Tag: gorghiu

  • Alina Gorghiu spune că ia în calcul depunerea unei moţiuni simple împotriva lui Gabriel Oprea

    Alina Gorghiu a afirmat, într-o conferinţă de presă, că de patru zile ministrul de Interne, Gabriel Oprea, nu făcut nicio lămurire în cazul accidentului în urma căruia poliţistul Bogdan Gigină, care însoţea coloana oficială a vicepremierului, a decedat, susţinând că atunci când este vorba de pierderi de vieţi omeneşti lipsa de transparenţă este ”inacceptabilă”.

    În acelaşi context, Gorghiu a spus că se impune demisia lui Gabriel Oprea sau demiterea acestuia de către premierul Victor Ponta.

    ”Sunt în continuare întrebări la care Oprea nu a răspuns. Şi vorbim de patru zile de tăcere de când poliţistul Bogdan Gigină şi-a pierdut viaţa în misiune. Se distruge credibilitatea instituţiilor, în primul rând a Ministerului de Interne, a cărui credibilitate trebuie apărată de oricine, inclusiv de ministru, dar, iată, că se refuză o explicaţie, o reparaţie morală, familia merită toate explicaţiile despre ce s-a întâmplat acolo. Dacă aceste lămuriri nu vor fi făcute publice, atunci se impune o demisie, e un gest necesar, iar dacă nu va fi, se impune demiterea de către premierul Ponta”, a declarat Alina Gorghiu.

    Ea a adăugat că, luni, va propune conducerii PNL şi grupurilor parlamentare o discuţie privind ”pârghiile parlamentare” care pot face lumină în cazul accidentului în care şi-a pierdut viaţa poliţistul Bogdan Gigină, luând în calcul, inclusiv, depunerea unei moţiuni simple împotriva lui Gabriel Oprea.

    ”Vorbim de mijloace parlamentare: o moţiune simplă împotriva ministrului de Interne, o comisie de anchetă, interpelări şi orice mijloc parlamentar care va reuşi să lămurească o situaţie pe care avea obligaţia domnul Oprea să o lămurească. Nu a făcut-o, noi punem interesul public înaintea oricărui interes politic. Luni, vom discuta cu grupurile parlamentare, vom discuta şi vom opta pentru pârtia parlamentară cea mai eficientă. Putem face interpelări faţă de diverse instituţii, să chemăm ministrul în Parlamentar, sunt multe pârghii pe care le vom analiza şi luni vă vom prezenta decizia pe care grupurile parlamentare o vor lua”, a mai spus Gorghiu.

    Joi, într-o postare pe pagina sa de Facebook, Alina Gorghiu i-a solicitat demisia lui Gabriel Oprea în cazul în care nu va da explicaţii urgente legate de condiţiile în care s-a produs accidentul în urma căruia poliţistul care însoţea coloana oficială a vicepremierului a decedat, precizând că trebuie să răspundă la mai multe întrebări.

    “Dacă vicepremierul Gabriel Oprea nu lămureşte urgent şi complet toată situaţia nu există altă soluţie decât demisia sau demiterea acestuia”, scria Alina Gorghiu pe Facebook.

    Poliţistul Bogdan Cosmin Gigină (28 de ani) de la Brigada Rutieră a Capitalei a decedat marţi seară, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a fost transportat după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Ştirbei Vodă din Capitală.

    La două zile de la producerea accidentului, Poliţia Capitalei a confirmat că poliţistul asigura deplasarea coloanei oficiale a ministrului de Interne Gabriel Oprea, sursa citat susţinând că după producerea accidentului coloana oficială a fost oprită şi s-au dispus măsuri pentru acordarea primului ajutor.

    În cazul accidentului se fac cercetări într-un dosar deschis de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti.

    Poliţistul Bogdan Gigină a fost înmormântat, vineri, cu onoruri militare, în prezenţa a sute de colegi îmbrăcaţi în uniforme.

  • Alina Gorghiu acuză că se încearcă o politizare excesivă a TVR

    Alina Gorghiu a spus, duminică, într-o conferinţă de presă, că situaţia TVR este în continuare gravă şi continuă să se agraveze, iar dacă lucrurile vor continua în această manieră se va ajunge în punctul în care nu va mai putea fi salvată televiziunea publică.

    “Constat că, în ciuda faptului că am abordat acest subiect de foarte multe ori, şi eu, şi oameni din societatea civilă interesaţi de destinul Televiziunii Române, din partea cealaltă, din partea factorului guvernamental, nu vedem decât pasivitate. Se prefigurează, în schimb, o lovitură de forţă, care înseamnă, din nou, politizarea excesivă a acestei instituţii de presă. Vorbesc despre înlăturarea actualei conduceri şi mobilizarea PSD pentru aducerea la putere a unei echipe loiale obiectivelor PSD. Nu uitaţi că 2016 reprezintă un an electoral cu două tipuri de alegeri: locale şi generale, şi ştiţi foarte bine ce capacitate extraordinară are PSD să transforme în vehicul electoral al PSD televiziunea publică atunci când pune mâna pe ea”, a spus Alina Gorghiu.

    Ea a adăugat că nu crede că schimbarea directorului TVR este răspunsul necesar pentru rezolvarea crizei cronice în care se află televiziunea publică, solicitând public preşedintelui interimar al PSD, Liviu Dragnea, să vină să discute cu opoziţia despre soarta TVR.

    “Nu cred, în calitate de copreşedinte al PNL, că schimbarea directorului TVR este răspunsul necesar pentru rezolvarea crizei cronice în care se află televiziunea publică. Cred că schimbarea reprezintă doar o tragere de timp, fiindcă instalarea unui nou management n-ar face decât să întârzie luarea de măsuri concrete care să ajute la redresarea situaţiei televiziunii publice (…) De la Alba Iulia, îi cer lui Dragnea să-şi facă timp ca, înainte de orice decizie politică pe care o va lua în privinţa televiziunii publice, să vină să discute cu opoziţia pentru că evident ne dorim să nu fie politizată această instituţie”, a mai spus Alina Gorghiu.

    Copreşedintele PNL a adăugat că TVR are datorii care se ridică la aproximativ 150 de milioane de euro, în timp ce veniturile instituţiei de presă sunt undeva la 5-6 milioane de euro pe lună, bani care asigură exclusiv funcţionarea curentă a acestei televiziuni.

    Alina Gorghiu a declarat că, dacă se va insista cu o propunere “de esenţă PSD-istă” la conducerea TVR, PNL va vota împotriva schimbării conducerii instituţiei.

    Copreşedintele PNL Alina Gorghiu se află, duminică, într-o vizită în judeţul Alba, urmând să participe, la Cugir, la manifestările cultural artistice organizate în cadrul Festivalului „Toamna Cugireană”.

    Gorghiu va vizita, totodată, Spitalul din Cugir şi va avea întâlniri cu reprezentanţii administraţiei locale şi cu liderii PNL din zonă.

  • Gorghiu despre moţiune: Mingea e în terenul domnilor Oprea, Tăriceanu şi Dragnea

    Alina Gorghiu a spus, într-o conferinţă de presă, că PNL are nevoie pentru moţiune şi de voturi din partea parlamentarilor care acum susţin Guvernul Ponta, iar în acest sens vor avea loc în zilele următoare discuţii privind susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Ponta.

    “Ne lipseşte un număr consistent de voturi dacă vorbim doar de opoziţie. Evident că avem nevoie de voturi şi din partea parlamentarilor care susţin Guvernul Ponta. În realitate să ştiţi că dacă noi pierdem la vot la moţiunea de cenzură şi această moţiune de cenzură nu trece nu pierde PNL, pierde societatea din România care în acest moment este văzută ca oaia neagră a Europei având un prim-ministru inculpat, un prim-ministru al cărui prim termen de judecată în dosarul legat de faptele de corupţie este luni. Vă daţi seama cam cum vor suna titlurile ziarelor şi televiziunilor străine luni în momentul în care prim-ministrul va fi iar pe treptele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să-şi rezolve problema şi, din păcate, refuză să şi-o rezolve ca persoană privată, insistă, se încăpăţânează să-şi rezolve din calitate de prim ministru” a spus Gorghiu.

    Copreşedintele PNL a adăugat că nu doreşte să facă pronosticuri cu privire la şansele acestei moţiuni pentru că acum acest lucru nu mai depinde doar de Partidul Naţional Liberal.

    “Ceea ce a ţinut de noi am făcut, acum mingea este în terenul domnului Oprea, în terenul domnului Tăriceanu, în terenul domnului Dragnea. Dacă dânşii au înţelepciunea să pună România peste interesele personale ale lui Victor Ponta şi peste interesele PSD de a rămâne la guvernare cu orice preţ, cu orice risc de decredibilizare a ţării noastre, atunci vom avea o şansă de succes pentru români, nu pentru noi. Dar vom vedea”, a mai spus Alina Gorghiu.

    Întrebată de ce nu i se acordă prezumţia de nevinovăţie lui Victor Ponta, Gorghiu a spus că nu este vorba de prezumţia de nevinovăţie, ci de credibilitatea premierului deoarece nu mai există nici un şef de guvern în Europa în situaţia lui Victor Ponta.

    “Nu are nicio legătură cu prezumţia de nevinovăţie. Eu nu am spus o secundă că Victor Ponta este vinovat. Spun doar că în funcţia de prim-ministru este nevoie de o persoană a cărei credibilitate să nu fie ştirbită, a cărei imagine să fie plus valoare pentru statul român (…)Nu mai există nici un premier în situaţia lui Victor Ponta în Europa”, a afirmat Gorghiu.

    În altă ordine de idei, copreşedintele PNL a adăugat că săptămâna viitoare vor începe discuţiile cu liderii politici pentru susţinerea moţiunii de cenzură precizând că nu vor fi negociate funcţii.

    “Nu negociem însă funcţii, funcţiile vor fi discutate doar în care această moţiune va fi un succes. Pentru că nu vrem să amestecăm lucrurile. Pentru noi prioritar acum este să trimitem acasă o soluţie toxică pentru statul român. După vom avea şi discuţii în mod concret legate de guvern”, a explicat Gorghiu.

    Întrebată dacă PNL îşi va schimba poziţia privind susţinerea unui guvern de uniune naţională, Gorghiu a răspuns că nu s-a pus nicio secundă problema ca PNL să susţină o astfel de variantă guvernamentală deoarece îşi doreşte o formulă fără PSD.

    “Nu s-a pus nici măcar o secundă problema să accepte PNL un guvern de uniune naţională şi credeţi-mă că dacă PSD a fost prost la guvernare singur sau în formulă cu UNPR şi alţii, nu va deveni mai bun dacă îl ataşăm Partidului Naţional Liberal. Nu, formula pe care ne-o dorim este categoric fără PSD”, a conchis Gorghiu.

    Copreşedintele PNL Alina Gorghiu se află, duminică, într-o vizită în judeţul Alba, urmând să participe la Cugir, la manifestările cultural artistice organizate în cadrul Festivalului “Toamna Cugireană”.

    Gorghiu va vizita, totodată, Spitalul din Cugir şi va avea întâlniri cu reprezentanţii administraţiei locale şi cu liderii PNL din zonă.

  • Alina Gorghiu îi cere demisia lui Sorin Oprescu: Soluţia pe viitor este o administraţie PNL

    “După reţinerea lui Sorin Oprescu, soluţia potrivită azi – demisia. Iar soluţia potrivită în viitor – o administraţie nouă, integră, liberală”, a scris Gorghiu.

    Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reţinut de DNA, sâmbătă noapte, pentru luare de mită, după ce ar fi primit 25.000 de euro de la patru denunţători.

    Primarul ar fi primit cei 25.000 de euro sâmbătă de la şeful unei instituţii din primărie, care ar fi intermediat mita.

    “În perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a înfiinţat în administraţia locală din Municipiului Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea Primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuţia acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului Primarului Municipiului Bucureşti”, se arată în ordonanţa de reţinere a procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

  • Gorghiu, femeilor din PNL: Îmi pare rău că nu sunteţi mai îndrăzneţe. De misoginism e plină politica

    Gorghiu a spus sâmbătă, la şcoala de vară a Organizaţiei de Femei a PNL, că deşi dinamica politică se schimbă, femeile întârzie să-şi facă apariţia în administraţie, în diverse funcţii, precizând că s-a uitat peste candidaturile pentru alegerile locale şi trebuie să mărturisească, cu tristeţe, că se aştepta ca femeile să fie mai îndrăzneţe.

    “Niciodată fără o competiţie nu o să poţi obţine o funcţie, niciodată într-o cursa nu poţi să speri să obţii ceva. Îmi pare rău că sunteţi pe degete numărate femeile care îndrăzniţi să intraţi în această competiţie, într-un joc care de multe ori se suprapune peste fermă animalelor. Dacă clamăm funcţii fără să ne înscriem în competiţii greşim”, a afirmat Gorghiu, afirmând că nu vede în sală suficientă “pasiune” şi “convingere” din partea colegelor sale.

    Gorghiu le-a mai reomandat colegelor de partid să trateze cu calm “dispreţul, mârlănia şi misioginismul”.

    “Nu o să schimbăm percepţia despre femeia în politică dacă nu o să ne considerăm parteneri egali. De misoginism este plină politică, societatea românească şi avem exemple printre noi, în PNL, de misogini slavă cerului. Nu cred că aveţi emoţii că va uitaţi în stânga, în dreapta şi să rataţi vreun bărbat care să se uite înspre noi de sus în jos, nu, o să găsiţi peste tot. Antidotul îl ştiţi, nu este replică acidă, este calmul. Întotdeauna răspunsul la dispreţ, misoginism, mârlănie în politică este calmul. Am păţit-o de prea multe ori şi am căzut în capcană replicilor de prea multe ori. Sfatul meu este să priviţi cu calm, cu înţelegere şi să mergeţi mai departe şi veţi avea succes”, a spus copreşedintele PNL.

    În context, ea l-a ironizat pe premierul Victor Ponta pentru reacţiile faţă de apelurile sale repetate de a demisiona de la Guvern, adăugând că acesta este “aşa de supărat”.

    “Am să-i cer demisia lui Ponta şi de la dumneavoastră. Mai este cineva alături de mine? (aplauze în sală). Toată lumea… Este aşa de supărat pe mine că îi cer demisia încât aruncă cu venin pe pagină de Facebook (…) Îi adresez prin intermediul presei că o să-l felicit doar în ziua în care îşi va da demisia. Nu am să-i mai folosesc numele când va face un pas în lateral”, a mai spus Gorghiu.

    Liderul PNL Alina Gorghiu a declarat, sâmbătă, că nimeni nu anticipa în urmă cu un an că, în 2015, România va avea un preşedinte român de etnie germană şi în fruntea PNL o femeie, ceea ce arată că vremurile se schimbă, iar majorităţile bazate pe etnie sau criterii de gen sunt pe cale să apună.

    “Vremurile se schimbă mai repede chiar decât ne putem imagina, iar majorităţile bazate pe etnie sau criterii de gen sunt pe cale să apună şi în România. Cine ar fi crezut acum un an că în 2015 vom avea ca preşedinte de ţară un român de etnie germană şi în fruntea PNL o femeie?”, a spus Alina Gorghiu, la şcoala femeilor liberale de la Constanţa.

    Gorghiu a mai spus că înscrierea cât mai multor femei în organizaţiile de tineret este un prim pas pentru o mai bună reprezentare a acestora în administraţie, afirmând că “este ca la fotbal-dacă ai mulţi juniori, ai şanse mai mari să ai echipe de valoare peste 10 ani”.

     

  • Ponta: Nu mă deranjează că Dragnea colaborează cu opoziţia. Cât mai multă iubire cu doamna Gorghiu ne ajută

    Întrebat, joi, la Parlament, dacă îl deranjează că Liviu Dragnea colaborează foarte bine cu opoziţia, Ponta a spus: “Nu, dimpotrivă, mă bucur”.

    “Este foarte bine ce face domnul Dragnea, îl sprijin şi cred că este spre binele tuturor. Cât mai multă iubire cu doamna Gorghiu ne ajută. Altfel, nu ştiu, că de trei zile nu mi-a mai cerut demisia, nu ştiam ce a păţit. Cred că a convins-o Liviu”, a spus el.

    PSD şi PNL vor forma un grup de lucru care să stabilească un set de măsuri pentru recredibilizarea Parlamentului, a anunţat, joi, preşedintele PSD Liviu Dragnea.

    Dragnea a spus că a convenit cu liderul PNL Alina Gorghiu să facă un plan pentru recredibilizarea Parlamentului, fiind vorba şi de Regulament, de un cod de conduită al parlamentarului, circuitul legislativ şi atitudinea parlamentarului.

    PNL lucrează la un proiect de reformare a Parlamentului, care va fi discutat cu partidele, a declarat, tot joi, copreşedintele PNL Alina Gorghiu, susţinând că actuala imagine a Legislativului este “jalnică”.

    “Am discutat cu preşedintele PSD despre nevoia de reforma instituţiei parlamentare. Este singura instituţie nereformată de douăzeci de ani, imaginea este una jalnică despre Parlament, este supradimensionat. Sunt multe lucruri de reparat. Cea mai mare problemă este ineficienţa, problemă de coerenţă legislativă. PNL a lucrat la acest proiect, este destul de amplu şi o să-l ducem pe masa partidelor politice parlamentare, pentru că aceasta este o temă vitală pentru România”, a spus Gorghiu.

    Ea a mai arătat că la prima şedinţă a BPN al PNL va propune desemnarea echipelor tehnice care vor negocia legea salarizării şi absorbţia de fonduri europene.

    “Vreau să vă spun că la primul BPN al PNL voi propune să desemnăm echipele tehnice de consultări pe celalte două teme, vorbesc de salarizarea în domeniul bugetar şi absorbţia de fonduri. Va trebui să agreem nişte paşi concreţi, astfel încât să nu ne prindă pe picior greşit”, a adăugat Gorghiu.

  • B1 TV, amendat cu 20.000 de lei pentru comentarii despre Alina Gorghiu şi Adrian Năstase

    CNA a reluat, în şedinţa de joi, votul în cazul B1 TV, după ce în şedinţa din 28 iulie niciuna dintre propunerile făcute nu a întrunit numărul minim necesar de voturi (şase) pentru a putea fi aplicată.

    Astfel, joi, membrii CNA au pornit votul de la ultimele două propuneri rămase în discuţie în acest caz: amendă de 20.000 de lei (propusă de Radu Herjeu) şi somaţie publică (propusă de Monica Gubernat).

    Amenda a fost aplicată cu şase voturi “pentru” (Florin Gabrea, Lorand Turos, Viorel Buda, Radu Herjeu, Dorina Rusu şi Răsvan Popescu), în timp ce Monica Gubernat, Laura Georgescu şi Gabriel Tufeanu au votat “împotrivă”.

    Sancţiunea a fost aplicat pentru încălcarea articolului 32, alineatul 1 din Codul audiovizual, potrivit căruia “Niciun drept conferit prin lege nu poate fi exercitat într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe, în scopul de a vătăma sau de a păgubi pe altul ori profitând de ignoranţa sau de buna-credinţă a persoanelor”, a articolului 33, alineatele 1 şi 3 din Cod – “Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei. Este interzisă difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje audiovizuale care constituie imixtiuni în viaţa privată şi de familie a persoanei, fără acordul acesteia” – şi a articolului 40, alineatul 3 din Cod – “Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă”.

    Potrivit CNA, în ediţia din 10 iunie a emisiunii “Lumea lui Banciu”, realizatorul Radu Banciu a făcut mai multe afirmaţii referitoare la fostul premier Adrian Năstase şi la familia acestuia. Astfel, Banciu a spus despre Năstase că este “un puşcăriaş”, “un duşman al poporului”, “o jigodie colosală”, care “a furat România”. De asemenea, Radu Banciu a făcut referire la familia lui Adrian Năstase, vorbind despre “hidoasa” soţie a acestuia şi despre “hidoşii” copii ai acestuia şi despre “nenorocita aia de Tamara, cu tot jaful ăla de la Cornu”.

    Pe de altă parte, în ediţia din 1 iulie a emisiunii sale, Radu Banciu a făcut referire la un avort pe care l-ar fi făcut în trecut copreşedintele PNL Alina Gorghiu, în urma unei relaţii pe care ar fi avut-o în acel moment cu Lucian Isar, care la momentul respectiv era căsătorit cu o altă femeie.

  • Alina Gorghiu: Cerem PSD un termen limită de publicare în MO a legii votului prin corespondenţă

    “Îmi este teamă ca acest discurs al PSD să nu fie doar o încercare de a ameţi opoziţia. Aş vrea să adoptăm, astăzi (sâmbătă – n.r.), o rezoluţie în care să cerem foarte clar PSD un termen limită de publicare a legii privind votul prin corespondenţă, în Monitorul Oficial, consecinţa nepublicării acesteia, în timp util, fiind aceea că la parlamentarele de anul viitor, cei din diaspora nu vor putea să îşi exercite dreptul de vot aşa cum ne dorim cu toţii”, a declarat copreşedintele PNL Alina Gorghiu, la începtul şedintei BPN, care are loc la Gura Humorului.

    Copreşedintele PNL a mai declarat că procedura privind Codul Fiscal, aflat pentru reexaminare în Parlament, care va începe săptămâna viitoare, va fi accelerată în cadrul Legislativului. Proiectul Codului Fiscal va ajunge la Senat şi, potrivit acordului liderilor politici ai partidelor parlamentare, va fi votat şi în Camera Deputaţilor, “pentru ca undeva la sfârşit de săptămână să poată ajunge la preşedinţie pentru promulagare”, a spus Alina Gorghiu.

    Aceasta a ţinut să le transmită celor care au criticat acordul privind Codul Fiscal că, deşi săptămâna aceasta s-a încheiat un acord între liderii partidelor politice privind Codului Fiscal, PNL se situează, în continuare, pe poziţie de competitor atât la nivel parlamentar, cât şi politic şi “va face opoziţie aşa cum trebuie Guvernului PSD”.

    Gorghiu le-a mai cerut liberalilor să respingă în Parlament ordonanţa privind mărirea salariilor demnitarilor, “pentru a putea discuta toată salarizarea în mod unitar”.

    “Atunci când vom vorbi despre legea salarizării în sistemul bugetar o să va rog să ne oprim şi asupra ordonanţei bugetarilor, pentru că vreau şi astăzi să vă propun să dăm un vot formal împotriva promovării aceastei ordonanţe, pentru a putea discuta toată salarizarea în mod unitar, corelat cu restul salariilor la momentul în care vom discuta despre salarizarea în sisteml bugetar”, a spus Alina Gorghiu.

    Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a spus, joi, că va prezenta săptămâna viitoare “un set de principii” privind legea votului prin corespondenţă, menţionând că adoptarea acestui proiect reprezintă una dintre priorităţile legislative ale PSD în această sesiune parlamentară.

    Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, anunţase, luni, că preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a fost mandatat de partid să elaboreze un set de principii care vor sta la baza legii votului prin corespondenţă şi să le trimită AEP, instituţie care va elabora, la rândul său, proiectul pe această temă.

    Ulterior, vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a arătat că liberalii atrag atenţia că parlamentarii şi AEP nu trebuie să omită opinia celor din Diaspora în privinţa legii votului prin corespondenţă, iar proiectul liberalilor este singurul care conţine prevederi agreate de cetăţenii români din străinătate.

    Voicu, preşedintele Comisiei de Cod electoral, a mai spus că partidele trebuie să se mobilizeze la începutul sesiunii parlamentare pentru a adopta cât mai rapid legea votului prin corespodenţă, până cel mai târziu la începutul lunii noiembrie, pentru a putea fi aplicată la viitoarele alegeri lesgialtive.

    Proiectul votului prin corespondenţă a fost considerat o prioritate a sesiunii parlamentare trecute, după alegerile prezidenţiale existând consultări la Palatul Cotroceni şi un acord de principiu. Cu toate acestea, partidele parlamentare au modificat legislaţia electorală (legea alegerilor locale, legea alegerilor parlamentare, legea finanţării partidelor şi a campaniilor electorale şi legea partidelor) dar nu au convenit asupra unui proiect de lege, la Parlament fiind înregistrate patru iniţiative pe această temă.

  • Gorghiu: Lecţia grecească e că populismul poate prăbuşi o ţară, Ponta acţionează după această reţetă

    “Demisia guvernului Tsipras de la Atena reprezintă o nouă problemă pentru o ţară aflată de multă vreme într-o situaţie foarte dificilă. Inclusiv din acest motiv prudenţa şi responsabilitatea rămân în continuare esenţiale pentru România. Cel mai important lucru este să nu ne facem rău cu mâna noastră, intrând – prin cheltuieli nesăbuite – în deficite bugetare de genul celor care au dus Grecia aproape de faliment”, a scris pe Facebook Alina Gorghiu.

    Ea a susţinut că lecţia grecească este că populismul poate prăbuşi o ţară, iar premierul Victor Ponta ar acţiona “după această reţetă a iluziilor vândute oamenilor”.

    “Nu pot accepta cinismul lui Victor Ponta de a planta bombe cu ceas, setate să explodeze în economie după ce nu va mai fi premier. Lecţia grecească e aceea că populismul poate prăbuşi o ţară, iar premierul Ponta acţionează exact după această reţetă a iluziilor vândute oamenilor”, a adăugat Gorghiu.

  • Gorghiu: Activitatea guvernamentală este blocată; premierul vorbeşte doar de situaţia sa juridică

    “Activitatea guvernamentală este blocată. Singurii care vorbesc astăzi despre cum se face în mod real guvernarea, despre cum ar trebui să fie tratate problemele din sănătate, din educaţie suntem noi, cei din opoziţie. Ponta nu ştie să vorbească decât de problema juridica a domniei sale şi despre problema domniei sale de la Palatul Victoria, adică nevoia de a se ţine cu mâinile de scaunul de la Palatul Victoria”, a declarat Alina Gorghiu.

    Ea a susţinut că premierul Victor Ponta va pierde în curând funcţia din Guvern.

    “Din punctul meu de vedere este cel mai periculos precedent la care asistăm într-o ţară democratică anume acela de a avea un prim-ministru urmărit penal, inculpat, încă în funcţie. Cred că este o performanţă memorabilă, dar, din păcate, negativă şi sper ca acest lucru (…) să se rezolve cât de repede se poate. Vedeţi că Victor Ponta aleargă să pună capacul pe oală ba la partid, ba la Guvern, ba la coaliţia guvernamentală. Nici nu ştie pe ce fronturi să mai lupte ca să-şi rezolve problemele. Din păcate pentru domnia sa, partidul l-a pierdut, va pierde curând şi Guvernul, din fericire pentru România”, a mai spus copreşedintele PNL.

    Pe de altă parte, Gorghiu a spus că România are un guvern care “a excelat în hărţi” în privinţa autostrăzilor.

    “Avem un guvern care a excelat în hărţi. N-a excelat deloc, ba dimpotrivă a fost cel mai slab guvern atunci când a fost vorba despre autostrăzi. Este Guvernul care a făcut zero autostrăzi, a schimbat miniştri după miniştri, a făcut hărţi după hărţi şi la un an şi opt luni distanţă a reuşit să aprobe Masterplanul pe infrastructură. Din păcate, cred că este un drum pe care îl ştim. Nu va face minuni nici acest ministru (al Transporturilor, Iulian Matache – n.r.) – a fost secretar de stat al domnului Ioan Rus şi s-a ocupat în mod direct de infrastructura din România ca şi domnul Rus. Nu mă aştept la niciun miracol, nu mă aştept la nimic spectaculos, cum nu mă aştept să nu mai candideze Ponta, pentru că nu a reuşit să facă autostrada Comarnic-Braşov”, a mai declarant Alina Gorghiu.

    Cei doi preşedinţi ai PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, s-au aflat, joi, în judeţul Hunedoara, la Deva, unde au susţinut o conferinţă de presă.