Tag: Lufthansa

  • Piloţii companiei aeriene Lufthansa sunt în grevă, fiind afectaţi circa 20.000 de pasageri

    Greva a început la ora 6.00 GMT (9.00, ora României) şi va dura până la ora 21.00 (24.00, ora României). Sunt afectate curse aeriene pe trasee lungi, operate cu avioane de tip Airbus A380, Boeing B747, Airbus A330 şi Airbus A340.

    În total, 25 de curse aeriene din totalul de 57 au fost anulate la Frankfurt.

    “Situaţia la Frankfurt este foarte calmă, pare a fi o zi normală“, a comunicat Lufthansa, exprimând speranţa că cele 32 de curse aeriene rămase se vor derula normal.

    Aproximativ 20.000 de pasageri sunt afectaţi de grevă.

    Sindicatul piloţilor, Cockpit, a organizat până acum alte trei greve de câteva ore, anulând circa 500 de zboruri.

  • Piloţii Lufthansa intră din nou în grevă marţi. Vor fi afectate zborurile de lung curier

    După o mişcare socială a piloţilor Air France luni, greva de la Lufthansa va afecta zborurile de lung curier cu plecare şi sosire la Frankfurt şi efectuate cu avioane Airbus A380, A330, A340 şi Boeing B747, în intervalul orar 09.00-17.00 (10.00-18.00 ora României), a anunţat un comunicat emis luni de sindicatul piloţilor Cockpit, aflat în conflict cu conducerea grupului german în legătură cu regimul de prepensionare.

    După eşecul negocierilor la sfârşitul lui august, Cockpit a organizat deja trei greve de mai multe ore care au condus la anularea a 475 de zboruri în total, care asigurau în special legături interne şi europene. Ultima a avut loc la 10 septembrie la Munchen.

    Pasagerii fiind în general informaţi cu suficient timp înainte, aceste greve nu au generat haos în aeroporturi. Ele costă însă scump compania, ale cărei conturi au fost deja afectate în acest an de o pierdere de 60 de milioane de euro generată de o mişcare socială de trei zile în aprilie.

  • GREVA piloţilor Lufthansa s-a încheiat: Traficul aerian în Germania revine la normal, după trei zile de grevă

    Primele avioane au început să aterizeze imediat după ora locală 5.00 (6.00, ora României), a anunţat o purtătoare de cuvânt a Lufthansa. Compania a prevăzut 1.800 de zboruri pentru sâmbătă. Aproximativ 40 de zboruri nu vor avea loc, “din motive operaţionale”.

    O revenire la normal putea fi constatată şi la o filială Lufthansa, compania Germanwings.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lufthansa a urcat pe locul al treilea în topul transportatorilor aerieni din România. Low-cost-ul Germanwings, un eşec

    Unul din patru români care a zburat în 2013 cu o companie de linie şi-a cumpărat bilet de avion de la Lufthansa, ceea ce a făcut ca grupul să urce pe locul al treilea pe piaţa locală. Din acest an, nemţii au unificat conducerea filialelor locale Lufthansa, Austrian şi Swiss, iar italianul Antonio Tassone trebuie să aducă în aeronave 1,5 milioane de pasageri, fără să conteze însă pe low-cost-ul Germanwings, care a rămas fără aripi.

    “Am întărit puterea veniturilor grupului Lufthansa anul trecut. Factorul principal este sectorul de pasageri, unde toate companiile aeriene au crescut semnificativ. Rezultatele se bazează pe o nouă structură de costuri şi pe miliardele investite în produse şi servicii. Tocmai de aceea vom plăti dividende de 45 de cenţi per acţiune.„ Mesajul lui Christoph Franz, preşedintele consiliului de administraţie şi CEO al unuia dintre giganţii mondiali ai aviaţiei, este probabil ultima ieşire publică în calitate de manager al Lufthansa a omului care a readus compania pe profit de la pierderi anuale de sute de milioane de euro. Nemţii au încheiat anul 2013 cu o cifră de afaceri de 30 de miliarde de euro şi un profit operaţional de aproape 700 de milioane de euro, fiind astfel unul dintre puţinii jucători de pe continent care nu pierd bani din aviaţie.

