Miliardarul ceh Petr Kellner, 55 ani, a devenit noul proprietar al Pro TV, cel mai mare canal de televiziune din România, după ce acesta a cumpărat întreg grupul Central European Media Enterprise (CME) de la gigantul american AT&T, într-o tranzacţie de 2,1 miliarde de dolari. Kellner este cel mai bogat om din Cehia, cu o avere estimată de Forbes la peste 15 miliarde dolari, şi a cumpărat prin vehiculul său de investiţii PPF întreg grupul CME, principalul acţionar al Pro TV, care cuprinde 30 de televiziuni în România, Cehia, Bulgaria, Slovacia şi Slovenia.
„Comitetul special al boardului, împreună cu consilierii noştri, a condus un proces extins de revizuire a alternativelor pe care le are CME, ceea ce a însemnat implicarea mai multor parteneri strategici şi financiari. Anunţul de astăzi de vânzare a CME către PPF reafirmă angajamentul nostru în a livra valoare pentru acţionari“, a spus John Billock, preşedinte al boardului CME, după anunţarea tranzacţiei.
Miliardarul ceh Petr Kellner, ieşit de pe băncile facultăţii în Praga cu o diplomă în economie, şi-a pus bazele averii la începutul anilor ’90 vânzând produse de birotică şi papetărie. Mai târziu, el a reuşit să prindă „lozul cel mare” în timpul privatizărilor şi a cumpărat cel mai mare asigurător din Cehia.
Astăzi, PPF controlează mai multe companii din sectoare diferite, printre care compania financiară cu activităţi în sectorul nonbancar Home Credit, ce operează în zece pieţe. Cu active de peste 49 miliarde dolari şi un profit net de peste 950 milioane dolari în 2018, vehiculul de investiţii PPF controlează peste 20 de companii, printre care PPF Banka (bancă), Air Bank (bancă), PPF Real Estate Holding, PPF Life Insurance (asigurări de viaţă – Rusia), ClearBank (bancă), Telenor CEE (operator telecom cu circa 9 milioane de clienţi).
În cadrul tranzacţiei cu CME, PPF s-a înţeles să plătească cu 30% mai mult decât valoarea din piaţă a acţiunilor CME din primăvară, când grupul de televiziuni a anunţat că evaluează mai multe alternative pentru viitorul companiei.
CME şi-a început activitatea la începutul anilor ’90, compania fiind fondată de antreprenorul american Ronald Lauder, fost ambasador al SUA în Austria şi fiul celei care a creat celebrul brand de cosmetice Estee Lauder.
În România, Ronald Lauder s-a asociat în anii ’90 cu antreprenorul român Adrian Sârbu, cel care a creat Pro TV. Adrian Sârbu a ieşit total din CME şi din Pro TV în 2013.
Grupul CME este controlat de AT&T după o tranzacţie ulterioară pe piaţa din SUA, în cadrul căreia acesta a fost preluat de la Time Warner.
În 2018 veniturile nete ale CME au fost de 703 mld. dolari, cu un profit operaţional de 222 mld. dolari. Canalele de televiziune din România ale grupului au avut venituri de 201 mld. dolari, cu un profit operaţional de 85,7 mld. dolari.
CME i-a avut consultanţi financiari în această tranzacţie pe Allen & Company şi Bank of America Merrill Lynch, iar ca consultant juridic pe Convington & Burling LLP.
„Achiziţia CME cu activele sale media în cinci ţări europene va completa şi va consolida în continuare operaţiunile noastre de telecomunicaţii din Europa Centrală şi de Est. Dorim să valorificăm sinergiile naturale dintre crearea de conţinut şi distribuţia acestuia, cu scopul de a dezvolta în continuare afacerile noastre de telecomunicaţii şi mass-media. CME este o organizaţie sănătoasă şi bine condusă şi nu intenţionăm să aducem modificări semnificative la nivelul operaţiunilor sale“, a comentat Peter Kellner anunţul privind achiziţia CME.
Consultantul financiar al PPF în această tranzacţie a fost banca de investiţii americană JPMorgan, iar consultant juridic a fost casa de avocatură White & Case LLP.
Băncile franceze BNP Paribas şi Société Générale au fost consultanţi în atragerea finanţării, iar împrumutul de 1,15 miliarde euro a fost dat de băncile BNP Paribas, Credit Agricole CIB, Credit Suisse, HSBC, Société Générale şi UniCredit.
În ultimii ani, PPF s-a axat în România pe tranzacţii imobiliare, cumpărând două clădiri de birouri de lângă guvern – Metropolis şi Crystal Tower.
Întrebat de Business Magazin care sunt planurile miliardarului ceh cu activele CME, în special cu cele din România, şi dacă are în vedere vânzarea unora dintre ele, PPF transmite că „nu este nevoie de schimbări majore la nivelul operaţiunilor”.
„Procesul de achiziţie a CME este abia la început. Va mai dura câteva luni până când procesul va fi complet şi PPF va controla companiile CME. Însă PPF consideră că businessul CME este sănătos, bine gestionat şi că nu este nevoie de schimbări majore la nivelul operaţiunilor. Vom proceda aşa cum facem mereu, vom analiza performanţa, vom adăuga expertiză acolo unde este nevoie, dar nu a fost niciodată stilul PPF să schimbăm totul”, transmite compania controlată de Petr Kellner, la solicitarea Business Magazin.
Reprezentanţii PPF au adăugat că activele CME vor avea un rol important în portofoliul lor şi că vor continua să dezvolte businessul media.
„Achiziţia CME este o oportunitate unică de investiţii într-unul dintre cei mai mari producători de conţinut din regiunea Europei Centrale şi de Est. Cumpărăm o companie media sănătoasă şi bine gestionată, cu o cotă de piaţă ridicată, cu audienţă, şi intenţionăm să dezvoltăm în continuare businessul, care va avea un rol important în portofoliul nostru.”
Tag: proprietar
-
Cine este miliardarul ceh Petr Kellner, noul proprietar al ProTV
-
Luxul nu dezamăgeşte nici în vremuri grele: Grupul LVMH, din spatele Louis Vuitton şi Bulgari, a ajuns la venitui de 13 miliarde euro în ultimele trei luni
Grupul LVMH, proprietarul unor branduri precum Louis Vuitton, Dior, Moet & Chandon şi Bulgari, a raportat o creştere de două cifre la nivelul veniturilor din T3 2019, în ciuda tensiunilor comerciale, potrivit FT.
Proprietarul Dior şi Bulgari a anunţat că vânzările au crescut cu 11% de la an la an în mod organic, ajungând la 13,3 miliarde de euro, în comparaţie cu o estimare de creştere de 8,8% până la 12,7 miliarde euro – generată de analişti.
LVMH susţine că Europa şi SUA au făcut „progrese semnificative” în ultimele trei luni, în timp ce piaţa din Asia a performat bine „în ciuda unui context dificil în Hong Kong”.
Rezultatele vin în contextul tensiunilor politice ridicate dintre cetăţenii din Hong Kong şi cetăţenii din China – în contextul în care cetăţenii teritoriului semi-autonom aflat sub suveranitate chineză protestează încă din luna iunie împotriva regimului de la Beijing.
Investitorii încearcă să anticipeze cât de mult scăderea cererii de lux din Hong Kong va afecta piaţa din China în general.
Divizia de fashion şi produse din piele, cea mai mare divizie a grupului, a crescut cu 19%, condusă de vânzări peste aşteptări în brandurile Louis Vuitton şi Dior. Între timp, divizia de vinuri şi spirtoase a crescut cu 8%, cosmetice şi parfumuri cu 7% în timp ce vânzările de bijuterii şi ceasuri au crescut cu 5%.
Asia, fără Japonia, reprezintă cea mai mare piaţă pentru LVMH şi aduce o treime din veniturile grupului, în comparaţie cu 25% generate de piaţa din SUA, şi sub o cincime generate de Europa, fără Franţa.
Creşterea din piaţa din Asia a fost de 18% pe primele şase luni 2019.
Acţiunile LVMH au crescut cu 40% anul acesta dar stagnează în ultimele patru luni, reflectând emoţiile investitorior legate de războiul comercial şi protestele din Hong Kong.
-
Proprietarul Dacia construieşte un rival pentru Tesla. Maşina cu care vrea să doboare recorduri de vânzări
Proprietarul Dacia se gândeşte să lanseze un nou automobil electric, mai mare decât modelul actual Zoe, care să concureze cu rivali precum Model 3 de la Tesla sau ID.3 de la Volkswagen.
Noul automobil ar putea fi produs pe o platformă comună cu Nissan şi Mitsubishi Motors Corp., a declarat directorul comercial pentru automobile electrice de la Renault, Emmanuel Bouvier.
“Lucrăm la dezvoltarea unei game de modele astfel încât să acoperim toate segmentele cu automobile electrice”, a spus Bouvier, adăugând că noul vehicul ar putea fi o versiune electrică a unui model existent. “Este prea devreme să spunem că vom concura direct cu Tesla dar evident că intenţionăm să acoperim o gamă mai largă din piaţă”, a mai spus Bouvier, potrivit Agerpres.
Renault şi Nissan au fost printre primii constructori auto generalişti care au oferit vehicule electrice precum Renault Zoe şi Nissan Leaf însă aceste modele nu au componente majore comune. Perspectiva ca alianţa Renault-Nissan-Mitsubishi să producă noi modele în comun a fost pusă sub semnul întrebării după prăbuşirea fostului lider Carlos Ghosn.
În prezent, constructorii auto încep să îşi extindă oferta de vehicule electrice pentru a ţine pasul cu noile norme mai stricte privind emisiile poluante. Chiar dacă vânzările sunt în creştere, vehiculele electrice sunt în continuare un produs de nişă deoarece cumpărătorii sunt descurajaţi de preţurile mari, raza de acţiune limitată şi numărul redus de staţii de încărcare. Acest lucru ar putea să se schimbe după ce în reprezentanţe vor ajunge noi model precum Peugeot 208 sau ID.3 de la Volkswagen care costă fiecare aproximativ 30.000 de euro.
Renault, care anul viitor va lansa o nouă versiune a modelului electric Zoe cu o autonomie extinsă, lucrează de asemenea şi la un vehicul electric mai accesibil, a dezvăluit Bouvier. Potrivit acestuia, modelul electric low-cost K-ZE construit pentru piaţa din China şi bazat pe modelul Kwid, ar putea fi eventual utilizat pentru a produce un vehicul electric european care să fie accesibil, scrie stirileprotv.ro
-
Cum a ajuns un fermier, din greşeală, proprietarul unui castel construit în urmă cu 800 de ani
După ce a achiziţionat-o, a realizat că, din greşeală, pe actul proprietăţii fusese inclus şi un cunoscut castel construit în urmă cu 800 de ani, în secolul XIII – Carreng Cennen – situat pe un deal din Carmarthenshire, Wales. Compania care le vânduse terenul şi-a dat seama imediat de eroare şi a încercat să cumpere castelul înapoi, argumentând că noul proprietar nu va putea să-l îngrijească, însă acesta a refuzat.
Parţial distrus în timpul războiului rozelor din 1461, Carreg Cennen a fost numit „cea mai romantică ruină” de către publicaţia Countryfile şi este, totodată, o cunoscută destinaţie pentru nunţi, devenind din ce în ce mai populară, de la an la an.
Bernard Llywellyn, ginerele familiei Morris, a deschis aici, împreună cu soţia sa, o cafenea, un magazin de suveniruri şi o clădire adiacentă pentru evenimente. Pe lângă nunţi, aici mai sunt organizate excursii şcolare, iar elevii vizitează, de asemenea, şi ferma.
Llywellyn spune că a fost asaltat cu nenumărate oferte atât pentru castel cât şi pentru fermă, însă insistă să păstreze proprietatea, asemeni socrului său. „Acesta este căminul familiei noastre, nu vrem să îl vindem. Este locul în care a crescut soţia mea, aici au crescut copiii noştri, iar nepoţii îl adoră”, spune el, citat de Daily Mail.
-
Proprietarul unui restaurant, care a angajat un om al străzii, recunoaşte că a fost „naiv şi prost” când a făcut acest lucru
În mai, Gary Usher, în vârstă de 37 de ani, i-a oferit lui Derek, un om al străzii, un loc de muncă în restaurantul său din Manchester, un bistro numit Kala. Într-o seară, când pleca de la serviciu, bărbatul l-a abordat şi i-a cerut nişte bani. Usher i-a spus că nu are cash, iar în preajmă nu era niciun ATM, aşa că Derek l-a întrebat: „Ai cumva un loc de muncă?” Uimit de întrebare, Usher i-a spus că, întâmplător, chiar avea o poziţie liberă.
Acum recunoaşte că a fost „naiv şi prost” când l-a angajat pe acesta, scrie Daily Mail. Dar nu pentru că bărbatul ar fi făcut ceva greşit.
Usher a declarat pentru Radio 5 live că bărbatul a rămas timp de câteva săptămâni, apoi a plecat să îşi resolve anumite probleme. „Pentru moment trebuie să se focuseze pe el însuşi. Când va reuşi să îşi rezolve problemele, e binevenit să se întoarcă în oricare dintre restaurantele noastre, din orice oraş doreşte.”Derek nu este prima persoană căruia Usher îi oferă un loc de muncă. Dar este primul care chiar a venit să lucreze. Usher, care a lucrat cu organizaţia caritabilă Barnabus din Manchester, a spus că a plătit o cameră de hotel pentru Dereck timp de o săptămână, înainte de a acţiona ca garant pentru ca acesta să poată închiria o locuinţă.
El a adăugat: „Am fost naiv şi prost să îl angajez. Ar fi trebuit să pun situaţia în perspectivă şi să obţin mai mult ajutor profesionist în acest sens”, referindu-se la faptul că Derek nu avea nici măcar acte. „Cum te descurci cu provocările logistice de a avea un angajat nou care poate să nu aibă acces la o bancă, la un duş sau la o maşină de spălat?”
-
Proprietarul unui restaurant, care a angajat un om al străzii, recunoaşte că a fost „naiv şi prost” când a făcut acest lucru
În mai, Gary Usher, în vârstă de 37 de ani, i-a oferit lui Derek, un om al străzii, un loc de muncă în restaurantul său din Manchester, un bistro numit Kala. Într-o seară, când pleca de la serviciu, bărbatul l-a abordat şi i-a cerut nişte bani. Usher i-a spus că nu are cash, iar în preajmă nu era niciun ATM, aşa că Derek l-a întrebat: „Ai cumva un loc de muncă?” Uimit de întrebare, Usher i-a spus că, întâmplător, chiar avea o poziţie liberă.
Acum recunoaşte că a fost „naiv şi prost” când l-a angajat pe acesta, scrie Daily Mail. Dar nu pentru că bărbatul ar fi făcut ceva greşit.
Usher a declarat pentru Radio 5 live că bărbatul a rămas timp de câteva săptămâni, apoi a plecat să îşi resolve anumite probleme. „Pentru moment trebuie să se focuseze pe el însuşi. Când va reuşi să îşi rezolve problemele, e binevenit să se întoarcă în oricare dintre restaurantele noastre, din orice oraş doreşte.”Derek nu este prima persoană căruia Usher îi oferă un loc de muncă. Dar este primul care chiar a venit să lucreze. Usher, care a lucrat cu organizaţia caritabilă Barnabus din Manchester, a spus că a plătit o cameră de hotel pentru Dereck timp de o săptămână, înainte de a acţiona ca garant pentru ca acesta să poată închiria o locuinţă.
El a adăugat: „Am fost naiv şi prost să îl angajez. Ar fi trebuit să pun situaţia în perspectivă şi să obţin mai mult ajutor profesionist în acest sens”, referindu-se la faptul că Derek nu avea nici măcar acte. „Cum te descurci cu provocările logistice de a avea un angajat nou care poate să nu aibă acces la o bancă, la un duş sau la o maşină de spălat?”
-
Povestea tristă a unui tânăr care a mers 32 de kilometri pe jos că să nu întârzie la locul de muncă în prima zi. Reacţia şefului a fost una la care nimeni nu se aştepta
Proprietarul unui business din Statele Unite i-a oferit unui angajat, drept cadou, o maşină nouă. Gestul a venit ca urmare a faptului că angajatul în cauză străbătuse 32 de kilometri pe jos ca să nu întârzie la prima zi de muncă.
Maşina lui Walter Carr s-a stricat la scurt timp după ce acesta plecase de acasă, din suburbiile oraşului american Birmingham. El şi-a continuat drumul pe jos, în speranţa că va ajunge la birou în timp util.
La un moment dat, un poliţist l-a oprit şi i-a cerut să se identifice; mişcat de povestea tânărului, ofiţerul i-a cumpărat mâncare şi l-a dus cu maşina pe scurta distanţă rămasă.
Câteva zile mai târziu, CEO-ul companiei a venit să facă cunoştinţă cu noul său angajat. Impresionat de poveste, el i-a oferit tânărului un Ford Escape din 2014. “Am fost cu adevărat atins de cele întâmplate”, a declarat celor de la BBC Luke Marklin, proprietarul companiei. “Are toate calităţile unui angajat desăvârşit.”
O companie online, demarată de cei care au aflat povestea lui Walter Carr, a dus la strângerea a peste 50.000 de dolari.
-
Cum vrea un spaniol să atragă noi locuitori în oraşul în care trăieşte
Fost arhitect şi deţinător de galerie de artă, Miguel Tugores a venit cu ideea de a atrage atenţia asupra localităţii prin artă şi muzică, scrie BBC. A obţinut de la primărie dreptul de a renova şi folosi palatul ducal din localitate, lăsat în paragină de multă vreme, organizând expoziţii în el, şi, de asemenea, a creat un festival de muzică, care anul acesta culminează cu o producţie a operei lui Giuseppe Verdi, „Aida”. Tugores consideră că astfel poate pune oraşul pe harta împătimiţilor de operă, care nu se dau în lături să călătorească spre diverse destinaţii din lume unde se montează spectacole care îi interesează.
-
Bulgarii vor să dea peste cap piaţa de asigurări auto din România. Proprietarul Euroins: preţurile la poliţe vor scădea semnificativ
“Folosind această abordare, pot fi acordate reduceri semnificative, iar asigurarea Casco devine mai accesibilă”, potrivit informaţiilor transmise de Euroins.Atunci când se achiziţionează poliţa de asigurare, asiguraţii decid ce sumă sunt dispuşi să plătească în mod direct în cazul daunelor (franşiza), înainte ca asigurătorul să acopere costul acestora. -
Povestea economistului român care a cumpărat o BISERICĂ veche de 800 de ani iar în ce a transformat-o a uimit pe toată lumea
A cumpărat o bserică veche, ruinată, de pe insula Murano, şi a transformat-o într-un adevărat colţ de rai. Ion Cafadaru, originar din Dărmăneşti, Dâmboviţa, este acum proprietarul unei biserici de patrimoniu UNESCO şi a învăţat meşteşugul producerii sticlei de Murano, scrie Gazeta Dâmboviţei.Ecomonist de profesie, a ales drumul Italiei atunci când s-a căsătorit cu o italiancă. Pe tânărul român îl aştepta în Italia un destin pe care mulţi l-ar numit spectaculos, clădit pe ruinele unei biserici vechi de 800 de ani.
Santa Chiara, o biserică celebră în anii de glorie a sticlei de Murano, era acum în ruină. Cu banii obţinuţi din vânzarea afacerii pe care o avea în România, Ion a cumpărat ruinele bisericii Santa Chiara Murano. ”Noi nu am cumpărat o locaţie, am cumpărat o semnificaţie”, a declarat românul.
Cinci ani a muncit cu fratele, cel mai bun prieten şi socrul pentru a reconstrui lăcaşul. Fiind o clădire de patrimoniu UNESCO, reconstrucţia s-a făcut manual, din materiale de epocă. Constructorii italeni au fugit de proiect, considerându-l imposibil de realizat.„Eu cred că biserica e specială. În toţi aceşti ani, toate greutăţile am reuşit să le trecem fără nici măcar o răceală. Nu am avut nici un accident de muncă. Totul a decurs ca o tabără de vară.” spune Cafadaru.
Santa Chiara Murano este, astăzi, o bijuterie care găzduieşte o colecţie impresionantă de obiecte din sticlă Murano, realizate de român. Acesta a făcut ucenicie pe lângă ultimii meşteri sticlari ai insulei şi a învăţat tainele unui meşteşug vechi. A aşezat un cuptor de sticlă chiar în biserică unde realizează demonstraţii pentru turiştii care trec pragul bisericii. Cuptorul de sticlă face parte tot din sufletul bisericii care a găzduit în urmă cu 200 de ani cea mai mare fabrică de sticlă din insula Murano.Românul a ajuns un reper pentru insula italiană. Televiziuni internaţionale au realizat documentare despre insulă şi meşteşugul sticlăriei, care l-au avut în prim plan pe dâmboviţeanul care a ajuns un ambasador al sticlei de Murano în lume.