Încercaţi pentru un minut să vă puneţi în pielea unui antreprenor sau manager din România.
Ca să vă uşurăm acest exerciţiu, iată cum se văd lucrurile din teren.
Aveţi în mâini cel mai fragil buget din Uniunea Europeană. România are cea mai mică pondere a veniturilor publice în PIB (24,7%) şi este foarte probabil ca veniturile bugetare să se prăbuşească din 2018, odată cu eliminarea cotei unice de impozitare a veniturilor. Adică tocmai principalul motiv pentru care companiile investesc astăzi în România.
La firul ierbii, înseamnă că ne obligaţi să avem grijă de angajaţii noştri într-un mod nociv pentru ei. Când afacerile devin nesustenabile, locurile de muncă ale acestor oameni sunt puse în pericol. Iar cel mai recent exemplu a venit chiar astăzi.
Ori noi, antreprenorii şi managerii, ştim cel mai bine cum să ne motivăm angajaţii. Oricum suntem astăzi într-o piaţă a muncii dificilă şi ştim cât de greu este să îi păstrăm în companiile noastre. În niciun caz, nu avem nevoie de piedici suplimentare şi de reguli schimbate în timpul jocului.
Fără îndoială, susţinem creşterea salariilor în sectorul public, ca mod de a atrage buni profesionişti. Dar nu puteţi creşte salariile dacă vă uitaţi sincer la performanţa din sistemul public. Suntem primii suporteri ai creşterii salariilor bugetare, cât timp vin cu evaluarea performanţei, scăderea personalului bugetar şi încadrarea într-un buget fix total.
Astăzi, în România, muncesc 5,2 milioane de oameni. Aproape jumătate (2,5 milioane de angajaţi) lucrează în firme private româneşti, dar au cel mai mic salariu mediu (1.500 de lei). În acelaşi timp, în sectorul bugetar lucrează 1,2 milioane de oameni care câştigă un salariu mediu de 2.300 de lei.
Prin legea salarizării unitare pe care o promovaţi zilele acestea, în următorii patru ani, media salariului în sectorul public urmează să urce cu 56%.
Şi atunci, vă întrebăm: cum aveţi grijă, de fapt, de soarta plătitorilor de taxe din România, din ai căror bani plătiţi salariile promise?
Aţi afirmat public că aveţi grijă de antreprenorii autohtoni. Ne întrebăm dacă nu cumva chiar ei vor plăti factura. Vă rugăm să mai adunaţi o dată încasările bugetare din ianuarie şi februarie şi să faceţi regula de trei simplă.”
Încercaţi pentru un minut să vă puneţi în pielea unui antreprenor sau manager din România.
Ca să vă uşurăm acest exerciţiu, iată cum se văd lucrurile din teren.
Aveţi în mâini cel mai fragil buget din Uniunea Europeană. România are cea mai mică pondere a veniturilor publice în PIB (24,7%) şi este foarte probabil ca veniturile bugetare să se prăbuşească din 2018, odată cu eliminarea cotei unice de impozitare a veniturilor. Adică tocmai principalul motiv pentru care companiile investesc astăzi în România.
La firul ierbii, înseamnă că ne obligaţi să avem grijă de angajaţii noştri într-un mod nociv pentru ei. Când afacerile devin nesustenabile, locurile de muncă ale acestor oameni sunt puse în pericol. Iar cel mai recent exemplu a venit chiar astăzi.
Ori noi, antreprenorii şi managerii, ştim cel mai bine cum să ne motivăm angajaţii. Oricum suntem astăzi într-o piaţă a muncii dificilă şi ştim cât de greu este să îi păstrăm în companiile noastre. În niciun caz, nu avem nevoie de piedici suplimentare şi de reguli schimbate în timpul jocului.
Fără îndoială, susţinem creşterea salariilor în sectorul public, ca mod de a atrage buni profesionişti. Dar nu puteţi creşte salariile dacă vă uitaţi sincer la performanţa din sistemul public. Suntem primii suporteri ai creşterii salariilor bugetare, cât timp vin cu evaluarea performanţei, scăderea personalului bugetar şi încadrarea într-un buget fix total.
Astăzi, în România, muncesc 5,2 milioane de oameni. Aproape jumătate (2,5 milioane de angajaţi) lucrează în firme private româneşti, dar au cel mai mic salariu mediu (1.500 de lei). În acelaşi timp, în sectorul bugetar lucrează 1,2 milioane de oameni care câştigă un salariu mediu de 2.300 de lei.
Prin legea salarizării unitare pe care o promovaţi zilele acestea, în următorii patru ani, media salariului în sectorul public urmează să urce cu 56%.
Şi atunci, vă întrebăm: cum aveţi grijă, de fapt, de soarta plătitorilor de taxe din România, din ai căror bani plătiţi salariile promise?
Aţi afirmat public că aveţi grijă de antreprenorii autohtoni. Ne întrebăm dacă nu cumva chiar ei vor plăti factura. Vă rugăm să mai adunaţi o dată încasările bugetare din ianuarie şi februarie şi să faceţi regula de trei simplă.”
Proiectul lanţului de cafenele de specialitate le aparţine lui Marcelus Suciu, fondatorul Marty Restaurants şi lui Dan Isai, fondatorul Salad Box, şi a fost lansat pe piaţă în luna ianuarie, odată cu deschiderea primei cafenele în centrul Clujului. Conceptul recent lansat este construit în jurul cafelei de specialitate selecţionată şi prăjită de Marius Nica, locul 10 în lume la cup tasting şi campion naţional de latte art, iar designul locaţiilor este semnat de arhitectul Cosmin Todor. Atât Marius Nica, cât şi Cosmin Todor sunt parteneri în Narcoffee Roasters.
„Narcoffee Roasters este un concept cu potenţial de extindere foarte mare. Suntem deja în discuţii cu posibili doritori de francize din SUA şi Algeria, însă focusul nostru actual este piaţa internă”, afirmă Dan Isai.
De asemenea, reprezentanţii Narcoffee Roasters menţionează că în decursul acestui an se vor pune bazele primelor locaţii din Bucureşti, unde există deja o echipă în formare.
„Narcoffee Roasters prăjeşte şi prepară cafea de origini din ţări precum Costa Rica, Etiopia, Guatemala sau Columbia. Controlăm până şi compoziţia apei din cafeaua pe care o pregătim. Ducem la obsesie preocuparea pentru a pregăti cafeaua perfectă, iar asta atrage cei mai împătimiţi barista din industrie”, explică Marius Nica, Coffee Manager Narcoffee Roasters.
Revista americană Fortune a realizat topul anual al celor mai influenţi 40 de oameni de afaceri care au sub 40 de ani, un clasament care reuneşte elita mondială din lumea de business. Locul întâi este ocupat de Brendan Bechtel, CEO al gigantului american Bechtel Group.
El are 35 de ani şi de la 1 septembrie a preluat frâiele uneia dintre cele mai importante companii de construcţii din lume, Bechtel Group, care în 2015 a avut venituri de 40 mld. dolari, aceeaşi care a construit în România 50% din tronsonul de autostradă dintre Suplacu de Barcău şi Borş, cu o lungime de 60 de kilometri, scrie Ziarul Financiar.
Autostrada Bechtel este una dintre cele mai controversate afaceri din România, având în vedere sumele plătite către grupul american şi faptul că pur şi simplu nu a fost construită în totalitate. Afacerea a început pe vremea când Adrian Năstase era premier, ca un „cadou” pentru americani, pentru că România a putut intra în NATO. şi a încetinit pe vremea lui Traian Băsescu, pentru ca în final să se închidă pe vremea lui Victor Ponta şi a lui Dan Şova (contractul cu Bechtel a fost reziliat de către Dan Şova, în 2013).
Iar primii zece cei mai importanţi oameni de afaceri din lume sunt, conform Fortune:
1. Brendan Bechtel, CEO Bechtel Group
2. Chinezul Ye Jianming, CEO al gigantului din energie China Energy Company Limited (CEFC), care conduce o afacere de 42 de mld. de dolari pe an din petrol în China, dar pe care puţini îl cunosc. Compania sa are acorduri petroliere în ţări precum Kazahstan, Qatar, Abu Dhabi şi Ciad şi s-a asociat cu alţi giganţi pentru a exporta petrol din China, făcându-l un jucător privat puternic, aliat al guvernului chinez.
3. Jake Sullivan, în vârstă de 39 de ani, este senior policy advisor al echipei care se ocupă de campania prezidenţială a lui Hillary Clinton în cursa pentru Casa Albă, „Hillary pentru America”. El i-a câştigat încrederea lui Hillary Clinton, în calitate de consiler al campaniei prezidenţiale din 2008, dar şi la Departamentul de Stat, unde a fost cel mai tânăr director de planificare. Dacă Hillary Clinton va câştiga alegerile, este de aşteptat ca Sullivan să fie adjunctul cabinetului său.
Trei oameni de afaceri din Timişoara au investit 5 milioane de euro într-o fabrică de apă din judeţul Caraş-Severin. Poziţionată pe segmentul de lux, apa Aur’a este îmbuteliată direct cum iese din munte şi conţine microparticule de aur şi argint. Timişorenii şi-au propus ca într-un an să ajungă să vândă 1 milion de sticle Aur’a pe lună, pe pieţe precum Germania, Belgia, Slovacia, Austria, dar şi pe cele asiatice. În România, apa Aur’a va fi găsită doar în restaurante, hoteluri şi cafenele.
Primul lucru pe care ţine să îl clarifice la telefon Horaţiu Rada, unul dintre investitorii în Aur’a Mineral Water, este că apei Aur’a nu îi este adăugat aur şi argint, aşa cum s-a discutat în media odată cu lansarea ştirii legate de lansarea proiectului, ci microparticulele de aur şi argint fac parte din izvorul apei alături de alte minerale. Am înţeles că precizarea este importantă abia după ce am citit despre componenţa naturală a altor ape faimoase „de lux“. Evian, fondată în 1789, când marchizul de Lessert a descoperit gustul apei Evian la un izvor aflat pe proprietatea prietenului său Cachar, în Evian-les-Bains, iar vindecarea unor boli a fost pusă pe seama acestei ape. O altă apă cu renume, Fiji, îmbuteliată de la un izvor într-o insulă din Pacific, are proprietăţi datorate faptului că în compoziţie există electroliţi, colectaţi în drumul prin numeroase straturi de roci vulcanice.
Tibet 5.100, care are ca sursă un izvor din munţii de la care îşi trage numele, de la 5.100 de picioare (peste 1.500 de metri) deasupra nivelului mării conţine un amestec de litiu, stronţiu şi acid metasilicic. Este populară în China, unde o sticlă de 330 ml costă 7,5 yuani, adică aproximativ 1,20 dolari. Nu e de mirare că următorul lucru pe care mi-l comunică Horaţiu Rada este optimismul cu care şi-au propus să atace alte pieţe – în curând aveau să plece în Vietnam, făcând parte din delegaţia de oameni de afaceri ce va merge alături de premierul Dacian Cioloş într-o misiune care are drept scop dezvoltarea perspectivelor de colaborare comercială între cele două ţări.
Investiţia în fabrica Aur’a din Ocna de Fier face parte dintr-un proiect de 5 milioane de euro a cărui primă etapă a fost gata în luna februarie a acestui an; resursele financiare ale investiţiei au fost credite bancare şi aporturi proprii ale investitorilor. Fabrica a început să producă în luna iunie şi are o capacitate de două milioane de sticle pe lună. Aproximativ 80% din producţie se exportă şi există deja contracte de distribuţie pentru Germania, Cehia, Slovacia, Belgia, Austria, dar şi pentru mai multe ţări din Asia, printre care şi China. În România, apa nu este încă disponibilă şi va ajunge în curând doar la distribuitori din zona HoReCa. Ţinta este să ajungă de la vânzări de la 500.000 de sticle pe lună anul acesta, la un milion până în primăvara anului 2017. În prezent, în cadrul fabricii din Ocna de Fier lucrează 15 persoane, locuitori ai comunei, iar creşterea acestui număr va fi influenţată de etapele de dezvoltare a afacerii.
Aur’a Mineral Water, compania care deţine fabrica, are trei acţionari – Horaţiu Rada, Eleodor Coptil şi Mihai Petrăchioiu. Horaţiu Rada a intrat în afaceri în 1997, când a înfiinţat firma Cons Electrificarea Instal, cu activităţi în construcţiile civile; a trecut ulterior şi la realizarea branşamentelor şi a construcţiilor de reţele electrice. În asociere cu Eleodor Coptil, a extins activitatea firmei spre domeniul serviciilor dar şi al lucrărilor de infrastructură, suprastructură şi hidroizolaţii. Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe, Cons Electrificarea Instal a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri netă de 17,6 milioane de lei, la un număr mediu de 117 angajaţi. Horaţiu Rada a fost în 2006 preşedinte al Federaţiei Patronale din Energie, iar în 2004 a înfiinţat asociaţia patronală din domeniul energetic din zona de vest – Energobanat.
Mihai Petrăchioiu are afaceri în domeniul turistic, în cel al serviciilor medicale şi de producţie a lifturilor, iar de aproape 20 de ani este manager regional la Rio Bucovina. Producătorul de apă minerală a fost preluat de grupul Maspex Wadowice din Polonia, potrivit unui anunţ făcut anul trecut, şi deţine o cotă de piaţă de 14% pe piaţa apelor minerale naturale plate, potrivit ZF. Rio Bucovina are trei unităţi de producţie în Vatra Dornei, Timişoara şi Giurgiu şi a avut în 2015 o cifră de afaceri de aproximativ 40 de milioane de euro, cu 18% mai mare decât în 2014.
Horaţiu Rada povesteşte cum a apărut ideea unei investiţii în domeniul apei: „Am fost căutat cu insistenţă de o persoană care intermedia vânzarea unei unităţi de îmbuteliere a apei şi care promova afacerea ca pe o oportunitate extraordinară de afaceri. Exact ca în cazul zicalei cu pomul lăudat – locaţia, unitatea în sine, era în fapt o bombă cu ceas. Chiar dacă apa avea un nume pe piaţă, condiţiile de îmbuteliere şi tehnologia folosită păreau desprinse din Evul Mediu. Ca să nu vorbim despre preţul exorbitant care era cerut pentru finalizarea afacerii“, povesteşte Rada. S-a consultat cu un prieten şi împreună au decis că afacerea respectivă nu ar fi fost o alegere potrivită. Totuşi, a rămas cu ideea că o investiţie în domeniu ar putea fi o oportunitate, dar cu condiţia principală să fie vorba despre ceva care să aducă o noutate într-un domeniu aproape saturat. Ulterior, prietenul care l-a consiliat la vremea respectivă, Mihai Petrăchioiu, director regional al Rio Bucovina, a devenit asociatul lui Horaţiu Rada în proiectul Aur’a.
Fiind vorba despre o urmărire internaţională, anunţul de căutare a omului de afaceri va fi publicat şi pe site-ul Interpol, asta după ce luni poza acestuia a fost pusă pe site-ul Poliţiei Române la categoria persoanelor date în urmărire.
“Am solicitat urmărirea internaţională, instanţa nu s-a pronunţat în acest caz, în funcţie de decizia instanţei vom acţiona ca atare”, declara marţi dimineaţă Bogdan Despescu, şeful Poliţie Române.
După câteva ore, Curtea de Apel Bucureşti a admis solicitarea Poliţiei Române de emitere a unui mandat european de arestare.
Potrivit datelor KeysFin, România are, în mod oficial, peste 580.000 de oameni de afaceri. Cei mai mulţi sunt bărbaţi, cu vârste cuprinse între 35-55 de ani, însă femeile vin din urmă, numărul acestora ajungând, în 2015, la peste 240.000.
Cei mai mulţi oameni de afaceri din România, care deţin calitatea de acţionar la societate şi au minim 25% din acţiuni, sunt bărbaţi (373.798) în timp ce femeile sunt 240.960. Bărbaţii au vârsta medie de 44,6 ani, iar femeile de 44 de ani.
“Este vârsta la care cei mai mulţi au acumulat deja experienţa necesară pentru a se lansa pe cont propriu în business. Mulţi sunt foşti angajaţi în diverse firme, dar sunt şi destui cei care fac afaceri dintr-un talent înăscut, care au avut tot timpul spirit antreprenorial, căliţi fiind la şcoala vieţii”, au declarat analiştii de la KeysFin.
Oamenii de afaceri bărbaţi sunt mai atraşi de investiţiile în domenii lucrative, de la construcţii (75%), la producţie (67%), transport (70,7%) şi comerţ (56,3%), în timp ce femeile sunt cele mai multe prezente în domenii precum sănătatea şi asistenţa socială (58,5%), serviciile (51,7%), activităţile administrative (43,59%) şi cele cultural-educative (40,4%).
Cei mai experimentaţi sunt implicaţi în domenii precum industria extractivă şi prelucrătoare, unde majoritatea acţionarilor au vârsta medie de 48 de ani. La fel şi în sănătate şi educaţie (profesori şi medici), în timp ce serviciile administrative sunt asigurate de acţionari cu vârsta medie de 47 de ani.
La polul opus se află sectorul comunicaţiilor şi informaţiilor (IT&C), producţia de bunuri şi servicii şi activităţile de spectacole culturale şi recreative, unde vârsta medie este de 40 de ani.
Buona ciara!!!“, spune cu un zâmbet larg pe faţă în timp ce-şi scoate pălăria care-i proteja părul argintiu. Dă mâna cu toată lumea adunată în cafeneaua-gelaterie-restaurant, cu chelneri şi cu jurnalişti, cu directori şi cu oameni de afaceri. Are 67 de ani. Este reprezentantul celei de-a treia generaţii a unui imperiu al cafelei. Este Massimo Zanetti, italianul de aproape 800 de milioane de euro, din spatele grupului cu acelaşi nume sub „pălăria“ căruia se află branduri precum Segafredo, iar acesta este noul pariu al unui om prin venele căruia curge mai întâi reducţie de ristretto, abia apoi sânge.
„Eu vorbesc în italiană pentru că ştiu că mulţi dintre voi înţelegeţi“, spune Massimo Zanetti, venit la Timişoara la început de decembrie pentru a lansa un nou concept care se va alătura celor aproape 400 de cafenele pe care grupul le are la nivel global.
Massimo Zanetti Beverage Group este o structură implicată în toate ramurile industriei de cafea, de la producţie, la ceaşcă, iar acum testează pentru prima dată pe piaţa locală un proiect-pilot prin care cafeneaua se schimbă în gelaterie şi în restaurant cu specific italian.
Pentru zborul demonstrativ cu al nouălea model de 787 am plecat spre Amsterdam tot cu KLM, iar la îmbarcare m-a întâmpinat un steward în vârstă, aranjat în ţinuta binecunoscută a membrilor echipajelor de zbor, care vorbea o engleză perfectă. Întâmpina călătorii cu un „hello” sau „bună ziua”. Doi britanici vorbeau în spatele meu despre cât de bine vorbeşte stewardul româna şi despre cât de bine cunoaşte România. Unul dintre ei era convins că avea o soţie româncă sau pe cineva în ţara noastră deoarece româna vorbită de el nu era una învăţată la şcoală, ci, mai degrabă, dobândită din conversaţii. Îşi dăduse seama de asta mai demult, când mai călătorise cu el şi acesta îi povestise despre Transilvania sau despre alte locuri din România când zburau deasupra acestora.
Stewardul cu pricina ştia că mergeam la Amsterdam pentru o călătorie cu noua vedetă a flotei KLM, un Boeing 787-9, un gigant destinat curselor lungi, intercontinentale. Înainte să ajung să văd exact cum arată noua aeronavă KLM, stewardul, al cărui nume l-am ratat, mi-a arătat fotografii pe telefonul mobil cu aeronava din hangar. Mi-a confirmat că avionul va zbura iniţial la Abu Dhabi, apoi la Dubai şi mai târziu spre Rio de Janeiro. „Aeronava este o soluţie pentru zborurile lungi. Vom zbura în Dubai, Canada, peste tot”, a spus mai târziu Pieter Elbers, CEO-ul KLM. „O să vă placă, sunt sigur. Şi eu abia aştept să zbor cu acest avion”, mi-a mărturisit însoţitorul de zbor.
Imediat ce am aterizat şi am ieşit din Schiphol, hubul care leagă Amsterdamul cu toată lumea, vântul mi-a fluturat paltonul şi mi-am dat seama că nu venisem pregătit pentru vremea rece cu pale de vânt tăioase şi duşuri de ploaie. Nu a fost prima dată când am vizitat capitala Olandei, oraşul cu 165 de canale, recunoscut în lume pentru districtul unde vitrinele cu becul roşu aşteaptă clienţii, pentru cafenele unde, pe lângă cafe latte sau cappuccino, se găsesc şi ţigările cu marijuana, dar la fel de cunoscut şi pentru arhitectura sa unică. Amsterdam mi-a redevenit familiar abia după ce am ajuns cu trenul în gara centrală a oraşului, locul unde pleacă mii de trenuri în fiecare zi către aeroport sau către alte oraşe naţionale sau internaţionale. O gară cu 15 linii de tren pe unde trec 250.000 de oameni în fiecare zi, potrivit amsterdam.info. Imediat cum ieşi din Amsterdam Centraal, oraşul se deschide, iar bulevardul Damrak, chiar şi pe o vreme vitregă, abundă de oameni, turişti şi localnici.
În jur de 15-20 milioane de oameni vizitează Amsterdam în fiecare an. Un adevărat hub al planetei, după cum îl descria o reclamă pe lângă care am trecut. În două zile am auzit cel puţin 7-8 limbi diferite. De înţeles: statisticile spun că în oraş sunt prezente nu mai puţin de 170 de naţionalităţi. Sâmbătă noaptea străzile plouate erau pline de oameni, chiar şi străduţele late de doi metri clocoteau, dar cele mai multe dintre vitrinele roşii pe care miile de turişti veniseră să le vadă erau închise, cu draperiile trase şi becurile stinse. Localurile erau însă ticsite cu oamenii care urmăreau meciul de fotbal „El Clasico”, duelul Real Madrid – Barcelona, iar intrările localurilor erau blocate de fumători, nepregătiţi să întâmpine frigul pe deplin.
A doua zi dimineaţă am mai dat o fugă pe canalele Amsterdamului. De data aceasta, peisajul era aproape pustiu, turiştii probabil încă dormeau. Oraşul era atât de liniştit, încât nu ai fi ghicit că este o atracţie turistică pentru milioane de oameni, ci mai degrabă un oraş de provincie. Asta mi-a convenit de minune, pentru că am reuşit să mă plimb nestingherit pe poduri, să fotografiez canalele şi clădirile. Numai că, din nou, vremea nu a ţinut cu mine şi m-a obligat să mă plimb cu mâinile în buzunare şi cu gulerul paltonului ridicat. Am intrat să mă încălzesc într-o cafenea şi apoi am făcut din nou drumul spre aeroport.
KLM a organizat mai multe zboruri pentru a-şi promova noua aeronavă. Reprezentanţi de companii, oameni de afaceri, jurnalişti, dar şi entuziaşti au avut ocazia să experimenteze zborul cu Boeing‑ul 787-9. Am mers cu autobuzul trei‑patru kilometri până în locul unde era parcat avionul. O prezenţă impunătoare. Are 62 de metri lungime şi în jur de 25.000 de kilograme, iar aripile se întind pe 60 de metri. Are o capacitate maximă de 294 de pasageri şi locurile sunt împărţite între world business class, economy comfort şi economy.
Dacă locurile de la economy sunt aranjate în mod tradiţional (3-3-3), clasa business se prezintă într-o aranjare diferită (1-2-1). Un loc la fereastra din dreapta, unul la cea din stânga şi două locuri în mijloc. Fiecare loc este spaţios, complet întins ajunge la 2 metri, ca un fotoliu, fiecare având acces pe culoar. „Anul trecut ne‑am hotărât să schimbăm ceva şi am decis să ne întoarcem spre client. Ştim cât de obositoare pot fi cursele de 9-10 ore şi am dorit să facem zborul mai plăcut şi mai relaxant pentru pasagerii noştri. După un zbor cu 787-9 te vei simţi mai bine, vei coborî mai fresh din avion. Am decis să facem astfel locurile ca atunci când un pasager se aşază pe scaun, să intre în lumea lui, să nu fie deranjat de ceilalţi”, a spus Elbers. Scaunele se acţionează electric prin câteva butoane aflate la îndemână, se pot pune în poziţie dreaptă sau se pot întinde ca un pat. Pe lângă o consolă mică de jocuri şi un monitor touchscreen rabatabil, aeronava oferă şi Wi-Fi, însă doar până la 3.000 de metri înălţime.
Nu numai segmentul de business prezintă îmbunătăţiri. Potrivit companiei, şi pasagerii de la economy se vor bucura de scaunele îmbunătăţite, care se rabatează cu 40% mai mult decât scaunele obişnuite. De asemenea, pasagerii au ecrane tactile unde pot vedea filme, acces la prize pentru a-şi încărca dispozitivele electrice, dar se pot bucura şi de privelişti mai bune, datorită ferestrelor mari. Spre deosebire de alte aeronave, 787-9 este construit din material compozit, dar şi din aluminiu, iar din acest lucru rezultă un interior mai spaţios şi posibilitatea creării unor ferestre mai mari. Interiorul aeronavei a fost realizat de designerul olandez Hella Jongerius, ea fiind responsabilă pentru organizarea zonei de business class 1Ă2Ă1. Deşi sunt aranjate altfel, densitatea de locuri este aceeaşi ca la un 787-9 normal, anume 30 de locuri. KLM a comandat 15 aeronave de acest fel, urmând ca alte şase să se alăture flotei în curând. Planurile companiei vizează însă ca în 3 ani să ajungă la 50 de aeronave 787-9, potrivit spuselor lui Pieter Elbers, CEO-ul KLM.
Zborul de o oră deasupra Olandei a trecut într-o clipă şi nu a arătat deloc ca un zbor normal. Foarte puţini oameni au rămas în scaunele lor, cei mai mulţi se aflau pe culoar povestind, alţii fotografiau interiorul şi studiau atent fiecare detaliu al designului, iar alţi admirau priveliştea superbă.
A doua zi după acest zbor demonstrativ, aeronava KLM a făcut prima cursă, aterizând pentru prima dată în Abu Dhabi. Compania va avea şapte curse săptămânale între Amsterdam şi Abu Dhabi.
