Tag: Piata Victoriei

  • Morgan Stanley şi-a făcut intrarea pe piaţa locală

    Proiectul care acum marchează intrarea americanilor a deţinut 11 ani recordul de cel mai scump proiect office tranzacţionat vreodată în România. Morgan Stanley Real Estate Investing, divizia de investiţii imobiliare a grupului Morgan Stanley, are active sub administrare în valoare de aproximativ 40 de miliarde de lire sterline. Birourile America House, din Piaţa Victoriei din Capitală, au fost cumpărate de la francezii de la AEW, unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii imobiliare din lume, parte a grupului financiar francez Natixis. America House are o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 28.000 de metri pătraţi, iar portofoliul de chiriaşi include companii precum Schlumberger, Ţuca Zbârcea & Asociaţii, McDonald’s, Ambasada Japoniei şi Mastercard. Clădirea beneficiază şi de una dintre cele mai mari zone de retail dintr-o clădire de birouri. Spaţiile de retail acoperă aproximativ 4.000 de metri pătraţi şi cuprind unităţi ale World Class, Starbucks, McDonald’s, Cooperativa FruFru sau Cărtureşti. Alături de vânzarea clădirii de birouri America House, situată în piaţa Victoriei din Bucureşti, AEW a finalizat şi vânzarea Promenada Mall, cel mai mare centru comercial din Târgu-Mureş, către Indotek, un grup de companii de administrare a investiţiilor deţinut de acţionari americani şi unguri. 

    Carte de vizită David Hay:
    – a cumpărat alături de Morgan Stanley Real Estate Investing – divizia de investiţii imobiliare a grupului Morgan Stanley, cu active sub administrare în valoare de aproximativ 40 de miliarde de lire sterline – birourile America House, din Piaţa Victoriei din Capitală, de la francezii de la AEW;
    – deţine de circa un an şi jumătate firma ADD Value Management, o firmă de consultanţă în management şi în sectorul imobiliar;
    – executivul israelian a condus timp de şapte ani operaţiunile din România ale dezvoltatorului imobiliar AFI Europe, el plecând din companie în primăvara lui 2018;
    – anterior, timp de 12 ani el a ocupat dife­rite funcţii în cadrul AFI Europe, urmând alţi şapte ani în care a gestionat operaţiunile grupului din România;
    – în timpul mandatului de CEO al lui David Hay, dezvoltatorul israelian a finalizat mallul AFI Ploieşti şi cele cinci clădiri de birouri de lângă AFI Cotroceni din Bucureşti, dezvoltate sub numele AFI Park.

  • Scandal cu îmbrânceli în Piaţa Victoriei între protestatarii #rezist

    Iniţial, organizatorul protestului Tommy Tomescu a avut un schimb de replici cu un protestatar venit din străinătate şi care era nemulţumit pentru că auzise că în Piaţă va fi şi un concert, Tomescu precizând că vor fi intonate doar două imnuri la manifestaţie.

    Ulterior, în Piaţa Victoriei a ajuns şi protestatarul Cristian Dide, care a adus şi o platformă, deşi nu anunţase organizatorul de acest lucru şi, potrivit protocolul încheiat cu autorităţile, nu are voie.

    “Te-am sunat de o lună întreagă şi nu răspunzi. O lună întreagă te-am sunat şi nu ai răspuns. Mie (jandarmii -n.r.) nu m-au lăsat nici cu maşinile mele, cu care să punem scena şi tu vii cu platforma asta. Eu am dat toate numerele de înmatriculare deja”, i-a reproşat Tommy Tomescu lui Cristian Dide.

    Cristian Dide a replicat că el nu “are treabă” cu organizatorul Tommy Tomescu şi că acesta nu a fost pe 10 august 2018 în Piaţa Victoriei, a urcat pe o maşină cu platformă şi refuză să coboare. Jandarmii sunt prezenţi în zonă.

    În Piaţa Victoriei este şi Mălin Bot, care a fost acuzat că a îmbrâncit o femeie, iar soţul acesteia a ripostat. La rândul său, Bot susţine că femeia respectivă a încercat să-i spargă telefonul.

  • MITINGUL actorilor în Piaţa Victoriei. Rebengiuc: Doi golani au făcut un program de guvernare, pe un sistem Caritas, şi iată că falimentul e aici

    Printre protestatari se află şi marele actor Victor Rebengiuc.

    “Eu nu mă supăr că-i dă pe unii afară, probabil că sunt unii care stau degeaba, dar ăştia care au fost daţi acuma afară, care sunt angajaţi cu prestări servicii, ce fac ei, lumini, sonorizare, video, lucruri absolut necesare pentru un spectacol în secolul 21. Nu mai e spectacolul de la Comedia Franceză pe vremea lui Ludovic al XIV-lea, când joci cu lumânări în sală şi cu cinci perdele. Am văzut un spectacol minunat la Naţional, “Pădurea Spânzuraţilor”, făcut de Afrim, multe, mult video în el, sunet extraordinar, lumini minunate. Suntem în alt secol. Rezolvarea? Să vină nişte oameni deştepţi, deci au făcut doi golani un program de guvernare, făcut pe un sistem Caritas şi iacătă, că falimentul e aici, a venit deja, şi au adus nişte proşti care să nu mişte în front să aplice acest program. Eu nu mai sper pentru mine că nu mai am ce să sper că azi-mâine pot să mor, am 86 de ani. Nu mă lupt pentru viitorul meu. Mă gândesc la nepotul meu, de exemplu, care o să fie obligat să plătească datoriile care se fac acuma şi să vedem dacă o să aibă de unde”, a declarat, pentru MEDIAFAX, actorul.

    Artiştii sunt nemulţumiri de tăierile de bugete.

    “Eu sunt actor independent, sunt colaborator în diferite teatre, sigur că nu am fost plătiţi luni de zile în teatrele unde colaborăm, am înţeles, am zis că vor veni banii cândva, nu e o problemă, numai că acum tearele au fost sfătuite să renunţe la colaboratori, ceea ce mi se pare nedrept. Noi am ajuns în teatre în urma unor audiţii, în urma unui concurs cu zeci, sute de oameni uneori şi regizorii, anumiţi regizori, au considerat că suntem potriviţi pentru aceste roluri. Este absurd să renunţi la colaboratori, să te trezeşti că, după ce ai jucat un an-doi spectacolul, să înlocuieşti colaboratorii. E nedrept. Acesta este unul dintre motive, celălat este că din cauza lipsei bugetelor, nu se mai fac noi producţii”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Maria Obretin.

    “E prea mult şi prea josnic, ca să spun aşa. Pare o răzbunare undeva de găşti de clasa a doua aşa. “Ah, v-am mărit salariile şi acum strigaţi împotriva noastră? Lasă că vedeţi voi! Uite nu mai sunt bani în buget, tăiaţi, faceţi, rezolvaţi”. S-a ajuns mult prea departe. Nepriceperea lor, nici nu ştii dacă e nepricepere, doar rea-voinţă sau şi una, şi alta”, spune şi actorul Marius Florea Vizante.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Piaţa Victoriei, blocată de un PROTEST al transportatorilor. Circulaţia restricţionată în centrul Capitalei afectează traficul din Bucureşti

    Membrii FORT solicită Guvernului să rezolve problemele pieţei de transport pasageri precum eliminarea sintagmei „în mod repetat” din legea taximetriei pentru a combate eficient transportul ilicit de persoane, dar şi prelungirea programelor interjudeţean si judeţene de transport pasageri.

    FORT a mai anunţat că “orice completare adusă acestor două modificări esenţiale, nu reprezintă altceva decât încercările unor indivizi de a modifica legea.”
     
    La protestul celor de la FORT vor participa şi membri ai federaţiei din întreaga ţară, prezenţi la manifestare cu autobuze, autocare şi autoturisme.
     
    În zonă, a fost restricţionat deja traficul rutier pe Şos. Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Victoriei, respectiv Şos. Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Presei Libere (zona central – mediană, gradual, în funcţie de sosirea participanţilor), permiţându-se circulaţia pe ambele sensuri ale Str. Arh. Ion Mincu.
     
  • Protest în Piaţa Victoriei faţă de OUG care modifică legile justiţiei. Oamenii i-au susţinut pe magistraţi: Cinste lor!/ Jandarmeria a menţionat că manifestaţia este ilegală şi au existat dezinformări

    Aproximativ patru mii de oameni protestează, la ora transmiterii ştirii, în Piaţa Victoriei faţă de ordonanţa de urgenţă care modifică legile justiţiei.

    Manifestaţia a fost organizată pe reţelele de socializare, iar jandarmii sunt prezenţi şi ei în Piaţa, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice.

    Magistraţii din Capitală şi din mai multe oraşe ale ţării au protestat, vineri, faţă de modificările aduse legilor justiţiei.

    De luni, activitatea mai multor parchete din oraşe precum Piteşti, Constanţa sau Timişoara va fi suspendată timp de mai multe zile, în semn de protest.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru agresarea unor jandarmi la mitingul din 10 august

    Cei doi au agresat jandarmii prezenţi în Piaţa Victoriei pe data de 10 august, susţin procurorii.

    Mnaifestanţii urmează să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

    Joi dimineaţă, poliţia Capitalei informa că procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au făcut mai multe percheziţii la domiciliul unor protestatari acuzaţi că la mitingul din 10 august au lovit jandarmii.Pe 5 octombrie, magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au decis arestarea preventivă a altui protestatar, care ar fi lovit cu piciorul un jandarm.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Laurenţiu Cazan, maiorul care a coordonat intervenţia jandarmilor din 10 august, DELEGAT în funcţia de director general al Jandarmeriei Bucureşti

    „Având în vedere faptul că la nivelul conducerii Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a încetat împuternicirea pe funcţia de director general a domnului locotenent-colonel MASTAN Alin, pentru asigurarea continuităţii la comandă şi a bunei desfăşurări a activităţilor, la nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române s-a dispus împuternicirea pe o perioadă de şase luni în funcţia de director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a domnului maior CAZAN Laurenţiu”, informează Jandarmeria Bucureşti, printr-un comunicat de presă.

    Maiorul Laurenţiu Cazan este cel care a coordonat intervenţia jandarmilor la protestul din 10 august, din Piaţa Victoriei.

    Laurenţiu Cazan primul care a spus că îşi cere scuze faţă de persoanele care au suferit „în mod gratuit” în urma intervenţiei forţelor de ordine, acesta subliniind că nu a luat o decizie în privinţa unei demisii şi că nici nu are ce să-şi reproşeze.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Alina Gorghiu: Am convingerea fermă că Dragnea a adus în piaţă huliganii pe 10 august

    Senatorul PNL Alina Gorghiu a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe organizată la sediul PNL Timiş, că afirmaţia lui Liviu Dragnea, făcută marţi seara cum că evenimentele din 10 august au fost o tentativă de lovitură de sta treprezintă “cea mai mare aberaţie” pe care a auzit-o.

    “M-a stârnit foarte tare prestaţia domnului Dragnea de aseară, încât să cred că merită o replică astăzi. Şi am să mă refer în principal la evenimentele din 10 august, evenimente care au degenerat atunci în sute de agresiuni la adresa celor care au protestat paşnic, care nu pot fi acoperite oricâte straturi de minciuni ar lansa în spaţiul public tripleta Dragnea – Dan – Dăncilă. A fost în mod cert declaraţia dată de domnul Dragnea aseară cum că evenimentele au fost o tentativă de lovitură de stat au fost cea mai mare aberaţie pe care am auzit-o referitor la aceste proteste ale diasporei din data de 10 august”, a afirmat Alina Gorghiu.

    Fostul preşedinte al PNL a mai precizat că are convingerea fermă că Liviu Dragnea ar fi adus în Piaţa Victoriei huliganii şi persoanele care au stârnit momentele violente din timpul protestului din 10 august.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro