BusinessMagazin

Tag: provocare

  • Jevgeni Rudkovski, supply chain manager Coca-Cola HBC România: „Experienţa internaţională este interesantă, o provocare personală semnificativă”

    Jevgeni Rudkovski ocupă funcţia de supply chain manager în cadrul Coca-Cola HBC România, având în subordine 700 de angajaţi direcţi. Anul trecut, segmentul pe care îl conduce şi-a îmbunătăţit productivitatea cu aproape 10%.
    „Am promovat inovarea în domeniul nostru prin creşterea ponderii remorcilor uşoare în transport de la 0% la 5%, creând astfel o piaţă pentru astfel de soluţii în România – remorci care permit transportarea unei greutăţi cu 10% mai mari”, descrie managerul cele mai recente reuşite ale sale.
    Cele două momente care i-au definit cariera sunt, potrivit lui, cel în care s-a alăturat echipei Coca-Cola HBC, în 2005, ca tehnician în producţie, şi cel în care a devenit manager trainee, doi ani mai târziu. Jevgeni Rudkovski spune că una dintre cele mai mari reuşite ale sale este construirea echipelor gata oricând să continuie proiectele pe care le derulează şi să facă performanţă.
    Printre cele mai dificile momente din carieră a fost cel în care, din funcţia de team leader, a trebuit să conducă o echipă mare de specialişti. „Mi-am dat seama că, în afara faptului că nu aveam suficientă experienţă practică, îmi lipseau şi cunoştinţele. Acel moment m-a scos din zona mea de confort şi m-a determinat să fac eforturi ca să învăţ mai repede pentru a deveni bun în ceea ce făceam.” Jevgeni Rudkovski este absolvent al Universităţii Tehnice din Tallinn şi al Universităţii de Ştiinţe din Tallinn. În ceea ce priveşte experienţa internaţională, el a lucrat pentru CCHBC în Ungaria în urmă cu câţiva ani, iar timp de mai mulţi ani a administrat partea de logistică în trei ţări baltice. „Am călătorit mult datorită studiilor în Spania, Irlanda şi Elveţia şi am ajuns cu succes în România în 2017.”

    Profilul lui Jevgeni Rudkovski a apărut în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, ediţia 2019.

  • Tânărul de 33 de ani care se ocupă de activităţile financiar-contabile ale celui mai mare producător românesc de gaze naturale

    Andrei Bobar a preluat poziţia de CFO în cadrul Romgaz, cel mai mare producător şi principalul furnizor de gaze naturale din România, în noiembrie 2016. Din acest rol, el gestionează întreaga activitate financiar-contabilă a companiei şi coordonează în mod direct echipa de la sediul companiei şi funcţional echipele din sucursale, în total peste 100 de persoane. Pe lângă coordonarea activităţilor din domeniile financiar-contabil, taxe, trezorerie şi bugete, este implicat direct în planificarea strategiilor şi politicilor economice, precum şi în activităţi privind relaţiile cu investitorii ori managementul performanţei echipei. Andrei Bobar spune că anul trecut a fost unul plin de provocări pentru el şi echipa sa, una dintre realizări fiind separarea activităţii de înmagazinare, prin care au obţinut astfel o primă tranşă de aproximativ 21 milioane lei reprezentând 25% din finanţarea nerambursabilă pentru dezvoltarea centralei termoelectrice Iernut,  aferentă primei cereri, şi au depus cea de-a doua cerere de rambursare. Pe parcursul celor peste 11 ani de experienţă profesională, Andrei Bobar a fost auditor financiar la Deloitte România şi ulterior a ocupat mai multe poziţii de conducere în industria de energie şi resurse naturale, în cadrul Romgaz şi Amromco Energy. Din rândul realizărilor profesionale notabile menţionează implicarea directă în procesul de listare a Romgaz pe pieţele de capital din Bucureşti şi Londra, din 2013, coordonarea ulterioară a procesului de tranziţie de la standardele româneşti de contabilitate la standardele internaţionale de raportare financiară (IFRS), dar şi obţinerea unei creşteri de 12,6% a profitului brut al anului 2017 al Romgaz ca urmare a recuperării unor accize în valoare de 244 milioane lei plătite în trecut.
    Este licenţiat în Finanţe-Bănci şi deţine un master în domeniul audit financiar-contabil, ambele în cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. 

