
Tag: operatori
-
Taxarea în turism va fi principala provocare pentru operatori în 2017
„Am considerat că prin forma actuală nu se ating obiectivele legii, şi anume simplificarea şi reducerea controlului organismelor de stat, susţinerea jucătorilor mici şi mijlocii din industrie, creşterea încasărilor la bugetul de stat, dar mai ales se elimină orice formă de stimulare a celor care investesc în turismul românesc, în special în hoteluri”, a declarat joi Călin Ile, preşedintele FHIR, la încheierea conferinţei anuale a federaţiei patronale.
„Cei mai mulţi operatori sunt firme mici, 90% sunt IMM-uri, deci vor fi tratate fiscal ca IMM-uri, astfel că impozitul specific nu-i va atinge; în acelaşi timp, marii jucători nu-şi pot aduce aportul investiţional de care avem atâta nevoie, pentru că acest aport nu se scade din taxare. În opinia noastră, investiţiile în turism ar trebui stimulate prin mai multe metode, cum ar fi acordarea unor ajutoare de stat, reducerea unor taxe locale, acordarea de facilităţi în primii doi-trei ani de funcţionare a unităţii hoteliere şi/sau un regim fiscal mai relaxat pentru angajaţi”, a spus liderul FIHR. Călin Ile a precizat însă că va continua să lucreze împreună cu autorităţile, urmând „modelul de succes al unor proiecte comune precum implementarea taxei de promovare prevăzută de Codul Fiscal sau creşterea bugetului promovarea turistică a României”.
-
Unul dintre cei mai bogaţi operatori aerieni din lume face angajări luna aceasta în România. Când este interviul şi ce criterii trebuie să îndeplinească însoţitorii de zbor
Operatorul aerian qatarez Qatar Airways derulează o campanie de recrutare pe 14 ianuarie în Bucureşti.
”Cină în Paris, prânz în New York, mic dejun în Montreal şi înconjurul lumii la o altitudine de peste 12.000 de metri în una dintre cele mai moderne aeronave din lume nu este cu siguranţă un job de birou clasic. Qatar Airways este recunoscut drept un operator aeriană de talie globală, de cinci stele, care generează provocări pentru normele deja stabilite ale domeniului, fiind un lider în ospitalitatea aeriană. Oferim clienţilor noştri o abordare puternică a serviciilor, atât la sol, cât şi în aer. Însoţitorii noştri de zbor sunt ambasadorii Qatar Airways în toată lumea”, este mesajul publicat de operatorul aerian Qatar Airways, prin care operatorul vrea să îşi atragă candidaţii pentru postul de însoţitor de zbor.
Compania caută candidaţi care pot oferi ”Excelenţă în tot ceea ce fac”. Printre beneficiile primite se numără remuneraţia fără taxe, cazare, diurnă şi transport. Criteriile pe care ei trebuie să le îndeplinească sunt: să aibă cel puţin 21 de ani; o înălţime de 212 centimetri (cu braţele ridicate), cel puţin educaţie liceală, fluenţă în limba engleză scrisă şi vorbită, disponibilitatea de relocare în Doha, Qatar, abilităţi de relaţionare şi de lucru într-o echipă multinaţională.
Evenimentul de recrutare al Qatar Airways va avea loc pe 14 ianurie, începând cu ora 9, la hotelul Radisson din Bucureşti. Candidaţii trebuie să fie îmbrăcaţi ”formal business”, potrivit informaţiilor publicate de operator.
-
Unul dintre cei mai bogaţi operatori aerieni din lume face angajări luna aceasta în România. Când este interviul şi ce criterii trebuie să îndeplinească însoţitorii de zbor
Operatorul aerian qatarez Qatar Airways derulează o campanie de recrutare pe 14 ianuarie în Bucureşti.
”Cină în Paris, prânz în New York, mic dejun în Montreal şi înconjurul lumii la o altitudine de peste 12.000 de metri în una dintre cele mai modern aeronave din lume nu este cu siguranţă un job de birou clasic. Qatar Airways este recunoscut drept un operator aeriană de talie globală, de cinci stele, care pune în dificultate normele deja stabilite şi un lider în ospitalitatea aeriană. Oferim clienţilor noştri o abordare puternică a serviciilor, atât la sol, cât şi în aer. Însoţitorii noştri de zbor sunt ambasadorii Qatar Airways în toată lumea”, este mesajul publicat de operatorul aerian Qatar Airways vrea să îşi atragă candidaţii pentru postul de însoţitor de zbor.
Compania caută candidaţi care pot oferi ”Excelenţă în tot ceea ce fac”. Printre beneficiile primite se numără remuneraţia fără taxe, cazare, diurnă şi transport. Criteriile pe care ei trebuie să le îndeplinească sunt: să aibă cel puţin 21 de ani; o înălţime de 212 centimetri, cu braţele ridicate, cel puţin educaţie liceală, fluenţă în limba engleză scrisă şi vorbită, disponibilitatea de relocare în Doha, Qatar, abilităţi de relaţionare şi de lucru într-o echipă multinatională.
Evenimentul de recrutare al Qatar Airways va avea loc pe 14 ianurie, începând cu ora 9; la hotelul Radisson din Bucureşti. Candidaţii trebuie să fie îmbrăcaţi ”formal business”, potrivit informaţiilor publicate de operator.
-
Implementarea Kaizenului în fabrică
Inspiraţi de eficienţa proceselor unor firme celebre precum Toyota, cei din managementul Ana Pan au introdus în 2015 programul japonez Kaizen. „Alături de institutul Kaizen am implementat acest sistem de management centrat pe operatori, care identifică şi rezolvă problemele de care se lovesc la muncă”, spune Alexandra Copos de Prada, preşedintele consiliului de administraţie al Ana Pan.
ELEMENTUL DE NOUTATE:
Aplicarea sistemului Kaizen într-o fabrică de patiserie pe plan local.
EFECTELE INOVAŢIEI:
Cu o echipă de o singură persoană dedicată Kaizenului şi alte două implicate part-time în acest program, a fost redus cu 50% costul cu ambalajele, ca urmare a unui număr mai mic de ambalaje de carton folosite. Productivitatea în laboratorul de patiserie a crescut cu 20%. În plus, a fost redus la jumătate timpul mediu de servire a clienţilor în perioada sărbătorilor: de la 3 minute la 1,5 minute. Conform estimărilor companiei, economiile cumulate ca urmare a acestui program depăşesc 150.000 de euro în 2016.
DESCRIERE:Kaizen nu implică mari costuri, oricând se poate reveni la situaţia anterioară dacă ceva nu funcţionează la parametri, iar îmbunătăţirile sunt mici şi graduale, reducând rezistenţa (naturală) la schimbare.
Cei trei piloni Kaizen urmăriţi la Ana Pan sunt: 5S, Sistemul de propuneri şi Standardizarea. Alexandra Copos de Prada spune că Şantierele 5S înseamnă să faci ordine în GEMBA (acea zonă unde se adaugă valoare), pentru a face problemele mai vizibile şi pentru a începe rezolvarea lor. Sistemul de propuneri implică operatorii în rezolvarea problemelor identificate, „făcându-i pe aceştia mai responsabili, entuziaşti şi ducând la creşterea numărului celor care se gândesc la soluţii”. Astfel, o problemă nu este lăsată doar în seama unui manager, care este de altfel limitat la propriile cunoştinţe şi experinţe, ci implică toţi operatorii.
Standardizarea este cea care aduce cele mai multe beneficii, ajutând la eliminarea tuturor categoriilor de pierderi sau acţiuni care nu aduc valoare adăugată, sau MUDA.
Principalul obiectiv Kaizen în 2016 la Ana Pan este, conform Alexandrei Copos, instruirea tuturor departamentelor în această metodă de lucru, urmând să fie identificate rezultatele acestei decizii. „Astfel, am făcut numeroase şantiere 5S care au atins zonele de producţie din Laboratorul Central, din magazinele Ana Pan şi Ana Baking Co. În spiritul Kaizen, am implicat operatorii în multiple concursuri şi competiţii între secţii.” Rolul competiţiilor este de a identifica problemele din diferite zone ale Laboratorului Central, de a oferi soluţii, dar şi de a motiva operatorii pentru a se dezvolta continuu. „Cu ajutorul Sistemului de Propuneri, am reuşit să identificăm problemele cu care se confruntă operatorii în activitatea zilnică, primind astfel feedback referitor la procese ce se pot îmbunătăţi prin standardizare.”
-
Klaus Iohannis a promulgat Legea privind diminuarea risipei alimentare
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, Legea privind diminuarea risipei alimentare, care prevede ca alimentele care se apropie de termenul de expirare, dar sunt consumabile, să fie donate către orfelinate, cămine de bătrâni, spitale sau fundaţii.
Legea privind diminuarea risipei alimentare prevede că “direcţionarea alimentelor aflate aproape de expirarea datei-limită de consum, provenite din donaţii sau sponsorizări, se face către operatorii din sectorul agroalimentar prevăzuţi la art. 2 alin. (2) lit. c), acestora fiindu-le interzisă comercializarea în orice mod a alimentelor către alţi operatori din sectorul alimentar sau direct consumatorului final”.
Operatorii economici din domeniul agroalimentar pot oferi către asociaţii, fundaţii şi întreprinderi sociale, alimentele aflate aproape de expirarea datei-limită de consum, conform prevederilor art. 2 alin. (2) şi alin. (1) al prezentului articol, contra unei sume maxime de 3% + TVA din preţul de achiziţie, în cazul comercianţilor, şi de 3% + TVA din preţul de producţie, în cazul producătorilor şi procesatorilor, potrivit legii promulgate de preşedintele Klaus Iohannis.
Transferul alimentelor către entităţile înregistrate la ANSVSA, se face în baza unui contract de donaţie sau sponsorizare.
Asociaţiile şi fundaţiile prevăzute pot comercializa alimentele oferite cu maximum 25% + TVA din preţul de achiziţie, în cazul preluării de la comercianţi, respectiv cu maximum 25% + TVA din preţul de producţie, în cazul preluării de la producători sau procesatori, potrivit sursei citate.
Amenzile contravenţionale aplicate pentru încălcarea prevderilor legale sunt între 1.000 şi 10.000 de lei.
Legea intră în vigoare în termen de 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Iniţativa legislativă i-a aparţinut deputatului PNL Florin Alexe şi este semnată de 52 de deputaţi şi senatori, mare parte de la PNL, dar şi de la UDMR şi grupul minorităţilor, altele decât cea maghiară.
-
Nicio zi fără un anunţ de la operatorii low-cost: Wizz Air a demarat operaţiunile pe un nou aeroport şi a lansat o nouă promoţie
Operatorul aerian low-cost Wizz Air a operat săptămâna aceasta primul zbor de la Satu Mare, al zecelea şi cel mai nou aeroport Wizz în România, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. Prima rută a companiei este Satu Mare – Londra Luton, cu o frecvenţă de 2 ori pe săptămână, luni şi vineri. Primul zbor a aterizat la Satu Mare luni, pe 31 octombrie, cu 160 de pasageri de la Londra Luton şi a transportat 171 de pasageri spre Marea Britanie.
Biletele pentru zborurile spre Londra pot fi rezervate pe site-ul companiei de la 109 lei pe un segment de zbor.
-
Nicio zi fără un anunţ de la operatorii low-cost: Wizz Air a demarat operaţiunile pe un nou aeroport şi a lansat o nouă promoţie
Operatorul aerian low-cost Wizz Air a operat săptămâna aceasta primul zbor de la Satu Mare, al zecelea şi cel mai nou aeroport Wizz în România, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. Prima rută a companiei este Satu Mare – Londra Luton, cu o frecvenţă de 2 ori pe săptămână, luni şi vineri. Primul zbor a aterizat la Satu Mare luni, pe 31 octombrie, cu 160 de pasageri de la Londra Luton şi a transportat 171 de pasageri spre Marea Britanie.
Biletele pentru zborurile spre Londra pot fi rezervate pe site-ul companiei de la 109 lei pe un segment de zbor.
-
Războiul ofertelor operatorilor low-cost continuă. Wizz Air a lansat astăzi al doilea anunţ legat de trei noi rute. Vezi care sunt tarifele
Compania aeriană low-cost Wizz Air a mai făcut un anunţ referitor la noile rute pe care urmează să le inaugureze din România, acesta fiind al doilea anunţ publicat astăzi de reprezentanţii companiei. De data aceastea este vorba despre trei rute noi de la Aeroportul Internaţional din Suceava spre Italia. Noile zboruri spre Treviso, Bologna şi Roma Ciampino vor debuta pe 27 martie, respectiv 28 martie 2017. Cursele vor fi operate de trei ori pe săptămână spre Bologna şi Roma în zilele de marţi, joi şi sâmbătă, respectiv de două ori pe săptămână pentru Treviso, lunea şi vinerea. Biletele sunt deja disponibile şi pot fi rezervate pe site-ul companiei de la 109 lei pe un segment.
Wizz Air a început să opereze zboruri cu tarife reduse de pe aeroportul din Suceava în august şi a lansat iniţial curse spre Londra Luton şi, la scurt timp, Milano. Anunţul de astăzi creşte numărul zborurilor operate din Suceava la cinci, spre două ţări: Italia şi Marea Britanie.
România reprezintă o piaţă cheie pentru Wizz Air, iar prezenţa companiei pe piaţa locală a crescut în mod semnificativ de la momentul lansării serviciilor sale în ţară începând cu 2007. Wizz Air este deja cea mai mare companie aeriană din România, iar pe viitor va creşte flota din ţară la 20 de aeronave până la finalul lui 2016, alocând inclusiv 4 aeronave Airbus A321, cu 230 de locuri, potrivit informaţiile trimise de reprezentanţii companiei. ceea ce va oferi oportunităţi de călătorie şi mai convenabile pentru pasagerii din România şi pentru oaspeţii acestora. În prezent, compania operează pe 129 de rute, spre 54 de destinaţii, de la 10 aeroporturi locale.
În 2016 şi pentru pima parte din 2017, operatorul low-cost a anunţat deja că va începe 35 de noi rute care leagă România de restul Europei, inclusiv ruta internă între Bucureşti şi Cluj-Napoca. În cele 12 luni, până la 31 octombrie 2016, Wizz Air a transportat mai mult de 5,3 milioane de pasageri din şi spre România.
-
Argo Capital Property investeşte 33 milioane euro pentru extinderea centrului Era Park Iaşi
Argo Capital Property, unul dintre marii proprietari, operatori şi dezvoltatori de centre comerciale din Europa Centrală şi de Est, va extinde centrul comercial Era Park din Iaşi cu o suprafaţă închiriabilă de 30.000 de metri pătraţi, valoarea totală a investiţiei fiind estimată la 33 milioane euro.
Era Park este unul dintre cele mai mari centre comerciale din regiunea de nord-est a României, situat în vestul municipiului Iaşi.
Era Park Iaşi include în prezent un hipermarket Carrefour, cel mai mare din oraş, un magazin de bricolaj Praktiker, un retailer de articole sportive Decathlon, un magazin Altex, precum şi branduri unice în Iaşi ca Mobexpert, Kare Design, Rovere Mobili si Nobilia care, împreuna cu Jysk, formează Home Centre – o destinaţie completă pentru segmentul „Home&Deco”. Centrul dispune şi de o parcare de 3.500 de locuri.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro