BusinessMagazin

Tag: practica

  • Vrei să-ţi cumperi o casă ? Vezi ce dobânzi practică băncile din top 10 la creditele ipotecare în lei

    Piaţa imobiliară din România merge înainte, iar creditele ipotecare standard cu avans de 15% au devenit principalul mod de finanţare a achiziţiei de locuinţe, cu circa 70% din totalul finanţărilor noi, potrivit datelor BNR  Cele mai mari bănci după active percep dobânzi cuprinse între 4,8% şi 8,1% la creditele ipotecare standard în lei, însă dobânzile anuale efective (DAE) sunt mai mari.

    Dobânzile la creditele ipo­te­care în lei acordate de băncile mari pot varia în piaţa ban­cară din România şi pornesc de la 4,81%, însă la acestea se adaugă şi comisioanele şi alte costuri supli­mentare ale băncilor până se ajunge la do­bânda anuală efectivă (DAE) din contracte, potrivit unei analize realizate de ZF în baza datelor pe luna octombrie publicate pe platforma Finzoom. Analiza ia în calcul un credit standard de circa 220.000 de lei, cu dobândă variabilă, fără a se ţine cont de reducerile de dobândă care apar odată cu încadrarea în anumite condiţii, precum încasarea venitului la banca respectivă.

    Banca Transilvania, cea mai mare bancă în topul din România după active, practică o dobândă de 5,91% la creditele ipotecare standard cu dobândă variabilă, dobândă formată dintr-o marjă fixă a băncii de 3,25% Ă indicele de referinţă IRCC, care este 2,66% pentru luna octombrie.

    Nivelul dobânzii reper IRCC – indice introdus pe piaţa românească din luna mai 2019 – se modifică trimestrial la datele de 1 ianuarie, 1 aprilie, 1 iulie şi 1 octombrie ale anului sau în prima zi lucrătoare imediat ur­mătoare zilei de întâi a trimestrului, dacă data de întâi a trimestrului este zi nelu­cră­toare.

    BCR, a doua bancă de pe piaţa locală, practică o dobândă variabilă de 5,96%, adică IRCC Ă 3,3% la creditul standard Casa Mea. În acelaşi timp, dobânda percepută la ipo­te­care de BRD-SocGen ajunge la 6,43%, for­mată din IRCC Ă o marjă fixă a băncii de 3,77%.

    Subsidiara locală a italienilor de la UniCredit practică o dobândă de 8,1%, cea mai mare din top zece bănci mari din piaţă, potrivit datelor publicate pe platforma Finzoom, dobândă formată din IRCC şi o marjă fixă a băncii de 5,44%.

    În cazul Raiffeisen Bank, produsul standard Casa Ta are un etalon diferit la ce­rinţele ce ţin de avansul minim, în cazul cre­ditării din Capitală versus alte localităţi, pro­dusul fiind semnalat diferit. Astfel, Raif­fei­sen percepe o dobândă de 5,66%, unde se adaugă o marjă de 3% la IRCC de 2,66%, însă în cazul alegerii produsului pentru alte localităţi, cerinţa de avans minim se majorează de la 15% din valoarea imobilului, la 35%.

    Sucursala locală a olandezilor de la ING practică o dobândă de 6,01% în cazul exem­plului ales de credit, de 220.000 de lei, for­mată din IRCC Ă 3,35% în produsul credit ipotecar Avantaj Plus fără Asigurare de Viaţă inclusă. Totuşi, în cazul în care valoarea creditului este de peste 400.000 de lei, marja băncii scade la 3,05%, iar dobânda totală scade la 5,71%.

    Şi în cazul CEC Bank, singura bancă a sta­tului român din top 10, creditul ipotecar stan­dard este în două variante, astfel încât banca listează creditul ipotecar standard cu o dobândă de 4,81%, adică IRCC Ă 2,15% – ceea ce ar însemna cea mai mică dobândă  prac­ticată de băncile din top. Cealaltă va­riantă în cazul CEC Bank este pentru pro­du­sul credit imobiliar în lei, unde marja fixă a băn­cii creşte la 2,9%, iar dobânda ajunge 5,56%.

    Subsidiara locală a grupului elen Alpha Bank practică o marjă fixă de 3,45% pentru creditele ipotecare standard în lei, ceea ce înseamnă o dobândă de 6,11% după adău­garea indicelui IRCC.

    Ungurii de la OTP Bank oferă pe piaţa locală credite ipotecare la o dobândă de 5,48%, unde marja fixă a băncii este de 2,82%. În acelaşi timp, Garanti Bank Ro­mânia practică dobânzi de 6,68%, din care marja băncii este de 4,02%.

  • Dan Ştefan, co-fondator Autonom: ”Problema e cum pui în practică guvernanţa corporativă, cum facem diferenţa dintre răspundere şi responsabilitate”

    Guvernanţa corporativă este cea care ar putea influenţa pozitiv sau negativ evoluţia unei companii, însă proprietarii trebuie să îşi pună problema punerii în practică a teoriei învăţate despre aceasta, mai exact cum pot face diferenţa dintre răspundere şi responsabilitate, cea din urmă fiind unul dintre principiile guvernanţei corporative.

    „Stakeholderii au puterea de a alege. Au o putere prin voce ajungând chiar până la boicot sau diferite forme de activism. Puterea nu constă doar în poziţie, ci şi în putere pozitiva de influenţare. Valorile sunt legate de scop, de perfomanţă, de success, de a fi numărul 1. Pentru asta ar trebui să existe un engagement mai mare, atât extern cât şi intern. Problema e cum pui în practică guvernanţa corporativă, nu facem diferenţa dintre raspundere şi responsabilitate.” a spus  Dan Ştefan în cadrul evenimentului “ From Family Business to Corporation”.

    El a mai adăugat că ar trebui ca firmele private să creeze mecanisme culturale, pentru că valorile unei companii sunt legate de oameni. De altfel, ele ar trebui să fie atente la cum sunt recrutaţi oamenii şi cum sunt daţi afară, dar şi pe ce principii se bazează în acest procesul de recrutare.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Una dintre cele mai mari firme de consultanţă fiscală şi audit a numit opt noi directori. Cine sunt aceştia

    PwC România a anunţat că, începând cu 1 octombrie, promovează opt directori în cadrul serviciilor de Consultanţă fiscală şi juridică, Audit şi Consultanţă de Management. Adriana Costea, Alina Rafailă, Andreea Dereli, Cristina Ţuţuianu Fuioagă, Inge Abdulcair şi Irina Nistor devin directori în practica de Consultanţă fiscală şi juridică, Adriana Sima, director de Audit şi Radu Bădiceanu, director de Consultanţă de Management.

    „Sunt încântat că, datorită rezultatelor foarte bune pe care le-am obţinut în anul financiar recent încheiat, am putut să creăm noi oportunităţi de dezvoltare profesională pentru colegii noştri în toate liniile de servicii, şi să le oferim recunoaştere pentru evoluţia lor remarcabilă. Îi felicit pentru acest pas important în carieră care reprezintă o confirmare a calităţilor lor deosebite şi a contribuţiei valoroase la consolidarea practicilor noastre”, a declarat Ionuţ Simion, Country Managing Partner PwC România.

    Adriana Costea s-a alăturat PwC România în anul 2006. Are o experienţă bogată în domeniul impozitelor indirecte, fiind specializată în domeniul TVA (consultanţă şi servicii de raportare). În cadrul PwC, oferă consultanţă pentru o gamă largă de companii multinaţionale şi societăţi antreprenoriale româneşti, în diverse speţe legate de TVA. Din noua poziţie, va conduce departamentul de consultanţă fiscală şi juridică al biroului din Timişoara.

    Alina Rafailă este specializată în legislaţia UE în materia impozitelor directe şi are 14 ani de experienţă în consultanţă fiscală pentru companii mari, multinaţionale, investiţii, tranzacţii, planificare fiscală internaţională, revizuiri fiscale şi proiecte de due diligence. Alina este responsabilă pentru managementul cunoştinţelor în practica de Consultanţă Fiscală şi Juridică la nivelul regiunii Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.

    Andreea Dereli are peste opt ani de experienţă în domeniul TVA, lucrând îndeosebi pentru industria farmaceutică, energie, telecomunicaţii şi retail. De-a lungul carierei, a coordonat proiecte majore, cum ar fi: transformări ale modelelor de afaceri, tranzacţii şi implementări ERP, controale şi litigii fiscale, revizuiri de TVA. Din noua poziţie, va conduce echipa de taxe indirecte responsabilă pentru industria farmaceutică şi energetică.

    Cristina Ţuţuianu Fuioagă este parte a echipei PwC România de aproape zece ani. Ea fost implicată în diverse proiecte de restructurare şi reorganizare a afacerilor, fuziuni, transferuri, proiecte due diligence, dar şi consultanţă fiscală, preţuri de transfer şi controale fiscale. Din noua poziţie, va coordona practica de M&A în cadrul practicii de Servicii de Consultanţă fiscală şi juridică.

    Inge Abdulcair are o experienţă de circa 10 ani în PwC România. Este specializată în sectorul financiar, fiind implicată în multiple proiecte de consultanţă în domeniul TVA, revizuire fiscală din perspectiva TVA, analize fiscale pentru instituţii bancare şi nebancare, societăţi de asigurare, asistenţă în timpul controalelor fiscale, implicare în proceduri de infringement. Inge coordonează biroul turc pentru România şi biroul de Consultanţă Fiscală şi Juridică Constanţa. Începând cu anul 2020, ea va fi responsabilă şi pentru biroul turc din Europa de Sud Est.

    Irina Nistor este de peste 13 ani în companie şi este specializată în practica de mobilitate internaţională, cu accent pe impozitare individuală, securitate socială şi imigrare pentru clienţi din retail, energie şi industria farma. Din noua poziţie, ea va coordona practica de mobilitate internaţională în cadrul departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică PwC România.

    Adriana Sima s-a alăturat PwC în 2007 şi are peste 10 ani de experienţă în audituri efectuate în conformitate cu Standardele internaţionale de audit şi Standardele de audit din SUA. Ea a fost implicată în proiecte importante pentru clienţi reprezentativi din comerţ, agricultură, energie şi imobiliare. Se va ocupa în principal de audit pentru clienţii de tip centre de servicii (SSC- Shared Services Center).

    Radu Bădiceanu are peste 12 ani experienţă în tehnologia informaţiei, fiind specializat în implementări SAP. A fost implicat atît în livrarea de proiecte end-to-end, cât şi pe asistenţă oferită clienţilor pe subiecte punctuale, precum noile reglementări din zona financiară. Va continua să aibă rolul de SAP Leader pentru România, conducând o echipă formată din 30 de profesionişti. Radu s-a alăturat firmei acum 2 ani, crescând constant afacerea SAP.

     

     

  • Copia salvează originalul

    Copiatul artei se poate face mult mai fidel şi uşor astăzi, datorită tehnologiei. Au apărut sisteme capabile să scaneze o operă de artă ori interiorul şi exteriorul unei clădiri, permiţând restaurarea acesteia sau sisteme de tipărire 3D care permit realizarea unor copii ale unor opere de artă prea fragile ca să mai poată fi expuse şi care astfel pot fi păstrate încă mult timp, scrie FT. Tot tehnologia modernă de copiere ajută muzeele să reproducă piese care le lipsesc din colecţie şi să expună colecţia completă ori să expună lucrări fără a mai fi nevoie să împrumute originalele. 

  • „–Ţi-ai trimite acum copiii la muncile agricole sau la practică industrială în fabrică, cum era pe vremuri?! –I-aş trimite oriunde, pentru că oricum nu fac nimic, stau toată ziua degeaba.”

    În 1989 a venit Revoluţia, a căzut regimul şi decreţeii au aruncat cu basca în aer, fericiţi că scapă de această corvoadă.
    În urmă cu o săptămână, cu ocazia începutului de an şcolar, am adus în discuţie subiectul muncilor agricole, practicilor agricole de pe vremuri: „Ai fost la muncile agricole, mai ştii cum era? Ţi-ai trimite copiii la muncile agricole să scoată cartofi, cum eram trimişi noi, sau la practică industrială în fabrică? Ştii ceva, i-aş trimite oriunde, pentru că oricum nu fac nimic, stau toată ziua degeaba” a fost răspunsul primit.
    Ce ironie! Elevii şi studenţii de atunci, deveniţi părinţii de acum şi-ar trimite de bună voie copiii la muncile agricole – nu degeaba ProTV a venit cu show-ul Ferma – să vadă cum e, că poate învaţă ceva, şi nu mai stau toată ziua pe telefon Facebook, pe Instagram, în malluri, în cafenele, fără să înveţe nimic, pierzând timpul degeaba şi cerând bani tot timpul.
    Iar părinţii ar plăti fericiţi pentru acest lucru.
    Copiii de astăzi ai decreţeilor, care au ajuns corporatişti, antreprenori, patroni, bancheri, consultanţi, avocaţi, expaţi au de toate, li s-a pus la dispoziţie totul încă de mici, părinţii încercând să compenseze cu bani lipsa timpului petrecut alături de ei.
    Dar de cele mai multe ori banii, telefoanele, vacanţele de mii şi zeci de mii de euro, maşinile nu pot să înlocuiască lipsa de ambiţie, lipsa de determinare, lipsa unui job pentru o parte din copiii de astăzi.
    Părinţii, care au tras ca nebunii în ultimii 30 de ani să fie cineva, să nu aibă grija zilei de mâine, să poată să se plimbe oriunde în lume, să-şi cumpere lucruri fără să se uite la preţ, ar da bucuroşi mii de euro să-şi trimită copiii în locurile pe care ei le-au urât când erau de vârsta lor: la muncile şi practicile agricole, la săptămânile în fabrici unde nu exista căldură şi nici apă caldă, la ţară cu WC-urile în fundul grădinii, în magazinele unde nu găseai nimic, în apartamente unde învăţai  la lumina lumânării, cu apa caldă de două ori pe zi, în faţa unor televizoare alb-negru cu programe numai de 4 ore, fără telefoane mobile, fără Instagram, în speranţa că odraslele lor cărora li s-a pus la dispoziţie de toate vor vedea cum a fost atunci şi poate le va schimba puţin atitudinea faţă de viaţă.
    Dacă ar putea, taţii şi mamele şi-ar trimite bucuroşi băieţii în armată – mai puţin în Irak şi în Afganistan, acolo unde se trage – pentru a deveni bărbaţi.
    Dacă cineva ar organiza, pe bani, tabere „de sărăcie” unde nu ai nimic, unde nu stai întins toată ziua pe canapea, fără televizor, fără telefon, cu deşteptarea la 6 dimineaţa, cu spălatul la comun, cu mâncare la cazan, ar da lovitura.
    Părinţii de astăzi care au avut noroc să prindă un job sau o afacere bună, nu ştiu cum să vorbească cu copiii lor, ce să le spună, cum să-i îndrume în carieră, încotro să se ducă. Şi atunci speră ca altcineva să găsească soluţii pe care ei să le cumpere şi să le ofere copiilor lor, în speranţa că le va fi de folos.
    Deci, cine vrea să facă tabere ale sărăciei şi experienţe de neuitat la muncile agricole?!
    Bineînţeles, toate împachetate într-o formă adaptată timpurilor noastre.
    Că cerere există! 

  • Tragedia de la Caracal este expresia decăderii oraşelor mici şi a comunelor din sudul României: „La noi în zonă se practică rechineala, pentru că nu avem transport în comun.“

    În Do­brosloveni, satul natal al Alexandrei Mă­ce­şanu, la Poliţie închide la orele 16, iar ce­tăţenii care vor să se deplaseze spre Cara­cal nu au acces la un mijloc de transport în co­mun sigur, fiind nevoiţi să apeleze la ceea ce localnicii numesc „rechineală“ – servicii de transport ilegale realizate cu maşini per­sonale.

    Tabloul în degradare este completat de familii destrămate de plecarea în străinătate ale părinţilor pentru a asigura un trai mai bun copiilor. Oportunităţile sunt puţine în zonă: cel mai mare angajator cu sediul în ora­şul Caracal este Romaniţa, un produ­că­tor de articole de îmbră­căminte, care a avut în 2018 un număr mediu de 621 de an­gajaţi.

    Chiar şi aşa, oraşul atrage localnici ai comu­nelor din împrejurimi care vin în Caracal să lucreze, să studieze sau pentru alte activităţi.

    Transportul în comun defectuos împinge navetiştii să aleagă curse de ocazie, o practică denumită de localnici „rechi­neală“. Practic, anumite persoane oferă servicii de transport ilegale cu maşina per­sonală, a spus pentru ZF un tânăr din Caracal care este student în Bucureşti.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum o practică obscură a transformat justiţia americană într-o maşină de colectare a datoriilor

    Confesiunile de judecată (un contract între două părţi) au făcut parte din legea comună engleză încă din Evul Mediu; contractul în cauză presupune, pe scurt, ca una dintre părţi să renunţe la dreptul la apărare în cazul în care este acţionată în judecată de cealaltă parte. Gândite iniţial ca o formă de arbitrare, confesiunile de judecată au ajuns să fie folosite de instituţiile de credit pentru executarea silită a clienţilor.

    Deşi ridică unele semne de întrebare, mai ales legat de etică, aceste contracte au fost acceptate de-a lungul timpului în cadrul mai multor sisteme juridice. Preocupările legate de potenţialul lor abuz sunt aproape la fel de vechi. Unele state americane au exceptat confesiunile la mijlocul secolului al XX-lea şi autorităţile federale au interzis aplicarea lor în clauze legate de credite de consum în 1985. Dar New York le permite încă în speţe ce implică împrumuturile pentru afaceri, conform Bloomberg.

    Un exemplu de o astfel de practică este povestea familiei Duncan, deţinătorii unei agenţii imobiliare. În urma unui împrumut de 36.762 de dolari facută de la o companie creditoare numită ABC Merchant, aceştia s-au văzut ajunşi într-o situaţie prin care afacerea lor a fost atacată printr-un proces legal care a colectat bani la o rată a dobânzii asemănătoare cu cea impusă de mafie.

    Nu este singurul exemplu de acest fel: În urma crizei financiare, băncile au renunţat la împrumuturi doar atunci când întreprinderile mici aveau nevoie de numerar. Companii precum Yellowstone sau ABC Merchant au ajuns să ocolească valorile reglementate de împrumut prin “avansuri în numerar”, nu împrumuturi, iar un judecător de distincţie a recunoscut că există o mică diferenţă practică.

    Cu alte cuvinte. aceiaşi oameni care s-au făcut responsabili de fraudele din anii 1990 şi ipotecile subevaluate, au început un deceniu mai târziu să convingă întreprinderile mici să îşi asume datorii costisitoare. Profiturile au fost uriaşe, iar industria a crescut. Anul trecut, valoarea creditelor oferite în dolari a ajuns la aproximativ 15 miliarde de dolari, conform unei estimări a băncii de investiţii Bryant Park Capital.

     

  • Ministerul Sănătăţii vrea să legifereze practica ilegală a jucătorilor privaţi de a lua bani şi de la Casă, şi de la pacienţi pentru operaţii chirurgicale

    Dacă s-ar aproba, anchetele care au început deja la aceşti operatori privaţi s-ar opri, iar presiunea pe guvernul PSD din partea acestor operatori pentru modificarea legislaţiei este uriaşă. Spitalele private încasează aceşti bani în plus de la pacienţi menţionând în contract „îngrijiri speciale“. În contract nu se menţionează operaţia respectivă. Dacă spitalele private nu iau bani de la Casă, atunci menţionează în contract operaţia respectivă, fiind complet acoperite prin lege.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Turiştii care aleg să muncească în vacanţă

    Pe aceştia din urmă mizează o organizaţie italiană, Messors, care pune turiştii dornici de voluntariat la restaurat opere de artă, scrie Washington Post.

    Înfiinţată de un specialist în conservarea obiectelor de patrimoniu, Toni Creanza, şi soţia sa, Messors organizează sejururi în zona Apulia, turiştii participând la cursuri de istoria artei, iconografie şi analiză tehnică a lucrărilor ce au nevoie de restaurare, în special biserici rupestre din zonă, după care trec la partea practică, sub îndrumarea instructorilor. 

  • Povestea antreprenorului care a inventat produsele folosite astăzi de milioane de şoferi

    John Boyd Dunlop s-a născut pe 5 februarie 1840 în Scoţia, la o fermă din Dreghorn, North Ayrshire. În 1867 s-a mutat în Irlanda, pentru a studia medicina veterinară în cadrul Universităţii din Edinburgh, meserie pe care o practica deja de acasă de peste zece ani. În 1871 s-a căsătorit cu Margaret Stevenson şi au avut împreună un fiu şi o fiică. Pentru o perioadă, a condus o clinică veterinară în localitatea Downpatrick alături de fratele său, James Dunlop.

    În octombrie 1887, folosindu-şi cunoştinţele în lucrul cu cauciucul, John Dunlop a inventat în curtea casei o anvelopă pneumatică pentru tricicleta fiului, care a funcţionat mai bine decât se aşteptase. Ulterior, a îmbunătăţit calitatea acestora şi a fabricat o serie de anvelope mai mari, pentru biciclete. Pe 7 decembrie 1888 Dunlop a obţinut un brevet pentru invenţia sa. Nu ştia însă că un alt scoţian, Robert William Thomson, pantentase deja o anvelopă pneumatică în 1846. Ciclistul Willie Hume a fost primul client al antreprenorului şi cel care a demonstrat calităţile roţilor Dunlop în 1889, când a câştigat şapte curse de biciclete din Irlanda iar mai apoi în Anglia cu o bicicletă dotată cu noile anvelope. Printre cei învinşi în cursă se afla şi fiul preşedintelui Asociaţiei Cicliştilor Irlandezi, Harvey Du Cros, care a întrezărit oportunitatea de a porni un business de succes şi s-a asociat cu Dunlop, punând bazele companiei Pneumatic Tyre and Booth’s Cycle Agency.

    Antreprenorul a fost de acord să îi vândă drepturile asupra invenţiei sale lui Du Cros pentru o sumă de bani nu foarte importantă şi o mică parte din acţiuni.
    La doi ani distanţă însă, Dunlop a fost informat oficial că patentul era invalid deoarece William Thomson patentase deja anvelopa pneumatică în 1846 în Franţa, iar în 1847, în Statele Unite. În 1895 Dunlop s-a retras din companie.

    Un an mai târziu, Du Cros a vândut întregul business omului de afaceri britanic Terah Hooley pentru 3 milioane de lire sterline. Hooley a reorganizat compania şi a vândut-o pentru 5 milioane de lire sterline. Du Cros a rămas însă la conducerea acesteia până la moartea sa. Producţia de anvelope Dunlop pentru automobile a început abia după 1900, când inventatorul era deja retras, iar în 1910 au fost create primele anvelope pentru aeronave.

    Încă din copilărie, Dunlop a aflat că se născuse prematur, cu două luni înainte de termen, aşa că s-a autosugestionat de-a lungul anilor că are o stare de sănătate precară şi a acţionat în consecinţă. Cu toate acestea, nu a avut nicio problemă de sănătate până la vârsta de 81 de ani, când a contactat o răceală şi a murit pe neaşteptate, în Dublin, pe 23 octombrie 1921. Un bulevard din oraşul Campinas din sudul Braziliei a fost numit după el; fabrica de anvelope Dunlop avusese acolo sediul în 1953. În 2005, antreprenorul a fost inclus în Automotive Hall of Fame.

    În 1985 compania a fost fragmentată, dar sub brandul Dunlop s-au produs în continuare anvelope şi alte piese pentru producţia auto, aerospaţială, industrială şi sportivă din întreaga lume. În prezent brandul Dunlop este deţinut majoritar de Goodyear, companie cu venituri anuale de peste 5,3 miliarde de dolari.