BusinessMagazin

Tag: familii

  • Ajutor pentru românii fără venituri în criza COVID-19: O primărie dă câte 700 de lei lunar pentru familiile cu un copil. Care sunt condiţiile

    Primăria Sectorului 4 a anunţat că va acorda sprijin financiar pentru familiile ale căror venituri au fost reduse sau chiar au dispărut în întregime, în contextul crizei COVID-19.

    „Primăria Sectorului 4 va susţine financiar familiile cu venituri reduse sau rămase fără niciun venit ca urmare a restricţiilor impuse mai multor companii prin decretele militare emise pentru stoparea răspândirii infecţiilor cu noul tip de coronavirus”, a anunţat Primăria.

    În acest context, măsurile sunt cuprinse într-o Hotărâre de Consiliu Local ce va fi supusă aprobării pentru a acoperi cheltuieli de bază precum alimente, medicamente sau produse igienico-sanitare.

    Ajutoarele acordate de Primărie vor fi acordate doar pentru perioada decretată ca fiind stare de urgenţă, fiind virate direct în contul curent al beneficiarului.

    Prin urmare, persoanele singure primesc 500 de lei lunar, în timp ce familiile cu un copil 700 lei lunar, iar familiile cu doi sau mai mulţi copii 1.000 de lei lunar.

    Pentru a putea accesa aest ajutor, solicitările trebuie trimise online către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4, însoţite de actele de identitate şi de o declaraţie pe propria răspundere în care beneficiarul trebuie să explice situaţia în care a răms fără venituri – sau cu veniturile reduse.

    Condiţiile în care se accesează: cel puţin un membru al familie nu poate beneficia de ajutor de şomaj; veniturile lunare nu depăşesc 1.000 lei pe membru de familie; nu au alte surse de venit; nu deţin depozite bancare mai mari de 1.000 lei.

  • „De la grajd, la vedetă, şi înapoi în grajd” sau care este istoricul celor mai bogate familii din lume care au construit imperii de mii de miliarde de dolari

    Dar într-o eră în care averile depăşeşc orice imaginaţie, iar diferenţele între clasele sociale devin din ce in ce mai mari şi clare, pare puţin probabil ca acest lucru să se întâmple cu una dintre cele mai bogate 25 familii ale planetei. Conform datelor strânse de Bloomberg, aceste 25 de familii deţin averi de peste 1,1 trilioane de dolari.

    De la batoanele de ciocolată Mars şi eşarfele Hermes, de la lanţurile de supermarketuri în care intraţi zilnic sau hotelurile în care aţi stat în vacanţă şi până la companiile care vă ţin datele şi producătorii care v-au vândut medicamentele, sursele acestor averi variază, iar mărimile acestora sunt şi mai impresionante – mai mari ca valoarea de piaţă a Apple (194.21 miliarde de dolari), sau chiar cât PIB-ul Indoneziei (932 miliarde de dolari).

    Orice calcul ar fi, însă, unul estimativ, averile familiilor Rothschild sau Rockefeller nefiind publice. Sursele acestor averi, ce au la bază decenii sau chiar secole de acţiuni sau dividente, variază în funcţie de businessurile pe care le deţin. Clanuri sau familii ale căror averi provin în mare parte datorită statului, cum ar fi numeroasele familii de şeici din orientul apropiat, nu sunt incluse în aceste statistici.

    Poveştile tragice ale familiilor Pulitzer, Vanderbilt sau Woolworth ne arată cam cât de uşor este, chiar şi pentru cele mai mari şi influente familii ale lumii, să-şi piardă averile. ”Sunt nenumărate obstacole pe care familiile trebuie să le întreacă pentru a se asigura că averile lor se află în siguranţă odată cu trecerea generaţiilor”, spune purtătorul de cuvânt al Campden Wealth, Rebecca Gooch. ”Comunicarea, educaţia si o plănuire potrivită sunt cheia păstrării acestora”.

    Unii miliardari, precum Mark Zuckerberg sau Bill Gates, au ales o abordare diferită, alegând să-şi ofere o parte din avere acţiunilor caritabile. Această abordare are la bază încă o teorie a americanului Andrew Carnegie ”Să-ţi petreci prima treime a vieţii educându-te pe cât de mult poţi. Să-ţi petreci următoarea treime muncind şi strângând toţi banii pe care-i poţi strânge. Să-ţi petreci ultima treime oferind aceşti bani unor cauze ce merită”.

    Prima familie din clasamentul Bloomberg al familiilor bogate este familia Walton, deţinătorii celui mai mare hypermarket din lume, Walmart. Walmart are aproape 12.000 de magazine pe întreg mapamondul, cu vânzări de peste 500 de miliarde de dolari. Companiile familiei – Walton Enterprises şi Walton Family Holdings Trust, deţin jumătate din participaţiile Walmart, acţiuni ce stau la baza celei mai mari averi familiale din lume.

    În anul 1945, Sam Walton cumpără primul său magazin pe care îl tranformă în Walmart. De aici, ajunge să clădească cel mai mare lanţ de hypermarketuri din Statele Unite, Walmart ajungând şi în ţări precum Canada, Mexic sau Chile. Sam Walton moare în anul 1992, iar la conducerea Walmart trece fiul său cel mare, Rob. Fiecare dintre copii lui Sam deţine o parte din Walton Enterprises şi Walton Family Holdings Trusts, astfel averile fiecăruia diferă în funcţie de acţiunile pe care le deţine.

    Cel mai bogat membru al familiei este Jim, cu o valoare estimată de cei de la Bloomberg de 42.8 miliarde de dolari. Sub el se afla Rob si Alice, ce deţin averi de 42.6, respectiv 41.1 miliarde de dolari. Conform publicaţiei americane The Motley Fool, Walmart a făcut echipă cu Microsoft pentru a înfrunta Amazon, cel mai mare magazin din domeniul online.

  • Bucureştiul se află pe locul 134 din 150 în topul celor mai bune oraşe din lume pentru familii. Oraşele de pe primele locuri. Care capitală este pe ultimul loc

    Oraşele din nordul Europei şi cele din Canada sunt cele mai bune oraşe din lume pentru familii, primele poziţii în clasament fiind ocupate de Helsinki (Finlanda), Quebec (Canada) şi Oslo (Norvegia), arată un raport al companiei germane Movinga, o platformă online specializată în mutări. La polul opus se află Bucureştiul, care ocupă locul 134 dintr-un total de 150 de oraşe din lume. Ultima poziţie e ocupată de Istanbul. Astfel, în timp ce capitala Finlandei este evaluată la 100 de puncte din 100, Bucureştiul este aproape la jumătate. Alte oraşe din regiune sunt poziţionate mai bine, cu Budapesta şi Varşovia pe locurile 126 şi respectiv 127 şi cu Praga la jumătatea clasamentului.

    „Ca experţi în mutarea familiei, noi la Movinga ştim ce îşi doresc părinţii şi copiii lor, aceştia având alte nevoi şi aşteptări faţă de oamenii care se mută singuri într-un oraş nou. Studiul analizează 16 factori diferiţi pentru a descoperi care sunt cele mai bune oraşe pentru familii“, spun analiştii platformei. Printre indicatorii analizaţi se numără educaţia, rata şomajului, piaţa imobiliară şi preţurile (cât de accesibil financiar este un oraş). Au fost luate în calcul şi alte aspecte precum legislaţia în domeniul familiei, suma pe care o primesc mamele când intră în concediu maternal sau posibilitatea unor familii formate din părinţi de acelaşi sex. Au fost incluse totodată opiniile unor familii care au experimentat viaţa şi traiul în aceste oraşe.

    Bucureştiul a primit cele mai multe puncte pentru siguranţă şi deschiderea oamenilor către familii. La polul opus, nu există deschidere către diversitate, respectiv către familiile cu părinţi de acelaşi sex, iar sistemul medical nu este bine pus la punct.

  • „Frate, frate, dar brânza e pe bani”. Business-urile de familie care au prins aripi în România şi care au făcut miliarde

    Expresia „Frate, frate, dar brânza e pe bani” nu este valabilă şi în business, unde mai multe familii au demonstrat că afacerile se pot face mai bine cu parteneri pe care îi cunoşti practic de când te-ai născut decât cu oameni care trebuie să-ţi câştige încrederea rapid. Dedeman, FAN Courier, Elis Pavaje, Autonom, Electrogrup sau European Food & Drinks sunt doar câteva exemple din businessul românesc unde fraţii fac afaceri de milioane de euro cot la cot. 

    „Teama de necunoscut este una dintre cele mai mari frici umane şi este similară fricii de moarte. Ea scoate la suprafaţă instinctul de supravieţuire. Acesta este şi motivul pentru care, mai ales când este vorba despre antreprenoriat, această aventură care implică riscul, oamenii caută elemente de sprijin care să confere un minim sentiment de siguranţă. Iar acest element de sprijin poate fi găsit în reconstituirea atmosferei de familie, astfel că aşa apar aceste businessuri dezvoltate de fraţi”, explică psihoterapeutul Alexandrina Carmen Ene. Ea este la rândul ei antreprenor, creând brandul Sonjaline, care realizează rochii şi eşarfe.

    „Frate, frate, dar brânza e pe bani”. Business-urile de familie care au prins aripi în România şi care au făcut miliarde 

  • Secretele afacerilor de familie: ce trebuie să faci ca să îţi duci businessul mai departe

    „Există un proverb care spune: «Dacă ai văzut o singură familie, înseamnă că ai văzut doar o singură familie» – toate sunt diferite. Pe de altă parte, toate afacerile de familie se confruntă cu aceleaşi provocări, legate de guvernanţa corporativă, de apetitul lor faţă de risc şi investiţii, despre ce se întâmplă cu generaţiile următoare care poate nu vor să preia afacerea, despre modul în care este gestionată averea  familiei, cum investesc etc.”, a observat Jonathan Lavender, global chairman al KPMG Enterprise, în cadrul emisiunii ZF Esenţial în business, realizată de Ziarul Financiar în parteneriat cu KPMG România.

    Inovaţia, formarea profesională, educaţia şi diversificarea businessului sunt priorităţi ale liderilor afacerilor de familie din Europa, pe măsură ce aceştia se adaptează lumii în continuă schimbare, iar planificarea succesiunii este din ce în ce mai prezentă în planurile lor de viitor, potrivit lui Lavender, care citează Barometrul pentru afaceri de familie, un sondaj al companiilor din 27 de ţări europene, inclusiv din România. Studiul, aflat la cea de-a opta ediţie, a fost publicat la finalul anului trecut şi a fost realizat în rândul a 2.000 de respondenţi. Potrivit acestuia, dificultăţile celor care conduc afaceri de familie se leagă tot mai mult de găsirea talentelor pentru companie în afara familiei, de implementarea rapidă a noilor tehnologii, de abilitatea de a face investiţii, dar şi de guvernanţa corporativă, cultura intergeneraţională şi procesele de luare a deciziilor.

    Fondatorii afacerilor de familie nu vor să plece, urmaşii nu vor să rămână
    În ceea ce priveşte succesiunea, una dintre preocupările principale şi în rândul antreprenorilor români, Jonathan Lavender observă că, în mod statistic, prima generaţie de antreprenori vrea să fie implicată în afacere pentru o perioadă mai lungă de timp, iar a treia generaţie, formată mai ales din mileniali, nu vrea să se implice în afacerea familiei, or de aici rezultă majoritatea provocărilor. Întrebaţi pe mâna cui ar vrea să îşi lase afacerile, mai mult de jumătate dintre respondenţii studiului KPMG au declarat că vor să transmită businessul urmaşilor lor.
    „Avem ţări pentru care sunt importante tradiţia afacerilor de familie, cultura familiei şi transmiterea acestora între generaţii, în alte ţări este mai dificil şi fondatorii afacerilor trebuie să vândă în cele din urmă”, precizează el. Din paşii unei succesiuni de succes nu trebuie să lipsească standardele de guvernanţă corporativă, care să genereze întrebări precum: „Avem un plan strategic de succesiune? Pe ce perioadă de timp se întinde acesta? Cine este implicat în crearea acestui plan?, etc.”. Mai întâi, trebuie planificată o strategie de tranziţie potrivită, apoi trebuie purtată o conversaţie foarte deschisă în familie despre cei care vor prelua conducerea afacerii. Unele familii pot să nu fie implicate în business, dar să se bucure de averea generată de acestea, nu trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru evoluţia businessului, de aceea guvernanţa familiei şi guvernanţa businessului sunt văzute în două moduri diferite. „Sunt entităţi distincte – familia poate lua decizii, dar doar un număr limitat de persoane poate fi implicat în afacere”, crede Jonathan Lavender. Potrivit lui, în situaţia unor anumite afaceri de familie, este de preferat ca rolurile de conducere să fie preluate de talente din afara familiei. „Cred că în anumite situaţii familiile trebuie să înţeleagă că CEO-ul companiei nu trebuie să fie din interiorul familiei.Trebuie să iei calităţile lor şi să vezi în ce roluri sunt potrivite – preşedinte etc.; nu trebuie să fie toţi manageri activi în business”, adaugă Jonathan Lavender. 
    În mod normal, tranziţia de la o generaţie la alta sau către un manager extern durează între cinci şi şapte ani, or aceasta înseamnă că un plan de succesiune trebuie stabilit de timpuriu, subliniază reprezentantul KPMG Enterprise.
    În ceea ce priveşte veniturile afacerilor de familie, spune că a văzut cifre în creştere când vine vorba despre evoluţia afacerilor de familie din Europa. Pe de altă parte, acestea încep să mizeze din ce în ce mai puţin pe expansiunea internaţională. „Vedem familii care fac paşi înapoi în materie de expansiune internaţională şi se uită mai mult înspre pieţele lor de origine, asta din cauza războaielor comerciale; familiile recunosc că puterea adevărată este în ţara lor, abia apoi merg peste hotare.” Expansiunea pe pieţele noi înseamnă înţelegerea unui ecosistem şi a unor jucători diferiţi: „Am văzut afaceri de familie mergând în China, India, economii emergente şi nu s-au descurcat bine fiindcă nu au fost pregătiţi să formeze alianţe, să se asigure că produsul pe care îl au se potriveşte pieţei, preţul, la fel etc. Trebuie să ai ceva care este unic la propriul produs, când te uiţi la consumatori şi la modul în care cumpără”.

