BusinessMagazin

Tag: oracle

  • China vrea să ancheteze Oracle şi IBM, în uma scandalului de spionaj declanşat de Edward Snowden

     Companiile vor fi investigate de Ministerul Siguranţei Publice şi un centru de cercetare al executivului chinez, potrivit presei locale, preluate de New York Times.

    Informaţia referitoare la anchetă vine după ce Snowden a dezvăluit programul masiv de spionaj al NSA atât în SUA cât şi în străinătate, inclusiv accesarea fără permisiune a unor reţele informatice importante ale universităţilor din China şi Hong Kong.

    Documentele furnizate presei de Snowden arată că NSA a avut acces la volume mari de date, precum emailuri sau înregistrări video ale companiilor mari din IT, inclusiv Facebook şi Google, în cadrul unui program guvernamental numit Prism.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şeful Oracle: Degeaba e hulit sistemul de învăţământ, şcoala produce oameni cu educaţie de calitate

    Şcolile româneşti produc absolvenţi cu o educaţie de calitate, altfel marile companii nu ar fi continuat investiţiile în România, a spus Sorin Mîndruţescu, directorul general al Oracle România, companie care a ajuns în zece ani la un efectiv de 2.500 – 2.600 de angajaţi pe plan local.

     

     

  • Oracle îşi extinde activitatea: Firma cumpără Acme Packet, specializată în aplicaţii de reţele

    Preţul convenit, echivalent cu 29,25 dolari pe acţiune, este cu 22% mai mare decât cotaţia titlurilor Acme la închiderea tranzacţiilor din 1 februarie, transmite Bloomberg.

    Oracle a cheltuit peste 40 de miliarde de dolari pentru 70 de achiziţii, din 2005, în cadrul strategiei directorului general Larry Ellison de a extinde activităţile companiei, de la aplicaţiile tradiţionale pentru serverele companiilor la produse de cloud-computing, furnizate prin Internet.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oracle atacă Google

    Ca de obicei în aceste situaţii, limbajul juridic este prea încâlcit ca să înţelegem ceva, mai ales că este vorba despre proprietatea intelectuală. Pentru ca lucrurile să fie şi mai încâlcite, avem de-a face şi cu un jargon tehnic privind chestiuni precum limbaje de programare şi platforme software. Desigur, totul are în spate o istorie care este cu siguranţă relevantă, aşa că merită să o expun pe scurt.

    Încă din ultimul deceniu al secolului trecut, firma Sun a început să dezvolte o “platformă software” care să fie unitară şi portabilă, adică să poată să ruleze pe orice sistem de operare, indiferent de hardware. La baza acestei platforme stă un limbaj de programare numit Java, care îşi inspiră sintaxa din limbajul C. Un program scris în Java se compilează, dar rezultatul compilării nu este cod executabil, ci un cod intermediar (bytecode) care va fi rulat de un program numit JVM (Java Virtual Machine). Trucul este că JVM poate fi portat relativ uşor pe orice sistem de operare, aşa că programele propriu-zise sunt implicit portabile. La modul simplu, limbajul, bibliotecile de clase, compilatorul şi maşina virtuală Java formează “platforma Java”.

    În 2006, Sun a publicat în regim open source (sub licenţă GPL) cea mai mare parte a platformei, obţinând sprijinul unei comunităţi entuziaste de dezvoltatori. Dar IBM lucra deja de câţiva ani la proiectul Harmony – o implementare open source a platformei Java, independentă de Sun, sub licenţă Apache. Pe de altă parte, au fost dezvoltate compilatoare şi pentru alte limbaje (de exemplu Jython) care puteau să producă bytecode care poate fi rulat de JVM.

    Deşi softurile erau libere, Sun a inventat un mecanism prin care să controleze platforma şi, totodată, să obţină bani din ea. Oricine putea să dezvolte propria sa implementare a unor părţi a platformei (mai ales maşina virtuală), dar pentru ca un sistem să se poată declara “compatibil Java” trebuia să treacă printr-o suită de teste de compatibilitate (TCK), iar această suită costa bani. În 2003, un fost inginer de la Apple pe nume Andy Rubin a înfiinţat firma Android, specializată în dezvoltarea de platforme software pentru aparate mobile, iar în 2005 Google a cumpărat firma şi l-a însărcinat pe Rubin cu dezvoltarea sistemului de operare Android.