    Tot Christoph Franz este omul care a luat în toamnă una dintre deciziile cele mai nepopulare în rândul pasagerilor, dar esenţiale pentru profitabilite crescută: pasagerii Lufthansa care călătoresc la clasa economică şi îşi aleg locurile în momentul rezervării plătesc o nouă taxă, de cel puţin zece euro, din noiembrie 2013. Săptămâna trecută, Cristoph Franz a fost ales preşedinte al consiliului director al companiei farmaceutice elveţiene Roche, a cincea la nivel mondial din industrie după venituri, cu 99,8% dintre voturi „pentru„. Franz este membru al consiliului director al Roche din 2011, iar contractul său cu grupul Lufthansa urmează să expire la data de 31 mai, fără posibilitatea reînnoirii.

    Cu un nou CEO în România şi un nou şef la nivel mondial, grupul Lufthansa vrea să lase în urmă anii în care pierderile erau pe buzele tuturor şi se ghidează tot mai mult după semnul plus. În februarie 2014, Antonio Tassone a fost numit director al grupului Lufthansa în România şi Republica Moldova, fiind însărcinat cu diviziile de vânzări şi marketing din cele două ţări. Italianul vine la Bucureşti din Libia, unde a lucrat timp de patru ani ca director de operaţiuni şi vânzări al Lufthansa şi Austrian Airlines, iar anterior a condus divizia corporate a nemţilor din Orientul Mijlociu, Africa, Europa Centrală şi de Est şi Pakistan.

    Tassone trebuie să crească numărul de pasageri transportaţi din România cu cel puţin 5%, faţă de nivelul actual de 1,38 milioane de pasageri. În sectorul transportatorilor aerieni tradiţionali, grupul a raportat o cotă de piaţă de 27,2%, fiind astfel al treilea jucător ca mărime de pe piaţa locală, după Wizz Air şi TAROM. Lufthansa este singura companie străină de linie care operează zboruri din mai multe oraşe din România, astfel că, dincolo de Bucureşti, Timişoara, Sibiu, Iaşiul şi Clujul alimentează constant huburile nemţilor din München, Frankfurt şi Viena, totalizând 285 de zboruri săptămânale. Anul trecut, Lufthansa a crescut frecvenţa zborurilor din Sibiu către München la două pe zi, schimbare care va fi păstrată şi în programul de vară, şi a suplimentat zborurile pe ruta Timişoara-München. După întreruperea acordului comercial cu TAROM pe relaţia Bucureşti-Viena, Austrian Airlines a crescut numărul de zboruri la zece pe zi, eliminând în scurt timp pe competitorul FlyNiki, care opera mai multe zboruri zilnice către capitala Austriei.

    Aeronavele grupului Lufthansa au avut pe piaţa locală un grad de ocupare de 75,5%, în creştere cu 3% faţă de anul precedent. „75% este un rezultat destul de bun pentru că operăm cu două clase, iar clasa business a fost afectată de schimbarea politicii companiilor care şi-au obligat angajaţii să zboare la economy”, spune Antonio Tassone.

  • Fostul director al Lufthansa preia conducerea Roche, cea de-a cincea companie farmaceutică din lume după venituri

    În ultimii 19 ani, compania a fost condusă de Dr. Franz B. Humer. Cu ocazia predării mandatului de presedinte al consiliului director al companiei Roche, el a declarat, pentru presa internationala, facand referire la piaţa farmaceutică europeană : “Europa are nevoie de un sistem care să permită companiilor farmaceutice să ramana motivate in a investi in cercetare si dezvoltare. Industria farmaceutica trebuie să colaboreze cu factorii de decizie pentru a crea o formulă prin care sa se recunoasca eficienţa şi valoarea socială a medicamentelor inovatoare”. El a mai adăugat că investiţiile în cercetarea si dezvoltarea de noi produse ar putea scădea în Europa dacă medicamentele originale si inovative nu vor aduce profituri .

    Compania Roche, cu sediul central în Basel, Elveţia, este unul dintre liderii mondiali ai industriei farmaceutice şi de diagnostic. În 2013, Roche avea, la nivel global, peste 85.000 de angajaţi, a investit 8,7 miliarde de franci elveţieni în cercetare şi dezvoltare si a raportat vânzări de 46,8 miliarde de franci elveţieni. Compania Genentech, din Statele Unite, este deţinută în totalitate de grupul Roche. De asemenea, Roche este acţionarul majoritar al companiei Chugai Pharmaceutical, din Japonia.

    .

  • Cum a convins Lufthansa 42 de persoane să-şi schimbe numele

    Operatorul german Lufthansa a început în luna octombrie în Suedia campania de marketing „schimbă-ţi numele în Klauss-Heidi, spune-ne de ce ai făcut-o şi intră în cursa pentru câştigarea unui nou început în Berlin”.

    Apartamentul pus la bătaie de companie are 70 de metri pătraţi, un dormitor, balcon şi bucătărie mobilată. Premiul cel mare include o bicicletă personalizată cu noul nume înscris pe ea, lecţii de germană şi două zboruri gratis către Frankfurt sau Munich.

    Câştigătorul campaniei a fost anunţat sâmbătă de Lufthansa. Acesta este Michael Klaus-Heidi Andersson, are 24 de ani şi este din localitatea suedeză Fjugesta.

    Aşteptările companiei au fost depăşite de numărul mare de persoane care s-au înscris în competiţie. Lufthansa a oprit campania cu o lună mai devreme. 70% din participanţi sunt bărbaţi şi jumătate din ei locuiesc în Stockholm.

    Ceilalţi 41 de concurenţi primesc calitatea de membru silver în cadrul companiei şi 100.000 de kilometri de zboruri gratuite. Un alt concurs lansat de Lufthansa a oferit reduceri pentru utilizatorii care îşi schimbă numele pe Facebook.

    Campania a fost realizată de agenţia de publicitate DDB. Lufthansa se află într-o luptă acerbă a preţurilor cu alţi 5 operatori aerieni pentru ruta Stockholm-Berlin iar prin această campanie operatorul german vrea să promoveze „visul Berlinului, nu Berlinul cel ieftin”, conform departamentului de marketing al companiei.

    Reacţia publicului faţă de campanie arată deschiderea pentru nou şi pentru descoperirea altor culturi, spune Magnus Engvall, specialist de marketing de la Lufthansa.

    Cotidianul The New York Times nota în 2011 că tot mai mulţi suedezii îşi schimbă numele pentru a scăpa de sufixul tradiţional „son” dar şi datorită unei legi promulgate în 1982 care permite oricărui cetăţean să-şi schimbe numele fără niciun motiv întemeiat. Svenska Dagbladet, un ziar suedez, scria în 2010 că nimeni nu îşi schimbă numele atât de des precum o fac suedezii.
     

     

  • Cursă Lufthansa de la Munchen ce urma să aterizeze la Sibiu, redirecţionată la Cluj din cauza ceţii

     Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Sibiu, Nicoleta Boborodea, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că aeronava Lufthansa care ar fi trebuit să aterizeze la Sibiu, în noaptea de joi spre vineri, a fost redirecţionată către Cluj-Napoca din cauza ceţii.

    “Cursa Lufthansa Munchen – Sibiu cu sosirea programată la Sibiu la ora 00,40 a aterizat la Cluj-Napoca din cauza ceţii. Cei 62 de pasageri care se aflau la bord au fost transportaţi la Sibiu cu autocarul, ajungând în jurul orei 04,20”, a declarat Nicoleta Boborodea.

    Potrivit acesteia, cursa retur Sibiu – Munchen care ar fi trebuit să decoleze, vineri dimineaţă, la ora 06.15 va avea întârziere de cel puţin patru ore, tot din cauza ceţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lufthansa decide să taxeze locurile pasagerilor în aeronave pe toate zborurile

    Din 26 noiembrie, pasagerii vor plăti pentru locurile lor o taxă de zece euro, cele aflate în apropierea ieşirilor de urgenţă urmând a costa 20 de euro pentru zborurile de scurt curier şi 60 de euro pentru cele pe distanţe lungi. Compania germană nu a precizat încă ce se va întâmpla în cazul zborurilor cu escală şi dacă pasagerii vor plăti o singură taxă sau câte una pentru fiecare zbor.

    Până în prezent doar companiile low-cost obişnuiau să practice astfel de metode.

    Pe piaţa locală, 1,3 milioane de pasageri au fost transportaţi de companiile din grupul Lufthansa anul trecut, în creştere cu 12% faţă 2011. Grupul Lufthansa operează în România 328 de zboruri pe săptămână, de la Bucureşti, Cluj-Napoca, Sibiu, Iaşi şi Timişoara şi acoperă destinaţii precum München, Frankfurt, Viena, Zürich, Düsseldorf şi Berlin.Austrian Airlines, compania membră a grupului german, a crescut semnificativ numărul de zboruri către şi dinspre Viena la zece pe zi, după ce a decis anul trecut întreruperea acordului comercial cu TAROM, sub care opera ruta respectivă. Divizia low-cost a Lufthansa, Germanwings, a avut mai puţin succes pe piaţa locală, după ce a renunţat la cursele către Berlin şi Stuttgart odată cu închiderea zborurilor de pe aeroportul Băneasa, păstrând doar cursele către Köln de pe Otopeni, închise la rândul lor din ianuarie 2013, după cum susţin oficialii aeroportului Henri Coandă.

    “SERVICII LA PREŢURI REZONABILE, ÎNSĂ NU IEFTINE”, este noul motto al operatorului aerian Lufthansa, adaptat unor strategii pe termen lung de combatere a creşterii preţului combustibililor, a tarifelor competitive lansate de operatorii low-cost sau a introducerii de noi taxe, cum ar fi cea anunţată recent de Uniunea Europeană în legătură cu emiterea de certificate verzi.

     

  • Lufthansa investeşte 2,5 miliarde de dolari în cel mai mare motor de avion din lume

    Modelul GE9X este rezultatul a peste două decenii de cercetare şi dezvoltare GE în care s-au implicat sute de ingineri şi oameni de ştiinţă care au explorat limitele ştiinţei materialelor, termodinamicii şi proiectării motoarelor cu reacţie. Acesta va introduce o nouă generaţie a seriei de motoare GE90, lansat în 1990. GE90 a fost cel mai mare şi mai puternic motor cu reacţie din lume pentru aeronava Boeing 777. Până atunci, companiile aeriene nu puteau efectua zboruri transatlantice şi transcontinentale cu aeronave de pasageri cu fuzelaj lat prevăzute cu doar două motoare. „Practic, modelul 777 cu motorul GE90 a deschis întregii lumi calea spre avioane bimotor de pasageri cu fuzelaj lat incredibil de eficiente,” a declarat David Joyce, preşedinte şi CEO al GE Aviation.

  • Lufthansa face cea mai mare comanda de avioane din istoria companiei

     Compania germana a precizat, joi, ca aceasta comanda include 34 de avioane Boeing 777-9X si 25 de aparate Airbus A350-900, precum si optiuni de achizitie a inca 30 de aeronave din fiecare tip. Livrarile de avioane A350 vor incepe in 2016, iar cele de aparate Boeing in 2020.

    Achizitiile fac parte din campania de modernizare initiata sub conducerea directorului general Christoph Franz, care a surprins in aceasta saptamana pietele anuntand ca va pleca anul viitor din companie pentru a conduce grupul farmaceutiv elvetian Roche Holding.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro