BusinessMagazin

Tag: munca

  • Romulus Oprica, sociolog: „Spaţiul privat a câştigat teren în această perioadă de izolare, pentru că acesta este spaţiul care oferă siguranţă emoţională”

    În contextul în care se vorbeşte tot mai multe despre o întoarcere la birou, dar cu un program de muncă flexibil, una dintre întrebările care îi preocupă pe mulţi dintre angajaţi în prezent este dacă programul lor de muncă va trece prin schimbări majore. Sociologul Romulus Oprica, managing partner al firmei BrandBerry este de părere că programul „clasic” nu se va schimba pentru majoritatea angajaţilor din România, iar din această perioadă de izolare va avea de câştigat spaţiul privat, care ne poate oferi siguranţă emoţională.

    „Experimentul de Work From Home trăit în mod forţat în această perioadă este, în realitate, valabil pentru o categorie restrânsă de cetăţeni şi anume cei care pot livra produsul muncii lor independent de un spaţiu anume. Am putea crede că, de exemplu, toţi programatorii şi analiştii intră în această categorie, dar nici măcar ei nu pot fi incluşi în totalitate în grupul celor care pot lucra independent de organizaţia care le plăteşte salariul. În foarte multe cazuri sunt atât de importante criteriile de securitate sau capacităţile tehnice oferite de birou încât nu putem crede că, cel puţin momentan, se va modifica foarte mult programul şi stilul de muncă”, spune Romulus Oprica.

    De asemenea, el observă că în majoritatea largă a industriilor programul este stabilit de interdependenţele existente în societate, motiv pentru care nu putem funcţiona independeţi unii faţă de ceilalţi. „Copiii merg la şcoală într-un anumit interval, acesta fiind intervalul propice şi pentru majoritatea părinţilor de a fi productivi. Industria alimentară trebuie să producă mai ales într-un inteval care să permită livrarea produselor la prima oră a zilei iar serviciile de salubritate şi transport, ca să oferim doar două exemple, trebuie să fie active aproape non-stop. Cu alte cuvinte, trăim cu toţii într-o reţea, nu într-o bulă specială care să ne facă independenţi unii de ceilalţi. Şi, până la urmă, tocmai această interdependenţă şi negociere constantă cu ceilalţi face această societate atât de frumoasă!”

    Cu siguranţă însă, subliniază sociologul, în această perioadă am fost forţaţi să vedem şi alte opţiuni de a rezolva sarcinile zilnice, indiferent că sunt sarcini de muncă sau banale activităţi zilnice. „Această perioadă de criză ne-a determinat să fim mai deschişi, mai creativi, ceea ce în mod cert va influenţa modul în care lucrăm şi trăim. Tehnologiile, mai ales cele de comunicare, au cunoscut un salt cantitativ şi calitativ semnificativ în aceste ultime luni şi ritmul evoluţiei lor nu se va diminua pentru că nici riscul nu a trecut. Atât timp cât avem activă această ameninţare la adresa unei nevoi de bază, a sănătăţii noastre, vom fi mult mai atenţi şi mai deschişi la toate instrumentele care ne pot aduce un plus de securitate”, spune Romulus Oprica.  

    El consideră că după această perioadă, nevoia spaţiului privat va creşte. „Dacă ne uităm pe stradă, în magazine, la cozi, vedem că majoritatea covârşitoare a cetăţenilor respectă regulile de distanţare fizică. De ce? Pentru că pe oamenii de afară nu-i cunoaştem, nu sunt cei din cercul nostru social apropiat, cei în care avem încredere şi faţă de care nu simţim nevoia să păstrăm distanţa de siguranţă, de 2 metri. Este aproape imposibil ca această distanţă fizică să nu se manifeste şi în relaţia spaţiu privat social – spaţiul public profesional. Toţi cei care am experimentat această izolare, dacă suntem persoane foarte sociabile, vom dori să ne revedem în apropiere fizică mai ales cu cei care ne sunt dragi şi nu vom aloca resurse semnificative de timp celor cu care nu aveam şi înainte o relaţie apropiată; cei care sunt mai puţin sociabili vor fi cu atât mai puţin interesaţi de intensificarea relaţiilor profesionale. Cu alte cuvinte, consider că spaţiul privat a câştigat teren în această perioadă de izolare, pentru că acesta este spaţiul care oferă siguranţă emoţională”. 

     


     

  • Mai mult de 300.000 de angajaţi se întorc la muncă astăzi. „Este vorba despre repornirea industriei auto. Este un efect de domino – odată ce încep companiile mari, vor începe toate“

    Numărul contractelor suspendate, adică angajaţii trimişi în şomaj tehnic, a scăzut cu aproape 302.000 pe 30 aprilie comparativ cu ziua precedentă, un indicator că angajaţii se vor întoarce la locurile de muncă de dinainte de decretarea stării de urgenţă.

    Numărul contractelor sus­pendate, adică an­ga­jaţii care au fost trimişi în şo­maj tehnic, a scăzut cu aproape 302.000 pe 30 apri­lie comparativ cu ziua prece­den­tă, un indicator că aceşti angajaţi îşi vor re­lua activitatea şi se vor întoarce la lo­curile de muncă de dinainte de de­cretarea stării de urgenţă.

    Numărul contractelor suspendate din industria prelucrătoare a scăzut cu 145.567 pe 30 aprilie comparativ cu ziua precedentă, un semn că industria auto îşi redeschide fabricile. „Este vorba des­pre repornirea in­dus­triei auto. Este un efect de domino, odată ce încep com­paniile mari, vor înce­pe toate. Industria de automotive a re­pornit, dar în rest nu am văzut miş­cări“, a declarat pentru ZF Florin Godean, country manager la Adecco România & Ungaria.

    Industria auto se aşteaptă la peste 120.000 de angajaţi care să revină în fa­brici de luni, 4 mai, odată cu reluarea pro­ducţiei la Dacia şi Ford. Repornirea produc­ţiei de maşini de către Automo­bile Dacia şi Ford România va însemna şi dezgheţarea industriei producătorilor de componente, în condiţiile în care şi aceştia vor relua producţia.

    Adrian Sandu, secretar general al Asociaţiei Constructorilor de Automo­bi­le din România (ACAROM), a ex­plicat că circa 20-25% din totalul anga­ja­ţilor productivi din sectorul auto lu­crau săp­tă­mâna trecută, iar numărul acestora va creş­te de astăzi, odată cu re­startul activi­tă­ţilor de producţie la Dacia şi Ford şi în paralel la furnizorii aces­tora. El estima că se va ajunge la 45-50% din total angajaţi activi pe 4 mai. „Este posibil ca 45% din­tre anga­jaţii din industria auto să revină la lu­cru. Companiile trebuie să facă în aşa fel încât cei care revin să păstreze dis­tan­ţa, este foarte normal să fie aşa. Odată ce în­cep activitatea mariile companii din indus­tria auto din Europa, încep toate“, adaugă Florin Godean.

    Luând în calcul circa 240.000 de an­ga­jaţi la nivelul industriei auto locale, săptămâna trecută erau la posturi sunt circa 60.000, iar de azi sunt aşteptaţi cel puţin 120.000. Miza reluării producţiei este una uriaşă pentru economia româ­neas­că, în contextul în care dincolo de cei 20.000 de angajaţi de la Ford şi Dacia, alţi peste 220.000 lucrează în in­dustria de componente.

    Producţia a fost deja reluată de cei de la Continental, Michelin, Bosch, iar repornirea continuă, în condiţiile în care toate companiile au anunţat implementarea unor măsuri suplimentare.

    O altă industrie unde numărul contractelor suspendate a scăzut mult de pe o zi pe alta este comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, unde pe 30 aprilie erau cu aproape 45.000 mai puţine contracte suspendate decât în ziua precedentă.

    Angajaţii revin la muncă şi în industria hotelurilor şi a restaurantelor. Numărul contractelor suspendate din această industrie a scăzut cu mai mult de 14.200 pe 30 aprilie faţă de ziua precedentă.

  • Hobby de carantină: grădini pentru vecini

    Socializarea a venit sub forma unei oferte de a le amenaja vecinilor grădini de legume pe spaţiile din jurul caselor, pentru ca aceştia să nu mai depindă de magazine pentru diverse produse. Familia, scrie New York Times, sapă şi plantează grădini cu răsaduri sau seminţe proprii, cu condiţia ca vecinii să se ocupe ei de plivit, rărit, udat şi alte munci ulterioare, dacă vor o recoltă bogată. Grădinarii anunţă din timp când vin, rugând vecinii la care lucrează să nu se apropie şi să discute cu ei doar de la distanţă. 

  • Sfârşitul Work-Life Balance-ului?

    „Îmi lipsesc urcatul în maşină după un meeting şi mersul prin Bucureşti care mă enerva, dar acum îmi dau seama cât de mult îmi plăcea de fapt. E altă intensitate, eu aşa cum am muncit în ultimele săptămâni nu am mai muncit niciodată înainte, măcar aveam pauze, acum nu prea mai am pauze”, a spus Dragoş Anastasiu, preşedintele grupului Eurolines, într-o discuţie recentă cu Business MAGAZIN prin intermediul platformei Zoom. Iar în articolul de copertă al ediţiei trecute, Anca Bidian, CEO al Kiwi Finance, mărturisea şi ea: „Nu mai avem repere clare de timp alocat serviciului şi de multe ori avem impresia (sau chiar aşa şi este) că ziua de lucru este toată ziua. Cu toţii vrem să trecem cât mai bine peste această perioadă, iar eu personal nici nu cred că mai am o agendă zilnică”.
    Acest nou mod de lucru despre care vorbesc Anca Bidian şi Dragoş Anastasiu, dar cu care se confruntă şi alţi CEO sau antreprenori, dar şi angajaţi aflaţi la toate nivelurile de carieră, oriunde în lume, îi caracterizează pe cei mai mulţi dintre cei care au putut să îşi continue sarcinile de muncă în condiţii de pandemie.
    Astfel, peste atât de mult discutatul echilibru între viaţa personală şi viaţa profesională, idealul „Work Life Balance” pare şi mai greu de atins din cauza lipsei unor limite fizice (spaţiul de la birou vs. spaţiul de acasă) sau poate chiar şi limita adusă de ora aceea în plus petrecută în trafic, în care lăsam în urmă (sau nu) problemele sau chiar şi reuşitele de la birou. Dincolo de lipsa graniţelor, tehnologia contribuie într-un mod intruziv la gradul de încărcare a angajaţilor – cu mailuri, mesaje pe grupuri de WhatsApp, Facebook, conferinţe pe Zoom sau Slack care apar constant, uneori simultan, la orice oră din zi, din noapte, în weekend sau de sărbători.  În timp ce copiii au şi ei propriile teleconferinţe.
    Iar dacă unii dintre noi alegeau să nu îşi mai citească mail-urile în concediu sau în weekend, pentru o uşoară deconectare în trecut, s-ar putea ca acest lucru să nu mai fie posibil în viitor. Trecem într-o nouă „revoluţie”, o schimbare similară poate celei aduse de inventarea iluminatului cu petrol, care însemna că angajaţii pot lucra 12 ore pe zi, înainte de secolul XIX, când s-a inventat istoricul program „de la 9 la 5”?
    Datele unui studiu realizat recent de BestJobs arată că în prezent pe piaţa locală 3 din 10 angajaţi lucrează de acasă, iar principalele trei probleme care vin în îndeplinirea sarcinilor de serviciu pe care le întâmpină angajaţii care lucrează remote sunt lipsa unei comunicări eficiente cu restul echipei (15,7%), lipsa clarităţii în ceea ce priveşte sarcinile zilnice (11,82%) şi comunicarea deficitară cu clienţii (9,17%). Dintre cei care lucrează de acasă, 35% au constatat că sunt mai productivi în această perioadă de muncă obligatorie la domiciliu comparativ cu productivitatea pe care o au la birou, pentru că nu mai pierd timp cu deplasarea zi de zi. Pe de altă parte, 13% dintre cei care lucrează de acasă spun însă că sunt mai puţin eficienţi, în condiţiile în care trebuie să se ocupe şi de treburi casnice sau să aibă grijă de copii.
    Unul dintre riscurile telemuncii se leagă de hiperactivitate, angajaţii care lucrează de acasă fiind tentaţi să lucreze nonstop. Potrivit platformei de resurse umane undelucram.ro, angajaţii care lucrează de acasă muncesc cu 2 zile mai mult în fiecare lună. Iar în timp ce mulţi angajatori se plâng că productivitatea angajaţilor ar putea scădea, situaţia este inversă: 85% dintre companiile care oferă flexibilitate angajaţilor şi le oferă posibilitatea de a lucra remote vor observa o creştere în productivitatea acestora, observă cei de la undelucram.ro. Cât din această productivitate ia din felia timpului personal?
    După cum remarcă jurnaliştii de la Harvard Business Review, timp de mai multe decenii, organizaţiile au promovat modelul „angajatului ideal” în profilul persoanei disponibile 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an, în fiecare an al carierei sale: „Acesta este un arhetip nerealist, unul care presupune că există mereu în peisaj o persoană care să aibă grijă de restul aspectelor care ţin de viaţă. Totuşi, în prezent două treimi din familiile americane sunt cu părinţi singuri sau cu doi părinţi care muncesc. Cu şcolile şi grădiniţele închise, munca nu poate continua ca în mod normal doar pentru că lucrul remote este posibil din punct de vedere tehnologic”, spun autorii articolului care a analizat această temă în Harvard Business Review. Poate mai mult ca oricând, angajaţii sunt din nou în postura de a-şi demonstra disponibilitatea, cu aproximativ un sfert din populaţia globului care lucrează de acasă şi probabil vor lucra într-un mod flexibil şi prin rotaţie, tot de acasă, în perioada următoare. Mai putem să vorbim despre echilibru în această nouă paradigmă?

    O graniţă din ce în ce mai puţin vizibilă

    „Echilibrul dintre viaţa personală şi cea profesională este un subiect despre care s-a discutat foarte mult în ultimii ani şi pe care angajaţii au început să pună din ce în ce mai mult accent. Dacă acum câţiva ani eram puşi în situaţia de a petrece mai mult timp la birou decât acasă, prioritizând cariera în detrimentul vieţii personale, noile generaţii au schimbat această abordare”, observă Raluca Peneş, HR manager al companiei de outsourcing de salarizare şi administrare de personal, recrutare şi muncă temporară Smartree. Potrivit ei, anterior pandemiei începuserăm să acordăm mai multă valoare timpului petrecut cu familia, hobbyurilor şi activităţilor extra şi să încercăm să separăm viaţa profesională de cea personală. Aceasta reprezenta un factor motivant pentru salariaţi, iar organizaţiile s-au adaptat în timp, conştientizând că acesta este unul dintre principalele criterii de selecţie ale unui candidat atunci când are în vedere schimbarea jobului.
    Dar odată cu intrarea în această perioadă de pandemie, lucrurile par a se schimba, iar modul de lucru „work from home” face ca graniţa dintre viaţa profesională şi cea personală să fie practic invizibilă şi uneori greu de gestionat, crede Raluca Peneş.
    „Faptul că nu mai există două medii diferite, şi anume cel de birou, spaţiu, comunicare directă cu colegii, şi cel de acasă, duce, nu de puţine ori, la situaţia în care timpul petrecut în faţa calculatorului acasă să nu poată fi asociat direct mediului profesional, ci personal”, observă managerul de la Smartree. De asemenea însă, lucrurile pot sta şi invers. „Fiind nevoiţi să ne petrecem timpul în casă şi ca atare să adaptăm şi programul de lucru la noul context, fără posibilitatea de a desfăşura alte activităţi în afara celor casnice, putem avea senzaţia că programul de lucru nu s-a terminat. Avem tentaţia de a rămâne logaţi pe calculator, de a răspunde e-mailurilor sau telefoanelor primite de la colegi, condiţii în care ne putem simţi stresaţi, suprasolicitaţi, dorind să revenim la birou.”
    Lipsa unei interacţiuni zilnice şi şi a lucrului în echipă ar putea conduce şi la un sentiment acut de izolare. „Pe de altă parte, lucrând de acasă, va exista, cel puţin pentru unii dintre noi, tentaţia interferării unor treburi casnice cu programul de muncă. Este recomandat să eliminăm aceste elemente care ne pot distrage atenţia, pentru că nu vom face decât să excludem barierele între viaţa profesională şi cea personală şi să nu finalizăm taskurile în niciunul dintre planuri.”
    Rezultatul? „Vom sfârşi  prin a lucra haotic, poate în unele cazuri cu mult peste media orelor de program, situaţie ce va genera din nou nemulţumiri”. Raluca Peneş precizează că în acest context, foarte important de gestionat pe termen de lucru este menţinerea concentrării pe obiective şi pe productivitatea muncii de acasă. „Acestea pot fi atinse mai uşor printr-o organizare riguroasă şi prin respectarea programului zilnic, setarea unui spaţiu dedicat activităţilor profesionale, dar şi prin ghidarea după deprinderile de la birou, inclusiv luarea pauzelor.”
    HR managerul companiei Smartree este de părere că chiar dacă organizaţiile îşi vor relua activităţile de la birou, aceasta se va realiza treptat şi „sigur vom fi puşi în continuare în situaţia de a lucra în anumite perioade şi de acasă”. În plus, o parte dintre angajaţi vor dori să permanentizeze noul mod de lucru de acasă, cu care unii dintre noi eram obişnuiţi şi înaintea epidemiei, dar într-un cadru foarte bine stabilit, adică în limita a câteva zile pe lună.
    „Referitor la clasicul program 9:00 – 17:00, putem spune că în anumite domenii sau pentru anumite tipologii de joburi, şi înaintea pandemiei, acesta era un concept depăşit, urmărindu-se în schimb un sistem care pune concentrarea pe sarcinile de realizat şi pe nivelul de energie şi creativitate al fiecărui individ în parte. Dar aici intervine modul în care fiecare dintre noi ne disciplinăm şi ne organizăm activităţile, astfel încât să ne echilibrăm viaţa profesională cu cea personală, dar şi să devenim mai productivi din punct de vedere profesional”, conchide ea.
    Simona Chesăraicu, care a muncit vreme de mai mulţi ani în mari companii, ajungând ca la un moment dat să coordoneze departamentul de resurse umane al unei multinaţionale, este acum psihoterapeut şi profesor calificat în mindfulness (o disciplină care ne ajută să trăim în prezent). Totuşi, spune că nici ei nu i-a fost chiar atât de simplu să transfere tot ce se întâmpla în cabinet, în mediul online, aceasta reprezentând o schimbare mare care a cerut pregătire, inclusiv prin citirea a mai multe informaţii despre aspectele tehnice ale aplicaţiei Zoom.  „S-au schimbat şi felul în care facem lucrurile şi ce este nevoie să facem”. În rândul clienţilor ei a identificat două tendinţe: „Persoanele care au rămas fără locuri de muncă, din  categoria angajaţilor care sunt în şomaj tehnic, medici, din cabinetele stomatologice, din servicii, cosmetică, care nu mai lucrează acum, iar o altă categorie este a celor care lucrează mult mai mult, în special din zona de corporate şi care s-au trezit acasă cu câte doi copii, care fac lecţii online, iar ei au programul de muncă la fel ca înainte, doar că îl fac de acasă din sufragerie. Şi pentru ei  viaţa s-a complicat destul de mult, dacă vorbim despre o casă cu trei camere, cu doi copii, cu soţia care lucrează de acasă uneori, administrarea meetingurilor devine o problemă, de exemplu. Cei care sunt tineri şi nu au copii încă pare a se fi adaptat puţin mai uşor, dar pentru majoritate lucrurile s-au complicat”.
    Fiecare abordare a situaţiei este una personală şi nu poate fi generalizată, observă psihoterapeutul: „Simpla schimbare pe care a adus-o perioada aceasta ne cere un efort de adaptare, eram obişnuiţi cu un anumit ritm, cu o anumită rutină, în care undeva după-amiază, seara, ne apropiam de cei de acasă, pentru cei care lucrează de acasă a dispărut toată partea aceasta de rutină şi a fost înlocuită cu «mă mut din dormitor în sufragerie şi îmi ţin meetingurile acolo sau invers şi mă intersectez în pauzele mult mai informale cu cei care sunt în casă»”. Spune că a întâlnit multe reacţii de genul „nu ştiu cum să mă comport, stăm mult prea mult timp împreună, nu îmi găsesc spaţiul personal”. A întâlnit de asemenea reacţii în care cuplurile au spus că nu mai ştiu despre ce să povestească, mai ales dacă volumul de muncă s-a redus mutându-se în online. A întâlnit, în extrema cealaltă, cazuri care spun „este minunat, acum putem face tot ce aveam pe o listă de aşteptare”. „Nu este alb sau negru răspunsul la această situaţie, trăim această experienţă diferit şi depinde foarte mult cu ce bagaj a intrat fiecare în perioada aceasta, în funcţie de acest lucru unii au găsit un loc bun, alţii dimpotrivă se simt constrânşi şi presaţi de ce se întâmplă”, explică ea. Observă de asemenea că nici celor singuri nu le este deloc uşor: „Sunt situaţii în care e greu să fii şi cu tine, dacă nu avem obiceiul de a ne uita la noi din când în când şi de a face exerciţii de introspecţie e greu să stai cu tine însuţi şi atunci ne umplem timpul cu multe activităţi, iar contextul social şi economic ne a oferit ocazia de a face aproape orice – acum puteam să plecăm deseori în weekenduri în city break. Era simplu să fugim de noi, de partener, de relaţie, de familie, să supraîncărcăm sau supracompensăm, pentru cei care au fost antrenaţi să facă în permanenţă ceva e un moment mai greu”.


    Fără limite fizice, dar cu limite mentale

    „Pe mine m-a ajutat foarte mult rutina, chiar dacă este o altă rutină, să am o agendă, un program clar, să ştiu dimineaţa la ce oră mă trezesc, să am repere clare peste zi, să păstrez rutina cu disciplină, asta am lucrat şi cu clienţii care s-au găsit destul de debusolaţi la început”, descrie Chesăraicu modul în care am putea să trasăm nişte limite pentru un mai bun echilibru. Partea de organizare este cea mai importantă „acolo unde sunt probleme de spaţiu fizic, trebuie găsite soluţii punctuale – la o familie cu doi copii, trei camere, este o problemă, acolo unii îşi negociază teritoriul mai bine, alţii obosesc mai mult pe parcursul zilei”.
    Ce se întâmplă când intervin colegii noştri sau şefii care nu respectă limitele? „Când lucram în corporaţie spuneam că există două tipuri de urgenţe, şi în viaţa profesională, şi în viaţa personală: accidentele sau focul, atunci când chemăm salvarea sau pompierii – iar  replica pe care o primeam era că avem deadline-uri. E adevărat, dar deadline-urile nu înseamnă o urgenţă vitală, le setăm împreună, dacă uneori nu estimăm corect volumul de muncă, acolo găsim soluţii, dar urgenţă nu există”, spune ea.
    Negocierea trebuie să aibă astfel loc şi în discuţiile cu superiorii, cu şefii, ca să nu ajungem la evenimente de presiune majoră în care constant trebuie să lucrăm la ceva. „E nevoie de o comunicare cât mai eficientă, cât mai clară, în care să trasăm clar obiectivele fiecăruia. Dacă reuşim să comunicăm mai bine, întotdeauna găsim soluţii.” Un alt factor de stres este generat de comunicarea prin intermediul tehnologiei. Ce facem atunci când un coleg ne scrie pe un canal, ceilalţi pe un alt canal, trebuie să iau informaţia dintr-o parte şi trebuie să o transmit prin intermediul altei platforme? „Prima replică care îmi vine în minte este: mai puţin e mai bine”, spune Simona Chesăraicu. Ea crede că realist ar fi să evaluăm situaţia în care suntem, chiar dacă vrem să nu se schimbe foarte multe din lucrurile din jurul nostru, ele s-au schimbat deja, nu putem să facem la fel de mult ca înainte sau la fel cum făceam înainte şi să acceptăm, să conştientizăm că lucrurile stau altfel şi să conştientizăm că avem nevoie ca ele să se întâmple cumva mai simplu, mai firesc. Dacă ne propunem să facem lucrurile exact aşa cum se întâmplau înainte, cel puţin în perioada aceasta în care ne adaptăm la mediul online, nu se va întâmpla, presiunea va fi foarte mare,  comunicarea în online este foarte diferită.”
    Ea îl oferă ca exemplu pe băiatul său, care face şcoala în mediul online: „În primele trei săptămâni era extrem de obosit – ei sunt mici, vorbesc toţi odată, dar nici dascălii nu ştiau ce să facă, le-a luat câteva săptămâni să înţeleagă ce se întâmplă în mediul online”.
    Acum totul este diferit, totul este în online, iar faptul că nu mai discutăm o sarcină de birou la cafea se reflectă în gradul nostru de oboseală generat de aceste platforme de comunicare: „E nevoie de o perioadă de adaptare. Reţetă universală nu cred că există, ci este nevoie de răbdare şi de a încerca să vedem cât mai clar cum stau lucrurile şi ce putem scoate  bun din această situaţie”. 
    Simona Chesăraicu mai vorbeşte despre un fenomen pe care l-a observat – respectiv contagiunea emoţională – motiv pentru care anxietatea este, observă ea, un termen aproape la fel de folosit acum precum cel de „pandemie”: „Sigur că este o perioadă în care creşte nivelul de anxietate, dar am şi auzit foarte mult acest lucru şi de la oameni care nu o resimt, dar le atrage atenţia  – e foarte uşor să fii contaminat de diverse stări, cred că şi asta se întâmplă”.
    Chiar dacă vor exista sechele ale acestei perioade pentru mulţi dintre noi, ea este de părere că avem capacitatea să ne adaptăm. „A fost o ocazie pentru mulţi dintre noi să reflectăm la cum arată, şi viaţa profesională, şi viaţa de familie, la ce e important, la ce nu e important, care sunt valorile după care ne-am ghidat, cât de mult am nevoie, cât de mult nu am nevoie – cu siguranţă am reflectat mulţi dintre noi, iar asta ne va duce la un fel nou de a ne raporta, şi la muncă, şi la echipă, şi la ceea ce se întâmplă. Mai mult decât atât, creierul nostru a învăţat un model nou de funcţionare prin neuroplasticitate – a învăţat un model care nu exista până ieri şi dacă îl învăţ cu răbdare şi cu tehnică bună azi, el va funcţiona după un model nou. Ne putem învăţa şi dezvăţa de aproape orice, cel puţin aşa ne spun neuroştiinţele”.


    Un program devenit mai degrabă istorie

    Sociologul Alexandru Dincovici, managing partener al firmei Izibiz Consulting, descrie programul de la 9 la 17 „drept un artefact cultural şi un tip de muncă de care se bucură doar anumite categorii de oameni, şi nu altele. De altfel, să spui că lucrezi de la 9 la 5 e, cel puţin în limba engleză, şi o asumare a unui soi de statut inferior de angajat (la noi poate de corporatist) care prestează o muncă nesemnificativă şi care îşi permite luxul de a opri orice fel de activitate profesională de îndată ce s-a terminat programul (dovadă în plus a lipsei de importanţă a muncii de acest tip, spre deosebire de exemplu de munca din «sectoare strategice» care se desfăşoară nonstop)”, explică Alexandru Dincovici.
    În ceea ce priveşte regulile de delimitare între viaţa personală şi cea profesională, el este de părere că aceasta era mai degrabă una fizică şi viza două spaţii diferite. „Avem în primul rând ideea de locuinţă, spaţiu intim, care se opune biroului, spaţiu semipublic. Pentru multă lume, cele două spaţii nu s-au contopit acum, ci biroul a invadat acasă-ul. Cu bocancii. Cum facem să putem crea viaţă profesională în spaţiul privat e de fapt întrebarea esenţială de acum?”, întreabă retoric sociologul. El este de părere că, pentru a recrea cât de cât o delimitare dintre cele două, trebuie în primul rând neapărat un soi de separare a spaţiului profesional în casă, şi ulterior şi a timpului de lucru. Altfel, riscăm să nu mai avem deloc graniţe şi pe termen lung poate deveni nesănătos şi dificil de gestionat. „Cu cât gospodăria este mai aglomerată, cu atât este mai dificil de făcut, şi atunci când există copii şi toţi membrii familiei sunt nevoiţi să lucreze delimitarea trebuie să fie posibilă pentru toată lumea, păstrând şi un grad de intimitate de ambele părţi, limitând accesul vieţii profesionale în intimitatea familială dar şi al familiei în lumea profesională”, spune el.
    De asemenea, observă că ţinuta de birou, purtată în continuare,  poate şi ea contribui la stabilirea unor graniţe, din două perspective. Pe de o parte ea poate marca simbolic un timp de lucru, şi pe de altă parte poate constrânge purtătorul la o anumită postură şi la desfăşurarea unor activităţi de birou, în detrimentul celor casnice.
    Pe de altă parte, Alexandru Dincovici este de părere că acolo unde acest program „de la 9 la 5 există”, se va menţine, dar vor exista câteva schimbări de paradigmă, în contextul în care existau deja mişcări care propuneau de mult reducerea timpului de lucru din diferite motive, cu propuneri care pleacă de la săptămâna de 35 de ore (o reuşită a socialiştilor francezi) şi până la săptămâna de 4 zile lucrătoare şi multe alte alternative mai mult sau mai puţin flexibile. El este de părere că, pe măsură ce această stare de alertă va continua, cu cât va persista mai mult pericolul inamicului invizibil care ne poate îmbolnăvi, cu atât există posibilitatea să ne schimbăm şi noi mai mult, ca oameni. „Contactul fizic, de exemplu, este esenţial pentru formarea noastră ca persoane, şi avem nevoie, după cel al mamei, şi de contactul şi de interacţiunile cu alţi oameni. Ori, pe lângă muncă, se schimbă şi învăţarea şi e greu de spus ce fel de oameni va naşte şi va crea această pandemie. Cum vor relaţiona ei şi cum vor gestiona lumea nouă care se conturează.”


    Sociologul Romulus Oprica, managing partner al firmei BrandBerry, atrage atenţia asupra faptului că în majoritatea industriilor programul este stabilit de interdependenţele existente în societate: „Copiii merg la şcoală într-un anumit interval, acesta fiind intervalul propice şi pentru majoritatea părinţilor de a fi productivi. Industria alimentară trebuie să producă mai ales într-un interval care să permită livrarea produselor la prima oră a zilei iar serviciile de salubritate şi transport, ca să oferim doar două exemple, trebuie să fie active aproape nonstop”. Cu alte cuvinte, explică el, trăim cu toţii într-o reţea, nu într-o bulă specială care să ne facă independenţi unii de ceilalţi. Şi, până la urmă, tocmai această interdependenţă şi negociere constantă cu ceilalţi face această societate atât de frumoasă, spune Oprica.  
    „Cred că am fost forţaţi să vedem şi alte opţiuni de a rezolva sarcinile zilnice, indiferent că sunt sarcini de muncă sau banale activităţi zilnice. Această perioadă de criză ne-a determinat să fim mai deschişi, mai creativi, ceea ce în mod cert va influenţa modul în care lucrăm şi trăim. Tehnologiile, mai ales cele de comunicare, au cunoscut un salt cantitativ şi calitativ semnificativ în aceste ultime luni şi ritmul evoluţiei lor nu se va diminua pentru că nici riscul nu a trecut. Atât timp cât avem activă această ameninţare la adresa unei nevoi de bază, a sănătăţii noastre, vom fi mult mai atenţi şi mai deschişi la toate instrumentele care ne pot aduce un plus de securitate”, constată Romulus Oprica.  
    Pe de altă parte, în acest nou context, este de părere că nevoia spaţiului privat va creşte, prin urmare balanţa va înclina mai mult înspre atenţia acordată vieţii personale. „Dacă ne uităm pe stradă, în magazine, la cozi, vedem că majoritatea covârşitoare a cetăţenilor respectă regulile de distanţare fizică. De ce? Pentru că pe oamenii de afară nu-i cunoaştem, nu sunt cei din cercul nostru social apropiat, cei în care avem încredere şi faţă de care nu simţim nevoia să păstrăm distanţa de siguranţă, de 2 metri. Este aproape imposibil ca această distanţă fizică să nu se manifeste şi în relaţia spaţiu privat social – spaţiul public profesional. Toţi cei care am experimentat această izolare, dacă suntem persoane foarte sociabile, vom dori să ne revedem în apropiere fizică mai ales cu cei care ne sunt dragi şi nu vom aloca resurse semnificative de timp celor cu care nu aveam şi înainte o relaţie apropiată; cei care sunt mai puţin sociabili vor fi cu atât mai puţin interesaţi de intensificarea relaţiilor profesionale. Cu alte cuvinte, consider că spaţiul privat a câştigat teren în această perioadă de izolare, pentru că acesta este spaţiul care oferă siguranţă emoţională.”

    Din ce este alcătuită o zi normală de lucru? 

    Viaţa normală de lucru a angajaţilor din marile companii era deja îngreunată de lipsa de intimitate din birourile open space, de şedinţele interminabile şi de întreruperile colegilor sau notificărilor primite pe e-mail. Acum, pentru toţi cei care lucrează de la domiciliu a venit un nou set de întreruperi – atât de natură personală (poate copiii care învaţă şi ei în regim de telemuncă, după un program propriu, dar care necesită atenţia adulţilor) cât şi tehnologică – cu mesaje care vin instant de pe toate platformele din partea colegilor de echipă. În contrast cu ce se întâmplă acum, vă reamintim din ce era alcătuită o „zi normală de muncă”, potrivit datelor publicaţiei americane Harvard Business Review: 

    ●  Şedinţe care durează mai multe ore, pentru a discuta chestiuni asupra cărora se poate reveni de fapt prin câteva mailuri;
    ●  Întreruperi neplanificate, cauzate de obicei de birourile deschise, de platformele de mesagerie instant, precum şi de sunetele de notificare ale smartphone-urilor şi desktopului;
    ●  Căutarea consensului în echipe pentru decizii reversibile, fără consecinţe prea mari;
    ●  Căutarea neobosită a acelui „inbox zero”, un simbol al a pune scopurile altora înaintea voastră;
    ●  Călătoritul, uneori la distanţă, pentru a-i întâlni pe oameni faţă în faţă, când de fapt un telefon ar fi suficient;
    ●  Trecerea de la o sarcină la alta constant şi extenuarea fără prea multe rezultate;
    ●  Sarcini rudimentare şi administrative. 

  • Ministrul Muncii promite măsuri de sprijin pentru companii şi după repornirea activităţii

    Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, promite măsuri de sprijin pentru companiile care au trimis angajaţii în şomaj tehnic, sub forma plăţii unei părţi din salariu la reluarea activităţii, dar şi sprijin pentru companiile care nu au întrerupt lucrul şi şi-au continuat munca în timpul pandemiei.

    Violeta Alexandru a declarat, sâmbătă seara, la Digi 24, decizia finală asupra sprijinului care va fi acordat companiilor la reluarea activităţii va fi anunţată, cel mai probabil săptămâna viitoare, „pentru a fi pregătiţi pentru momentul 15 mai”.

    „Motivul pentru care nu am luat o decizie finală este pentru că ţin foarte mult să se pronunţe asupra duratei asupra domeniilor afectate de această măsură partenerii sociali cu care suntem într-un dialog continuu. (…) Se prefigurează măsura prelungirii şomajului tehnic pentru acele sectoare de activitate care sunt în continuare restricţionate prin deciziile autorităţilor în paralel”, a spus Violeta Alexandru.

    Practic, ministrul Muncii spune că statul ar putea să suporte o parte din salariul celor care se întorc la muncă, acest lucru fiind discutat cu sindicatele şi patronatele.

    „Nu am luat o decizie cu privire la aceste domenii, dar pot să vă confirm că vor fi firme care vor fi sprijinite în mod activ la preluarea treptată a activităţii. Vom vedea dacă această măsură activă va dura un număr de câteva luni sau va fi de mai lungă durată. Cert este că în primă instanţă va fi un sprijin mai consistent şi, aşa cum am agreat în principiu cu partenerii, acest sprijin va scădea pe măsură ce activitatea acestor companii se va relua”, a mai spus ministrul.

    În cazul unei companii care îşi va relua activitatea, sprijinul statului va putea fi sub forma acoperirii unei părţi din costul salarial.

    „Acest sprijin va fi cel mai probabil fix într-un număr de luni imediat după ridicarea măsurilor de restricţie, după care acest sprijin în se va diminua pe măsură ce activitatea respectivei companii se va redresa şi va reveni la normal. Vorbim de companii afectate direct, în primul rând cele care sunt beneficiare ale măsurilor de şomaj tehnic (…) dar şi alte companii care pot face proba afectării activităţii în contextul pandemiei”, a mai sus ministrul Violeta Alexandru.

    Ministrul Muncii a precizat că şi cei care au reuşit să îşi menţină activitatea în parametrii acceptabili, care au făcut eforturi şi nu au cerut şomaj tehnic, deci nu au întrerupt activitatea, Guvernul caută o soluţie „astfel încât şi activitatea lor să poată fi apreciată şi văzută”.

  • De la greve de zeci de mii de oameni şi proteste violente, la mici şi bere în parcuri şi în pieţe. Cum a devenit ziua de 1 Mai “muncitoresc” Ziua Internaţională a Muncii

    În anul 1889, Congresul Internaţionalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internaţională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestaţii muncitoreşti. Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea mişcărilor muncitoreşti în majoritatea ţărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autorităţile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.

    La baza sărbătorii de 1 mai stă protestul muncitorilor din anii 1800, care cereau reducerea normei orare zilnice de lucru. În anul 1872, aproximativ 100 de mii de muncitori din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.

    Prima atestare a datei de 1 mai apare la întrunirea din anul 1886 a Federaţiei Sindicatelor din Statele Unite şi Canadei (precursoarea Federaţiei Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor şi Tâmplarilor, a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, şi după 1 mai 1886”, sugerându-se organizaţiilor muncitoreşti respectarea acesteia, potrivit surselor istorice. 

    La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde au mers 90.000 de demonstranţi, din care aproximativ 40.000 se aflau în grevă.

    Rezultatul a fost că circa 35.000 de muncitori au câştigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.

    Dar ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente care au avut loc trei zile mai târziu, în Piaţa Haymarket din Chicago. Numărul greviştilor se ridicase la peste 65.000. În timpul unei demonstraţii, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaţilor de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliţia a intervenit, 4 protestatari au fost împuşcaţi şi mulţi alţii au fost răniţi.

    În seara aceleiaşi zile a fost organizată o nouă demonstraţie în Piaţa Haymarket. Din mulţime, o bombă a fost aruncată spre coloana de poliţişti. Au fost răniţi 66 de poliţişti, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliţia a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, dintre care pe câţiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhişti, care aparţineau unei mişcări muncitoreşti promotoare a tacticilor militante violente, au fost judecaţi. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franţa şi Spania au adunat fonduri pentru plata apărării.

    În urma procesului, 7 dintre acuzaţi au fost condamnaţi la moarte (doi având ulterior pedeapsa comutată la închisoare pe viaţă) şi unul la 15 ani de închisoare. Şapte ani mai târziu, o nouă investigaţie i-a găsit nevinovaţi pe cei 8.

    1 mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internaţională a Muncii. Există şi excepţii, de exemplu Australia, Elveţia şi Statele Unite, unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea ţărilor vest europene, ziua de 1 mai este zi liberă.

    În ţara noastră sărbătoarea a fost comemorată trecător încă din perioada lui Carol I, dar evenimentul a fost asimilat de cultura românească în perioada comunistă. Sovieticii au îmbrăţişat cu drag sărbătoarea considerând că “se opune filozofiei capitaliste americane” şi au impus-o în URSS şi în blocul comunist din Est. În România în perioada comunistă aveau loc evenimnete propagandistice ale regimului cu manifestaţii de amploare pe străzi şi stadioane. După decembrie 1989 sărbătoarea a rămas în mentalul colectiv, dar s-a renunţat la manifestaţii şi s-a preferat mersul la iarbă verde.

  • Cum îţi poţi traumatiza copilul prin munca ta de acasă

    Copiii se simt singuri şi neglijaţi chiar şi cu părinţii în casă. În această perioadă, pe copil îl încearcă un sentiment puternic de respingere. Îţi poţi ajuta copilul dacă vorbeşti cu el şi îi ceri să-şi exprime trăirile, chiar şi prin desen

    Ca părinte, poate te-ai bucurat când ai aflat că o să lucrezi de acasă în perioada asta. Te gândeai că o să petreci mai mult timp cu copilul tău, însă nu e deloc aşa.

    Mulţi părinţi au descoperit că, defapt, nu sunt decât fizic lângă copil, iar pentru el nu e suficient! „Apar multe frustrări din partea copilului, vine în mod repetat la mine şi îmi zice lasă laptopul iar nu ai timp de mine de ce eşti mereu ocupată”, a explicat Adriana Aldea, project manager.

    Deşi ar avea ocazia să petreacă mult timp în aer liber, el preferă să stea ore în şir la televizor, pentru că asta îl face să fie mai aproape de mine fizic

    Acest gen de reacţie e de înţeles, spun specialiştii.
    „Copilul experimentează în aceste momente chiar singurătatea, şi chiar trăieşte un sentiment de respingere”, a spus Simona Nicolaescu, psihoterapeut.

    Uite cum îţi poţi ajuta copilul să înţeleagă această situaţie şi să nu se simtă respins.
    „Să le explicăm că deşi suntem acasă avem un timp limitat pentru ei. Este bine să le introducem în program activităţi fizice pentru a contracara efectele acestui stres prin care trecem cu toţii”, a mai spus psihoterapeutul.
     

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Unde şi cum vor munci corporatiştii din România după perioada de izolare: acasă, la birou sau altundeva?

    După o lungă perioadă de muncă la domiciliu, angajaţii din România vor avea parte de mai multă muncă remote, din orice alt loc în afara biroului, nu neapărat de acasă, cred reprezentanţii unei mese rotunde organizate recent pe tema segmentului office al imobiliarelor, cum altfel decât în mediul virtual. Care sunt câştigătorii acestei flexibilităţi şi cum va evolua piaţa de birouri în continuare?

    „Am avut multe apeluri video şi nu a existat o delimitare clară între viaţa de la birou şi cea personală – sentimentul general este că toată lumea aşteaptă să se întoarcă la birou într-un fel sau altul. Munca de acasă este grozavă, dar trebuie să fie limitată la 1-2 zile pe săptămână, ai copii, ai alte aspecte ale vieţii personale care vin peste tine, este totul în ceaţă când vine vorba despre trasarea limitelor între viaţa de la birou şi spaţiul personal”, descrie Aurelia Luca, executive vice president operations România la Skanska Commercial Development Europe, cele câteva săptămâni de telemuncă.

    Toţi angajaţii din birourile Skanska au lucrat de acasă zilele acestea, excepţie de la această regulă fac cei care trebuie să fie prezenţi pe siturile de construcţie, pe şantierele care nu şi-au oprit activitatea în această perioadă. De altfel, potrivit Aureliei Luca şi celorlalţi participanţi la o masă rotundă organizată în mediul virtual pe tema segmentului de birouri al pieţei imobiliare, toate proiectele începute continuă încă; întârzierile ar putea veni pentru noile proiecte de pe segmentul office.

    Şi o mare parte dintre angajaţii Globalworth au lucrat în regim de telemuncă, iar Mihai Zaharia, director de investiţii şi pieţe de capital al dezvoltatorului, se aşteaptă ca revenirea să se facă de acum gradual, ca mai multe companii să implementeze programe de muncă flexibile şi să permită angajaţilor să îşi înceapă programul la intervale de timp diferite: „Nu avem o statistică exactă, dar estimez că mai mult de jumătate din companiile care sunt chiriaşe în portofoliul nostru au implementat aceste programe flexibile prin care permit echipelor să îşi desfăşoare activitatea la intervale de timp diferite”.

    Mike Hapoianu, general manager al Mindspace, spune că discută constant cu reprezentanţii firmelor care sunt membri ai spaţiului de coworking pe care îl conduce şi observă că starea generală a tuturor este de aşteptare pentru a se întoarce la birou. Perry Zizzi, managing partner la Dentons, chiar dacă se numără printre cei care merg în continuare la birou, observă că criza accelerează trenduri pe care le aşteptau: „La finalul anului trecut vorbeam despre muncă flexibilă, acum suntem forţaţi să facem asta. Cred că 20% dintre companii erau pregătite pentru acest regim de muncă, iar restul au fost forţaţi să facă acest lucru”.

    „Ne aşteptăm la termene de închiriere mai scurte. Deja în vest acestea au scăzut. Ne îndreptăm către o perioadă cu mai multe clauze de întrerupere a contractului, cu mai multă flexibilitate şi termene mai scurte”, crede Tim Wilkinson, partener capital markets în cadrul companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.
    În ceea ce priveşte portofoliul de clienţi, Aurelia Luca spune că cei care şi-au suspendat contractele de închiriere sunt restaurantele aflate la baza clădirilor Skanska: „Cu siguranţă pentru o perioadă vor fi nişte schimbări legate de mixul de servicii de la parter – restaurantele de la parter vor funcţiona în online”.

    „Serviciile oferite de unităţile de la parterul clădirilor de birouri au venit ca un beneficiu pentru angajaţii chiriaşilor acestei clădiri – pe măsură ce se vor adapta vieţii după pandemie, spaţiile de la parter se vor adapta şi ele pentru a răspunde acestor nevoi. Cât despre restaurante, se va pune mai mult accent pe norme de igienă şi siguranţă alimentară – măsurile de distanţare socială vor duce la mai puţine mese, la o fragmentare a spaţiului de servire, chiar modul de servire va fi diferit, poate vesela va fi altfel, vor fi puse la dispoziţia clienţilor mai multe moduri de igienizare. Mă aştept ca din ce în ce mai multe restaurante să ofere soluţii de livrare a produselor”, crede Mihai Zaharia. Fără să ofere prea multe detalii, atât reprezentantul Globalworth, cât şi Skanska spun că au primit solicitări de amânare a plăţilor, de reduceri pentru o anumită perioadă, solicitările variind în funcţie de specificul activităţii.

    Mai mult coworking, dar fără happy hours

    „Nu cred că WFH va fi continuată, ci mai degrabă acest remote work care se poate întâmpla în spaţiile de birouri flexibile; cred că majoritatea companiilor vor funcţiona cu un sediu permanent, dar vor avea o parte din angajaţi în aceste spaţii flexibile”, spune Aurelia Luca.

    De altfel, spaţiile de birouri de tip coworking s-ar putea număra printre câştigătorii din noua normalitate a segmentului office al pieţei imobiliarelor. Mike Hapoianu spune că în ultimul an şi jumătate de când Mindspace există în piaţă, şi-au petrecut majoritatea timpului în educarea pieţei, or acum crede că odată cu această perioadă oamenii au înţeles mai bine conceptul de coworking şi pe termen lung aceste spaţii vor fi văzute mult mai favorabil. 

    „Ultimele şase săptămâni au reprezentat o perioadă în care companiile au înţeles mult mai bine ce înseamnă flexibilitatea, să creşti sau să scazi numărul de oameni din echipă, de ce e bine să ai un plan de contingenţă, să nu pui toţi oamenii într-un singur loc. Eu cred că reducerea riscului şi mărirea flexibilităţii vor fi ceva la care foarte multe companii se vor gândi – şi mari şi mici”, spune general managerul de la Mindspace.

    El observă că oamenii voiau să lucreze de acasă şi înainte, dar nu neapărat fiindcă voiau să fie acasă, ci fiindcă nu voiau să fie la birou. Flexibilitatea pe care o ai în spaţiile de coworking ar putea face ca mai multe companii să îşi îndrepte atenţia asupra acestor spaţii. Totuşi, şi acestea va trebui să se adapteze la noua piaţă: „Acum încercăm să vedem ce se cere, ce ar vrea să aibă clienţii în spaţiu şi ce nu – cred că mulţi vor fi learning by doing, având în vedere că mindpsace este în 7 ţări, există şi diferenţe culturale, ne uităm la alte pieţe care sunt acolo.

    Clar este nevoie de ajustare, dar se va pune accent pe curăţenie, igienă, vizavi de spaţiul în sine, noi avem birouri private pentru reprezentanţii companiilor, spaţiul este oricum delimitat, zona de lounge este folosită pt meetinguri”. Vor renunţa însă la activităţi precum „happy hour”, când între 10 şi 150 de persoane se adunau pentru networking în spaţiul comun: „Probabil că vom începe cu happy hours puţin diferite – lumea nu va fi confortabilă să socializeze cu alte zeci de persoane după prima săptămână – întrebarea este cât timp va rămâne situaţia aşa?”. 

    Dincolo de comportamentul clienţilor-companii şi orientarea mai mare înspre munca în regim remote, spaţiile de birouri vor cunoaşte transformări majore, atât în ceea ce priveşte construcţia spaţiului în sine, cât şi în ceea ce priveşte planificarea biroului, dar şi a oamenilor şi a echipelor. „Când vine vorba despre layout, acesta depinde de fiecare companie în parte”, crede Aurelia Luca.

    Chiar dacă crede că este încă prea devreme să stabilim cum vor arăta noile spaţii de birouri, Mihai Zaharia este de părere că măsurile de distanţare socială vor influenţa modul în care vor arăta viitoarele spaţii de birouri. „Mă aştept la un spaţiu mai fragmentat, dar este devreme să spunem că au companiile acum noua reţetă pentru cum vor opera birourile. Încă se fac analize, vom vedea cum va impacta această pandemie”.

    Când îşi va reveni piaţa?
    „Aşteptările noastre pentru o revenire a pieţei sunt la începutul anului viitor sau spre finalul acestuia, dar chiar dacă se va reveni la birou, cu siguranţă multe companii îşi vor regândi planurile pentru următoarele luni. Vor fi cu siguranţă ca activitate mult mai multe extinderi, apetitul pentru relocări va fi mai scăzut, în ceea ce priveşte stocul în general, şi aici vom asista la modificări, probabil unele proiecte care nu au început se vor regândi puţin şi în funcţie de cererile care vor exista, chiriaşii dacă vor dori o relocare se vor uita la clădiri în stadiul avansat, preînchirierile nu vor fi populare,  cel puţin  anul acesta, este greu de făcut predicţii fiindcă încă suntem pe o pantă ascendentă, nu am ajuns la vârful epidemic”, descrie Aurelia Luca perspectivele de dezvoltare a pieţei în perioada următoare. Aurelia Luca observă că proiectele de birouri aflate în dezvoltare pe piaţă nu s-au oprit, iar dezvoltatorii fac eforturi să livreze. Situaţia este diferită însă în ceea ce priveşte proiectele viitoare. „Va exista o diferenţă între cei care au equity şi restul, cred că se vor face scenarii referitoare la viitor, iar aşteptările mele sunt că vor apărea efecte în proiecte care vor apărea anul viitor, cred că vor fi împinse cel puţin un trimestru, sunt limitări pe materiale, pe disponibilitatea forţei de muncă, o dezvoltare implică mult mai multe lucruri decât ce vedem la final, o clădire frumoasă.” „Pe termen mediu mă aştept să văd relocări din clădiri clasa B sau C în clădiri clasa A – asta am văzut în trecut şi cred că acest trend va fi accentuat în viitor”, crede Mihai Zaharia. El este de părere că încetinirea va fi una pe termen scurt: „Pe termen mediu cred că va fi o relocare în spaţii moderne, multe servicii care deserveau piaţa globală se vor întoarce pe continent, iar România ar putea beneficia de asta, cât timp vom dispune de infrstructură şi de oameni”. Iar când vine vorba despre lecţiile acestei experienţe, Zaharia conchide: „Trebuie să fim mereu pregătiţi de schimbări, în detrimentul unor reţete de business care au dat rezultate în trecut. Managerii ar trebui să se concentreze pe termen scurt asupra factorilor pe care îi pot controla, fără pariuri uriaşe despre cum va arăta viitorul – acum sunt multe de învăţat şi învăţăm în continuare”. 

  • 105 Cele mai puternice femei din business. Anita Niţulescu, CEO, Eurolife Asigurări: „Nu recomand nimănui să ajungă la compromisuri când vine vorba despre locul de muncă”

    Pentru Anita Niţulescu, care are o carieră de peste 20 de ani în industria asigurărilor, realizările profesionale se leagă de dezvoltarea pe care Eurolife a avut-o în ultimul an în zona diversificării de canale de vânzare şi lansării de produse noi, inovative pentru piaţa locală. Ea se referă la intrarea companiei în zona digitală prin intermediul asigurării de călătorie, dar şi la lansarea segmentului de business axat pe dezvoltarea de parteneriate.
    Anita Niţulescu este de părere că în călătoria profesională a fiecăruia, indiferent de gen, competenţele sunt cele care ies în faţă. „Nu îmi amintesc să fi fost momente în care să fi simţit că lucrurile ar fi putut fi altfel dacă la masă ar fi stat un bărbat în locul meu. Dimpotrivă, cred că o femeie aduce de multe ori diplomaţia şi energia de a gestiona orice situaţie. Şi aş mai adăuga că din perspectiva rolului dublu pe care o femeie îl poate avea – profesionistă, dar şi mamă – noi, femeile, suntem cumva mai puternice; ne asumăm mai multe atât în relaţia de business, cât şi în cea personală, principalul obiectiv fiind mereu găsirea echilibrului între cele două lumi, fără de care nu am putea face performanţă pe niciun plan.”  

     

    Profilul Anitei Niţulescu a apărut în catalogul Business MAGAZIN „105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN  BUSINESS”, a cărui variantă digitală o puteţi citi aici.

  • 105 Cele mai puternice femei din business. Anita Niţulescu, CEO, Eurolife Asigurări: „Nu recomand nimănui să ajungă la compromisuri când vine vorba despre locul de muncă”

    Pentru Anita Niţulescu, care are o carieră de peste 20 de ani în industria asigurărilor, realizările profesionale se leagă de dezvoltarea pe care Eurolife a avut-o în ultimul an în zona diversificării de canale de vânzare şi lansării de produse noi, inovative pentru piaţa locală. Ea se referă la intrarea companiei în zona digitală prin intermediul asigurării de călătorie, dar şi la lansarea segmentului de business axat pe dezvoltarea de parteneriate.
    Anita Niţulescu este de părere că în călătoria profesională a fiecăruia, indiferent de gen, competenţele sunt cele care ies în faţă. „Nu îmi amintesc să fi fost momente în care să fi simţit că lucrurile ar fi putut fi altfel dacă la masă ar fi stat un bărbat în locul meu. Dimpotrivă, cred că o femeie aduce de multe ori diplomaţia şi energia de a gestiona orice situaţie. Şi aş mai adăuga că din perspectiva rolului dublu pe care o femeie îl poate avea – profesionistă, dar şi mamă – noi, femeile, suntem cumva mai puternice; ne asumăm mai multe atât în relaţia de business, cât şi în cea personală, principalul obiectiv fiind mereu găsirea echilibrului între cele două lumi, fără de care nu am putea face performanţă pe niciun plan.”  

     

    Profilul Anitei Niţulescu a apărut în catalogul Business MAGAZIN „105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN  BUSINESS”, a cărui variantă digitală o puteţi citi aici.