Tag: Investitie

  • Cea mai mare investiţie din industria românească în ultimii 30 de ani: Prime Batteries Technology din Cernica investeşte 1 miliard de euro

    Investiţia va fi în creşterea capacităţii la 8 GWh/an, după ce conglomeratul european EIT a intrat în acţionariat.

    Conglomeratul european EIT InnoEnergy, din care fac parte bănci şi companii din Europa precum ING, Volkswagen sau Siemens, a cumpărat o parte din acţiunile producătorului român de baterii Prime Batteries Technology şi a anunţat o investiţie de peste un miliard de euro în producţia de baterii şi sisteme de stocare. Capacitatea anuală de producţie va ajunge la 8 GWh, de la 0,2Wh, cât are în prezent. Prima parte a investiţiei, care înseamnă circa 200 de mil. de euro în 2 GWh producţie anuală, va fi la Cernica, unde Prime Batteries deja are o facilitate de producţie de baterii. Până în 2026 investiţia totală a companiei va fi de peste 1 miliard de euro, potrivit reprezentanţilor companiei.

    „Finanţarea va veni de la fonduri de investiţii specializate în energie rege­ne­rabilă în proporţie 30-35%, iar diferenţa o vom acoperi din credite. Am depus şi către Ministerul Energiei un memorandum şi aşteptăm cât mai repede posibil un răspuns. Sunt mai multe măsuri pe care le aşteptăm”, a spus Adrian Polec, acţionar Prime Batteries Technology. Materia primă pentru fabrica de la Cernica, pentru care reprezentanţii companiei spun că au autorizaţia de construire, ar urma să fie adusă din China. Principalele materiale sunt litiu, nichel, cupru şi aluminiu. Ca pieţe de desfacere, reprezentanţii Prime au spus că vizează trei axe: zona de automotive, aplicaţii industriale şi stocarea din producţia de energie regenerabilă.

    Anunţul privind intrarea grupului european EIT InnoEnergy în acţionariatul Prime Batteries Technology din Ilfov a fost făcut joi, la Bruxelles. La eveniment au participat comisarul european pe transporturi Adina Vâlean, ministrul economiei Florin Spătaru, online, şi europarlamentari români.

    „Europa Centrală şi de Est devine un actor important în tranziţia energetică şi producţia de baterii şi ne bucurăm să vedem că o companie românească se dezvoltă”, a spus Adina Vălean.

    „Am asigurat deja majoritatea comenzilor pentru 2023 şi 2024. Datorită cererii în creştere, trebuie să ne creştem capacitatea de producţie. Ambiţia noastră este să creştem producţia noastră anuală la 2 GWh până în 2024 şi la 8 GWh până în 2026. Vom face acest lucru prin dezvoltarea în continuare a fabricii noastre inteligente care, în acelaşi timp, ne permite să producem baterii la un cost semnificativ mai mic”, a spus Vicenţiu Ciobanu, director executiv şi acţionar la Prime Batteries Technology.

    În acest moment, Prime Batteries are o capacitate de producţie de baterii litiu-ion în România de circa 0,2 GWh anual.

    Detaliile tranzacţiei încă nu au fost prezentate, în speţă ce procent din Prime Batteries va deţine EIT InnoEnergy şi cât plăteşte pentru participaţie. Datele vor fi făcute publice anul viitor.

    Potrivit datelor agregate de platforma Confidas, Prime Batteries Technology este deţinută în proporţie de 19,5% de Vicenţiu Ciobanu, de Adrian Polec (70,5%) şi în proporţie de 10% de o companie olandeză din domeniul bateriilor.

    Prime Batteries a avut în 2021 afaceri de circa 8 milioane de euro, cu un profit de aproape 1 milion de euro şi 35 de angajaţi.

    Conglomeratul ETI InnoEnergy, co-fondat în 2008 de Uniunea Europeană, este format din mai multe bănci, companii, universităţi.

    „EIT InnoEnergy sprijină inovaţiile într-o serie de domenii. Acestea includ stocarea energiei, transportul şi mobilitatea, sursele regenerabile şi clădirile şi oraşele durabile – valorificând ecosistemul său de încredere de peste 1200 de parteneri şi 29 de acţionari. Cele peste 180 de companii din portofoliu sunt pe cale generează 72,8 miliarde euro în venituri şi economisesc 1,1 gigatone de dioxid de carbon, anual, până în 2030”, transmit reprezentanţii entităţii.