    Soluţia aleasă s-a bazat pe nucleul Linux şi un mediu de dezvoltare bazat pe Java. Însă Google a ales să nu utilizeze platforma de la Sun, ci a dezvoltat propria maşină virtuală (Dalvik) şi a folosit bibliotecile de la Harmony, considerându-se eliberată de orice obligaţii faţă de Sun. De altfel, executivii de la Sun s-au declarat încântaţi de Android, deşi acesta nu a cumpărat TCK şi nu s-a prezentat ca fiind Java.

    Primul telefon rulând Android a fost lansat în octombrie 2008, iar după 15 luni, Oracle a cumpărat Sun Microsystems şi, în scurt timp, a încercat să oblige pe Google să plătească pentru utilizarea platformei Java. Cum Google a refuzat, în 2010 Oracle a intentat un proces care se judecă acum. Procesul va consta în două faze, dintre care prima se referă la încălcarea drepturilor de autor, iar a doua se referă la patru brevete pe care Oracle le deţine. Specialiştii consideră că patentele sunt nesemnificative şi partea importantă este cea legată de copyright.

    Dacă Oracle va avea câştig de cauză, foarte probabil va urma o fază legată de despăgubiri. Larry Ellison a anunţat că va cere peste 6 miliarde de dolari şi, foarte probabil, o taxă pentru fiecare sistem Android activat. Deşi se consideră fără vină, Google s-a arătat dispusă să evite procesul, plătind lui Oracle 2,8 miliade şi 0,515% din încasările viitoare generate de Android. Motivaţia este uşor de intuit: în instanţă, Google va trebui să expună toate datele privind veniturile, ceea ce n-a făcut niciodată până acum.

    În opinia mea, acuzele aduse de Oracle sunt cel puţin inconsistente, dacă nu chiar absurde. De exemplu, faptul că Google a folosit specificaţiile interfeţelor de programare de la Sun – practic, o documentaţie – pentru a-şi implementa propriile API-uri (cam la fel a procedat şi împotriva lui SAP). Interesant este că tot zilele acestea, Curtea Europeană de Justiţie a dat verdictul într-un caz absolut similar, în care compania SAS a acuzat World Programming Ltd (WPL) că i-a încălcat drepturile, dezvoltând o implementare proprie a unui sistem realizat de SAS pe baza unui limbaj propriu. Decizia a fost că WPL nu are nici o vină, deoarece nu a folosit cod sursă de la SAS. Însă în procesul american vor decide juraţii: un profesor pensionar, un poştaş, o asistentă medicală, un fotograf… şi încă opt la fel de competenţi.

    Pentru mai multe comentarii ale lui Mircea Sârbu vizitaţi www.bmag.ro/opinii

  • Şefii Google şi Oracle s-au înfruntat în instanţă, în timpul procesului de copyright dintre companii

    Miliardarul Larry Ellison (67 de ani), veteran al industriei IT şi cofondator al Oracle, şi cofondatorul Google Larry Page (39 de ani), acum directori generali ai companiilor respective, şi-au depus marţi mărturiile în procesul cu o miză de câteva miliarde de dolari privind dezvoltarea sistemului de operare pentru smartphone-uri Android.

    Procesul a fost intentat de Oracle în august 2010, compania acuzând Google că a călcat în picioare drepturile de proprietate intelectuală asupra limbajului de programare Java atunci când a dezvoltat Android.

    Google susţine că nu a încălcat niciun brevet al Oracle şi că unele porţiuni ale Java nu pot fi puse sub copyright, deoarece este un limbaj de programare “open-source”, adică cedat patrimoniului public. Procesul vizează două brevete.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Viaţa şi aventurile marilor companii de software

    In anii ’50-’60 situaţia era însă cu totul diferită: producătorii de hardware – în principiu IBM (“Albă ca Zăpada”) cu 70% din piaţă, urmat de UNIVAC, Burroughs, NCR, Control Data Corporation, General Electric, RCA şi Honeywell (“cei şapte pitici”, deveniţi apoi “the BUNCH”, după retragerea GE şi RCA) – vindeau sau închiriau, în anii de început ai industriei, maşini automate de calcul fără niciun fel de software.

    În acele vremuri de pionierat, clienţii trebuiau să îşi implementeze singuri programele necesare, ceea ce era o muncă extrem de laborioasă, ineficientă şi repetitivă. Vorbim nu doar de aplicaţiile în sine pentru calcule matematice, salarizare, contabilitate sau alte procese economice, ci şi de toate bibliotecile utilitare necesare, de pildă pentru lucrul cu sistemele de intrare-ieşire (benzi magnetice sau cartele perforate) ori pentru lucrul cu memoria. Dacă adăugăm la asta şi faptul că toate aplicaţiile şi bibliotecile trebuiau scrise în limbaj maşină şi pasate computerului prin intermediul cartelelor perforate, avem o imagine bună asupra complexităţii dezvoltării de programe în perioada romantică a industriei.

    Cine erau atunci clienţii care îşi permiteau să sprijine şi să subvenţioneze o industrie atât de pretenţioasă şi de prohibitivă? Nu mulţi, cu siguranţă. Resursa hardware era scumpă, programatorii erau puţini, opţiunile de educaţie în domeniu, în afară de cele oferite de creatorul tehnologiei (IBM), ca şi inexistente.

    Sprijinul guvernului american a fost hotărâtor. Văzând în industria ce se năştea potenţialul câştigării unui avantaj tehnologic în războiul rece împotriva Uniunii Sovietice, guvernul american a investit miliarde de dolari în proiecte precum sistemul de apărare a spaţiului aerian SAGE (realizat cu IBM pentru hardware şi MIT pentru software), în alte câteva sute de programe militare ori în programul spaţial NASA. Rezultatele concrete ale acestor programe au fost primele sisteme real-time, primele limbaje de programare de nivel înalt, primele compilatoare, sisteme de operare şi de baze de date. Grupurile de utilizatori precum SHARE (fondat în 1955) prin circulaţia liberă şi dezinvoltă a programelor şi aplicaţiilor lor (modelând în bună măsură comunitatea open source de mai târziu) au contribuit şi ele la reducerea redundanţei şi la creşterea productivităţii muncii de programare.

    Cu impulsul dat de bunele rezultate ale proiectelor publice au apărut şi primele proiecte software private. Primul exemplu de acest fel a fost sistemul de rezervări aeriene SABRE al American Airlines, proiect realizat de IBM. Succesul SABRE a adus companiei aeriene, pentru câţiva ani buni, un semnificativ avantaj competitiv şi a dovedit astfel utilitatea economică ridicată a industriei software care se năştea. Exemplul companiilor aeriene a fost urmat curând de domeniul bancar.

    Un efect secundar esenţial al programelor guvernului american şi al grupurilor de utilizatori a fost educarea în noua disciplină a unor generaţii întregi de programatori. Mulţi dintre ei aveau un puternic simţ antreprenorial, desigur, şi dintre aceşti primi pionieri implicaţi în proiectele mamut ale statului american s-au ales primii întreprinzători ai unui nou tip de startup: compania software.

    Companiile software au apărut aşadar iniţial ca subcontractori ai statului american, ai IBM sau ai MIT în marile proiecte publice ale anilor ’50. Printre aceşti pionieri trebuie amintiţi Thompson-Ramo-Wooldridge (TRW), Computer Usage Company (CUC), Computer Sciences Corporation (CSC), Computer Applications Inc. (CAI), Advanced Computer Techniques (ACT), Applied Data Research (ADR), Informatics, Automatic Data Processing (ADP), Electronic Data Services (EDS).

    Ce mă interesează în acest articol este evoluţia spectaculoasă a acestor companii software ale anilor ’50-’60.

    De la subcontractori în proiecte ale altor terţi, ele au evoluat rapid şi şi-au diversificat oferta de servicii către programare, procesare de date, administrare de centre de calcul şi teleprocesare. Alimentată de apariţia tot mai multor proiecte publice şi private, creşterea acestor companii a fost fenomenală. În decursul a câţiva ani ai deceniului şase, ele şi-au crescut numărul angajaţilor de zeci şi chiar sute de ori, şi-au mărit spectaculos cifrele de afaceri şi profiturile şi au trecut prin listări la bursă extrem de profitabile pentru acţionari.

  • Cloud computing, pe romaneste

    In 200 de companii din Romania, angajatii nu mai au aproape
    nicio aplicatie instalata pe calculator. Toate sunt accesate
    online, prin intermediul Office 365, o solutie de tip cloud
    computing furnizata de Microsoft. “Acum sunt 200, dar la inceputul
    anului viitor vor fi cel putin 2.000”, apreciaza Ronald Binkofski,
    directorul executiv al reprezentantei locale a companiei. Exemplul
    nu este insa singular.

    Doar Microsoft are in portofoliu 30 de aplicatii diferite in
    cloud, iar in ultimii cativa ani, odata cu integrarea cloud
    computing in strategia tot mai multor multinationale prezente in
    Romania, precum si cu aparitia furnizorilor autohtoni de astfel de
    servicii, numarul companiilor care folosesc aplicatiile software
    din asa-zisul nor de calcul a inceput sa creasca. Este drept, pana
    acum prea incet prin comparatie cu asteptarile competitorilor
    precum Oracle, Microsoft sau IBM, pe fondul neintelegerii acestui
    fenomen, dar situatia pare sa se fi schimbat, cel putin in ultimul
    an.

    “Sunt inca destui directori IT care nu inteleg cloud
    computingul”, este de parere Binkofski, justificand astfel
    reticenta adoptarii tehnologiei, precum si ritmul de crestere de
    pana acum. In sine, definitia seaca spune ca este o solutie de
    utilizare a resurselor informatice externe, configurate si folosite
    in functie de necesitati si platite doar raportat la nivelul
    consumat. Mai exact, o companie poate folosi doar o suita de
    aplicatii in cloud si doar pentru un anumit numar de angajati,
    optimizand astfel costurile pentru IT.

    Intr-un sens mai larg, termenul exprima un nou model de business
    prin care tehnologia este oferita ca serviciu online, utilizatorii
    accesand astfel aplicatiile software prin intermediul internetului,
    fara sa detina licenta asupra lor, in schimbul unei taxe lunare.
    Pentru consumatorul final, metoda poate nu pare extrem de utila
    prin comparatie cu achizitia de la raft a unei licente soft. Pentru
    companii insa, accesul la aplicatii cloud computing inseamna in
    primul rand o cheltuiala mai mica, iar in al doilea rand,
    utilizarea mai eficienta a resurselor si adaptarea lor strict la
    numarul curent de angajati.

    Deocamdata, despre numarul exact al companiilor din Romania care
    folosesc cloud computing sau valoarea pietei nu s-a incumetat
    nimeni sa faca estimari, dat fiind ca piata este considerata inca
    la inceput, dar din acest an, industria a intrat in vizorul
    companiei de cercetare de piata IDC, care are in plan un studiu in
    acest sens, semn ca lucrurile incep sa ia amploare. “Deja, cloud
    computingul a devenit cel mai discutat subiect din IT-ul de
    astazi”, apreciaza Liviu Gherman, senior sales manager in cadrul
    diviziei Fusion Middleware a Oracle Romania.

    Mai multi specialisti din industrie spun ca ar fi vorba despre
    cateva mii de companii care folosesc software din cloud. “Nu cifra
    clientilor este insa cea mai relevanta, ci cea a numarului de
    utilizatori propriu-zisi”, spune Binkofski, numar in functie de
    care se calculeaza de fapt si cat costa solutia.

    Cloud computingul vizeaza in primul rand corporatiile, unde este
    nevoie de licente software pentru sute sau chiar mii de angajati,
    dar cel putin pana acum, cele mai multe dintre companiile care au
    ales aceasta varianta sunt din randul celor mici si mijlocii, cu un
    numar cuprins intre 10 si 100 de angajati. In functie de
    aplicatiile software din cloud pe care le contracteaza, costul
    lunar pentru un calculator poate varia intre 2 si 50 de euro, dar,
    spre deosebire de varianta traditionala, cheltuielile pot ajunge in
    ansamblu chiar si cu 50% mai scazute.

  • Directorii multimilionari. Topul celor mai bine platiti executivi (GALERIE FOTO)

    Criza nu s-a terminat, somajul in SUA a fost de 8,8% in martie
    si economistii nu prevad o crestere importanta a angajarilor in
    viitorul apropiat. Cu toate acestea, mare parte din companiile
    conduse de directorii multimilionari si-au imbunatatit cifrele de
    afaceri si profiturile si si-au rasplatit sefii pe masura. In
    paralel, optimismul investitorilor la burse a urcat cursul
    actiunilor, marind astfel compensatia directorilor care au inclus
    in pachetul salarial si actiuni sau optiuni de cumparare a
    actiunilor.

    Cel mai bine platit CEO a fost Philippe Dauman de la grupul media
    Viacom, caruia actionarii i-au aprobat o compensatie de 84,5
    milioane de dolari, incluzand un pachet de actiuni. In top s-a
    aflat si Ray Irani, CEO al Occidental Petroleum, cu un pachet
    salarial de 76,1 milioane de dolari, cu 142% mai mare decat in
    2009. Lawrence Ellison, directorul Oracle, a incasat 70,1 milioane
    de dolari, beneficiind de peste 26,3 milioane de dolari
    reprezentand participatia sa la capitalul companiei.

    In unele cazuri, salariile si bonusurile uriase au rasplatit si CEO
    ale caror companii au fost sustinute cu banii contribuabililor sau
    ale caror profituri au scazut. Lloyd Blankfein, CEO al Goldman
    Sachs, a primit 14,1 milioane de dolari, desi profitul grupului
    financiar a scazut in 2010 cu 37%. Hugh Grant, CEO al grupului
    Monsanto, cel mai mare furnizor pentru agricultura pe baza de
    organisme modificate genetic, a incasat 12,4 milioane de dolari,
    desi profitul s-a redus cu 47%.

    Cifrele rezulta dintr-un studiu al companiei de consultanta in
    domeniul resurselor umane Equilar, realizat pentru The New York
    Times. Studiul a fost realizat luand in calcul companiile listate
    la bursa cu cifra de afaceri de peste 7 miliarde de dolari si care
    si-au raportat rezultatele financiare pana la 1 aprilie.

  • Seful Oracle cumpara inca o casa in California cu 42,9 mil. $ (GALERIE FOTO)

    Porcupine Creek, cum este denumita casa cu teren de golf, a
    apartinut fondatorilor Yellowstone Club, Tim si Edra Blixseth, acum
    divortati, scrie Business Insider.

    Casa a fost scoasa la vanzare in urma cu un an, pentru 75 de
    milioane de dolari, iar in toamna lui 2010, proprietarii s-au vazut
    nevoiti sa scada pretul pana la 44 de milioane de dolari. Intr-un
    final, Ellison a negociat pretul pana la 42,9 de milioane de
    dolari, obtinand practic o noua reducere fata de pretul cerut de
    Tim si Edra Blixseth.

    Porcupine Creek se intinde pe ceva mai mult de un kilometru
    patrat, iar locuinta are in total 16 dormitoare.

    SURSA:
    businessinsider.com

  • Dedesubturile cazului SAP

    Cred ca toti cei interesati de businessul IT au aflat despre procesul dintre cei doi giganti din domeniul programelor de nivel “enterprise”, Oracle si SAP. Foarte pe scurt, Oracle acuza pe SAP ca a accesat ilegal reteaua interna Oracle si a descarcat o multime de software si documentatie tehnica, ceea ce este nu doar o practica comercial condamnabila, ci furt in toata legea. SAP a recunoscut ca a descarcat programe si documentatie, asa ca punctul principal al litigiului la momentul actual il constituie daunele.In stilul caracteristic – adica extrem de agresiv – Oracle a cerut patru miliarde de dolari, dar judecatorul Phyllis Hamilton a cerut excluderea pierderilor potentiale cauzate de faptul ca n-au putut sa vanda si alte produse clientilor PeopleSoft si Siebel (ambele detinute de Oracle). Pana la urma s-a ajuns la 1,66 miliarde, ceea ce n-ar fi chiar catastrofa anuntata de multe ziare.

    La urma urmei, suma ar reprezenta putin peste o zecime din venitul pe 2009 realizat de SAP. Joshua Greenbaum e de parere ca scopul lui Larry Ellison este mai degraba umilirea competitorului.Pare simplu, dar de fapt e ceva mai complicat. Sa vedem intai cine sunt personajele si care este miza reala. SAP este cea mai mare firma de soft europeana si a pornit de la bun inceput pe ideea programelor de business la nivel de intreprindere. Adica ERP, CRM si altele de felul acesta. Toate acestea necesita baze de date performante, asa ca SAP si Oracle au fost parteneri multa vreme: SAP cu aplicatiile si Oracle cu baza de date. Numai ca lucrurile au luat o alta turnura cand Oracle s-a indreptat spre piata aplicatiilor, mai intai cu Oracle Financials, dupa care i-a cumparat pe toti jucatorii importanti din domeniu (PeopleSoft, Siebel, BEA). Asa se face ca din parteneri, cele doua companii au devenit concurenti inversunati.

    Pentru a localiza miza, cateva amanunte despre acest gen de aplicatii. Spre deosebire de programele “la cutie”, unde stiti din start cati bani dati si ce primiti, in cazul softurilor de intreprindere sunt implicate nu doar licentele (foarte complicate si ele), ci si foarte multe servicii, de la instalare si instruire pana la suport tehnic si intretinere. Iar acestea din urma vin cu taxe anuale destul de scumpe si, de fapt, ele reprezinta poate cea mai importanta afacere a furnizorului de soft. Dupa unele surse, in acest domeniu veniturile din mentenanta sunt de doua ori mai mari decat cele din licente. Nu este intamplator ca exista multe firme specializate in suport si intretinere pentru astfel de aplicatii.

    Iar in centrul acestui caz sta tocmai o asemenea companie, numita TomorrowNow si specializata in mentenanta pentru produsele de la PeopleSoft, JD Eduards si Siebel. TomorrowNow avea o buna reputatie si preturi mult mai mici decat cele de la Oracle, asa ca multi dintre vechii clienti ai acestor firme au preferat sa-si pastreze contractele de intretinere. Imediat dupa ce Oracle a cumparat PeopleSoft (2005), SAP a cumparat TomorrowNow cu 10 milioane de dolari, iar de aici au inceput sa sara scantei. Daca pana atunci pentru Oracle era vorba doar de niste pierderi cauzate de o mica companie, acum SAP avea sansa sa-i fure clienti care erau multumiti de suportul de la TomorrowNow, devenita intre timp SAP TN. Inca de atunci, SAP se astepta ca Oracle sa-i intenteze un proces, ceea ce s-a si intamplat, in martie 2007. Acesta este de fapt procesul care se judeca zilele acestea.

    Dar si faptele propriu-zise merita cateva explicatii. Greu de crezut ca SAP a luat software de la Oracle pentru a-si imbunatati aplicatiile, pentru simplul motiv ca este mai ieftin sa dezvolti programe proprii decat sa integrezi surse de la altcineva, mai ales in cazul aplicatiilor extrem de complexe. De fapt, TomorrowNow a accesat reteaua interna a Oracle in numele clientilor sai, care aveau dreptul la documentatie si update-uri ca urmare a licentei. Cei de la Oracle au vazut ca IP-urile apartineau SAP, iar acesta a fost un motiv suficient.

    Intrebarea se poate pune astfel: daca documentatia ar fi fost tiparita, firma care asigura suportul ar fi avut dreptul s-o consulte? Cu siguranta. De ce nu o poate consulta pe cea in format digital? Daca update-urile ar fi fost furnizate pe suport, mentenanta ar fi avut acces la soft? Desigur. De ce nu se intampla la fel cand sunt livrate prin internet? Iar faptul ca au folosit parolele clientilor (cu consimtamantul acestora) cu greu poate fi calificat drept “spargere”.E de fapt un razboi comercial dus cu arme juridice. E vorba de bani si piete, iar SAP a pierdut runda aceasta. Vor mai fi si altele.