Tag: gorghiu

  • Gorghiu: Ce face Guvernul prin refuzul de a organiza alegeri parţiale se numeşte exces de putere

    Alina Gorghiu a declarat într-o conferinţă de presă că PNL a câştigat un nou proces, pe care l-a intentat Guvernului în luna februarie, în contencios adminsitrativ, prin care sesiza că Guvernul României încalcă legea cu privire la refuzul de a organiza alegeri parţiale în două colegii uninominale, de parlamentari.

    ”Din momentul depunerii acestei acţiuni, s-au mai vacantat 17 colegii, motiv pentru care suntem în măsură să vă spunem că este a doua decizie a unei instanţe din România, după cea de la Cluj, care dă câştig de cauză PNL. Vor curge aceste decizii în defavoarea PSD şi a Guvernului, pentru că săptămâna viitoare aşteptăm decizia pe un dosar privitor la alegerile în cazul primăriilor, sunt 28 de posturi de prima vacante, inclusiv primării reşedinţă de judeţ, precum Sibiu şi Târgovişte, în legătură cu care am depus dosare şi soluţia, din nefericire pentru statul de drept şi democraţia din România, este foarte clară, va fi în acelaşi sens”, a spus Gorghiu.

    Copreşedintele PNL a afimat că ceea ce face Guvernul prin refuzul de a organiza alegeri se numeşte exces de putere.

    ”Este o etichetă care spune totul despre felul în care PSD doreşte să guverneze”, a mai precizat Alina Gorghiu, precizând că premierul Ponta tratează cu înverşunare această problemă a dreptului de vot.

    ”Premierul sfidează peste două milioane de români, pe care nu îi lasă să voteze, şi îi sfidează şi pe cei din diaspora, pentru că nu pot să voteze prin corespondenţă, pentru că nu au această facilitate legislativă. Îi cer încă o dată lui Ponta să respecte o hotărâre judecătorească şi să organizeze alegerile parţiale în cele 19 colegii, aşa cum instanţa de judecată dispune. Îi cer, de asemenea, să renunţe la această alergie pe care o are la adresa cetăţeanului, care merită o administraţie locală care să îi reprezinte interesele”, a spus Gorghiu.

    Copreşedintele PNL a dat exemplul localităţii Rădăuţi, unde nu este, în acest moment, nici primar, nici Consiliu Local, nici secretar al primăriei sau director la spital, pentru că nu are cine să semneze interimatul.

    ”Rădăuţi este o situaţia disperată, chiar dacă domnul Ponta nu a mai trecut de mult pe acolo. Îmi aduc aminte că şi prefectul pus de domnia sa i-a atras atenţia că este o situaţie de haos în acea localitate”, a mai spus Gorghiu.

    Curtea de Apel Bucureşti a decis, recent, că guvernul Ponta a încălcat legea şi nu a organizat la termen alegerile parlamentare parţiale în colegiile rămase vacante, potrivit Gândul. Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată.

    Instanţa obligă ”pârâtul să procedeze la stabilirea datei organizării alegerilor parlamentare parţiale” în 17 colegii de deputat şi senator. PNL a dat în judecată guvernul Ponta pentru că nu respectă termenele legale privind organizarea alegerilor parţiale locale şi parlamentare.

    Este cea de-a doua instanţă din România care confirmă că Guvernul Ponta încalcă discreţionar legea, după decizia Curţii de Apel Cluj.

  • Alina Gorghiu, despre Frunzăverde: PNL discută astăzi despre toate ”situaţiile mai delicate”

    Întrebată despre situatia lui Sorin Frunzăverde, liderul din Caraş Severin pentru care s-a luat măsura controlului judiciar, Alina Gorghiu a răspuns: ”Vom discuta şi, ca în orice caz, statutul se va aplica şi în cazul domniei sale”.

    Copreşedintele PNL a anunţat că în cadrul şedinţei conducerii se va discuta despre ”toate situaţiile mai delicate pe care PNL le are”.

    Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus , vineri, punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând din 15 mai până în 13 iulie, faţă de inculpatul Sorin Frunzăverde, potrivit unui comunicat de presă al DNA.

    “În perioada cuprinsă între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014, inculpatul Frunzăverde Sorin şi-a folosit influenţa pe care o avea în calitatea sa de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş Severin şi de vicepreşedinte al unui partid, asupra persoanei care avea calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi membru în acelaşi partid, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite – respectiv să obţină, în al doilea tur de scrutin, un număr mai mare de voturi pentru candidatul formaţiunii din care făcea parte şi, implicit, să-şi consolideze poziţia în cadrul acestei formaţiuni politice, dar şi în plan administrativ, prin condiţionarea repartizărilor bugetare de rezultatul votului”, potrivit procurorilor anticorupţie.

    Anchetatorii susţin că Frunzăverde l-a determinat pe vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Ionesie Gheorghioni, să îi şantajeze pe primarii care au părăsit PNL, ameninţându-i că, dacă nu vor îl vor susţine pe candidatul Partidului Naţional Liberal, în turul doi al alegerilor prezidenţiale, nu vor primi alocări bugetare de la Consiliul Judeţean în anii 2015-2016.

    Sorin Frunzăverde este obligat să se prezinte în faţa organului de urmărire penală ori de câte ori este chemat, să meargă la Poliţia Municipiului Reşiţa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, el nu are voie să plece din România decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului, are interdicţia de a se apropia de martorii din dosar şi să comunice cu aceştia direct sau indirect.

    Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin a fost, vineri, la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde a fost audiat de procurori aproximativ patru ore.

  • Gorghiu: Ponta continuă spectacolul ipocrit de jelire naţională a lui Dragnea

    ”Observ că Victor Ponta continuă spectacolul ipocrit de jelire naţională a domnului Liviu Dragnea”, afirmă Alina Gorghiu pe Facebook.

    Ea îi transmite lui Victor Ponta: ”În 2012, eu şi PNL credeam sincer că Preşedintele de atunci era toxic pentru România. Din păcate, stăteam alături de un om la fel de perfid ca Traian Băsescu, care în câteva luni intra descălţat la Cotroceni pentru a semna acorduri de coabitare”.

    Copreşedintele PNL mai afirmă că, spre deosebire de Ponta, ea nu încearcă ”niciun sentiment de bucurie în privinţa situaţiei domnului Liviu Dragnea, singurul care putea să îi pună sub semnul întrebării mandatul de preşedinte al PSD, după ce şi-a eliminat toţi rivalii”.

    ”Victor Ponta nu se mulţumeşte doar cu faptul că a scăpat de un adversar intern, vrea să maximizeze profitul şi să asocieze şi PNL cu presupusele fapte ale colegului său de partid, care sunt individuale, nu colective”, apreciază Gorghiu în postarea de pe pagina de socializare.

    Premierul Victor Ponta i-a mulţumit, sâmbătă, la Târgu Jiu, “lui Liviu (n.r. – Dragnea, ministrul demisionar al Dezvoltării Regionale, aflat lângă el), care s-a implicat foarte mult în proiectul modernizării stadionului” din municipiu, adăugând că “în România, nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”.

    Victor Ponta a declarat că decizia instanţei de condamnare a lui Liviu Dragnea pentru campania la referendumul din 2012 necesită clarificarea modului de organizare a campaniei electorale în viitor şi dacă politicienii trebuie să stea în case cu telefonul închis.

    “Toţi suntem la fel de nevinovaţi. Mi se pare un lucru pe care orice om de bun-simţ, care nu e speriat de moarte că i se face şi lui un dosar, cred că îl gândeşte ca şi mine. OK, am înţeles condamnarea lui Dragnea ca o condamnare a tuturor, a celor care l-am suspendat pe Băsescu, am făcut campanie pentru referendum, am votat. Dacă Dragnea se ducea şi îi lua preşedinţia de la Băsescu, să şi-o ducă el acasă, era normal, dar când vorbim de ceva ce am făcut toţi şi am făcut bine (…) Toţi mergem pe stradă şi îl luăm pe unul singur, toţi bem apă şi îl luăm pe unul singur”, a spus Ponta într-o conferinţă de presă la Târgu Jiu, susţinută alături de Liviu Dragnea.

    El a adăugat că regretă că, la referendumul de demitere a preşedintelui Băsescu, Curtea Constituţională “a omorât cel mai democratic moment al României”, când au votat 7,4 milioane persoane, şi a făcut referire la “nemernicia liderilor PNL” care susţineau demiterea lui Dragnea deşi la rândul lor au participat, în 2012, la campania pentru referendum.

    “O să facem la anul campanie stând toţi închişi în case, ne închidem şi telefoanele ca nu cumva să ne sune cineva, dar cum votează oamenii ? După ce, dacă noi stăm toţi închişi în case ?”, a mai afirmat Ponta.

  • Gorghiu: Declaraţiile lui Tăriceanu îmi aduc aminte de Ion Iliescu, de la începutul anilor 1990

    ”Oare ce resorturi pot determina un om politic ca Popescu Tăriceanu să se transforme dintr-un liberal pur-sânge în ceva greu de calificat! Acţiunile şi declaraţiile sale, mai cu seamă cele din acest an, îmi aduc aminte de acel Ion Iliescu, de la începutul anilor 1990, când salamul cu soia era folosit ca armă împotriva diasporei şi a seniorilor repatriaţi ai PNŢCD şi PNL”, scrie Gorghiu în postarea de pe Facebook, după precizările lui Călin Popescu Tăriceanu, privind votul prin corespondenţă şi votul din diaspora.

    Gorghiu spune că ”îi este ruşine de modul acesta de comportament în spaţiul public”.

    ”Românii din diasporă au venit de la sute de kilometri să voteze, au stat ore în şir la cozi interminabile, în frig şi ploaie. Datorită civismului lor, atât de impresionant, România este, în continuare, o ţară democrată. Tot ei sunt cei care au împiedicat ca susţinătorii din umbră ai candidaturii lui Ponta să îşi continue cinicele coabitări politice, din campania electorală şi dinainte. Pentru toate aceste lucruri, şi nu numai, în calitate de co-preşedinte al PNL, le transmit românilor jigniţi de CP Tăriceanu un singur cuvânt: respect!”, mai arată corpreşedintele PNL.

    Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a postat vineri, pe Facebook, un text cu titlul ”o clarificare necesară referitoare la votul prin corespondenţă”.

    ”Am văzut zilele acestea vehiculate o serie de neadevăruri referitoare la declaraţii pe care le-aş fi făcut la finalul lui ianuarie, în cadrul unei dezbateri privind soluţiile pentru un acces mai facil la vot al românilor din străinătate, organizată de Ambasada Franţei în România şi de Centrul Regional Francofon de Cercetări Avansate în Ştiinţe Sociale (CEREFREA). În primul rând, la această dezbatere am ridicat semne de întrebare privind posibile fraude care pot apărea în procesul de introducere a votului prin corespondenţă. Am afirmat că aşa cum s-a întâmplat şi în România în trecut, aşa s-ar putea întâmpla şi în diaspora în viitor. În România, din păcate, au existat multiple cazuri de cumpărare de voturi – prin chermeze organizate în campanie şi daruri oferite votanţilor. Românii îşi amintesc că un participant frecvent la astfel de chermeze – alături de personaje îndoielnice – a fost Traian Băsescu”, susţine Tăriceanu.

    El menţionează că a susţinut, cu acel prilej, ”că modernizarea legii electorale trebuie însoţită de măsuri de prevenţie a unor astfel de situaţii, mai ales că în cazul votului prin corespondenţă astfel de fraude sunt mult mai greu de urmărit”.

    ”De altfel, la acelaşi seminar, a fost invocată de către alţi participanţi experienţa unor democraţii, unde s-a constat că votul prin corespondenţă a fost însoţit de fraude. Sunt semne de întrebare legitime care ar trebui discutate civilizat, nu folosite în bătălia politică. Aşa că Traian Băsescu şi colegii lui din PNL (şi cei care fac comentarii similare în spaţiul public) ar trebui să lase ipocrizia, demagogia şi populismul. Nu foloseşte nimănui, nici măcar lor, să arunce în public minciuni, doar-doar vor reuşi să schimbe majorităţi parlamentare”, mai arată Călin Popescu Tăriceanu.

    Tăriceanu concluzionează: ”Traian Băsescu aparţine trecutului României şi trebuie să rămână acolo. Este un preşedinte care a făcut mult mai mult rău României, decât Nicolae Ceauşescu. Astăzi, România are nevoie de un cordon sanitar care să o separe de Traian Băsescu”.

  • Elitele locale, invitate în PNL pentru o transformare de substanţă a partidului, nu doar de imagine

    Alina Gorghiu a spus, vineri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că persoanele interesate pot trimite la filialele PNL o scrisoare de intenţie şi un CV, iar acestea urmează să fie analizate de o comisie din conducerea centrală a partidului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Demarăm, vineri, proiectul «Carieră liberală», care alege să facă în PNL o transformare de substanţă, nu numai de imagine. Avem nevoie de suflu nou, de suflu proaspăt, de profesionişti oneşti în viaţa publică, şi de aceea vom începe de vineri în toate filialele un proces de recrutare, selecţie şi instruire a liberalilor care întrunesc criterii clare“, a afirmat liderul liberal.

    Potrivit Alinei Gorghiu, persoanele care se prezintă cu CV-uri trebuie să aibă o experienţă profesională relevantă, să îşi asume integritatea ca reper în administraţie, să aspire la funcţii numite în administraţia locală şi centrală şi la candidaturi la alegerile locale şi parlamentare.

    “Sperăm în implicarea elitelor locale. Toţi interesaţi pot să trimită la conducerea filialei o scrisoare de intenţie, un CV, care vor fi analizate de o comisie de la nivelul central al PNL pentru a putea face acel bazin de cadre profesioniste cu care vom putea gestiona viitoarea guvernare”, a spus Gorghiu.

  • Gorghiu: Cer Guvernului şi lui Ponta să aibă discernământ şi să organizeze alegeri la CJ Cluj

    Alina Gorghiu a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că PSD, în mod constant şi sistematic, nu respectă hotărârile instanţelor.

    “Îi amintesc lui Ponta că în Cluj Curtea de Apel a dispus, printr-o hotărâre, obligativitatea organizării alegerilor pentru preşedintele Consiliului Judeţean. Bunul simţ politic îl va împiedica să pună în aplicare decizia. PSD, în mod constant şi sistematic, nu respectă hotărârile instanţelor, sunt multe decizii ale instanţelor pe care Guvernul Ponta nu le respectă. Cer Guvernului şi lui Ponta să aibă discernământul necesar să organizeze alegeri parţiale, să se respecte dreptul fundamental al alegătorilor de a-şi exercita votul”, a spus Gorghiu.

    Potrivit acesteia, premierul “blochează” organizarea alegerilor parţiale nu pentru că nu ar avea bani, ci pentru că le-ar pierde.

    Funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj a rămas vacantă în 6 octombrie 2014, când prefectul judeţului, Gheorghe Ioan Vuşcan, a emis ordinul prin care se constată încetarea de drept a mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean al lui Horea Uioreanu, ca urmare a demisiei acestuia.

    Horea Uioreanu a fost arestat preventiv în 29 mai 2014 alături de oamenii de afaceri Vasile Pogăcean şi Ioan Bene, pentru fapte de corupţie, iar în 23 iunie 2014 a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru infracţiuni de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnatură privată şi complicitate la spălare de bani.

    PNL Cluj a intentat proces Guvernului pentru că nu a organizat alegeri anticipate pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, câştigându-l la Curtea de Apel Cluj, însă sentinţa nu este definitivă. La proces, Executivul a trimis doar o întâmpinare în care arăta că la Cluj nu au fost organizate alegeri anticipate pentru funcţia de preşedinte al CJ Cluj pentru a nu irosi “nejustificat bani de la bugetul de stat”.

    În prezent, Consiliul Judeţean Cluj este condus de vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte Vakar Istvan (UDMR).

  • Gorghiu: Lucrăm la majoritate, ea nu există, dar în această sesiune va fi o moţiune de cenzură

    ”În acest moment, suntem pe ultima sută de metri cu programul de guvernare. În Consiliul Naţional îl vom vota şi îl vom pune la dispoziţie tuturor parlamentarilor. În acest moment, lucrăm la o majoritate. Ea nu există, nu vreau să păcălesc pe nimeni, în acest moment, acea majoritate parlamentară care să ducă la schimbarea unui guvern, prin susţinerea programului de guvernare al PNL nu există”, a declarat Alina Gorghiu, într-o conferinţă de presă.

    Ea a ţinut să menţioneze că strategia pe această sesiune parlamentară va fi stabilită în cadrul Consiliului Naţional al PNL, care se va desfăşura la sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai.

    ”Strategia pe această sesiune parlamentară, când vom finaliza negocierile pe program, când vom avea majoritate şi când vom depune moţiunea de cenzură, în această sesiune, pentru că va fi o moţiune de cenzură în această sesiune, pe ce temă, vom stabili în Consiliul naţional care va avea loc la sfârşitul lunii aprilie, începutul lunii mai”, a precizat Gorghiu.

  • Şova: Gorghiu a reprezentat Electrica într-un contract pe care firma mea l-a câştigat pentru Turceni

    Şova a spus că ”unul din cele trei contracte din ancheta DNA, în cazul său, a vizat recuperarea unei creaţe de 48 de milioane de RON, a Complexului Turceni de la Electrica”.

    ”Colegii mei au reprezentat Turceniul şi au obţinut suma. Electrica a fost reprezentată de societatea de avocatură a doamnei preşedintă Alina Gorghiu. Îmi este foarte greu să cred că Alina Gorghiu nu îşi aminteşte cu precizie că în această tranzacţie între Turceni şi Electrica nu a fost absolut nimic ilegal, din contră, s-a respectat legea de sus până jos”, a spus Şova.

    El a ţinut să precizeze că se bucură că în plen se află ţşi Teodor Atanasiu, fost preşedinte AVAS, care cunoaşte situaţia foarte bine, şi ce eforturi s-au făcut atunci.

    ”Mă bucur că doamna Gorghiu a reprezentat Electrica în al treilea litigiu, acolo nu a fost vorba de ilegalitate”, a mai afirmat senatorul PSD.

  • Ponta nu-i răspunde lui Gorghiu privind votul pentru Şova-Vâlcov: Nu sunt interesat de poale în cap

    “Cei de la PNL au mai spus şi nu au votat. Nu am citit (scrisoarea trimisă de Gorghiu-n.r.), nu am avut nici timp şi nici foarte mare preocupare să văd în fiecare zi cu ce mă mai ceartă şi mă mai înjură Gorghiu. Ea este cu scandalul, înainte era Udrea cu scandalul. Eu chiar cred că, cât timp sunt prim-ministru, am foarte multe responsabilităţi faţă de cetăţenii acestei ţări, să le spunem ce facem cu Codul Fiscal, cu sănătatea, cu educaţia, nu să stau toată ziua să răspund la scandal şi la pus poalele în cap. Deci, nu ştiu ce a zis, nu comentez, nu mă interesează”, a spus Ponta.

    Întrebat de presă cum vor vota, totuşi, parlamentarii PSD, Ponta a răspuns: “O să fiţi prezenţi aici, de ce mă întrebaţi pe mine ?”.

    Copreşedintele PNL Alina Gorghiu i-a cerut, luni, preşedintelui PSD Victor Ponta, prin intermediul unei scrisori deschise, să le ceară public parlamentarilor PSD să voteze la vedere în privinţa cererilor DNA pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive, în cazurile Şova şi Vâlcov.

    Alina Gorghiu mai cere ca PSD să nu blocheze adoptarea proiectului legislativ al PNL privind simplificarea procedurilor de ridicare a imunităţii parlamentarilor, în cursul urmăririi penale.

    Gorghiu arată în scrisoare că, deşi parlamentarii PNL vor vota ”la vedere” în cazurilor celor doi senatori social-democraţi, ”se vor lovi de opoziţia parlamentarilor PSD, care, camuflaţi în spatele votului secret, vor bloca din nou bunul mers al Justiţiei”.

    ”Vă atrag atenţia că un astfel de deznodământ va avea ca efect adâncirea faliei dintre Parlament şi cetăţeni, putând determina o criză politică majoră. De asemenea, credibilitatea României în faţa partenerilor săi din UE şi NATo va avea din npu de suferit, alimentând discursul celor care se opun accederii ţării noastre în spaţiul Schengen”, a mai afirmat Alina Gorghiu.

    Plenul Senatului va discuta în şedinţa de miercuri “la pachet” solicitările de arestare preventivă în cazurile senatorului PSD Dan Sova şi al senatorului Darius Vâlcov, a anunţat preşedintele Comisiei juridice, senatorul Cătălin Boboc.

  • Gorghiu: Am vorbit cu Nicolescu, şi-a dat demisia din comisia juridică a Camerei

    Întrebată cum vor vota parlamentarii PNL în cazul începerii urmăririi penale pentru deputatul liberal Theodor Nicolescu, Alina Gorghiu a spus că votul va fi în favorarea începerii urmăririi penale, ca în toate cazurile de până acum.

    ”Am avut azi un dialog cu Teo Nicolescu, se va retrage inclusiv din comisia juridică, Îşi va da demisia, pentru credibilitatea Parlamentului”, a spus Gorghiu.

    Întrebată dacă Nicolescu îşi va da demisia şi din partid, Gorghiu a adăugat: ”În acest moment, colegul meu şi-a dat demisia din comisia juridică. Nu am să fac discuţia cu parlamentarii, prin intermediul presei, discuţiile vor fi private, veţi constata care e decizia”, a precizat ea.

    De altfel, Gorghiu a menţionat că statutul PNL este foarte clar şi inclusiv modificările la statut, care nu se aplică încă în acest caz, prevăd că, în cazul măsurii preventive a arestului, persoana vizată va fi suspendată din funcţie.

    ”În acest moment, opţiunea demisiei din calitatea de parlamentar nu ne aparţine”, a continuat Gorghiu.

    Copreşedintele PNL a acuzat PSD că va vota în cazurile parlamentarilor PSD împotriva solicitărilor justiţiei.

    ”Înţeleg deja că în grupul parlamentar senatorial al social-democraţilor s-a decis ca în cazul Şova să se voteze împotrivă. Noi am luat deja această decizie, la grup, nu ne vom opune niciodată acestor cereri”, a mai afirmat Gorghiu.

    Alina Gorghiu a mai declarat că va merge, luni, la grupul senatorial al PNL, ”pentru a discuta cum e mai bine, pentru a se vedea demagogia PSD”.

    Procurorii DNA au extins urmărirea penală pe numele deputatului PNL Theodor Nicolescu, pentru infracţiunea de luare de mită, după ce au ajuns la concluzia că acesta, în calitate de vicepreşedinte al ANRP, a luat peste 6,2 milioane de lei pentru a soluţiona favorabil anumite dosare.

    Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus, miercuri, extinderea urmăririi penale faţă de Nicolescu pentru infracţiunea de luare de mită, pe lângă cele trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, pentru care el era deja urmărit penal.

    Potrivit unui comunicat de presă al DNA, în 2007, Theodor Nicolescu, care la momentul respectiv deţinea funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) şi calitatea de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a cerut de la trei persoane un procent de cinci la sută din totalul acţiunilor pe care aceştia urmau să le primească în urma conversiei titlurilor de despăgubire din dosarele aflate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

    În schimbul banilor, Theodor Nicolescu, prin prisma funcţiei pe care o avea, urma să asigure soluţionarea favorabilă şi cu celeritate a dosarelor de despăgubire, conform DNA.

    “Ca urmare a soluţionării dosarului de despăgubire nr. 13563/FFCC/2008, referitor la drepturile de proprietate privind o suprafaţă de 20,5 ha, teren situat în Bucureşti, în zona sectorului 3, Nicolescu Theodor-Cătălin a primit, în perioada 2008-2013, de la cele trei persoane aproximativ 6.200.000 lei, reprezentând bani şi contravaloarea acţiunilor. Banii au fost remişi în general, în tranşe de până la 250.000 de lei, în lei şi euro, iar suma de 680.000 lei prin cont, în baza unui contract de comision încheiat fictiv pentru a masca comisionul”, potrivit comunicatului de presă.

    Deputatul PNL Theodor-Cătălin Nicolescu a fost prezent, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie, procurorii aducându-i la cunoştinţă faptul că este urmărit penal şi pentru luare de mită.