Tag: premiere

  • Gala CEO Awards, expresia admiraţiei: Business MAGAZIN i-a premiat pe cei mai admiraţi CEO din România

    Câteva sute de invitaţi, o dublă aniversare, un panel-fulger şi dezvăluirea numelor celor mai admiraţi CEO din România sunt reperele ediţiei cu numărul 10 a galei CEO Awards din 2019. În fiecare an, evenimentul recunoaşte performanţele acelor CEO care au câştigat respectul colaboratorilor, al partenerilor de afaceri, al angajaţilor şi – de ce nu? – al concurenţilor.

    În cadrul ediţiei de anul acesta a evenimentului CEO Awards, am avut o aniversare dubla: 15 ani de la lansarea primei ediţii a Business MAGAZIN şi 10 ani pentru catalogul 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA.

    Realizat pe baza voturilor primite de la peste 500 de reprezentanţi ai mediului local de afaceri, acesta nu este un simplu clasament, ci un barometru al exemplelor de lideri de pe scena businessului românesc.

    Şi anul acesta, în cadrul galei CEO Awards, am aplaudat performanţele acelor CEO care şi-au câştigat respectul şi admiraţia în rândul colaboratorilor sau a partenerilor de afaceri şi s-au făcut recunoscuţi pentru implicarea lor în cadrul companiei, dar şi prin reuşitele aduse pentru aceasta.

    Am acordat premii prin care să recunoaştem performanţele pentru primii 10 lideri din clasamentul 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA.

    1.      Daniel Dines, CEO şi cofondator al UiPath

    2.      Roxana Maftei, proprietar Farmacia Tei

    3.      Dragoş Pavăl, preşedinte şi cofondator Dedeman

    4.      Iulian Stanciu, fondator eMAG

    5.      Vladimir Sterescu, country manager, CGS România

    6.      Cristina Bâtlan, proprietar Musette

    7.      Laura Ţeposu, cofondator şi director de dezvoltare Libris.ro

    8.      Affan Yildirim, General Manager, Anchor Grup

    9.      Frank Wagner, CEO, Lidl România

    10.  Florin Talpeş, CEO şi cofondator Bitdefender

    Anul acesta, au aderat la obiectivul nostru a găsi cei mai admiraţi CEO din România reprezentanţii platformei de resurse umane undelucram.ro, care au ajutat la realizarea platformei de votare prin care s-a realizat clasamentul admiraţiei.

    Anuarul 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA, în care veţi regăsi clasamentul complet, va fi disponibil pe piaţă şi distribuit abonaţilor începând de luni, 28 octombrie. 

  • Analistul premiat pentru cele mai exacte estimări macroeconomice din România estimează o creştere economică de 3,5% pentru 2019

    Csaba Bálint, analist macroeconomic OTP Bank, a fost premiat de organizaţia internaţională de cercetare economică Consensus Economics pentru cele mai exacte estimări macroeconomice din România, potrivit unui anunţ oficial al băncii.

    „2018 ne-a purtat printr-o serie de surprize atât de ordin legislativ, cât şi macroeconomic, şi ne-a determinat să fim mereu în priză şi să evaluăm constant efectele locale pentru tendinţele observate la nivel internaţional. În contextul în care politicile monetare, macroeconomice şi modificările legislative au determinat opinia publică, consumatorul, să se informeze mai mult şi să se educe din punct de vedere economic şi financiar, consider că analizele macroeconomice reprezintă un reper important şi trebuie să reprezinte cât mai bine realităţile pieţei locale”, a declarat Csaba Bálint, Analist Macroeconomic OTP Bank România.

    Pentru anul 2019, analistul OTP Bank estimează o creştere a PIB-ului de 3,5%, similar cu anii anteriori, în care consumul gospodăriilor ar putea fi din nou principalul motor de creştere.

    Referitor la ratele de referinţă BNR, Balint consideră că ar putea rămâne la acelaşi nivel în anul 2019, însă pe termen mediu ar putea fi necesară o creştere modestă a ratei dobânzii pentru a menţine inflaţia bine ancorată de ţintă.

    „Politicile fiscale pro-ciclice şi neortodoxe, precum şi deficitul de cont curent relativ ridicat şi în creştere, semnalează acumularea de vulnerabilităţi. Prin urmare, este de aşteptat ca BNR să rămână în continuare deosebit de vigilentă”, crede analistul.

    În acest context, el consider că ritmul de creştere economică va continua să se diminueze în continuare în toate economiile cheie ale lumii, fără a intra într-o adevărată recesiune în acest an.

    Programul Forecast Accuracy Awards, dezvoltat de Consensus Economics, recunoaşte realizările unui grup restrâns de experţi economişti în prognoza, care au realizat cele mai exacte estimări cu privire la evoluţia produsului intern brut şi a inflaţiei în ţara în care activează, în anul 2018.

    În procesul de evaluare a analizelor macroeconomice pentru Forecast Accuracy Awards, Consensus Economics ia în considerare prognozele furnizate de analişti în decurs de 24 de luni. Pentru evaluarea exactităţii pentru anul 2018, au fost luate în considerare proiecţiiile colectate în perioada ianuarie 2017 – decembrie 2018.

     

     

  • Un tânăr din Ghidici face furori în Marea Britanie, după ce a fost premiat de regina Elisabeta a II-a pentru rezultate excelente la învăţătură

    Cornel Micu are 20 de ani şi a ajuns să fie premiat cu medalia de aur de către Majestatea Sa, regina Elisabeta a II-a ca urmare a rezultatelor excepţionale obţinute ca elev în ultimul an de liceu la KES Academy Sixth Form, la Imperial College din Londra, unde a urmat specializarea Inteligenţă Artificială, din cadrul domeniului Informatică.
     
    “A fost un eveniment minunat, ceva de neuitat pentru mine si familia mea. A fost si bunica mea de la Ghidici  alaturi de mine, mi-am dorit foarte mult asta”, a declarat Cornel Micu pentru Ziarul de Craiova.
     
    Povestea lui Cornel Micu este însă una mult mai interesantă de atât. Tânărul doljean a ajuns să studieze la Londra după o oprire de câţiva ani prin Italia.
     
    Părinţii lui Cornel lucrează în domeniul medical. Au plecat din tară în 2003, după absolvirea studiillor in domeniul medical. Pentru că salariile erau mici aici, au hotărât să meargă la muncă în Italia. Zis şi făcut. Numai că mic fiind la acel timp, Cornel a rămas acasă la Ghidici cu bunicii. Situaţia s-a menţinut până la vârsta de şase ani când micuţul Cornel a fost luat de părinţi în Italia. În doar câteva luni a învăţat italiană şi a mers la şcoală. Mereu a fost printre primii din clasă, iar la examene a obşinut mereu cele mai mari note.
     
  • Omer Tetik, director general / Banca Transilvania – premiat la GALA CEO AWARD 2018 – VIDEO

    Carte de vizită
    ¶  Ömer Tetik are mai bine de 20 de ani de experienţă în domeniul bancar şi a fost numit CEO al Băncii Transilvania după mai bine de un an de căutări din partea consiliului de administraţie al băncii, condus de Horia Ciorcilă
    ¶  De la preluarea mandatului de conducere, Banca Transilvania a avansat în clasamentul instituţiilor de profil de pe plan local şi a ajuns pe poziţia a doua din punctul de vedere al activelor deţinute, care au ajuns în 2017 la peste 59 de miliarde de lei
    ¶  Consideră că empatia este cea mai importantă calitate a unui lider
    ¶  Pentru a se asigura că evoluează în continuare, spune că învaţă permanent, inclusiv de la colegi, clienţi, alţi lideri şi oameni de succes