Tag: restaurant

  • Raed Arafat: Oamenii ar putea intra la restaurant, mall şi nunţi cu certificatul verde acolo unde rata de infectare depăşeşte 3 la mie

    Oamenii ar putea intra la restaurant, mall şi nunţi cu certificatul verde, acolo unde rata de infectare depăşeşte 3 la mie, spune şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), dr. Raed Arafat. 

    Întrebat, miercuri seara, dacă va fi nevoie de certificatul verde la restaurant sau în mall-uri, Raed Arafat a spus că cel puţin în localităţile unde incidenţa e peste 3 la mie ar putea să se ia această măsură.

    „În loc să închidem anumite localuri, ideea e să se intre în aceste localuri pe baza acestui certificat. Este o măsură pentru a limita impactul economic al pandemiei. Bineînţeles, mai sunt şi alte condiţii: organizarea de conferinţe, congrese, dacă te duci în anumite locaţii în spaţii închise, dacă este incidenţa mai mare sau în anumite situaţii să foloseşti această modalitate de verificare”, a spus Raed Arafat, la Digi 24.

    Arafat a precizat că e simplu de verificat dacă persoana este vaccinată, testată sau a trecut prin boală, pentru că există deja o aplicaţie care poate citi codul QR.

    „Există aplicaţie (…) şi permite prin telefon să verifici certificatul unei persoane fără să stochezi datele. Aceasta este soluţia pe care o folosesc mai multe ţări europene şi este una dintre soluţiile care pot sprijini limitarea închiderii totale a unor activităţi economice. Nu va fi diferenţă (faţă de aplicaţia folosită în Franţa – n.r.). A fost o discuţie cu colegii de la STS şi au explicat că aplicaţia este valabilă, poate să fie folosită. Mi se pare că e aceeaşi aplicaţie care o folosesc şi francezii, pentru că e acelaşi concept al certificatului verde şi poate citi orice certificat verde european, nu numai pe cel românesc”, a mai spus Arafat.

    Pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie de norme legale care să permită folosirea certificatului verde în România.

    În privinţa nunţilor la care să se poată participa cu certificat verde, Arafat a spus că în zonele unde rata e de 3 la mie cel puţin este „foarte probabil” să se poată intra pe baza certificatului verde.

  • Motivul incredibil pentru care un restaurant a fost închis temporar în Statele Unite. După COVID, urmează o nouă criză?

    O subsidiară a donuteriei Dunkin’  îşi închide temporar uşile fiindcă criza forţei de muncă a devenit atât de puternică, încât compania nu reuşeşte să găsească angajaţi care să lucreze pentru aceasta, potrivit publicaţiilor The Gazette şi Business Insider. 

    Alex Apodaca, COO la JB Partners, o companie cu sediul în Arizona care administrează 7 francize Dunkin’ din zona, a declarat: „Pur şi simplu nu îi putem face pe oameni să lucreze.”

    Unitatea era deschisă de 55 de ani, iar aproximativ 15 angajaţi erau necesari pentru funcţionarea acesteia. Numărul a scăzut la 3 înainte ca aceasta să fie închisă. „Suntem într-o criză a angajaţilor şi acesta este 100% motivul pentru care închidem. Nu sunt alte motive.”

    Dunkin’, care a trecut printr-un rebranding în anul 2018, schimbându-şi numele din Dunkin’ Donuts, nu este singura companie care se confruntă cu această problemă în Statele Unite. Ray Sykes, care deţine restaurantul italian Arabellas din Winter Have, a declarat că a trebuit să angajeze oameni care sunt încă la liceu şi au puţină experienţă sau chiar deloc. 

    În august, cel puţin trei restaurante Chick-fil-A don Alabama şi-au închis uşile fiindcă nu aveau suficienţi angajaţi. 

    În cazul Dunkin’, partenerii JB au închis deja şi redeschis două locaţii în ultimele 18 luni, din cauza unei crize a forţei de muncă.

  • După cel mai scump burger şi îngheţata de 1.000 de dolari, un restaurant din New York intră în cartea recordurilor pentru cei mai scumpi cartofi prăjiţi din lume. Cum arată şi cât costă o porţie

    Agenţii FED din Statele Unite, mereu în căutarea semnelor de inflaţie, ar tânji după o vizită în partea de Est a Manhattanului, unde farfuria de 200 dolari de cartofi prăjiţi redefineşte noţiunea de meniu de lux, scrie Reuters.

