Tag: fuziune

  • Dincolo de zvonurile privind o fuziune între UniCredit şi SocGen, CEO-ul grupului italian caută bănci din Marea Britanie şi Spania

    CEO-ul grupului bancar UniCredit, care controlează UniCredit Bank pe piaţa locală, analizează piaţa internaţională de fuziuni şi achiziţii în căutarea unei tranzacţii, şi se uită dincolo de Franţa, către Marea Britanie şi Spania, potrivit unui acţionar de top citat de Reuters.

    „Sunt sigur că vrea să facă un fel de tranzacţie…nu se uită doar înspre Franţa, ar putea alege ceva din Marea Britanie sau Spania”, spune Alessandro Mazzuco în cadrul unei conferinţe.

    Mazzuco este preşedintele fundaţiei de banking Cariverona, care deţine 1,8% din UniCredit, cel mai mare grup bancar italian după active.

    În luna decembrie a anului trecut, Mustier a declarat pentru Euromoney că nu vrea să realizeze nicio fuziune cu altă bancă până la sfârşitul lui 2021.

    CEO-ul a mai declarat în trecut că banca analizează opţiuni strategice, inclusiv posibilitatea unei fuziuni, după ce încheie în 2019 un plan de reorganizare a businessului.

    În ultimul an, zvonurile din piaţă au indicat către o posibilă fuziune între UniCredit şi grupul francez SocGen, proprietar al BRD pe piaţa locală.

    „Relaţiile pe care guvernul le dezvoltă cu Franţa nu ne ajută”, spune Mazzucco.

     

     

     

  • Răsvan Radu, CEO şi preşedinte executiv / UniCredit Bank

    Carte de vizită
    ¶ De profesie inginer, şi-a început cariera în profesia de bază la Întreprinderea de Echipamente Periferice din Bucureşti
    ¶ Şi-a început cariera în banking în 1991, la BCR
    ¶ Şeful UniCredit Bank devenea în 2000 vicepreşedinte al CEC, în 2001 vicepreşedinte al Raiffeisen Bank România, iar în 2005 era numit preşedinte al UniCredit România, care avea să fuzioneze după doi ani cu HVB-Ţiriac, creând UniCredit Ţiriac Bank
    ¶ Este de formaţie inginer, absolvent al unui MBA la Paris şi apoi al Harvard Business School 

  • Peisajul bancar german s-ar putea schimba definitiv: Guvernul este pregătit să orchestreze o fuziune între giganţii Deutsche Bank şi Commerzbank

    Guvernul german este pregătit să orchestreze o fuziune între giganţii Deutsche Bank şi Commerzbank, pentru a se asigura că cea mai mare economie din Europa are cel puţin un creditor capabil să susţină companiile nemţeşti peste graniţe, potrivit Reuters, care citează revista Focus.

    Ministrul de finanţe german a declarat pentru agenţia de presă cu nu vrea să se implice în speculaţii, în timp ce Deutsche Bank a refuzat să comenteze.

    Deutsche se confruntă cu scandaluri legate de spălări de bani, ceea ce a dus la o prăbuşire istorică pe bursă pentru creditorul german, în timp ce businessul Commerzbank scade de la an la an.

    Potrivit surselor citate de revista Focus, ministerul de finanţe examinează scenarii precum cel în care statul german ar prelua o participaţie în Deutsche Bank, iar fuziunea ar fi realizată apoi printr-un schimb de active între cele două bănci.

    O a doua posibilitate care stă pe masa ministerului de finanţe ar fi cea în care Deutsche Bank preia integral Commerzbank, în timp ce al treilea scenariu presupune un holding.

    În ultimele luni, Christian Sewing, CEO-ul Deutsche Bank, a respins ideea unei fuziuni în timp ce şeful Commerzbank, Martin Zielke, susţine că este deschis înspre această oportunitate.

    Acţiunile Deutsche Bank au scăzut cu 51% anul acesta, iar cele ale Commerzbank cu 45%. Astfel, capitalizarea de piaţă a Deutsche Bank a ajuns la aproape 16 miliarde de euro, în timp ce capitalizarea Commerzbank, care a fost exclusă recent din indicele de referinţă DAX, a ajuns la aproximativ 8,6 miliarde euro.

     

     

     

  • Acţionarii Banca Transilvania au aprobat astăzi fuziunea prin absorbţie cu Bancpost

    Operaţiunea prevede dizolvarea fara lichidare a Bancpost şi transmiterea universală a patrimoniului către Banca Transilvania.

    In consecinta se vor atribui către actionarii Bancpost actiuni nou emise de Banca Transilvania. De asemenea, Banca Transilvania îşi va majora capitalul social.

    Banca Transilvania a cumpărat Bancpost, cu o cotă de piaţă de 2,9%, într-o tranzacţie în jur de 235-250 milioane euro.

    Reprezentanţii instituţiei de credit din Cluj au semnat în a doua jumătate a lunii noiembrie 2017 contractul de achiziţionare a Bancpost, atunci pe locul al nouălea în sistemul bancar românesc, cu active de 1,88 miliarde euro, faţă de cele 12,2 miliarde euro de la acel moment care plasau Banca Transilvania pe poziţia secundă, în spatele Erste Bank.

    Vânzătorii Bancpost erau repre­zentaţi de elenii de la Eurobank, listată pe piaţa de capital din Atena, cu o valoare de piaţă de 1,32 miliarde euro, după o pierdere în jur de 90% faţă de momentele de dinainte de criză.

    Banca Transilvania are o capitalizare de 11,02 miliarde lei, iar acţiunile sâau apreciat în acest an cu 7,5%, fiind tranzacţionate marţi la pranz la 2,325 lei/titlu. 

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Planul de reorganizare al ELCEN a fost aprobat. Producătorul de energie termică fuzionează cu RADET

    Mai exact, Adunarea creditorilor şi-a dat acordul pentru fuziunea dintre ELCEN (producătorul de agent termic), ai cărui acţionari principali sunt Ministerul Energiei (97,5%) şi Romgaz (2,5%), cu RADET (distribuitorul de apă caldă şi căldură), aşa cum a propus Primăria Municipiului Bucureşti (PMB). Operaţiunile rezultate din fuziune vor fi preluate de Compania Municipală Energetica SA, care va administra sistemul de furnizare a agentului termic SACET (Sistemul de Alimentare Centralizat cu Energie Termică al Capitalei).

    Valoarea transferului este estimată la 891,3 milioane de lei, cât suma estimată a fi obţinută din vânzarea activelor ELCEN, ca urmare a unui potenţial faliment. Pentru a face această prelure, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, la finele lunii august, majorarea capitalului social al Energetica SA cu 1,26 miliarde de lei, până la 1,56 miliarde de lei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Este OFICIAL: Două dintre cele mai puternice bănci vor să FUZIONEZE

    Una dintre sursele citate de publicaţia germane susţine că Martin Zielke, CEO-ul Commerzbank, vrea să ajungă la un acord de fuziune cât mai repede cu putinţă, în timp ce noul CEO al Deutsche Bank, Christian Sewing, spune că o fuziune nu se află pe agenda sa, cel puţin pentru următoarele 18 luni. Sursele citate susţin că şi ministrul de finanţe Olaf Scholz este deschis la ideea acestei potenţiale fuziuni.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • BOMBA ZILEI pe piaţa bancară: Două dintre cele mai mari bănci prezente în România vor să FUZIONEZE!! Ce se va întâmpla cu clienţi

    CEO-ul UniCredit Jean Pierre Mustier, care este francez şi a lucrat pentru SocGen, a dezvoltat această idee de mai multe luni, potrivit FT. Directorii SocGen de asemenea au studiat posibilitatea unei fuziuni.

     
    Discuţiile legate de o asemenea fuziune sunt într-un stadiu incipient, iar climatul politic agitat din Italia s-ar putea dovedi un impediment major. Situaţia politică din Roma deja a dus la extinderea orizontului de timp pentru un potenţial deal, faţă de 18 luni cât era vehiculat iniţial. 
     
    SocGen, a doua cea mai mare bancă franceză, a avut pe masă combinarea celor două entităţi în ultimul deceniu şi jumătate. Chiar şi în eventualitatea demarării planurilor de fuizune, potrivit FT, băncile nu vor fi gata pentru mutare cel puţin încă un an.
     
    De cealaltă parte, UniCredit, cea mai mare bancă italiană după active, a luat în considerare anul trecut o fuziune cu banca germană Commerzban. Subiectul consolidării sistemului bancar european a fost unul dintre cele mai în vogă topicuri din ultima perioadă, în consiţiile scăderii puternice a dobânzilor şi erodării profiturilor, dar şi în faţa competiţiei crescute din SUA şi China. 
     
    Grupul italian UniCredit a ra­por­tat pentru primul trimestru (T1) din 2018 un profit de 29 mil. euro din opera­ţiu­nile din România, în creştere cu 38,3% faţă de câştigul con­solidat în­registrat în aceeaşi pe­rioadă din 2017, potrivit re­zul­tatelor finan­ciare anun­ţate la Milano. 
     
    Pe piaţa locală, UniCre­­dit Bank ocupă locul cinci în topul după active. Profitul operaţional al UniCredit în România a ajuns în T1/2018 la 56 mil. euro, în creştere cu 9,2%.
     
  • CUTREMUR de proporţii în sistemul bancar: Două dintre cele mai mari bănci vor să FUZIONEZE. Ce se întâmplă cu clienţii

    Barclays este în discuţii cu rivalii de la Standard Chartered cu privire la o potenţială fuziune, însă nu a fost făcută nicio ofertă oficială până acum, potrivit unor surse citate de Financial Times.

    Barclays a declarat pentru CNBC că nu comentează asupra raportului, în timp ce alte două surse au declarat pentru Reuters că sunt doar zvonuri şi că nu sunt interesaţi de o fuziune cu alţi creditori.

    Stanchart a transmis că „este concentrată integral pe punerea în aplicare a strategiei actuale şi nu comentează asupra acestor speculaţii”.

    Financial Times scrie că doi directori s-au întâlnit pentru a discuta potenţialele beneficii ale unei fuziuni.

    Întâlnirea dintre cei doi directori a făcut parte dintr-un efort mai amplu al Barclays, prin care explorează psobilităţi prin care să îşi îmbunătăţească rezultatele financiare.

    Barclays este sub presiunea investitorilor de la Sherborne. Aceştia vor ca banca să îşi micşoreze unitatea de investiţii deoarece înregistrează performanţe sub aşteptări.

    Sherborne deţine o participaţie de peste 5% în Barclays şi este unul dintre cei mai mari acţionari ai băncii.

     

  • Din cutii de conserve şi sosuri a ridicat un imperiu alimentar cu venituri anuale de miliarde de dolari

    Henry John Heinz s-a născut pe 11 octombrie 1844, în Pittsburgh, Pennsylvania. A fost fiul lui John Henry Heinz şi al Annei Margaretha Schmidt, o familie de imigranţi germani, care se stabiliseră în Statele Unite cu puţin înainte de naşterea sa. Heinz a fost văr de gradul doi cu Frederick Trump, bunicul actualului preşedinte american. 

    În ianuarie 1869, antreprenorul a fondat Heinz Noble & Company, alături de prietenul său, L. Clarence Noble. Cei doi au început să comercializeze hrean ambalat în sticle transparente, pentru a se observa mai uşor calitatea produsului, după o reţetă a mamei lui Heinz.

    În acelaşi an, pe 3 septembrie, Heinz s-a căsătorit cu Sarah Sloan Young, împreună cu care a avut cinci copii, dintre care au supravieţuit doar patru: Irene Edwilda Heinz-Given, Clarence Henry Heinz, Howard Covode Heinz şi Clifford Sloan Heinz.

    În 1875, compania înfiinţată de cei doi prieteni a dat faliment. Totuşi, anul următor, investitorul a fondat o nouă companie, F&J Heinz, împreună cu fratele său, John Heinz, şi cu vărul acestora, Frederick.

    Produsul care a adus succesul companiei a fost ketchupul Heinz, care a cucerit rapid consumatorii, ajungând să deţină o cotă de piaţă de peste 50%. Compania a continuat să crească, iar în 1888 investitorul a cumpărat acţiunile celor doi asociaţi şi a reorganizat businessul sub numele actual, H. J. Heinz Company.

    Sloganul companiei, ”57 de varietăţi“, a fost introdus de Heinz în anul 1896, inspirat dintr-un afiş publicitar al unei firme de pantofi. Cu toate că, la vremea aceea, compania comercializa peste 60 de sortimente de produse, numărul 57 a fost ales deoarece 5 era cifra sa norocoasă, iar 7, a soţiei sale.

    H. J. Heinz Company a fost recunoscută în 1905, iar Heinz a fost ales în funcţia de preşedinte, pe care a păstrat-o de-a lungul întregii vieţi. Sub conducerea sa, au fost dezvoltate primele procese legate de siguranţa în prepararea alimentelor şi primele reguli sanitare, care aveau ca scop evitarea contaminării cu bacterii. El a luat şi o serie de măsuri pentru a controla puritatea produselor, oferindu-le angajaţilor săi condiţii speciale de lucru. Aceştia dispuneau de duşuri cu apă caldă, iar personalul feminin beneficia săptămânal de servicii de manichiură. De asemenea, Heinz le-a oferit angajaţilor săi asistenţă medicală gratuită, săli de gimnastică, piscine şi locuri de recreere, dar şi mijloace de educaţie, precum librării şi săli de lectură.

    Heinz a murit pe 14 mai 1919, la vârsta de 74 de ani, după ce s-a îmbolnăvit de pneumonie. Pe data de 11 octombrie 1924, în faţa clădirii companiei din Pittsburgh a fost ridicată o statuie din bronz a investitorului, realizată de sculptorul Emil Fuchs.

    În vara anului 2013, compania Heinz a fost cumpărată de Berkshire Hathaway şi 3G Capital pentru 23 de miliarde de dolari, una dintre cele mai mari tranzacţii din istoria industriei alimentare. În funcţia de CEO a fost numit şeful executiv al lanţului de fast-food Burger King. În 2015, Heinz a fuzionat cu Kraft Food Groups în The Kraft Heinz Company, devenind a cincea cea mai mare companie de profil din lume şi a treia din Statele Unite.

    Anul trecut, compania Kraft Heinz a avut venituri de 26,5 miliarde de dolari, un profit de 3,6 miliarde de dolari şi 41.000 de angajaţi la nivel mondial, iar Heinz a avut vânzări de 11,6 miliarde de dolari, un profit de aproape un miliard şi peste 32.000 de angajaţi.

  • Acţionarii au decis: Xerox renunţă la fuziunea de 6 miliarde de dolari cu Fujifilm şi schimbă şase directori printre care şi CEO-ul Jeff Jacobson

    Xerox Corp. a renunţat la fuziunea de 6,1 miliarde de dolari cu Fujifilm, după o negociere cu investitorii miliardari Carl Icahn şi Darwin Deason. Acordul la care a ajuns board-ul companiei va schimba şi managementul superior al Xerox, potrivit Business Insider.

    Victoria investitorilor anulează negocierile cu japonezii, în timp ce compania Xerox ar putea fi vândută la licitaţie la un preţ mai ridicat.

    Xerox a transmis că în ultimele săptămâni le-au cerut japonezilor în mod repetat să înceapă negocierile pentru termeni mai  buni.

    „În ciuda insistenţei noastre, Fujifilm nu ne-a oferit nicio siguranţă că va renegocia în timp util”, au transmis americanii în cadrul unei conferinţe publice în care anunţau că tranzacţia a eşuat.

    Fujifilm a abordat o postură agresivă şi susţine că Xerox nu avea dreptul de a renunţa la tranzacţie. Japonezii au anunţat că vor încerca să ajungă în instanţă.

    Cele două companii au ajuns în luna ianuarie la un acord prin care Xerox ar fi fuzionat cu business-ul din Asia, Fuji Xerox, şi în care Fujifilm ar fi preluat controlul companiei americane.

    În urma acestui anunţ, Icahn şi Deason, care deţin 15% din compania Xerox au spus că firma americană este subevaluată.

    CEO-ul companiei, Jeff Jacobson împreună cu alţi cinci directori vor părăsi compania.