea reducerii riscurilor.”

    Reprezentantul Apa Calipso afirmă, de asemenea, că infrastructura nu a fost îmbunătăţită, aspect care contribuie la pierderi masive de apă, şi crede că o eventuală secetă poate fi deosebit de gravă; în consecinţă, raţionalizarea apei pe durata anilor de secetă ar deveni o realitate a vieţii cotidiene. „Populaţia cu venituri sub medie nu va avea suficiente resurse încât să platească scumpirea apei, ceea ce va duce la un alt decalaj social”, adaugă Ristea. Cu toate acestea, completează tot el, Romania are un sistem de gospodărire a apelor bun, cu specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim.

    O eventuală criză a apei ar avea un impact devastator asupra companiilor producătoare de băuturi, dar şi asupra economiei în general şi asupra vieţii sociale, consideră George Ristea. „Multe dintre companiile mici şi mijlocii şi-ar închide porţile, iar şomajul ar creşte semnificativ. Un număr tot mai mare de companii din întreaga lume încearcă să se adapteze la costurile ridicate ale apei şi la rezervele deficitare.

    Companiile sunt nevoite să cheltuie sume uriaşe pentru a îmbunătăţi sistemele de gestionare, conservare şi colectare a apei”, crede el. Spune că aşa i-a venit ideea de a înfiinţa Asociatia Producătorilor din Industria Apei (APRIA), pentru a sprijini industria la nivel naţional prin participarea la programele legislative şi pentru a facilita o mai bună comunicare între administraţia publică şi mediul de afaceri din domeniu, beneficiarul direct fiind populaţia.
    Horaţiu Rada crede, la rândul său, că impactul s-ar răsfrânge asupra tuturor, doarece companiile ar plăti taxe şi redevenţe mult mai mari iar acestea s-ar regăsi în costul produsului final, fapt care ar conduce, automat, la scăderea producţiei şi a consumului.

    Ristea susţine însă că vânzările de apă îmbuteliată, la nivel global, au crescut mult în ultimii ani, iar acest trend s-a resimţit şi în Romania, în ultimii ani consumul de apă de izvor crescând semnificativ. Şi reprezentantul SNAM declară că într-adevăr, consumul de apă a crescut în România în ultimii zece ani, dar că ţara noastră are rezerve suficiente pentru a face faţă oricăror provocări.

    În unanimitate, reprezentanţii companiilor şi ai instituţiilor de profil consideră că influenţa climei asupra rezervelor de apă potabilă joacă un rol esenţial: „Influenţa climei este determinantă! Biosfera şi ecosistemele în integralitatea lor depind de schimbările climatice. Şi invers. Putem vorbi de un cerc vicios sau de principiul acţiune-reacţiune”, susţine Rada. 

    „Pentru cei care produc apă potabilă din bazinele hidrografice de suprafaţă, încălzirea globală are un impact devastator. Aducţiunile de apă au o pierdere la suprafaţă de 40% în funcţie de temperaturile exterioare, astfel, clima are un impact major”, declară şi reprezentantul SNAM. La fel, George Ristea afirmă că „schimbarea climei influenţează viaţa noastră, a tuturor. Resursele de apă sunt esenţiale pentru dezvoltarea umană şi economică în general, însă este cert faptul că schimbările climatice îşi vor intensifica atât frecvenţa, cât şi gravitatea. Asistăm în ultimii ani la fenomene meteorologice extreme, iar oamenii de ştiintă trag semnale de alarmă în acest sens.” El adaugă că analiza privind adaptarea la schimbările climatice se concentrează mai ales asupra problemelor legate de rezervele de apă, în special pentru a reduce consecinţele secetei, afirmând din nou că, totuşi, în acest moment nu există riscul penuriei de apă în România.

    În ceea ce priveşte riscurile în exploatarea apelor, principalii factori care ar putea conduce la o criză a apei sunt, în opinia reprezentantului SNAM, managementul deficitar şi lipsa protecţiei. Riscurile de infestare prin proasta administrare sunt majore în ţările slab dezvoltate şi fără infrastructură.

  • KPMG: Consumatorii sunt tot mai îngrijoraţi de riscurile aduse de noile tehnologii

    Studiul, publicat de KPMG Global Consumer Insights Program ca parte din ediţia 2018 a raportului  Me, My Life, My Wallet, arată că aproape jumătate (47%) dintre consumatori sunt mai îngrijoraţi decât anul trecut şi acelaşi număr de consumatori sunt mai îngrijoraţi decât acum cinci ani. În pofida îngrijorării tot mai crescute şi a scandalurilor recente cu privire la datele personale, trei sferturi (75%) dintre consumatori încă sunt dispuşi să ofere companiilor informaţiile lor.

    Studiul arată că un sfert dintre consumatori (24%) nu şi-ar comercializa datele; cu toate acestea, este mai probabil ca generaţia „millennials” (21%) să îşi ofere datele în schimbul îmbunătăţirii experienţei şi personalizării acesteia, faţă de generaţia „baby boomers” (5%). În mod similar, o cincime (19%) din consumatorii generaţiei „millenials” şi-ar oferi datele în schimbul îmbunătăţirii produselor şi serviciilor, în comparaţie cu generaţia „baby boomers” (doar 8%). Consumatorii mai tineri sunt la fel de îngrijoraţi şi preocupaţi de fraudarea identităţii, însă este mai probabil ca aceştia să vadă beneficiile partajării datelor personale, arată studiul KPMG.

     „Noile tehnologii pot ajuta companiile să dezvolte noi produse şi servicii, ajustate nevoilor în revoluţia 4.0. Pe măsură ce acestea redefinesc strategiile de afaceri, este important ca liderii să se concentreze pe experienţa clientului ca una dintre cele mai importante componente ale succesului. Produsele şi serviciile bune au un viitor mai bun când sunt livrate cu servicii deosebite, iar viitorul va aparţine acelor companii care vor oferi clienţilor o experienţă integrată, personalizată, care vor investi în descifrarea datelor clienţilor astfel încât să poată dezvolta produse inovative pe baza acestora”, explică Aura Giurcăneanu, Partener, Head of Consumer Markets & Retail, KPMG în România.

    În timp ce majoritatea consumatorilor sunt dispuşi să ofere date companiilor, jumătate (51%) dintre consumatori sunt îngrijoraţi de furtul identităţii, iar majoritatea (72%) nu au încredere în nimeni când vine vorba de propriile date din reţelele de socializare. Mai mult, cercetări suplimentare* evidenţiază faptul că 42% dintre consumatori şi-au actualizat setările de confidenţialitate din reţelele de socializare în ultimele 12 luni.

    Constatările raportului indică faptul că loialitatea consumatorilor poate fi câştigată prin respectarea următoarelor patru reguli privind transparenţa datelor:
    •    Fiţi deschişi cu privire la motivul pentru care solicitaţi anumite tipuri de date.
    •    Exprimaţi în mod clar modul în care le veţi proteja.
    •    Fiţi sinceri dacă sunt vândute sau divulgate în afara organizaţiei.
    •    Nu fiţi egoişti în privinţa valorii datelor – răsplătiţi consumatorii pentru că vă oferă datele personale.

    Consumatorii sunt din ce în ce mai conştienţi de valoarea propriilor date. Cercetarea* dezvăluie că 85% dintre consumatori doresc ca propriile date să fie protejate de către companii fără să fie nevoie să solicite acest lucru, iar 77% dintre aceştia sunt împotriva vânzării propriilor date. Companiile care respectă aceste reguli ar putea să se descurce mai bine decât concurenţa.

    Comentând rezultatele, Julio J. Hernandez, Global Head of Customer Advisory, declară: „Consumatorii sunt îngrijoraţi, în special cei din generaţiile mai tinere. Aceştia apreciază tehnologiile noi, dar sunt îngrijoraţi de divulgarea datelor personale şi de ceea ce ar putea însemna acest lucru pentru intimitatea şi securitatea lor. Cercetările noastre demonstrează că organizaţiile trebuie să aibă în vedere  conştientizarea sporită a oamenilor cu privire la valoarea propriilor date; aceştia vor să simtă că au controlul asupra fiecărei etape a relaţiei de afaceri. Multe companii nu au înţeles încă pe deplin preocupările consumatorilor de a-şi partaja datele sau modul în care acest aspect ar putea afecta loialitatea consumatorilor. Cu toate acestea, din ce în ce mai multe companii încearcă să valorifice datele pe care le deţin – indiferent dacă vizează ceea ce adăugăm în coşul nostru de cumpărături, de câte ori pe săptămână facem mişcare sau conţinutul pe care îl urmărim. Consumatorii sunt mai conştienţi de valoarea propriilor date, iar companiile trebuie să răspundă la această nouă tipologie a clientului, stimulat de tehnologie şi familiarizat cu datele. Cele mai inteligente companii cu care lucrez înţeleg mediul acesta nou şi se concentrează pe câştigarea încrederii clienţilor lor pentru modul în care deţin şi folosesc datele lor.”

    Consumatorii au mai multă încredere în companiile din anumite sectoare şi partajează tipuri diferite de date cu acestea. Ei au clasificat sectoarele de activitate în funcţie de nivelul de încredere, sănătatea fiind pe primul loc şi publicitatea pe ultimul loc:

    Primele trei locuri:                    
    •    Furnizorii de servicii medicale (60%)
    •    Furnizorii de servicii bancare (59%)
    •    Companiile de tehnologie (54%)

    Ultimele trei locuri:  
    •    Administrarea averii (37%)
    •    Autorităţi publice (37%)
    •    Publicitatea (26%)
     
    Consumatorii sunt mai predispuşi să îşi încredinţeze datele companiilor atunci când acestea sunt relevante pentru operaţiunile lor. La nivel global, 71% din consumatori vor avea încredere într-un furnizor de servicii bancare când vine vorba de date financiare, însă doar 9% dintre aceştia ar avea încredere în comercianţii în ceea ce priveşte acest tip de informaţii. În mod similar, 47% dintre consumatori şi-ar încredinţa datele mobile unui furnizor de telecomunicaţii, însă doar 8% dintre aceştia ar avea încredere în agenţiile de publicitate.

    Consumatorii sunt mai dispuşi să împărtăşească informaţii financiare decât datele de pe reţelele de socializare sau datele care vizează istoricul navigării pe internet, arată studiul. 72% dintre consumatori nu au încredere să dezvăluie nimănui propriile date de pe reţelele de socializare sau cele care vizează istoricul căutării sau navigării pe internet (68%), iar 81% dintre aceştia nu au încredere în reclamele care se bazează pe urmărirea comportamentului; doar 41% dintre consumatori refuză să ofere informaţiile privind plăţile oricărui tip de companie.

    Rezultatele studiului KPMG demonstrează faptul că mediul de afaceri se confruntă cu tot mai mulţi consumatori care deţin cunoştinţe avansate despre date şi care doresc să deţină controlul. Două treimi (67%) dintre consumatori susţin că pot identifica informaţiile demne de încredere, iar o treime (30%) aleg să se deconecteze de la tehnologie atunci când se simt copleşiţi.

    Studiul arată că două treimi (66%) dintre consumatori sunt interesaţi sau foarte interesaţi de tehnologie. Acest număr creşte când vine vorba de economiile cu ritm alert de creştere din India (83%) şi China (81%). Consumatorii din aceste ţări care experimentează o expansiune tehnologică sunt mai predispuşi să cumpere online – în China (59%) şi India (54%), în comparaţie cu media la nivel global (37%), şi sunt mai predispuşi să aibă încredere în companii când vine vorba de încredinţarea propriilor date – 91% dintre consumatorii din China şi 85% dintre cei din India îşi oferă datele către companii.  

    La nivel global, 51% dintre consumatori sunt îngrijoraţi de furtul identităţii, 48% de atacurile cibernetice care vizează informaţiile financiare, medicale sau alte informaţii personale din mediul online, 46% de furtul informaţiile aferente cardurilor de credit atunci când fac cumpărături online, iar 38% de urmărirea neautorizată a propriilor obiceiuri din mediul online de către companii, autorităţi publice sau infractori.

    Aproape jumătate (47%) dintre consumatori sunt mai îngrijoraţi decât anul trecut şi acelaşi număr de consumatori – mai îngrijoraţi decât acum cinci ani. Emiratele Arabe Unite (60%) şi Brazilia (58%) înregistrează cele mai ridicate niveluri de îngrijorare, iar Franţa (37%), Canada (40%) şi Marea Britanie (40%) pe cele mai scăzute. Generaţiile mai tinere sunt mai îngrijorate decât cele mai vârstnice. Mai mult de jumătate (51%) din consumatorii generaţiei Y sunt mai îngrijoraţi decât anul trecut, comparativ cu 46% din cei din generaţia X şi 36% din cei din generaţia „baby boomers”.

    Colleen Drummond, Partener KPMG în SUA şi Head of KPMG Innovation Lab, adaugă: „Companiile văd de prea multe ori schimbul de date ca pe o stradă cu un singur sens, aşteptându-se ca datele să fie divulgate de către consumatori fără să li se ofere prea multe beneficii. Totuşi, pe măsură ce dependenţa noastră faţă de tehnologie creşte, devenim din ce în ce mai conştienţi de datele pe care le creăm şi începem să le vedem ca pe o monedă valoroasă pe care companiile trebuie să o câştige dacă doresc să obţină banii noştri. Acele companii care nu reuşesc să sporească încrederea consumatorilor în modul în care deţin, protejează şi utilizează datele vor pierde pe termen lung, iar consumatorii nu îi vor mai alege.”

    Willy Kruh, KPMG Global Chair of Consumer & Retail, comentează: „Companiile trebuie să înceapă să aprecieze că un consumator modern este conştient de modurile de utilizare greşită a datelor. De la atacurile cibernetice la publicitatea bazată pe urmărirea comportamentului, consumatorii sunt îngrijoraţi în mod justificat. Transparenţa şi o mai bună comunicare ar putea contribui la asigurarea clienţilor că datele lor sunt în siguranţă şi că sunt folosite în beneficiul lor. Fiecare companie trebuie să se gândească bine la modul responsabil de utilizare a datelor pentru a construi relaţii mai profunde cu clienţii lor. Şi ar trebui să ştie că dacă nu fac ei acest lucru, o va face competiţia.”
     

  • Opinie Bogdan Botezatu, specialist în ameninţări informatice, Bitdefender: “Riscuri de securitate în sectorul financiar, fabrica de bani a criminalilor informatici”

    Alături de sănătate şi producţie, sectorul financiar este o componentă vitală pentru buna funcţionare a societăţii, iar grupările de criminalitate informatică se îndreaptă cu predilecţie asupra acestor industrii-cheie. Elocvent este atacul informatic din 2017 asupra companiei americane Equifax, unul dintre marii jucători de pe piaţa creditelor, care a expus datele personale a 143 de milioane de clienţi.

    Studiile recente confirmă că sectorul financiar este unul dintre cel mai atacate din 2018, hackerii dezvoltând metode de atac informatic din ce în ce mai sofisticate. Potrivit Accenture, numărul atacurilor informatice s-a triplat în zona financiară în ultimii cinci ani, iar costul de limitare a daunelor a crescut cu aproape 10%. Denial of Service, ransomware, exploatarea vulnerabilităţilor din tehnologiile existente şi ingineria socială, practicată în special în zona financiar-bancară, rămân cele mai răspândite metode de atac. Atacurile din interior nu sunt nici ele de neglijat însă: foşti angajaţi ale căror privilegii nu au fost revocate la terminarea relaţiilor contractuale sau chiar angajaţi complici cu grupările de criminalitate informatică sunt cauze majore ale breşelor de securitate.

    Riscurile provocate de terţi (third-party risks), precum furnizori de servicii sau contractorii externi, rămân principala cauză a breşelor de securitate din zona financiară. O astfel de vulnerabilitate le-a permis hackerilor să manipuleze sistemul internaţional de mesagerie Swift în 2015 şi 2016 pentru a fura sute de milioane de dolari de la bănci din mai multe ţări din Europa, Asia, America de Sud şi Oceania.

    Infrastructurile vulnerabile ce nu dispun de securitate informatică adecvată pot duce la scurgeri de informaţii, afectând milioane de utilizatori. Integrarea cu piaţa fintech, liberalizată şi încurajată de directive precum Payment Services Directive, de asemenea reprezintă un risc major de securitate dacă normele de implementare nu sunt respectate cu stricteţe. Spre exemplu, instituţiile financiare din Marea Britanie nu sunt conştiente de riscurile generate de colaborarea cu dezvoltatorii de aplicaţii, deşi studiile arată că aproximativ 72% dintre companiile financiare din Marea Britanie au suferit cel puţin o breşă de securitate în ultimul an în urma vulnerabilităţilor unor terţi. Pe lângă pierderi financiare, întreruperea activităţii şi furtul de date confidenţiale, orice atac informatic generează o lipsă de încredere în rândul clienţilor, afectând astfel reputaţia companiei pe viitor.

    De cele mai multe ori, hackerii recurg la o varietate de metode pentru a-şi atinge scopul, de la înregistrarea tastelor pentru furtul credenţialelor conturilor şi informaţii legate de plăţi la injectare de cod pentru coruperea platformelor de online banking prin atacuri de tip man-in-the-middle. Pe viitor, anticipăm o creştere a incidenţei malware-ului bancar şi a atacurilor cibernetice în această industrie.

    Lipsa de specialişti, bugetul redus şi lipsa de proceduri constituie alte obstacole pentru sectorul financiar. În urma unui studiu global, Bitdefender a descoperit că peste jumătate dintre instituţiile financiare au suferit breşe de securitate şi aproape 60% au avut parte de un atac avansat sau au detectat comportament suspect în infrastructură. Peste 80% dintre directorii de securitate IT sunt de părere că soluţiile de detecţie şi răspuns, denumite generic EDR, oferă modalităţi de analiză avansată asupra breşelor de securitate şi contribuie la înţelegerea unui atac asupra infrastructurii.

    Costul unei breşe de securitate este enorm pentru companiile financiare. De fapt, sectorul financiar are cel mai mare cost de atenuare şi reducere a efectelor unui atac informatic, cu aproximativ 40% mai mare faţă de alte sectoare. Companiile care reuşesc să limiteze efectele în mai puţin de o lună de la producerea incidentului pot economisi resurse semnificative. Cu cât trece mai mult timp, cu atât costurile se vor mări. În industria financiară, timpul mediu de detectare a unui atac avansat este de aproximativ şase zile.

    În ciuda deficienţelor, directorii de securitate IT au încredere în soluţiile de securitate pe care le folosesc. Cu toate acestea, lipsa la nivel global a personalului calificat le afectează planurile pe termen lung. Aproximativ 80% dintre respondenţi s-au plâns de lipsa gravă de personal ce le afectează negativ strategiile pe termen lung. Alte probleme menţionate sunt lipsa de securitate compatibilă cu orice infrastructură, lipsa de vizibilitate, bugetul redus şi lipsa backupurilor.

    Pentru a-şi proteja companiile de riscuri şi de viitoare atacuri informatice, directorii IT trebuie să se adapteze schimbărilor rapide din zona de securitate. O primă măsură pe care o pot lua este organizarea unor workshopuri interne pentru a-şi educa angajaţii să depisteze tentativele de atac şi de inginerie socială, precum şi riscurile la care se expun când conectează dispozitivele personale la infrastructura companiei. Pe lângă actualizări constante de software şi de securitate, asigurarea unei protecţii optime a infrastructurii presupune şi ca directorii de securitate IT să implementeze multiple niveluri de protecţie, capabile să ofere vizibilitate mărită şi să oprească atacurile informatice înainte ca acestea să aibă loc, fără să afecteze performanţa sistemului.

  • Romania deţine 60% din rezerva totală din Europa a celei mai dorite RESURSE de pe PLANETĂ şi cu toate astea românii o ignoră

    Circa un milion de oameni mor, anual, din cauza utilizării apei infestate sau a lipsei acesteia şi 844 de milioane de persoane nu au acces la apă potabilă, deşi 70% din suprafaţa Planetei Albastre este acoperită de apă. Problemele legate de penuria de apă la nivel global nu mai reprezintă o chestiune ipotetică, ci o realitate concretă. 

    Cu 2.500 de izvoare şi 60% din apele minerale din Europa, România este unul dintre statele cu cele mai bogate resurse subterane de apă. Chiar şi aşa, nu este total ferită de pericolul unei crize la nivel hidrologic. Care sunt efectele lipsei de apă pe plan global, ce impact are aceasta asupra României şi care sunt riscurile ca, într-o bună zi, acest element indispensabil vieţii să fie complet epuizat?

    Aroganţă fără limite: “37 de milioane de lire reprezintă prea puţin pentru stilul de viaţă cu care m-a obişnuit” – GALERIE FOTO

     

    O tânără de 23 de ani din Moscova a ajuns “spaima şoferilor”: conduce maşini de sute de mii de euro şi arde teancuri de bani pe aragaz – GALERIE FOTO

     

    Lacul din România care deţine 3 recorduri mondiale. Apa lacului deţine proprietăţi unice în intreaga Europă – GALERIE FOTO

     

    4 milioane de oameni aflaţi în pericol iminent de a rămâne fără apă, după ce, în urma unei periode de secetă de trei ani, resursele de apă stocate în rezervorul oraşului au fost aproape complet epuizate. Nu este un scenariu de film SF, ci s-a întâmplat deja, în octombrie anul trecut, în cel mai mare oraş din Africa de Sud, Cape Town. Primarul Patricia De Lille anunţa adoptarea unor măsuri drastice menite să facă faţă situaţiei fără precedent în care se afla metropola africană.

    În faţa acestui scenariu care putea deveni, în doar câteva luni, unul morbid, autorităţile au înţeles că singura metodă de supravieţuire este adoptarea unor măsuri extreme. Aşa că au redus treptat cantitatea de apă pe cap de locuitor, până la aproape o şesime din consumul mediu al Statelor Unite. Astfel, fiecare persoană a avut dreptul de a folosi zilnic maximum 50 de litri de apă. Cu toate acestea, în urma calculelor s-a constatat că rezervorul oraşului nu poate suplini nevoia celor patru milioane de locuitori decât pentru o perioadă limitată de timp, iar data limită până la care consumul urma să fie acoperit a fost numită, cu o conotaţie apocaliptică, Ziua Zero. Pe cititorii presei internaţionale, Ziua Zero poate, cel mult, să îi ducă cu gândul la un peisaj apocaliptic sau la o scenă de film. Însă, pentru patru milioane de oameni, Ziua Zero este o realitate concretă, sumbră, cu care este posibil să se confrunte curând.

    Iniţial, Ziua Zero a fost fixată pe pe 22 aprilie 2018, apoi a fost mutată pe 11 mai. După schimbări succesive, datorită raţionalizării extreme la care au recurs autorităţile, locuitorii au primit o nouă amânare, până anul viitor. Măsurile rămân, însă, valabile.

    Este uşor să îţi imaginezi acest scenariu într-o ţară din Sudul Africii, însă pentru populaţia altor state, penuria de apă pare un subiect îndepărtat. Cu toate acestea, Betsy Otto, directorul programului de apă la nivel global din cadrul Institutului de Resurse Mondiale, spune că „problemele cu care se confruntă Cape Town ar trebui să servească drept apel de trezire pentru celelalte ţări, cu privire la realitatea creşterii stresului cauzat de lipsa apei”. Stresul cauzat de lipsa apei apare atunci când cererea depăşeşte oferta disponibilă. Conform experţilor, statele din întreaga lume s-ar putea confrunta la un moment dat cu această criză, indiferent de numărul de izvoare pe care le deţin. Deja, California a trecut printr-o secetă care a durat mai mulţi ani. La fel, Australia a supravieţuit unei secete de aproape zece ani (2003-2012), considerată seceta mileniului, iar în 2015 Sao Paulo s-a confruntat, la fel, cu o criză a deficitului de apă datorată atât secetei, cât şi infrastructurilor ineficiente. Otto pune criza globală a penuriei de apă pe seama nepăsării autorităţilor: „Am investit prea puţin în măsuri şi am lăsat structurile existente să se degradeze”, declară ea.

    Chiar dacă pare puţin plauzibil ca apa să se termine, în condiţiile în care 70% din suprafaţa Terrei este formată din apă, totuşi, procentul apei dulci este de doar 2,5%, o mare parte din această cantitate fiind stocată în gheaţă şi zăpadă. În realitate, populaţia are acces imediat la doar 1% din resursele de ape dulci.

    Rebecca Keller, om de ştiinţă şi analist tehnologic la compania de informaţii Stratfor, spune că este extrem de important ca penuria de apă să fie tratată ca o problemă globală, deoarece oraşele ar trebui să lucreze la soluţii încă de pe acum. „Poate nu ne vom confrunta cu acelaşi scenariu ca în Cape Town. Ar putea fi altele: poluarea, seceta, schimbările climatice sau suprapopularea”, avertizează aceasta, exemplificând cu cercetările ştiinţifice care arată că despăduririle masive au schimbat ciclul hidrologic al râului Amazon.

    Diferenţa dintre state privind accesul la apă potabilă devine la rândul său o problemă. În timp ce unele ţări deţin resurse importante de apă, populaţiile sărace sunt nevoite să se descurce prin metode proprii. Această situaţie duce deseori la furtul de apă – pentru profit, pentru supravieţuire sau pentru ambele. „Recunoaşterea de către Organizaţia Naţiunilor Unite a apei ca drept al omului în 2010 a complicat problema furtului de apă”, a declarat Vanda Felbab-Brown, expert în cadrul Institutului Brookings. „Dreptul la apă nu este echivalent cu dreptul la apă gratuită. În acelaşi mod în care oamenii trebuie să plătească pentru hrană, ei ar trebui să se aştepte să plătească pentru apă potabilă”, a explicat Felbab-Brown.

    Această idee nu a oprit însă furtul de apă pe scară largă în ţări precum Brazilia, India şi Mexic. Întreprinderile şi persoanele fizice interceptează ilegal conducte şi rezervoare sau găsesc alte modalităţi de a evita contoarele de apă. Cu toate acestea, Felbab-Brown spune că nu există o soluţie unică la această problemă, deoarece contextul furtului de apă variază între locaţii, dar crede că „o mai bună aplicare a legii, monitorizarea apei şi crearea unor baze de date cuprinzătoare sunt puncte bune de plecare pentru guverne. Guvernele trebuie să recunoască faptul că nu pot cere doar aplicarea legii fără a oferi alternativă legală”.

    În momentul în care furtul apei va deveni o problemă la nivel internaţional, acest lucru ar putea conduce la un punct de tensiune geopolitică între ţările care se confruntă cu probleme transfrontaliere de apă, spune Keller, exemplificând cu construcţia barajului Marea Renaştere de pe Nil, un proiect hidroelectric de patru miliarde de dolari, finanţat de Etiopia, care ar pune Egiptul în situaţia de a-şi pierde rezervele de apă potabilă.

    Diminuarea deficitului de apă s-a dovedit a fi un subiect politic dificil deoarece, în multe ţări, soluţiile de mediu sau de climă tind să întâmpine dificultăţi în a aduna destul sprijin politic pentru a deveni o realitate. De asemenea, este extrem de costisitor să se construiască noi surse de apă, baraje şi instalaţii de desalinizare. „Politicienii nu se mobilizează decât în situaţia unui eveniment acut – o secetă severă, de exemplu”, afirmă Keller. Ideea este susţinută şi de Betsy Otto, care crede că „multe guverne au făcut prea puţin pentru a-şi ghida cetăţenii în ceea ce priveşte comportamentul eficient din punct de vedere al apei. Otto consideră că „acest lucru poate fi implementat prin controale ale preţurilor, care reprezintă însă rareori o măsură populară.” Ea susţine că ar trebui să existe două niveluri de stabilire a preţurilor: preţurile de conservare, care să taxeze cu tarife minime cantitatea de apă suficientă pentru nevoile de bază, şi preţuri mai mari pentru consumul de apă la discreţie.  „La nivel naţional, guvernele ar trebui să încurajeze conversaţia cu privire la problemele de conservare, deoarece economisirea apei va fi întotdeauna mai ieftină decât construirea sau forarea unor surse noi”, a adăugat Otto.

    La nivel de investiţii, mesajul transmis de Global Water Fund comunităţii globale de investitori este că sectorul apei este o industrie de 500 de miliarde de dolari, în continuă creştere. Potrivit acestei organizaţii, există încă o creştere puternică a segmentului în China, Australia, Orientul Mijlociu, Africa şi Rusia. Finanţarea hidroinfrastructurii nu este obiectul unei investiţii unice, ci solicită cheltuieli imense deopotrivă din partea mediului privat şi public pentru menţinerea şi operarea activelor. Investiţiile în sectorul apei vor avea succes dacă vor fi acompaniate de politici guvernamentale, cadre legale puternice şi o stabilire inteligentă a preţurilor. Stella Thomas, fondator şi managing director al Global Waterfund, afirmă că „o investiţie de un dolar în apă poate genera profit care să varieze între opt şi 35 de dolari şi poate să crească PIB-ul unei ţări cu o medie de 3,7%. Apa trebuie să fie folosită ca o unealtă pentru progresul economic, social şi politic.”


    ■ Un scenariu îndepărtat

    Pentru o ţară bogată în ape, aşa cum este România, un scenariu apocaliptic în care apa ajunge la fel de scumpă ca metalele preţioase, aşa cum vedem în filmele SF, pare, dacă nu improbabil, cel puţin îndepărtat. Şi, prin urmare, un subiect care nu ne îngrijorează cu adevărat. Frecvent apar informări şi imagini despre cât de poluate sunt apele de la noi din ţară cu reziduuri menajere. Şi asta pentru că majoritatea populaţiei din mediul rural aruncă, pur şi simplu, gunoaiele în apa din apropiere.

    „Topirea zăpezilor şi ploile din această primăvară au antrenat deşeurile aruncate de riverani şi turişti pe malurile râului Bistriţa şi a afluenţilor acestora. Hidroelectrica face şi în acest an eforturi pentru ecologizarea lacului şi pentru reducerea cantităţilor de deşeuri plutitoare al căror impact este semnificativ atât pentru mediu, cât şi pentru randamentul hidroagregatelor”, se arată într-un comunicat transmis recent de Hidroelectrica. Compania estimează pentru anul 2018 un cost de circa 150.000 de lei numai pentru ecologizarea Lacului Izvorul Muntelui. În 2017, cantitatea de deşeuri colectată de Hidroelectrica de pe acest lac a fost de doar o tonă, deoarece regimul precipitaţiilor a fost relativ scăzut, însă în 2016 – prin forţe proprii şi prin acţiuni de voluntariat desfăşurate cu sprjinul ONG-urilor, s-au colectat 50,5 tone de deşeuri de pe malul lacului Izvorul Muntelui. În trecut, deşeurile astfel recuperate nu au fost acceptate de către colectorii autorizaţi ca fiind reciclabile, astfel că Hidroelectrica a suportat şi costurile pentru depozitarea temporară şi eliminarea acestora.

    Penuria de apă la nivel global este, în opinia lui George Ristea, director general Apa Calipso şi preşedinte al Asociaţiei Producătorilor din Industria Apei (APRIA), o problemă reală şi urgentă. El spune că „deficitul de apă va deveni un subiect mai important decât schimbările climatice deoarece reprezintă un pericol mai mare decât încălzirea globală, fiind o relaţie de tipul cauză-efect. Comisia Europeană dezvoltă tot mai multe proiecte şi are ca obiectiv major identificarea de soluţii practice privind problema deficitului de apă şi a fenomenului de secetă în Europa.”

    Radu Dumitru, director general al Societăţii Naţionale a Apelor Minerale (SNAM S.A.), declară că preocupările legate de lipsa apei pot fi subiective, şi că opiniile legate de penuria apei diferă de la caz la caz, în funcţie de persoană, deoarece vom primi un răspuns diferit „dacă ne adresăm cu această întrebare unui cetăţean din vestul Europei sau unuia din Kenya. Primul foloseşte zilnic în gospodărie în jur de 2.000 litri de apă, iar cel din urmă abia dacă are un minim pentru consumul necesar la limita supravieţuirii”. El adaugă că „problema apei se pune în două aspecte, legate oarecum unul de celalalt. Putem vorbi de apa necesară în consumul industrial, de exemplu în irigaţii, şi de apa potabilă. Al doilea aspect este cel cu efecte pe termen foarte scurt, deoarece organismul uman poate rezista, în medie, maxim trei zile fără apă. Ambele sunt însă de actualitate şi războaiele din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord stau mărturie”.

    Pe plan local, reprezentanţii principalilor îmbuteliatori de apă consideră că nu ne putem raporta la Africa de Sud, deoarece au o climă predominant secetoasă comparativ cu cea din România, unde clima este temperat-continentală de tranziţie, marcată de influenţe climatice oceanice, continentale, scandinavo-baltice, submediteraneene, cu un regim bogat al cantităţilor de precipitaţii. „România are în jur de 2.500 de izvoare de apă care ar constitui, potrivit unor estimări, circa 60% din apele minerale ale Europei. Plus resurse de suprafaţă. Doar în situaţii extreme (ca să nu spunem apocaliptice) am putea ajunge în situaţia menţionată: cataclism, accident nuclear sau ceva similar. Puţin probabil”, afirmă Horaţiu Rada, acţionar Aur’a.

    Ideea este susţinută şi de George Ristea: „România are un sistem de gospodărire a apelor bun, avem specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim, însă trebuie adoptate politici pentru căutarea de noi resurse.” De asemenea, Radu Dumitru spune că „din fericire, Romania nu are astfel de temeri în acest moment. Suntem în continuare ţara cu cele mai rezerve subterane la nivel european.” El adaugă că „nici reţeaua hidrografică de râuri şi lacuri nu este de neglijat. Cu o bună şi diligentă administrare nu se întredeve în viitor o astfel de problemă generalizată.”

    Totuşi, aceştia nu exclud complet repetarea în viitor a unui scenariu asemănător celui din Africa de Sud şi la noi în ţară. „Apa poate deveni un lux în condiţiile schimbărilor climatice dramatice, în condiţiile în care creşte nivelul de poluare, sau a unei exploatări iresponsabile a resurselor. Şi, da, este posibil un asemenea scenariu. Soluţia, indiferent de termen, este să fim precauţi în consum”, afirmă Rada. El adaugă că: „Ne-am putea gândi la deşertizarea României, ca scenariu posibil, din cauza schimbării climei, a intervenţiilor umane haotice, cu defrişări masive, poluare şi dezvoltare industrială agresivă”.
    Pe de altă parte, Radu Dumitru susţine că la repetarea unui astfel de scenariu în România s-ar putea ajunge din „lipsa investiţiilor în acest domeniu, în sensul că vom fi în situaţia de a avea îndeajuns de multă apă, dar să nu o putem duce unde este nevoie.”

    Situaţia în care apa ar putea deveni un lux accesibil doar celor cu venituri ridicate nu este, pentru reprezentantul Aur’a, doar o posibilitate, ci o realitate: „Apa la nivel mondial este un lux. Producţia mondială de apă îmbuteliată se situează la aproape 200 de miliarde de litri anual, o cifră care pare semnificativă dar care nu atinge nici pe departe necesarul real al planetei. Există ţări în care apa putem spune că depăşeşte valoarea aurului, şi ne gândim direct la Africa, unde trăiesc aproape 40% din oamenii de pe planetă fără acces la apă potabilă.”

    În opinia lui George Ristea, probabilitatea unui scenariu în care tariful apei potabile din Romania să crească atât de mult încât apa să devină un lux, accesibil doar celor cu venituri peste medie, ar insemna un dezastru. „Un guvern incapabil să rezolve problemele majore ale populaţiei cauzate de secetă (şi nu numai) ar duce la un declin social şi migrare în masă. Prin politicile guvernamentale poate fi crescut artificial preţul apei, prin introducerea de taxe (nejustificate), situaţie care poate îngreuna exploatarea resurselor de apă, ceea ce duce la limitarea accesului la această resursă pentru o largă parte a populaţiei. De aceea, va trebui să ne adaptăm, adică să evaluăm punctele vulnerabile şi să acţionăm în vederea reducerii riscurilor.”

    Reprezentantul Apa Calipso afirmă, de asemenea, că infrastructura nu a fost îmbunătăţită, aspect care contribuie la pierderi masive de apă, şi crede că o eventuală secetă poate fi deosebit de gravă; în consecinţă, raţionalizarea apei pe durata anilor de secetă ar deveni o realitate a vieţii cotidiene. „Populaţia cu venituri sub medie nu va avea suficiente resurse încât să platească scumpirea apei, ceea ce va duce la un alt decalaj social”, adaugă Ristea. Cu toate acestea, completează tot el, Romania are un sistem de gospodărire a apelor bun, cu specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim.

    O eventuală criză a apei ar avea un impact devastator asupra companiilor producătoare de băuturi, dar şi asupra economiei în general şi asupra vieţii sociale, consideră George Ristea. „Multe dintre companiile mici şi mijlocii şi-ar închide porţile, iar şomajul ar creşte semnificativ. Un număr tot mai mare de companii din întreaga lume încearcă să se adapteze la costurile ridicate ale apei şi la rezervele deficitare.

    Companiile sunt nevoite să cheltuie sume uriaşe pentru a îmbunătăţi sistemele de gestionare, conservare şi colectare a apei”, crede el. Spune că aşa i-a venit ideea de a înfiinţa Asociatia Producătorilor din Industria Apei (APRIA), pentru a sprijini industria la nivel naţional prin participarea la programele legislative şi pentru a facilita o mai bună comunicare între administraţia publică şi mediul de afaceri din domeniu, beneficiarul direct fiind populaţia.
    Horaţiu Rada crede, la rândul său, că impactul s-ar răsfrânge asupra tuturor, doarece companiile ar plăti taxe şi redevenţe mult mai mari iar acestea s-ar regăsi în costul produsului final, fapt care ar conduce, automat, la scăderea producţiei şi a consumului.

    Ristea susţine însă că vânzările de apă îmbuteliată, la nivel global, au crescut mult în ultimii ani, iar acest trend s-a resimţit şi în Romania, în ultimii ani consumul de apă de izvor crescând semnificativ. Şi reprezentantul SNAM declară că într-adevăr, consumul de apă a crescut în România în ultimii zece ani, dar că ţara noastră are rezerve suficiente pentru a face faţă oricăror provocări.

    În unanimitate, reprezentanţii companiilor şi ai instituţiilor de profil consideră că influenţa climei asupra rezervelor de apă potabilă joacă un rol esenţial: „Influenţa climei este determinantă! Biosfera şi ecosistemele în integralitatea lor depind de schimbările climatice. Şi invers. Putem vorbi de un cerc vicios sau de principiul acţiune-reacţiune”, susţine Rada. 

    „Pentru cei care produc apă potabilă din bazinele hidrografice de suprafaţă, încălzirea globală are un impact devastator. Aducţiunile de apă au o pierdere la suprafaţă de 40% în funcţie de temperaturile exterioare, astfel, clima are un impact major”, declară şi reprezentantul SNAM. La fel, George Ristea afirmă că „schimbarea climei influenţează viaţa noastră, a tuturor. Resursele de apă sunt esenţiale pentru dezvoltarea umană şi economică în general, însă este cert faptul că schimbările climatice îşi vor intensifica atât frecvenţa, cât şi gravitatea. Asistăm în ultimii ani la fenomene meteorologice extreme, iar oamenii de ştiintă trag semnale de alarmă în acest sens.” El adaugă că analiza privind adaptarea la schimbările climatice se concentrează mai ales asupra problemelor legate de rezervele de apă, în special pentru a reduce consecinţele secetei, afirmând din nou că, totuşi, în acest moment nu există riscul penuriei de apă în România.

    În ceea ce priveşte riscurile în exploatarea apelor, principalii factori care ar putea conduce la o criză a apei sunt, în opinia reprezentantului SNAM, managementul deficitar şi lipsa protecţiei. Riscurile de infestare prin proasta administrare sunt majore în ţările slab dezvoltate şi fără infrastructură.

  • Riscuri ENORME pentru Sistemul de asigurări obligatorii de sănătate în următorii 5 ani

    Dl ministru Orlando Teodorovici face politic incorect o constatare extrem de corectă, cu multe ramificaţii şi care ne aduce de fapt la origini. Şi anume că 5 milioane de români contribuie la sănătatea tuturor celor 20 milioane care sunt asiguraţi.

    România a construit un sistem de finanţare a Sănătăţii bazat pe contribuţii, pornind de la principiul obligativităţii şi solidarităţii sociale, concept funcţional într-un anumit context în toate ţările UE, dar care a devenit la noi, în timp, deformat şi disproporţionat din cel puţin 3 motive:

    1. raportul 4:1 contribuabil/asigurat este pur şi simplu nesustenabil şi, bineînţeles, nedrept;

    2. în contribuţia obligatorie de sănătate este o practică normală să existe nivele de pachete de asigurare diferenţiate, în funcţie de valoarea absolută a sumei plătite către CNAS (la asta se referea cu bun simţ dl ministru, comiţând ceea ce pare a fi o gafă politică, dar având dreptate) aşa cum se întâmplă în marea majoritate a ţărilor europene – acesta este celălalt principiu care funcţionează în ţările cu sisteme obligatorii de sănătate, şi anume că la contribuţii diferenţiate există pachete diferenţiate;

    3. statul administrează ineficient şi păgubos banii pe care îi colectează de la contribuali, aşa că pe lângă faptul că sunt insuficienţi, banii sunt fie furaţi, fie risipiţi;

    Cititi mai multe pe www.gandul.info