    Restaurantul Serendipity 3 revendică deja recorduri mondiale pentru cel mai mai scump burger (295 de dolari) şi îngheţată (1.000 de dolari). Guiness World Records a certificat, începând cu 13 iulie, şi cartofii prăjiţi ai restaurantului ca fiind cei mai scumpi din lume.

    „Serendipity este fără îndoială un loc fericit”, a spus directorul creativ şi bucătarul-şef Joe Calderone. „Oamenii vin aici pentru a sărbători, pentru a scăpa uneori de realitatea vieţii”, a adăugat el.

    „Crème de la Crème Pomme Frites” începe ca o reţetă de cartofi Chipperbec. Aceştia sunt opăriţi în oţet sau şampanie. Apoi se prăjesc în grăsime de gâscă, nu în ulei, şi nu o dată, ci de două ori, aşa că sunt crocanţi la exterior şi pufoşi la interior.

    Vedeţi aici cum arată cartofii. 

    Presăraţi cu aur comestibil şi condimentaţi cu sare şi ulei de trufe, aceştia sunt serviţi pe o farfurie de cristal cu orhidee, împreună cu felii subţiri de trufe şi o baie de brânză Mornay. Inclusiv sosul este infuzat cu trufe, o ciupercă rară de sezon, mai menţionează sursa citată.

    „Trufa este vedeta preparatului” a declarat Chef executiv corporativ Frederick Schoen-Kiewert.

    La fel ca multe restaurante, Serendipity a fost închis în timpul pandemiei de COVID-19, iar Calderone şi Schoen-Kiewert au considerat că preparatul ar fi o modalitate bună de a anunţa redeschiderea.

    Fără îndoială, funcţionează. Există o listă de aşteptare de 8-10 săptămâni pentru cartofii prăjiţi.

    „A fost un an şi jumătate dur pentru toată lumea şi trebuie să ne distrăm acum”, a spus Calderone.

     

  • Restaurantul de criză

    Puşi în imposibilitatea de a-şi mai primi clienţii în restaurantele proprii, bucătarii au venit cu idei noi pentru a supravieţui ca să poată redeschide localurile când situaţia o va permite. O soluţie a fost oferitul de mâncăruri gata preparate, seturi complete de ingrediente din care clienţii îşi pot prepara singuri ceva ori amestecuri de condimente, comercializate prin comenzi telefonice, pe diferite site-uri ori chiar reţele de socializare online ca Instagram. Bucătarii gătesc fie în bucătării închiriate, fie acasă, ori în rulote special amenajate, scrie New York Times. Unii dintre cei care au adoptat acest model de afaceri intenţionează să-l menţină şi când se vor ridica restricţiile, mergând însă prin diverse oraşe pentru a-şi vinde preparatele, deoarece consideră că oamenii vor dori în continuare mâncare gătită ca aceea pe care nu o pot găsi decât în restaurante.


     

  • Operatorul de restaurante vegetariene Samsara Foodhouse, originar din Cluj, a inaugurat primul său restaurant din Bucureşti, în zona Floreasca

    Operatorul de restaurante vegetariene Samsara Foodhouse, originar din Cluj, a inaugurat primul său restaurant din Bucureşti, la parterul proiectului mixt ONE Floresca City.

    „România beneficiază de multe concepte de restaurante care merită să fie extinse la nivel naţional, concepte care promovează un stil de viaţă sănătos şi pentru care observăm un apetit ridicat în special în apropierea proiectelor imobiliare cu componentă mixtă”, a declarat Cristina Toroş, Senior Consultant, Retail Agency, în cadrul CBRE, care a coordonat tranzacţia de închiriere.

    Amplasat la parterul clădirii de birouri ONE Tower care va găzdui şi sediul CBRE România, restaurantul Samsara Floreasca are o suprafaţă de aproximativ 500 de metri, interior plus terasă.

    One Floreasca City include componenta de rezidenţial, cu trei turnuri de apartamente cu un total de 243 de unităţi şi 24.000 mp de birouri în clădirea One Tower.

    „Extinderea în Bucureşti, pe care am început-o prin lansarea locaţiei de delivery & pick-up, a fost foarte bine primită şi ne-a convins să continuăm investiţiile”, a afirmat Cosmin Beldean, General Manager Samsara Foodhouse.

    Noul Head Chef al Samsara Floreasca are o experienţă vastă în industria ospitalităţii şi a petrecut mult timp în bucătării cu renume internaţional, majoritatea premiate cu stele Michelin.

    Povestea Samsara, din Cluj, a început în urmă cu zece ani, atunci când s-a deschis Samsara Teehouse, iar după trei ani a fost inaugurat restaurantul Samsara Foodhouse.

  • Încă un Burger King în România. Unde s-a deschis noul restaurant

    După inaugurarea a şase noi restaurante în primul an pe piaţa din România, AmRest, una dintre cele mai mari platforme europene de restaurante şi servicii alimentare, deschide un nou restaurant Burger King în centrul Bucureştiului. Acesta se află situat pe Calea Victoriei, vizavi de guvern, şi va fi funcţiona atât pentru take-away cât şi pentru a onora comenzile care vin prin platformele de delivery.

    Cel de-al şaptelea restaurant nou deschis în Bucureşti apare la doar câteva luni după inaugurarea restaurantului Burger King din Piaţa Sudului, acest lucru făcând parte din strategia pe termen lung a companiei în România.

    Noul restaurant, situat în Piaţa Victoriei, va avea o echipă de 30 de angajaţi. În noua locaţie, clienţii companiei vor găsi şi produse plant based. Brandul american de fast-food a revenit oficial în România în sistem de franciză în toamna lui 2019, când a anunţat că are în plan deschiderea a 50 de unităţi în următorii 5 ani, având bugetate în acest sens investiţii de 200 de milioane de lei. Obiectivele au fost afectate însă de noua criză sanitară.

    AmRest Holdings, SE este cel mai mare operator de restaurante multi-brand tip franciză din Europa, cu un portofoliu ce cuprinde 10 branduri în 25 de ţări. AmRest operează francize pentru branduri precum KFC, Pizza Hut, Starbucks şi Burger King, pentru mărcile proprii Sushi Shop, Pokai, La Tagliatella, Bacoa, Blue Frog şi KABB. În România, AmRest operează Starbucks şi lanţul de restaurante Burger King.

  • În Bucureşti, o bere costă în medie 2,15 dolari, de 2-3 ori mai puţin ca în majoritatea capitalelor din Occident. Salariul mediu e şi el de cel puţin 2-3 ori mai mic decât în centre urbane dezvoltate precum Paris, Londra sau Roma

    BucureŞtiul e printre cele mai ieftine oraşe din Europa în ceea ce priveşte preţul mediu al unei beri, devansat fiind doar de Kiev, capitala Ucrainei. O bere la 330 de mililitri costă în medie în Capitală 2,15 dolari, preţul variind puternic între retail (0,8 dolari) şi HoReCa (3,5 dolari), arată estimările ZF.

    La polul opus se găsesc marile capitale occidentale – Roma, Londra sau Paris, unde preţul mediu pentru această băutură se apropie sau sare de 6 dolari, potrivit unei analize a platformei Expensivity.

    Este evident că preţul este influenţat pe de-o parte de puterea de cumpărare dintr-un anumit loc, dar pe de altă parte contează şi cât de turistic este un anumit oraş. Numărul mare de vizitatori străini atrage după sine o dezvoltare a industriei HoReCa şi nu de puţine ori şi preţuri pe măsură.

    În ceea ce priveşte puterea de cumpărare a localnicilor, Bucureştiul este departe de marile capitale din Occident. Salariul mediu e de cel puţin 2-3 ori mai mic decât în aceste centre urbane dezvoltate, precum Paris, Londra sau Roma. Este interesant de remarcat că există diferenţe mari între preţurile de retail şi cele din HoReCa în special în oraşele turistice.

    Roma este poate cel mai concludent exemplu, cu un preţ de circa 20 de ori mai mare la terasă ca în magazin. Spre comparaţie, în România diferenţa e mai mică, de la 0,8 dolari în supermarket la 3,5 dolari în restaurant.

  • Se livrează bucătari

    Cum ieşitul la restaurant nu mai e posibil întotdeauna dată fiind situaţia actuală, iar clienţii de altădată s-au reorientat către livrări de mâncare la domiciliu, bucătarii din localuri trebuie să găsească şi ei o soluţie de supravieţuire.

    În Japonia, spre exemplu, aceştia au ales să presteze servicii la domiciliul clienţilor, care astfel pot mânca o masă ca la restaurant, fără să mai fie nevoie să iasă în oraş, scrie The Japan Times.

    Cei care vor să li se gătească acasă însă nu trebuie să caute ei bucătarul, ci apelează la o firmă specializată în închiriat bucătari, Sharedine, care colaborează în special cu bucătari rămaşi fără loc de muncă în urma pandemiei. Clienţii plătesc un abonament pentru un număr de zile pe săptămână în care să li se gătească. Pe lângă ingredientele necesare, au şi posibilitatea de a discuta ce meniu doresc, ceea ce nu pot face în cazul serviciilor de livrare de mâncare. Au chiar şi posibilitatea de a solicita un anume bucătar dacă au fost mulţumiţi de el.

    Alţi bucătari se folosesc de renumele lor ca să profite de dezvoltarea serviciilor de livrare de mâncare, închiriind doar spaţii pentru bucătării în care gătesc diverse preparate, de la pui şi pizza la mâncăruri tradiţionale. Mai mult, nu rareori mai multe astfel de afaceri împart o bucătărie, avantajul fiind costurile mai mici decât cele ale unui restaurant.

  • Meniul zilei: tricouri şi sacoşe

    Clienţii îşi pot arăta susţinerea faţă de o cafenea, berărie, restaurant sau brutărie cumpărându-i produsele, iar dacă respectivele afaceri nu pot funcţiona la fel de bine ca altădată, atunci le pot ajuta achiziţionând produse conexe.

    Diverse localuri din Marea Britanie, cel puţin, au recurs la vânzarea de tricouri, şepci ori sacoşe cu sigla firmei şi diverse imagini sau slogane, foarte bine primite de clienţi, după cum scrie The Guardian, care nu se sfiesc să arate de unde-şi cumpără cafeaua, pizza, kebabul ori vinul.

    Unele dintre companiile care au recurs la această soluţie afirmă că vânzarea de articole branduite este mai profitabilă decât afacerea lor obişnuită.


     

  • Redeschiderea restaurantelor, urmărită de HoReCa şi de clienţi. De sâmbătă, bucureştenii ar putea lua masa în oraş

    A scăzut incidenţa, creşte speranţa de redeschidere a restaurantelor. Sâmbătă s-ar putea să poţi lua masa în oraş. Dacă autorităţile cad de comun acord pentru redeschidere, localurile ar putea funcţiona la o capacitate de 30%, scrie Mediafax.ro. 
     
    În Bucureşti aşteptăm dintr-un moment în altul noaptea muzeelor deschise. Ziua restaurantelor deschise. E doar o formalitate după ce incidenţa în Bucureşti a scăuzt sub 3 la mia de locuitori în ultimele 14 zile. Patronii au pus mâna pe telefoane şi-au chemat angajaţii, cei mai mulţi aflaţi până acum în şomaj tehnic. Mesele, scaunele şi bucătăria vor fi din nou ce-au fost odată. Nu şi încasările. Anul trecut, bugetul din industria restaurantelor au scăzut cu 70%. Pentru că Bucureştiul a intrat în scenariul galben, restaurantele se pot deschide la interior cu o capacitate de 30%.
     
    „Am chemat toţi angajaţii pentru curăţenia generală, am aprovizionat la toate restaurantele stocurile şi aşteptăm să deschidem sâmbătă”, povesteşte Alexandra Niţescu, manager general Zen Sushi.
     
    „Sperăm, suntem încrezători că de data asta se vor deschise şi vor rămâne deschise pentru că nu ne mai putem juca aşa, de-a alba neagra, cu soarta atâtor mii de oameni angajaţi”, spune şi Dumintru Luca, preşedintele Agenţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.
     
    Rămâne de văzut cât timp vor fi deschise la interior. Ar putea fi pentru o săptămână sau două, cum s-a întâmplat luna trecută la Craiova.
     
     În 2019, 5 miliarde de euro au fost venituri în industrie, 400.00 de angajaţi. În 2020 au scăzut veniturile cu 70-80% şi 200.000 de angajaţi au rămas fără loc de muncă.