BusinessMagazin

Tag: japonia

  • Cine este şi cum arată omul de rând pentru care prinţesa Japoniei a ales să renunţe la tot şi să se căsătorească cu el. Este prima femeie din familia regală a ţării care face aşa ceva

    Prinţesa Mako a Japoniei s-a căsătorit cu iubitul ei din facultate, Kei Komuro – pierzându-şi astfel statutul regal, relatează BBC.

    În conformitate cu legislaţia japoneză, femeile din familia imperială îşi pierd statutul dacă se căsătoresc cu un om de rând, dar nu şi bărbaţii.

    De asemenea, prinţesa a renunţat la ritualurile obişnuite ale unei nunţi regale şi a refuzat plata oferită femeilor din familia regală la plecarea lor din familie.

    Mako este prima femeie din familia regală care a renunţat la ambele prerogative.

    Se aşteaptă ca, după căsătorie, cuplul să se mute în SUA, unde Komuro lucrează ca avocat. Mutarea a atras inevitabile comparaţii cu familia regală britanică Meghan Markle şi Prinţul Harry, ceea ce le-a adus porecla “Harry şi Meghan ai Japoniei”.

    La fel ca Meghan Markle, Komuro a fost supus unei examinări intense de când a fost anunţată relaţia sa cu prinţesa Mako. Cel mai recent a fost criticat pentru că a purtat coadă de cal când s-a întors recent în Japonia. Unii au considerat coafura sa nepotrivită pentru cineva care urma să se căsătorească cu o prinţesă.

    Prinţesa Mako a părăsit marţi reşedinţa sa din Tokyo pentru a-şi înregistra căsătoria, înclinându-se de mai multe ori în faţa părinţilor ei, prinţul moştenitor Fumihito şi prinţesa moştenitoare Kiko. De asemenea, ea şi-a îmbrăţişat sora mai mică înainte de a pleca, a relatat agenţia de ştiri Kyodo.

    Mako s-a logodit cu Komuro în 2017, iar cei doi urmau să se căsătorească în anul următor. Dar căsătoria a fost amânată în urma unor ştiri despre problemele financiare ale mamei lui Komuro – se pare că aceasta ar fi luat un împrumut de la fostul ei logodnic şi nu i l-ar fi rambursat.

    Palatul a negat că întârzierea ar avea legătură cu acest lucru, deşi prinţul moştenitor Fumihito a declarat că era important ca problemele financiare să fie rezolvate înainte de căsătorie.

  • Noi loturi de vaccin Moderna suspendate în Japonia. Au fost găsite „substanţe străine”

    Noi loturi de vaccin Moderna împotriva COVID-19 au fost suspendate în Japonia, după ce au fost găsite „substanţe străine” în mai multe seruri folosite într-un centru din prefectura Okinawa.

    „Substanţele străine” au fost găsite în vaccinuri Moderna, într-un mare centru de imunizare din prefectura Okinawa.

    Inoculările au fost suspendate, a informat duminică radioul public NHK, citat de Reuters.

    Vaccinurile Okinawa provin din alte loturi Moderna faţă de cele suspendate deja de guvernul japonez, din cauza rcontaminării.

    Takeda Pharmaceutical Co, distribuitorul vaccinurilor Moderna, este aşteptat să investigheze posibilitatea contaminării vaccinurilor în timpul producţiei.

    Joi, Takeda a anunţat decizia de a suspenda trei loturi de vaccin COVID-19 Moderna în Japonia, în urma rapoartelor primite de la centrele de vaccinare cu privire la o „substanţă străină” găsită în flacoane. Peste 1,6 milioane de doze au fost suspendate. Flacoanele ce fac obiectul reclamaţiilor iniţiale, care au determinat suspendarea, au fost identificate ca fiind parte dintr-un lot specific, dar, ca măsură suplimentară de precauţie, a fost suspendat un total de trei loturi fabricat în aceeaşi serie.

    Autorităţile japoneze au informat că cercetează decesul a doi bărbaţi, inoculaţi cu vaccinul produs de compania Moderna.

    Bărbaţii au murit luna aceasta, la câteva zile după primirea celei de-a doua doze de Moderna. Fiecare a primit o doză din cele trei loturi suspendate joi.

    Japonia se luptă cu cel mai grav val de infecţii, determinat de varianta Delta, cu infecţii zilnice noi ce depăşesc 25.000 în august, pentru prima dată de la începutul pandemiei.

  • Guvernul japonez anunţă că două persoane au murit după vaccinarea cu Moderna

    Două persoane au murit după ce au fost inoculaţi cu vaccinuri produse de compania Moderna din loturi care au fost anterior suspendate din cauza descoperirii de contaminanţi, a declarat sâmbătă ministerul japonez al sănătăţii, citat de Reuters.

    Bărbaţii au murit luna aceasta, la câteva zile după primirea celei de-a doua doze de Moderna, a declarat ministerul într-un comunicat. Fiecare a primit o doză din cele trei loturi suspendate joi. Cauza deceselor este încă investigată.

    Japonia a oprit utilizarea a 1,63 milioane de doze Moderna expediate către 863 de centre de vaccinare la nivel naţional, la mai mult de o săptămână după ce distribuitorul intern, Takeda Pharmaceutical, a primit rapoarte de contaminanţi în unele flacoane.

    Guvernul şi Moderna au spus că nu au fost identificate probleme de siguranţă sau eficacitate, iar suspendarea a fost doar o măsură de precauţie.

    Contaminanţii ar fi particule metalice, a raportat media locală, citând surse din ministerul sănătăţii.

  • Guvernul japonez anunţă că două persoane au murit după vaccinarea cu Moderna

    Două persoane au murit după ce au fost inoculaţi cu vaccinuri produse de compania Moderna din loturi care au fost anterior suspendate din cauza descoperirii de contaminanţi, a declarat sâmbătă ministerul japonez al sănătăţii, citat de Reuters.

    Bărbaţii au murit luna aceasta, la câteva zile după primirea celei de-a doua doze de Moderna, a declarat ministerul într-un comunicat. Fiecare a primit o doză din cele trei loturi suspendate joi. Cauza deceselor este încă investigată.

    Japonia a oprit utilizarea a 1,63 milioane de doze Moderna expediate către 863 de centre de vaccinare la nivel naţional, la mai mult de o săptămână după ce distribuitorul intern, Takeda Pharmaceutical, a primit rapoarte de contaminanţi în unele flacoane.

    Guvernul şi Moderna au spus că nu au fost identificate probleme de siguranţă sau eficacitate, iar suspendarea a fost doar o măsură de precauţie.

    Contaminanţii ar fi particule metalice, a raportat media locală, citând surse din ministerul sănătăţii.

  • UE şi Japonia lansează „Alianţa Verde“

    Uniunea Europeană şi Japonia au lansat o Alianţă Verde, prima astfel de iniţiativă bilaterală încheiată între bloc şi o ţară parteneră, potrivit EUObserver.

    Ambele părţi s-au angajat în cadrul acesteia să abordeze schimbările climatice, să promoveze creşterea verde, să împartă tehnologii şi să asigure livrări de energie sustenabile şi sigure. Între timp, acestea au arătat că gazele naturale vor juca „un rol important în timpul perioadei de tranziţie“. 

     

  • Muzicianul român care are o carieră internaţională de excepţie. El a cântat în toată lumea dar acum se reîntoarce acasă pentru a arată lumii farmecul neremarcat al ţării

    Andrei Cavassi este unul dintre românii care au reuşit să îşi creeze o carieră de renume în afara ţării, cântând ca violoncelist în unele dintre cele mai cunoscute locuri ale planetei. Reîntors de curând în România, muzicianul plănuieşte să realizeze o serie de proiecte prin intermediul cărora vrea să surprindă farmecul neremarcat al ţării.

    „Mi-am descoperit pasiunea pe vremea când eram copil şi ascultam muzică la casetofon şi, mai târziu, când am început să susţin concerte în Japonia, am descoperit muzica pe care doresc să o cânt. Cea mai veche amintire legată de muzică o am de când mergeam la mare in vacanţă cu părinţii, la vârsta de 4-5 ani. Ţin minte că seara la cină eram atras de muzică si plecam de lângă ei ca să ajung lângă scena unde cânta în fiecare seară trupa Compact. Eram fascinat de ceea ce auzeam”, spune Andrei Cavassi.

    Născut în 1982 în Bucureşti, tânărul reprezintă a treia generaţie de artişti din familia sa. El şi-a urmat chemarea artistică moştenită studiind la Universitatea Naţională de Muzică din Capitală, urmată pe rând de Luxemburg, Zürich şi Hamburg. După terminarea studiilor, a cântat în Orchestra Filarmonică George Enescu şi în Orchestra Naţională Radio, concertând în toată lumea, de la Teatrul Colon din Buenos Aires la Berliner Philharmonie din Berlin şi Blue Note, în Tokyo. Andrei crede că, dacă ar fi rămas în România, probabil ar fi fost angajat într-o orchestră de stat şi ar fi aşteptat necontenit pensia, statu-quo-ul nereuşind decât să îi limiteze adevăratul potenţial, fapt ce l-a determinat să îşi găsească un loc unde să se poată simţi fericit şi împlinit.

    Recent, artistul a cântat în cadrul ansamblului de Tango din Tokyo, unde a fost nevoit să îşi adapteze interpretarea în aşa fel încât să păstreze sunetul original al compoziţiei şi, în acelaşi timp, să îşi pună amprenta personală asupra pieselor. Deşi proiectul a reprezentat o provocare fără precedent în cariera sa, Andrei a avut ocazia de a evolua, susţinând trei audiţii „de foc” înainte de a fi acceptat. Iniţial, a trebuit să obţină aprobarea directorului agenţiei, apoi colegii din formaţie au votat dacă îl vor păstra sau nu, urmând să susţină şase luni de probă pentru a fi admis definitiv.

    „Majoritatea artiştilor japonezi au un ţel suprem, anume perfecţiunea tehnică. Experienţa de a cânta şi de a lucra zilnic cu artişti japonezi de un nivel tehnic foarte ridicat m-a schimbat fără îndoială în bine şi am avut parte de multe momente de neuitat, printre care aş enumera concursul de interpretare din Kyoto, înregistrările de la Columbia Music Japan sau concertul de la Blue Note Tokyo.”

    Andrei este de părere că, în muzică, recunoaşterea financiară nu este direct proporţională cu valoarea, întâlnind în mai mult rânduri artişti foarte talentaţi şi muncitori care trăiau de pe o lună pe alta şi artişti mediocri, dar care au reuşit să îşi speculeze calităţile, să îşi cunoască limitele şi să facă – într-un final – carieră. Astfel, un artist trebuie să aibă inventivitate, adaptabilitate, puterea de a trece rapid peste eşec, inteligenţa de a profita de moment şi capacitatea de a se analiza obiectiv, găsindu-şi locul într-o piaţă în care numărul celor care reuşesc cu adevărat este mult mai mic decât ne-am putea imagina.

