Tag: normalitate

  • Metrorex începe lucrările de modernizare la Magistrala 2, staţia Pipera. Cum vor circula trenurile

    Metrorex precizează că în perioada lucrărilor de modernizare circulaţia trenurilor va fi redirecţionată, astfel că vineri, 31 august, călătorii care vor circula pe Magistrala 2 (Berceni- Pipera şi retur), vor coborî în staţia Aurel Vlaicu şi, de pe acelaşi peron, vor lua un alt tren de la aceeaşi linie sau de la linia vecină, pentru continuarea călătoriei.

    La orele cu vârf de trafic, intervalul de circulaţie între trenuri pe tronsoanele Berceni – Aurel Vlaicu-Berceni va fi de 5-6 minute, respectiv 8-9 minute în restul zilei. Pe tronsoanele Aurel Vlaicu – Pipera – Aurel Vlaicu, intervalul de succedare a trenurilor este de 10 minute la orele cu vârf de trafic şi de 16 minute în restul zilei”, precizează Metrorex.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Teodorovici: Rectificarea bugetară va fi săptămâna viitoare, cu sau fără avizul CSAT

    Avizul de la CSAT este în curs de a fi obţinut, urmând să fie obţinut printr-o procedură scrisă, iar, dacă nu va fi trimis, Executivul va trimite o solicitare. Ministrul Finanţelor susţine că nu poate exista un blocaj în adoptarea rectificarea bugetării, în cazul în care nu va exista un consens în CSAT.

    „Din punctul meu de vedere, poate să fie fără acest aviz, pentru că nu scrie nicăieri în lege, dar s-a mers pe o cutumă (…) Anul viitor sper să nu mai avem nevoie de un astfel de aviz”, a subliniat Teodorovici, care a amintit că la rectificarea bugetară din 2015 nu a fost nevoie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aglomeraţie pe Valea Prahovei, în unele zone maşinile circulă cu 10 km/h, dar şi la mare

    „Aglormeraţie pe DN1, de la intrarea în Predeal până în Buşteni pe coborâre, dar şi pe urcare în Buşteni şi în Comarnic. Sunt coloane (de maşini, n.r.), dar nu au continuitate. Se circulă încet: 10-20 de kilometri pe oră, în zonele aglomerate”, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Centrului Infotrafic.

    Potrivit acestora, pe A2 nu mai sunt probleme şi se circulă normal.

    De asemenea, la Feteşti nu sunt semnalate probleme, însă între Agigea şi Eforie Nord este aglomeraţie.

  • Reacţia lui Eugen Nicolicea, preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, la situaţia de la DNA: Anunţul domnului Toader este unul normal

    “Anunţul domnului Toader este un anunţ normal. Chiar de dimineaţă am spus că ce e mai important este planul de management cu care s-a prezentat fiecare candidat şi tot eu am precizat că având în vedere că a avut loc o destituire pe probleme manageriale. S-au semnalat probleme în manageriatul doamnei Laura Codruţa Kovesi.

    Cei care vin după aceea trebuie neapărat să prezinte soluţii de rezolvare a problemelor respective şi în funcţie de soluţiile astea se va decide. Probabil că respectivii nu s-au uitat pe aceste probleme, au venit doar cu generalităţi, nu au venit cu nimic concret în planul de măsuri a situaţiei care există. Mapa profesională există, dar nu am auzit să fie cineva respins pe această chestiune, având atâţia ani de zile bănuiesc că şi activitatea este pe măsură. Asta nu ţine de mapa profesională”, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolicea (PSD).

    El a apreciat că ministrul Tudorel Toader nu a ţinut cont de apropirea unor candidaţilor de fosta şefă DNA, Laura Codruţa Kovesi.

    “Din moment ce nu ţine de criteriile pe care le-a enunţat domnul Tudorel Toader evident că nu a contat. Dacă în programul de management nu ai ce trebuie mai discutăm despre alte subiecte?”, a precizat Nicolicea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANM: Nicio zi de caniculă în luna iulie din 2018/ Vremea din această perioadă nu se încadrează într-un normal climatologic

    “Vremea va fi în general instabilă în toate aceste zile, instabilitatea se va manifesta pe arii mai extinse în zonele de munte şi local în celelalte regiuni. Asta înseamnă că vor fi intervale de timp în care se vor semnala averse care vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice intensificări de scurtă durată ale vântului, iar local pot lua chiar aspect de vijelie şi condiţii de grindină. (…) Temperaturile sunt destul de modeste. Vor urca spre 31-33 de grade în partea de sud a ţării, iar în nord şi centru vor fi cel mult 28 de grade”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alina Şerban, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

    La munte, temperaturile maxime vor ajunge la 21 de grade. În general, sunt aşteptate ploi însoţite de descărcări electrice.

    “Pentru cei care aleg ca destinaţie turistică zona montană să se aştepte la intervale cu ploaie însoţite de descărcări electrice. La munte, dacă vorbim despre staţiunile din Valea Prahovei, ne aşteptăm la maxime între 19-21 de grade”, informează reprezentantul ANM.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Teodorovici: Orice român normal la cap trebuie să aibă pe agenda sa scoaterea accizei la carburant

    “Orice român normal la cap, nu numai că este de Finanţe trebuie să aibă pe agenda sa această posibilă măsură în vedere. Nu sunt adeptul unor taxe, impozite. Am zis mereu că trebuie să reducem numărul acestora, cunatumul lor”, a afirmat joi, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

    Întrebat dacă se are în vedere şi o măsură de plafonare a preţurilor la carburanţi, la fel cum se doreşte pentru gaze, plafonare a preţului acestora până la 55 lei/Mw, Teodorovici a răspuns: “Zonele sunt diferite. Cele două companii şi-au asumat nişte investiţii pe care nu le-a realizat. Aici poate fi vorba de o plafonare când scoţi TVA. Eu personal mi-aş dori foarte mult, dar trebuie să te gândeşti că atucni când s-ar scoate, efectele ar fi la consumator, la pompă”.

    Guvernul va avea joi şedinţă, începând cu ora 13.00. Ministrul Finanţelor a anunţat că, la întrunirea de joi a Cabinetului Dăncilă, va fi o primă lectură a proiectul de hotărâre privind stabilirea preţului maxim de vânzare a gazelor naturale din producţia internă, ca preţul maxim de vânzare a gazelor naturale din producţia internă la producători până la data de 30 iunie 2021 să fie de 55 lei/Mwh. Teodorovici a adăugat că proiectul nu va fi adoptat în şedinţa de joi a Executivului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rădulescu, despre prescrierea la trei ani a conflictului de interese: Este ”ceva logic şi normal”/ Comisia juridică, raport favorabil proiectului de lege

    “Se referă la o modificare la prescripţia privind codul civil, la prescripţia la trei ani a faptelor. Este ceva logic şi normal. A doua chestiune este ca, conflictul de interese să nu mai fie incriminat prin pierderea mandatului, ci să fie numai sancţionat administrativ, adică cum au şi parlamentarii. Am gândit că este o logică normală ca să nu facem diferenţă între parlamentari şi primari şi atâta timp cât s-a legiferat în sensul ăsta pentru parlamentari, şi pentru primari conflictul de interese este numai sancţionat administrativ, amendă şi aşa mai departe toate criteriile pe care le ştiţi deja”, a declarat deputatul Cătălin Rădulescu.

    ​Comisia juridică din Senat a dat un raport favorabil, fără modificări, proiectului de lege iniţiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu, prin care conflictul de interese sau starea de incompatibilitate constatate în urma unor fapte comise de demnitari sau funcţionari publici se prescriu după trei ani de la data săvârşirii lor.

    “Faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor,” prevede unicul articol al propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • LOVITURĂ uriaşă de teatru: BREAKING: Prima reacţie din PSD după revocarea lui Kovesi

    ”Nu a avut un dialog cu noi. I-a luat cam mult preşedintelui să citească, dar e un semn de normalitate faptul că preşedintele, care e garantul respectării Constituţiei, a respectat această decizie a Curţii Constituţionale”, a declarat pentru MEDIAFAX Florin Iordache.

    Preşedintele României Klaus Iohannis a emis decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA, potrivit deciziei CCR, anunţul fiind făcut luni de către purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Codrin Ştefănescu :Grupul securist din aşa-zisa opoziţie a devenit isteric după modificările aduse Codului de Procedură Penală

    ”Grupul securist din aşa-zisa opoziţie a devenit pur şi simplu isteric după modificările aduse Codului de Procedură Penală. Pentru că, să declari printre urlete şi injurii că modificările aduse de Parlament sunt bune numai pentru infractori, reprezintă forma cea mai pură şi cea mai gravă a propagandei de tip bolşevic pe care aceste personaje o promovează de ceva timp în spaţiul public. Iar Cioloş, aliatul PNL+USL, atinge noi culmi ale ipocriziei, lipsei de logică şi a slujirii absolute a Statului Paralel. Mesajul său <majoritatea PSD-ALDE a abuzat de drepturile oferite de democraţie, agresând Codul de Procedură Penală> se adaugă celor promovate de corul istericilor iubitori şi susţinători ai abuzurilor. Adică, tocmai tehnocratul preferat al lui Iohannis ţipă astăzi? Cel care, într-o singură noapte, fără dezbatere publică şi într-o manieră absolut obscură, a modificat prin ordonanţă de urgenţă nu mai puţin de 151 de articole ale Codului de Procedură Penală?”, a declarat Codrin Ştefănescu, potrivit unui comunicat de presă.

    El a mai spus că parlamentarii PSD şi ALDE ”au readus legalitatea şi normalitatea în Codul de Procedură Penală”.

    ”Ţinând cont de comportamentul aberant şi iraţional al unor <portavoci> ale Statului Paralel, din Parlament, dar şi din afara lui, trebuie făcute următoarele menţiuni: parlamentarii au readus legalitatea şi normalitatea în Codul de Procedură Penală. Majoritatea PSD – ALDE a asigurat o dezbatere transparentă, extrem de clară şi consistentă a Codului de Procedură Penală, respectând în integralitate procedura de adoptare. În noua sa variantă, Codul de Procedură Penală garantează respectarea tuturor drepturilor procesuale în conformitate cu rigorile europene în materie şi pune astfel capăt abuzurilor. Iar modificările adoptate răspund cerinţelor Curţii Constituţionale, CEDO şi directivelor europene, dar mai ales respectării drepturilor fundamentale ale omului”, a mai afirmat secretarul general adjunct al PSD.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Olguţa Vasilescu “ştie” ce soluţie se va da în DOSARUL lui Liviu Dragnea: Să târăşti un politician de anvergura liderului partidului de guvernământ într-un proces penibil… nu e normal

    ”Eu sunt absolut convinsă că sentinţa va fi de achitare, sunt convinsă de acest lucru, pentru că nu există niciun motiv. Să târăşti un politician de anvergura liderului partidului de guvernământ într-un proces penibil… nu e normal. În condiţiile în care tot dosarul se baza pe mărturiile a două persoane, care în faţa instanţei au spus că Liviu Dragnea este nevinovat şi că au dat declaraţiile acelea în faţa procurorilor, pentru că au fost forţate să facă acest lucru. Refuz să cred că este posibil să asistăm la altceva decât o achitare”, a spus ministrul Muncii, la TVR1.

    Sentinţa în dosarul lui Liviu Dragnea de la instanţa supremă, privind angajările din Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman, a fost amânată pentru 21 iunie. Este pentru a doua oară când ÎCCJ amână pronunţarea în dosarul care îl vizează pe liderul PSD Liviu Dragnea.

    De această dată motivul îl reprezintă concluziile scrise depuse la dosar de avocatul Bombonicăi Prodana, fosta soţie a lui Dragnea. La ultimul termen, procurorii au cerut închisoare cu executare pentru toţi inculpaţii din dosar. În cazul lui Liviu Dragnea, DNA a solicitat până la 7 ani şi 6 luni de detenţie, dar şi anularea suspendării pedepsei din dosarul Referendumului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro