BusinessMagazin

Tag: putin

  • Cât poate dura conflictul din Ucraina. Generalii lui Putin pregătesc o manevră de cleşte

    Rezultatul războiului poate depinde de alegerile pe care le va face SUA: fără provizii mai puternice primite din exterior, armata lui Zelenski ar putea fi copleşită în câte săptămâni.

    Războiul din Ucraina intră într-o nouă fază. Şi nu se ştie cât va dura. Informaţiile din Statele Unite şi Marea Britanie, precum şi comandamentul NATO, sunt de acord asupra scenariului larg: armata de la Kremlin, după ce a renunţat la cucerirea Kievului, se pregăteşte să atace în sud-estul ţării.

    Generalii lui Putin pregătesc o manevră de cleşte. Trupele ruse se vor ridica din Donbass şi, în acelaşi timp, se vor deplasa de la Harkov, spre est, pentru a converge spre oraşul Dnipro, care va deveni epicentrul strategic al ciocnirii.

    Obiectiv: să închidă într-un buzunar şi apoi să distrugă armata ucraineană, aflată acum în apărarea Harkovului şi de 8 ani desfăşurată în tranşee, la câteva zeci de kilometri de Doneţk.

    Prognozele alarmante ale Pentagonului

    Ruşii vor concentra o forţă de lovitură puternică: cel puţin 600 de tancuri şi peste 3.000 de vehicule blindate şi alte vehicule militare. Pe lângă, desigur, artileria grea, rachete şi avioane. Are Ucraina mijloacele să reziste şi să nu cadă în capcană?

    Răspunsul predominant în administraţia Biden, împărtăşit de mulţi analişti independenţi, este „Nu”. Rachetele antitanc Javelin sau Stingers antiaerieni nu ar fi suficiente pentru a contracara un avans masiv, în câmp deschis. De aceea, preşedintele ucrainean continuă să insiste: daţi-mi avioane, tancuri,  sisteme antiaeriene, drone.

    Luni, 5 aprilie, Joe Biden, comentând despre „crimele de război din Bucha”, a anunţat reporterilor: „Vom trimite mai multe arme în Ucraina”. Câteva ore mai târziu, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, intervievat de CNN, a adăugat: „Trebuie să ne dublăm eforturile, pentru a-i ajuta militar pe ucraineni şi trebuie să fim foarte flexibili”.

  • Cum Putin şi Xi au expus Marea Iluzie a Capitalismului

    După Marea Criză a fost clar că progresul, globalizarea şi capitalismul ca model economic i-au lăsat în urmă pe cei slabi sau mai puţin adaptaţi. Valurile de nemulţumire şi indignare au adus la putere populişti chiar în cea mai înaltă funcţie din SUA. Reducerea inegalităţilor a urcat pe primul loc printre priorităţile politicienilor, dar şi a liderilor capitalişti – executivii celor mai puternice şi cunoscute corporaţii americane. Ei au avertizat că dacă nu ţine pasul cu vremurile, cu realitatea socială, dacă nu se schimbă, capitalismul de tip occidental va muri. Soluţia găsită de ei a fost „stakeholder capitalism”, un sistem în care corporaţia serveşte interesele tuturor părţilor implicate sau vizate de afacere. Lucrurile acestea se întâmplau în urmă cu doar câţiva ani.

    Între timp a venit pandemia, o criză economică cum n-a mai fost alta, protecţionism, iar acum războiul din Ucraina. Nimeni nu mai vorbeşte de „stakeholder capitalism”, de reinventarea capitalismului. Acum se pune problema sfârşitului unei ere, cea a globalizării postbelice hrănite de liberalismul economic, cea în care sărăcia la nivel mondial a scăzut mai mult decât oricând în istoria umanităţii. Polii de putere economică şi geopolitică se rearanjează. Despre acest lucru scriu John Micklethwait şi Adrian Wooldridge, comentatori la Bloomberg. O carte publicată în 1919 despre „Consecinţele economice ale păcii” nu este locul de plecare evident pentru înţelegerea consecinţelor economice ale războiului din Ucraina. Acolo poate fi găsită faimoasa descriere făcută de John Maynard Keynes vieţii de huzur a londonezului din clasa mijlocie-superioară în 1913 – chiar înainte ca Marele Război să schimbe totul.

    În 1913 locuitorul Londrei putea să comande prin telefon, sorbindu-şi ceaiul de dimineaţă în pat, diferitele produse de pe întregul pământ, în cantitatea pe care o consideră potrivită şi să se aştepte în mod rezonabil ca livrarea lor să fie făcută repede, la uşă; el şi-ar putea, în acelaşi moment şi prin aceleaşi mijloace, să-şi investească averea în resursele naturale şi în noile întreprinderi din orice parte a lumii şi să se îndestuleze, fără efort, din roadele şi avantajele viitoare aduse de acestea. Keynes descrie apoi modul în care acest londonez putea specula pe pieţe şi călători oriunde dorea fără paşaport sau deranjul de a schimba moneda (standardul de aur însemna că banii lui erau buni peste tot). Şi apoi celebrul economist dă lovitura de graţie intrând în capul privilegiatului londonez: el a considerat această stare de lucruri ca normală, sigură şi permanentă, cu excepţia direcţiei de îmbunătăţire ulterioară, şi orice abatere de la ea ca fiind aberantă, scandaloasă şi evitabilă.

    Proiectele şi politicile militarismului şi imperialismului, ale rivalităţilor rasiale şi culturale, ale monopolurilor, restricţiilor şi excluderii, care urmau să joace rolul şarpelui acestui paradis, erau puţin mai mult decât distracţie în ziarul său preferat şi păreau să nu exercite aproape nicio influenţă asupra cursului obişnuit al vieţii sociale şi economice, a cărei internaţionalizare era aproape completă în practică. Britanicul cosmopolit al lui Keynes era complet inconştient de faptul că prima mare epocă a globalizării era pe cale să fie făcută bucăţi pe Somme. Şi că cel mai probabil şi el va zăcea în tranşee. Nu doar aristocraţii aleseseră ingnoranţa. Intelectualii făceau la fel. „Marea Iluzie” de Norman Angell, bestseller edwardian publicat în 1909, susţinea că războiul este imposibil, având în vedere interconexiunea dintre lumi. Marile afaceri din Europa şi SUA au funcţionat pe aceeaşi presupunere. Prima mare epocă a globalizării, care a început în anii 1860 şi a fost susţinută de puterea britanică şi coordonată de politica britanică, a lăsat clasele comerciale libere să facă bani – oamenii de afaceri s-au confruntat atunci cu mult mai puţine bariere decât urmaşii lor moderni atunci când a fost vorba de a muta bani, bunuri sau persoane prin lume.

    Priviţi rezoluţia adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite pentru a condamna invadarea Ucrainei de către Rusia. Cea mai trâmbiţată cifră este că doar 40 de ţări nu au votat pentru acest lucru (35 s-au abţinut şi cinci au votat împotrivă), faţă de 141 de ţări care au votat pentru. Dar acele 40 de ţări, care includ India şi China, reprezintă majoritatea populaţiei lumii.

    Este uşor să râdem de miopia clasei conducătoare din Occident din 1913 – pentru că nu a văzut cum ascensiunea Germaniei şi reţeaua complexă de alianţe dintre Marile Puteri ar putea transforma un asasinat de la Sarajevo într-un conflict global. Clio, muza istoriei, este întotdeauna înţeleaptă după ce faptul a fost consumat, dar generaţiile viitoare ar putea la fel de bine să-şi pună aceeaşi întrebare despre noi acum: Cum de nu şi-au dat seama? Londonezul lui Keynes, răsfăţat în patul lui, avea cel puţin o scuză: sfârşitul epocii sale de globalizare a venit cu puţine avertismente prealabile. În cazul nostru, globalizarea este supusă unui atac susţinut timp de două decenii, cu atacuri grave în 2001 (când două avioane, până acum simboluri ale modernităţii, s-au izbit de World Trade Center), 2008 (când Lehman Brothers s-a prăbuşit şi sistemul financiar global a intrat în stop cardiac) şi 2016 (când britanicii au votat să părăsească cea mai mare zonă de liber schimb din lume, iar americanii au ales preşedinte o personalitate TV nativistă). „Decuplarea” economiei globale în zone separate chinezeşti şi occidentale a prins viteză de ceva timp. Iar cea mai mare dramă dinainte de invazia Ucrainei a fost un virus care a îngheţat lanţurile de aprovizionare şi a forţat lumea să intre în hibernare. Şi totuşi, la începutul anului 2022, mulţi dintre noi erau la fel de ignoranţi ca londonezul lui Keynes. Acum, că am fost treziţi, cea mai mare parte a atenţiei noastre se concentrează asupra măcelului din Ucraina, şi pe bună dreptate. Dar, aşa cum Primul Război Mondial a contat din motive dincolo de masacrarea a milioane de fiinţe umane, acest conflict ar putea marca o schimbare de durată a modului în care funcţionează economia mondială – şi a modului în care ne trăim cu toţii vieţile, oricât de departe ar fi războiul din Europa de Est. Integrarea „inevitabilă” a economiei mondiale a încetinit, iar diverşii şerpi din paradisul nostru – de la rivalităţi etnice şi autocraţii furioase la o furie generalizată faţă de bogaţi – se strecoară acolo unde vor.

    Globalizarea nu este un bine absolut. Prin natura sa, liberalismul economic exagerează atât dezavantajele capitalismului, cât şi avantajele: inegalitatea creşte, companiile îşi rup rădăcinile locale, perdanţii rămân mai în urmă şi — fără reglementări globale — problemele de mediu se înmulţesc. Cu toate acestea, liberalismul a scos, de asemenea, peste un miliard de oameni din sărăcie în ultimele trei decenii şi, în multe cazuri, a promovat libertatea politică împreună cu libertatea economică. Din această perspectivă, răspunsul la necazurile globalizării nu este abandonarea liberalismului economic, ci reproiectarea acestuia. Războiul din Ucraina ar putea marca sfârşitul unui important episod din istoria omenirii. Ar putea fi, de asemenea, momentul în care lumea liberă se adună la un loc şi creează o alta, mai unită, mai interconectată şi mai durabilă ca oricând. Valorificarea acestei oportunităţi va necesita înţelegerea atât a economiei, cât şi a istoriei.

    Sfârşitul ultimei ere globale a fost deosebit de brutal. Chiar şi cu măcelul deja pornit în Flandra, comercianţii britanici, cu un simţ al umorului stoic, afişau la începutul războiului mesaje care spuneau „Deschis ca de obicei în timp ce harta Europei se schimbă”. Dar n-a rămas aşa. Războiul a oprit rapid comerţul, fluxurile de capital şi migraţia. Guvernele au intervenit în economie mai profund decât oricând. Când armele au tăcut în cele din urmă, în 1918, şi Germania a fost forţată să cadă la pace cu lumea la Versailles (în termenii cartaginezi pe care Keynes i-a denunţat atât de elocvent), Biden, Johnson şi Macron ai vremii au încercat să restabilească vechea ordine mondială de liber schimb şi armonie liberală – şi au eşuat total. Noua superputere, America, a refuzat să devină apărătorul credinţei pe care Marea Britanie o protejase cu o asemenea pricepere până în 1913. O politică de tarife agresivă cu vecinul a încetinit economia mondială şi, în cele din urmă, a produs Marea Depresiune, comerţul global s-a micşorat cu mai mult de jumătate în 1928-1933. Şerpii au continuat să se strecoare: Lenin, Mussolini şi Hitler au exploatat înfrângerea şi sărăcia pentru a crea regimuri agresive antiliberale, a căror versiune sovietică a durat şapte decenii. Situaţia pentru economia liberală era atât de proastă încât, la mijlocul anilor 1930, Keynes însuşi abandonase liberalismul pieţei libere pentru că îl considera o cauză pierdută şi făcea campanie pentru autosuficienţa naţională. Abia după cel de-al Doilea Război Mondial, integrarea economică şi-a reluat progresul – şi apoi numai în jumătatea vestică a hărţii.

    Ceea ce majoritatea dintre noi astăzi considerăm globalizarea a început abia în anii 1980, odată cu sosirea Thatcherismului şi Reaganismului, cu căderea Zidului Berlinului, reintegrarea Chinei în economia mondială şi, în 1992, crearea pieţei unice europene. Odată ce politicienii s-au dat din drum, globalizarea s-a accelerat, condusă de tehnologie şi comerţ. McDonald’s Corp. a deschis restaurante în Piaţa Puşkin din Moscova în ianuarie 1990 şi chiar lângă Piaţa Tiananmen din Beijing în aprilie 1992. Dar, mai recent, atacurile asupra globalizării au luat amploare, integrarea economică a încetinit şi, în unele cazuri, s-a inversat. Dar invadarea Ucrainei de către Rusia marchează un atac mai mare şi mai hotărât decât cele precedente. Acest lucru se datorează în parte pentru că ruptura imediată este brutală. Aprovizionarea cu mărfuri de bază, de la grâu la nichel, de la titan la petrol, a fost întreruptă. Occidentul face tot ce poate pentru a „anula” Rusia din sistemul economic global – sancţionând oligarhii, expulzând băncile ruseşti din instalaţiile financiare globale şi împiedicând banca centrală a Rusiei să-şi acceseze rezervele.

    Acum, că guvernele folosesc securitatea naţională ca scuză pentru campionii naţionali, oamenii de afaceri pot alege de pe un platou cu delicii oportunităţi pentru căutarea de profit nemuncit şi zdrobirea concurenţei în industrii precum energia, farma şi semiconductoarele.

    Acum, chiar şi când nu sunt forţate să facă acest lucru prin lege, companiile occidentale boicotează Rusia şi îşi închid operaţiunile de acolo. Invadarea Ucrainei accelerează schimbări atât în geopolitică, cât şi în mentalitatea capitalistă, care sunt profund adverse globalizării. Schimbările în geopolitică se reduc la un singur cuvânt: China, a cărei ascensiune rapidă şi aparent inexorabilă este faptul geopolitic central al timpului nostru. Indiferent dacă liderul Chinei decide să renunţe la Putin, invazia a grăbit cu siguranţă imperativul pe termen mediu al lui Xi  Jinping de „decuplare” – izolându-şi ţara de dependenţa de Occident. Cu Xi la guvernare, China a construit o ordine economică sinocentrică prin Iniţiativa Belt & Road. China s-a alăturat Parteneriatului Economic Regional Cuprinzător (RCEP) format din 15 membri şi a solicitat să se alăture Acordului Cuprinzător şi Progresiv pentru Parteneriatul Transpacific (CPTPP), cu 11 membri, un bloc de liber schimb pe care SUA l-au inventat doar pentru a-l abandona în mod prosteşte. Pentru „haita de lupi tineri” naţionalişti chinezi din jurul lui Xi, reacţia faţă de criza din Ucraina este un alt argument puternic pentru autosuficienţă. Deci, în absenţa oricărei acţiuni decisive din partea Occidentului, geopolitica se îndreaptă definitiv împotriva globalizării – către o lume dominată de două sau trei mari blocuri comerciale.

    La fel de importantă ca această schimbare geopolitică este schimbarea mentalităţii capitaliste. Dacă epoca actuală a globalizării a fost facilitată de politicieni, aceasta a fost condusă de oamenii de afaceri. Din punctul de vedere al CEO-ului de astăzi, invadarea Ucrainei de către Putin a făcut mai mult decât să dezlănţuie embargouri occidentale şi să stimuleze inflaţia. Îngroapă majoritatea ipotezelor de bază care au stat la baza gândirii afacerilor despre lume în ultimii 40 de ani. În marea bătălie intelectuală din anii 1990 dintre Francis Fukuyama, care a scris „The End of History and the Last Man” (1992), şi profesorul său de la Harvard, Samuel Huntington, care a scris „The Clash of Civilizations” (1996), directorii executivi au fost, în general, de partea lui Fukuyama. Viziunea din sala de consiliu a fost simplă: democraţia nu va câştiga întotdeauna (China i-a învăţat pe capitalişti asta atât de repede), dar economia sensibilă, de obicei, o va face. Afacerile s-ar putea baza pe o lume în care ţările s-ar specializa în avantajul lor comparativ. Comerţul şi liberul schimb ar aduce oamenii mai aproape, aşa cum a susţinut Fukuyama, mai degrabă decât să-i împartă, aşa cum a avertizat Huntington – iar afacerile care au ajuns globale şi au ţesut cele mai rentabile lanţuri de aprovizionare ar prospera. Din punctul de vedere comercial, acest pariu a dat roade spectaculoase.

    În ultimii 50 de ani, multinaţionalele s-au transformat din federaţii de companii naţionale în organizaţii cu adevărat integrate, care ar putea profita din plin de globalizare (şi, desigur, de lacunele globale în impozitare şi reglementări). Comerţul mondial cu produse manufacturate s-a dublat în anii 1990 şi s-a dublat din nou în anii 2000. Presiunile inflaţioniste au fost menţinute la un nivel scăzut în ciuda politicilor monetare laxe. Chiar şi cu un val de turbulenţe politice – tarifele lui Trump, Brexit şi aşa mai departe – profiturile au rămas ridicate, deoarece costurile de input (cum ar fi energia şi forţa de muncă) au fost menţinute la un nivel scăzut. Acum, ceea ce s-ar putea numi Marea Iluzie Capitalistă este sub asalt la Kiev – la fel cum versiunea lui Norman Angell a fost mitraliată pe frontul de vest. Toate pericolele care apăreau în partea de jos a briefingului de dimineaţă al unui CEO se duc acum spre vârf.

    Invadarea Ucrainei accelerează schimbări atât în geopolitică, cât şi în mentalitatea capitalistă, care sunt profund adverse globalizării. Schimbările în geopolitică se reduc la un singur cuvânt: China.

    Militarismul şi rivalităţile culturale continuă să prevaleze asupra logicii economice. Împotriva unui astfel de iraţionalism persistent, directorii executivi care construiau imperii bazate pe producţia just in time (livrare rapidă la momentul portivit) se uită acum la just in case (în caz că va fi nevoie): aducerea producţiei ineficiente mai aproape de casă în cazul în care fabricile lor străine sunt blocate. Şeful uneia dintre cele mai puternice firme de investiţii din lume, cu acţiuni la aproape toate companiile occidentale importante, a vorbit în privat despre „un tsunami de recalculări” în weekendul după ce Putin a invadat Ucraina. Nici frica nu schimbă mentalitatea capitalistă. Lăcomia capătă, de asemenea, o tentă anti-globală. Directorii generali se întreabă în mod raţional cum pot profita de ceea ce Keynes a numit „monopoluri, restricţii şi excluderi”.

    Acum, că guvernele folosesc securitatea naţională ca scuză pentru campionii naţionali, oamenii de afaceri pot alege de pe un platou cu delicii oportunităţi pentru căutarea de profit nemuncit şi zdrobirea concurenţei în industrii precum energia, farma şi semiconductorii. Thatcheristul de altădată, Narendra Modi, face acum ecou apelurilor lui Mahatma Gandhi pentru autosuficienţă şi impune tarife pentru industriile locale. Noul premier al Japoniei, Fumio Kishida, a creat funcţia de ministru al securităţii economice cu mandat de a interveni în securitatea cibernetică, fabricarea de cipuri şi multe altele. Macron a declarat că „statul va trebui să ia în mână mai multe aspecte ale sectorului energetic”. Biden a folosit discursul său privind starea naţiunii din 1 martie pentru a promite că „Totul, de la puntea unui portavion la oţelul de pe balustradele de pe autostradă, este făcut în America de la început până la sfârşit. Totul.“ Ambele tabere din Congres au aplaudat. Astfel, cea de-a doua eră a globalizării se estompează rapid. Dacă nu se face ceva rapid şi decisiv, lumea se va împărţi în tabere ostile, indiferent de ce se întâmplă în Ucraina.

    Această lume divizată nu se va potrivi Occidentului. Priviţi rezoluţia adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite pentru a condamna invadarea Ucrainei de către Rusia. Cea mai trâmbiţată cifră este că doar 40 de ţări nu au votat pentru acest lucru (35 s-au abţinut şi cinci au votat împotrivă), faţă de 141 de ţări care au votat pentru. Dar acele 40 de ţări, care includ India şi China, reprezintă majoritatea populaţiei lumii. Construirea unei astfel de „noi ordini mondiale” va fi o muncă laborioasă. Dar alternativa este o împărţire a lumii în blocuri economice şi politice ostile, care vine direct din anii 1930. Biden, Johnson, Scholz şi Macron ar trebui să se gândească bine la modul în care istoria îi va judeca. Vor ei să fie comparaţi cu factorii de decizie de după Primul Război Mondial, care au stat impasibili în timp ce lumea s-a fragmentat şi monştrii au preluat frâiele puterii? Nu mai bine să fie ei comparaţi cu colegii lor de după al Doilea Război Mondial, liderii care au construit o lume mult mai stabilă şi mai interconectată? Nimeni nu ar înţelege semnificaţia acestei alegeri mai bine decât Keynes. El a ajuns pentru prima dată în atenţia lumii ca un denigrator al Tratatului de la Versailles – şi a oamenilor de stat neştiutori ai vremii. Dar la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial a participat la ceva mult mai constructiv. În 1944, cu înfrângerea lui Hitler aparent inevitabilă, preşedintele Franklin Roosevelt a invitat puterile aliate la o conferinţă pentru a proiecta ordinea postbelică – sub egida lui Keynes şi, pe partea americană, a economistului Harry Dexter White. Bătrânul Keynes avea probleme cu inima şi o antipatie puternică pentru verile americane – „se transpiră toată ziua şi murdăria se lipeşte de faţă” – aşa că a fost încântat că conferinţa a avut loc în New Hampshire şi nu în capitala federală infernală. Hotelul Mount Washington din Munţii Albi a fost selectat parţial pentru climă, dar şi pentru că avea toate facilităţile vieţii civilizate — propria sa centrală electrică, oficiu poştal, teren de golf, biserică, salon de înfrumuseţare, frizerie, pistă de bowling şi cinema.

    Acesta a fost cadrul pentru cea mai importantă conferinţă de la dezastruoasa Conferinţă de Pace de la Paris din 1919. Keynes, care nu mai era protecţionist, a jucat un rol principal în proiectarea Fondului Monetar Internaţional, a Băncii Mondiale şi a infrastructurii ordinii occidentale postbelice de stabilitate a ratelor de schimb. El a ajutat la a convinge SUA să conducă lumea în loc să se retragă în sine. El a contribuit la crearea Americii Planului Marshall. Acest proiect internaţional de la Bretton Woods a creat regimul care în cele din urmă a câştigat Războiul Rece şi a pus bazele celei de-a doua epoci a globalizării. La banchetul de închidere din 22 iulie, marele om a fost întâmpinat cu ovaţii în picioare. În doi ani era mort, dar lumea la crearea căreia a ajutat atât de mult a trăit. Acea lume nu trebuie să moară odată cu pacea Ucrainei.

  • Fiicele lui Putin, pe lista celor ce vor fi sancţionaţi din cauza războiului dus de Rusia

    The Wall Street Journal relatează că noile sancţiuni ale UE le vor viza pe fiicele preşedintelui rus Vladimir Putin.

    „Uniunea Europeană a propus sancţionarea celor două fiice ale preşedintelui Vladimir Putin, potrivit unor diplomaţi apropiaţi, o mişcare care ar adăuga cei mai apropiaţi membri ai familiei liderului rus la o listă tot mai mare de persoane sancţionate ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina”, scriu jurnaliştii..

    Putin nu vorbeşte în public despre familia sa.

    El are două fiice cu fosta sa soţie, Lyudmila Putina, potrivit Kremlinului.

  • Putin face aceleaşi greşeli pe care Hitler le-a făcut când a invadat Uniunea Sovietică – analiză

    Cu toate acestea, Putin comite unele dintre aceleaşi greşeli care au dus la eşecul invaziei Germaniei din 1941 asupra URSS – în timp ce foloseşte “trucuri şi tactici asemănătoare cu cele ale lui Hitler” pentru a-şi justifica brutalitatea, spun istoricii militari şi cercetătorii.

    Aceasta este ironia din spatele deciziei lui Putin de a invada Ucraina, care a devenit clară pe măsură ce războiul intră în a doua lună: liderul rus, care se prezintă ca un cercetător al istoriei, se clatină pentru că nu a acordat suficientă atenţie lecţiilor “Marelui Război Patriotic” pe care îl venerează.

    Există, bineînţeles, diferenţe semnificative între actualul război din Ucraina şi confruntarea dintre Germania nazistă şi Uniunea Sovietică.

    Maşina de război nazistă era formidabilă, agilă şi bine antrenată. Wehrmachtul a ucis şi rănit 150.000 de soldaţi ai Armatei Roşii în prima săptămână a invaziei lor din iunie 1941. Au cucerit vaste porţiuni de teritoriu şi, într-o singură “mega-încercuire”, au prins în capcană patru armate sovietice, capturând 700.000 de prizonieri de război.

    Şi nu există nicio echivalenţă morală între Iosif Stalin, dictatorul sovietic, şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

    Stalin a fost un sociopat care a înfometat milioane de ucraineni până la moarte şi şi-a ucis rivalii politici. Zelenski este un lider ales în mod democratic, care a mobilizat ucrainenii şi a inspirat întreaga lume cu demonstraţiile sale evidente de curaj şi cu apărarea elocventă a democraţiei.

    Dar dacă privim mai atent la luptele lui Putin în Ucraina, apar paralele ironice. Istoricii militari spun că Putin urmează manualul lui Hitler în cel puţin trei domenii.

     

    Putin a uitat o regulă de bază a războiului

    Tancul a stârnit de mult timp teamă în trupele inamice. Când britanicii au introdus primele tancuri în timpul Primului Război Mondial, soldaţii au fugit îngroziţi.

    Ucraina, însă, a devenit un “cimitir pentru tancurile ruseşti”. Soldaţii ucraineni folosesc orice, de la drone la lansatoare Javelin pentru a distruge convoaiele de tancuri.

    Dar tancurile ruseşti au fost blocate dintr-un alt motiv surprinzător: lipsa de combustibil. Lipsa de combustibil face parte dintr-o problemă mai mare. Armata rusă, odată lăudată, s-a împotmolit în Ucraina nu doar din cauza rezistenţei acerbe, ci şi din cauza unui lucru mai prozaic: logistica.

    Putin s-a luptat pentru a-şi hrăni, alimenta şi echipa armata. Au existat rapoarte despre trupele ruse care au jefuit bănci şi supermarketuri, despre tancuri care au rămas fără combustibil şi despre soldaţi care au folosit forme de comunicare militară care nu corespund standardelor – cum ar fi smartphone-urile – care au contribuit la moartea, conform forţelor ucrinene, a cel puţin şapte generali ruşi.

    “Dovezile sugerează că Putin a crezut că ar putea obţine o victorie rapidă prin desfăşurarea de forţe speciale şi unităţi aeropurtate”, spune Ian Ona Johnson, profesor de istorie militară la Universitatea Notre Dame. “Aşa că, atunci când a fost nevoit să treacă la un război mult mai tradiţional, implicând în esenţă cea mai mare parte a armatei ruse de-a lungul graniţei ucrainene, nu a fost pregătit logistic.”

    Planificarea logistică deficitară a jucat, de asemenea, un rol critic în înfrângerea Germaniei naziste pe frontul de est, unde Hitler se aştepta la o victorie rapidă.

    Armata germană nu a reuşit să stabilească suficiente linii de aprovizionare pentru distanţele mari şi terenul dur al Uniunii Sovietice. Tancurile germane au rămas fără combustibil. Consecinţele acestei planificări logistice deficitare aveau să se dovedească fatale atunci când a lovit iarna rusă. Hitler nu şi-a echipat mulţi dintre soldaţi cu îmbrăcăminte de iarnă, deoarece credea că armata sovietică era inferioară. Soldaţii germani au fost forţaţi să lupte la temperaturi de îngheţ în timp ce erau încă îmbrăcaţi în uniformele de vară, unii folosind ziare şi paie pentru a se proteja de frig.

    “Acest lucru s-a dovedit a fi devastator atunci când s-a instalat o iarnă rusă deosebit de brutală”, spune Johnson. “Ceva de genul 250.000 de soldaţi germani au suferit în cele din urmă răni cauzate de degerături sau au murit din cauza frigului în acea iarnă din cauza problemelor logistice”.

    Armata germană a ajuns la cel mai scăzut nivel în bătălia de la Stalingrad, considerată punctul de cotitură al celui de-al Doilea Război Mondial. Acolo, soldaţii germani slab echipaţi au fost nevoiţi să mănânce cai, câini şi şobolani pentru a supravieţui iernii.

    Scara luptelor din Ucraina de astăzi nu se apropie de cea a Frontului de Est, dar lecţia celor două războaie poate fi rezumată într-o maximă militară atribuită generalului Omar Bradley, un general american din timpul celui de-al Doilea Război Mondial: “Amatorii vorbesc despre strategie. Profesioniştii vorbesc despre logistică”.

     

    Putin şi-a înstrăinat potenţialii aliaţi

    Într-un război deja plin de imagini sfâşietoare, o fotografie poate fi cea mai rea. Este o fotografie obsedantă a unei femei ucrainene însărcinată, în haine rupte, care este transportată pe o targă. Femeia este conştientă, cu mâna aşezată protector peste pântecele gol, care este pătat cu sânge. Atât ea, cât şi copilul ei vor muri mai târziu din cauza rănilor suferite. Autorităţile ucrainene spun că femeia se afla într-o maternitate din oraşul asediat Mariupol când a fost bombardată de artileria rusă.

    Imaginea a subliniat ceea ce unii comentatori spun acum că este abordarea standard a lui Putin în ceea ce priveşte războiul: ucide fără discernământ civili pentru a înfrânge voinţa poporului ucrainean.

    Armata rusă a fost acuzată că a bombardat spitale, centre comerciale, clădiri de apartamente şi un teatru cu cuvântul “copii” scris în limba rusă pe exteriorul clădirii. De asemenea, Rusia a fost acuzată că a încercat să înfometeze un oraş ucrainean prin blocarea ajutorului umanitar.

    Cu toate acestea, brutalitatea armatei ruse are efectul opus, a scris Maria Varenikova din Lviv, Ucraina, într-un articol recent pentru New York Times. “Dacă există o emoţie dominantă care stăpâneşte Ucraina în acest moment, aceasta este ura”, a spus Varenikova. “Este o ură profundă şi clocotitoare faţă de preşedintele Vladimir V. Putin, armata şi guvernul său”.

    Putin are potenţiali aliaţi în Ucraina. Rusia şi Ucraina sunt două naţiuni slave care împărtăşesc legături religioase şi culturale. Mulţi ucraineni au rude în Rusia şi vorbesc această limbă. Şi, din punct de vedere istoric, a existat o mai mare loialitate faţă de Rusia în partea de est a ţării.

    Dar brutalitatea fără discernământ a lui Putin împotriva civililor îi uneşte pe ucraineni într-un mod în care nu au mai fost uniţi până acum. Un comentator a numit ura o “comoară ascunsă” în război, deoarece poate susţine rezistenţa timp de generaţii.

    Brutalitatea nediscriminatorie a lui Hitler împotriva civililor sovietici a jucat, de asemenea, un factor crucial în înfrângerea sa.

    Hitler avea mulţi potenţiali aliaţi în Uniunea Sovietică. Mulţi sovietici îl dispreţuiau şi se temeau de Stalin, care ucidea în mod obişnuit oponenţii politici, executa liderii militari şi persecuta cetăţenii sovietici. A ucis aproximativ patru milioane de ucraineni prin înfometare în timpul unei perioade infame, cunoscută sub numele de Holodomor.

    Acesta este motivul pentru care unii sovietici l-au primit iniţial pe Hitler ca pe un eliberator şi au oferit unor trupe germane cadouri de Crăciun.

    Dar tratamentul brutal aplicat de Hitler civililor a înăsprit rapid rezistenţa sovietică. Trupele germane au jefuit şi înfometat oraşele ruseşti până la supunere. Au adunat evreii sovietici şi alte minorităţi, împuşcându-i sau otrăvindu-i în dube mobile de gazare. Propaganda nazistă i-a învăţat pe germani că sovieticii erau în mod generic slavi “mongolizaţi” inferiori, care meritau moartea sau sclavia.

    Stalin era atât de urât încât aproximativ un milion de sovietici au servit în armata germană. Brutalitatea lui Hitler a distrus orice şansă pe care o avea de a câştiga simpatizanţi sovietici şi de a slăbi rezistenţa sovietică.

     

    Putin foloseşte un limbaj asemănător cu cel al lui Hitler pentru a justifica războiul

    Vara trecută, Putin a publicat un lung eseu intitulat “Despre unitatea istorică a ruşilor şi ucrainenilor”, care încerca să explice că există o diviziune artificială între cele două ţări şi că “adevărata suveranitate a Ucrainei este posibilă doar în parteneriat cu Rusia”.

    Limbajul folosit de Putin i-a făcut pe unii istorici să tresară. Aceştia au spus că a reluat o parte din retorica folosită de Hitler în “Mein Kampf”, autobiografia şi manifestul politic al dictatorului. Cartea lui Hitler deborda de istorie distorsionată despre măreţia pierdută a Germaniei, conspiraţii globale care subminează puterea Germaniei şi justificări pentru cucerirea unui alt grup de oameni.

    “La fel ca Führerul, preşedintele Rusiei deplânge tragedia care s-a abătut asupra patriei sale, un imperiu de odinioară, şi vrea şi el să dea timpul înapoi”, a scris Avi Garfinkel, reporter la Haaretz, un ziar israelian, într-un articol intitulat “Cum evocă agenda lui Putin pentru Ucraina Mein Kampf a lui Hitler”.

    Aceasta poate fi una dintre cele mai tulburătoare legături dintre Putin şi Hitler. Unii critici ai lui Putin spun că acesta foloseşte limbajul şi tehnicile de propagandă naziste pentru a justifica invazia Ucrainei. Aceştia au comparat litera “Z” inscripţionată pe tancurile ruseşti cu un simbol folosit de nazişti în lagărele de concentrare. Alţii au comparat un recent miting masiv condus de Putin pe un stadion din Moscova cu scene dintr-un discurs al lui Hitler dintr-un film de propagandă nazist numit “Triumful voinţei”.

    Unele dintre cele mai puternice reacţii la retorica lui Putin provin din afirmaţia sa că armata rusă se străduieşte să “denazifice” Ucraina şi că încearcă să protejeze oamenii care au fost “abuzaţi de genocidul regimului de la Kiev”.

    Timothy Snyder, o autoritate în istoria Europei Centrale şi a Holocaustului, spune că afirmaţia lui Putin despre “denazificare” este “grotescă”, deoarece încearcă să justifice invadarea unei ţări democratice – condusă de un preşedinte evreu care şi-a pierdut rudele în Holocaust – susţinând că se află acolo pentru a lupta împotriva naziştilor.

    Snyder numeşte justificarea lui Putin o variantă a Marii Minciuni a lui Hitler – o tehnică de propagandă nazistă care insistă asupra faptului că, dacă un lider politic repetă suficient de mult un neadevăr colosal, oamenii vor sfârşi prin a-l crede.

    “Adolf Hitler a primit un sfat: spune o minciună atât de mare încât oamenii nu vor crede că ai încerca vreodată să-i înşeli la o scară atât de mare”, a scris Snyder într-un eseu intitulat “Trucurile şi tacticile lui Putin în Ucraina, asemănătoare cu cele ale lui Hitler”.

    Spunând minciuni potrivit cărora Ucraina este condusă de nazişti hotărâţi să comită un genocid, Putin îşi bate joc de oamenii care au supravieţuit Holocaustului, spune Snyder, autorul cărţii “On Tyranny”.

    Cu toate acestea, îmbrăţişarea de către Putin a Marii Minciuni s-ar putea, de asemenea, întoarce împotriva sa. Într-o ţară în care strămoşii multor cetăţeni au pierit în Holocaust, invocarea unei astfel de tragedii istorice pentru a justifica războiul ar putea doar să-i facă pe unii ucraineni mai hotărâţi să îşi apere patria.

    Poate că acesta este motivul pentru care unii ucraineni nu-l mai numesc pe Putin preşedintele rus. Ei îl numesc “Noul Hitler”.

     

    Care ar putea fi cea mai mare ironie dintre toate

    Ştim care a fost rezultatul invaziei lui Hitler. Uniunea Sovietică a distrus în cele din urmă maşina de război nazistă. Sovieticii, mai mult decât orice altă ţară, au fost responsabili pentru înfrângerea Germaniei naziste. Hitler s-a sinucis în timp ce trupele ruseşti se apropiau de buncărul său din Berlin în 1945.

    Se estimează că 26 de milioane de sovietici au murit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Unul dintre ei a fost fratele de doi ani al lui Putin, Viktor, care a murit după ce armata germană a asediat un oraş rusesc, blocând livrarea de alimente şi apă.

    Nu ştim cum se va încheia războiul din Ucraina. Putin ar putea învinge. El ar putea diviza naţiunea şi să pună mâna pe resursele bogate în energie din estul Ucrainei şi să-şi consolideze stăpânirea asupra coastelor ţării, spun unii.

    Şi ştim că, în război, nicio parte nu are monopolul brutalităţii. Un grup de extremă dreapta cu un istoric de înclinaţii neonaziste a jucat un rol crucial în rezistenţa ucraineană. Soldaţii ucraineni au fost acuzaţi că au împuşcat prizonieri ruşi.

    Dar dacă Ucraina îşi păstrează cumva independenţa şi teritoriul, s-ar putea întâmpla ceva care ar putea duce la una dintre cele mai mari ironii.

    O victorie ucraineană va fi descrisă ca un alt Mare Război Patriotic. Ucrainenii vor comemora victoria ţării lor cu parade şi monumente. Iar Putin nu va mai fi aclamat ca un lider isteţ şi îndrăzneţ care a restaurat măreţia Rusiei prin manipularea pieselor de şah pe o scenă globală.

    El va fi văzut ca un nebun a cărui orgoliu şi brutalitate l-au împins să facă aceleaşi greşeli ca şi dictatorul pe care pretindea că îl dispreţuieşte.

  • Fostul procuror-şef al CPI cere emiterea unui mandat internaţional de arestare pentru Putin

    Într-un interviu acordat ziarului elveţian Le Temps, Carla Del Ponte a declarat: “Putin este un criminal de război”.

    Ea s-a declarat şocată de utilizarea gropilor comune în Ucraina – observate în zone precum Mariupol.

    “Am sperat să nu mai văd niciodată gropi comune”, a declarat ea pentru ziarul Blick. “Aceşti oameni morţi au apropiaţi care nici măcar nu ştiu ce s-a întâmplat cu ei. Acest lucru este inacceptabil”.

    Avocatul elveţian a supervizat investigaţiile CPI privind crimele de război din Rwanda, Siria şi fosta Iugoslavie şi a declarat că în Ucraina se comit, în mod clar, crime de război.

  • Mario Draghi: În viziunea lui Putin nu sunt întrunite condiţiile pentru încetarea focului

    „Condiţiile” din partea lui Putin pentru o încetare a focului nu au fost încă îndeplinite, spune premierul italian Mario Draghi. În ce priveşte o întâlnire cu Zelenski, Putin i-a răspuns lui Draghi că nu e momentul potrivit. 

    Mario Draghi a făcut aceste declaraţii la o întâlnire cu presa străină, referindu-se la discuţiile pe care le-a avut cu şeful Kremlinului, scrie ANSA.

    „Mi-am exprimat convingerea că, pentru a rezolva probleme cruciale, este necesară o întâlnire cu Zelenski, care a cerut-o de la început. Iar Putin mi-a răspuns că nu este momentul potrivit. Unul dintre punctele de vedere ale lui Putin este că ar trebui să se facă paşi mici în negocieri”, a adăugat el.

    „De fapt, poziţiile celor două părţi s-au apropiat un pic, dar sunt prudent, pentru că există încă mult scepticism. Cu toţii vrem să vedem o rază de lumină. Sancţiunile funcţionează, pacea se obţine dacă Ucraina se apără, altfel nu există pace”, a remarcat premierul italian.

    Mario Draghi a adăugat că şi-a reafirmat disponibilitatea Italiei de a colabora pentru a construi o cale spre pace: „a fost acceptată, iar convorbirea telefonică s-a încheiat cu intenţia de a păstra legătura”.

    „Am aşteptări pozitive în ceea ce priveşte rolul Chinei, care ar putea deveni un actor major în procesul de pace. Trebuie să vedem dacă aceste aşteptări sunt confirmate de comportamentul Chinei”, a mai spus premierul.

  • Oficiali: Vladimir Putin a fost indus în eroare de consilieri săi

    Preşedintele rus Vladimir Putin a fost indus în eroare de consilieri care au fost prea speriaţi pentru a-i spune cât de prost merge războiul din Ucraina şi cât de dăunătoare au fost sancţiunile occidentale, au declarat miercuri oficiali de la Casa Albă şi europeni.

    “Avem informaţii că Putin s-a simţit indus în eroare de armata rusă, ceea ce a dus la o tensiune persistentă între Putin şi conducerea sa militară”, a declarat Kate Bedingfield, directorul de comunicare al Casei Albe, în timpul unei conferinţe de presă.

    “Credem că Putin este dezinformat de consilierii săi cu privire la cât de prost se descurcă armata rusă şi la modul în care economia rusă este paralizată de sancţiuni, deoarece consilierilor săi de rang înalt le este prea frică să îi spună adevărul”, a spus ea.

    Un diplomat european de rang înalt a declarat pentru Reuters că evaluarea americană este în concordanţă cu costantatările ţărilor europene. “Putin a crezut că lucrurile merg mai bine decât au mers. Aceasta este problema când te înconjori de “yes men”, a spus diplomatul.

    Analiştii militari spun că Rusia şi-a reformulat obiectivele de război în Ucraina într-un mod care i-ar putea permite lui Putin să revendice mai uşor o victorie de imagine, în ciuda unei campanii deplorabile în care armata sa a suferit eşecuri umilitoare.

  • Zelenski i-a trimis un bilet scris de mână lui Putin. Răspunsul Kremlinului: Îi voi învinge

    Volodimir Zelenski i-a trimis lui Vladimir Putin un bilet scris de mână prin intermediul lui Roman Abramovici, în care îi spune preşedintelui rus poziţia Ucrainei în ceea ce priveşte condiţiile de pace. Putin a avut o reacţie violentă: „Spune-i că îi voi învinge”, a spus el.

    Roman Abramovici i-a dat lui Putin un bilet scris de mână de Zelenski în care acesta i-a transmis condiţiile Ucrainei în încercarea de a pune capăt războiului, relatează Daily Mail.

    Proprietarul clubului FC Chelsea a zburat cu avionul între Istanbul, Moscova şi Kiev pentru a transmite mesajele între Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski.

    Când i-a înmânat biletul lui Putin biletul trimis de preşedintele ucrainean, preşedintele rus ar fi izbucnit în furie.

    Potrivit Times, preşedintele rus i-a spus oligarhului să îi transmită lui Zelenski: „Spune-i că îi voi învinge”.

    Acesta s-a întors la Istanbul şi a intrat în legătură cu politicianul ucrainean Rustem Umerov, despre care se spune că acţionează ca negociator al Kievului.

    Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Recep Tayyip Erdoğan, Ibrahim Kalin, a spus că se pare că fac progrese în cadrul negocierilor de pace, iar viitoarele discuţii faţă în faţă vor continua săptămâna aceasta.

    La sfârşitul săptămânii trecute, Kalin a declarat pentru ziarul Hurriyet că sunt „aproape de un acord” asupra unor chestiuni-cheie privind NATO, demilitarizarea şi statutul protejat al limbii ruse. Există încă divergenţe cu privire la viitorul Crimeei – pe care Rusia a anexat-o în 2014 – şi al Donbasului, care a fost ocupat în mare parte în timpul conflictului actual.

    Kalin a lansat ideea ca Donbas şi Crimeea să fie deţinute de Moscova în baza unui acord pe termen lung, aşa cum a avut Marea Britanie asupra Hong Kong-ului între 1898 şi 1997. Se crede că Putin ia în considerare această idee, dar se spune că furia sa faţă de eşecurile armatei sale şi ura faţă de Zelenski îl reţin.

     

  • Biden spune că Putin este „un măcelar”

    Preşedintele SUA Joe Biden l-a numit pe preşedintele rus Vladimir Putin un „măcelar” după ce a vizitat sâmbătă refugiaţii ucraineni din Polonia, informează CNN.

    Întrebat de reporteri la ce s-a gândit văzându-i pe refugiaţi, Biden a răspuns: „Este un măcelar”.

    În timpul scurtei sesiuni de întrebări şi răspunsuri de la Stadion Narodowy, Biden a povestit că a mai fost în locuri ca acesta în viaţa sa, dar a spus că este mereu surprins de „profunzimea şi puterea spiritului uman”.

    „Este incredibil, este incredibil. Vedeţi toţi acei copii mici. Vreau doar să îi îmbrăţişez, vreau doar să le mulţumesc”, a spus el.

    Preşedintele SUA s-a întâlnit cu refugiaţii ucraineni din Polonia.

    O femeie cu care Biden a vorbit i-a spus că se află acolo cu fiica ei, dar că soţul şi fiul ei s-au întors în Ucraina să lupte.

    „Este înspăimântător”, i-a spus Biden, conform CNN.

    Biden a avut trei zile de întâlniri cu aliaţii din G7, Europa şi NATO, iar vineri a vizitat trupele americane din Polonia. Sâmbătă, el s-a întâlnit cu preşedintele polonez Andrzej Duda şi a vizitat un centru de primire a refugiaţilor de pe stadionul naţional din Varşovia.

  • Peskov: Putin a instruit Gazprom să treacă la plăţi în ruble

    Preşedintele rus Vladimir Putin a dat instrucţiuni gigantului energetic de stat rus Gazprom să treacă la plăţi în ruble, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, conform CNN.

    Întrebat într-o teleconferinţă cu reporterii dacă Rusia va continua să furnizeze gaze către UE dacă ţările europene refuză să plătească în ruble, Peskov a declarat: “Gazprom a fost instruit de preşedintele rus să accepte plata în ruble”.

    “În decurs de o săptămână, sau mai degrabă în cele patru zile rămase, Gazprom ar trebui… să dezvolte un sistem uşor de înţeles despre cum se poate face acest lucru din punct de vedere tehnic şi logistic”, a adăugat Peskov.

    Putin a declarat miercuri că Rusia va căuta să obţină plăţi pentru gaz în ruble din partea ţărilor pe care le consideră “neprietenoase”. Cancelarul german Olaf Scholz a respins joi cererea lui Putin ca aceste ţări să înceapă să plătească pentru gazul rusesc în ruble.

    Ordinul preşedintelui rus nu se aplică producătorului independent de gaze Novatek, a adăugat Peskov, deoarece este o companie privată.