Primele se referă la adoptarea bugetului pe anul în curs, subiect care a generat mai multe controverse şi care, iată, şi-a găsit în cele din urmă forma finală. Vine apoi la pupitrul de la Palatul Victoria Florin Iordache, ministrul justiţiei, care anunţă că au fost adoptate şi alte acte cu ocazia şedinţei.
Printre ele, ordonanţa de urgenţă privind amnistia – modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală – şi proiectul de lege privind graţierea. Jurnaliştii, oarecum surprinşi, încep să adreseze întrebări legate de efectele pe care acestea le vor avea asupra membrilor de partid anchetaţi sau trimişi în judecată. Iordache se încurcă, spune ba că nu ştie ce e în dosare, ba că nu ajută pe nimeni; în cele din urmă, recurge la ieşirea de siguranţă: Altă întrebare! Jurnaliştii insistă; altă întrebare!
Social media începe să fiarbă: mai întâi câteva mesaje, apoi zeci, sute şi mii care îndeamnă la proteste. E seara, trecut bine de ora 20.00, iar oamenii sunt probabil acasă; un protest masiv era anunţat pentru ziua următoare. Mesajele devin din ce în ce mai virulente: o parte a presei redă modul ciudat în care guvernul a adoptat ordonanţele, o parte se face că plouă. Apar primii manifestanţi în Piaţa Victoriei, câteva zeci sau poate sute.
E destul de frig afară, spre -10 grade, dar zic că e timpul să mă trezesc – vorba unui protestatar – şi să mă duc şi eu la guvern.
Am ajuns în Piaţa Victoriei undeva înainte de 11 noaptea şi am găsit acolo câteva mii de oameni; alături de mine veneau, cu mic, cu mare, mai tineri sau mai vârstnici, şiruri de oameni. Şi tot veneau. România, cel puţin o parte a ei, începea să se dezmorţească.
Am ajuns acasă spre 3 dimineaţa, convins că mă aşteaptă mai multe zile de stat în frig; şi nu-mi place deloc frigul.
Miercuri dimineaţă, câteva sute de oameni protestează în faţa Palatului Victoria. Paşnic, pentru că nici n-ar avea rost să fie altfel; îşi strigă supărarea şi nemulţumirea, sperând că cineva îi va auzi, că cineva va ieşi să le vorbească. Dar cei din guvern sunt de negăsit; prim-ministrul Grindeanu, cunoscut pentru punctualitate, are altă treabă decât să ajungă la treabă.
Comunitatea internaţională începe să se agite, se primesc comunicate de presă, reacţii din partea camerelor de comerţ sau a ambasadelor. Guvernul nu reacţionează. Avocatul Poporului, trezit parcă dintr-un somn prea lung, îşi declină competenţa în ceea ce priveşte atacarea ordonanţelor la Curtea Constituţională. Social media se reactivează: păi bine, dacă nu tu, atunci cine? Poate preşedintele Iohannis, care se plimbă între Consiliul Superior al Magistraturii, Palatul Cotroceni şi biroul lui Victor Ciorbea. Cu rezultate modeste în primă fază, dar speranţa moare ultima.
Se anunţă un protest masiv pentru orele serii, poate chiar mai mare decât cel de duminica trecută. Ne strângem peste 50.000!, se conving unii pe alţii activiştii de pe internet.
Pe la 7 seara am luat-o din nou spre Piaţa Victoriei, mai pregătit de data asta: cu mai multe haine pe mine, dar cu ceva mai puţină răbdare. Spre guvern e deja bară la bară, aşa că avem timp să mai aruncăm o privire pe ştiri: 15.000 de oameni. 20.000 de oameni. 35.000 de oameni. Să fi petrecut pe drum vreo 40 de minute; când am ajuns în piaţă, numărul vehiculat era de aproape 100.000.
O sută de mii, dar paşnici: oamenii cântă, pe alocuri cu un limbaj mai colorat, dar cu supărare doar la adresa celor de la guvernare. Mai face cineva o glumă, mai cântăm, mai sărim de câteva ori să ne încălzim. Trece o oră, trec două, oamenii parcă sunt tot mai mulţi. Băi, trebuie să ne ia în seamă de data asta! le spune un tip cu şapcă celor din grupul lui. Clar, cât să ne mai tot ignore? Mai sunt şi câţiva care aruncă cu petarde, dar majoritatea îi sancţionează repede.
La televiziuni, părerile sunt împărţite: unii zic că sunt 300.000 în ţară, alţii că Iohannis i-a trimis pe oameni în stradă. Sau Soroş, depinde de canal. Oricum, cineva sigur i-a trimis.
Ca să prindă ultimul metrou, oamenii au început să plece după ora 10. Mai rămân câţiva mai înverşunaţi – câteva mii adică – şi băieţii cu petarde. Ce s-a întâmplat mai departe e rezultatul unui spectacol de teatru ratat, cu actori proşti şi sufleuri adormiţi; pentru cronici de film, mai la capătul revistei.
Joi dimineaţă a început mai bine, cel puţin din punctul de vedere al gradelor Celsius. Şi o reacţie din guvern, deşi alta decât cea aşteptată: unul a ieşit, mai rămân restul.
Revista a plecat la tipar joi, 2 februarie, ora 18.00.
