2010 vine cu o frumoasa recolta de documentare, iar noi l-am
ales pe cel mai emotionant dintre toate. Un fel de “Calea
Imparatului” asiatic (asemanarea priveste doar succesul de casa),
dar nu cu pinguini, ci cu un bou. Regizorul spune povestea unui
fermier varstnic, a carui comunicare cu animalul care l-a ajutat la
muncile campului mai bine de 30 de ani este cat se poate de
emotionanta. Doua milioane de bilete vandute in Coreea de Sud si
nenumarate premii ale publicului primite la festivalurile din toata
lumea sunt o garantie demna de luat in seama, ca si declaratia
regizorului Lee Chung-ryou, care spune ca e mult mai rau sa fii
uitat decat sa mori.
Sa castigi la doar 19 ani trei premii ale categoriei Quinzaine
des Réalisateurs a festivalului de la Cannes nu este de ici, de
colo, mai ales cand filmul iti este aplaudat timp de zece minute in
sir la sfarsitul proiectiei. Canadianul Xavier Dolan, care scrie,
regizeaza si joaca in filmul cu titlul cel mai frapant al
festivalului, “J’ai tué ma mére“, a avut nevoie de trei ani
(scenariul in parte autobiografic a fost scris la 16 ani) ca sa-l
termine. Inca nu stim cat de literal ar trebui luata declaratia din
titlu, cert este ca debutul lui Dolan exploreaza relatia extrem de
parsiva a protagonistului cu iritanta lui mama. Filmul a
reprezentat Canada la premiile Oscar, dar n-a fost ales pe lista
scurta. {tim cum e, ca nici “4 luni, 3 saptamani si doua zile” n-a
fost.