    Fiind o ţară cu venituri ridicate, Japonia presupune o competiţie pe măsură şi în rândurile artiştilor, iar recompensele trec dintr-o extremă într-alta. Ca reper, Andrei oferă exemplul filarmonicii din Tokyo, unde salariul de debutant este de 12.000 de dolari pe lună, existând însă – la polul opus – artişti care cântă pentru 300 de dolari pe seară. Însă unul dintre aspectele care l-au atras  extrem de mult la Japonia constă în respectul arătat artiştilor şi dragostea faţă de muzică pe care o manifestă aproape toţi japonezii. Din zonele rurale până în metropole, aproape fiecare familie deţine un instrument, cultura muzicală fiind limpede conturată în arhipelagul nipon.

    „Este un mix incredibil de tradiţie şi futurism unde simţi în fiecare clipă o energie aparte, unde noul se întâlneşte cu vechiul. Este locul ideal pentru a dezvolta o carieră în aproape orice domeniu, însă poate deveni apăsător şi greu de suportat datorită aglomeraţiei, avalanşei de informaţii şi regulilor prezente la fiecare pas. Chiar şi japonezii care provin din alte oraşe spun că nu rezistă mai mult de câţiva ani în Tokyo fără a lua o pauză şi a ieşi din nebunia de acolo”, a adăugat Andrei Cavassi.

    Artistul crede că industria globală de muzică trece prin schimbări drastice datorită platformelor de social media. În ultimii ani, numărul cântăreţilor care s-au lansat exclusiv pe reţelele de socializare a crescut într-un ritm cât se poate de alert, o bună parte din ei semnând cu mari case de discuri şi, uneori, surclasând artiştii consacraţi.

    Un exemplu clar în acest sens este piesa „Old Town Road”, semnată de Lil Nas X ca provocare pe platforma TikTok. Melodia a devenit virală în timp record, iar popularitatea artistului a crescut la cote ameţitoare aproape peste noapte. La câteva săptămâni de la lansare, Lil Nas a semnat cu grupul Columbia Records şi piesa a ajuns pe locul 1 în Billboard Hot 100. „Acest gen de situaţii era imposibil în trecut, fără o casă de discuri în spate şi cu investiţii foarte mari în promovare nu aveai cum să ajungi în topuri şi să fii cunoscut atât de repede. Cunosc şi artişti de muzică clasică deveniţi senzaţii mondiale de la un clip lansat pe Facebook. Consider că industria muzicală de azi este un mediu foarte palpitant şi creativ şi mă bucur că trăiesc în aceste vremuri. Nu aş schimba nimic la industria muzicală, însă dacă aş avea puterea, l-aş aduce înapoi pe Freddy Mercury, sunt foarte curios ce muzică ar fi compus în zilele noastre.”

    În prezent, Andrei realizează un proiect în colaborare cu ambasada Japoniei la Bucureşti, dedicat împlinirii a 100 de ani de relaţii diplomatice între România şi Japonia, în care va realiza un concert video împreună cu o balerină japoneză, prim-solistă a baletului operei din Berlin. De asemenea, printre planurile din următorul an se numără o serie de concerte în Orientul Mijlociu, intitulate „Taking the Cello to the Next Level” („Ducând violoncelul la nivelul următor” -n.r.), unde vor fi invitaţi mai mulţi artişti din Statele Unite. Totodată, Andrei lucrează la un set de compoziţii dedicate pieţei din Orient şi plănuieşte să participe la un nou concurs, de data aceasta în Londra.

    „Mi-aş dori, odată cu ridicarea restricţiilor, să pot cânta şi în ţară, de vreme ce sunt în discuţii pentru o serie de concerte în Timişoara, Cluj, Oradea şi alte oraşe. Mai am în plan un proiect video, încă secret, însă despre care vă pot spune că va fi o producţie unică în România, fiind pregătită încă de la începutul anului”, a declarat Andrei Cavassi pentru BM.

    Un alt proiect al muzicianului constă în promovarea arhitecturii româneşti, ideea venindu-i în momentul în care a filmat un videoclip la Vila Şuţu din Constanţa, proprietate care a aparţinut până de curând familiei sale. Pe atunci, a realizat faptul că există în România o mulţime de clădiri superbe, multe abandonate în uitare, situaţie ce l-a determinat să readucă frumuseţea arhitecturii româneşti în atenţia publicului de pretutindeni. „Mereu mi-au plăcut asocierile dintre vechi şi nou… Consider că muzica mea este ingredientul perfect pentru a realiza acest proiect. Vreau ca prin muzica mea să îi fac pe oameni să viseze la o lume mai bună, o lume în care visurile se împlinesc.”

  • Care sunt de fapt motivele pentru care marile puteri ale lumii s-au angajat într-o nouă luptă pentru Arctica

    Marile puteri s-au angajat într-o nouă luptă pentru Arctica, îmboldite de deschiderea unor noi rute maritime, profitabile pentru unii, pe măsură ce calota de gheaţă se retrage.

     

    În timp ce Texasul paraliza la propriu îngheţat şi în beznă în februarie, două nave ruseşti – o cisternă de gaze naturale lichefiate şi un spărgător de gheaţă nuclear – au realizat o premieră istorică, scrie revista britanică Prospect. Cele două vapoare au reuşit să ducă până la capăt un traseu de iarnă în sectorul estic al Rutei Mării Nordului, de-a lungul litoralului siberian, de la Jiangsu din China până în portul rus Sabetta. În mod normal, gheaţa de pe mare ar face imposibilă o astfel de traversare în această perioadă a anului. De obicei, navele reuşesc să parcurgă întreaga Rută a Mării Nordului (cunoscută şi sub numele de Pasajul de Nord-Est) doar între iulie şi noiembrie; deşi traficul în aceste luni a devenit tot mai aglomerat, 62 de vase au străbătut această rută în 2020, un număr fără precedent. Au ajutat şi îmbunătăţirile în protecţia contra gheţii, adică în tehnologie, deşi cisterna rusească a avut nevoie de reparaţii capitale la sfârşitul călătoriei sale.

    Într-o lume în care 80% din mărfuri sunt încă expediate pe mare, noile opţiuni pentru traversarea continentelor sunt inevitabil o mare problemă pentru multinaţionale şi eventual pentru consumatori. Dacă transportul din Japonia până la Rotterdam, care trece în mod normal prin Canalul Suez, durează 30 de zile (sau mai mult dacă o navă blochează culoarul de trecere  după ce a pierdut controlul direcţiei, aşa cum s-a întâmplat cu un enorm vas taiwanez în martie), pe Ruta Mării Nordului călătoria poate fi de doar 18 zile. În mod similar, dacă o navă ar călători de la New York în Japonia, aceasta ar naviga de obicei prin Canalul Panama şi ar ajunge la destinaţie cel mai devreme în 25 de zile. Dar, urmând pasajul nord-vestic prin zona arctică, transportul ar face cu patru zile mai puţin. În afară de aceasta, există acum Ruta Transpolară, un drum controversat deoarece este pe deplin viabil doar atunci când gheaţa marină se retrage foarte mult. Acesta scurtează drumul de la Atlantic la Pacific direct prin centrul Oceanului Arctic, ceea ce înseamnă o economie de 1-2 zile faţă de celelalte rute arctice. Un interes special pentru el a avut China. Unul dintre spărgătoarele ei de gheaţă, Xue Long (Dragonul de zăpadă), a finalizat parcursul dificil în vara anului 2012. Pe lângă faptul că este mai rapidă, Ruta Transpolară va permite comercianţilor să evite birocraţia rusă, cheltuielile cu permisele şi asistenţa spărgătoarelor de gheaţă necesară pentru ruta Mării Nordului.

    Marile comori naturale ascunse sub gheaţa arctică sunt, în sine, genul de trofeu care a stârnit adesea rivalitate şi lupte de cucerire. Estimări recente spun că sub Oceanul Arctic aşteaptă 90 de miliarde de barili de petrol şi mii de miliarde de metri cubi de gaze naturale nedescoperite. Însă potenţialul pentru noi traversări adaugă o altă dimensiune interesului pentru regiune. De-a lungul istoriei, s-au purtat războaie sângeroase pentru porturi cu apă caldă şi traversări pe mare care oferă avantaje strategice şi comerciale. Conexiunile transcontinentale au fost adesea un punct de conflict special. În primul secol de existenţă a Canalului Suez, în numeroasele ciocniri de acolo s-au amestecat nu doar francezii şi britanicii, puterile cu pretenţii în regiune, alături de gazdele egiptene ale acestei căi de circulaţie, ci şi Japonia, Israel şi SUA.

    Acum, pe măsură ce planeta se încălzeşte, Arctica devine rapid un nou creuzet sub presiune. Cele mai evidente părţi interesate sunt cei opt membri ai Consiliului Arctic, forul interguvernamental al statelor care au teritorii în regiune. În ceea ce priveşte amploarea, Rusia predomină: este suverană peste mai mult de jumătate din toată suprafaţa arctică. De asemenea, domină la prezenţa militară vizibilă, cu arme precum racheta de croazieră hipersonică Ţirkon recent testată, o flotă impresionantă de aproape 50 de spărgătoare de gheaţă, unele cu propulsie nucleară, şi – mai ciudat – manevrele de infanterie mediatizate cu mândrie care implică transport cu câini husky şi reni. La sfârşitul lunii februarie, Rusia şi-a consolidat influenţa din spaţiu, lansând un satelit – Arktika M – pentru a monitoriza climatul şi mediul din regiune.

    Estimări recente spun că sub Oceanul Arctic aşteaptă 90 de miliarde de barili de petrol şi mii de miliarde de metri cubi de gaze naturale nedescoperite. Însă potenţialul pentru noi traversări adaugă o altă dimensiune interesului pentru regiune.

    În timpul mandatului lui Donald Trump, SUA – în Consiliu pentru că are Alaska – au dezvoltat o abordare caracteristică – spectacol şi laudă de sine. Trump părea deosebit de interesat de minerit: conştientizarea potenţialului pământurilor rare a stat probabil în spatele sugestiei sale ridicole (dar nu unice) din 2019 de a «cumpăra» Groenlanda. Cu toate acestea, el nu a fost capabil de o strategie geopolitică mai consecventă decât în altă parte.

    Totuşi, odată cu alegerea lui Joe Biden ca preşedinte, SUA au schimbat strategia şi viteza. Biden a lansat un program de instruire a armatei SUA numit „Arctic Warrior” pentru a-i dezvolta abilităţile în «războiul pe vreme rece», o iniţiativă îngheţată după Războiul Rece. În februarie, noul preşedinte a trimis patru bombardiere ale Forţelor Aeriene Americane şi 200 de soldaţi la staţia aeriană Ørland din Norvegia, la 350 de mile sud de Cercul polar. În mod normal, armata SUA monitorizează zona arctică de la o bază britanică; cea din Norvegia permite un răspuns mai rapid la orice semne de agresiune rusească.

    După mai puţin de o săptămână, Danemarca a dezvăluit că şi ea va creşte cheltuielile pentru apărare cu 250 de milioane de dolari ca răspuns la acumularea de forţă armată a Rusiei. Capacităţile sale de supraveghere vor fi îmbunătăţite de dronele din Groenlanda (unde este suverană) şi de radarul aerian sofisticat din Insulele Feroe.

    Noua rivalitate nu se limitează la membrii Consiliului. China se defineşte ca o naţiune „aproape arctică”, cu ambiţii de a transforma acele deschideri de rute din Oceanul Arctic într-un „Drum al Mătăsii Polar”. China a câştigat mai întâi un punct de pornire prin Tratatul Svalbard din 1925 care, deşi a stabilit că arhipelagul este teritoriu norvegian, a acordat altor semnatari aceleaşi drepturi de acces la acesta. Dând dovadă de o putere formidabilă de anticipare, China s-a asigurat că este unul dintre ei. O viaţă de om mai târziu, în 2003, Republica Populară a înfiinţat Staţia Râul Galben în Svalbard, iar prezenţa sa acolo a devenit astfel una fizică. Până în 2018, China a cooperat cu Islanda pentru a crea un observator comun ştiinţific şi a încercat să cumpere sau să închirieze un aeroport în Laponia, efort pe care ministerul apărării finlandez l-a blocat în cele din urmă.

    Extinderea globală a fenomenului este demonstrată de faptul că, în ianuarie anul acesta, chiar şi India a lansat un proiect de politică arctică. Delhi l-a argumentat arătând „legătura complexă dintre condiţiile din Arctica şi sistemele musonice şi himalayene”. Şi Marea Britanie şi-a arătat puterea, anunţând o prezenţă regulată a Marinei Regale acolo de la începutul lunii martie, ca parte a unei oferte internaţionale pentru asigurarea că Rusia şi China nu pot monopoliza noile rute comerciale.

    Dintre membrii Consiliului Arctic, canadianul Justin Trudeau devine aproape la fel de îngrijorat de China pe cât Biden este de expansionismul rusesc. În decembrie, premierul Canadei a împiedicat compania de stat chineză Shandong Gold Mining să cumpere o mină de aur din motive de securitate naţională. Mina este aproape atât de pasajul nord-vestic al Canadei, cât şi de instalaţiile radar de avertizare timpurie şi de sistemele de monitorizare subacvatică ale SUA şi Canadei.

    Pentru că sunt atât de multe în joc, chiar şi cartografierea Arcticii a devenit intens politizată. În 1997, de la Sankt Petersburg a fost lansată o misiune ştiinţifică internaţională de documentare a fundului mării. În ciuda intenţiei sale neutre declarate, diagramele rezultate au avut întotdeauna implicaţii geopolitice. Convenţia ONU cu privire la dreptul mării oferă statelor de coastă posibilitatea să extindă drepturile suverane sau, mai clar, să execute ocupaţii de teritorii submarine. Un lanţ montan subacvatic numit Dorsala Lomonosov a devenit o miză deosebit de contestată: Canada, Danemarca şi Rusia îl văd cu toţii ca pe o extindere a propriilor teritorii. În 2007, Rusia a plantat în mod clar un steag pe creastă, la doar două mile şi jumătate sub Polul Nord, după ce un organism specializat al ONU a respins prima sa ofertă oficială pentru drepturi suverane acolo. De atunci, Moscova a reaplicat şi atât Danemarca, cât şi Canada au făcut obiecţii. Recomandarea comisiei este în aşteptare, dar interesul Moscovei nu aşteaptă. În octombrie, două nave ruseşti au fost trimise pentru a colecta date suplimentare pentru noi hărţi de înaltă tehnologie ale crestei pentru a susţine revendicările ruse.

    Şi China – care susţine că Arctica este un spaţiu internaţional – se delectează cu cartografierea creativă. Politica sa este încadrată de o hartă centrată pe Polul Nord care descrie SUA şi China ca fiind separate mai degrabă de Arctica decât de Oceanul Pacific, o schimbare în gândirea geografică atât de îndrăzneaţă încât Beijingul nu ar fi îndrăznit să o adopte înainte ca gheaţa de la pol să înceapă să se topească.

    Cât de rău poate degenera lupta între puteri? Actorii mai sumbri ai NATO, precum Norvegia, privesc înapoi în istoria recentă la comportamentul Rusiei faţă de Georgia, Siria şi Ucraina şi se înfioară. O vizită la cavernosul cartier general militar comun din Bodø este grăitoare. Un ecran mare monitorizează constant traficul în şi în jurul zonei de frontieră nordice a ţării cu Rusia. Oslo păstrează, de asemenea, un ochi vigilent asupra unei alte «linii de front» – Marea Barents, în nordul apropiat al Norvegiei. Unii chiar se întreabă dacă ruşii ar putea «crea o nouă Crimee» în Arctica. Strategii de apărare vor spune că îşi fac griji cu privire la Svalbard, aflate la aproximativ 1.000 km de nordul Norvegiei. Poate fi imaginată cu uşurinţă folosirea unui argument privind cotele de pescuit pentru a implementa tactici de «zonă gri» şi a semăna haos. O navă de pescuit rătăcită poate ajunge să fie capturată de cealaltă parte, acţionând ca un declanşator periculos.

    Deşi mai multe naţiuni au interese în regiune, o mare strategie rusească distinctă – care combină exploatarea resurselor cu militarizarea într-un fel pe care Stalin l-ar fi recunoscut – îşi propune să profite la maximum de activele arctice ale ţării până în 2035.

    Aliaţi precum Islanda şi Marea Britanie îndeamnă NATO să adopte o poziţie similară, însă statele Alianţei ale căror interese geografice sunt mai la sud tind să vadă Arctica ca pe o distragere a atenţiei. Pentru toată fala militară şi spectacolul de forţe din regiune, un război „fierbinte” nu este cel mai mare pericol – şansele ca acesta să se producă sunt reduse. O mare parte din context este surprins de termenul rusesc „pokazuka”, tradus de obicei ca „vitrina” – spectacol pentru a speria sau a impresiona. Situaţia actuală poate fi cel mai bine descrisă ca un război (foarte) rece.

    O ameninţare mai mare decât orice conflict fizic este că, în timp ce lumea este distrasă de o luptă clasică pentru putere, fragilul ecosistem arctic va fi distrus. Acest lucru ar provoca daune colaterale tuturor – inclusiv presupuşilor «învingători».

    Forajul pentru petrol şi extragerea gazelor este, atât prin efectul direct asupra mediului local, cât şi prin contribuţia prin emisiile de carbon la haosul climatic, cea mai dăunătoare activitate posibilă pentru regiune. Profesorul Martin Siegert, codirector al Institutului Grantham pentru Schimbări Climatice al Colegiului Imperial, explică: „Deschiderea producţiei de petrol duce la catastrofe, aşa cum am văzut cu scurgerile de petrol din Rusia de anul trecut”, când 20.000 de tone de motorină s-au scurs într-un râu în Siberia şi apoi în mare.

    Şi în proiectarea iniţiativelor energetice există semne ale unei alianţe antioccidentale care face obiectul avertismentelor întunecate la conferinţele NATO: în decembrie 2019 a fost inaugurată conducta «Puterea Siberiei», un proiect de investiţii comun între Gazprom şi China National Petroleum Corporation care promite să transporte gazul rusesc pe pieţele chinezeşti printr-o reţea de 3.000 km.

    Trump părea deosebit de interesat de minerit: conştientizarea potenţialului pământurilor rare a stat probabil în spatele sugestiei sale ridicole (dar nu unice) din 2019 de a «cumpăra» Groenlanda.

    Biden a lansat un program de instruire a armatei SUA numit „Arctic Warrior” pentru a-i dezvolta abilităţile în „războiul pe vreme rece”, o iniţiativă îngheţată după Războiul Rece.

    China se defineşte ca o naţiune „aproape arctică”, cu ambiţii de a transforma acele deschideri de rute din Oceanul Arctic într-un „Drum al Mătăsii Polar”.

    Chiar şi India a lansat un proiect de politică arctică. Delhi l-a argumentat arătând „legătura complexă dintre condiţiile din Arctica şi sistemele musonice şi himalayene”.

    Însă Occidentul nu este în poziţia de a-şi demoniza rivalii pentru că aceştia pun profitul pe termen scurt înaintea costurilor pe termen lung pe care le-ar suporta planeta. Multe companii petroliere din diferite naţiuni au planuri de explorare. Printre acestea se numără multinaţionala britanico-olandeză Shell şi, până în 2018, ExxonMobil din SUA, care a colaborat cu Rosneft din Rusia înainte ca sancţiunile americane impuse Moscovei să o oblige să se retragă. Proiectele arctice ale Rosneft au continuat. În noiembrie 2020 a fost anunţat uriaşul proiect Vostok Oil, de 128 de miliarde de euro, prin care se va crea acces la cinci miliarde de tone de petrol, se vor construi două aeroporturi, vor fi dezvoltate cinci oraşe industriale şi o conductă. Portul din apropiere, Sabetta – construit între 2012 şi 2020 pentru a fi cea mai mare destinaţie de transport maritim din Arctica, precum şi parte a unui proiect major de gaze naturale lichefiate – va oferi acces uşor la Ruta Mării Nordului.

    Deşi mai multe naţiuni au interese în regiune, o mare strategie rusească distinctă – care combină exploatarea resurselor cu militarizarea într-un fel pe care Stalin l-ar fi recunoscut – îşi propune să profite la maximum de activele arctice ale ţării până în 2035. Ruşii sunt conştienţi că viitorul ţării ca exportator de gaze naturale depinde de resursele nordului extrem.

    Conferinţa Cercului Arctic găzduită la Shanghai în 2019 (cu doar o lună înainte ca NATO să găzduiască propria sa reuniune arctică) a fost o etalare fascinantă a ambiţiilor. Înainte de a intra în auditoriu, vizitatorii puteau admira modele ale celor două spargătoare de gheaţă ale Chinei alături de un urs polar din răşină. Această creatură, atât de ameninţată cu dispariţia de subţierea calotei glaciare, a fost un memento neintenţionat al direcţiei înspăimântătoare în care se îndreaptă regiunea. Însă superputerea în ascensiune continuă să vadă oportunităţi nu doar în proiectele miniere; prezenţa sa se simte în orice, de la proiecte de energie geotermală islandeze la industria canadiană a creveţilor de apă rece.

    Conectivitatea digitală este un alt mare interes – unul care este împărtăşit cu America. La nivel global, cablurile întinse pe fundul mării sunt responsabile pentru gestionarea a 99% din traficul digital. Ceea ce îşi doreşte toată lumea sunt rute digitale rapide, de mare capacitate, care să străbată oceanele lumii. Topirea gheţii din Oceanul Arctic este văzută ca o oportunitate pentru astfel de infrastructuri. În plus, mediul arctic este privit ca fiind cel mai bun pentru centrele de date deoarece temperaturile sale scăzute înseamnă că pot fi economisiţi automat bani grei la răcirea lor. Rusia are propriile sale planuri pentru ceea ce numeşte Northern Digital Stream 1. A făcut echipă cu Finlanda la un plan ambiţios pentru un cablu de comunicaţii subacvatic trans-arctic finanţat internaţional, numit Arctic Connect. Moscova explorează, de asemenea, oarecum cu precauţie, pe fondul preocupărilor legate de securitatea datelor, parteneriate cu China Telecom şi Huawei Marine.

    Toate acestea evidenţiază faptul că, deşi există pericole evidente în rivalitate, cooperarea are propriile riscuri. Investiţiile directe de la puteri precum China devin irezistibile politic – şi chiar social – datorită oportunităţilor oferite de o nouă mină sau aeroport.

    Un exemplu este turnura urâtă pe care a luat-o la începutul acestui an un proiect minier propus în Kvanefjeld, Groenlanda, pentru extracţia de uraniu şi metale rare. Întrebarea dacă Greenland Minerals – o companie australiană susţinută de holdingul chinezesc Shenghe Resoures Holding – ar trebui să primească permisiunea de a merge mai departe a dus până într-acolo încât unii miniştri ai guvernului local au primit ameninţări cu moartea. În cele din urmă, coaliţia de guvernământ din capitală, Nuuk, s-a destrămat. Soarta proiectului va fi determinată de cine câştigă alegerile din aprilie.

    Dimpotrivă, canadianul Trudeau a fost luat cu asalt după ce a impus o interdicţie de cinci ani asupra forajului în Marea Beaufort. Din punct de vedere ecologic, a fost o mutare bună, dar liderii indigeni din Nunavut şi din Teritoriile de Nord-Vest l-au condamnat pentru că a blocat potenţialul pentru locuri de muncă bune şi creştere economică. Doar pentru că omenirea în ansamblul ei se confruntă cu o criză ecologic-civilizaţională nu înseamnă că toţi locuitorii arctici se opun dezvoltării. Inuiţii au fost în fruntea celor care avertizează asupra consecinţelor schimbărilor climatice, dar sărăcia, abuzul de substanţe şi sinuciderile sunt, de asemenea, probleme urgente. Interesul extern pentru resursele locale poate oferi şansa de a concentra atenţia globală asupra nevoilor comunităţilor lor.

  • Cum a ajuns un brand de lux românesc să fie la mare căutare în Statele Unite, Japonia şi Coreea de Sud?

    Testament Collection este un business început datorită nevoii de creativitate, alimentat de dorinţa fondatorului şi CEO-ului Bogdan Vlad de a face ce ştie mai bine, şi anume de a vinde. Pasiunea pentru parfumerie a luat naştere încă din liceu, când şi-a câştigat primii bani făcând comerţ cu parfumuri. Cum a ajuns Testament Collection, un brand de lux românesc, să fie la mare căutare în Statele Unite, Japonia şi Coreea de Sud?

    Bogdan Vlad a ales o zonă de nişă pentru a aduce pe piaţă o linie total diferită de parfumuri, care intenţionează să se diferenţieze nu doar prin miros, ci şi prin performanţa şi calitatea ingredientelor folosite, explică el. Este de părere că numărul oamenilor care au început să înţeleagă importanţa mirosului a crescut constant în ultimii ani, iar cererea s-a dezvoltat pe măsură, chiar dacă nivelul calităţii rămâne în continuare în deficit. În prezent, Testament Collection are o cifră de afaceri de aproximativ 300.000 de euro, în condiţiile în care Bogdan este singurul angajat al companiei – un „one man show”, după cum spune chiar el.

    „În prezent, prin intermediul magazinului online, acoperim toate colţurile lumii, primind comenzi din SUA până în Japonia şi Coreea de Sud, în timp ce pipeline-ul de distribuţie este concentrat pe ţările UE. Diferenţa dintre noi şi competiţie stă, desigur, în ADN-ul creaţiilor şi al brandului ca întreg. Utilizăm ingrediente naturale şi obţinute în mod etic, ambalajele sunt făcute din hârtie reciclată şi capacul este realizat din lemn natural. În plus, în 2021 şi 2022 urmărim să eliminăm până la 99% din ambalajele de plastic”, spune Bogdan Vlad.

    Antreprenorul şi-a construit o bază de clienţi relativ recent, participând în 2019 la o serie de târguri internaţionale de profil din Italia, Franţa, Germania, Japonia şi Emiratele Arabe Unite, evenimente ce au contribuit la consolidarea nivelului de încredere pe care îl au oamenii vis-a-vis de brand.

    Recent, perioadele de lockdown şi restricţiile de circulaţie au condus la o scădere dramatică a operaţiunilor Testament Collection, fapt ce a determinat firma să se adapteze treptat la condiţiile impuse de pandemie, având în vedere că produsele companiei trebuie testate în mod constant. Vânzările au suferit un declin de aproape 80% în prima jumătate a anului trecut, reuşind să se redreseze uşor în S2/2020. Însă 2021 începe să ofere deja semne de îmbunătăţire. La începutul anului, Douglas – cel mai mare retailer german de parfumuri din Europa – a anunţat că va închide circa 20% din magazinele pe care le deţine de-a lungul continentului, adică aproximativ 500 de unităţi, mişcarea fiind lansată din cauza cicatricilor economice ale pandemiei, care accelerează ritmul de tranziţie către spaţiul digital. Între timp, românii cheltuie anual circa 1,5 miliarde de lei pe parfumuri, sumă ce se traduce prin cel mai important segment al pieţei de produse cosmetice şi de îngrijire ca valoare. Însă aproape jumătate din vânzările de parfumuri sunt dominate la vârf de giganţii Avon şi Oriflame. În Europa, veniturile segmentului de parfumuri sunt estimate la 14,17 miliarde de euro în 2021, conform portalului Statista.com.

    „Românii sunt mari consumatori de produse premium în general. Ne place să ne simţim bine în pielea noastră, însă oferta de produse premium pe piaţa locală nu este la fel de diversificată comparativ cu celelalte ţări unde suntem prezenţi. Ţinem la aparenţe şi ne place să fim admiraţi, aşa că ajungem să cheltuim pentru asta. Produsele de acest gen au ajuns mai târziu la noi decât în alte ţări în care operăm şi, în aceste condiţii, este normal să fim mai curioşi”, a adăugat CEO-ul Testament Collection pentru BM, care este optimist în ceea ce priveşte dezvoltarea segmentului său de activitate în continuare.

    Aproximativ 30% dintre clienţii companiei sunt români. Totuşi, spre deosebire de ţara noastră, străinii au cultura de a încuraja ideile şi businessurile mici, spune Bogdan Vlad, fapt ce nu le permite marilor companii să practice politici de monopol. Încurajarea micilor afaceri şi start-up-urilor oferă automat şansa de obţine un anumit grad de succes, mentalitatea fiind mai bine înţeleasă în ţările vestice, unde capitalismul a avut timp să se înrădăcineze în modul de gândire al oamenilor.

    Printre principalele probleme cu care se confruntă un brand de parfumuri de nişă se numără lărgirea pipeline-ului de producţie şi faptul că oamenii cu venituri mici şi medii tind să înţeleagă mai greu politicile de preţ, la care se adaugă procesele de producţie, ingredientele şi ambalajele. Procedurile de creare ale unui parfum, în condiţiile în care sunt respectate normele şi regulile prezente la nivelul pieţei, implică în primul rând alegerea parfumierului şi producătorului de materie primă.

    Apoi, sunt abordate conceptul de design şi preformularea ADN-ului, sau a «sucului iniţial», cum este descris în industrie, urmate de validare, testele de stabilitate/performanţă, sampling şi evaluări. Ulterior, se ajunge la asamblare şi împachetare, fiind tratate într-un final zonele de hype, marketing şi alte iniţiative care stimulează interesul în produse.

    Cum a ajuns Bogdan Vlad în acest domeniu? El şi-a început parcursul de antreprenor în urmă cu un deceniu, pe când avea 24 de ani, migrând de la site-uri de vânzări colective la resurse umane, marketing pentru companii producătoare de cosmetice de lux şi traininguri concentrate pe vânzări. „Am ajuns să fac ceea ce iubesc şi să aduc împreună toată experienţa acumulată într-un proiect care mă defineşte în totalitate. Anii de carieră au fost ca un montagne russe şi simt cumva că povestea mea abia acum începe.”

  • Cutremur de 7,0 grade, produs în nord-estul Japoniei

    Un cutremur cu magnitudinea de 7,0 grade a avut loc sâmbătă seară în nord-estul Japoniei, anunţă Institutul american de geofizică (USGS).

    Cutremurul s-a produs la ora 23.07 (16.07, ora României), în zona Namie, în nord-estul Japoniei, la adâncimea de 54 de kilometri.

    Seismul a fost simţit puternic în oraşul Tokyo, anunţă agenţia de presă Kyodo.

    Autorităţile japoneze au anunţat că nu există riscul producerii vreunui val tsunami semnificativ.

  • Sinuciderile din Japonia cresc cu 16% în al doilea val al pandemiei

    Rata sinuciderilor din Japonia a crescut în cel de-al doilea val de pandemie, în special în rândul femeilor şi copiilor. 

    Rata sinuciderilor din iulie-octombrie a crescut cu 16% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea din Hong Kong şi de la Tokyo Metropolitan Institute of Gerontology.

    „Spre deosebire de circumstanţele economice normale, această pandemie afectează în mod disproporţionat sănătatea psihologică a copiilor, adolescenţilor şi femeilor (în special gospodinelor)”, au scris autorii studiului publicat vineri în revista Nature Human Behavior, scrie Reuters.

    Studiul a constatat că sinuciderile au legătură cu subvenţiile guvernamentale, reducerea programului de lucru şi închiderea şcolilor.

    Rata de sinucidere a crescut în special în rândul femeilor, deoarece pandemia prelungită dăunează industriilor în care predomină femeile şi creşte povara asupra mamelor care lucrează. Şi violenţa domestică a crescut.

    Studiul, bazat pe datele Ministerului Sănătăţii din noiembrie 2016 până în octombrie 2020, a constatat că rata sinuciderilor în rândul copiilor a crescut mult în al doilea val, corespunzător perioadei de după închiderea şcolilor.

    Premierul Japoniei, Yoshihide Suga, a extins, după Tokyo şi trei prefecturi învecinate, starea de urgenţă din cauza pandemiei şi la alte regiuni din ţară, după creşterea numărului de cazuri. Starea de urgenţă a fost extinsă în alte şapte prefecturi, inclusiv Kyoto, Osaka şi Fukuoka.