    Profilul lui Andrei Bobar a apărut în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, ediţia 2019.

  • Ţara unde mallurile dispar tot mai des iar cele care au rămas se transformă. Ce le-a luat locul

    Unele dispar, într-adevăr, altele însă se transformă, graţie posibilităţii de a oferi oamenilor experienţe pe care aceştia nu le pot comanda online, cum ar fi participarea la tot felul de exerciţii fizice alături de alte persoane.

    Aşa se face că, pe alocuri prin SUA, magazinele dispărute din centrele comerciale sunt înlocuite de săli de yoga, Pilates, fitness, de box sau unde se poate lucra numai la câte un tip de aparat, cum ar fi cel de vâslit sau bicicleta, scrie New York Times.

    Aceste săli înlocuiesc chiar şi magazine din spaţii stradale, cei care le deschid preferând să meargă acolo unde mai sunt şi altele, pe modelul aplicat de restaurante care funcţionează unul lângă altul în ideea că o persoană care a luat masa la un local din zonă va dori la un moment dat să încerce şi alte oferte.

    Atunci când se alege locul deschiderii unei săli de fitness ori de yoga sau Pilates, un element important în luarea deciziei îl constituie preţurile pe şedinţă cerute de celelalte săli din zonă, pentru a evita comparaţia de preţuri pe care o fac consumatorii. Adeseori, pe lângă grupurile de săli în care se poate face mişcare sau yoga apar şi centre de wellness în care clienţii celor dintâi se pot recupera.

  • Cum se infiltreazã cleptocratia ruseascã în America partea a II-a

    Chiar actualul preşedinte, Donald Trump, un „oligarh” al imobiliarelor înainte de a deveni politician, pare să fi avut o slăbiciune pentru ruşii bogaţi. Despre cum cleptocraţia rusească se infiltrează în America scrie The Atlantic. În 2017, Reuters a examinat vânzarea proprietăţilor Organizaţiei Trump din Florida şi a constatat că 77 dintr-un total de 2.044 erau deţinute de ruşi. Dar aceasta era probabil o imagine incompletă. Mai mult de o treime din unităţi au fost vândute unor entităţi corporative, care pot ascunde cu uşurinţă identitatea adevăratului proprietar. După cum remarcă Oliver Bullough, „ar fi putut la fel de bine să-i aparţină lui Vladimir Putin“. În jurul perioadei în care Trump s-a instalat cu familia la Casa Albă, scutirea „temporară“ a proprietăţilor imobiliare de la aplicarea Patriot Act a intrat în al cincilea an. Fără a stabili cineva ceva formal, excepţia a devenit ceva permanent.
    Războiul împotriva cleptocraţiei a ajuns între timp pe un alt front. Dacă plutocraţii străini au rămas în mare parte neatinşi, ajungând să se simtă ca acasă în SUA, plutocraţii americani dornici să-şi ascundă averile în străinătate au dat de probleme noi. În 2007, Statele Unite au avut unul dintre momentele de claritate morală, creat de confesiunile unui bancher numit Bradley Birkenfeld, care a venit de bunăvoie la Departamentul de Justiţie. (El şi-a prezentat ulterior povestea într-o carte numită Bancherul lui Lucifer.) Ceea ce a divulgat în mod liber procurorilor descria eforturile sale de a recruta clienţi în numele UBS, o bancă gigant din Elveţia.
    Birkenfeld a descris modul în care şi-a făcut loc în inima aurită a plutocraţiei americane, participând la regate de iahturi şi expoziţii ale unor artişti cu sponsori bogaţi. Acolo, se amesteca printre cei bogaţi şi deschidea conversaţii. „Ce pot eu să fac pentru dumneavoastră este zero“, spunea el, oprindu-se apoi pentru a pregăti lovitura de graţie: „De fapt, sunt trei zerouri. Impozitul pe venit zero, impozitul pe veniturile din capital zero şi impozitul pe moşteniri zero“. Abordarea lipsită de subtilităţi a lui Birkenfeld avea un succes sălbatic, la fel ca banca lui, de altfel. Ca parte a unui acord cu Departamentul de Justiţie, UBS a recunoscut că ascundea de autorităţile fiscale americane active în valoare totală echivalentă cu aproximativ 20 de miliarde de dolari.
    Valoarea mare a cash-ului ascuns a înfuriat Congresul. În 2010, legislativul american a adoptat Foreign Account Tax Compliance Act (FATCA), o lege cu tente morale.  Niciodată o bancă străină nu va mai putea să deţină bani americani fără să notifice autorităţile fiscale – sau fără a risca o amendă care ar băga-o în mormânt.
    Aici s-a văzut munca leadership-ului anticorupţie – şi ambiguitatea americană în toată splendoarea ei. Potrivit unui puternic mit de excepţionalism american, naţiunea se mândreşte cu o igienă financiară superioară şi cu o cultură solidă a bunei guvernări. Într-adevăr, guvernul american a acordat mai multă atenţie spălării banilor decât poate oricare altă naţiune de pe planetă. Însă ştacheta nu este foarte sus, iar vigilenţa are limitele sale. În 2011, administraţia Obama a încercat să colecteze mai multe informaţii despre conturile bancare ale străinilor şi să împartă banca de date cu ţările de origine. Dar băncile – alături de lobbyiştii lor şi de intelectualii care le promovează – au lucrat furibund pentru a preveni extinderea. Un asociat al Fundaţiei Heritage a denunţat standardele propuse ca fiind „imperialism fiscal“. Preşedintele Asociaţiei Bancherilor din Florida a spus: „Într-un moment în care încercăm să creăm locuri de muncă şi să reducem povara întreprinderilor, aceasta este o chestiune greşită“.
