BusinessMagazin

Tag: practica

  • Peste 11.000 români optează pentru studiile în străinătate în fiecare an

    Potrivit datelor furnizate de UNESCO Higher Education Statistics, în ultimii 2 ani, numărul celor care aleg programe de studiu în străinătate a crescut cu 6 procente. Începând cu anul academic 2017, peste 35.000 de români au statut de studenţi internaţionali, 90% dintre ei fiind înscrişi la universităţi din Europa. Aceste date poziţionează România pe locul 5 în topul ţărilor din Uniunea Europeană cu cei mai mulţi studenţi care învaţă în străinătate, după Germania, Franţa, Italia şi Grecia.

    România sau străinătate?

    Cifrele par copleşitoare, însă potrivit statisticilor realizate de către organizatorii RIUF – The Romanian International University Fair tot mai mulţi tineri români caută atât programe de studiu în România, cât şi în străinătate. Dintre vizitatorii care au participat la RIUF, în ultimii 2 ani (aproximativ 44.000 tineri), 37% sunt decişi să urmeze un program de studiu în străinătate, 11% caută programe de studiu doar în România, iar 52% vor să studieze în străinătate, dar acceptă ideea de a studia în România dacă găsesc un program de studiu potrivit.

    Destinaţiile de studiu preferate sunt Marea Britanie, Danemarca, USA, Germania şi Olanda

    Aceleaşi statistici realizate de cel mai mare târg de universităţi din Europa de Sud şi de Est, ne arată că Marea Britanie este de departe prima opţiune în rândul celor care doresc să urmeze un program de licenţă, masterat sau MBA în străinătate. Peste 62% dintre participanţii de la târg şi-au manifestat interesul de aplica la o universitate britanică, fiind apoi urmată de Statele Unite ale Americii (42%), Danemarca (32%), Germania (32%), Olanda (31%), Norvegia (22%) şi Elveţia (19%)*. 

    Împrumuturi şi surse de finanţare pentru studenţii români

    Sistemul academic din străinătate oferă surse de finanţare sau împrumuturi guvernamentale, care să acopere o parte din cheltuieli sau taxa de şcolarizare. De exemplu, cei care optează pentru un program de licenţă sau de masterat în Marea Britanie pot obţine un împrumut guvernamental, care asigură integral taxa pe parcursul anilor de studiu. Rambursarea ambelor împrumuturi se face în condiţii foarte avantajoase pentru absolvenţi şi doar în momentul în care sunt angajaţi şi câştigă un anumit venit anual. Aceştia vor rambursa doar o fracţiune din venitul lor ce depăşeşte acel prag de venit minim anual.

    Similar, un astfel de împrumut este pus la dispoziţie studenţilor în Olanda, unde taxa de şcolarizare este de aproximativ 2.000 EURO/an. În alte ţări, tinerii nu au nevoie de accesarea unui împrumut, deoarece studiile sunt gratuite (Suedia, Danemarca) sau percept taxe minime (Germania, Franţa).

    Un număr record de universităţi ajung în România pe 7 şi 8 octombrie

    Pe 7 şi 8 octombrie, peste 120 de universităţi revin în România în cadrul RIUF – The Romanian International University Fair, care va avea loc la Sala Palatului din Bucureşti. Ajuns la cea de-a XXI-a ediţie, RIUF pune faţă în faţă profesorii şi recrutorii universităţilor cu tinerii care doresc să devină studenţi internaţionali. Reprezentanţi ai mediului academic din Olanda, Franţa, Austria, Germania, România, Spania, SUA, UK, Danemarca şi Elveţia vor fi prezenţi în cele două zile de eveniment, pentru a promova ofertele educaţionale ale universităţilor. 

  • Ce e mai important decât maşina de lux

    În ultimii ani, în domeniul echitaţiei s-a petrecut o veritabilă explozie, acest sport devenind tot mai popular în rândul românilor. Dincolo de pasiunea pentru cai, mai mulţi antreprenori au decis să dezvolte businessuri pe baza acestei tendinţe, înfruntând parcă starea în care se află hergheliile din România. Centrele de agrement din domeniu s-au înmulţit în ultimii ani, dar costurile pentru practicarea echitaţiei nu sunt mici, nici pentru întreţinerea cailor, iar pentru performanţe în concursuri sumele necesare sunt ameţitoare. Cât de profitabile sunt centrele de echitaţie sau afacerile de turism ecvestru?

    Îmi aduc bine aminte de prima mea experienţă pe şaua unui cal: să fi avut vreo 7 sau 8 ani, iar părinţii s-au gândit să ne ducă, pe mine şi pe sora mea, la un centru de echitaţie. La vremea respectivă era ceva destul de rar, ţin minte că am stat o bună perioadă de timp pe bancheta din spate a maşinii până să ajungem acolo; odată ajuns, însă, am fost fascinat de frumuseţea şi nobleţea cailor. Nu mi-am închipuit că o să ajung, mulţi ani mai târziu, să scriu despre popularitatea tot mai mare a acestui sport.

    Deşi nu am mai mers de multe ori la un centru de echitaţie, fascinaţia mea pentru cai a rămas aceeaşi. Pare, de altfel, că tot mai mulţi români încep să împartă sentimente de acelaşi tip. Dincolo de pasiune, însă, calul poate fi şi un business – mai profitabil sau mai puţin profitabil.

    Cele mai recente date ale Ministerului Agriculturii, din luna iunie a acestui an, arată că în România există puţin peste 511.000 de cai; dintre aceştia, doar 2.500 aparţin unor companii sau asociaţii private. Acesta ar trebui să fie, în teorie, numărul cailor folosiţi pentru echitaţie sau alte activităţi în cadrul centrelor de agrement. Numărul este însă mai mare, pentru că în România există un număr ridicat de pensiuni sau alte unităţi de agroturism ce oferă clienţilor posibilitatea de a se plimba pe cal, fără a declara aceste lucruri autorităţilor. La nivelul întregii ţări sunt în jur de 150 de centre de echitaţie şi tot mai mulţi români sunt interesaţi de acest sport. Astfel, creşte şi numărul celor care deţin cai pentru agrement, fie ca afacere, fie pentru uzul personal, în condiţiile în care doar cazarea unui cal costă în jur de 350 de euro pe lună. La care se adaugă însă tot felul de alte costuri – de pildă cele cu medicamente, cu antrenamentul sau cu participarea la concursuri.

    „Nici în visele mele cele mai optimiste nu am crezut că în ultimii trei ani va fi aşa un boom în dezvoltarea echitaţiei româneşti”, povesteşte Sorin Săveja, secretarul general al Federaţiei Ecvestre Române. „E ceva de necrezut, o veritabilă explozie, mai ales în zona Bucureştiului: cererea depăşeşte oferta cu mult, nu găseşti un loc unde să laşi un cal în pensiune”, argumentează Sorin Săveja.

    În afară de cluburile oficiale afiliate federaţiei, spune el, sunt numeroase cluburi private deţinute sau administrate de cascadori sau de persoane private. Între avantajele cluburilor care se afiliază la Federaţia Ecvestră Română, explică Săveja, în primul rând se numără faptul că astfel beneficiază de avantajele legii sportului şi nu sunt plătitoare de TVA. „Apoi, beneficiază de posibilitatea de a fi sponsorizate în limita legii, cu 6% – sigur, legea e foartă proastă, de asta călăria e în proporţie de 99,9% privată în România. Noi ne jucăm cu jucăriile altora; printr-un sistem educaţional pe care noi, ca federaţie, îl impunem, încercăm să ridicăm gradul de pregătire inclusiv în centrele de echitaţie. Persoanele pe care le vedeţi la televizor că prestează prin pensiuni nu au dreptul de practică decât dacă dau un examen şi au minimum un carnet de monitor, ca să nu mai zic instructor. Mai mult, la doi ani de zile trebuie să urmezi un curs scurt de verificare, altfel îţi pierzi dreptul de practică. Când organizăm un curs sunt cozi cât casa, pentru că ei răspund juridic; în călărie se poate întâmpla orice, de la a rupe un deget până la a omorî un om”, spune reprezentantul Federaţiei.

    Tot el povesteşte că în 2013, în Statele Unite s-a calculat numărul accidentelor în ramurile sportive; faţă de motociclism, călăria are un grad de risc de 27 de ori mai mare. „Sigur, era vorba de cazuri spitalizate: în călărie 40% din accidente sunt pe jos, nu călare; calul te loveşte, te muşcă, te împinge sau te calcă.”

  • Un tânăr de 23 de ani a avut o idee ciudată de afaceri, iar investitorii i-au dat 13 milioane de dolari ca să o pună în practică

    James Proud, un tânăr de 23 de ani din Statele Unite, este CEO-ul companiei Hello Inc., pe care tot el a fondat-o. 
     
    A venit cu ideea dezvoltării unui produs numit “Sense sleep tracker” care să monitorizeze condiţiile în care o persoană doarme, de la zgomotul ambiental până la temperatura emisă de corp în timpul somnului. Produsul se montează în dormitor la o distanţă cât mai apropiată de pat şi reţine toate aceste valori, dezvoltând apoi un ghid pentru îmbunătăţirea perioadei de repaus.
     
    Tânărul a pornit o campanie pe platforma de donaţii Kickstarter pentru a strânge 100.000 de dolari. Succesul a fost atât de mare, încât după 30 de zile proiectul primise 2,4 milioane de dolari. 
     
    Această sumă reprezintă însă doar o mică parte din fondurile de care compania dispune acum. Un grup de angel investors a observat cât de bine primită a fost ideea lui Proud şi a decis să îl finanţeze cu peste 10 milioane de dolari.
     
    “Cei mai mulţi oameni au zile în care nici măcar nu merg pe jos, însă toată lumea are nevoie de somn”, a declarat Proud pentru Business Insider. “Ziua ta este în mod direct influenţată de modul în care ai dormit”.
     
    Produsul se va vinde, conform celor de la Hello Inc., cu un preţ ce pleacă de la 129 de dolari.

  • Un tânăr de 23 de ani a avut o idee ciudată de afaceri, iar investitorii i-au dat 13 milioane de dolari ca să o pună în practică

    James Proud, un tânăr de 23 de ani din Statele Unite, este CEO-ul companiei Hello Inc., pe care tot el a fondat-o. 
     
    A venit cu ideea dezvoltării unui produs numit “Sense sleep tracker” care să monitorizeze condiţiile în care o persoană doarme, de la zgomotul ambiental până la temperatura emisă de corp în timpul somnului. Produsul se montează în dormitor la o distanţă cât mai apropiată de pat şi reţine toate aceste valori, dezvoltând apoi un ghid pentru îmbunătăţirea perioadei de repaus.
     
    Tânărul a pornit o campanie pe platforma de donaţii Kickstarter pentru a strânge 100.000 de dolari. Succesul a fost atât de mare, încât după 30 de zile proiectul primise 2,4 milioane de dolari. 
     
    Această sumă reprezintă însă doar o mică parte din fondurile de care compania dispune acum. Un grup de angel investors a observat cât de bine primită a fost ideea lui Proud şi a decis să îl finanţeze cu peste 10 milioane de dolari.
     
    “Cei mai mulţi oameni au zile în care nici măcar nu merg pe jos, însă toată lumea are nevoie de somn”, a declarat Proud pentru Business Insider. “Ziua ta este în mod direct influenţată de modul în care ai dormit”.
     
    Produsul se va vinde, conform celor de la Hello Inc., cu un preţ ce pleacă de la 129 de dolari.

  • Şcoală gratuită de programare ACADEMY+PLUS se deschide la Bucureşti cu 120 de locuri disponbile

    „Unică în peisajul educaţional din România, ACADEMY+PLUS îşi propune să ofere tinerilor pasionaţi de informatică şansa de a deveni adevăraţi profesionişti. Iar asta fără profesori, fără cărţi, gratuit şi fară diplome, într-un proces educaţional bazat pe un sistem de gamificare”, spune Daniela Buşcan, Program Director în cadrul ACADEMY+PLUS. „Metoda de învăţare aduce în prim-plan practica, munca în echipă şi colaborarea.  Pe scurt, un micro-mediu organizaţional în care cursanţii află din prima zi ce este acela un termen limită sau cum să colaboreze şi să se pună în valoare unii pe ceilalti”, adaugă aceasta. 

    Pentru a putea ocupa unul dintre cele 120 de locuri gratuite, disponibile în Bucureşti, fiecare candidat trebuie să treacă printr-un proces de selecţie, împărţit în trei etape.Şcoala propriu-zisă va începe în luna noiembrie, iar candidaţii acceptaţi în program vor studia trei proiecte obligatorii, după care vor putea alege dintre urmatoarele linii de specializare: Unix, Algoritmi, Computer graphics sau Web development, full stack. Programa are o structură de 21 de niveluri, însă nu presupune obligativitatea parcurgerii acestora în totalitate.

    „După aproximativ 6 – 9 luni, cursanţii ajung la nivelul de specialist IT junior, pregătire mai mult decât suficientă pentru a putea fi angajaţi. De asemenea, îi susţinem pe cursanţi să îşi găsească rapid job-uri în industria IT. ACADEMY+PLUS se alătură, aşadar, eforturilor care susţin educaţia în IT, vizând să crească anual numărul de persoane pe care le specializează în acest domeniu. Finanţarea vine din mediul privat, de la companii care ne sponsorizează”, mai spune Daniela Buşcan.

    ACADEMY+PLUS face parte din reţeaua internaţională a École 42 din Paris, unul dintre cele mai îndrăzneţe proiecte de formare profesională din lume, cu centre în Paris, Kiev, Chişinau, Johannesburg şi Fremont, Silicon Valley. În 2014, ACADEMY+PLUS a deschis la Cluj-Napoca o şcoală de programare gratuită, România fiind astfel prima ţară din reţea care a crezut în metoda revoluţionară a şcolii din Paris. De atunci, dintre 198 de cursanţi formaţi la Cluj în perioada 2014 – 2016, 110 au fost absorbiţi de piaţă şi angajaţi de companii cu profil IT, fie din zona de servicii, fie din zona de produs. Majoritatea cursanţilor din program au vârste cuprinse între 16 şi 35 de ani, cei mai mulţi fiind proaspăt absolvenţi de BAC şi studenţi care vor să îşi crească nivelul de cunoştinţe în zona practică. 

     

  • Studiu: 7 din 10 români practică agricultura urbană; 50% aleg balconul pentru această activitate

    Dintre aceştia, peste jumătate aleg să cultive verdeţuri (57% respondenţi), în timp ce 39% cultivă fructe, iar 27% cultivă legume, unii combinând mai multe tipuri. Plantele cel mai des cultivate de români în urban sunt căpşunile (25%), lămâile (20%), urmate de roşii, cartofi, pătrunjel, cimbru şi rozmarin. Balconul este locul preferat pentru agricultură urbană de aproape 50% dintre români, în timp ce 14% cultivă în faţa blocului, 8% la periferia oraşului, iar restul nu găsesc un loc în oraş, orientându-se spre parcele din afara acestuia.

    În această direcţie, Kaufland România r lansează prima reţea de grădini urbane comunitare, transformându-şi acoperişurile, exteriorul parcărilor şi al magazinelor în spaţii verzi cultivate cu legume, fructe, arbuşti, plante aromatice şi flori, care pot fi folosite de comunitate. Proiectul „Grădinescu” constă într-o reţea de nouă grădini urbane comunitare, dintre care trei amplasate pe acoperişurile magazinelor Kaufland, patru în parcările sau în spatele magazinelor şi două în şcoli din Capitală.

    Primul magazin Kaufland cu acoperişul şi exteriorul deja transformate în grădini urbane este cel din bd-ul Bucureştii Noi, iar până la toamnă vor fi dotate şi cele din strada Barbu Văcărescu, din cartierele Tudor Vladimirescu, Apărătorii Patriei şi din şcoli.  Prima grădină urbană amenajată din cadrul magazinului din Bd-ul Bucureştii Noi are 2300 mp şi este destinată pentru a fi folosită de către comunitate. De aceea, Kaufland România lansează o invitaţie oamenilor din vecinătatea magazinului să vină să îşi adopte propria parcelă de grădină pe care să o îngrijească, sub îndrumarea specialiştilor de la Institutul partener, devenind astfel un membru al familiei „Grădinescu”. De asemenea, grădina va deservi şi ca spaţiu de învăţare pentru şcolile şi grădiniţele din zonă. . Pe lângă rolul estetic şi educativ, grădinile de pe acoperiş şi din exteriorul parcărilor aduc şi avantaje pentru mediul înconjurător, prin purificarea aerului şi reducerea poluării, a zgomotelor şi reglarea umidităţii.

    „Proiectul de grădini urbane „Grădinescu” oferă bucureştenilor posibilitatea de a se bucura de spaţii verzi aparent nefolosite în Capitală. Am identificat în 4 magazine Kaufland din Bucureşti spaţii pentru grădini, astfel încât elevii, vecinii şi toţi cei interesaţi să aibă un loc unde îşi pot cultiva o roşie, verdeaţă, să aibă grijă de flori şi plante, sau pur şi simplu să poată sta la iarbă verde. Suntem mândri de acest proiect pe care îl lansăm astăzi împreună cu ICPR şi vă invităm să ne bucurăm de aceste spaţii verzi”, declară Katharina Scheidereiter, responsabil CSR Kaufland România.

  • Gadget Review: Cu trotineta Nilox Doc Pro la plimbare prin oraş – VIDEOREVIEW

    + VITEZĂ

    + TRANSPORT ALTERNATIV

    –  DESTUL DE GREA
    –  PREŢ RIDICAT/EXISTĂ SOLUŢII ALTERNATIVE

    Potrivit ultimelor statistici, viteza medie de deplasare a maşinilor în Bucureşti a scăzut dramatic, acum plasându-se la circa 8 km pe oră. Astfel, soluţiile de transport alternativ precum bicicletele, trotinetele electricele sau skateboardurile devin alternative pentru persoanele care nu vor să stea în trafic.

    ”Este o pasăre? Este un avion? Nu! Este un adult pe o trotinetă în Bucureşti“ ar putea fi o replică dintr-un roman biografic despre perioada în care am testat trotineta electrică Nilox Doc Pro.

    Trotineta este uşor de utilizat şi oricine poate merge cu ea după puţin exerciţiu. Anterior nu am mers niciodată cu trotineta şi cu toate acestea nu am avut probleme în a învăţa să o controlez. Pentru a porni, tot ce trebuie să faci este să-ţi iei avânt, la fel ca şi în cazul unei trotinete normale, apoi apeşi pe acceleraţie. Şi te-ai dus! Utilizarea este destul de intuitivă şi după două-trei zile de mers chiar poţi face manevre mai riscante, precum întoarcerea în viteză şi menţinerea unui ritm al vitezei ridicat.
    Trotineta oferită de Quickmobile pentru testare are o viteză maximă de 20 km/oră şi are o autonomie de 20 km. Cu alte cuvinte, în trei-patru minute se poate ajunge din strada Nerva Traian nr. 3 (unde avem sediu) în Piaţa Unirii.

    Piaţa Romană – City Business Center (strada Nerva Traian) înseamnă între 3,5 şi 4 km parcurşi în funcţie de traseul ales. Această distanţă poate fi parcursă în 45 de minute pe jos, în 21 de minute cu autobuzul sau 10 minute cu maşina (fără trafic), potrivit Google Maps; cu trotineta electrică Nilox Doc Pro, durata drumului este de 25 de minute. Timpul ar fi putut fi îmbunătăţit, deoarece am prins câteva semafoare. O linie şi jumătate dintre cele cinci ale bateriei s-au consumat pe drumul metrou Eroilor – City Business Center, o rută de 4,2-4,5 km pe care o parcurgi în cam 55-60 de minute pe jos, 25-30 de minute cu transportul în comun şi 10-15 minute cu maşina (fără trafic). Cu trotineta am ajuns în fix 23 de minute de la gura de metrou până la intrarea în clădirea de birouri. Două linii au dispărut din autonomia bateriei. Producătorul menţionează un timp de încărcare de 2 ore, însă în timpul testului bateria trotinetei s-a umplut după 2 ore şi jumătate.

    Începeţi să vă faceţi o imagine legată de utilitatea acestui dispozitiv. Din păcate, trotuarele nu asigură o cursă fluentă tot timpul. Fie sunt ocupate de maşini, fie asfaltul nu este de cea mai bună calitate şi te cam zgâlţâi. În plus, bordurile mai înalte şi şanţurile mai adânci reprezintă un obstacol pentru trotinetă. O bicicletă se descurcă mult mai uşor în acest caz. Vorbesc despre trotuare deoarece nu am avut tot timpul curajul să ies pe şosele din motive evidente; totuşi, atunci când am îndrăznit să fac acest lucru nu am întâmpinat probleme.

    Oricum ar fi, zonele cu trotuare largi sunt cele mai practice, aşa cum este cazul celor de pe Bulevardul Unirii. Muzică în urechi, un apus de soare, trotuar cu suprafaţă lină şi vântul în plete sunt ingredientele unei seri excelente. De obosit nu oboseşti prea tare, pentru că nu depui foarte mult efort, dar trebuie luată în calcul şi transpiraţia, pentru că drumurile sunt prin soare, dar şi pentru că trotineta nu este tocmai uşoară. Nu e chiar recomandat să mergi la costum pe trotinetă.

    De reţinut este faptul că vei fi în centrul atenţiei. Absolut peste tot pe unde am mers toată lumea se uita mirată la mine şi trei persoane în trei zile m-au luat la întrebări despre trotinetă – cum merge, cât ţine bateria şi aşa mai departe.
    Trotineta Nilox Doc Pro ar fi putut avea un vitezometru, ca să vezi exact cât de rapid te deplasezi, altfel doar bănuieşti că atingi o viteză de 10-15km pe oră. De asemenea, poate şi sistemul de start ar fi putut fi îmbunătăţit. Alte trotinete se pot porni de pe loc, fără să fii nevoit să îţi iei avânt. 

    Este utilă? Merită investiţia? (Care nu este una de neglijat). Depinde de cât de mult vrei să scapi de transportul în comun şi distanţa dintre locul de muncă şi birou. Nu-ţi cumperi o trotinetă electrică pentru că vrei să faci sport, mişcare, ci o cumperi pentru că vrei o metodă alternativă de a te deplasa.

    Aşadar, dacă stai într-o arie de 5-6 km faţă de birou şi doreşti să scapi de maşină sau de autobuze, atunci o trotinetă electrică ar putea fi răspunsul; te poţi deplasa rapid, fără prea mult efort şi fără să mai stai în trafic. Iar vremea de la noi din ţară este destul de bună pentru a asigura numeroase zile pentru deplasare cu trotineta. Totuşi, dacă locuieşti mai departe faţă de birou, investiţia nu are sens, deoarece distanţa poate fi parcursă mai repede cu metroul sau autobuzul; în plus, la drumuri mai lungi, încărcătorul nu poate lipsi din bagaj, pentru că energia este insuficientă şi pentru drumul de întoarcere.

    Viteza maximă: 20 km
    Autonomie baterie: 20 km (mai putin de 20 km in teste)
    Capacitate baterie: 4400 mAh
    Greutate: 12 kg
    Greutate suportată: 100 kg
    Dimensiune roţi: 8 inchi
    Timp de încarcare baterie: 2 ore (2 ore şi 30 de min in test)

    Preţ recomandat: 3199 lei

  • „În mizeria din sănătatea românească, există oameni cu totul si cu totul extraordinari care, cumva, rezistă şi nu se cară din ţară”

    Medicii români care fac sacrificii pentru a lucra într-un sistem bolnav ar trebui scoşi în evidenţă şi mai mult, sprijiniţi. Un asemenea exemplu este şi cel prezentat de Ana Otilia Nutu pe Facebook:

    „In mizeria din sanatatea romaneasca, exista oameni cu totul si cu totul extraordinari, tineri, competenti, nespagari, atenti, empatici si care, cumva, rezista si nu se cara din tara. Sa nu uitam de asta atunci cand injuram la gramada sistemul sanitar din Romania.

    Am fost zilele trecute sa vorbesc cu un astfel de medic. Chestiune relativ minora, nu ma cunostea dinainte, nu aveam plic in mana, am convingerea ca doamna in cauza se comporta la fel cu orice om care ii trece pragul. A stat de vorba cu mine 2 ore, pe indelete, cu creion si hartie, sa-mi explice tot ca pentru prosti.

    La un moment dat, a sunat telefonul, am inteles din discutie ca doamna urma sa plece sa tina un curs undeva in afara Bucurestiului si incerca sa afle cum poate sa-si deconteze biletul de tren, daca singurul tren la ore potrivite e privat si nu CFR; daca nu se poate, pana la urma plateste ea cei 30 de lei. In lumea “medicilor spagari”, asta inseamna ca doamna nu are masina si ca pentru un medic tanar 30 de lei e o suma, socati-va, exista si astfel de medici.

    Mi-a completat de mana toata fisa, cu nume, prenume, data nasterii, apoi adresa de pe plicul de trimis analizele, in spitalele romanesti asta o face medicul, ca nu se gandeste nimeni sa angajeze pe cineva cu 8 clase sa completeze nenorocitele alea de foi si sa economiseasca timpul pretios al medicului ca sa se dedice mai bine relatiei cu pacientul. Si nici medicul de calitate nu-si exploateaza asistenta sau rezidentii ca sa faca munca de jos.

    Mi-a spus ca nu e nicio problema, face asta pentru fiecare pacient. Mi-a gasit locul cel mai bun de facut o analiza, mi-a gasit pretul cel mai mic pentru analiza in cauza, ca sa nu arunc banii aiurea si sa aflu exact ce ma intereseaza cu precizie maxima. Mi-a mai spus, cu mandrie, ca a reusit sa negocieze cu un laborator din afara sa proceseze analize pentru pacienti din Romania la pret redus si fara TVA.

    Sa nu va inchipuiti ca avea vreme de pierdut: inaintea mea avusese pacient dupa pacient de dimineata, fara pauza, fara pipi, fara timp de cafele, barfe sau sandvisuri. Mi-a povestit cum a aparut la un moment dat o prostie la TV si trei zile au sunat-o tot soiul de oameni sa-si faca o analiza inutila, adica e si genul de om care isi da pacientilor numarul de telefon, sa o sune toti nebunii si sa le explice tuturor de ce ce aud la TV e o tampenie.

    Din cum a decurs discutia, sunt convinsa ca atunci cand ajunge acasa doamna se pune pe citit sa se tina la curent cu tot ce a mai aparut in specialitatea ei. Nici nu vreau sa ma gandesc cu ce eforturi si-o cumpara revistele. Iar asistenta, un om pe masura.

    Cand mai injurati la gramada medicii spagari din Romania, ganditi-va ca exista si astfel de oameni si ca ei, chiar inainte de pacient, sunt cei pe care ii sufoca sistemul.”

  • O afacere spumoasă: cinci prieteni şi-au unit forţele pentru a crea o cramă de vinuri spumante

    Tibor Gál senior, un ambasador al Pinot Noir-ului, a intuit că acest soi de struguri, folosit pentru şampanizare, poate găsi în Sălaj un loc prielnic. Visul său, legat de revigorarea producţiei de vinuri spumante, a fost pus în aplicare de cinci prieteni de-ai oenologului, însă abia după moartea lui.

    Toţi cinci, iubitori de vinuri şi cu experienţă în domeniu, au pus bazele cramei Carastelec; investiţia iniţială în valoare de 5 milioane euro provine, în proporţii egale, din fonduri europene, proprii şi credite bancare. ”Carastelec este singura cramă de generaţie nouă care a fost gândită pentru a fi o cramă de spumante. Mai exact, aceasta a fost înfiinţată pentru gama de spumante Carassia“, spune Negele Enikő, brand & marketing manager la Crama Carastelec. Atât alegerea suprafeţei pentru cultura de viţă de vie, a soiurilor tradiţionale, cât şi echiparea cramei au fost gândite pentru a produce spumant din recoltă proprie.

    Astfel, echiparea cramei permite ca întreg procesul de vinificare a spumantelor – de la recoltă, prima şi a doua fermentare, maturare, remuaj, degorjare şi până la etichetare – să aibă loc în propria cramă. ”Ne dorim ca prin intermediul spumantelor noastre, produse exclusiv prin metoda tradiţională, de maturare în sticlă, să le oferim consumatorilor români o alternativă locală la oferta spumantelor internaţionale“, spune Enikő. Pe de altă parte, aceasta ţine să precizeze că spumantele Carastelec sunt obţinute din aceleaşi soiuri şi prin aceeaşi metodă folosită în faimoasa zonă Champagne, ”în timp ce lăsăm ca locul de provenienţă, terroir-ul, să îşi spună cuvântul“.

    Suprafaţa de viţă de vie deţinută de crama Carastelec este de 22 de hectare, iar volumul produs într-un an de recoltă, fără incidente naturale, este de 200.000 de sticle, preponderent vinuri petiante (efervescente, cu perlaţie uşoară) şi spumante, dar şi o gamă de vinuri liniştite, în ediţii limitate, de maximum 3.500 de sticle pe sortiment. Clădirea cramei, care a devenit funcţională în anul 2013, a fost distinsă în urmă cu doi ani cu Premiul de excelenţă în construcţii; a fost proiectată special pentru a permite ca prelucrarea strugurilor să fie făcută în imediata apropiere a plantaţiei.

    Pe de altă parte, clădirea funcţionează cu energie verde, mai exact încălzirea şi răcirea sunt asigurate cu pompe de căldură, iar consumul de energie este atenuat cu celule solare. Cea mai nouă gamă lansată este cea a spumantelor Carassia, care au fost maturate în sticlă timp de minimum 20 de luni şi care reuneşte trei tipuri de produse, cu preţul de raft între 70 şi 80 lei. Portofoliul Carastelec mai conţine vinurile efervescente Friza, la preţ de 25 de lei, dar şi vinuri liniştite Vinca, al căror preţ porneşte de la 25 de lei şi poate ajunge la 60 de lei.

    ”Momentan, cele mai vândute produse sunt vinurile petiante Friza, o gamă de vinuri uşoare, de vară, obţinute fără adăugare de bioxid de carbon. Această metodă de vinificare a fost o premieră în România în 2014, când Crama Carastelec a lansat prima ediţie a vinurilor“, susţine Enikő. în ceea ce priveşte spumantele Carassia, pentru moment nu există date referitoare la vânzări, gama fiind scoasă pe piaţă în urmă cu o lună. Lansarea acestei categorii înseamnă pentru companie atingerea principalului obiectiv pentru acest an, de la care au mari aşteptări.

    Toate produsele Carastelec sunt comercializate exclusiv în HoReCa şi magazinele de specialitate, iar în prezent echipa funcţionează cu 19 angajaţi, dintre care nouă lucrează pe plantaţie, patru în cramă, iar restul în vânzări şi administraţie. ”Un alt obiectiv important pentru 2017 îl reprezintă poziţionarea în segmentul premium a mărcii pe piaţa vinurilor din România“, adaugă Enikő. Iar producerea spumantelor de calitate superioară constituie un alt plan pe termen lung. ”Pentru gama Carassia, de exemplu, ne-am propus să creştem volumul de la 25.000 de sticle îmbuteliate în prima ediţie până la 50.000 de unităţi. Acelaşi obiectiv îl ţintim şi cu vinurile petiante, vrem să dublăm în următorii doi ani volumul de sticle îmbuteliate“, adaugă reprezentanta cramei. în viitor, după ce vor acoperi piaţa din România şi Ungaria, producţia Carassia vizează şi exportul spre alte pieţe.

    ”Spre deosebire de alte ţări, unde spumantele sunt consumate la micul dejun, în cadrul unor evenimente casual sau fără o ocazie specială, românii sunt mult mai tradiţionalişti. Circa 70% din consumul de spumante se concentrează în perioada sărbătorilor sau a unor ocazii speciale“, declară Negele Enikő despre obiceiurile de consum ale românilor. Pe de altă parte, observă un trend ascendent al apetitului pentru spumante la evenimentele casual sau wine baruri, iar semnalele indică o continuare a acestei tendinţe. ”Sperăm că datorită numeroaselor spumante româneşti nou apărute vom reuşi să creştem nivelul consumului de produse locale faţă de cele importate“, încheie aceasta.

    Potrivit datelor Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Vitivinicole, consumul de vin spumant creşte pe plan internaţional, înregistrând în ultimii 10 ani un plus de 30%, în timp ce producţia acestor vinuri a raportat un avans de 40% pe plan mondial. Prin comparaţie, producţia de vinuri liniştite a crescut cu doar 7% în acelaşi interval de timp. Tendinţa se reflectă şi pe plan local, iar în România piaţa de vinuri spumante s-a ridicat la aproape 5 milioane de litri în 2015, ceea ce înseamnă echivalentul a circa 50 de milioane de pahare, conform celor mai recente date ale ZF. De asemenea, mai bine de un sfert din sticlele de şampanie se deschid în noaptea de Revelion, iar primele cinci branduri reprezintă circa 44% din piaţă.

     

  • O afacere spumoasă: cinci prieteni şi-au unit forţele pentru a crea o cramă de vinuri spumante

    Tibor Gál senior, un ambasador al Pinot Noir-ului, a intuit că acest soi de struguri, folosit pentru şampanizare, poate găsi în Sălaj un loc prielnic. Visul său, legat de revigorarea producţiei de vinuri spumante, a fost pus în aplicare de cinci prieteni de-ai oenologului, însă abia după moartea lui.

    Toţi cinci, iubitori de vinuri şi cu experienţă în domeniu, au pus bazele cramei Carastelec; investiţia iniţială în valoare de 5 milioane euro provine, în proporţii egale, din fonduri europene, proprii şi credite bancare. ”Carastelec este singura cramă de generaţie nouă care a fost gândită pentru a fi o cramă de spumante. Mai exact, aceasta a fost înfiinţată pentru gama de spumante Carassia“, spune Negele Enikő, brand & marketing manager la Crama Carastelec. Atât alegerea suprafeţei pentru cultura de viţă de vie, a soiurilor tradiţionale, cât şi echiparea cramei au fost gândite pentru a produce spumant din recoltă proprie.

    Astfel, echiparea cramei permite ca întreg procesul de vinificare a spumantelor – de la recoltă, prima şi a doua fermentare, maturare, remuaj, degorjare şi până la etichetare – să aibă loc în propria cramă. ”Ne dorim ca prin intermediul spumantelor noastre, produse exclusiv prin metoda tradiţională, de maturare în sticlă, să le oferim consumatorilor români o alternativă locală la oferta spumantelor internaţionale“, spune Enikő. Pe de altă parte, aceasta ţine să precizeze că spumantele Carastelec sunt obţinute din aceleaşi soiuri şi prin aceeaşi metodă folosită în faimoasa zonă Champagne, ”în timp ce lăsăm ca locul de provenienţă, terroir-ul, să îşi spună cuvântul“.

    Suprafaţa de viţă de vie deţinută de crama Carastelec este de 22 de hectare, iar volumul produs într-un an de recoltă, fără incidente naturale, este de 200.000 de sticle, preponderent vinuri petiante (efervescente, cu perlaţie uşoară) şi spumante, dar şi o gamă de vinuri liniştite, în ediţii limitate, de maximum 3.500 de sticle pe sortiment. Clădirea cramei, care a devenit funcţională în anul 2013, a fost distinsă în urmă cu doi ani cu Premiul de excelenţă în construcţii; a fost proiectată special pentru a permite ca prelucrarea strugurilor să fie făcută în imediata apropiere a plantaţiei.

    Pe de altă parte, clădirea funcţionează cu energie verde, mai exact încălzirea şi răcirea sunt asigurate cu pompe de căldură, iar consumul de energie este atenuat cu celule solare. Cea mai nouă gamă lansată este cea a spumantelor Carassia, care au fost maturate în sticlă timp de minimum 20 de luni şi care reuneşte trei tipuri de produse, cu preţul de raft între 70 şi 80 lei. Portofoliul Carastelec mai conţine vinurile efervescente Friza, la preţ de 25 de lei, dar şi vinuri liniştite Vinca, al căror preţ porneşte de la 25 de lei şi poate ajunge la 60 de lei.

    ”Momentan, cele mai vândute produse sunt vinurile petiante Friza, o gamă de vinuri uşoare, de vară, obţinute fără adăugare de bioxid de carbon. Această metodă de vinificare a fost o premieră în România în 2014, când Crama Carastelec a lansat prima ediţie a vinurilor“, susţine Enikő. în ceea ce priveşte spumantele Carassia, pentru moment nu există date referitoare la vânzări, gama fiind scoasă pe piaţă în urmă cu o lună. Lansarea acestei categorii înseamnă pentru companie atingerea principalului obiectiv pentru acest an, de la care au mari aşteptări.

    Toate produsele Carastelec sunt comercializate exclusiv în HoReCa şi magazinele de specialitate, iar în prezent echipa funcţionează cu 19 angajaţi, dintre care nouă lucrează pe plantaţie, patru în cramă, iar restul în vânzări şi administraţie. ”Un alt obiectiv important pentru 2017 îl reprezintă poziţionarea în segmentul premium a mărcii pe piaţa vinurilor din România“, adaugă Enikő. Iar producerea spumantelor de calitate superioară constituie un alt plan pe termen lung. ”Pentru gama Carassia, de exemplu, ne-am propus să creştem volumul de la 25.000 de sticle îmbuteliate în prima ediţie până la 50.000 de unităţi. Acelaşi obiectiv îl ţintim şi cu vinurile petiante, vrem să dublăm în următorii doi ani volumul de sticle îmbuteliate“, adaugă reprezentanta cramei. în viitor, după ce vor acoperi piaţa din România şi Ungaria, producţia Carassia vizează şi exportul spre alte pieţe.

    ”Spre deosebire de alte ţări, unde spumantele sunt consumate la micul dejun, în cadrul unor evenimente casual sau fără o ocazie specială, românii sunt mult mai tradiţionalişti. Circa 70% din consumul de spumante se concentrează în perioada sărbătorilor sau a unor ocazii speciale“, declară Negele Enikő despre obiceiurile de consum ale românilor. Pe de altă parte, observă un trend ascendent al apetitului pentru spumante la evenimentele casual sau wine baruri, iar semnalele indică o continuare a acestei tendinţe. ”Sperăm că datorită numeroaselor spumante româneşti nou apărute vom reuşi să creştem nivelul consumului de produse locale faţă de cele importate“, încheie aceasta.

    Potrivit datelor Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Vitivinicole, consumul de vin spumant creşte pe plan internaţional, înregistrând în ultimii 10 ani un plus de 30%, în timp ce producţia acestor vinuri a raportat un avans de 40% pe plan mondial. Prin comparaţie, producţia de vinuri liniştite a crescut cu doar 7% în acelaşi interval de timp. Tendinţa se reflectă şi pe plan local, iar în România piaţa de vinuri spumante s-a ridicat la aproape 5 milioane de litri în 2015, ceea ce înseamnă echivalentul a circa 50 de milioane de pahare, conform celor mai recente date ale ZF. De asemenea, mai bine de un sfert din sticlele de şampanie se deschid în noaptea de Revelion, iar primele cinci branduri reprezintă circa 44% din piaţă.