  • Investiţie de peste 112 mil. lei pentru reconstrucţia pieţei Cetate din Oradea

    Primăria Oradea a lansat pe SICAP (Sistem informatic colaborativ pentru mediu performant de desfăşurare al achiziţiilor publice) achiziţia lucrărilor pentru reconstrucţia pieţei Cetate, investiţie de aproximativ 112,5 mil. lei (22,8 mil. euro), TVA inclus. Ofertele pot fi depuse până în data de 5 decembrie 2022, potrivit unui comunicat de presă al primăriei Oradea.

    Proiectul se va realiza în două etape. Etapa 1 cuprinde amenajarea şi reconstruirea halei C1, care a ars în incendiul din 2020, având o suprafaţă de 1.770 de metri pătraţi. Totodată, în această etapă se vor amenaja 50 de locuri de parcare stradale.

    În etapa a doua, se va realiza o construcţie nouă, care va cuprinde o parcare subterană de 161 de locuri, sector de legume-fructe cu 504 mese, sector alimentaţie publică, sector produse alimentare cu 34 de spaţii comerciale, sector produse nealimentare cu 152 de module comerciale de 6 metri pătraţi, două săli de instruire pentru antreprenori în domeniul comercial agricol şi birouri pentru persoanele din administraţie, alei pietonale, spaţii verzi şi drumuri de acces.  

     

     

     

  • FAN Courier investeşte peste 10 de milioane de euro în extinderea reţelei de lockere la nivel national şi estimează că aceasta va atinge 1.000 de unităţi în prima jumătate a anului viitor

    FAN Courier, liderul pieţei de curierat din România, investeşte peste 10 milioane de euro pentru a dezvolta la nivel naţional reţeaua de lockere prin intermediul cărora clientul final nu va mai depinde de programul zilnic al curierului.

    Oficialii companiei spun că primele 220 de lockere au fost deja instalate în mai multe oraşe din ţară, urmând ca până la finalul anului reţeaua să se dubleze.

    Planul de extindere prevede ca la jumătatea anului viitor să fie instalate în ţară 1.000 de unităţi.

    ”Ne dorim ca, până la finalul anului, să instalăm 400 de lockere FANbox în ţară, iar până în vara anului 2023, reţeaua să beneficieze de cel puţin 1.000 de unităţi. Investiţia totală pentru această etapă (primele 1.000 de lockere) este de peste 10 milioane de euro şi cuprinde achiziţia lockerelor, sistemelor de monitorizare, dezvoltarea de noi softuri şi aplicaţii şi toate echipamentele adiţionale”, spune Adrian Mihai, CEO şi cofondator FAN Courier.

    Primele lockere FANbox au fost instalate în Bucureşti şi judeţul Ilfov, Constanţa, Mangalia, Eforie Nord, Năvodari, Cluj-Napoca, Braşov, Arad şi Timişoara iar în săptămânile viitoare, urmează Sibiu, Piteşti şi Iaşi.

    Lockerele FANbox îndeplinesc două funcţii concomitent, respectiv pe cea de drop-off – clienţii care doresc să expedieze un colet, dar nu au timp să aştepte curierul, pot depune expediţia într-un locker, de unde va fi preluat de curier şi predat la o adresă sau într-un alt locker FANbox şi cea de pick-up – clienţii care fac cumpărături online pot alege să ridice comanda de la FANbox, după ce selectează lockerul dintr-o listă sau de pe o hartă care apare pe website-ul magazinului online.

    ”Sistemul de lockere FANbox este o soluţie ce oferă posibilitatea de a trimite expediţii şi în afara programului de lucru al angajaţilor şi de a ridica trimiterile independent de programul de lucru al curierului”, explică Adrian Mihai.

    Potrivit acestuia, lockerele FANbox se vor regăsi în toate oraşele reşedinţă de judeţ, precum şi în oraşe mai mici şi în mediul rural, adică în toate locurile de interes pentru clienţi. Intenţia FAN Courier este ca, în câţiva ani, să facă serviciul disponibil pentru toţi locuitorii ţării.

     

  • Dezvoltatorul local de jocuri video Amber ajunge la o evaluare de 190 mil. dolari după ce a atras o investiţie de 20 mil. dolari din partea Emona Capital, firmă de investiţii din Londra. Fondurile merg în dezvoltarea infrastructurii şi extinderea businessului la nivel global

    Amber Studio, dezvoltator român de jocuri video, anunţă că un fond consiliat de Emona Capital LLP („Emona Capital” sau „Emona”), o firmă de investiţii din Londra, a decis să investească până la 20 de milioane de dolari în companie, la o evaluare post-investiţie de 190 de milioane de dolari în vederea accelerării dezvoltării globale a businessului prin realizarea de tranzacţii de tip M&A.

    O parte din fonduri vor fi, de asemenea, investite în infrastructura internă a Amber pentru a susţine expansiunea organică rapidă.

    În urma tranzacţiei, Dominik Dolenec, Managing Partner al Emona Capital, va deveni membru al Consiliului de Administraţie al Amber.

    „Emona Capital are o experienţă confirmată pe pieţele emergente, care se potriveşte viziunii noastre cu privire la expansiune şi suntem încrezători că va contribui la realizarea planurilor în această direcţie”, spune Jaime Giné, CEO Amber.

    Înfiinţată în 2013 în Bucureşti, Amber este o agenţie creativă structurată ca o reţea de studiouri cu specializări diferite, oferind o gamă largă de soluţii de dezvoltare de jocuri video, inclusiv livrarea de produse complete, co-dezvoltare, conversie de platforme, operaţiuni live şi servicii-suport. Compania are aproximativ 1.200 de angajaţi care lucrează în birourile din Bucureşti, Botoşani, Guadalajara, Montreal, Kiev, Varşovia, San Francisco şi Los Angeles.

    „Credem că viitorul industriei jocurilor video este unul de succes şi că Amber se află într-o poziţie unică pentru a beneficia de tendinţele la scară largă ale pieţei, datorită portofoliului solid de clienţi, amplorii şi profunzimii capabilităţilor sale, precum şi datorită culturii remarcabile din cadrul Companiei,” a adăugat Dominik Dolenec, Managing Partner al Emona Capital.

    Investiţia de la Emona Capital, împreună cu profiturile proprii ale Amber, va finanţa fuziunile, achiziţiile şi preluările de studiouri din întreaga lume, care vor completa reţeaua existentă de studiouri a Amber şi vor asigura prezenţa acesteia pe pieţele emergente cu potenţial ridicat de creştere. În plus, pe lângă expansiunea companiei în noi arii geografice, Amber vizează extinderea gamei de servicii oferite şi introducerea de noi specializări în genurile de jocuri.

    „Acesta este începutul unui nou capitol din istoria Amber, unul în care ne vom extinde reţeaua de studiouri pentru a acoperi toate genurile şi platformele, consolidând în acelaşi timp capabilităţile studioului nostru la nivel de servicii. La această scară mai largă, vom putea realiza implementarea viziunii noastre de a îmbunătăţi ecosistemele de dezvoltare a jocurilor din întreaga lume prin investiţii în comunitate şi inovare.”, spune Mihai Pohonţu, preşedintele Amber.

    În ultimii cinci ani, veniturile Amber au înregistrat o rată de creştere anuală compusă de peste 50%. În 2021, compania a înregistrat o cifră de afaceri record de 30 de milioane de dolari, o creştere cu 56% faţă de anul precedent. Aproximativ 70% din venituri au fost generate de proiectele de dezvoltare de jocuri, în timp ce restul au reprezentat venituri provenite din servicii de asistenţă pentru dezvoltare, inclusiv asigurarea calităţii, servicii suport pentru clienţi şi localizare. Compania colaborează cu branduri globale, precum Amazon, Disney, NBC Universal, Paradox Interactive, Rovio, That Game Company, N3twork şi altele.

    Tranzacţia a fost facilitată de firmele de avocatură Filip & Company, care a asistat Amber, respectiv Wolf Theiss România, Goodwin Procter LLP şi Haynes Boone LLP, care au asistat Emona Capital.

     

  • (P) Investeşte în 5,000+ acţiuni cu deţinere şi ETF-uri prin CAPEX.com

    Compania oferă acum clienţilor săi acces la principalele burse de valori din lume prin noul produs CAPEX Invest.

    CAPEX.com, broker global multi-licenţiat cu sucursală înregistrată la Autoritatea de Supraveghere Financiară din România (ASF), şi-a extins gama de produse oferite clienţilor săi din întreaga lume.

    Prin CAPEX Invest, investitorii pot alege din peste 5,000 de acţiuni şi ETF-uri listate la 10 dintre cele mai mari burse de valori din SUA, Marea Britanie, Germania, Franta, Spania, Italia, Olanda sau Belgia.

    CAPEX Invest vine cu o promoţie de lansare disponibilă inclusiv clienţilor din România:  o acţiune gratuită, la alegere, dintr-o listă de companii cunoscute precum Dell, Cisco, Pfizer, Intel, sau HP.

    În funcţie de tipul de cont ales, tranzactiile efectuate pot avea un comision de 0%. Clienţii pot accesa întreaga ofertă de acţiuni cu deţinere şi ETF-uri dintr-un singur cont de investiţii.

    Octavian Pătraşcu, antreprenor român şi fondator al CAPEX.com, declară: “În ultimii doi ani, obiectivul nostru principal a fost acela de a dezvolta o aplicaţie care să se potrivească nevoilor financiare ale investitorului de retail modern. Lansarea CAPEX Invest este cel mai recent pas în acestă direcţie. Suntem pe deplin conştienţi de faptul că investiţiile în acţiuni reprezintă angajamente financiare semnificative, tocmai de aceea oferim investitorilor noştri cele mai bune oportunităţi de diversificare a portofoliilor de investiţii.” 

    Directorul sucursalei CAPEX.com România, Horia Păcurar afirmă că “Pe măsură ce un număr tot mai mare de oameni realizează care sunt beneficiile implicării active în pieţele financiare, se conturează şi nevoia unei aplicaţii uşor de utilizat, cu soluţii eficiente de tranzacţionare. CAPEX.com oferă oportunităţi de investiţii în peste 7000 mii de active disponibile în CAPEX WebTrader.”

    “Noua ofertă pentru acţiuni va atrage interesul atât al clienţilor noi, cât şi al celor existenţi, permiţându-ne să creştem şi să ne consolidăm poziţia pe piaţă la nivel global”, a adăugat Horia Păcurar.

    Acţiunile cu deţinere completează o gamă deja extinsă de CFD-uri cu suport pe principalele clase de active: acţiuni, indici, fonduri, mărfuri, metale, bonduri, criptomonede sau perechi valutare.

    Vizitaţi www.capex.com şi urmăriţi conturile de Facebook, Instagram, Twitter şi LinkedIn pentru mai multe detalii şi informaţii.

    __________________________________________________________________________

    CAPEX.com este un brand fintech operat de Key Way Investments Ltd., companie autorizată şi reglementată la nivel european de Cyprus Securities and Exchange Commission (licenţa nr. 292/16), având sucursala din România înregistrată la Autoritatea de Supraveghere Financiară din România (ASF).  Infrastructura tehnologică şi condiţiile de tranzacţionare transparente au propulsat CAPEX.com în topul celor mai respectaţi brokeri de pe scena internaţională.

     

  • PepsiCo investeşte 100 de milioane de dolari în fabrica Star Foods din Popeşti-Leordeni

    PepsiCo, unul dintre cei mai importanţi jucători din industria de produse alimentare şi băuturi răcoritoare, anunţă o investiţie în valoare de 100 de milioane de dolari în trei linii de producţie operaţionale şi un nou depozit automat, capabilităţi de automatizare şi un nou masterplan în fabrica din Popeşti-Leordeni. Investiţia urmează să fie finalizată până în 2024, având ca rezultat dublarea capacităţii de producţie.

    „Fiind un centru de producţie şi distribuţie pentru pieţele din Europa Centrală şi de Est, România reprezintă o piaţă esenţială în Europa”, susţine Silviu Popovici, CEO, PepsiCo pentru Europa, într-un comunicat.

    Aceste noi investiţii vin după finalizarea de anul trecut a planului de dezvoltare pe 5 ani, implementat în fabrica de băuturi răcoritoare Dragomireşti, în valoare totală de 40 milioane de dolari, constând în îmbunătăţirea liniilor de producţie şi un depozit complet automatizat, cu o valoare de 15 milioane de dolari, pe o suprafaţă totală de 15.000 metri pătraţi şi cu o capacitate de producţie de 550.000 de tone de produse finite pe an. În ultimii 10 ani, PepsiCo a investit direct 320 de milioane de dolari în România, consolidând astfel rolul companiei de hub de producţie şi distribuţie regional.

  • Libris anunţă o investiţie de 300.000 de euro în panouri fotovoltaice, în urma căreia devine independentă energetic

    Cu o suprafaţa de 5.000 mp şi cu o capacitate de stocare de peste 1 milion de cărţi, Libris deţine la Braşov cel mai mare depozit de carte din România dedicat unei librarii online. Compania anunţă printr-un comunicat de presă transformarea depozitului în „depozit verde”, prin implementarea a 835 de panouri fotovoltaice dispuse pe o suprafaţă de 4.000 mp, estimând o producţie anuală de 330.000 Kwh. Astfel, peste 95% din nevoia anuală de consum va fi asigurată prin sistemul propriu de producţie a energiei.

    Investiţia totală făcutî de Libris în sistemul fotovoltaic s-a ridicat la 300.000 euro, proiectului fiind implementat în această vară.

    Iniţiativa vine în urma altor măsuri, cum ar fi colectarea selectivă, modificarea ambalajelor, renunţarea la banda adezivă şi implementarea livrării coletelor la lockere şi puncte de colectare Libris.

    Partenerul Libris în execuţia sistemului fotovoltaic a fost Promelek, furnizor cu experienţa de peste 25 de ani în domeniul instalaţiilor şi echipamentelor electrice şi pioneri în implementarea tehnologiei smart în România.
     

  • Dragos Damian, Terapia Cluj: In timp ce “rasistul” Viktor Orban era infierat pentru declaratiile facute, mongoloizii si caucazienii vor fi parteneri la o investitie de 7,5 miliarde Euro in Ungaria, langa Debrecen

    “Unless a country has its own capabilities in strategically important areas, it will have to rely on “the goodwill and helpfulness of others” – Peter Szijarto, ministrul ungar de externe

    Este o opinie de politica economica, nu de politica – insa nu poti sa te abtii sa pui in contrast pierderea de vreme din dezbaterea politica si reusitele din politica economica.

    Chinezii de la CATL au anuntat o investitie mamut, de 7,5 miliarde Euro intr-o fabrica de baterii electrice la Debrecen, la circa 75 de km de Oradea. Este greu de inteles cum reusesc ungurii sa atraga astfel de investitii, in fond au aceleasi probleme economice pe care le avem si noi si o depopulare similara pe fondul migratiei populatiei.

    Dar daca urmarim atent cateva detalii din masurile lor poate ca si  Romania va atrage ceva similar, de altfel se vorbea de Varta sau de un mare producator automotive in parcurile industriale de langa Cluj.

    Iata schema de facilitati  pentru investitii din Ungaria, un mix de ajutor de stat + facilitati fiscale.

     

    Romania are doua scheme de ajutor cu finantare importanta, prima din HG 807 este 2014, a Ministerului Finantelor, in care pragul de investitie este foarte jos si nu exista prioritati sau chiar exclusivitati sectoriale, asadar oricine il poate solicita. A doua schema – de care am aflat de curand, nu stiu de ce mai dau bani la consultanti daca nu imi atrag atentia – reglementata prin HG 959, a fost aprobata saptamana trecuta (apropos, felicitari!, chiar e un pas inainte sa intelegem ca avem nevoie sa fabricam in Romania), derulata prin Ministerul Economiei, este pentru investitii mari – ghidul se afla in dezbatere publica.

    Ideal era sa avem o singura schema, in care sa dam toti banii pentru investitiile mari destinate productiei din sectoare economice strategice.

    Asta par a avea ungurii in plus fata de noi, 1) o strategie industriala bine conturata (automotive, industria sanatatii) si 2) un talent pentru a atrage investitii noi. Prin contrast, daca va uitati la marii solicitanti de ajutor de stat, peste 500 milioane lei in total, acestia sunt investitori care deja au fabrici in Romania – atentie insa, ar trebui sa fim atenti in primul rand la nevoile acestora.

    Si mai par a avea un lucru, o diplomatie economica extrem de “agresiva”, care pare a lucra intr-adevar in interesul national – vezi si declaratia de mai sus a ministrului de externe. Iar INTERESUL NATIONAL, in lumea globalizata de astazi si cel putin in aceasta zona, nu inseamna doar companii nationale puternice ci si investitori straini care sa aduca valoare adaugata. Si este usor de ghicit care sunt investitorii pregatiti de hub-uri in Europa de Est, sunt cei non-EU, Statele Unite, Marea Britanie, Coreea de Sud, China, India, Turcia, probabil ca si Japonia. Sa renuntam la retorica “ne nu vindem tara”, e cam tarziu, 40% din terenurile agricole din Romania apartin investitorilor straini (date din 2017…).

    Asadar, ca tot este astazi Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, bravo Ungaria! pentru investitia atrasa.

    Astept ca si Romania sa atraga o investitie de care sa se vorbeasca.

     

     

     

     

     

  • Surpriză, revin investiţiile mari în România: Gigantul german Daimler a cerut un ajutor de stat pentru o investiţie de 675 milioane lei, adică 138 milioane de euro în România

    Daimler, grupul german care deţine compania Star Assembly din Sebeş, al treilea mare exportator din România, cere un ajutor de stat de 185 mil. lei pentru o investiţie totală de 675 mil. lei, anunţă Ministerul Finanţelor într-un document publicat pe site.

    Ministerul nu precizează în ce constă investiţia nemţilor şi nici locurile de muncă ce vor fi create prin acest proiect, dar arată că solicitarea grupului german intră în categoria „cereri ce se încadrează în bugetul sesiunii şi intră în analiză”.

    Sunt doar patru proiecte dintr-un total de 193 depuse care intră în analiză, potrivit datelor de pe site. Alături de Daimler intră în analiză şi investiţiile companiilor Paper Invest SA, Knauf Insulation şi Interpork plus, fiecare dintre ele de cel puţin 100 mil. euro.

    Star Assembly a devenit în ultimul deceniu una dintre cele mai mari firme din România, după o investiţie de peste 300 mil. euro realizată de gigantul german într-o fabrică de la zero în localitatea Sebeş din judeţul Alba.

    Rapid, producţia de cutii de viteze a grupului în România s-a dus la o cifră de afaceri anuală de peste 7 mld. lei (1,5 mld. euro) şi a urcat în top trei cei mai mari exportatori din economie după Automobile Dacia şi Ford.

    Podiumul exporturilor a fost ocupat în ultimii ani exclusiv de companii din industria auto.

     

  • Primăria Capitalei continuă exproprierile pentru realizarea Prelungirii Ghencea

    Primăria Bucureşti anunţă marţi că se vor continua procedurile de expropriere pentru realizarea obiectivului de investiţii Prelungirea Ghencea.

    „Am alocat zilele acestea încă 23 de milioane lei, dintre care 13 milioane lei din creditul BRD şi 10 milioane lei din bugetul local, pentru exproprierile pe tronsonul cuprins între str. Valea Oltului şi str. Mărăcineni. Banii vor fi consemnaţi în conturile cu afectaţiune specială, iar după expirarea termenului legal de 45 de zile voi emite dispoziţia privind decizia de expropriere”, a spus primarul general Nicuşor Dan.

    În ceea ce priveşte exproprierile pe tronsonul str. Râul Doamnei – str. Valea Oltului, Dan a spus că banii au fost consemnaţi la sfârşitul lunii iunie.

    „Este vorba despre 31,5 milioane lei, dintre care 22 milioane lei din creditul BRD şi 9,5 milioane lei din bugetul local. Pe acest tronson, demolările vor începe în luna august, când expiră cele 45 de zile pentru confirmarea primirii notificărilor”, a mai spus Nicuşor Dan.