    Asociaţiile bancherilor din Texas, California şi New York au intervenit şi ele. Efortul nu a ajuns nicăieri în Congres. Membrii elitei profesionale americane au concurat să-şi vândă serviciile cleptocraţilor, trecând peste interdicţiile etice. Modelul s-a repetat atunci când Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, atrasă de forma iniţială a FATCA, a luat prototipul Congresului şi l-a extins: în fiecare an, băncile vor raporta conturile străine autorităţilor fiscale din ţara de origine a titularilor de cont. Dacă fiecare naţiune ar fi semnat standardele OCDE, efectul ar fi fost o lovitură dată paradisurilor fiscale care ar fi distrus infrastructura vitală ce permite banilor cleptocraţilor să curgă neobservaţi. În cele din urmă, Statele Unite au fost singurele care au refuzat să adere la acordul OCDE, finalizat în 2014.
    Această încăpăţânare era pe cale să submineze tot ceea ce ţara făcuse pentru a lupta împotriva banilor murdari: în timp ce SUA pot solicita băncilor din aproape orice altă ţară informaţii financiare despre cetăţenii americani, nu au obligaţia de a oferi altor ţări informaţii de aceeaşi natură. „Statele Unite s-au impus cu forţa asupra restului lumii în încercarea de a distruge secretul bancar“, scrie Bullough, „dar nu şi-au aplicat aceleaşi standarde.“ Un avocat din Zürich a descris frumos, pentru Bloomberg, consecinţele: „Cât de ironic, ba nu, cât de pervers este că SUA, care au condamnat ca o inchiziţie băncile elveţiene, au devenit ţara secretului bancar… Auziţi un sunet puternic de aspiraţie? Este sunetul banilor care se grăbesc să vină în SUA“.
    Cu puţin timp înainte ca SUA să refuze să semneze standardele OCDE, o sucursală a băncii exclusiviste Rothschild a fost deschisă la etajul 12 al unei clădiri din Reno, Nevada, departe ca distanţă şi spirit de sediul central din Paris. Numele băncii nu era anunţat de nimic de pe exteriorul clădirii şi nici măcar trecut în afişajul din lobby. Imediat după deschiderea avanpostului de la Reno, unul dintre directorii executivi ai băncii a făcut prezentarea serviciilor noii filiale posibililor clienţi din San Francisco. Ceea ce a făcut prezentarea atât de memorabilă au fost ideile incluse într-un proiect văzut de Bloomberg. Documentul făcea clare motivele pentru care străinii bogaţi ar trebui să-şi aducă banii în Nevada: statul american este locul ideal pentru a-şi ascunde averile de guverne şi pentru evitarea plăţii impozitelor în SUA.
    Proiectul evidenţia un adevăr pe care bancherii nu-l recunosc de prea multe ori în public, şi anume că Statele Unite au „prea puţin chef“ să ajute guvernele străine să recupereze bani spălaţi în interiorul graniţelor americane. De fapt, SUA au devenit „cel mai mare paradis fiscal din lume“. (Banca a spus că aceste declaraţii au fost eliminate înainte ca prezentarea să fi ajuns la clienţi, deoarece acestea nu reflectau viziunea reală a băncii.)
    Ceea ce s-a schimbat nu a fost doar structura de reglementare. Şi comportamentul elitei americane s-a schimbat. Membrii clasei profesionale s-au bătut pentru a-şi vinde serviciile către cleptocraţi. În această competiţie, au ignorat vechile interdicţii etice, iar presiunea a fost crescută pentru a testa limitele legii. O colecţie de videoclipuri de pe internet, filmate în 2014, ilustrează acest colaps moral. În clipuri apare un bărbat prezentat ca Ralph Kayser, un german care dezvăluie numai cele mai elementare detalii despre sine, recitate într-o engleză cu un uşor accent. Însă nu-i este arătat niciodată chipul. Personajul prezintă o succesiune de întâlniri cu 13 firme de avocatură din Manhattan, în care se angajează în discuţii glumeţe pentru ca apoi să îşi anunţe scopul. Lucrează pe postul de consilier al unui oficial guvernamental din „una dintre ţările bogate în minerale din Africa de Vest“, explică el. De-a lungul carierei, oficialul a devenit destul de bogat. „Companiile sunt dornice să facă rost de minerale rare sau alte materii prime. Şi astfel plătesc cu nişte bani speciali pentru asta. Nu i-aş numi «mită». Aş spune «bani de facilitare».
    Clientul lui Kayser, continuă el, îmbătrâneşte şi – pentru că soţia clientului a dorit dintotdeauna un apartament clasic în New York, iar clientul căuta să cumpere un Gulfstream şi un iaht – are brusc nevoie să-şi aducă banii în Statele Unite. Clientul preferă ca achiziţiile să rămână secrete pentru a nu atrage atenţia în ţara sa de origine. „Ar părea cel puţin foarte, foarte jenant.“ Kayser nu face niciun efort să-şi ascundă dorinţa de a transfera fonduri suspecte.
    Kayser este de fapt un personaj creat de Global Witness, un ONG din Londra. Actorul este echipat cu o cameră bine ascunsă pentru a-i surprinde pe avocaţii americani manifestându-şi înclinaţiile etice. Deşi niciunul dintre avocaţii vizitaţi de Kayser nu îl iau pe acesta de client, iar câţiva spun că au nevoie de mai multe informaţii despre sursa averii oficialului, doar unul refuză în mod categoric să discute despre modalităţile prin care pot fi transferaţi banii. Trebuie spus că personajul Kayser nu a ales birourile lui Saul Goodman – avocatul crimei organizate dintr-un serial celebru. Ţintele sale includ avocaţi de la firmele cu tradiţie.
    Bineînţeles, ei înţeleg riscurile mutării banilor suspecţi în New York. Un avocat îi spune lui Kayser: „Trebuie să fiu foarte atent. Nu vreau să fac ceva care să mă facă să pară că spăl bani. Asta m-ar costa licenţa – şi eu pur şi simplu nu fac asta“. Dar ce fel de standarde respectă în general nu este clar. „Când primesc bani de la ceilalţi clienţi, banii vin întotdeauna cu un nume ciudat pe ei. Nu pun niciodată întrebări“, recunoaşte avocatul. Un alt avocat anunţă cu blândeţe: „Ei nu trimit avocaţi la închisoare pentru că noi conducem ţara. Încă suntem membri ai unei clase privilegiate în această ţară“.
    Pericolele corupţiei au fost o obsesie pentru fondatorii Statelor Unite. Madison a menţionat corupţia de 54 de ori într-un carnet de notiţe din 1787.
    Global Witness a realizat experimentul pentru a sublinia complicitatea firmelor mari de avocatură în răspândirea cleptocraţiei. Însă filmările oferă şi o antropologie primară a unei elite americane. O profesie ca avocatura are coduri etice foarte dezvoltate, dar aceste standarde par să fi scăzut în ultimii ani. Chiar şi cele mai prestigioase firme simt fiori când se gândesc la supravieţuirea modelului lor de afaceri bazat pe preţuri ridicate, care a fost puternic afectat de criza financiară din 2008 şi de valul de reduceri de costuri care a urmat în sectorul corporate. Puseuri de lăcomie au existat cu siguranţă în lumea firmelor de avocatură consacrate, dar simţul luptei darwiniste şi normele unei elite globale au erodat limitele. Aceiaşi parteneri care şi-au dat afară colegii cu mai multă cruzime decât înainte par a fi pregătiţi să adopte o atitudine mai permisivă faţă de clienţii pe care cândva i-ar fi respins.
    Această decădere a fost pe deplin vizibilă în ancheta lui Robert Mueller. S-a văzut cum firma Skadden, Arps, Slate, Meagher & Flom, un pilon robust al profesiei de avocat, s-a pus în slujba cleptocraţiei. Gregory Craig, un partener al firmei din 2010 până în 2018, a fost consilier la Casa Albă în mandatul preşedintelui Barack Obama. El era omul responsabil cu protejarea integrităţii preşedinţiei. La Skadden, el a supravegheat crearea unui raport care a fost folosit pentru a justifica arestarea de către preşedintele ucrainean Victor Ianukovici a principalului adversar politic pe motive considerate de mulţi ca foarte dubioase. (Firma, potrivit mărturiei din investigaţia lui Mueller, a declarat în mod privat că dovezile care susţin arestarea au fost „practic inexistente“.) Un alt avocat care a lucrat pentru Skadden a pledat vinovat că a minţit procurorii în timpul anchetei echipei lui Mueller privind activitatea firmei pentru preşedintele Ucrainei.
    Ucrainenii au angajat Skadden printr-un intermediar, consilierul politic Paul Manafort, acum în închisoare. Cândva, ar fi fost posibil ca Manafort să fie considerat un caracter deviant abject de la Washington – lobbyistul cu cele mai scăzute standarde, dispus să preia cei mai dubioşi clienţi. Însă Mueller a expus cât de strâns legată de elita permanentă din Washington a fost munca lui Manafort făcută în numele cleptocraţilor ucraineni. Manafort a subcontractat o parte din activităţile sale de lobby firmei lui Tony Podesta, probabil cel mai puternic agent de influenţă democrat al generaţiei sale. Apoi, Manafort a angajat Mercury Public Affairs, unde a avut de-a face cu lobbystul Vin Weber, fost congresman republican, fost preşedinte al Fundaţiei Naţionale pentru Democraţie şi un personaj investigat de Muller pentru colaborarea cu prorusul Ianukovici.

  • Răsturnare de situaţie la Boeing: Ce se întâmplă cu avioanele care au provocat un accident fatal al companiei

    Purtătorul de cuvânt Gordon Johndroe a declarat că schimbările vor asigura faptul că experienţa simulatorului este reprezentativă pentru diferitele condiţii de zbor şi va îmbunătăţi simularea forţelor de forţă pe roata manuală care ajută la controlul avionului.

    Comentariile au apărut după ce publicaţia New York Times a anunţat vineri că Boeing a descoperit recent că simulatoarele de zbor folosite de companiile aeriene pentru a instrui piloţii nu au putut replica în mod adecvat condiţiile care au jucat un rol în accidentele în care au fost implicate aeronavele 737 Max.
     
    „Boeing colaborează îndeaproape cu producătorii de dispozitive şi autorităţile de reglementare asupra acestor schimbări şi îmbunătăţiri”, a spus Johndroe.
     
    Deşi simulatoarele nu sunt construite de Boeing, compania oferă informaţiile pe baza cărora sunt proiectate şi construite, potrivit New York Times.
     

  • Speranţă din cenuşă

    Acesta a ales oraşul Paradise, mistuit de incendii în noiembrie, după ce a văzut imagini pe Facebook cu ce mai rămăsese din casa unui prieten din copilărie, căruia i-a cerut permisiunea să se ducă să picteze acolo.

    A realizat astfel un portret de femeie, intitulat „Beauty Among the Ashes”, scrie CNN, după care a trecut la pictat şi alte ruine, la rugămintea altor sinistraţi care-i văzuseră lucrarea online. 

  • Mircea Badea urcă din nou în ring! Anunţul făcut în direct

     Omul de televiziune a fost recent protagonistul unei lupte în ring. A fost trimis la podea, în doar cinci secunde, de către cel recunoscut drept Tedi “Motociclistul”, în realitate campion naţional Muay Thai.
     
    “Azi la conferinţa de presă Oss Fighters, Daniel Chirita, antrenorul echipei Naţionale a Arţişitilor ia aruncat mănuşa lui Giani Kiriţă. Să vedem dacă acceptă provocarea. Daca nu acceptă, rămâne Mircea Badea”, a scris pe pagina sa de facebook promotorul şi impresarul lui Daniel Chiriţă, Florin Stănică.
     

  • #10yearchallenge: Postare virală sau antrenament pentru roboţi?

    Dincolo de latura amuzantă, „10 year challenge“ ar putea ascunde ceva mult mai serios, şi anume o metodă de a antrena algoritmii să recunoască modul în care oamenii îmbătrânesc, perfecţionându-şi astfel sistemele de recunoaştere facială. Pare o simplă teorie a conspiraţiei, dar e una prezentată de tot mai mulţi analişti sau jurnalişti de tehnologie.

    Cei de la Wired pleacă de la următoarea ipoteză: să spunem că cei de la Facebook vor să antreneze un algoritm de recunoaştere facială pe o serie de caracteristici, aşa cum ar fi progresia vârstei. Ideal ar fi să existe un set larg de date care să conţină un număr semnificativ de portrete; ar ajuta, de asemenea, ca acestea să fie datate la o distanţă fixă de ani – în acest caz, 10. Facebook ar putea să caute în fotografiile de profil ale oamenilor, la datele la care acestea au fost postate şi la datele EXIF (Exchangeable Image File, set de informaţii ataşate unei imagini – n.red.), dar asta ar genera şi o cantitate importantă de conţinut fals, pentru că oamenii nu postează întotdeauna fotografii la momentul la care au fost luate sau în ordine cronologică. Frecventă este şi situaţia în care oamenii nu postează ca imagine de profil fotografii proprii, ci fotografii cu peisaje sau chiar animale de companie. Ar fi, prin urmare, mult mai uşor să ai două imagini care se încadrează perfect în normele cerute de algoritm; dacă există şi un hashtag care să semnalizeze apariţia imaginilor, cu atât mai bine.

    Nici chiar datele EXIF nu sunt întotdeauna sigure – spre exemplu, dacă cineva face o poză unei fotografii şi urcă apoi poza pe o reţea socială, datele EXIF nu vor reflecta imaginea originală, ci poza făcută de utilizator, scrie Kate O’Neill, autoarea articolului din Wired.

    Revenind la „10 year challenge“, unii utilizatori au oferit chiar informaţii suplimentare: „eu în 2009 la Sinaia / eu în 2019 la Ateneu“, dând şi mai multă acurateţe imaginilor postate.

    Pe de altă parte, foarte mulţi utilizatori ai Facebook au postat imagini cu legătură indirectă cu provocarea, spre exemplu schiţe cu starea autostrăzilor în 2008 şi starea lor în 2018. Dar aceste parodii au apărut recent, la 2-3 săptămâni de la viralizare, iar analiştii ştiu că cele mai de încredere seturi de date sunt cele apărute în prima perioadă de după viralizarea unei astfel de postări. Facebook neagă, desigur, orice implicare în „10 year challenge“: „Este vorba de o postare generată de utilizatori care s-a viralizat“, a declarat un purtător de cuvânt al reţelei de socializare celor de la Wired. „Facebook nu a pornit acest trend, iar provocarea se referă la poze care există deja în baza de date. Trebuie să amintim şi că utilizatorii au posibilitatea de a opri oricând recunoaşterea facială.“

