BusinessMagazin

Tag: publicatii

  • Povestea lui Rupert Murdoch, magnatul care controlează un imperiu media

    Rupert Murdoch a dezvoltat imperiul media pe baza moştenirii de la tatăl său: două ziare din Adelaide, Australia de Sud, şi o staţie de radio dintr-un oraş minier australian. Murdoch a fost elev al şcolii de gramatică din oraşul Geelong, unde a avut prima experienţă în cadrul unei publicaţii, la ziarul şcolii, The Corian.

    A lucrat part-time la ziarul Melbourne Herald şi a fost instruit de tatăl lui de la o vârstă fragedă în direcţia preluării businessului familiei. A studiat mai târziu filosofia, politica şi economia la Colegiul Worcester din cadrul Universităţii Oxford din Anglia. A urmat şi un program masteral, iar apoi s-a angajat ca editor la Daily Express, unde a lucrat timp de doi ani. După moartea tatălui său, când Rupert Murdoch avea doar 21 de ani, s-a întors de la Oxford pentru a prelua afacerea familiei, News Limited, fondată în 1923.

    De la început, Murdoch şi-a direcţionat atenţia înspre achiziţii şi expansiune. A cumpărat Sunday Times din Perth, Australia de Vest (1956), iar în anii următori, ziare regionale din Australia, dar şi tabloidul The Daily Mirror din Sydney. Când avea 32 de ani, a cumpărat prima publicaţie din afara  Australiei, cotidianul The Dominion din Noua Zeelandă. În 1968, a intrat pe piaţa media britanică cu ziarul News of the World, achiziţie urmată, un an mai târziu, de cumpărarea The Sun. În piaţa din Statele Unite ale Americii a intrat în 1973, cu ziarul San Antonio Express-News. Murdoch a fondat apoi tabloidul Star, iar în 1976 a cumpărat The New York Post.  Achiziţiile au continuat în 1981, cu publicaţiile Times şi Sunday Times.

    Următorul pas a fost când, trei ani mai târziu, a preluat 20th Century Fox pentru 250 milioane de dolari, iar apoi posturile care formează nucleul Fox Broadcasting Company. În 1986, Murdoch a introdus producţia electronică a ziarelor din Australia, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Gradul mai mare de automatizare a condus la reducerea numărului de angajaţi implicaţi în procesul de tipărire, iar mişcarea a condus la revolta lor, încheiată în urma unei înţelegeri de 60 de milioane de lire. În 1993, a cumpărat cu un miliard de dolari Star TV, o companie din Hong Kong fondată de Richard Li. Şase ani mai târziu s-a extins şi în industria muzicii, cumpărând o parte majoritară de acţiuni ale companiei MichaelGudinski Mushroom Records.

    Ca răspuns al declinului media şi al creşterii influenţei jurnalismului online din perioada anilor 2000, Murdoch şi-a declarat susţinerea modelului microplăţilor în scopul obţinerii de venit din ştirile online. În 2004, a anunţat mutarea sediului central al News Corporation din Adelaide, Australia, în Statele Unite ale Americii. Expansiunea a continuat în online în 2005, când a cumpărat Intermix Media Inc., alcătuită din MySpace, Imagine Games Network şi alte reţele sociale, pentru 580 milioane dolari. Una dintre cele mai cunoscute achiziţii ale lui Murdoch a fost cea din 2007, când, în urma unei oferte de 5 miliarde de dolari, a cumpărat Dow Jones, compania care deţine publicaţiile The Wall Street Journal, Barron’s Magazine, Far Eastern Economic Review, SmartMoney.

    Rupert Murdoch are 83 de ani şi o avere estimată anul trecut la 13,4 miliarde de dolari.  Anul trecut, News Corporation s-a separat în două entităţi: 21st Century Fox, compania axată pe TV şi filme, şi News Corp., responsabilă de ziare şi edituri.

  • Cum scapi de o etichetă pe care ai purtat-o vreme de 20 de ani?

    Textele academice mi-au furnizat, în timp, informaţii, idei, moduri de abordare a unor situaţii şi fundamente pentru texte şi pentru situaţii de lucru. Un text academic furnizează substanţă şi tărie unei analize realizate de o companie sau de o bancă şi poate influenţa percepţii şi decizii. Şi să nu vă închipuiţi nici măcar o secundă că profesorii universitari sau economiştii care scriu studii academice sunt nişte scorţoşi bătuţi în cap; au de cele mai multe ori abordări „outside the box„, ba unele m-au făcut să mă minunez sincer.

    Dau exemplu un studiu apărut în iulie 2011 la Centrul de Studii Economice al Universităţii din Helsinki, care analizează legătura dintre evoluţia PIB şi anumite dimensiuni masculine; pentru că presimt că o să vă scărpinaţi uşor în creştet, citez un scurt paragraf, lămuritor altfel: „This paper explores the link between economic development and penile length between 1960 and 1985. It estimates an augmented Solow model utilizing the Mankiw-Romer-Weil 121 country dataset. The size of male organ is found to have an inverse U-shaped relationship with the level of GDP in 1985. It can alone explain over 15% of the variation in GDP. The GDP maximizing size is around 13.5 centimetres, and a collapse in economic development is identified as the size of male organ exceeds 16 centimetres„.

    Alta este însă ideea la care vreau să ajung. Acest text nu este ilustrat cu un tablou, ci cu o hartă a lumii care arată modul în care economiile lumii au făcut obiectul unor studii economice; au fost luate în calcul 76.046 de articole şi studii economice, publicate între 1985 şi 2004. Ţările verzi sunt cel mai des analizate, cele galbene sunt în zona medie, iar cele portocalii şi roşii sunt cel mai slab prezentate. SUA este terra mirabilis a economiştilor, cu aproape jumătate din studii dedicate, iar Europa pe locul doi, la jumătatea americanilor. 

    Autorii studiului, cercetători la Banca Mondială, au descoperit o legătură directă între evoluţia PIB şi interesul cercetătorilor. România pare a se situa într-un soi de con de umbră, dar sunt ceva explicaţii: mă gândesc că perioada analizată a prins şi câţiva ani de comunism, dar şi perioada cea mai neagră a evoluţiei economice a ţării din perioada de după revoluţie. Aceasta este şi explicaţia pentru poziţionarea mai bună a Poloniei şi a Ungariei. Un mister – de ce Bulgaria stă mai bine la acest capitol?

    Pe de altă parte, cred că trebuie introdusă în ecuaţie o variabilă care se schimbă tare greu, într-o perioadă îndelungată de timp – este ceea ce se cheamă percepţia celorlalţi. Fie ei şi oameni de ştiinţă sau economişti. Şi o să mă folosesc de un alt studiu, pe care l-am mai citat şi care se cheamă „Despre a fi sănătos în locuri nebune„. A fost realizat de profesorul David Rosehan de la Universitatea Stanford. Rosehan şi şapte colaboratori ai săi s-au prezentat la camerele de gardă ale unor spitale, în faţa unor medici diferiţi, invocând faptul că aud voci sau zgomote, fără alte simptome.

    Au fost internaţi, iar scopul studiului era acela de a determina în câte cazuri şi în cât timp vor fi eliberaţi cei opt dacă se vor comporta normal, decent şi plăcut în spital. Răspunsul este simplu – niciodată. Dacă eşti la spitalul de nebuni, trebuie să fii nebun, aceasta a fost logica de fier cu care s-au luptat cei opt intraţi în sistem şi care au fost eliberaţi după multe săptămâni de demersuri din partea colegilor sau avocaţilor. Oricum, diagnosticul pe fişe a fost „schizofrenie în remisie„, medicii nefiind pe deplin convinşi că nebunia nu va apărea din nou. Spitalul, pijamaua şi halatul i-au făcut pe cei opt nebuni cu acte în regulă, la fel cum sistemul românesc, fie el comunist sau capitalist, ne-a marcat.

    Uite o idee interesantă de studiu: cum scapi de o etichetă pe care ai purtat-o vreme de 20 de ani?

  • Giganţii IT din Statele Unite au dominat titlurile din media în 2013

    Pe primul loc se situează compania Google, cu peste 123.000 de menţiuni, urmată de Apple (120.000) şi Microsoft (84.000). Pe listă se mai află constructorul de avioane Boeing, instituţiile financiare Bank of America, Goldman Sachs, Deutsche Bank sau Citigroup precum şi gigantul petrolier British Petroleum.

    Analiza acoperă perioada ianuarie-decembrie 2013 şi se bazează pe publicaţii în limba engleză.

  • Grupul media Tribune suprimă 700 de posturi la publicaţiile sale

     “Pe termen lung, vor avea loc mici reduceri în echipele editoriale”, dar “majoritatea posturilor suprimate” vor viza alte funcţii, precum cele comerciale şi cele din publicitate, a precizat directorul general al grupului, Peter Ligori, într-un interviu acordat pentru Los Angeles Times.

    Grupul Tribune, care a ieşit din faliment în 2012, după patru ani de restructurări, spune că reducerile de posturi, care vor fi făcute în ianuarie, vor trebui să crească eficienţa şi să uşureze tranziţia spre domeniul online.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Austeritatea, pe jilţuri aurite

    Nimic neobişnuit, repet, omul este european, iar europenii au luat în braţe povestea asta cu austeritatea şi o flutură pe oriunde şi oricum, cu încăpăţânare. Şi, în pofida oricăror critici, rezultate sau contraatrgumente, Cameron a mai adăugat nişte vorbe despre un stat mai flexibil şi mai eficient, dar bănuiesc că asta este numai diplomaţie şi, poate, un picuţ de umor englezesc subtil.

    Colegii de la Business Insider au remarcat decorul în care premierul britanic şi-a rostit cuvântarea – la Lord Mayor’s Banquet în City-ul londonez, înconjurat de jilţuri aurite, alături de personaje ultra-elegante, la o masă plină de cristaluri şi argintărie fină.

    Nu sunt ipocrit preluând povestea, omul trebuie să îşi ţină rangul, iar societatea britanică este mult mai formală decât sunt obişnuiţi americanii sau românii. Dar, pe de altă parte, poate că este momentul, într-o lume a comunicării instant, pe mii de canale mai mult sau mai puţin convenţionale, ca oamenii politici să fie din ce în ce mai atenţi cu imaginea şi cu vorbele lor.

    În aceeaşi zi în care David Cameron vorbea despre austeritate, preşedintele şi prim-ministrul din România aveau dispute serioase, dar nu pe teme de austeritate, de infrastructură, de sănătate, de educaţie sau de dezvoltare economică, ci pe tema nu ştiu cărui teren cumpărat. Morga românească, departe de cea britanică, includea tot soiul de apelative dintre care plagiator este cel mai benign. În acest timp lucrătorii din sănătate ameninţă cu greva generală pe termen nelimitat, studenţii şi elevii sunt în stradă, 111.000 de firme, cu afaceri de zece miliarde de euro, îşi întrerup activitatea şi peste 18.000 de companii au intrat în insolvenţă în primele nouă luni ale anului.

    Şi mai adaug: conform angajamentelor Executivului faţă de FMI, falimentul personal, o lege pe care, pur şi simplu privind în jur, o socot esenţială, nu va fi legiferat; proiectele de infrastructură nu-şi vor primi finanţarea nici anul viitor; taxele locale pentru persoane fizice pot creşte după bunul plac al primarilor; sectorul public va fi în continuare ajustat (cine vede aici doar economii, greşeşte profund, sectorul public înseamnă şi consum, şi putere de cumpărare, şi, finalmente, PIB); CFR Marfă va fi nu restructurat, ci pur şi simplu vândut la fier vechi; veţi găsi mai multe detalii în presă.

    A rămas sărmana agricultură să ne pună coroniţa celei mai puternice creşteri economice din UE în T3. Inutil de comentat, când pleci de jos un dâmb pare un munte.Austeritatea lui David Cameron, a Angelei Merkel sau a FMI a devenit o afacere, un panaceu care pară că reglează, repară şi vindecă. Vor fi apărând specialişti în austeritate, care să lămurească cum să trăieşti făcând fotosinteză şi cum pot trăi companiile cu o singură tastatură la trei computere şi cu producţia în China. Noile manuale de afaceri vor fi „Cum să scapi din capcana bogăţiei: fii auster!„ şi „Zece mituri despre austeritate: cu burta goală ai mintea mai limpede„.

    Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru economie, ne-ar lămuri deja că securitatea socială este o schemă Ponzi.Greşit. Climatul de austeritate cu care bat câmpii liderii politici, fie ei din Europa sau de pe malurile Dâmboviţei, este doar o altă prostie, de pus lângă „too big to fail„.

    Cultura sărăciei înseamnă pentru mine ideea de a împărţi oamenii în duşi de nas şi ducători de nas, în fraieri şi şmecheri. Mai înseamnă eliminarea egalităţii şanselor, idolatrizările gratuite şi folosirea de manipulări grosolane. Mulţumirea de a supravieţui, şi nu vorbesc aici despre satul românesc, ci chiar despre companii.

    Şi, pentru că lumea tocmai a aflat că au existat nişte inşi pe nume Lucian Freud şi Francis Bacon, vă prezint un tablou al primului, intitulat „Benefits Supervisor Sleeping„. Pictat în 1995, tabloul îmi evocă, nu ştiu de ce, austeritatea odihnindu-se; cu puţin efort ne putem închipui şi că jilţul este aurit.

    Articolul despre David Cameron

  • Patronul unei publicaţii din Dâmboviţa reţinut după ce ar fi şantajat mai mulţi primari a fost pus în libertate

     Bogdan Simion a fost audiat la Parchetul Judecătoriei Pucioasa, procurorii hotărând ca acesta să fie pus în libertate.

    Joi seară, Simion a fost eliberat din arestul Poliţiei Române, la expirarea ordonanţei de reţinere pentru 24 de ore, avocaţii acestuia susţinând că nu există suficiente probe pentru arestarea sa preventivă.

    “Sunt nevinovat. Acuzaţiile care mi se aduc sunt că am stresat psihic primarii, nu că am luat bani. Doar 372 de lei de la Lunguleţu am luat până acum”, a declarat Bogdan Simion.

    El şi-a angajat doi avocaţi, unul dintre aceştia fiind fosta judecătoare Elena Turcu.

    Apărătorii acestuia au depus la dosar un extras de la Registrul Comerţului care ar demonstra că Simion nu mai are nicio legătură cu portalul de ştiri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Daca va place glossy

    Sfarsitul anului 2007 si inceputul lui 2008 a insemnat aparitia a patru titluri noi pe piata revistelor up-market pentru femei – Harper’s Bazaar, Eve, InStyle si Marie Claire. Odata cu aparitia lor, numarul de reviste glossy up-market pentru femei s-a dublat, ceea ce ii face pe reprezentantii companiilor de publishing sa exprime pareri diferite in ceea ce priveste aglomerarea pietei. Els Loesberg, director general al Sanoma Hearst Romania, compania care editeaza revistele Cosmopolitan, Harper’s Bazaar si Marie Claire, spune ca piata revistelor are inca potential de crestere: “Piata de reviste nu este aglomerata deloc, cu totii avem inca cifre de tiraj mici. In primul trimestru, publicatiile noastre au crescut, desi s-au lansat nume noi”.

    O opinie diferita are Cristina Simion, directorul general al Edipresse Romania, grupul care editeaza revista Elle, cel mai cunoscut nume de pe aceasta piata. Ea considera ca acest segment este in Romania mult mai aglomerat decat in alte tari, atat raportat la marimea pietei, cat si la puterea de cumparare. “Sunt mai multe titluri internationale decat in piete cu potential mult mai mare, cum sunt de exemplu Polonia sau Ungaria. In mod clar, nu toate aceste titluri vor fi investitii profitabile, cel putin pe termen scurt si mediu”, spune ea, adaugand ca sunt editori care aleg sa lanseze titluri mai mult pentru imagine, profitul fiind mai putin important.

    “Piata este aglomerata atat timp cat ne comparam cu pietele vestice ca numar de titluri, dar ca venituri din publicitate si ca numar de cititori, suntem sub aceste piete”, afirma Cosmina Noaghea, directorul PubliMedia International, care editeaza The One.

    Daca pentru unii editori conteaza imaginea atunci cand lanseaza titluri noi, pentru altii un rol important il are intrarea unor branduri de lux internationale, care investesc in publicitate in revistele pentru femei. Printre marcile premium care s-au lansat de curand pe piata interna se numara LVMH, Christian Lacroix, Cacharel, Cavalli, Versace, Massimo Dutti. Lansarea unor astfel de branduri o face pe Els Loesberg sa declare ca o revista precum Marie Claire era necesara pentru clientii de publicitate. “Primul numar al revistei a avut aproximativ 80 de pagini cu reclame. Pentru advertiseri era timpul potrivit pentru o astfel de lansare, intrucat acestia prefera brandurile de publicatii internationale”, afirma Loesberg, adaugand ca este timpul potrivit si pentru lansarea Vogue, competitorul direct al Harpers’s Bazaar. Ea afirma ca la inceputul anului viitor va mai lansa inca trei titluri de reviste.

    Potrivit datelor Studiului National de Audienta din perioada ianuarie 2007- ianuarie 2008, revista cea mai citita a fost Cosmopolitan, cu 204.000 de cititori, dar in scadere cu 6,4% fata de perioada octombrie 2006-octombrie 2007, o alta revista importanta care a inregistrat mai putini cititori fiind Elle, care a scazut cu 2,3%, ajungand la 127.000 de cititori.

    Pe de alta parte, revista Tabu a crescut cu 2,5%, pana la 167.000 de cititori fata de perioada de studiu anterioara, in timp ce Tango a crescut cu 4,9%, la 64.000 de cititori.

    Cum se reflecta aceste date in investitiile in publicitate? Potrivit datelor AlfaCont, anul trecut investitiile in publicitate la rate card (investitiile brute fara discount) pentru Cosmopolitan, Elle, Tabu si The One au fost de aproximativ 15,5 milioane de euro, iar estimarile editorilor implicati variaza la randul lor in functie de numarul si de numele revistelor luate in considerare.

    Cosmina Noaghea considera ca anul trecut piata de reviste glossy up-market a fost de aproximativ noua milioane de euro, din aceasta suma sase milioane reprezentand veniturile nete din publicitate, iar trei milioane cele din vanzari.

    Revistele considerate de Cosmina Noaghea ca fiind up-market sunt Beau Monde, Elle, Tabu, Tango si The One. Ea spune ca The One a avut anul trecut incasari din publicitate de aproximativ 1 milion euro, pentru acest an estimand o crestere de 50%.

    Laura Cristescu, publisher de reviste lifestyle in cadrul grupului Realitatea-Catavencu, care editeaza revista Tabu, apreciaza ca din totalul investitiilor in publicitate pe piata de presa scrisa, pe care o evalueaza la aproximativ 88 de milioane de euro pentru anul 2007, pentru reviste s-au cheltuit aproximativ 30 de milioane de euro.

    Ea afirma ca din totalul pietei de 30 de milioane de euro, in jur de 15-20 de milioane de euro au fost investiti in publicatiile up-market pentru femei si estimeaza pentru acest an o crestere de 20%.

    Revistele luate in considerare de Laura Cristescu au fost Elle, Cosmopolitan, Glamour, Tabu, The One, Harper’s Bazaar si Beau Monde.

    Ruxandra Buha, buying director la Starcom Media Vest, divizia de media a grupului de comunicare Leo Burnett, evalueaza incasarile din publicitate ale revistelor glossy pe parcursul anului trecut la aproximativ 9 milioane de euro, titlurile la care se raporteaza fiind Elle, Cosmopolitan, Tabu si The One. Ea apreciaza ca Elle a avut incasari de circa 3,2 milioane de euro, Cosmopolitan – 2,4 milioane de euro, in timp ce Tabu si The One au avut fiecare aproximativ 1,5 milioane de euro.

    In ceea ce priveste perspectiva pentru acest an, daca Laura Cristescu crede intr-o crestere a sumelor din publicitate cu 20%, alte estimari sunt mult mai modeste. Maria Bucur, media account director la MindShare, agentia de media a grupului de comunicare Ogilvy, apreciaza ca valoarea investitiilor in publicitate pe piata de reviste glossy up-market pentru femei va ajunge anul acesta la 22,5 milioane de euro, cu aproximativ 2% mai mult fata de anul trecut, revistele la care se raporteaza fiind Beau Monde, Cosmopolitan, Elle, Glamour, Harper’s Bazaar, Tabu si The One. Reprezentanta agentiei de media MindShare considera ca cele mai mari incasari din publicitate in 2008 le vor avea Cosmopolitan, cu 2,5 milioane de euro, Elle, cu venituri de 1,9 milioane de euro, si Tabu, cu 1,3 milioane de euro

  • Muzeul imaginar

    Judecand dupa felul cum arata aceasta „Oglinda a lumii“ (de la calitatea hartiei si a reproducerilor pana la layout), dupa caracterul captivant al textului, dar si dupa foarte generosul sistem de marketing care a insotit intreaga lansare romaneasca (de la regizarea aparitiei simultane a volumului, la noi si in Anglia – si nu oriunde, ci la Thames & Hudson -, si pana la invitarea autorului la Bucuresti cu ocazia evenimentului), avem certitudinea ca aceasta cutezanta va fi rasplatita cum se cuvine de publicul nostru cititor/amator de arta.

    Julian Bell, autorul lucrarii, este pictor, nascut intr-o familie cu gena artistica (tatal sau este Quentin Bell, artist si critic, biograf al lui John Ruskin si al Virginiei Woolf, iar bunicul – Clive Bell, unul dintre cele mai ilustre nume ale criticii de arta britanice ale acestui secol, „campion“ al post-impresionismului, membru al grupului Bloomsbury). Nu am insista asupra acestei pozitii biografice faste, daca nu ar fi justificat gradul inalt de interes al perspectivei autorului asupra istoriei artei (adica: de ce o noua istorie, cata vreme avem monumente ale genului, datorate lui Ernst Gombrich, Kenneth Clark, Elie Faure sau René Huyghe?). Pozitia lui Bell presupune o dubla familiaritate: cea cu arta perceputa ca tema principala a formarii sale timpurii, pe de-o parte, si cea cu arta (pictura) ca obiect al profesiei sale. Doua tipuri de intimitate care asigura o privire din interior asupra fenomenului, o privire necorupta de anchiloza locurilor comune pe care le favorizeaza tonul ex cathedra si nici de permanenta nostalgie a sintezei care il chinuie pe istoricul de profesie.

    Compasul lui Bell are o deschidere remarcabila, pe care putine lucrari de acest tip indraznesc sa si-o asume: scruteaza arta lumii incepand cu epoca picturilor rupestre si reuseste sa o aduca la pragul mileniului III. Interesat nu de curente, ci de operele de arta ca obiecte individuale, Bell cauta sa le gaseasca elementele particulare si sa le defineasca suflul interior, dar si sa le relationeze cu contextul cultural. Excursia artistica a lui Julian Bell este o tentativa de constituire a unui Muzeu imaginar (in genul celui imaginat de Malraux), in care exponatele sunt cel mai adesea insolite.

    Julian Bell, „Oglinda lumii, O noua istorie a artei,
    Editura Vellant, Bucuresti, 2007

    Noutati