BusinessMagazin

Tag: pensionari

  • Ce este fenomenul „Sunt prea tânără ca să călătoresc aproape”

    Îmi aduc aminte foarte bine o discuţie pe care am avut-o cu cineva cunoscut, pasionat de călătorii la fel ca mine. Îmi spunea că a întâlnit acum multă vreme un cuplu trecut bine de prima tinereţe (o pereche de pensionari europeni). S-au intersectat în America de Sud, în Peru, dacă nu mă înşeală memoria. Au început să depene amintiri şi au stat ceva vreme la poveşti, istorisind despre călătorii care mai de care mai speciale. Şi aşa au ajuns la Europa, cea atât de diversă şi atât de bătrână (a se citi cu istorie), deosebit de frumoasă şi cu o vastă cultură şi o delicioasă gastronomie, şi cu multe alte calităţi pe care nu mai are niciun sens să le enumăr aici pentru că deja le ştim cu toţii. Nu mică i-a fost mirarea amicei mele când cei doi călători pensionari au afirmat sus şi tare că ei nu văzuseră unele dintre perlele coroanei europene, Roma sau Paris. De ce? Pentru că sunt prea tineri să călătorească aproape! Destinaţiile de proximitate le lăsau pentru bătrâneţe.

    Fără să îmi dau seama şi fără să îi cunosc, şi eu am avut o bună perioadă de timp o abordare similară. Am ocolit anumite destinaţii, mai exact am amânat călătoriile pentru că erau prea accesibile, prea la îndemână, uşor de a fi întreprinse „la bătrâneţe”, fără a avea un orizont de timp exact sau un termen bine definit pentru acest concept.

    Am refuzat cu încăpăţânare multă vreme să merg la Paris ori la Roma, convinsă că pe mine nu aveau să mă cucerească aceste metropole care îi convinseseră pe marii scriitori ca Hemingway sau Fitzgerald, pe artiştii luminaţi ca van Gogh sau Cezanne ori pe muzicenii talentaţi să le pună în versuri, pe pânză ori pe note. M-am înşelat.

    Cam la fel a fost şi cu Grecia. Am refuzat iniţial să merg dintr-o încăpăţânare copilărească, pentru că prea toată lumea mergea în Grecia. Am cedat tentaţiei acum cinci ani, când am călătorit în Santorini şi Mykonos. Am mers direct la ţintă, la pomul lăudat, în acele insule pe care nu puţini le pun pe lista destinaţiilor de văzut într-o viaţă. Nu degeaba sunt însă unele locuri pe astfel de liste, ci pentru că sunt într-adevăr frumoase. Păcat doar că mulţimile şi aglomeraţia le ştirbesc din farmec, dar nu prea mult totuşi.

    Nu ştiu dacă a fost pentru că în Mikonos am mâncat extrem de bine ori pentru că erau plajele foarte pustii şi m-am îmbăiat în linişte (era la început de iunie). Sau pentru că în Santorini arhitectura specifică insulelor Ciclade nu are cum să nu te cucerească, iar mare mai albastră ca acolo nu văzusem, un albastru regal pe care nicăieri în lume nu l-am mai regăsit nici apoi. Cert e că vacanţa aceea mi-a deschis apetitul pentru Grecia – ţara sutelor de insule, a miilor de mănăstiri ce sfidează graviaţia şi orice alte reguli, a caselor mai albe ca zăpada şi a mării mai albastre ca cerul senin. De atunci am mers an de an în Grecia, fie pe continent, fie pe o insulă uitată de lume. De fapt, la câteva luni după prima incursiune am ajuns şi în Thassos. Cert e că niciun loc nu seamănă cu altul. Apa nu are 50 de nuanţe de albastru. Are poate 5.000. Iar ca să vezi Grecia cu totul nu îţi ajunge, clar, o viaţă.

    În 2020, într-un an ca niciun altul, Grecia a părut chiar mai fermecătoare. Iar proximitatea care până nu demult era un defect, a devenit rapid o calitate. Pandemia a transformat – temporar sper eu – călătoriile. Pe unele le-a făcut de-a dreptul imposibile. Pe altele le-a schimbat în adevărate aventuri. Iar în toată această nebunie, Grecia a rămas o oază de normalitate. Am simţit-o ca o călătorie în timp, în vremurile bune, acelea fără Covid-19.

    Am ajuns la început de septembrie, cam la spartul târgului. Pandemia nu a făcut ravagii la prima vedere, dar numărul turiştilor a scăzut dramatic, motiv pentru care multe businessuri s-au închis devreme. Iar până să plec eu spre casă, o lună mai târziu, plajele erau deja pustii, iar restaurantele îşi mai aşteptau ultimii oaspeţi. Ca vizitator e o senzaţie ciudată. Pe de-o parte te bucuri de locuri unde în mod normal aşteptai la coadă pentru o fotografie reuşită. Pe de altă parte însă, tocmai această exclusivitate sinonimă în alt context cu luxul îţi aminteşte de pandemie. Dar nu pentru mult timp.

    O bună parte a incursiunii mele în Grecia am petrecut-o în insulele Sporade – Skiathos, Skopelos şi Alonissos. Nu sunt ordonate în ordinea popularităţii, deşi clasamentul ar arăta la fel (nu al meu, ci al turiştilor în general), ci mai degrabă în funcţie de apropierea de continent.

    Dacă ar fi să le descriu pe toate într-un cuvânt, ar fi verzi. Am ajuns aici după alte două săptămâni în Ciclade, unde insulele sunt aride şi galben-maronii tot timpul anului. Iar odată ce am păşit în Skiathos mi s-a părut că e verde pretutindeni. Ba chiar copacii – de multe ori pini, dar nu numai – ajung până pe plajă, până în buza mării.

    Skiathos, deşi cea mai mică dintre toate trei, e cea mai populară insulă dintre Sporade. Motivele – cred eu – sunt două: are aeroport şi e apropiată de continent, la două ore şi jumătate cu feribotul. Nu îi lipseşte însă nici frumuseţea naturală, plajele cu nisip fin – alb-gălbui – fiind la tot pasul. E nevoie de un drum de doar zece minute cu maşina pentru a vedea 3-4 plaje, iar în final dificultatea constă în a alege una pe care să îţi petreci câteva ore, fie în apa de un albastru-verzui, fie pe un şezlong sub umbrela de paie. Insula o poţi traversa de la un capăt la altul în maximum 30 de minute cu maşina. Există şi transport în comun, dar are opriri multe şi dese, aşa că timpul se scurge altfel în autobuz. Opririle sunt justificate pentru că pe o insulă de 12 kilometri lungime şi circa şase lăţime, există 60 de plaje. Şi cele mai multe sunt deservite de o staţie de autobuz. Există însă şi unele locuri unde nu se poate ajunge pe şosea. Un astfel de exemplu este plaja Lalaria, inclusă nu de puţine ori în clasamentul celor mai frumoase din lume. Apa este de un turcoaz demn de Caraibe, iar nisipul este alb imaculat, ca laptele. Faptul că zona de nord-est a insulei este în continuare sălbatică a ajutat ca această plajă să nu fie invadată de turiştii aflaţi în căutarea fotografiei perfecte pentru Instagram. Îmi imaginez că pe timpul verii cererea e mare, iar numărul bărcilor care pleacă în direcţia Lalaria e pe măsură. Dar, aşa cum natura are grijă să le echilibreze pe toate, în această zonă curenţii sunt puternici, iar valurile sunt mari, aşa că nu de puţine ori bărcile nu pot acosta. A fost şi cazul nostru. Am prins ultima barcă din sezonul 2020 care pleca în această direcţie. În port era soare şi senin. Vântul abia adia ca să mai aline din arsura soarelui. Cu cât ne apropiam de plajă, barca dansa mai abitir pe ritmul de vals. Nu am putut să rămânem mai mult de cinci minute, suficient pentru a admira frumuseţea locului, dar insuficient pentru a ne bucura pe deplin de el. Când barca a cotit către oraşul principal – Skiathos Town – vântul turbat a devenit parcă o amintire. Pentru mine cel puţin, pentru că alţii au mai avut de suferit câteva ore până când răul de mare a fost stins cu un pahar de vin, uzo sau tsipuro.

    Discutam cu cineva despre insule Sporade şi îmi spunea că Skiathos i s-a părut cea mai complexă dintre ele, cu un oraş viu şi gata oricând de petrecere, cu o salbă de plaje pentru toate gusturile, cu o mănăstire în vârf de deal de unde poţi vedea cum lumea ţi se aşterne la picioare. Nu ştiu dacă e adevărat, cert e că mie Skopelos, nu Skiathos, mi s-a lipit de suflet. Am ajuns în prag de furtună. Vântul sufla cu năduf, gata-gata să mă ia pe sus. Valurile se spărgeau furioase la mal şi spălau toate maşinile parcate în apropiere. Ne-au făcut şi nouă, trecătorilor şi călătorilor, un duş rapid, nu prea rece, dar nici cald, cam ca apa de la robinet din Bucureşti în zilele bune. Am oprit în port la un bar recomandat de biblia oricărui călător, ghidul Lonely Planet. Am băut o cafea, un suc din fructe proaspete şi am ascultat concertul valurilor. Câteva ore mai târziu a ieşit soarele. Oraşul principal de pe insulă este ca o poezie. Îmbrăcat în alb şi accesorizat pe alocuri cu diferite tonuri de albastru, urbea te invită la plimbare şi la visare. Te poţi pierde liniştit timp de câteva ore pe aleile întortocheate mai ceva ca un labirint. Iar apoi, te poţi opri în port la una dintre cafenele pentru ceva de băut şi o tradiţională plăcintă cu brânză feta.

    Spre deosebire de Skiathos, Skopelos mai are un al doilea oraş (dacă e să fim generoşi, pentru că de fapt e un sat, nici el prea mare). Iar pe drumul dintre ele se găsesc unele dintre cele mai frumoase locuri de pe insulă. Plajele din Skopelos sunt demne de o vedere şi ce e mai important e că nu au nevoie de Photoshop. Nu degeaba creatorii filmului Mamma mia! au ales să filmeze parţial aici pelicula. De altfel, o parte din popularitatea insulei i se datorează filmului cu Meryl Streep şi Pierce Brosnan. Dar, doar o parte.

    Mulţi dintre vizitatori ajung aici într-o excursie de o zi din Skiathos pentru a „bifa” cele mai importante obiective – biserica din vârf de stâncă ce apare în filmul Mamma Mia (aici are loc nunta de la final), una-două plaje şi oraşul.

    În opinia mea, insula merită măcar câteva zile pentru a fi descoperită în tihnă. E păcat de tavernele amplasate strategic direct pe plajă să nu le încerci în număr cât mai mare. E greu să greşeşti în Grecia când vine vorba de mâncare.

    După ce am mâncat pe săturate şi m-am îmbăiat după pofta sufletului am plecat în Alonissos. Nu e cu siguranţă prima insulă care îţi vine în minte când zici Grecia. Poate nici a doua ori a treia. E defavorizată de faptul că e cea mai îndepărtată de continent şi n-are nici aeroport. Dar din Skopelos nu ai nevoie decât de 30 de minute cu feribotul şi ai ajuns.

    Nici eu nu ştiam prea multe despre ea. Cum ar fi că are cel mai important Parc Naţional Marin din Europa. Aici se găsesc circa 300 dintre cele 500 de foci (monk seals) din lume. Plus delfini, diferite specii de peşti ori păsări.

    Focile e greu să le vezi, ţine mult de noroc, dat fiind că sunt animale sfioase, care îşi găsesc de regulă locul pe stânci ferite de mulţime. Din păcate, n-am avut noroc eu. O fi un semn că trebuie să mai încerc.

    Cert e că Alonnisos era pustie când am ajuns. Am avut plaje doar pentru mine. Iar dacă e ceva ce mi-a plăcut aici e că nicio plajă nu seamănă cu alta. Culoarea mării se schimbă şi ea chiar pe o distanţă de doar câteva sute de metri. Poate pentru că nu au venit (încă) masele de turişti, Alonnisos îţi dă aşa un sentiment de Grecia grecilor. Auzi multă greacă pe stradă sau în restaurante, faţă de engleză în Skiathos sau franceză în Ciclade. Aşa îmi imaginez că arăta orice insulă acum 20 de ani, până şi Santorini unde în mod normal pe străduţe se aud toate limbile lumii. Acolo eu am ajuns 15 ani prea târziu, dar în Alonnisos pandemia m-a ajutat să păşesc fix când a trebuit.

    Acum, mai sunt multe alte insule din Grecia unde vreau să ajung, şi probabil că oricâte voi vizita, tot vor mai apărea altele. De ce? Pentru că niciuna nu e la fel cu cealaltă. Şi pentru că de frumos nu te saturi. Nu degeaba zeii s-au îndrăgostit de Grecia!

  • Ce cred analiştii externi: Pentru a salva Occidentul şi generaţia millennials trebuie taxat capitalismul rentier, financiar şi imobiliar. Iar pensionarii trebuie să plătească factura pentru tineri

    Dimpotrivă, le-au accentuat şi mai mult.
    Dobânzile aproape de zero şi chiar negative, tipărirea continuă de bani de către băncile centrale şi aruncarea lor pe piaţă în speranţa că vor ajunge în economia reală nu au rezolvat deloc problemele economice din marile ţări occidentale, ci dimpotrivă, doar au amânat viitorul război social care va apărea.
    Noile generaţii, în frunte cu millennials, au fost cel mai afectate de criza anterioară şi vor plăti cel mai mult preţul crizei de astăzi.
    În aceste condiţii, aceste generaţii nu vor mai putea să acumuleze nimic, vor trăi permanent sub ghilotina şomajului (deja şomajul este cuprins între 25 şi 40% în rândul acestor generaţii), economia nu creează suficiente joburi mai bine plătite decât cel de chelner sau ghid turistic pentru pensionari, iar educaţia lor începe să crape.
    Dacă bunicii şi părinţii lor au putut să-şi cumpere o casă din salariile pe care le-au avut, noile generaţii n-au nicio şansă să se apropie de un activ imobiliar, din cauza creşterii fără precedent a preţurilor din real estate datorată printării de bani şi scăderii dobânzilor.
    Dobânzile spre zero practicate în acest moment de bănci fac ca procesul de economisire, pe care s-au bazat bunicii şi părinţii în crearea unei averi familiale, să nu aibă sens.
    Capitalismul financiar, imobiliar, rentier şi monopolistic nu mai încurajează deloc spiritul antreprenorial, ci chiar îl suprimă cu bani şi putere.
    Occidentul a acumulat prea multă bogăţie care a devenit rentieră, care stă degeaba în bănci, pe burse, în fonduri mutuale şi care se hrăneşte din dobânzi, dividende sau creşteri ale preţului acţiunilor.
    Acest capitalism financiar nu poate rezista la nesfârşit atâta timp cât nu ajunge în economia reală ca să creeze oportunităţi şi joburi şi pentru noua generaţie.
    Marile publicaţii de business din lume încep să trateze din ce în ce mai mult aceste probleme ale Occidentului care hrănesc şi cresc mari nemulţumiri, care la un moment dat vor izbucni. Până acum, aceste nemulţumiri şi-au găsit o exprimare pe Facebook sau pe alte reţele sociale, ajungând mai puţin în stradă.
    Vă recomand să citiţi patru articole:
    1. Martin Wolf, Financial Times: We must think as citizens – Covid-19 could transform many western societies by demonstrating the need for competent government. But without a thriving and stable middle class, the state risks succumbing to plutocracy
    2. Philip Stephens, Financial Times: The path from Covid-19 to a new social contract
    3. Andreas Kluth, Bloomberg: OK Boomer, we’re gonna socialize you. The pandemic is turning millennials into socialists
    4. Chris Giles, Martin Arnold, Financial Times: High saving rates pose dilemma for central banks. Consumer pandemic cash will help drive economic recovery or hold back growth
    În esenţă, ceea ce spun analiştii este că Occidentul are nevoie de un nou contract social care să restabilească echilibrele şi care să dea posibilitatea şi noilor generaţii să aibă aceeaşi viaţă ca a bunicilor şi a părinţilor.
    Capitalismul actual, care a permis crearea de mari averi, economisiri imense în bănci, proprietăţi imobiliare mari, a devenit o frână pentru economii.
    În aceste condiţii, capitalismul rentier trebuie taxat mult mai mult, guvernele trebuie să schimbe raportul de forţe din societate încurajând iniţiativele prin taxe mai mici, inclusiv pe muncă, iar la polul opus taxând banii care stau degeaba. Aceşti bani au devenit o povară şi pentru băncile centrale, care nu mai pot acţiona eficient pentru că nivelul de economisire este prea mare.
    Dacă nu se iau acum măsuri, inegalităţile vor creşte, iar noile generaţii se vor ridica la un moment dat chiar împotriva Occidentului. 

  • Pensia de stat s-ar putea să nu mai existe pentru tine

    Criza COVID-19 a făcut să avem cu 36.000 mai mulţi pensionari decât angajaţi, conform ZF

    În ianuarie, România avea cu 40.000 mai mulţi salariaţi decât pensionari, record în ultimii 20 de ani. Analiştii economici avertizează că pensia publică nu va mai exista pentru noi şi că ar trebui să îţi pui bani deoparte
    În luna ianuarie, Ziarul Financiar a semnalat că, pentru prima dată în 20 de ani, în România, numărul salariaţilor depăşea cu 40.000 numărul pensionarilor. În aprilie, criza a inversat trend-ul pozitiv. Avem cu 36.000 mai mulţi pensionari decât persoane active pe piaţa muncii.
    Pe lângă numărul mare de şomeri din ultimele luni, Adrian Codirlaşu, analist economic spune că această situaţie s-a creat şi din cauza celor care au preferat ca, în loc să intre în şomaj, să se pensioneze, deoarece aveau acest drept.

    Mai mult decât atât, conform unui studiu realizat de echipa lui Adrian Codirlaşu, diferenţa va fi din ce în ce mai mare, iar generaţiile tinere vor avea de suferit. Singura soluţie pentru a avea fonduri suficiente la pensie ar fi să economiseşti

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
     

  • Contzilla.ro: Eliminarea raportărilor semestriale, angajarea pensionarilor, transferul părţilor sociale şi alte propuneri legislative cu impact pentru firme

    În cursul lunii iulie au fost înregistrate la Senat câteva propuneri legislative cu impact asupra contabilităţii şi obligaţiilor pe care le au firmele din Romania, astfel:

    1.Eliminarea obligaţiei de a depune raportări contabile semestriale pentru firmele mici, cu cifra de afaceri  sub 1 milion de euro în exerciţiul financiar precedent, modificându-se astfel prevederile legii contabilităţii care arată că Ministerul Finanţelor Publice poate stabili întocmirea şi depunerea la unităţile sale teritoriale a situaţiilor financiare sau a unor raportări contabile şi la alte perioade decât anual, în cadrul exerciţiului financiar. Potrivit proiectului de ordin aferent anului curent, plafonul cifrei de afaceri pentru care firmele au obligaţia depunerii raportărilor contabile semestriale a fost stabilit la 220.000 lei, la fel ca în anul precedent. Prin majorarea plafonului la 1.000.000 euro, foarte multe firme ar urma să fie degrevate de această obligaţie de raportare.

    Raportările contabile semestriale sunt raportări intermediare, care nu sunt însoţite de procedurile clasice anuale de închidere contabilă precum inventarierile, reevaluarile, etc şi nici nu  sunt publice, aşa cum sunt indicatorii de final de an, publicaţi pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor.

    2.O altă propunere legislativă inregistrată la Senat aduce în discuţie problema reintegrării pe piaţa muncii a pensionarilor care îşi doresc să îşi continue activitatea în domeniile în care au activat anterior pensionării. Aceasta ar aduce obligaţii suplimentare pentru firmele cu cifra de afaceri peste 5.000.000 lei .Mai concret, se propune ca societăţile comerciale cu capital privat, care, la finalul ultimului an fiscal au avut o cifră de afaceri mai mare de 5.000.000 lei, să fie obligate să angajeze cu contract individual de muncă, persoane din rândul pensionarilor, cu experienţă, cu titlul de consilier în domeniile de activitate ale societăţii comerciale respective. Pentru partea din salariul cuvenit care nu depăşeşte salariul minim brut pe economie, aceştia ar urma să fie scutiţi de contribuţii sociale (CAS şi CASS). Numărul de astfel de contracte de muncă nu va putea depăşi însă un consilier pensionar la 5 persoane angajate care nu au atins vârsta de pensionare. Pentru firmele cu cifră de afaceri sub plafon, astfel de angajări sunt opţionale, dar se păstrează aceleaşi facilităţi fiscale.

    3.Simplificarea procesului de transfer de părţi sociale din SRL către terţi. În prezent, în Romania, acest proces se realizează în două etape şi durează cel puţin 30 de zile.

    Propunerea prevede posibilitatea asociaţilor societăţilor cu răspundere limitată să stabilească prin actul constitutiv reguli proprii cu privire la condiţiile transferului parţilor sociale către terţi, eliminarea pragului minim de 200 lei a capitalului social al  SRL-urilor, a obligaţiei vărsării sale înaintea înregistrării şi prezentarea foii de vărsămant în procedura de înregistrare, precum şi eliminarea sancţionării administratorilor care încep operaţiunile în numele SRL-ului înainte de vărsarea capitalului social.

    Pe lângă aceste propuneri înregistrate la Senat, pe site-ul Ministerului de Finanţe a fost publicat un proiect care aduce câteva clarificări în domeniul contabil, mai precis, în ce priveşte amortizarea activelor firmelor.

    Potrivit reglementărilor existente, amortizarea valorii activelor imobilizate reprezintă alocarea sistematică a valorii amortizabile a acestora pe întreaga durată de utilizare economică. Valoarea amortizabilă este reprezentată de cost sau de altă valoare care substituie costul. Aşa cum sunt formulate acum, reglementările contabile nu prevăd expres tratamentul aplicabil cheltuielilor cu amortizarea pe perioada neutilizării imobilizărilor.

    Referitor la evaluarea imobilizărilor corporale, reglementările menţionează că, prin derogare de la evaluarea pe baza principiului costului de achiziţie sau al costului de producţie, entităţile pot proceda la reevaluarea imobilizărilor corporale existente la sfârşitul exerciţiului financiar, astfel încât acestea să fie prezentate în contabilitate la valoarea justă, cu reflectarea rezultatelor acestei reevaluări în situaţiile financiare întocmite pentru acel exerciţiu. Însă în situaţia în care entităţile decid să treacă de la metoda reevaluării imobilizărilor corporale la metoda costului, reglementările contabile nu prevăd expres care este noua valoare amortizabilă a respectivelor active.

    Clarificările care se aduc în acest sens, sunt că pe durata neutilizării activelor, amortizarea acestora nu este nici întreruptă, nici diminuată, iar în cazul trecerii de la metoda reevaluării la metoda costului, se va determina cheltuiala cu amortizarea pe baza valorii activului, corectată cu ajustările impuse de modificarea respectivei politici contabile.

  • Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, numărul salariaţilor a depăşit in februarie 2020 numărul pensionarilor, dar pandemia a reversat trendul

    „Înainte de pandemie, România avea o ofertă largă de locuri de muncă, existau planuri de creştere în majoritatea companiilor româneşti, piaţa în general era în creştere.“

    Numărul salariaţilor l-a în­trecut pe cel al pen­sio­narilor înainte de de­bu­tul pandemiei de COVID-19 pe teritoriul României, con­form statisticilor de la Ministerul Muncii şi de la Institutul Naţional de Sta­tistică, o performanţă la care eco­no­mia locală nu a mai ajuns în ultimii 20 de ani.

    „Înainte de pandemie, România avea o ofertă largă de locuri de muncă, exis­tau planuri de creştere în majo­rita­tea companiilor româneşti, piaţa în ge­ne­ral era în creştere. Ar fi extrem de be­nefic dacă am avea în mod constant un nu­măr cât mai mare de angajaţi în com­paraţie cu numărul de pensionari, pre­siu­nea bugetară ar fi mai redusă“, a spus pentru ZF Sorina Donisa, CEO al fir­mei de recrutare şi închiriere de for­ţă de muncă în regim temporar APT Re­sour­ces & Services, parte a Prohuman Grup.

    Astfel, în luna ianuarie a acestui an nu­mărul total de salariaţi activi din eco­nomie a fost de 4,99 milioane de per­soane, pe când numărul de pen­sio­nari a fost de 4,95 milioane de per­soa­ne. În februarie, numărul de angajaţi a con­tinuat să crească, iar cel al pensio­na­rilor a continuat să scadă, ajungând la 4,94 milioane.

    „Sunt 9 pensionari pentru 10 sa­lariaţi, pe medie naţională, dar există discrepanţe majore între judeţe – unele cu un număr de salariaţi deo­sebit de mic. Astfel, conform cifrelor INS, în Teleorman sunt 16 pensionari la 10 salariaţi, în Botoşani 14 pen­sio­nari pentru 10 salariaţi, în timp ce în Ilfov sunt abia 4 pensionari la 10 sala­riaţi“, explică Raluca Pârvu, business ma­nager în cadrul BPI Group, companie de consultanţă în manage­ment şi resurse umane.

    În lunile februarie şi martie ale anu­lui 2020, numărul total al sala­ria­ţilor a fost în continuare mai mare faţă de cel al pensionarilor din economie, însă din luna aprilie, odată ce efectele crizei sanitare au început să fie vizibile în economie, numărul pensionarilor l-a depăşit din nou pe cel al salariaţilor.  

    „Numărul salariaţilor activi a suferit o evoluţie neaşteptată începând cu luna martie, din cauza situaţiei pan­demice“, spune Raluca Pârvu.

    În aprilie 2020 au fost puţin peste 4,908 milioane de salariaţi în economia lo­cală, cu 67.700 mai puţini decât în lu­na precedentă, pe când numărul pen­sio­narilor a crescut cu 600 comparativ cu luna martie şi a ajuns la 4,944 mi­lioane.

    România are aproape 5 milioane de salariaţi la o populaţie de circa 20 de mi­lioane de locuitori, pe când ţări pre­cum Cehia sau Ungaria au 5 milioane de angajaţi la o populaţie de 10 milioa­ne de locuitori.

  • Primii turişti care au plecat din ţară spre destinaţii estivale sunt pensionarii

    Primii 150 de turişti, majoritatea pensionari, au plecat în vacanţa mult aşteptată spre Grecia şi Albania. Agentiile de turism si-au luat măsuri speciale de prevenire a infecţiei cu noul coronavirus

    Nerabdatori să plece în vacanţă, turiştii nu se tem că riscă să se îmbolnavească. Sunt primii turişti care pleacă din ţară după pandemie

    Elena Gligor are 72 de ani, toată viaţa a lucrat în învăţământ. Ea spune că îi plac vacanţele la mare, dar din cauza preţurilor piperate nu îşi permite să meargă pe litoralul românesc. Aşa că, Elena a ales Grecia. Femeia face parte din primul lot de 150 de turişti care pleacă în vacanţă după pandemie şi spune că această vacanţă a fost cea mai aşteptată din viaţa ei.


    Turiştii au urcat în autocare doar după ce s-au dezinfectat şi le-a fost masurată temperatura. Pe toată durata călătoriei ei au fost obligaţi să poarte maşti. Masuri de siguranta au fost luate şi la destinaţie. Camerele vor fi dezinfectate la sosire de către reprezentantii agenţiilor de turism din Romania pentru a nu exista riscul răspandirii noului coronavirus.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Finanţe personale. 4 milioane de români au subscris indirect 25% din cea mai mare finanţare în lei de la Bursă, cea de 600 mil. lei a BCR

    Aproape 4 milioane de salariaţi din România, care în pre­zent cotizează către fondurile de pensii Aripi, Metro­politan Life şi NN Pensii, sunt investitori ai celei mai mari finanţări în lei de la Bursa românească, cea de 600 de milioane lei a BCR din iarna anului 2019, arată datele agregate de ZF.

    Astfel aceşti viitori pensionari au ajuns, o mare parte din ei fără să ştie, să susţină planurile de consolidare a rezultatelor şi de diversificare a surselor de finanţare ale numărului doi din sectorul bancar românesc.

    Trei fonduri de pensii private obligatorii din cele şapte care activează în România au cumpărat obligaţiuni de 146 de milioane lei din finanţarea de 600 mil. lei a BCR, adică au subscris 24% din total.

    Pe finalul anului 2019, BCR a vândut obligaţiuni de 600 mil. lei către investitori, printre care şi Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare. Spre comparaţie, BERD a investit circa 120 mil. lei, adică o participaţie de 20%, ceea ce înseamnă că în această emi­siu­ne de obligaţiuni viitorii pensionari ai României au o felie mai ma­re decât cel mai mare investitor instituţional din ţară. Pen­tru această finanţare, BCR plăteşte o dobândă de 5,35% pe an.

  • 25 de ani de capitalism ca în Vest aplicat în România: Bursa de Valori de pe malurile Dâmboviţei

    Capitalismul în România a însemnat tranziţia de la o economie de comandă, lipsită de iniţiativă privată, supercentralizată la o economie de piaţă liberă, descentralizată, în care după aproape 50 de ani s-au putut face afaceri şi realiza schimburi.
    Începutul privatizării a avut loc în 1990, prin transformarea întreprinderilor de stat în societăţi şi regii autonome, forme instituţionale deja depăşite în economiile occidentale, însă tranziţia la capitalism a durat câţiva ani buni, întrucât reminiscenţe ale comunismului au continuat în primii ani să devalizeze activele statului. Dar sensul capitalismului şi al democraţiei nu sunt pe deplin conturate în lipsa pieţelor financiare, deci fără o bursă de valori în care actorii economici să facă schimburi.
    Prima bursă de valori din România – Bursa de Efecte, Acţiuni şi Schimb – a fost înfiinţată în 1881, iar de-a lungul existenţei sale a fost afectată de evenimentele social-politice ale vremii – Răscoala Ţărănească din 1907, Războiul Balcanic din 1912-1913 – în Primul Război Mondial a fost închisă, iar după 14 ani de suişuri şi coborâşuri activitatea acesteia a fost întreruptă în 1948 odată cu instaurarea regimului comunist şi cu începerea naţionalizării economiei. La momentul închiderii, la cota bursei erau 93 de societăţi şi 77 de titluri cu venit fix (tip obligaţiuni).
    Ulterior, Bursa de Valori Bucureşti a fost reînfiinţată pe
    21 aprilie 1995 ca instituţie de interes public în baza unei decizii a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM). Doar că venind după o perioadă de beznă de zeci de ani în socialism, reînfiinţarea Bursei româneşti a fost un proces care avea nevoie de brokeri, de economişti, de absolvenţi de studii economice, astfel că CNVM, o instituţie nou creată de Guvern, a autorizat 25 de firme de intermediere constituite în Asociaţia Bursei. Printre acestea se numărau Broker Cluj, care a realizat cele mai multe listări la redeschidere, Institutul Român de Investiţii sau Romaxa.
    În prima şedinţă de tranzacţionare, din 20 noiembrie 1995, au fost schimbate 905 acţiuni emise de şase companii listate. Până la finele anului au avut loc cinci şedinţe de tranzacţionare, cu aproape 400 de tranzacţii efectuate în valoare totală de 250.000 de lei, iar capitalizarea celor nouă companii listate era de 25,9 milioane de lei.
    În februarie 2008, banca austriacă Erste Group Bank s-a listat la Bucureşti, devenind astfel prima companie internaţională listată pe plan local, iar în 2010 BVB a lansat sistemul alternativ de tranzacţionare pentru IMM-uri şi start-up-uri aflate în căutare de finanţare, adică piaţa AeRO, care a înglobat piaţa RASDAQ, aceasta încetând să mai existe din 26 octombrie 2015.
    Astăzi, la 25 de ani distanţă, Bursa românească are 83 de companii listate pe piaţa principală, printre care şi operatorul pieţei de capital locale (BVB), şi aproape 300 de companii listate pe piaţa secundară. Zilnic pe piaţa principală au loc tranzacţii de peste 11 milioane de euro, iar pe AeRO de circa 200.000 de euro, capitalizarea bursieră totală pe ambele pieţe fiind de aproape
    130 de miliarde de lei. De asemenea, pe bursa locală au fost listate peste 90 de emisiuni de obligaţiuni, venind atât de la companii private, cât şi de la autorităţi locale, dar şi titluri de stat.
    În paralel cu această evoluţie, care a fost certificată de agenţia de rating FTSE Russell în septembrie 2019 prin upgradarea României la statutul de piaţă emergentă secundară, s-a dezvoltat şi o industrie puternică a fondurilor de investiţii, fie că vorbim despre fonduri mutuale sau fonduri de pensii, ale căror active totale administrate depăşesc 25 de miliarde de euro.
    Aproape doi ani mai târziu de la reînfiinţarea postdecembristă a Bursei, pe 19 septembrie 1997, a fost creat indicele BET, de referinţă pentru piaţa locală şi care urmăreşte evoluţia celor mai tranzacţionate companii de pe piaţa principală. Acesta includea 10 societăţi şi începea de la un nivel de 1.000 de puncte, iar capitalizarea celor 10 companii era de 443 de milioane de lei. Între timp, Arctic Găeşti, Terapia Cluj, Azomureş, Dacia Piteşti, Oţelinox Târgovişte, Oltchim Râmnicu Vâlcea şi Policolor s-au retras de la tranzacţionare, în timp ce Antibiotice Iaşi şi Compa Sibiu au fost scoase din BET şi au rămas pe segmentul principal al Bursei, iar Şantierul Naval Constanţa a trecut pe piaţa AeRO.
    De-a lungul timpului, mediul antreprenorial s-a schimbat, zeci de companii au fost scoase şi alte câteva zeci introduse în componenţa BET. După 23 de ani, indicele arată total diferit. În 2020, BET cuprinde 17 emitenţi şi are o valoare de peste 8.000 de puncte, după ce pe 24 iulie 2007 atinsese maximul de 10.813 puncte în contextul euforiei investitorilor aduse de aderarea României la Uniunea Europeană, în timp ce capitalizarea emitenţilor din prima ligă bursieră este de aproape 79 de miliarde de lei.
    Unele poveşti antreprenoriale s-au stins în timp, iar altele s-au adaptat schimbărilor şi au supravieţuit, demonstrând că bariera timpului nu reprezintă o piedică în calea evoluţiei. Cel mai longeviv emitent din istoria BET este Banca Transilvania şi se află în componenţa acestuia de
    17 ani, BRD – Groupe Société Générale se află de 16 ani în BET, iar OMV Petrom de 15 ani.
    La momentul lansării, cea mai mare pondere în indice o avea Oltchim, de 25,58%, care s-a retras de la Bursă în iulie 2019, iar în prezent trei emitenţi au peste 18%: Banca Transilvania (19,57%), OMV Petrom (18,43%) şi Fondul Proprietatea (18,25%).
    Investitorii care au fost în piaţă de la început şi au crezut în dezvoltarea pieţei de capital româneşti au fost răsplătiţi cu randamente foarte bune. Din 1997 încoace, indicele principal BET a crescut de peste opt ori. Bursa de la Bucureşti a crescut de la minimele postcriză din 2009 încoace într-un ritm mai ridicat decât cea din SUA, o piaţă mult mai dezvoltată a celei mai mari economii din lume, iar pe un interval de timp mai scurt, din 2016 încoace, a dublat sau chiar triplat banii investitorilor.
    Dar beneficii s-au concretizat şi pentru cei care au început mai târziu să investească. Bursa de la Bucureşti este cunoscută în lume pentru unele dintre cele mai ridicate randamente ale dividendelor, multe dintre companiile listate împărţind an de an mare parte din profit cu acţionarii sau distribuind acţiuni gratuite.
    Pe 22 septembrie 2014, BVB a lansat indicele BET-TR, construit pe structura indicelui de referinţă al pieţei, dar care include şi dividendele oferite de companii. De la un nivel
    de 4.910 puncte la lansare,
    BET-TR afişează astăzi peste 13.400 de puncte, ceea ce înseamnă că valoarea acestuia aproape s-a triplat în şase ani.
    Pentru cei care urmăresc companiile de creştere, există şi astfel de emitenţi, iar piaţa IMM-urilor s-a dezvoltat tot mai tare în ultimii ani, din ce în ce mai multe companii şi antreprenori înţelegând “cu ce se mănâncă” Bursa şi faptul că reprezintă o metodă de finaţare care în unele cazuri se potriveşte mai bine decât cea bancară.
    Desigur, loc de mai bine există întotdeauna. Progresul rapid la care asistăm necesită o adaptare continuă necesară supravieţurii şi dezvoltării. În acest sens, mandatul actualului board al Bursei se concentrează pe crearea unor direcţii de acţiune care includ dezvoltarea industriei de brokeraj, îmbunătăţirea colaborării cu sistemul bancar şi consolidarea imaginii Bursei ca soluţie de finanţare, potrivit unor declaraţii ale lui Radu Hanga, preşedintele operatorului pieţei de capital locale, la emisiunea ZF „Deschiderea de Astăzi. Cum va merge Bursa?”.
    În plus, Hanga spune că poate cel mai important obiectiv al conducerii, care reflectă de altfel şi intenţia de a se adapta vremurilor, este digitalizarea acesteia, despre care afirmă că este cheia spre un mai bun acces al investitorilor de retail în piaţa de capital. De asemenea, boardul îşi doreşte să avem o piaţă de derivate la nivel local, iar în acest sens au fost făcuţi primii paşi prin înfiinţarea Contrapărţii Centrale.
    De 25 de ani România are o piaţă de capital funcţională şi o Bursă de Valori care a trecut deja print-o criză financiară. Aniversarea de un sfert de veac a Bursei de Valori Bucureşti coincide cu un moment nefavorabil pieţei – coronacriza. Dar, spune actualul preşedinte al BVB, “după ce se aşterne praful, constaţi că aceste crize creează şi oportunităţi”. Important este să le identificăm şi să le fructificăm.

  • Pensionarea la 40 de ani vs pensionarea la 60 de ani: Cum îţi poate afecta viaţa o retragere timpurie

    Cele mai mai provocări când vine vorba de pensionare au de-a face cu incertitudinea. Pieţele financiare, ratele dobânzilor şi inflaţia sunt dificil de prezis şi nu putem face nimic pentru a le influenţa. Costurile legate de sănătate stau şi ele sub semnul întrebării. Cu toţii avem situaţii personale unice care ne vor afecta toleranţa la risc şi nevoia de securitate şi nimeni nu poate spune precis cât timp va mai trăi, scrie MarketWatch.

    Cei care refuză să facă investiţii cât de mici după ce s-au pensionat se confruntă inevitabil cu incertitudini pe pieţele financiare, situaţia fiind în schimb uşor de gestionat pentru cei care se pensionează după ani întregi în care au reuşit să facă economii.

    Un avantaj pe care îl reprezintă o pensionare timpurie este faptul că vei avea timp de lucrurile care într-adevăr te pasionează. Însă nu fără compromisuri, de vreme ce o pensionare la nici 45 de ani vine la pachet cu o mulţime de incertitudini. De asemenea, poate crea anxietate şi va necesita indiscutabil mai multă flexibilitate din punct de vedere financiar.

    Un alt aspect al pensionării timpurii este felul în care reuşim să ne ocupăm timpul, în condiţiile în care nu este deloc de neglijat faptul că un număr însemnat de oameni care se pensionează la 40 de ani nu reuşesc să îşi găsească un scop precis în viaţă şi nu se pot obişnui cu lipsa de activitate decât după o perioadă lungă de timp. Cei care dau lovitura la o vârstă fragedă, care invevitabil depind de realizări pe plan profesional, vor găsi extrem de dificilă situaţia în care se vor retrage devreme, în ciuda situaţiei privilegiate în care se află.

    Frumuseţea atunci când ajungi independent din punct de vedere financiar este că poţi alege cum vrei să-ţi arate viaţa. Provocarea atunci când ajungi independent din punct de vedere financiar este că va trebui să alegi cum vrei să-ţi arate viaţa.

    Suntem condiţionaţi să ne construim vieţile în jurul muncii, iar ideea că ai fi putut realiza mai mult în viaţă ar putea să vină uneori precum un oaspete neinvitat.

     

  • Dacă aveţi o diplomă de inginer, scoateţi-o din sertare pentru că a devenit valoroasă. La 50-60 de ani nu se apropie o pensionare, ci începe o nouă carieră

    O poziţie de inginer a ajuns să fie plătită bine în acest moment cu peste 1.500 de euro! „Aşa e, cam pe aici am primit şi eu ofertele, de la trei companii. Să văd acum ce-mi oferă şi cât de aproape de casă, pentru că nu mai vreau să stau în trafic.”
    În primul deceniu după revoluţie, pe măsură ce fabricile comuniste se restructurau şi chiar se închideau, zeci şi sute de mii de ingineri s-au trezit pe drumuri şi fiecare s-a apucat de altceva. Mulţi au intrat în vânzări, o parte au trecut pe partea financiară, alţii au bătut la uşile băncilor care se deschideau atunci şi cei mai mulţi au plecat în străinătate să-şi caute joburi cu un salariu mai mare decât în România.
    Investiţiile străine şi revenirea creşterii economice au revigorat piaţa, iar în ultimii 5-7 ani inginerii au început să fie din nou căutaţi. Bogdan Badea, CEO al eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România, a declarat că poziţiile de inginer sunt extrem de căutate, iar aici, pe anumite specializări, un inginer poate ajunge să câştige şi peste 4.000 de euro sau chiar mai mult.
    El menţionează că pentru un inginer la început compania pune pe masă 700-800 de euro, iar salariile pot să crească extrem de rapid, având în vedere că sunt candidaţi foarte puţini, iar grupul de resurse este foarte mic. Plus că există şi cererile din afară.
    Economiile sunt în plin proces de transformare, iar viitorul arată că IT-iştii, inginerii, oamenii de marketing vor deveni extrem de căutaţi.
    Procesele repetitive şi fizice vor fi înlocuite de roboţi sau de aplicaţii. Tehnologia 5G va schimba întregi industrii şi va avea nevoie de mai mult personal tehnic decât în prezent, pentru a construi şi a susţine reţelele. Spre exemplu, în agricultură firmele nu vor mai avea nevoie de tractorişti, ci de softişti care să urmărească şi conducă tractoarele dintr-un birou şi să vadă cât este de umed pământul printr-o aplicaţie.
    În noul exerciţiu financiar, Uniunea Europeană va îndrepta tot mai multe fonduri europene, miliarde de euro, către cercetare şi dezvoltare, către automatizare şi robotizare, către tehnologii ale viitorului, în încercarea Europei de a-i prinde din urmă pe americani şi chinezi. Toate aceste poziţii vor necesita ingineri şi IT-işti, iar preţul lor va creşte exponenţial.
    Bineînţeles că toate companiile ar vrea să aibă ingineri tineri, dar acest lucru este din ce în ce mai greu în România, având în vedere că numărul celor care se duc şi termină o şcoală scade în fiecare an, ceea ce face ca numărul inginerilor să se reducă şi mai dramatic.
    Multe companii îşi dau seama că trebuie să caute ingineri şi de la 45 de ani în sus, adică să-i reconvertească. Multe companii care au comenzi dar nu au oameni îi imploră pe inginerii care deja sunt la pensie să mai rămână pentru a executa lucrările şi a nu pierde business.
    Aşa că nu trebuie să vă mire dacă cei care au terminat Politehnica sau o altă facultate tehnică îşi caută acum prin sertare diplomele şi aplică pentru poziţii de ingineri, asta în cazul în care firmele nu sunt deja pe urmele lor.
    Aşa că diploma de inginer a devenit extrem de valoroasă, iar dacă ai 50-60 de ani nu înseamnă că te apropii de pensie, ci că eşti la începutul unei noi cariere, care poate să fie mult mai profitabilă.