    Privind la evenimentele ultimelor 12 luni, pare o provocare să dăm crezare celor spuse de Facebook. Scandalul Cambridge Analytica a ridicat numeroase semne de întrebare vizavi de modul în care datele personale ale utilizatorilor sunt colectate şi ulterior folosite; multe dintre acestea au rămas încă fără răspuns, iar companiile caută metode de a transparentiza şi mai ales proteja fluxul de date private. 87 de milioane de utilizatori au fost afectaţi de acest scandal, pornit de la o aplicaţie ce funcţiona în cadrul platformei Facebook şi care a colectat datele personale ale utilizatorilor şi ale prietenilor utilizatorilor care au accesat-o.Respectivele date au fost utilizate mai târziu de Cambridge Analytica pentru campania prezidenţială a lui Donald Trump, servind drept instrumente de profilare. Dintre cele 87 de milioane de conturi afectate, peste 100.000 aparţin românilor. În momentul în care Christopher Wylie, director de cercetare în cadrul companiei Cambridge Analytica, a ieşit în faţă şi a discutat cu publicaţia britanică The Guardian despre modul în care firma ajută campania lui Trump, reacţia reprezentanţilor Facebook a fost una defensivă. Mai exact, aceştia au declarat că problema a pornit de la faptul că firma de consultanţă Cambridge Analytica i-a minţit şi a abuzat de politica companiei. Criticii au aruncat ulterior vina şi asupra reţelei de socializare, cerând o serie de explicaţii în numele utilizatorilor şi solicitând noi reglementări pentru companiile de profil.

    În luna decembrie, cei de la New York Times au dezvăluit că Facebook a permis unor companii din domeniul tehnologiei, precum Amazon, Spotify şi Microsoft, să aibă acces la mesajele private ale utilizatorilor.

    Potrivit documentelor obţinute de publicaţia americană, Facebook a oferit Netflix şi Spotify acces la mesajele private ale utilizatorilor pentru a promova show-uri şi piese prin intermediul mesageriei reţelei. În urma unor înţelegeri speciale încheiate, compania Bing a putut vedea listele de prieteni ale utilizatorilor, fără consimţământul acestora. Amazon a avut acces la numele şi datele de contact ale utilizatorilor, prin intermediul prietenilor acestora, iar Yahoo a folosit platforma pentru a vedea mesaje private.

    Înţelegerile încheiate între Facebook şi aceste companii au avut ca scop, pe de o parte, creşterea numărului de utilizatori ai reţelei de socializare online şi promovarea acesteia. Pe de altă parte, companiile au putut să îşi promoveze produsele şi serviciile mult mai eficient în ceea ce priveşte publicul ţintă.
    The New York Times scrie că Facebook a încheiat astfel de înţelegeri cu peste 150 de companii, cele mai multe fiind distribuitori online, din divertisment şi alte domenii tehnologice.

    Potrivit unui oficial de la Facebook, niciunul dintre aceste parteneriate nu a încălcat regulile privind protejarea datelor personale ale utilizatorilor şi reglementările din domeniul comerţului, iar companiile au fost obligate să respecte politicile reţelei de socializare online privind abonaţii.

    Mai mult, accesul oferit acestor companii s-a tradus printr-o îmbunătăţire a serviciilor sale. De asemenea, nu a fost nevoie să ceară permisiunea utilizatorilor în acest sens, pentru că accesul este reglementat prin regulile de folosire a Facebookului.

    Tot în luna decembrie, Facebook a anunţat că a expus fotografiile private a milioane de utilizatori fără permisiunea acestora.

    Compania a anunţat că o eroare recent descoperită a permis unei aplicaţii dezvoltate de terţi să acceseze fotografii pe care oamenii nu le-au încărcat în platformă drept „publice”. Facebook a anunţat că peste 6,8 milioane de utilizatori au fost afectaţi.

    Comisia pentru Protecţia Datelor din Irlanda, autoritatea care supraveghează măsura în care Facebook s-a conformat la legislaţia europeană, a anunţat vineri că a lansat o anchetă asupra Facebookului, ca urmare a breşelor de securitate multiple cu care s-a confruntat compania anul acesta.

    Utilizatorii au fost expuşi timp de 12 zile în luna septembrie, potrivit unei postări pe blogul oficial al lui Tomer Bar, engineering director în cadrul companei.
    Concluzionând astfel că Facebook are destule probleme în ceea ce priveşte credibilitatea, următoarea întrebare care trebuie ridicată e următoarea: este demersul în sine unul negativ?

    Perfecţionarea algoritmilor de recunoaştere facială este un lucru care poate avea multe beneficii, lucru dovedit de un proiect de anul trecut al poliţiei din New Delhi, India. Folosind tehnologia de recunoaştere facială, aceştia au găsit, în doar patru zile, peste 3.000 de copii pierduţi. Dacă aceştia ar fi dispărut cu mai mult timp în urmă, să spunem mai mult de un an, e posibil ca tehnologia de azi să nu îi fi putut depista.

    În mod uzual, recunoaşterea facială e folosită mai ales în publicitate: algoritmii ţintesc anumit grupuri demografice şi le livrează un tip de publicitate. Specialiştii vorbesc însă şi alte posibile utilizări, aşa cum ar fi în industria de asigurări: cineva care îmbătrâneşte mai repede ar urma să plătească poliţe mai mari decât cei care se păstrează, cel puţin fizic, într-o formă mai bună.

    Aşa cum e cazul de cele mai multe ori, avansul tehnologic are părţi bune şi rele. Problema legată de „10 year challenge“, în cazul în care se va dovedi că Facebook a pornit această mişcare, e că reţeaua de socializare a trădat încă o dată încrederea utilizatorilor săi.

    Noi, ca utilizatori, ar trebui să înţelegem mult mai bine modul în care facem publice informaţii private. Ca utilizatori, ar trebui să fim conştienţi că datele pe care le transmitem pot fi folosite, fără ştiinţa noastră, în folosul unor companii.

  • Un senator PNL susţine că actuala criză valutară este premeditată. Care ar fi, de fapt, ţinta celor care au provocat-o

    „Urmează atacul speculativ pe leu? Aşa arată în acest moment situaţia. Mai rău ca în 2008. Leul se tranzacţionează, pe pieţele internaţionale la 4,77 pentru 1 euro!!! Se pare că traderii internaţionali au înţeles că BNR nu poate să intervină fără să falimenteze sistemul bancar şi economia. Intervenţiile BNR, vând euro şi cumpără lei, cresc dobânzile şi implicit taxa pe care o plătesc băncile. 
     
    Cine profită de această situaţie? Speculatorii. Ruşi? Chinezi? Este momentul ca instituţiile statului care se ocupă de securitate naţională să verifice dacă OUG 114 nu a avut că obiectiv îmbogăţirea unor speculatori de la est sau a unor consilieri ai premierului. Ce a aranjat şi ce a promis Eugen Teodorovici în escala sa de la Moscova, cu destinaţia Havana? #RomaniaFaraPSDsiALDE #RomaniaLiberala”, a scris, marţi seara, senatorul liberal Florin Cîţu, pe pagina sa de Facebook.
     

  • Barometru: Instabilitatea fiscală este marea provocare din 2019 pentru business

    „Cele peste 800 de modificări realizate anul trecut în legislaţia fiscală, culminând cu controversata ordonanţă privind «lăcomia», emisă în decembrie, au influenţat în mod semnificativ percepţia investitorilor privind evoluţia economică a României în 2019. Potrivit datelor celei de-a IX-a ediţii a barometrului semestrial privind perspectivele economiei, 82% dintre oamenii de afaceri chestionaţi de KeysFin au trecut incertitudinea legată de fiscalitate pe primul loc în topul provocărilor din 2019”, precizează un comunicat de presă transmis vineri de KeysFin.

    Faţă de barometrul de opinie din 2018, experţii de la KeysFin au remarcat creşterea gradului de incertitudine privind perspectivele fiscale cu peste 6%, semn că problemele s-au accentuat în acest segment.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro