Tag: Ministrul Educatiei

  • FABRICA DE IDEI face bilanţul. Studenţii faţă-n faţă cu ministrul Educaţiei, la dezbaterea Gândul LIVE de miercuri, 26 iunie, de la ora 20.00

    La evenimentul ce va avea loc la The Hub Bucharest participă şi Remus Pricopie, ministrul Educaţiei Naţionale. Printre invitaţi se numără mai mulţi experţi şi traineri din cadrul unor organizaţii care şi-au propus să-i sprijine pe tineri, în contextul în care, în România, una din patru persoane de sub 25 de ani nu are un loc de muncă, potrivit statisticilor oficiale.

    Discuţiile de la masa rotundă organizată de gândul alături de Microsoft România, Techsoup şi Biblionet va fi transmisă în direct pe Gândul LIVE, începând cu ora 20:00.

    În cadrul dezbaterii va fi anunţat un program de mentoring pentru orientarea tinerilor în carieră, în parteneriat cu organizaţiile TechSoup România şi IREX. Programul va beneficia în primul an de o finanţare de 100.000 de dolari şi va implica voluntari din partea Microsoft şi a partenerilor din industrie.

    FABRICA DE IDEI este un proiect susţinut de Microsoft România. Prin iniţiativa YouthSpark, compania îşi propune să creeze oportunităţi pentru 300 de milioane de tineri în următorii 3 ani, cu un focus în România pe orientarea în carieră şi pe crearea de competenţe de tehnologii digitale şi antreprenoriale.

  • Ministrul Educaţiei nu mai vrea directori de şcoli numiţi politic

     Ministrul Educaţiei a spus, la dezbaterea cu tema “Aplicarea Strategiei de guvernare în educaţie a USL – o şansă pentru salvarea şcolii româneşti!” că politizarea este, din punctul său de vedere, boala cea mai gravă a sistemului, înainte de finanţare.

    “Ca ministru, o combat. În primele zile din luna ianuarie, vedeam că sunt schimbaţi directori de şcoli şi m-am întrebat de ce. Am cerut să-mi explice motivul educaţional pentru care sunt schimbaţi şi, din acel moment, nu s-au mai schimbat directori. Acest semnal trebuie trimis până la nivel de şcoală. Vom face concursuri pentru ocuparea posturilor de directori, dar nu cred că e fezabil să facem acest lucru până în noiembrie, pentru că, altfel, ne-am ocupa numai de de asta. Trebuie să facem acest lucru gradual, cred că într-un interval de un an, un an şi jumătate”, a explicat ministrul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul Educaţiei: Proiectul privind noile manuale va fi lansat miercuri în dezbatere publică

     Ministrul Educaţiei a spus că, probabil, actul normativ va fi aprobat la 1 iunie.

    Remus Pricopie declara, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru MEDIAFAX, că schimbarea manualelor se va încheia în 2017, metodologia privind noile cărţi şcolare şi calendarul înlocuirii acestora urmând să fie supuse dezbaterii publice.

    “Săptămâna viitoare vom supune dezbaterii publice metodologia privind noile manunale, plus componenta digitală, şi calendarul pentru schimbarea acestora. Potrivit calendarului, schimbarea manunalelor este prevăzută să se încheie în 2017”, preciza vineri Remus Pricopie.

    Potrivit ministrului, din septembrie, copiii vor avea manual în format clasic, pe masă, iar pe pagina de internet manuale.edu.ro vor exista manualele în format digital.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul Educaţiei vrea să diversifice activităţile şcolare: “De ce să nu avem discuţii despre internet, educaţie şi Facebook?”

     Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a participat, vineri, la prima parte a dezbaterii “Nu vă uitaţi copiii la TV – Vezi ce vede copilul tău”, organizată de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), la Palatul Parlamentului.

    În acest context, Remus Pricopie a spus că în domeniul educaţiei lipsesc cercetările. “Nu avem suficiente cercetări în spaţiul românesc pentru a realiza dacă o politică publică este benefică sau nu. Nu avem suficiente cercetări să vedem ce le lipseşte copiilor. Am câteva surprize pentru ei, dar una dintre surprize este aceea a diversificării activităţilor educative.

    De ce să nu facem teatru în şcoli? De ce să nu aducem filmele româneşti care sunt ecranizări ale unor opere literare, pe care profesorii de limba română le solicită la clasă? (…) De ce să nu facem mai mult sport? De ce să nu avem discuţii despre internet şi educaţie, despre Facebook şi educaţie, despre lucrurile bune şi cele mai puţin bune? De ce să nu antrenăm copiii noştri să facă mai bine faţă riscurilor?”, a spus Remus Pricopie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta către ministrul Educaţiei: Vă duceţi peste tot şi spuneţi că trebuie să facem sport în şcoli

    “Domnule ministru Pricopie, toată lumea ne-a felicitat pentru faptul că vrem să facem mai mult sport în şcoli. Deci, dumneavoastră vă duceţi acum la Minister, de la Minister la inspectorii generali, de la inspectorii generali mai jos şi le spuneţi că nu au soluţie, trebuie să găsească soluţia să facem sport în şcoli. Nu am mai văzut atât entuziasm pentru o măsură a Guvernului de foarte mult timp şi, probabil, nici nu o să văd. Asta înseamnă că e o măsură bună. Cu încăpăţânare, toţi cei care spun că nu se poate să găsească soluţii să se poată. E mare păcat să nu reuşim să avem rezultate cu iniţiative de acest gen”, a spus Ponta ministrului, în şedinţa de guvern.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul Educaţiei, legitimat la intrarea în şcolile din Capitală de elevii de serviciu

    “Mi-am propus ca săptămânal să vizitez unităţi de învăţământ din toată ţara. Am început cu cele din Capitală, nu m-a deranjat faptul că elevii de serviciu m-au legitimat la intrarea în şcoală, întrucât aşa trebuie să se întâmple ori de câte ori o persoană străină doreşte să ajungă în unitatea de învăţământ”, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

    El a fost însoţit în vizita făcută în şcoli de directorul general din Ministerul Educaţiei, Liliana Preoteasa, şi inspectorul general şcolar al Capitalei, Constantin Trăistaru.

    Întrebat dacă a fost luată o decizie în cazul clasei pregătitoare, ministrul Educaţiei a spus că evaluarea în acest caz se va încheia la sfârşitul lunii ianuarie, atunci urmând să fie trase şi concluziile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Funeriu vrea ca elevii sa cante imnul national al Romaniei o data pe saptamana

    Funeriu spune ca o astfel de masura ar fi binevenita, intrucat elevii ar constientiza mai mult importanta imnului national . “Eu cred ca ar fi binevenit deoarece am avea un alt simt al patriotismului. Dar nu vreau sa iau o decizie pripita. Sa vedem ce impact ar putea avea. Sa ne aducem aminte ca in comunism trebuia sa cantam imnul tot timpul si se demonetiza”, a spus Funeriu.

    Daniel Funeriu spune ca va dezbate aceasta propunere in cadrul Ministerului Educatiei.

    “Am cerut Institutului de Stiinte ale Educatiei, am facut o adresa prin care am cerut sa-mi prezinte o situatie comparativa, care este situatia in diferite tari ale Uniunii Europene si daca o astfel de masura nu ar fi binevenita o data pe saptamana, la inceputul saptamanii sa fie intonat imnul in fiecare clasa. Eu inclin sa cred ca n-ar fi o idee rea”, a declarat ministrul Funeriu, in cadrul unei emisiuni TV.

    Cititi mai multe pe www.apropo.ro