BusinessMagazin

Tag: piete financiare

  • Lumea după Benedict

    Mai mult încă decât predecesorul său, Ioan Paul al II-lea, Papa Benedict a insistat de câte ori a avut ocazia, în varii documente şi luări de poziţie, că “performanţa economiei nu poate fi măsurată doar prin maximizarea profitului, ci în funcţie de binele comun”, că sărăcia poate fi combătută prin politici de redistribuire a avuţiei, că sindicatele trebuie încurajate şi că mediul trebuie protejat de goana companiilor după profit.

    “Procesele de globalizare, concepute şi gestionate în mod adecvat, oferă posibilitatea unei mari redistribuiri a bogăţiei la nivel planetar aşa cum nu s-a mai întâmplat niciodată până acum; dacă sunt rău gestionate, pot, în schimb, să mărească sărăcia şi inegalitatea, precum şi să contagieze cu o criză întreaga lume”, scrie Suveranul Pontif în ultima dintre cele trei enciclice ale sale, “Caritas in Veritate” (2009). “Pentru conducerea economiei mondiale, pentru a vindeca economiile lovite de criză, pentru a preveni înrăutăţiri ale crizei şi ulterioare dezechilibre majore; pentru a realiza o dezarmare integrală corespunzătoare, siguranţa alimentară şi pacea, este urgentă prezenţa unei adevărate autorităţi politice mondiale (…) reglementată de drept, care să respecte în mod coerent principiile de subsidiaritate şi de solidaritate, să fie menită pentru realizarea binelui comun (…) să fie recunoscută de toţi, să se bucure de putere efectivă pentru a garanta fiecăruia siguranţa, respectarea dreptăţii, respectarea drepturilor”.

    Pariurile privind identitatea viitorului papă sunt inutile, iar discuţiile despre cine dintre potenţialii “papabili” ar putea continua gândirea lui Benedict al XVI-lea în materie de economie sunt încă şi mai inutile. Merită de semnalat, totuşi, că unul dintre candidaţii mediatizaţi cu deosebire în Vest în aceste zile, cardinalul ghanez Peter Turkson, pare dispus să continue cel puţin una dintre ideile lui Benedict: aceea că o reformă de sistem ar avea nevoie de o autoritate politică mai puternică decât actuala ONU, care să fie capabilă să impună pacea în lume şi să contracareze efectele negative ale globalizării. Ca şef al Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace, Turkson a coordonat în 2011 un document intitulat “Către o reformă a sistemului internaţional financiar şi monetar în contextul unei autorităţi publice globale”, care susţine că G20 sau FMI nu s-au dovedit eficiente în a limita excesele pieţelor financiare şi că o autoritate mondială concepută ca o ONU cu puteri şi răspunderi sporite, în combinaţie cu o bancă centrală globală, ar putea promova etica în relaţiile economice internaţionale, dezvoltarea sustenabilă a economiilor şi ar reduce inegalitatea rezultată din dereglementarea pieţelor.

  • Şeful pieţelor financiare din BRD: 2013 ar putea fi anul leului

    “2013 ar putea fi anul leului, inclusiv datorită faptului că orientarea pieţei creditului spre lei va ţine dobânzile stabile, generând randamente interesante pentru străini. Percepţia de stabilitate politică şi ratingul de ţară rezonabil ar putea atrage mai mulţi bani, cu atât mai mult cu cât băncile centrale din SUA şi din zona euro vor continua politica de alimentare a pieţei cu lichidităţi”, afirmă Cercel.

    Mai multe pe zf.ro

  • Vă era dor de Silvio Berlusconi?

    Acţiunile italiene au căzut, iar randamentele la datoria Italiei au urcat după ştirea demisiei, având în vedere că ea a fost declanşată de faptul că fostul premier Silvio Berlusconi a decis să retragă sprijinul partidului său pentru guvernul Monti, care a pierdut astfel majoritatea parlamentară. Berlusconi l-a acuzat pe Monti că a promovat politici “germano-centrice pe care Europa a încercat să le impună altor state, creând o situaţie de criză mult mai rea decât pe vremea când aveam noi guvernarea”.

    Reacţia pieţelor a fost firească, având în vedere că ultimul lucru de care ar avea nevoie din nou Italia ar fi perspectiva unei reintrări a lui Berlusconi în cărţi pentru un nou guvern, ţinând cont cât de vii sunt amintirile pe care le-au lăsat incompetenţa şi corupţia prin care s-a remarcat regimul lui, în contrast cu prudenţa bugetară şi campania anticorupţie promovate de Monti în anul în care a condus guvernul. În plus, spre totală deosebire de Berlusconi, Mario Monti, fost comisar european, are un cuvânt greu de spus la vârful politicii din zona euro, alături de Angela Merkel şi François Hollande.

    Pentru moment, pieţele s-au mai liniştit, întrucât nu numai Berlusconi, ci şi ceilalţi lideri ai partidelor de dreapta din PPE, i-au cerut lui Mario Monti să candideze pentru un nou mandat, ba chiar şi să intre în politică, spre a conduce o coaliţie largă de centru-dreapta care să combată stânga la alegerile de la anul. Analiştii financiari cred însă că e improbabil ca Monti, un tehnocrat lipsit de ambiţii politice, să accepte cererea popularilor.

  • Cât câştigă şerifii pieţelor financiare, şefii CNVM şi CSA

    Carmen Negoiţă, vicepreşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), autoritatea de supraveghere a pieţei de capital, a câştigat o indemnizaţie cu 80% mai mare în 2011, de 637.927 lei (151.887 euro), potrivit declaraţiilor de avere publicate de soţul acesteia Liviu Negoiţă, membru PDL şi fost primar al sectorului 3 al Capitalei. Anul trecut, capitalizarea bur­sieră a scăzut cu 30% şi puţine societăţi de brokeraj au ajuns la o cifră de afaceri de peste 600.000 lei.

    Mai multe pe zf.ro

  • Uniunea bancară europeană se naşte greu şi cu dureri

    Cel mai important motiv de neînţelegere este că Germania şi Austria nu vor ca BCE să preia răspunderea supravegherii tuturor celor cca 6.000 de bănci europene, ci numai a celor de importanţă sistemică, în timp ce Franţa vrea ca aria de supraveghere a BCE să includă toate băncile europene.

    Un alt punct care a iscat dezacorduri este propunerea Cehiei (pe care o susţine şi România) ca autorităţile naţionale să aibă dreptul de a refuza transformarea filialelor bancare în sucursale ale băncilor străine, temându-se de un exod de capital din sectorul bancar local spre grupurile-mamă din zona euro. De asemenea, ţări non-euro ca Ungaria şi Polonia au cerut să le fie asigurate drepturi egale cu ţările membre dacă vor decide să intre în uniunea bancară, astfel încât să nu fie dezavantajate de controlul BCE asupra băncilor care operează pe teritoriul lor.

    Dincolo de aceste probleme, Germania ar vrea să folosească uniunea bancară pentru a împlini un vis mai vechi al cancelarului Angela Merkel, acela de a impune reglementări mai stricte băncilor, fondurilor speculative şi pieţelor financiare. La congresul din această săptămână al Uniunii Creştin-Democrate, Angela Merkel a adresat partidului un mesaj puternic justiţiar, criticând lipsa de progres în reglementarea sectorului bancar şi a pieţelor financiare, ca şi baterea pasului pe loc în combaterea crizei datoriilor din zona euro, pe care a comparat-o cu o “mare cuprinsă de furtună”, adăugând însă că “pânzele corabiei şi cârma sunt în mâinile noastre”.

    “Sunt realmente îngrijorată în privinţa planului meu de a dezvolta o abordare comună faţă de sectorul financiar, în special în privinţa reglementării activităţii băncilor, a fondurilor speculative şi a pieţelor financiare”, a spus Merkel. În 2007, pe vremea administraţiei Bush, când Germania preluase preşedinţia G8, cancelarul german propusese un parteneriat economic între UE si SUA, cu obiectivul final de creare a unei singure pieţe transatlantice pentru investitori, cu standarde comune cel puţin în domeniul pieţelor financiare sau al proprietăţii intelectuale.

    Cancelarul Angela Merkel a fost realeasă preşedinte al Uniunii Creştin-Democrate, cu o majoritate de 97,3% din voturi (faţă de 90,4% la congresul precedent), o victorie importantă în perspectiva alegerilor parlamentare de la anul. Merkel conduce de 12 ani CDU, parte a coaliţiei tripartite de centru-dreapta aflate la guvernare.

  • Viitorul nostru e cu steluţe

    Preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, şi alţi oficiali europeni au tradus sumar conceptul: se va da liber la emiterea de euroobligaţiuni comune ale zonei euro, va exista un buget central al Uniunii şi va fi un cadru comun de supraveghere bancară, prevăzut să intre în vigoare într-o primă fază de la 1 ianuarie 2013. Detaliile însă lipsesc pentru moment, atât asupra felului cum vor participa la SUE cele 10 state UE nemembre ale zonei euro, cât şi asupra modului cum va funcţiona supravegherea bancară, adică dacă va viza numai băncile cu importanţă sistemică sau toate băncile din UE.

    Preşedintele Traian Băsescu a apreciat deja, înainte de a pleca la Bruxelles în vizita de lucru în care s-a întâlnit cu Barroso şi van Rompuy, că atât trecerea la zona euro, prevăzută în continuare pentru 2015, cât şi realizarea uniunii bancare avantajează România, întrucât piaţa românească este dominată de bănci din zona euro. “Avem o singură rezervă: ca procesul de realizare a uniunii bancare să nu se realizeze strict pentru statele, băncile din zona euro. La fel cum am avut o poziţie în care am solicitat ca Tratatul fiscal să fie liber la aderare şi pentru statele din zona non-euro, şi am obţinut acest lucru, la fel şi condiţiile, criteriile de realizare a uniunii bancare trebuie să fie deschise şi statelor nemembre ale zonei euro”, a spus Băsescu. În privinţa altor aspecte ale unificării, preşedintele a repetat însă teza din primăvara trecută, de la negocierile pentru Tratatul fiscal al zonei euro, că nu se pune problema unei uniuni fiscale în care România să aibă acelaşi nivel de fiscalitate pe care îl au state ca Germania, Franţa, Marea Britanie şi că, dacă s-ar pune această problemă, România va solicita o derogare.

    Cât priveşte contribuţia României la unificarea europeană, ea ţine deocamdată mai curând de capacitatea de a genera involuntar noi ocazii de centralizare a deciziei la nivel european. Criza politică românească din vară a devenit motiv pentru ca UE, prin comisarul Viviane Reding, să propună instituirea unui mecanism permanent de evaluare a eficienţei justiţiei în toate cele 27 de state UE, urmând ca iniţiativa să fie discutată rapid în Comisia Europeană, peste câteva săptămâni. Tot Reding – mai constructivă decât miniştrii francezi Valls şi Cazeneuve veniţi la Bucureşti cu teza că romii români pleacă în Franţa fiindcă România îi alungă – a propus crearea unui grup de state vizate de migrarea romilor, care să încerce o soluţie a problemei la nivel european.

    În privinţa dosarului Schengen, opoziţia Olandei, a Germaniei şi a Belgiei faţă de aderarea României şi a Bulgariei la Schengen a dus la amânarea pentru octombrie a Consiliului JAI, cu perspectiva ca o decizie să fie luată abia la anul, după publicarea noului raport privind MCV. Preşedintele Băsescu s-a opus condiţionării accesului în Schengen de publicarea raportului privind MCV, dar rămâne de văzut cu cât succes.

  • Bomba cu fragmentaţie a domnului Bernanke

    Rezerva Federală va cumpăra în fiecare lună, până în decembrie, titluri de valoare care au la bază credite ipotecare, în limita unei sume de 40 mld. dolari, la care se adaugă titluri de stat de 45 mld. dolari în continuarea programului Operation Twist, prin care Fed a alocat începând din septembrie 2011 aproape 700 mld. dolari pentru cumpărarea de titluri cu scadenţe între 6 şi 30 de ani şi a vândut titluri în valoare echivalentă cu scadenţe de 3 ani sau mai puţin. Operaţiunea va putea fi prelungită şi după luna decembrie, fără vreo restricţie de timp, doar în funcţie de starea economiei SUA, măsurată prin scăderea şomajului, care se încăpăţânează să rămână de 42 de luni încoace peste 8%.

    Spre deosebire de BCE, care a anunţat şi ea în săptămâna precedentă un program “nelimitat” de cumpărare de obligaţiuni ale ţărilor cu probleme din zona euro, Fed nu va steriliza însă masa monetară nou-creată, pentru că inflaţia rezultată va putea fi exportată graţie forţei comerciale internaţionale a dolarului, aşa cum s-a întâmplat şi cu ocazia QE1 (1.700 mld. dolari, 2008-2010) şi a QE2 (600 mld. dolari, 2010-2011).

    Unii comentatori s-au grăbit deja să conchidă că, în aceste condiţii, alegerile prezidenţiale din noiembrie sunt de pe acum câştigate de Barack Obama, fiindcă acţiunea decisivă a Fed ar putea să dea un impuls real economiei, numai că experienţa precedentelor QE1 şi QE2 a dovedit că eliberarea de bani în sistemul financiar satisface mai degrabă apetitul speculativ al băncilor şi al fondurilor de investiţii, care rămân dependente, împreună cu economia, de noi şi noi injecţii de bani de la Rezerva Federală, în lipsa cărora reapar tensiunile, bursele scad şi apar iarăşi “îngrijorările” pieţelor că statul nu face destul pentru a stimula redresarea economică.

  • Cum se rezolvă criza din zona euro: Ne daţi ori nu ne daţi?

    Unul dintre membrii Consiliului BCE, austriacul Ewald Nowotny, a amintit în această săptămână (dar fără a face vreo promisiune) de ideea că MES ar putea obţine licenţă de bancă, în aşa fel încât să se poată împrumuta nelimitat de la BCE şi să ofere mai departe fonduri nelimitate statelor cu probleme din zona euro – o idee respinsă până acum, fiindcă încalcă statutul BCE.

    Preşedintele BCE, Mario Draghi, a plusat, promiţând că va face “orice este nevoie a apăra euro” şi a sugerat că va lua măsuri de reducere a costului de îndatorare pentru Spania şi Italia. Aceasta ar putea însemna un nou program de cumpărare de obligaţiuni, dacă nu chiar visul suprem al pieţelor – transformarea BCE în tiparniţă nelimitată de bani, după modelul Rezervei Federale a SUA, ceea ce ar putea satisface nevoia de resurse financiare a statelor, foamea de lichidităţi a băncilor şi ar putea garanta creditorilor privaţi (bănci şi fonduri de investiţii) că şi-ar putea recupera integral banii daţi statelor şi că vor avea un risc zero pentru viitoarele credite acordate. BCE a rezistat eroic până acum unei asemenea revoluţii în statutul său, pentru că, dacă graţie statutului unic în lume al dolarului, Rezeva Federală a SUA a putut să exporte în 2009 şi 2010 inflaţia rezultată, în loc ca aceasta să afecteze America, zona euro nu e în aceeaşi situaţie.

    Ca să arate că aceasta e calea de urmat pentru BCE şi nu prudenţa de până acum, pieţele financiare au răsplătit vizibil ambele declaraţii, chiar dacă nimeni nu se aşteaptă ca bunăvoinţa pieţelor să dureze prea mult: euro a crescut spectaculos cu aproape 2%, trecând de 1,23 dolari, iar bursele europene au urcat cu 2-4%.

  • Zona euro: căldură mare şi dureri de cap

    Cum Ciprul este însă prea mic ca să stârnească senzaţie pe pieţe, au reînceput zvonurile: unul dintre ele spune că liderii europeni pregătesc deja pachetele de salvare pentru Spania şi Italia, în total 750 mld. euro, iar altul, după o analiză a Rabobank, prevesteşte că în mai puţin de 5 luni, Spania va cere un pachet de ajutor complet, fiindcă acesta a fost intervalul în care Grecia, Irlanda şi Portugalia au cerut ajutor după ce randamentele obligaţiunilor lor pe 10 ani au trecut de 7%.

    Deocamdată, la mini-summitul de la Roma care precedă reuniunea de la Bruxelles a Consiliului European din 28-29 iulie, cei patru lideri europeni prezenţi (Angela Merkel – Germania, Mario Monti – Italia, Francois Hollande – Franţa şi Mariano Rajoy – Spania) s-a luat hotărârea de creare a unui pachet de stimulente de 130 mld. euro – circa 1% din PIB al zonei euro – pentru finanţarea creşterii economice şi a înfiinţării de locuri de muncă noi în Europa.

    Măsurile care vor fi finanţate din aceşti bani n-au fost încă detaliate. În privinţa provenienţei fondurilor, s-a ajuns la un acord privind introducerea unei taxe pe tranzacţiile financiare, o idee promovata de Germania. La aceasta s-ar putea adăuga fonduri structurale necheltuite ale UE, fonduri ale Băncii Europene de Investiţii, al cărei capital va fi suplimentat, şi “project bonds” – emisiuni de obligaţiuni europene destinate să finanţeze proiecte de infrastructură transfrontaliere.

  • ALEGERI GRECIA: De ce toarnă apă rece Nouriel Roubini peste entuziasmul Europei

    “Grecia către lume: Da, noi putem (să împingem problema mai departe)! Până când o să ajungă avalanşă şi o să dea într-un zid!” scris Roubini, parafrazând ironic sloganul “Yes, we can” al campaniei lui Barack Obama. “În 6-12 luni de zile, guvernul format de Noua Democraţie şi PASOK va cădea, pentru că economia va intra în depresiune. Pe urmă vor fi alte alegeri, Syriza va câştiga şi va avea loc Grexit” (ieşirea Greciei din zona euro).

    Luni, Antonis Samaras a început deja discuţii cu socialiştii de la PASOK şi cu alte partide mai mici pentru formarea unei coaliţii de guvernământ. Noua Democraţie a câştigat alegerile cu 29,66% din voturi, depăşind Syriza, partidul stângii radicale, care a obţinut 26,89%, şi PASOK, fostul partid de guvernământ, care a adunat 12,28%, conform publicatiei Kathimerini.

    Cancelarul german Angela Merkel, aflată la reuniunea G20 de la Los Cabos, în Mexic, l-a sunat pe Samaras să-l felicite pentru victoria Noii Democraţii pentru victorie, iar şeful Consiliului European, Herman van Rompuy, şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Barroso, au difuzat o declaraţie comună în care îşi afirmă susţinerea pentru Grecia ca “membră a familiei UE şi a zonei euro” şi îşi exprimă speranţa că noul guvern va fi format repede.

    Roubini este un vechi critic al lui Antonis Samaras, liderul formaţiunii câştigătoare a alegerilor, partidul de dreapta Noua Democraţie. În noiembrie anul trecut, pe când Noua Democraţie era în opoziţie, Roubini deplângea ipocrizia lui Samaras, care a făcut toate eforturile posibile să dea jos guvernul Papandreou şi a cerut alegeri anticipate în locul unui guvern de uniune naţională, doar pentru ca Samaras să poată să-i ia locul lui Giorgios Papandreou, fostul premier al PASOK.

    “Vulpea grecească (Noua Democraţie) care a dat iama prin coteţul cu găini acum vrea să se facă iar paznică la el. Credibilitatea lor e mai murdară decât noroiul”, afirma atunci Roubini. Partidul lui Samaras a pierdut în 2009 alegerile la o diferenţă mare în favoarea socialiştilor lui Papandreou, fiind sancţionat de electorat pentru corupţie şi proasta gestionare a economiei. Ulterior, guvernul Papandreou a reclamat că fostul guvern, condus de Costas Karamanlis, a falsificat cifrele deficitului bugetar şi ale datoriei publice pe 2009, care au fost apoi revizuite de mai multe ori în 2010, spre consternarea UE.

    Citiţi aici despre ce poate face Grecia ca să-şi redreseze economia

    Alegerile din Grecia au avut un efect relativ scurt asupra pieţelor financiare, care în primele ore ale zilei de luni au crescut. Moneda euro a crescut şi ea cu 0,5% faţă de vineri în tranzacţiile din Asia, la 1,2748 dolari. Ulterior însă, pieţele s-au concentrat din nou asupra problemelor din Spania şi Italia, ducând randamentele obligaţiunilor pe 10 ani ale Spaniei peste pragul critic de 7%, la 7,08%, iar pe cele ale obligaţiunilor Italiei la 6,05%, conform Dow Jones.

    Citiţi aici despre situaţia Spaniei

    O interpretare a recăderii pieţelor, conform unui analist de la Commerzbank, este că rezultatul alegerilor din Grecia ar putea duce la o oarecare delăsare a liderilor europeni, care nu mai sunt stimulaţi să ajungă la “o soluţie îndrăzneaţă” cu ocazia Consiliului European din 28 iunie. indiferent ce ar înţelege analiştii prin “soluţie îndrăzneaţă”, liderii europeni au dat de înţeles, înainte de votul de duminică al grecilor, că dacă electoratul votează cu partidele favorabile acordurilor cu creditorii externi, criteriile pentru acordarea pe viitor a finanţării pentru Atena ar putea fi relaxate.

    După Nouriel Roubini, alegerile din Grecia sunt doar un fenomen marginal, fiindcă problema de bază acum pentru zona euro e că Spania şi Italia îşi vor pierde accesul la finanţare de pe piaţă şi vor cere ajutor de la FMI, UE şi BCE. Economistul american recapitulează ce s-a întâmplat din 2010 încoace şi continuă previziunile: “Efectul de domino: Grecia, Irlanda, Portugalia. În curând Ciprul. Apoi Spania. Apoi Italia, dacă Spania cade. În cele din urmă, Franţa…?”