Când uşile birourilor s-au închis, le-am deschis pe cele ale sufrageriilor. La început a fost greu, DAR timpul a arătat că se poate. IAR, în vreme ce unii descopereau că tastatul şi vorbitul la telefon de acasă nu sunt aşa rele cum credeau, alţii au mers mai departe (la propriu) şi au căutat metode de a evada din rutina de acasă, fără a consuma totuşi zilele limitate de concediu. Aşa că au găsit o breşă şi, fără să ştie, au dat naştere unui nou concept în piaţa muncii: workation.
Termenul reprezintă o combinaţie între muncă şi concediu de odihnă, care să le împace pe amândouă. Business Magazin a stat de vorbă cu unii dintre cei care au pus umărul la formarea acestei tendinţe şi a aflat ce i-a făcut să se înhame la o astfel de experienţă, care sunt avantajele şi dezavantajele, cum arată o zi din viaţa lor şi ce locuri noi mai au pe listă.
În iulie 2021, Alina Stoian, managing partner al agenţiei de publicitate, comunicare şi branding JustAd, era deja de mai bine de o lună şi jumătate în Grecia, în oraşul Olympiada din Halkidiki, la circa 90 de kilometri de Salonic, îndeplinindu-şi un vis de ani întregi.
„De mai bine de zece ani, îmi doream să lucrez de pe o plajă însorită, dintr-un loc unde să fie cald cât mai mult timp. Este relaxant, pentru mine este un spaţiu creativ, iar în ceea ce fac eu creaţia este destul de importantă, aşa că faptul că am un plus de creativitate lucrând remote de pe plaja din Grecia este ceea ce trebuie pentru mine”, povestea Alina la emisiunea online de business ZF Live.
Legătura cu biroul fizic o rupsese încă din 2018, când a făcut o descentralizare a forţei de muncă şi a început să lucreze de la terasă, din parc, de oriunde, aşa că tranziţia către Grecia pentru ea nu a fost foarte abruptă.
„Sunt aici cu o colegă care se ocupă de strategie pe HR şi, la fel ca mine, şi ea lucrează foarte bine remote. Nu mă duc să mănânc la terase, ci vreau să trăiesc ca şi cum aş locui aici. Bugetul alocat pentru peste 40 de zile de când stau aici nu mi-ar fi ajuns pentru o săptămână la Mamaia.”
Alina Stoian spunea că a ales un loc unde turiştii nu sunt foarte numeroşi şi că nu ar putea lucra remote din insule foarte populate precum Thassos, Zakynthos sau Skiathos. Preferă rutina locală grecească, nederanjată de puzderia de turişti.
Alina Stoian, managing partner JustAd: „Nu mă duc să mănânc la terase, ci vreau să trăiesc ca şi cum aş locui aici. Bugetul alocat pentru peste 40 de zile de când stau aici nu mi-ar fi ajuns pentru o săptămână la Mamaia.“
Pentru Andrei Creţu, fondatorul reţelei de spaţii de co-working Pluria, lucratul remote a însemnat o mutare pentru un an sau doi – cine ştie? – în Spania, undeva nu departe de Madrid, într-o zonă liniştită, cu oameni prietenoşi şi vreme asemenea.
„M-am mutat aici în august. A fost o decizie venită şi din oportunitatea de business – ştiam că vrem să lansăm Pluria într-o ţară din vest. A contat şi aspectul personal, pentru că ne place foarte mult Spania. În plus, eu am făcut şi un MBA aici şi ştiu spaniolă”, a povestit, într-un interviu desfăşurat online, Andrei Creţu.
Singurul lucru care ar putea să-l ţină în loc este faptul că cei doi copii ai săi tocmai au început grădiniţa, respectiv şcoala în Spania, aşa că nevoia lor de a se acomoda ar putea să influenţeze flexibilitatea mutării. Altfel, spune antreprenorul, şi-ar schimba locul de unde să muncească remote chiar şi pe perioade mai scurte de timp.
Acum, casa şi biroul lui sunt undeva lângă Madrid, combinând apropierea de centrul de business şi de cultură al capitalei spaniole cu liniştea unei zone mai puţin populate şi mai apropiate de natură.
„Muncesc hibrid – în unele zile lucrez de acasă, în altele de la birou, folosindu-mă de cele o sută de spaţii de co-working din reţeaua Pluria din Spania. Ce este diferit faţă de Bucureşti este că aici mă simt în fiecare zi un pic ca un turist, sunt ca în vacanţă câteva ore pe zi. E mult mai relaxant”, spune fondatorul Pluria.
Pluria este, practic, ca un Uber al spaţiilor de coworking, iar principiul de funcţionare este similar cu cel al 7card, platforma de acces la săli de fitness pe care tot Andrei Creţu a fondat-o în 2011, împreună cu Iulian Cîrciumaru. Businessul 7card a fost vândut către compania franceză Sodexo, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa emitenţilor de tichete valorice.
Platforma Pluria funcţionează doar în sistem B2B (business to business), adresându-se aşadar doar companiilor, care, la rândul lor, pun la dispoziţie serviciile propriilor angajaţi. Reţeaua de parteneri numără spaţii din Bucureşti şi din oraşele mari din ţară, dar şi din state precum Spania, Portugalia, Columbia. În total, peste 50 de oraşe din întreaga lume fac parte din reţea, care poate fi accesată din aplicaţiile disponibile în Google Play şi AppStore.
După câteva luni de lucrat din Spania, Andrei Creţu a realizat că nu s-au schimbat doar peisajul şi limba pe care o aude zi de zi, ci a ajuns la concluzia că aspecte aparent nesemnificative din viaţa de zi cu zi în Bucureşti duceau la acumularea unor frustrări de care înainte nu era conştient întru totul.
„Mici lucruri din rutina zilnică din România, cumulate, ne făceau mai stresaţi. Nervii din trafic de pildă. Remote working a deschis însă oportunitatea să experimentăm şi să înţelegem mai bine nişte locuri pe care ajungem să le cunoaştem mai profund, stând acolo pentru un timp mai îndelungat. Aici, merg mult pe jos, asta e activitatea mea preferată. În plus, sunt un mare fan al artei moderne, îmi place să mă duc la muzee, iar în Spania ai ce vedea, sunt multe evenimente culturale.”
Andrei spune că este conştient că nu ne vom mai întoarce niciodată la modul de lucru de dinaintea pandemiei. S-au reconfigurat relaţiile de muncă şi de prietenie atât de mult încât o revenire la ce era cândva este imposibilă. Aşa că se adaptează la realitatea de azi şi şi-a trasat deja câteva planuri pentru mai târziu.
„După Spania, voi merge des în America Latină, începând cu Columbia, unde de asemenea am lansat Pluria. Cu siguranţă voi avea episoade de o săptămână-două de lucrat de acolo.”
El este unul dintre acei manageri care au înţeles că munca s-a deconectat de la factorii timp şi spaţiu, aşa că nu contează unde, cât şi când lucrezi, atât timp cât eşti eficient şi productiv.
„Unii manageri au însă o teamă că pierd controlul asupra angajaţilor şi ei sunt aceia care încearcă o revenire aproape completă la birou. Au senzaţia că dacă îşi ştiu toţi oamenii în aceeaşi încăpere, lucratul e mai eficient, ceea ce e un mit. Pe mine nu mă interesează câte ore muncesc colegii mei, la ce ore încep sau la ce ore termină, ci rezultatul lor”, spune Andrei Creţu.
Andrei Creţu, fondator Pluria: „Ce este diferit faţă de Bucureşti este că aici mă simt în fiecare zi un pic ca un turist, sunt ca în vacanţă câteva ore pe zi. E mult mai relaxant.“
Tocmai de aceea, echipa lui de la Pluria şi-a luat libertatea de a lucra de oriunde, iar Anca Şerban este, poate, cel mai grăitor exemplu.
„La 1 august 2020 am plecat de acasă să lucrez remote din alte ţări şi de atunci acesta a devenit stilul meu de viaţă şi de lucru: am un job full-time pe care îl fac de la distanţă, indiferent de ţara sau locul în care mă aflu în acel moment”, spune Anca Şerban, marketing manager la Pluria.
Când am vorbit cu ea, se afla în Ecuador şi lucrase din 15 ţări de pe patru continente: Turcia, Franţa, Madeira, Azore şi Maroc în 2020, iar la 1 ianuarie 2021 a făcut un pas mai departe şi a plecat să lucreze remote din America Latină.
„Am început cu o lună în Mexic, apoi am mers în Columbia, Chile, două luni în Peru, Costa Rica, Guatemala, SUA, Republica Dominicană, Aruba, din nou în Mexic, iar acum sunt în Ecuador. De obicei stau câte o lună în fiecare ţară, dar în unele locuri am stat câte două-trei săptămâni sau câteva zile, iar pe acasă prin România am trecut doar anul trecut de Crăciun şi urmează să ajung din nou şi anul acesta, tot de Crăciun.”
În 2020, când pandemia abia începuse, a avut o perioadă în care a lucrat exclusiv de acasă, la fel ca mulţi angajaţi care s-au trezit că sunt nevoiţi să muncească din sufragerie. Era perioada de restricţii în România şi în lume şi mai multe vacanţe pe care le plănuise pentru primăvara aceea se duseseră pe apa sâmbetei. Deşi a mai găsit destinaţii în care să evadeze pentru scurt timp în perioada mai-iulie 2020, în ţări precum Suedia sau Islanda, Ancăi i-a fost clar că lucrurile s-au schimbat foarte mult şi nu mai e uşor să pleci în city breakuri scurte, atâta vreme cât condiţiile de intrare într-o ţară deveniseră destul de complicate.
„După câteva luni de work from home, am avut revelaţia că aşa cum lucrez remote de acasă aş putea să fac asta şi din altă parte a lumii. Mereu mi-a plăcut să călătoresc şi să scriu despre asta pe blogul meu, dar am făcut-o doar în vacanţe, nu s-a pus niciodată problema să lucrez de la distanţă, deşi am un job în marketing care se poate face foarte bine de oriunde. Eram într-un supermarket când mi-am dat seama că remote nu înseamnă doar de acasă şi l-am întrebat pe şeful meu de atunci dacă, teoretic vorbind, aş lucra de la distanţă din altă ţară, ar fi asta o problemă? N-a fost şi îi sunt recunoscătoare că a avut deschiderea pentru un alt mod de lucru.”
Pentru Anca Şerban, nu era o premieră să viziteze singură destinaţii îndepărtate precum India sau Brazilia, dar s-a gândit că este cu totul altceva să trăieşti şi să lucrezi din alte ţări, aşa că a ales ca primă destinaţie de remote working o ţară mai aproape de casă, ca să se poată întoarce înapoi dacă nu i-ar fi plăcut.
„Am plecat o lună în Berlin şi am stat la o familie locală, într-un apartament rezervat pe Airbnb. În timpul săptămânii lucram şi mă plimbam prin oraş, în weekend luam trenul ca să vizitez nord-estul ţării. După o lună deja ştiam că acest stil de viaţă e pentru mine: nu am responsabilităţi care să mă ţină legată de casă, am fost mereu o persoană independentă, cu o mare poftă de explorare pe cont propriu şi curiozitate de a vedea locuri noi. Călătoresc singură şi nu mi-am pus niciodată problema dacă pot face ceva, ci mai degrabă cum pot face ceva.”
Pentru Anca Şerban, lucratul remote din alte ţări a fost o modalitate de a-şi satisface dorul de ducă, dar astfel şi-a dat şi seama că e o oportunitate rară de a trăi alte experienţe.
„Paradoxal, o pandemie globală care a închis graniţe şi pe care lumea a perceput-o exclusiv ca pe una de restricţii a avut şi efecte la care nu se aştepta nimeni. Probabil cea mai mare schimbare a fost asupra modului în care lucrăm: de la modelul centralizat şi destul de ineficient, în care pierzi una-două ore doar cu mersul la birou, la un model flexibil în care nu mai contează de unde lucrezi. Atâta vreme cât ai acces la internet şi ai un job care nu presupune prezenţă fizică, poţi lucra de oriunde din lume.”
Experienţei pe care o trăieşte de aproape doi ani, Anca Şerban îi spune „workation”, o combinaţie de muncă şi concediu, care nu trebuie să fie neapărat pe termen lung, cum face ea, ci poate fi şi pentru câteva zile.
„De exemplu, să pleci joi undeva la munte, lucrezi de acolo până vineri, iar în weekend faci drumeţii sau te odihneşti. Sau poţi să mergi la Cluj o săptămână şi să lucrezi dintr-un co-working sau de la hotel, iar în timpul liber faci ce vrei – eşti deja acolo şi e mult mai uşor să te bucuri de locuri mai îndepărtate, fără să trebuiască să îţi iei vacanţe în care să pierzi una-două zile doar pe drum ca apoi să vezi totul pe fugă.”
Acest stil de viaţă i-a permis să trăiască pe termen lung în ţări din America Latină şi să înveţe limba spaniolă fără nicio lecţie sau carte citită, doar vorbind cu localnicii şi folosind Google translate. I-a permis să cunoască culturile locale într-un ritm mai lent, şi nu doar din perspectiva unui turist grăbit, care într-o săptămână trebuie să vadă cât mai multe locuri. Are timp să se plimbe după-amiaza printr-un oraş ca Quito (capitala Ecuadorului) sau să-şi ia laptopul şi să lucreze una-două ore dintr-un parc din Funchal (capitala arhipelagului Madeira). Pauza de prânz nu presupune să stea la coadă la vreo cantină dintr-o clădire de birouri, ci poate să se ducă la plajă în Las Galeras, Republica Dominicană, şi să culeagă mango pe drumul spre casă.
„Din momentul în care munca mea nu a mai depins de o locaţie anume şi nici de un anumit program (lucrez de pe alte fusuri orare cu opt-zece ore diferenţă faţă de România), zilele mele s-au schimbat complet. De regulă, încep ziua cu calluri online cu colegii din alte ţări, în principal cu cei din România şi Spania: dimineaţa pentru mine înseamnă după-masa/seara pentru ei şi e singurul moment în care ne putem auzi, fără să le invadez prea mult timpul personal. Ziua mea nu începe la 9 dimineaţa ca înainte, ci poate începe la 6-7 dimineaţa sau chiar şi la 5, deşi e ceva mai greu la astfel de ore.”
Nu mai lucrează într-un singur bloc unitar, ca înainte când programul 9-18 era regula. Preferă să lucreze dimineaţa şi din nou după-masa sau seara, iar la prânz să-şi ia câteva ore pentru ea. Are zile foarte lungi în care lucrează şi 15 ore şi altele în care lucrează doar trei. De unde lucrează nu mai este însă relevant.
„Am lucrat noaptea din aeroport pentru că aveam escală acolo şi nu puteam dormi. Am lucrat din hoteluri, cafenele, co-workinguri sau din parcuri cu wi-fi. Cel mai ciudat loc din care am lucrat e un cazino în Las Vegas – nu mă puteam conecta la wi-fi-ul de la hotel şi cea mai apropiată cafenea cu internet am găsit-o acolo, lângă păcănele.”
Indiferent de unde a lucrat, principala problemă a fost şi este cea a internetului: el există peste tot, dar nu ştii niciodată cât de bună e conexiunea sau cât de stabilă. Munca ei implică lucrul cu programe online, iar legătura cu cei de acasă o ţine pe Whatsapp, aşa că, dacă nu are internet la hotel, trebuie să caute un WiFi în altă parte şi să lucreze de acolo sau să-şi cumpere carduri sim de la companiile locale.
„Alt lucru de luat în calcul e impactul pe care un astfel de stil de viaţă îl are asupra ta, în special într-o perioadă în care e pandemie globală. Ce înseamnă să locuieşti… oriunde? Înseamnă să fii extraordinar de flexibil şi mobil, să priveşti călătoria dintr-o ţară în alta ca pe o formalitate, chiar şi pe timp de pandemie, să nu mai vezi graniţe, ci posibilităţi. Uneori înseamnă (prea mult) timp petrecut în aeroporturi sau să realizezi că într-un interval de o lună de zile poţi să treci prin cinci ţări pe două continente. Înseamnă să îţi schimbi biletele de avion şi planurile de călătorie pe nepusă masă, când realizezi, de exemplu, că nu ţi-ai făcut temele cum trebuie şi nu poţi intra în Bolivia. Sau că nu poţi sta o lună în New York cum voiai iniţial şi te duci în altă destinaţie.”
Toate această experienţă mai înseamnă să ai parte de interviuri la graniţă şi bagaje verificate pentru că vii din Mexic, dar şi extrem de multă birocraţie cu zeci de formulare completate, în jur de 15-20 teste Covid şi foarte multă documentare pentru fiecare ţară ca să fii sigur că ţi se va permite să intri acolo: unii cer asigurare, alţii vor să vadă biletul de ieşire din ţară, pentru alţii îţi trebuie un cod QR sau măcar un formular tipărit.
„Toate astea se traduc prin oboseală, un stil de viaţă haotic în care eşti mereu cu bagajul pregătit şi nu stai nicăieri suficient de mult încât să îţi construieşti o rutină a ta. Când am ocazia, încerc să stau câte o lună într-un loc, cum am făcut în destinaţiile în care am trăit anul trecut. America Latină, însă, e un spaţiu mult prea vast şi am fost nevoită să mă mut frecvent dintr-un oraş în altul, iar asta devine obositor la un moment dat.”
La fel ca Andrei Creţu, nici Anca Şerban nu crede într-o întoarcere la vechiul mod de lucru, cel din 2019. Tranziţia spre un mod de lucru hibrid este prezentă la nivel global, iar oamenii îşi doresc flexibilitate mai mult decât orice şi merită să primească încrederea angajatorilor că îşi pot face munca indiferent de locul în care se află.
„În schimb, îmi este dor să îmi văd colegii, prietenii şi familia după atâtea luni departe de casă, dar îmi este dor de atmosfera de lucru şi sentimentul de comunitate, nu mi-e dor de nişte piese de mobilier şi de mersul cu metroul.”
Este ea mai eficientă în acest nou stil de a munci? Crede că da, paradoxal, pentru că, deşi nu mai e nimeni s-o controleze, se simte mult mai responsabilă şi se organizează singură, conştientă că, în final, contează rezultatele, nu câte ore a stat peste program la birou.
„În acelaşi timp, lucratul exclusiv remote din alte ţări are şi minusuri: îmi lipsesc interacţiunea din offline şi întâlnirile cu colegii pentru proiecte noi, sentimentul că fac parte dintr-o comunitate. Am colegi pe care nu i-am întâlnit niciodată în viaţa reală (încă), deşi vorbim online sau pe Whatsapp zilnic.”
Concluzia Ancăi Şerban este că, dacă vrei să lucrezi din alte ţări pe termen lung, trebuie să fii pregătit să renunţi la unele lucruri, măcar pentru o perioadă. O variantă mult mai bună e să lucrezi remote din alt oraş sau ţară pentru o perioadă limitată, câteva săptămâni sau o lună, şi să iei ce e mai bun din toate posibilităţile de acum.
Anca Şerban, marketing manager Pluria: „Am lucrat noaptea din aeroport pentru că aveam escală acolo şi nu puteam dormi. Am lucrat din hoteluri, cafenele, coworkinguri sau din parcuri cu wifi. Cel mai ciudat loc din care am lucrat e un cazino în Las Vegas – nu mă puteam conecta la wifi-ul de la hotel şi cea mai apropiată cafenea cu internet am găsit-o acolo, lângă aparatele de păcănele.“
Pe măsură ce tot mai multe ţări îşi vor restrânge restricţiile, Anca Şerban îşi conturează lista de locuri din care vrea să lucreze. Momentan, se uită către Asia, Oceania şi Africa. Îşi doreşte însă să îmbine perioadele remote din alte ţări cu cele de acasă şi să găsească un echilibru între dorinţa de explorare care nu-i dă pace şi una mai casnică, cu zile obişnuite în care să aibă timp să citească o carte sau să se relaxeze gătind la ea acasă.
Daniela Shah este unul dintre proprietarii agenţiei de turism Eturia, specializată în vacanţe exotice. Să lucreze remote din destinaţii inedite a fost aşadar o decizie naturală, dar, mai mult decât atât, una care i-a demonstrat că poate fi foarte productivă şi că îşi poate găsi inspiraţia mai repede în afara biroului decât în interiorul lui.
„Am deja trei experienţe: în 2020, am lucrat remote o lună din Maldive, iar în acest an am aplicat o altă metodă care mi-a permis să fiu şi mai creativă: după două săptămâni de vacanţă în Costa Rica, am mai rămas să lucrez remote încă alte două săptămâni. La fel am procedat şi în Kenya”, spune Daniela Shah.
Destinaţiile le-a ales foarte simplu: erau foarte sus pe lista de dorinţe şi, în plus, a intervenit criteriul imperativ dictat de pandemie, aşa că trebuia să fie destinaţii cu graniţe deschise şi fără restricţii de carantină pentru cetăţenii români. Tot din cauza pandemiei, a urmărit cu atenţie şi tendinţele ratelor de infectare din ultimele 7-14 zile ca să prevadă eventualele liste-semafor actualizate.
„Am ales să muncesc remote din destinaţii exotice din mai multe motive. Întâi, am vrut să înţeleg mai bine clienţii Eturia care ne solicită încă din 2020 din ce în ce mai multe pachete personalizate pentru remote work. Apoi, am realizat că şi eu, după ce mă deconectez într-o vacanţă cu familia şi ajung într-un loc relaxant, pot lucra mai uşor, pentru că inspiraţia şi ideile bune vin din energia şi din peisajele locului.”
Echipa Eturia a remarcat aşadar că, după un an în care majoritatea angajaţilor au lucrat de acasă şi au experimentat un nou mod de a se organiza, tot mai mulţi vor acum să-şi „mute” biroul într-o destinaţie exotică, ducând la un concept nou, cel al sejururilor cu laptopul pe plajă. Pentru un pachet cerut în acest sens, pretenţiile sunt simple: viteză bună la internet şi un fus orar apropiat celui din România.
Daniela Shah, cofondator Eturia: „Gândeşte-te că vineri seară, după ce închizi laptopul, eşti deja în vacanţă şi-ţi poţi planifica o sumedenie de activităţi deosebite peste weekend!“