Tag: Moody’s

  • Moody’s a retrogradat Ungaria la “junk”, cu ratingul Ba1. Guvernul acuză “atacuri financiare”

    Moody’s a atribuit perspectivă negativă ratingului Ungariei, potrivit deciziei transmise joi seară, târziu, de agenţia de evaluare financiară. Agenţia şi-a argumentat măsurile prin temeri legate de nivelul ridicat al datoriei de stat, perspectivele slabe de creştere economică şi incertitudinea privind capacitatea guvernului de a atinge ţintele de consolidare fiscală. Anterior, S&P a amânat o decizie privind ratingul Ungariei, prelungind evaluarea ţării, datorită pregătirilor de la Budapesta pentru un nou acord de finanţare externă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bursele europene în declin, din cauza comentariilor Moody’s privind Franţa

    Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a coborât cu 2,2% până la ora 8:52 GMT. Pieţele europene au deschis în scădere cu 0,7%, în linie cu cele asiatice, din cauza eşecului iminent al “supercomisiei” din Congresul SUA de a ajunge la un consens privind măsurile de reducere a deficitului bugetar şi datoriei de stat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Moody’s avertizează Franţa în privinţa creşterii dobânzilor şi economiei

    “Costurile de finanţare care persistă la niveluri ridicate, combinate cu deteriorarea perspectivei economice, ar putea agrava dificultăţile cu care se confruntă guvernul, cu implicaţii negative pentru credit”, potrivit afirmaţiilor Moody’s citate de Le Figaro. Reuters notează că nu a reuşit să obţină de la agenţia de rating o confirmare privind informaţiile din ziar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sprijin pentru ţările aflate în dificultate: S&P, Moody’s şi Fitch au confirmat ratingul “triplu A” pentru Facilitatea de Stabilitate Financiară

    Ratingul, cel mai bun posibil, a fost confirmat după intrarea în vigoare, la 18 octombrie, a amendamentelor la FESF decise în iulie, care măresc capacitatea de împrumut la 440 de miliarde de euro, cu un angajament de garantare de 780 de miliarde de euro, potrivit FESF. Cele trei agenţii “au confirmat cea mai bună notă posibilă pentru FESF” , precizează comunicatul citat, adăugând că agenţiile “au acordat cea mai bună notă pe termen scurt”, respectiv A-1+ pentru Standard & Poor’s (S&P), (P)P-1 pentru Moody’s şi F1+ pentru Fitch. Agenţia Standard and Poor’s anunţase deja de vineri seară că menţine ratingul AAA pentru solvabilitatea FESF, cu perspectivă stabilă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • A treia reducere a ratingului Spaniei în ultimele săptămâni. Moody’s a coborât ratingul cu două trepte, la “A1”

    Perspectivele tot mai slabe de creştere economică ale zonei euro vor îngreuna de asemenea, pentru Spania, atingerea ţintelor fiscale, a adăugat agenţia de rating.

    În plus, Moody’s notează că are “motive serioase de îngrijorare” privind situaţia financiară a guvernelor regionale din Spania.

    Guvernul de la Madrid a anunţat anterior că va reduce deficitul bugetar la 6% din PIB în acest an, de la 9,3% din PIB în 2010, însă mulţi economişti sunt îngrijoraţi că lipsa disciplinei fiscale la nivel regional ar putea deraia acest obiectiv.

    Ţinta de deficit regional a guvernului este de 1,3% din PIB pentru acest an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Moody’s ar putea retrograda Belgia din cauza costurilor susţinerii grupului bancar Dexia

    Agenţia a pus sub supraveghere ratingul “Aa1” al Belgiei, în vederea unei posibile revizuiri în scădere. Moody’s s-a alăturat astfel Standard&Poor’s şi Fitch care au pus sub supraveghere calificativele “AA+” ale Belgiei, cu perspectivă negativă, în ultimul an. Ambele agenţii au arătat că lipsa unui guvern învestit subminează eforturile de echilibrare a bugetului în Belgia, unul dintre cele mai îndatorate state din zona euro. Dexia, ale cărui acţiuni au scăzut cu 42% în această săptămână, este pe cale de a fi divizat de Begia şi Franţa, din cauza expunerii masive la datoriile Greciei şi a dificultăţilor de a se finanţa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tăvălugul continuă: Fitch retrogradează Italia şi Spania, urmează Portugalia

    Retrogradarea reflectă “intensificarea crizei din zona euro, care constituie un şoc financiar şi economic semnificativ, de natură să deterioreze profilul de risc al Italiei”. Nivelul înalt al datoriei publice şi rata scăzută de creştere economică fac Italia vulnerabilă la un astfel de şoc, consideră Fitch.

    Agenţia apreciază că guvernul italian va reuşi anul acesta să se încadreze în ţinta de deficit de 3,9% din PIB, însă programul curent de reducere a cheltuielilor este insuficient pentru o adevărată reformă a finanţelor publice, povara fiscală mare va avea impact asupra creşterii economice, piaţa muncii este rigidă şi există bariere contra concurenţei pe piaţa de bunuri şi servicii.

    Pentru Spania, a cărei datorie pe termen lung este notată acum cu un calificativ inferior – AA-, în loc de AA+, tot cu perspectivă negativă – Fitch indică drept factori de risc intensificarea crizei din zona euro, performanţa bugetară slabă a unor regiuni şi deteriorarea perspectivelor de creştere economică pe termen mediu (sub 2% până în 2015, cu o rată a şomajului care va rămâne ridicată).

    Pe de altă parte, ponderea datoriei publice în PIB va atinge un maxim de 72% în 2013, mult sub media estimată de 89% a zonei euro, iar în sistemul bancar “s-au făcut progrese semnificative în restructurarea băncilor”, deşi acestea vor avea nevoie de o recapitalizare cu încă 30 de miliarde de euro începând din 2012, conform rezultatelor testului european de soliditate bancară, pe lângă cele 17,3 miliarde cheltuite până acum.

    Pentru Portugalia, cu rating BBB-, revizuirea de rating va avea loc în cursul ultimului trimestru al anului. Decizia vine după ce în cursul zilei de vineri, nouă bănci portugheze (între care şi BCP, proprietarul Millennium Bank) au fost retrogradate de Moody’s, cu argumentul “deteriorării activelor bancare din ţară”, alături de 12 bănci britanice (între care şi RBS), despre care Moody’s consideră că a scăzut probabilitatea ca statul să le susţină în caz că vor avea nevoie de ajutor financiar.

  • Moody’s a coborât ratingurile a nouă bănci portugheze, inclusiv BCP, prezentă şi în România prin Millennium Bank

    Agenţia de rating apreciază că riscurile asociate activelor celor nouă bănci au crescut, din cauza expunerii ridicate pe datoria de stat a Portugaliei, se arată într-un comunicat al Moody’s. Totodată, un alt factor care a contribuit la decizie este aprecierea Moody’s că băncile portugheze ar putea înregistra o deteriorare a activelor din cauza perspectivelor economice nefavorabile şi măsurilor de austeritate. În plus, lichiditatea băncilor este afectată de accesul dificil la finanţare de pe piaţa interbancară, se mai spune în comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Moody’s a coborât ratingurile a 12 bănci britanice, inclusiv RBS şi Lloyds

    Agenţia de rating a încheiat astfel evaluarea sprijinului pe care l-ar putea primi sectorul bancar britanic de la guvern, începută la sfârşitul lunii mai. “Moody’s a constatat că afirmaţiile şi acţiunile autorităţilor birtanice au redus semnificativ predictibilitatea unui sprijin pe termen mediu-lung. Moody’s consideră că guvernul va continua să acorde un anumit nivel de sprijin băncilor importante sistemic. Totuşi, este mai probabil ca instituţiile financiare mai mici să fie lăsate să intre în faliment dacă vor avea probleme financiare. Retrogradările nu reflectă o deteriorare a situaţiei financiare a sistemului bancar sau a guvernului”, se arată într-un comunicat transmis de Moody’s.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Moody’s a retrogradat bănci şi companii italiene

    Ratingul UniCredit pentru datorii şi depozite pe termen lung a fost retrogradat cu două trepte, de la “Aa3” la “A2”, dar calificativul pe termen scurt a fost menţinut la nivelul “Prime-1”, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

    Moody’s a revizuit în scădere cu o treaptă şi ratingul pentru soliditate financiară la, “C-“.

    Perspectiva pentru datoriile şi depozitele pe termen lung este negativă.

    Măsura a avut loc în urma evaluării în vederea unei posibile retrogradări, iniţiată în luna mai, şi reflectă aşteptările ca banca să fie nevoită să îşi îmbunătăţească profitabilitatea relativ scăzută a operaţiunilor principale din Italia într-un mediul operaţional dificil.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro