Tag: Manager

  • Povestea lui Johan Meyer, executivul care a copilărit în Africa de Sud, iar acum conduce Franklin Templeton Investments România şi Fondului Proprietatea

    Johan Meyer coordonează activităţile activităţile Franklin Templeton Investments în România, care are o echipă de 29 de persoane.  „Pentru Fondul Proprietatea, rezultatele înseamnă să creăm valoare pentru acţionarii noştri. Nu este întotdeauna o sarcină uşoară şi este complicată şi mai mult de un climat de instabilitate legislativă şi fiscală, dar sunt bucuros să anunţ că eforturile noastre din 2018 au avut rezultate pozitive, în ciuda corecţiei semnificative din piaţă din luna decembrie”, descrie Meyer cele mai recente rezultate. Unele dintre cele mai mari deţineri ale fondului şi-au îmbunătăţit performanţa financiară, care s-a reflectat în preţuri mai mari ale acţiunilor companiilor listate şi evaluări mai bune ale activelor nelistate. „Acţionarii noştri au fost recompensaţi cu 500 milioane lei sub formă de dividende şi 1,37 miliarde lei sub formă de acţiuni răscumpărate, distribuirea totală fiind echivalentul a 18,3% din valoarea activelor nete la 31 decembrie 2018”, explică Meyer.
    Legat de evoluţia sa profesională, Johan Meyer spune că decizia de a veni în România a fost cel mai important pas din carieră. „Nu-mi vine să cred că au trecut deja doi ani şi jumătate de când eu şi familia mea ne-am mutat aici. A fost o experienţă incredibil de satisfăcătoare să lucrez alături de toţi colegii mei, încercând să aducem schimbări reale în profitabilitatea companiilor din portofoliul nostru, prin îmbunătăţirea standardelor guvernanţei corporative. Desigur, nu este ceva care a debutat recent, ci este mantra noastră de când Franklin Templeton a preluat managementul fondului.”


    Meyer a crescut în Africa de Sud şi a studiat economia la Universitatea din Pretoria, după care s-a alăturat Franklin Templeton în Johannesburg în 2004. Ulterior, în 2011, Franklin Templeton şi-a mutat sediul la Cape Town. S-a mutat în România către sfârşitul anului 2016; anterior venirii sale aici se ocupa mai ales de strategiile Franklin Templeteon pentru pieţele de frontieră şi Africa, descrie el aceste experienţe. În prezent, se dedică activităţilor Franklin Templeton în România: „Aştept cu plăcere să petrec mai mult timp aici”. 

    Profilul lui Johan Meyer a apărut în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, ediţia 2019.

  • Lucrează în telecom încă din primul an de facultate, iar astăzi antrenează echipe de vânzări şi dezvoltă strategii

    Elisabeta Mihăilescu conduce o echipă de opt persoane, având responsabilitatea de a antrena echipa de vânzări şi de a dezvolta strategii care să stimuleze piaţa B2G.

    „Misiunea departamentului pe care îl conduc este de a creşte amprenta serviciilor telecom  în sectorul public”, explică ea. Elisabeta Mihăilescu lucrează încă din primul an de facultate şi şi-a început activitatea într-o companie de telecom care intrase recent pe piaţa din România. „Orizontul deschis atunci, în 1999, a fost decisiv pentru mine. După mai mulţi ani am  ales însă să fac o schimbare şi să activez în domeniul serviciilor medicale”, povesteşte ea.

    „Un alt moment cheie al traseului meu profesional a fost acela în care am decis să fac trecerea de la gestionarea portofoliului de clienţi B2B la sectorul B2G. Rigurozitatea segmentului B2G te face să fii întotdeauna foarte bine pregătit şi documentat, te pregăteşte să fii agil şi atent la schimbări.” Nu are experienţă internaţională, însă crede că o astfel de experienţă deschide noi orizonturi şi perspective. „Momentan nu iau în calcul acest lucru, dar pot spune că mi-aş continua, cu siguranţă, cariera în ţară – România are nevoie de oameni bine pregătiţi şi responsabili.” Elisabeta Mihăilescu a absolvit Facultatea de Drept şi este mediator certificat, deţinând totodată numeroase certificări specifice zonei B2B-B2G.

    Profilul Elisabetei Mihăilescu a apărut în ediţia de anul acesta a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP.

  • E mai greu sau mai uşor să fii acum tânăr manager faţă de acum 14 ani?

    În fiecare an, vrem să aducem în prim-plan 100 de tineri manageri care au sub 40 de ani şi care ocupă acum poziţii fie de top, fie de nivelul doi în marile companii din România.
    Nu i-am urmărit pe fiecare din cei 1.300 de tineri manageri pe care i-am adunat din 2005 încoace, să vedem ce au făcut şi unde au ajuns din anul în care au intrat în catalog, dar acest lucru va fi un task pentru anii următori.
    Oricum, noi credem că am avut mână bună: am fost cea mai bună agenţie de recrutare pentru tineri manageri.
    Horaţiu Ţepeş, proprietarul Bilka, poate aţi văzut reclamele de la televizor cu panouri izolante, spune că 100 tineri manageri de top a fost printre primele contacte cu presa de business, care i-au deschis ulterior o poartă.
    Nu-mi mai amintesc cine l-a inclus în catalogul din 2014 pe Horaţiu Ţepeş, dar a avut mână bună. De la 100 de milioane de lei, a depăşit acum 500 de milioane de lei, iar fondurile de investiţii îi sună la uşă continuu.
    Iulian Stanciu, unul dintre acţionarii eMAG, a fost inclus în prima sau a doua ediţie, iar acum are pe mână un miliard de euro.
    Poate cea mai fulminantă carieră internaţională a avut-o Călin Drăgan, care în 2005 a fost prezent în prima ediţie a catalogului, fiind primul director general român care conducea Coca-Cola HBC. Acum conduce operaţiunile de distribuţie ale Coca-Cola în Japonia şi are pe mână peste 10 miliarde de dolari.
    Pentru cei care acum au ajuns în vârf, aceştia au fost cei mai buni ani, în care au dat tot ce a fost mai bun din ei.
    Întrebarea este dacă acum este mai greu sau mai uşor să fii tânăr manager faţă de acum 14 ani.
    Atunci lupta era cum să gestionezi creşterea afacerilor, cum să iei cât mai mult din piaţă, cum să cucereşti lumea.
    Acum, când businessurile s-au aşezat, când companiile ştiu ce au de făcut, când organigramele se birocratizează, a fi tânăr manager poate să fie ceva plictisitor.
    În urmă cu un deceniu, creşterile erau cu două cifre. Nimeni nu se uita la cheltuieli, ci toată lumea avea în faţa ochilor numai venituri.
    În prezent, când creşterile sunt de o cifră, discuţiile se poartă cel mai mult în jurul cheltuielilor, în jurul eficienţei operaţionale, în jurul automatizărilor care să înlocuiască operaţiunile repetitive şi, de ce nu, chiar oamenii, care costă din ce în ce mai mult.
    Ciprian Negură, director advisory în cadrul firmei de audit şi consultanţă KPMG, spune că în viitor principala calitate a unui manager trebuie să fie agilitatea, respectiv să facă faţă schimbărilor care vin de nicăieri, şi nu neapărat de la competiţie.
    Există deja roboţi care iau decizii pentru noi şi vom avea CEO roboţi, mai mult ca sigur, spune el.
    În zece ani s-au schimbat multe în management, au venit alte generaţii, care au alte aşteptări şi alte pretenţii. În urmă cu un deceniu, determinarea şi energia erau principalele calităţi pe care trebuia să le aibă un manager. În zilele noastre, ca să fii un şef bun şi să ai rezultate trebuie să găseşti alte modalităţi de motivare a echipelor, trebuie să fii un leadership care să ceară părerea tuturor, şi mai puţin să aibă el o idee şi să meargă cu ea înainte, indiferent de consecinţe.
    Florin Rădulescu, partener la firma de training Ascendis, a spus la ZF Live: Când accepţi un rol de manager nu te mai poţi comporta aşa cum îţi vine, trebuie să ai grijă cum îşi tratezi oamenii, pentru că apostrofarea în public trebuie eliminată.
    Siguranţa psihologică a angajaţilor este un termen care începe să câştige teren în birouri şi se va ţine cont de ea din ce în ce mai mult.
    Rezultate trebuie obţinute în continuare, dar trebuie să fie sustenabile din punct de vedere psihologic.
    Deschiderea pieţei muncii şi a uşilor de la birouri din multinaţionale le dă posibilitatea managerilor români să obţină poziţii în afară, care reprezintă „aur” într-un CV.
    Pe de altă parte, viaţa actuală ne arată că sunt mulţi tineri manageri care, de la un punct încolo, nu mai vor să promoveze, să ajungă în top, ci preferă să pună punct şi să-şi facă propriul business, din care câştigă chiar mai puţin decât aveau salariul într-o multinaţională.
    Dacă Iulian Stanciu îşi propusese acum 14 ani să facă din eMAG cel mai mare retailer online din România, pe o piaţă care i se deschidea în faţa ochilor, acum tinerii manageri care vor să devină antreprenori visează la afaceri mult mai mici, de suflet, care să le aducă mai multe satisfacţii personale decât bani.
    Fiecare generaţie din cele 14 pe care le-am adunat a avut şi are propriile vise.
    Noi, BUSINESS Magazin, sperăm să putem trage linie la un moment dat şi să vedem unde au ajuns.

  • Cine este prima femeie aleasă la conducerea operaţiunilor Coca-Cola România

    „La birou, sunt un manager care zâmbeşte larg: nu m-am identificat niciodată cu imaginea aceea a şefului sobru şi inaccesibil. Îmi iau satisfacţia din fiecare «what if…?» pus în practică alături de o echipă la fel de curioasă ca mine, indiferent dacă această întrebare se transformă într-un succes sau rămâne o lecţie pentru viitor”, îşi descrie Nicoleta Eftimiu activitatea profesională de zi cu zi. Ea are o experienţă de peste 16 ani în cadrul companiei, dar spune că dacă adaugă acestora anii în care a lucrat indirect pentru Coca-Cola, în advertising, sunt mai bine de 20 de ani. „Am crescut cu respect faţă de munca bine făcută. Nu-mi imaginam în adolescenţă, în liceu, cum e să lucrezi într-o multinaţională, aşa că visele mele profesionale au trecut prin diverse etape”, adaugă ea. 

    Executivul povesteşte că se simte norocoasă pentru că a avut ocazia să facă sport din adolescenţă – a practicat voleiul – iar acesta nu doar că a învăţat-o cât de importantă este echipa alături de care lupţi pentru reuşită, dar a şi ajutat-o să îşi păstreze agilitatea de-a lungul timpului. „Ani mai târziu, terenul meu devenise marketingul – un teren de joc care mă fascinează şi astăzi – iar echipa era cea a unei agenţii din Bucureşti, unde am fost account director având drept client compania pe care o conduc în prezent. Învăţ în permanenţă, inclusiv – sau mai ales – de la colegii din generaţii mai tinere. Încrederea şi curajul pe care le arată sunt cu adevărat inspiraţionale.”

    A fost, pe rând, brand manager la nivel local şi regional pentru categoriile de băuturi necarbonatate, respectiv cele carbonatate, apoi director de marketing, poziţie din care a ajuns să conducă compania în calitate de country manager, în urmă cu doi ani, când l-a înlocuit pe Petre Şandru, numit country manager la Coca-Cola Irlanda. Este prima femeie aleasă în această funcţie şi spune că acest lucru a reprezentat „una dintre multele confirmări ale faptului că mă aflu în compania potrivită, unde performanţa nu e evaluată în funcţie de gen”.
    Pentru cariera ei, acest pas i-a crescut şi nivelul de încredere la începutul unui drum încărcat cu multă responsabilitate – faţă de echipă, consumatori şi faţă de cei care au învestit-o cu această încredere.

    „Atunci când te dezvolţi într-o echipă şi ajungi în cea mai înaltă poziţie, emoţional, îţi doreşti să nu se schimbe nimic. Raţional, însă, ştii că multe lucruri se vor schimba. Intervine deci un proces de aşezare a lucrurilor, în care sprijinul şi profesionalismul echipei sunt esenţiale”, spune Eftimiu.

    Care sunt însă atribuţiile cu care vine însoţită o astfel de funcţie? „În compania Coca-Cola, un country manager coordonează adaptarea şi implementarea strategiei la nivelul operaţiunilor locale. Din această poziţie, răspunde pentru evoluţia anuală a companiei şi de anumite programe specifice, însă activitatea sa se concentrează mai mult către o zonă de strategie macro”, descrie Nicoleta Eftimiu rolul pe care îl are în fruntea companiei Coca-Cola România. Ea adaugă că, atunci când a preluat această funcţie, şi-a propus să ridice ştacheta pe toate palierele strategice ale companiei – marketing, managementul mărcilor, strategia de ambalare, comunicarea către consumatori – cu orientare pe inovaţie şi pe consolidarea echipei: „Cred că am demonstrat, în ultimii ani, că România este un jucător important în regiune, cu un potenţial imens”.
    Anul trecut, sistemul Coca-Cola România a înregistrat o cifră de afaceri de peste 2,62 miliarde de lei şi un profit de circa 375 de milioane de lei. „Suntem pe un trend crescător, iar planul nostru este să ne menţinem pe acest val, în paralel cu dezvoltarea unui business responsabil, cu atenţie către consumator. E o strategie discutată de mulţi, implementată de mai puţini”, spune Nicoleta Eftimiu. Potrivit ei, anul trecut a fost din nou unul performant pentru întregul sistem Coca-Cola, care include companiile Coca-Cola România şi Coca-Cola HBC România – partenerul local pentru îmbutelierea brandurilor companiei. „Coca-Cola România este subsidiară a The Coca-Cola Company şi responsabilă de implementarea strategiilor de marketing şi ambalare, de managementul mărcilor, de promovarea produselor către consumatori şi cercetare de piaţă, iar Coca-Cola HBC România este filială a Coca-Cola Hellenic Bottling Company. Aici se cumpără ingredientele, se asigură îmbutelierea, distribuţia, vânzarea şi marketingul operaţional al produselor”, explică Eftimiu.
    Potrivit ZF, Coca-Cola HBC activează în 28 de ţări. Coca-Cola HBC România a vândut anul trecut peste 1,094 miliarde de litri (192 mil. unit cases), în creştere cu aproape 9% faţă de anul precedent, şi deţine trei fabrici în România: la Ploieşti, Timişoara şi Poiana Negrii. În fabrica de la Poiana Negrii, noua linie de producţie, deschisă anul acesta, are o capacitate maximă de producţie de 1,3 milioane de litri de apă pe zi. În prezent, aici există trei linii de producţie – două pentru ambalaje PET şi una pentru ambalaje reutilizabile din sticlă (0,33 litri şi 0,75 litri) – şi sunt îmbuteliate brandurile Dorna – Izvorul Alb (apă plată), Dorna (apă carbogazoasă) şi Poiana Negri (apă carbogazoasă). Coca‑Cola HBC este unul dintre cei mai mari îmbuteliatori ai companiei Coca‑Cola, având vânzări de peste 2 miliarde de unităţi.
    Coca-Cola este prezentă în peste 200 de ţări cu mai mult de 500 de mărci de băuturi răcoritoare. Alături de mărcile Coca-Cola, portofoliul companiei include şi alte branduri recunoscute la nivel global, precum băuturile pe bază de plante AdeZ, ceaiul verde Ayataka, apele Dasani, sucurile şi nectarurile Del Valle, Fanta, cafeaua Georgia, ceaiurile şi cafelele Gold Peak, Honest Tea, smoothie-urile şi sucurile innocent, sucurile Minute Maid, băuturile pentru sportivi Powerade, sucurile Simply, smartwater, Sprite, vitaminwater şi apa de cocos Zico. Împreună cu partenerii de îmbuteliere, echipa însumează peste 700.000 de angajaţi din comunităţilor locale din întreaga lume. În total, din 1991 până în prezent, sistemul Coca-Cola a realizat investiţii cumulate în valoare de peste 210 milioane de euro pe piaţa locală.
    Executivul Coca-Cola România nu precizează valoarea investiţiilor realizate anual de companie, însă spune că, pe lângă fondurile direcţionate în cercetare, businessul investeşte constant în inovaţie: „Consumatorii noştri au nevoie de opţiuni, potrivite cu stilul lor de viaţă, de aceea venim mereu cu îmbunătăţiri ale produselor consacrate sau cu extinderea portofoliului. Investim în produse şi ambalaje care să răspundă unor nevoi încă neformulate, înainte ca ele să devină o solicitare explicită”.

    În România, portofoliul companiei numără peste zece branduri de băuturi din game precum ape minerale, băuturi răcoritoare carbonatate şi necarbonatate, ceaiuri reci, băuturi energizante şi băuturi pe bază de plante. „Ne-am propus să devenim o companie pentru toţi. Suntem prezenţi cu cel puţin un brand pe toate segmenele, indiferent că vorbim despre băuturi carbogazoase, ceai sau băuturi pe bază de plante, apă plată sau minerală, băuturi energizante”, spune ea.

    Potrivit Nicoletei Eftimiu, unul dintre obiectivele companiei este de a le oferi consumatorilor băutura potrivită oricăror gusturi şi stiluri de viaţă, în ambalaje cât mai diverse şi mai convenabile. Ea spune că, atunci când vine vorba de extindere, „Sky is the limit” (cerul este limita – n. red.): „Obiceiurile şi preferinţele consumatorilor sunt într-o continuă evoluţie, iar provocarea de a ţine pasul cu ele ne inspiră să inovăm”.
    „Aşa s-a întâmplat şi cu noua gamă premium, Coca-Cola Specialty – o inovaţie de produs în sticle retro, lansată în România în premieră globală. E o performanţă care ne-a adus multă satisfacţie, pentru că ne-am reconfirmat poziţia de hub de inovaţie regional al Coca-Cola. Este şi un produs drag nouă, echipei, pentru că a fost creat pe gustul retro al publicului local. Noi, românii, suntem fascinaţi de toate trendurile noi, dar păstrăm şi o doză de nostalgie pentru trecut”, povesteşte ea.

    Faţă de celelalte pieţe europene, Nicoleta Eftimiu spune că piaţa de băuturi nonalcoolice din România creşte constant şi că la nivelul grupului Coca-Cola, piaţa locală a înregistrat, în ultimii trei ani, cea mai bună performanţă dintre ţările din Europa Centrală şi de Est. În ultimii ani, ea remarcă o creştere evidentă a numărului consumatorilor care se informează cu privire la conţinutul caloric al alimentelor pe care le consumă, „de aceea, suntem pregătiţi cu opţiuni pentru cei care doresc să-şi micşoreze consumul de zahăr. Portofoliul nostru este din ce în ce mai ofertant din acest punct de vedere, oferind o varietate tot mai largă de gusturi si arome noi, precum şi opţiuni cu conţinut redus sau fără calorii”, precizează Eftimiu.

    În 2018, 42% din bugetul de marketing al companiei a fost direcţionat către susţinerea băuturilor cu mai puţin sau cu zero zahăr (Coca-Cola Zero Zahăr, Sprite, Fuzetea, AdeZ, Dorna, Poiana Negri). „Am investit în promovarea unor noi produse fără zahăr sau cu conţinut caloric redus, pe care le considerăm inovaţii sugerate de obiceiurile de consum actuale.” Executivul Coca-Cola România subliniază că, în prezent, băuturile cu conţinut redus sau fără calorii reprezintă 34% din totalul volumelor companiei, luând în considerare portofoliul complet. Dintre acestea, menţionează gama Coca-Cola Zero Zahăr, cu două arome noi lansate anul trecut; băutura energizantă Coca-Cola Energy, precum şi produsele din portofoliul brandului Fanta. „În 2018 a fost lansat Fuzetea, o variantă de ice tea cu 30% mai puţin zahăr decât majoritatea băuturilor din această categorie. Un alt exemplu este Sprite, care are cu 75% mai puţine zaharuri în urma reformulării din 2017”, adaugă Eftimiu. Motivaţi tot de preferinţa în creştere a consumatorilor pentru băuturile cu ingrediente naturale, reprezentanţii companiei au introdus şi o nouă categorie: AdeZ, un brand de băuturi pe bază de plante.

    „Din responsabilitatea faţă de comunităţile în care acţionăm şi din atenţia la gusturile consumatorilor vin şi explicaţiile pentru varietatea mare de produse pe care le lansăm, pentru acţiunile concrete în direcţia colectării selective şi a reciclării, dar şi pentru creşterea businessului”, susţine executivul companiei.

    În ceea ce priveşte rolul companiei Coca-Cola în dezvoltarea economiei româneşti, Nicoleta Eftimiu spune, citând datele studiului „Impactul socio-economic al sistemului Coca-Cola în România”, realizat de compania de consultanţă strategică Steward Redqueen în colaborare cu profesorul Ethan B. Kapstein, că aceasta vine cu o contribuţie relevantă la nivel naţional. „Valoarea adăugată economiei, direct sau indirect, ajunge la 448 milioane de euro, adică 0,3% din PIB. Contribuim substanţial la creşterea economică, la bugetul de stat, iar fiecare loc de muncă la Coca-Cola generează indirect alte 12 locuri de muncă în restul economiei. Împreună, aducem o contribuţie de 241 milioane de euro la bugetul de stat şi susţinem 19.900 de locuri de muncă.”

    De asemenea, spune ea, dincolo de activitatea propriu-zisă, compania investeşte în programe care susţin trei piloni principali: protecţia mediului şi managementul ambalajelor, protejarea resurselor de apă din natură, consolidarea comunităţilor prin programe de educare şi dezvoltare profesională dedicate femeilor şi tinerilor. Astfel, în cei peste 25 de ani de activitate în piaţa locală, Coca-Cola a investit între 700.000 de euro şi 1 milion de euro pentru programe de protejare a mediului sau implementarea unor proiecte alături de comunităţile locale, destinate dezvoltării profesionale a tinerilor şi femeilor. O altă campanie importantă pentru reprezentanţii companiei este un proiect dezvoltat prin brandul Dorna, care, de şase ani, cu ajutorul asociaţiei Salvaţi Copiii România, dotează maternităţile din ţară cu aparatura necesară îngrijirii bebeluşilor născuţi prematur. Unul dintre cel mai recent demarate proiecte este un program de educare în privinţa colectării selective şi a reciclării, numit Azi pentru Mâine, dezvoltat alături de Asociaţia CSR Nest.

    Nicoleta Eftimiu consideră că dincolo de funcţiile câştigate şi de obiectivele atinse sau depăşite, o reuşită importantă în cariera sa a fost faptul că şi-a păstrat curiozitatea şi dorinţa de a învăţa în permanenţă. „E o premisă pentru a continua să cresc într-un domeniu profesional care, deşi nu mai este nou pentru mine, îmi dezvăluie constant perspective diferite, oportunităţi noi. Îmi place să mă gândesc mai degrabă la ce pot face în continuare, la cum pot folosi lucrurile pe care le aflu şi le experimentez pentru a evolua.”
    Cât despre greşeli, spune ea, „vreau să cred că le-am admis de fiecare dată faţă de mine şi, dacă a fost cazul, faţă de cei implicaţi. Sunt un om care abordează constructiv inclusiv momentele dificile”.
    Executivul Coca-Cola România oferă şi un sfat pentru managerii sau antreprenorii aflaţi la începutul parcursului profesional: „La începutul oricărui drum, e important să crezi în tine, atunci când aproape nimeni nu o face. Să nu te descurajezi uşor, chiar dacă rezultatele nu sunt din prima cele aşteptate. Să-ţi păstrezi mintea deschisă, curiozitatea, să te înconjori de oameni care te ajută să construieşti. Şi, ca un antrenament zilnic, să încerci mereu lucruri noi, din afara zonei de confort, indiferent că e vorba despre un sport sau un nou fel de mâncare”.

  • Atradius România anunţă numirea lui Cristian Tusan în poziţia de Country Manager

    Atradius Credito y Caucion de Seguros y Reaseguros S.A., anunţă numirea lui Cristian Tusan în funcţia de Country Manager Atradius România, începând cu luna decembrie 2018.

    Cristian Tusan face parte din echipa Atradius încă de la lansarea companiei pe piaţa românească, în anul 2017. Numirea vine ca urmare a dezvoltării şi creşterii activităţii Atradius în România şi reprezintă o recunoaştere a succesului de până acum şi a profesionalismului dovedit.

    “Cristian are o experienţă de 9 ani în domeniul asigurărilor comerciale, demonstrând cunoaşterea profundă a pieţei româneşti   si un mod de gândire vizionar, care se potriveşte perfect planurilor noastre de dezvoltare în România”, a declarat Franz Maier, director executiv al Atradius Southeast Europa.

    “Atradius protejează companiile de efectele întârzierii incasarii sau  neplata  creantelor    comerciale , compania noastră fiind un partener  nu doar un simplu furnizor de servicii financiare.

    Piata româneasca are un potenţial important pentru această industrie ,  suntem alături de clienţii noştri pentru a le asigura dezvoltarea si succesul în afaceri ”, a declarat Cristian Tusan, noul Country Manager al Atradius România.

    În 2019, Atradius estimează creşterea veniturilor din asigurări cu peste 20 %, prin extinderea portofoliului ,urmareste consolidarea poziţiei de pe  piaţa românească, iar pe termen mediu de aliniere la nivelul detinut pe plan global .

     

    Despre Atradius

    Atradius este un furnizor global de servicii de asigurare a creditelor, de garantare şi de colectare, cu o prezenţă strategică în  54 de ţări. Produsele de asigurare a creditului comercial,  obligaţiuni şi colectare oferite de Atradius protejează companiile din întreaga lume împotriva riscurilor implicite legate de vânzarea de bunuri şi servicii prin credit comercial .

     Atradius este membru al Grupo Catalana Occidente (GCO.MC), unul dintre cei mai mari asiguratori din Spania şi unul din liderii asigurătorilor de credit comerciali globali.

    Puteţi găsi mai multe informaţii online la adresa https://group.atradius.com/

     

     

     

  • Cine este omul de afaceri care a dezvoltat în Capitală „mallul corporatiştilor”

    „În anul 1997, pe la 27 de ani, am devenit country manager pentru Strabag Development. Eu am făcut proiectul pentru Promenada Mall. Terenul a fost achiziţionat înainte de criză, cred că în 2006. Eu am deschis toată zona. Istoria începe de fapt în 2003 – 2004, când am făcut prima clădire de birouri care s-a numit Oracle Tower lângă gura de metrou când nu era nimic acolo. M-am luptat cu austriecii la vremea respectivă pentru că toată lumea voia Piaţa Victoriei şi eu am spus că aici s-a terminat, Piaţa Victoriei va fi moartă, trebuie să trecem la următoarea zonă. Am zis de Aviatorilor, asta este toată o zonă industrială, aici vom schimba tot”, a povestit Cătălin Scripcaru, în prezent partener Neo, o divizie a dezvoltatorului imobiliar One United. El era însă în 2004 country manager la Strabag, cel mai mare constructor român din partea unui dezvoltator austriac la vremea aceea.
    Înainte de a se realiza conceptul Promenada Mall, Oracle Tower a fost o construcţie de succes, care a dat startul proiectelor următoare precum Promenada şi Sky Tower, care a ramas în prezent una dintre cele mai înalte clădiri din România.„Oracle a fost chiriaşul pe care l-am convins să nu se mute în America şi să vină în România, datorită proiectului Oracle Tower. Apoi am vrut să fac un landmark şi după ce am primit credit de la acţionarii Strabag, 27 de milioane de euro numai pentru achiziţionarea terenului, am reuşit să construim Sky Tower, unul dintre cele mai mari clădiri din România”, a spus Cătălin Scripcaru. Bucureştiul este în primul rând destructurat, iar corporaţiile au ales nordul datorită faptului că toată zona rezidenţială bună era în zona de nord, dar Bucureştiul are nevoie de poluri şi au început deja să se deschidă, a menţionat Scripcaru.

  • Dedicat consultanţei

    Cum aţi descrie evoluţia dvs. profesională după apariţia în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP?


    Anul 2015 a reprezentat un moment important în cariera mea profesională întrucât am preluat conducerea diviziei de consultanţă fiscală şi juridică din cadrul EY România. A conduce o echipă de peste 200 de profesionişti presupune asumarea unei serii de noi provocări şi, în acelaşi timp, deschiderea către alte oportunităţi de dezvoltare personală şi profesională.
    Ce efect a avut asupra carierei dvs. apariţia în catalogul 100 Tineri manageri de top?
    Apariţia mea în topul celor 100 tineri manageri a fost percepută ca o recunoaştere a contribuţiei mele şi a echipei EY la dezvoltarea mediului de afaceri din România. 


    Care a fost, din punctul dvs. de vedere, cel mai important moment din businessul românesc din ultimii ani (cei de după apariţia în catalog)?
    Greu de identificat un singur moment general valabil pentru mai multe segmente de business, dar dacă iau primul lucru care îmi trece acum prin minte, probabil ar fi momentul OUG 114.  Desigur, nu pentru motive lăudabile, ci pentru un sentiment brusc, neplăcut şi profund de nesiguranţă şi de impredictibilitate provocat în mediul de afaceri de această ordonanţă. Şi nu mă refer aici doar la sectoarele din economie direct afectate, ci la sentimentul general. De la acel moment lucrurile s-au mai îmbunătăţit, dar repararea prejudiciului intangibil de încredere cauzat între mediul de afaceri şi guvern va mai dura.


    Cum aţi caracteriza noua generaţie de tineri manageri?
    Cred că sunt mai multe asemănări decât se crede, în general, între generaţia nouă şi generaţiile anterioare de manageri. Ambiţia de a reuşi, drive-ul, perseverenţa şi flexibilitatea sunt printre caracteristicile universale ale unui manager de succes. Iar generaţia nouă, cu siguranţă, nu face excepţie de la aceste aspecte. În plus, aş spune că uneori tinerii manageri par chiar mai bine adaptaţi lumii noastre în continuă schimbare, care se mişcă din ce în ce mai rapid. E o trăsătură extrem de importantă pentru a naviga cu succes riscurile şi oportunităţile din lumea de afaceri de azi.

     

    În ediţia de anul acesta a catalogului 100 Tineri manageri de top, care va fi disponibilă începând cu 1 iulie, continuăm demersul de a-i aduce în prim-plan pe tinerii câştigători ai competiţiei bazate pe curaj, dedicare şi muncă susţinută.

  • Smartphone-ul, alternativa „plăţilor pe caiet”?

    „Noi de mult nu mai suntem o companie care se ocupă de carduri – această clasificare este foarte restrictivă”, spune Cosmin Vladimirescu, country managerul pentru România al companiei globale de tehnologie de plăţi Mastercard România, în contextul „schimbării de paradigmă” aduse de noii jucători din fintech. Potrivit datelor disponibile, compania pe care o conduce este liderul pe piaţa cardurilor din România în termen de număr de carduri, conducând segmentele Credit, Premium, Pre-paid şi Contactless, pe care numără cele mai multe carduri − la finalul lui 2017, de pildă, Mastercard a depăşit 100 de milioane de plăţi contactless în România. Totodată, peste 95% dintre toate tichetele de masă electronice din România sunt emise sub sigla Mastercard. În primul trimestru al anului curent, pe piaţa locală existau 17,5 milioane de carduri, din care 13,6 milioane de carduri active (inclusiv co-branded şi cu funcţie de monedă electronică), potrivit celor mai recente date publicate de BNR.


    Potrivit lui Vladimirescu, de la plăţile cu cardul, cu care compania s-a consacrat, acum spune că îşi folosesc experienţa pentru a-şi diversifica serviciile. Tehnologia contactless, plăţile mobile, experienţa consumatorilor şi siguranţa acestora sunt câteva dintre principalele tendinţe care vor contura viitorul plăţilor, potrivit lui Cosmin Vladimirescu. „Ne folosim experienţa şi reţeaua pentru a permite tot felul de alte plăţi, inclusiv plăţi tip account to account (care implică transferul fondurilor din contul unui client în contul unui alt client, la aceeaşi instituţie financiară sau la una diferită – n.red.). Avem în prezent chiar şi posibilitatea de a oferi plăţi din contul curent la POS; printr-o interfaţare simplă, putem să facem şi asta. Pentru noi, totul este o oportunitate, modul în care noi privim lucrurile este că acolo unde există comerţ, unde se face un schimb, un troc cu valoare, noi putem să oferim o alternativă de plată.“


    Unul dintre pariurile Mastercard pentru perioada următoare constă în plăţile de pe telefonul mobil şi metodele de autentificare aferente, în contextul unui nivel de penetrare a smartphone-urilor ridicat deopotrivă la nivel european, cât şi pe plan local. Aproximativ 90% din populaţia din România foloseşte un smartphone, în creştere cu 6% faţă de anul anterior, şi aproape 80% din persoanele chestionate care folosesc acest tip de plată au declarat că procesul de achiziţie şi confirmare a plăţii pe mobil este cea mai bună alternativă digitală, potrivit studiului Mastercard Attitudes to Digitalization Survey 2019, publicat recent.


    Potrivit acestuia, codul transmis prin SMS pentru autorizarea tranzacţiilor realizate online este metoda preferată şi cel mai des folosită pentru autentificare de către 51% din utilizatorii români. La nivelul Europei Centrale şi de Est, 74% din consumatori au indicat telefonul mobil ca metodă alternativă preferată de plată. „Judecând după apetitul pe care l-au dobândit cu plăţile contactless, România fiind în top 10 mondial şi top 5 în Europa din acest punct de vedere, mă aştept ca românii să aibă un apetit mare şi pentru plăţile cu telefonul mobil, mai ales că penetrarea smartphone-urilor la români este una foarte mare, mai mare decât, de exemplu, gradul de bancarizare. Sunt mai mulţi români care au smartphone-uri şi le folosesc decât români care au conturi curente. Cred că telefoanele mobile pot să devină un vehicul pentru bancarizare“, a declarat Cosmin Vladimirescu.


    Cosmin Vladimirescu spune că în prezent pe piaţa locală există numeroase iniţiative ale instituţiilor financiare care să faciliteze plăţile prin intermediul telefonului mobil. „Este foarte greu să faci previziuni într-o piaţă emergentă, ştiu câte bănci sunt în proces de implementare acum, nu ştiu însă câte bănci vor intra în proces de implementare până la finalul anului, câte vor finaliza implementarea până atunci şi câţi dintre clienţii lor îşi vor înrola cardurile, dar cred că vorbim despre un procent semnificativ“, a menţionat Vladimirescu. Chiar dacă nu a precizat câte bănci sunt în proces de implementare a acestei tehnologii, el a punctat faptul că „sunt destul de multe“.


    În prezent, pe piaţa locală oferă astfel de servicii Banca Transilvania, ING Bank şi, potrivit informaţiilor acordate anterior ZF şi BM, începând cu luna iulie şi BCR. De asemenea, Orange, liderul pieţei locale de telefonie mobilă, a lansat anul acesta Orange Money IFN SA, compania înfiinţată special pentru a administra serviciile financiare mobile cu acelaşi nume. În ceea ce priveşte gradul de bancarizare redus din România, mai cu seamă din zonele rurale, Cosmin Vladimirescu a precizat: „Trebuie să găsim vehiculul potrivit pentru a duce astfel de produse în zona respectivă, nu e ceva uşor, sunt foarte multe lucruri care au impact vizavi de penetrarea zonei rurale cu produse bancare – vorbim nu doar despre un nivel de educaţie financiară, ci şi despre un nivel al infrastructurii extrem de redus, vorbim chiar şi de gradul  de fiscalizare, toate lucrurile acestea au un impact negativ. Nici emitenţii de carduri sau instituţiile financiare nu sunt pregătite să se ducă cu un model alternativ pe piaţa respectivă“, a subliniat Vladimirescu, referindu-se la alternativele pentru sucursale sau chiar şi pentru „plăţile pe caiet“. Potrivit unui studiu publicat anul trecut de Banca Mondială, în prezent, 42% din populaţia adultă din România nu are un cont bancar, iar cifra ne plasează în vecinătatea Rwandei, Paraguayului sau Muntenegrului. „Că ne place sau nu, realitatea este aceasta: în România rurală comerţul se face aşa cum aţi spus – pe caiet. Avem alternative, ştim ce trebuie să facem şi executăm acest lucru pas cu pas. Şi nu suntem la pasul 1. Deja am executat mai mulţi paşi în această direcţie“, a punctat Vladimirescu, fără să ofere prea multe detalii în acest sens. Un punct de dezvoltare în această direcţie se referă la dezvoltarea infrastructurii din aceste zone, a menţionat el. „Înainte de a avea o discuţie cu oamenii care trăiesc în zona rurală şi de a le vinde ideea de plată electronică sau de card, trebuie să ne asigurăm că oamenii aceştia au ce să facă cu acele carduri.“


    Country managerul Mastercard România este discret în ceea ce priveşte cifrele referitoare la investiţii, ca parte a politicii globale a companiei pe care o reprezintă, însă subliniază: „Suntem ferm convinşi că este datoria noastră să contribuim la bunăstarea societăţii, fie că ne referim la susţinerea comunităţilor, a educaţiei sau a inovaţiei”.

  • De la vânzare de legume in piaţă la afaceri în 40 de ţări. Cum a reuşit o femei de afaceri din România o aşa performanţă

    •   Lucrează de la 18 ani în industria modei, iar în urmă cu nouă ani s-a alăturat echipei Orka Holding.
    •   A fondat două branduri de haine, Ziggo, la începutul anilor 2000, şi Styland, în 2016.
    •   Consideră că pentru a reuşi în mediul de afaceri local este nevoie de experienţă, practică şi informare zilnică.
    •   Îi sfătuieşte pe cei care doresc să înceapă o carieră în acest domeniu să aleagă altceva dacă nu sunt cu adevărat pasionaţi, deoarece este un domeniu cu o dinamică incredibilă care necesită foarte multă muncă.

    Ea declara anterior că la vârsta de cinci ani, a decretat că trebuie să câştige proprii bani, aşa că şi-a însuşit o mică parcelă din grădina casei părinţilor ei pentru a cultiva cu grijă şi simţ de răspundere vinete, roşii, ceapă şi ardei. „Atunci mi s-a dezvoltat cel mai bine simţul competiţiei şi al lucrului bine-făcut“, spunea Burz, pentru tirnaveni.ro. După „recoltă“, îşi ducea legumele la piaţa din Târnăveni, de una singură „Oamenii erau încântaţi să cumpere de la un copil, aşa că eram prima care-şi vindea marfa“, mai spunea Burz.

    De aproximativ opt ani este country manager al Orka Holding (care operează magazine sub mărcile Damat, Tween şi D’S) în România şi se ocupă de marketingul şi expansiunea grupului turc la nivel internaţional, care deţine în portofoliu peste 400 de magazine de modă pentru bărbaţi deschise pe aproape 40 de pieţe.

    Profilul Teodorei Burz a apărut în catalogul 100 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS, 2019.

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Lavinia Ivas, country manager { Douglas }

    •   Cea mai mare parte a carierei – un deceniu – şi-a petrecut-o în cadrul companiei Sensiblu.
    •   A preluat conducerea conducerea parfumeriilor Douglas în România în 2011.
    •   Este absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi a unui EMBA în global management. 

    Cifră de afaceri (2017): 107,9 mil. lei
    Profit: 3,9 mil. lei
    Număr de angajaţi: 186