    Cum rezişti peste ani tentaţiei de a-ŢI vinde businessul?
    „În primul rând, trebuie să ai un produs foarte bun, o amprentă foarte bună în propria ţară. Dar câteodată cel mai bun lucru pe care poţi să îl faci este să vinzi, pentru extindere şi creştere este nevoie câteodată de finanţare pe care s-ar putea să nu o ai; aşadar, nu este un lucru neapărat rău să vinzi”, spune Lavender. El este originar din Israel, o naţiune axată pe start-up-uri, în care 90% dintre acestea se vând. „Suntem buni la cercetare şi dezvoltare, nu suntem buni la expansiune, nu avem o piaţă mare, aşadar nu cred că este un lucru negativ să vinzi, cred că într-o afacere de familie care are fondurile, abilitatea de a aduce expertiza din jurul lumii, de a forma alianţe – sunt cele care reuşesc, altele trebuie să recunoască faptul că nu este atât de rău să vinzi unei multinaţionale şi să ajuţi acea multinaţională să crească”, adaugă el. Proprietarii afacerilor trebuie să se întrebe dacă într-adevăr îşi doresc să fie în business în următorii 100 de ani ori sunt deschişi unei vânzări, alianţe, fuziuni.
    Inovaţia, o prioritate pentru toate afacerile în prezent, nu doar că nu lipseşte din rândul businessurilor de familie, dar, în contextul în care acestea reprezintă 70% din PIB şi între 50 şi 80% din forţa de muncă globală, majoritatea lucrurilor care stau la bazele inovaţiei, în etapele timpurii, vin din familii şi family offices. „Fondurile de capital de risc sunt mai orientate pe fazele de creştere, astfel că majoritatea investiţiilor în primele etape ale unui business vin din capital privat – family offices, afaceri de familie – aşadar sunt mult mai implicaţi în tehnologie decât ar crede majoritatea oamenilor.”
    Antreprenorii au nevoie de angajaţi profesionişti care să identifice şi să implementeze în business inovaţia: „Cred că în multe cazuri vor avea nevoie de ajutor extern şi de susţinere pentru a implementa tehnologia în business”. 
    Or inovaţia şi investiţiile în tehnologie sunt un Sfânt Graal al afacerilor prezentului: „Dacă ai un business de familie care produce lapte şi vrei să înţelegi cine sunt clienţii tăi, cine consumă acel produs, care este cel mai bun lanţ de aprovizionare, poţi face asta doar prin informaţii în timp real pe care le poţi primi prin intermediul  IoT, poţi astfel să ajustezi lanţul de aprovizionare, preţurile, în funcţie de informaţiile primite. Aşadar abilitatea familiilor de a implementa tehnologia astăzi era scumpă acum 10 ani, dar acum, prin Software as a Service (SaaS), cu câteva mii de dolari poţi să ai un sistem ERP, apoi un sistem CRM, poţi implementa mai rapid soluţii inteligente. Astăzi să iei decizii în timp real este un game changer în piaţă”. Din punctul de vedere al specialistului, investiţiile în inovaţie nu sunt neapărat direct proporţionale cu dimensiunea companiei: „Există statistici diferite referitoare la ce procent din venituri ar trebui direcţionat în inovaţie, dar desigur, nu e vorba despre procentul pe care îl investeşti, ci de procentul care crezi că ar putea să fie disruptiv pentru afacerea ta”.
    Inovaţia este strâns legată şi de modul în care companiile atrag noi talente. „Oamenii din afacere trebuie să înţeleagă că au un cuvânt de spus în afacere; dacă te uiţi la piaţa forţei de muncă şi la KPMG, vârsta medie a angajatului este de 29 de ani şi chiar şi mai tânăr. Trebuie să le arăţi că au o voce în business, o influenţă în business şi nu trebuie să escaladeze o piramidă de 10 oameni până să ajungă la top management”, adaugă el. 
    În ceea ce priveşte KPMG, compania a anunţat recent că previzionează să investească aproximativ 5 miliarde de dolari în următorii cinci ani în direcţia transformărilor digitale şi serviciilor profesionale.
    „Vrem să transformăm câteva dintre cei mai importanţi piloni ai businessului nostru. Spre exemplu, dacă vorbim despre audit, care generează mare parte din afacerea noastră, lucrăm împreună cu Microsoft pentru ca mare parte din munca noastră de audit să fie realizată prin intermediul tehnologiei; multe din liniile noastre de business vor trece printr-o transformare digitală, modul în care oferim servicii clienţilor va fi diferit, multe dintre serviciile noastre vor fi servicii de tehnologie, oferite sub umbrela celor de consultanţă, iar acesta este viitorul”, a spus Lavender. Investiţiile vor fi direcţionate în businessul KPMG din toată lumea, inclusiv în România. „Am petrecut două zile cu echipa KPMG România, iar colegii de aici sunt foarte agili, foarte deschişi spre tehnologie şi probabil România va fi printre primele pieţe unde vom testa una dintre noile soluţii.”

    Vor înlocui roboţii angajaţii umani?
    „Cred că, în anumite limite, da. Dacă ne uităm la forţa de muncă de bază din producţie, poate domeniul maşinilor autonome, câteva dintre aceste automatizări îi vor înlocui pe oameni şi acest aspect este necesar cred; în alte cazuri este greu să găseşti angajaţi pentru o astfel de muncă. Aşadar cred că este o oportunitate. Trebuie să ne întrebăm: care este profesia mea? Ce voi schimba în profesia mea astfel încât să fie în continuare relevantă? Nu contează cine eşti, ce faci, tehnologia va schimba multe dintre profesii, dar va oferi noi oportunităţi, oamenii trebuie să se uite la aceste avantaje.”
    Jonathan Lavender menţionează un exerciţiu pe care l-a făcut pe segmentul maşinilor autonome: „Ce joburi vor dispărea şi ce joburi vor fi create odată cu maşinile autonome? Am găsit 100 de joburi care vor dispărea din cauza maşinilor autonome şi 100 de noi joburi care vor fi create. În orice risc există oportunităţi şi îi sfătuiesc pe oameni să se uite nu la riscuri, ci la oportunităţi, trebuie să ne asigurăm că aducem valoare businessului şi comunităţii în care suntem implicaţi şi să ne întrebăm ce putem schimba astfel încât să ne asigurăm că roboţii nu ne vor înlocui”.

    Carte de vizită: Jonathan Lavender, Global Chairman, KPMG Enterprise

    Spune că şi-a dedicat munca nevoilor companiilor private, afacerilor de familie şi antreprenorilor din toată lumea.
    Are circa 20 de ani de experienţă în lucrul cu multinaţionale, start-up-uri, cât şi fonduri de private capital şi de capital de risc care oprează în mai multe sectoare.
    A început să lucreze pentru KPMG în Israel în 2000.
    Spune că nu şi-a imaginat să lucreze la o companie din Big Four: „Tatăl meu a fost auditor, nu am vrut să fiu auditor şi nu sunt auditor. Dar am început să lucrez cu start-up-uri şi apoi am făcut mereu ceea ce mi-a plăcut, am lucrat cu afaceri private, cu antreprenori, am schimbat mereu ceeea ce fac, dar şi geografiile, am lucrat câţiva ani în Tel Aviv, Londra, New York şi am schimbat ceea ce fac”.
    Mottoul său, pe care îl oferă şi ca sfat tinerilor care îşi încep carierele, este să îmbrăţişeze oportunităţile. „Nu îţi fie frică, fă-o, câteodată vei cădea, altădată vei reuşi, dar capturează oportunităţile, asta am făcut în toată cariera mea. Asumă-ţi riscuri, chiar şi într-o companie din Big Four.” 

  • Reportaj din comuna Independenţa, unde românii trăiesc datorită unei cişmele construite de otomani. A fost condusă 30 de ani de acelaşi primar

    Primăria comunei Independenţa, din care face parte şi satul Tufani, a fost condusă de acelaşi primar, din 1989 până în 2016, fără să fi accesat vreun ban din fonduri europene. În 2106 oamenii au vrut schimbare: au pierdut vaca promisă de fostul primar, dar au aflat, de curând, că în bugetul local este o gaudă de 400.000 de euro.

    Mai sunt doar câteva zile şi suntem deja în 2020. Constanţa, un judeţ cu un nivel de dezvoltare în top 5 la nivelul României are, la vreo 50 de kilometri de municipiul-reşedinţă, zeci de familii care îşi trăiesc vieţile încremenite într-o poveste din secolul trecut, atunci când apa ţâşnea doar din cişmelele otomane.

     

    Formele ondulate dintr-o bucată de deal se scaldă în plin crepuscul când un puşti mic şi fâşneţ, de vreo 11 ani, toarnă de zor apă într-un butoi de metal mare cât căruţa pe care o mânuieşte cu puterea unui bărbat:

    „Pentru animale iau apă”, spune copilul, cu un zâmbet mai degrabă ruşinat şi umbrit de privirea maturizată înainte de vreme.

    Întunericul nu era departe, aşa că se grăbeşte să umple butoiul ca să ajungă la timp în gospodărie, unde urmează să adape cele câteva animale ale familiei.

    „Merg la şcoală, dar mă duc tocmai în Independenţa pentru că aici, în sat, nu mai sunt copii de vârsta mea şi s-a desfiinţat şcoala. Fac naveta. Vreo 15 kilometri sunt până acolo”, continuă dialogul zgârcit în replici.

    Nu e obişnuit să le vorbească străinilor şi pare că nici nu-i place. În plus, ai lui îl aşteaptă la treburile de seară ale casei.

    A trecut cu bine de clasa a V-a şi ştie că şcoala e singurul lui bilet de dus din satul în care zeci de familii trăiesc dintotdeauna fără apă.

    Un bărbat trăgând după el un cal îşi aşteaptă rândul după puşti, timp în care povesteşte cum jurnaliştii se perindă prin satul lor, dar degeaba, pentru că ei tot fără apă trăiesc. Măcar dacă cişmeaua era bine înreţinută, spune omul, care nu are încredere că va vedea vreodată curgându-i apa la robinet, în gospodărie.

    „S-au mai făcut multe reportaje aici şi apă tot n-avem. Uitaţi cum este, măcar dacă întreţineau cişmeaua, dacă era reparată, dar nici asta. De-aici luăm şi de băut, şi pentru animale. S-au schimbat primarii şi am rămas aşa. Au tras conducta până la biserică şi şcoală şi după alegerile de primar a rămas aşa. Acum sperăm. Cu alegerile astea, poate-poate… De mulţi ani sperăm. Au promis că ne fac canalul de scurgere, l-au reparat puţin, a venit apa, l-a luat iarăşi. Străzile sunt praf. S-a reparat cât de cât cu SAPARD, dar calitate proastă, nu s-a băgat cât asfalt trebuia şi a venit apa şi l-a luat. Când sunt ploi, vin ape mari şi iau tot”, povesteşte omul privind spre noroiul care a înghiţit uliţele după ploile care au cuprins satul cu câteva nopţi înainte.

    În urma lui, o femeie trecută de prima tinereţe mână o vacă neagră, dolofană, în aceeaşi direcţie, spre cişmea. A adus-o la adăpat. Printre ei, îşi fac loc alţi săteni cu PET-uri goale de suc sau bere pe care le umplu cu apă pentru acasă, pe care o beau ei şi ai lor. Un mesaj de pe cişmea, tot mai şters după fiecare ploaie, anunţă că apa este bună pentru toată lumea din sat: „Apa este bună de băut şi pentru sugari şi copiii mici”.

    Cu apa de aici, care ţâşneşte dintr-o cişmea construită pe vremea când Dobrogea se afla sub administraţia Imperiului Otoman, localnicii îşi adapă animalele, dau bebeluşilor şi copiilor, se spală, fac de mâncare şi udă grădinile.

    Culmea ironiei, comuna de care aparţine satul Tufani a fost botezată Independenţa de primii români care au fost aduşi aici la sfârşitul secolului al XIX-lea, tocmai pentru a marca ruperea de Imperiul Otoman. Astăzi, urmaşii românilor de-atunci trăiesc datorită unei cişmele otomane.

    Localitatea a fost condusă timp de şase mandate de un primar care nu a reuşit, deşi a trecut prin 5 partide politice şi 23 de guverne, să găsească o soluţie pentru familiile care trăiesc fără apă în localitatea pe care a condus-o aproape trei decenii.

    În 2016 – ultimul său an de mandat, Cristea Gâscan era cel mai longeviv primar al judeţului Constanţa dar, cu toate acestea, nu a reuşit să acceseze niciun proiect finanţat cu fonduri europene. Numit în funcţia de primar în 22 decembrie 1989, imediat după fuga lui Nicolae Ceauşescu, Gâscan a condus Primăria Independenţa de când avea 32 de ani şi până când a trecut de 58.

    În ultima sa campanie, din 2016, le-a promis localnicilor că va da câte o vacă fiecărei gospodării dacă va fi votat pentru a şaptea oară. După aproape trei decenii, sătenii au pariat vaca pe schimbare.

    Şi, după trei ani de schimbare, procurorii anchetează lipsa a peste 2 milioane de lei din bugetul primăriei, după ce Curtea de Conturi a sesizat că cifrele din hârtii nu coincid cu cele din casierie. Banii au dispărut în timpul mandatului noului primar care, însă, a mers glonţ la parchet unde a depus plângere penală pentru lipsa banilor, spunând că nu ştie ce s-a întâmplat.

    După ce tragem linie, oamenii din Tufani nu au primit nici animalele promise în campanie, pentru că Gâscan nu a mai ajuns primar, şi au aflat şi de o gaură de vreo 400.000 de euro în bugetul comunităţii. Le-au rămas măcar aranjamentele festive de Crăciun, atârnate de fiecare stâlp din sat, ca să lumineze mai bine drumul căruţelor care fac naveta zilnic până la cişmea.

  • Povestea creatorului de modă care le-a îmbrăcat pe Grace Kelly, Ava Gardner, Audrey Hepburn şi Jackie Kennedy

    Cristóbal Balenciaga Eizaguirre s-a născut pe 21 ianuarie 1895 în Getaria, o provincie din Ţara Bascilor, Spania, într-o familie simplă; tatăl său, care a murit pe când Balenciaga avea o vârstă fragedă, era pescar, iar mama sa, croitoreasă. Încă din copilărie, în loc să meargă la joacă alături de alţi copii,  designerul prefera să o ajute pe mama sa, dar şi să înveţe tainele croitoriei.

    La vârsta de 12 ani, el s-a angajat ca ucenic în atelierul unui croitor. Ulterior, în adolescenţă, a fost descoperit de marchiza de Casa Torres, care nu doar că a devenit clienta sa, ci, vrând să îl ajute, l-a trimis la Madrid pentru a urma un curs de specialitate. În 1919 tânărul designer şi-a deschis un butic în San Sebastián, pe care l-a extins ulterior cu alte două locaţii în Madrid şi Barcelona. Familia regală spaniolă şi alţi aristocraţi din ţară au început să îi poarte creaţiile, însă când războiul civil spaniol l-a forţat să îşi închidă magazinele, Balenciaga a decis să se mute la Paris, unde şi-a deschis o casă de modă couture pe Avenue George V, în august 1937. Cu toate acestea, abia după încheierea războiului creaţiile sale au devenit cu adevărat cunoscute. În 1960 el a realizat rochia de mireasă a Fabiolei de Mora y Aragón, la nunta acesteia cu regele Baudouin I al Belgiei. Regina şi-a donat ulterior rochia de mireasă fundaţiei Cristóbal Balenciaga.

    El a predat, de asemenea, cursuri de design vestimentar, inspirând alţi designeri, printre care Oscar de la Renta, André Courrèges, Emanuel Ungaro, Mila Schön şi Hubert de Givenchy.

    Cele mai faimoase cliente ale sale au fost Mona von Bismarck, Grace Kelly, Ava Gardner, Audrey Hepburn şi Jackie Kennedy. La 74 de ani, după ce a lucrat la Paris timp de trei decenii, designerul a decis să se retragă şi şi-a închis casele de modă din Paris, Barcelona şi Madrid. Balenciaga a murit pe 23 martie 1972 în Xàbia, Spania. Creaţiile sale au fost considerate adevărate opere de haute couture în anii 1950 şi 1960. Christian Dior l-a numit „un maestru pentru noi toţi”, iar Coco Chanel, „singurul couturier în adevăratul sens al cuvântului”, afirmând, în completare, că „ceilalţi sunt simpli designeri de modă”. La moartea sa, evenimentul a fost relatat de revista Women’s Wear Daily sub titul „The King is Dead” („Regele a murit”).

    În 1986, Jacques Bogart SA a cumpărat drepturile de producţie ale Balenciaga. Pe 7 iunie 2011, în oraşul natal al designerului a fost inaugurat Muzeul Balenciaga, în prezenţa lui Hubert de Givenchy, preşedintele onorific al Fundaţiei Balenciaga. Muzeul are o colecţie de peste 1.200 de piese create de artist. În prezent, casa de modă este deţinută de grupul francez Kering SA. şi are o echipă de peste 1.300 de angajaţi.

  • Doi soţi arhitecţi au renunţat să lucreze pentru alţii şi au transformat un vis din facultate în realitate. Printre clienţii lor se numără companii precum eMAG, Philips, Mega Image

    „Ne place să lucrăm împreună şi ne completăm ideile. Să dezvoltăm împreună un business în domeniul arhitecturii a fost pentru noi un vis încă din facultate. După ce am lucrat la mai multe companii şi am acumulat experienţă, am hotărât să dezvoltăm un studio de arhitectură aşa cum ne-ar plăcea nouă”, descrie Elena Ştefănescu decizia de a începe o afacere alături de soţul său, Andrei Ştefănescu.

    De profesie arhitecţi, cei doi au înfiinţat în 2013 studioul al cărui nume este format din acronimele prenumelor lor, „ae”.  Domeniul de expertiză al Studio ae acoperă acum, spun cei doi fondatori, toată gama de servicii care permit construirea de la zero a unui spaţiu şi livrarea lui la cheie.

    În prezent, 90% din clienţii lor sunt din zona de business, iar printre ei se numără companii precum eMAG, Mega Image, Geberit, Husqvarna, Philips, dar şi companii locale la început de drum precum StarGift şi Prăvălia Idicel. În 2018, valoarea cifrei de afaceri înregistrate de studioul de arhitectură al familiei Ştefănescu a ajuns la 130.000 de euro, în creştere cu 65% faţă de 2017.

    Pentru anul în curs, ei previzionează o creştere cu 25% a cifrei de afaceri faţă de anul anterior. Din echipa studioului fac parte în prezent opt angajaţi permanenţi, iar împreună cu echipa externă de colaboratori (ingineri, verificatori, consultanţi), numărul celor care lucrează pentru Studio ae ajunge la 20.

    „Prin concursurile la care am participat şi pe care le-am câştigat încă din facultate, ne-am testat mereu creativitatea şi ne-am depăşit limitele. Concursurile au dus la formarea echipei Studio ae şi ne-au ajutat să evoluăm permanent. Am câştigat prima competiţie acum 10 ani, în 2009, şi aceasta ne-a dat încrederea şi dorinţa permanentă de a gândi diferit, de a ne dezvolta continuu”, descrie Elena Ştefănescu anii de dinaintea începerii businessului.

    De altfel, cei doi Ştefănescu sunt convinşi că cea mai importantă investiţie făcută în business o reprezintă educaţia. Elena Ştefănescu şi-a început parcursul în lumea artei în copilărie, când a început să facă desene complicate cu mult înainte de a începe să scrie. Talentul pentru desen a fost apoi dublat de pasiunea pentru matematică, în special pentru geometrie.

    La alegerea arhitecturii a avut însă un rol semnificativ şi familia sa. „Tata este inginer constructor şi mă lua cu el la biroul de arhitectură. Atelierul, amplasat într-o casă veche din Focşanii de altădată, avea ferestre mari, iar pe unul dintre pereţi era o perspectivă imensă a Catedralei Catolice. Această imagine m-a fascinat instantaneu. De atunci, mi-am dorit să pot şi eu să concep astfel de lucrări care să lase amprenta la nivelul unui oraş. Am acelaşi respect ca şi tata pentru arhitecţi şi cred, ca şi el, în faptul că «arhitecţii au gândirea clădirii»”, spune Elena Ştefănescu.

    Chiar dacă primul examen de admitere la arhitectură a fost un eşec, nu a renunţat. Timp de un an, a urmat cursurile Colegiului de Arhitectură şi a desenat şi mai mult, iar a doua oară a reuşit la admitere. „Îmi dau seama acum că, deşi la momentul respectiv a părut un eşec, atunci i-am cunoscut pe unii dintre colegii care îmi sunt prieteni şi astăzi. Am perseverat, nu m-am descurajat că nu am reuşit din prima încercare. Cred că acest eşec m-a motivat să depun eforturile necesare ca să devin un arhitect cât mai bun.” În perioada facultăţii, s-a implicat şi în câteva proiecte în România, iar în 2011 a urmat un stagiu în biroul de arhitectură Richard+Scoller din Paris.

    „Perioada petrecută la Paris mi-a schimbat complet perspectiva asupra arhitecturii, a modului de a structura o idee şi de a o duce până la final”, spune Elena Ştefănescu. A ales să se întoarcă în România din dorinţa de a folosi cât mai mult din ceea ce a învăţat. După mai multe participări la concursuri, s-a angajat ca specialist tehnic în expansiune, rol din care a participat activ la dezvoltarea unui lanţ de retail din România. „Timp de patru ani, am evaluat din punct de vedere tehnic, în fiecare an, peste 100 de spaţii existente şi terenuri. A fost o experienţă din care am învăţat foarte mult, vedeam pe viu ce înseamnă implementarea unei strategii.

    De asemenea, m-am implicat şi în dezvoltarea conceptelor noi”, spune ea, fără să ofere detalii referitoare la numele retailerului. A continuat să participe însă la concursuri, seara şi în weekend, iar apoi s-a înscris şi la un Executive MBA organizat de Universitatea din Viena în Bucureşti.
    Şi Andrei Ştefănescu a moştenit din familie pasiunea pentru artă şi arhitectură: străbunicul său a fost pictorul Nicolae Popovici Lespezi, bunica sa a fost sculptoriţă, iar tatăl, arhitect. „Albumele de artă, planşele, desenele şi sculpturile mi-au rămas în amintirile din copilărie, pe lângă jocuri. A fost important pentru mine, ca şi copil, să fiu prezent în atelierul bunicii şi să observ tot procesul prin care o idee prinde formă şi devine sculptură. Era nevoie de o idee, nişte lut, ipsos, îndemânare şi pasiune pentru ca ideea să capete formă”, povesteşte Andrei Ştefănescu.

    A luat decizia de a călca pe urmele tatălui său când era în clasa a X-a. „L-am ajutat într-o zi pe tata să măsoare o clădire şi am văzut cum, în timp ce luam dimensiunile pereţilor, se contura pe hârtie planul clădirii în care ne aflam. Aveam în faţă cele două-trei percepţii ale unei clădiri: planul, reprezentarea convenţională şi realitatea. Mi-a plăcut foarte mult acest lucru şi a contribuit mult la decizia mea de a deveni arhitect.”
    În timpul facultăţii, a participat şi el la mai multe concursuri naţionale şi internaţionale, iar rezultatele realizate în cadrul acestora i-au oferit încrederea că se află pe drumul cel bun.

    A început să lucreze pecont propriu încă din facultate, când făcea proiecte de design interior împreună cu Elena Ştefănescu, dar a fost şi angajat la diverse birouri de arhitectură. „Am terminat facultatea în 2010, dar în construcţii se simţeau efectiv efectele crizei economice şi firmele de arhitectură nu făceau angajări”, îşi aminteşte el. A început un master de dezvoltare durabilă la Universitatea de Arhitectură, iar în momentul în care au pus bazele Studio ae avea două joburi: „Lucram ca ilustrator în cadrul unei firme de design interior, apoi, în «schimbul doi», ca arhitect în cadrul Studio ae”. În paralel, au încercat să dezvolte şi o serie de produse – corpuri de iluminat. „A fost o idee care nu a făcut pasul către nivelul de afacere. Cred că, la vremea respectivă, ne-au lipsit şi resursele şi cunoştinţele, iar piaţa era afectată de criză. Este posibil ca în viitor să implementăm un proiect prin care să lansăm noi produse, vom vedea în ce formă. Nu am renunţat la idee”, spune Ştefănescu.

    Când vine vorba despre investiţiile în business, cei doi arhitecţi spun că, încă de la înfiinţarea studioului, au investit constant în acesta: de la timp personal şi energie, până la reinvestirea completă a profitului în fiecare an. „Investim acum pentru a câştiga pe termen lung”, descriu cei doi modul în care privesc investiţiile în companie. Un exemplu concret este o investiţie de peste 10.000 de euro direcţionată în schimbarea softului pe care îl folosesc la proiectare. De asemenea, anul trecut au decis să se mute în Cartierul Creativ, în apropierea centrului Capitalei; potrivit celor doi, costul pentru amenajarea spaţiului a depăşit 10.000 de euro.

    „Întâlnirea cu Andrei (Ştefănescu) m-a transformat. Atunci visam că o să construim clădiri contemporane şi că o schimbăm lumea în bine. Să o facem mai frumoasă şi mai armonioasă. Şi la aceasta visăm în continuare. Prin ce facem la Studio ae, ne propunem să transformăm spaţiile libere, clădirile şi oraşele în locuri mai atrăgătoare, cu perspectivă cât mai amplă, în care să ne facă plăcere să locuim, să lucrăm sau să ne relaxăm”, descrie Elena Ştefănescu idealurile pe care cei doi soţi le-au construit împreună.

    Adaugă că le plac proiectele complexe, cu multe provocări, coerente, care au continuitate şi valoare adăugată atât pentru ei, cât şi pentru client. „Orice proiect trece prin mai multe faze, de la cea de concept, la autorizare şi construire şi există riscul de a se pierde din ideea iniţială. Ne implicăm activ în partea de execuţie (discuţii cu furnizori, vizite pe şantier etc.) pentru a ne asigura că sunt înţelese ideile şi proiectul este respectat. Considerăm o etapă foarte importantă cea de comunicare a scopului proiectului şi a exigenţelor, pe lângă cea de creativitate”, spune Ştefănescu.

    În ceea ce priveşte planurile de creştere a afacerii, cei doi spun că şi-au propus să dezvolte un brand puternic de arhitectură pe piaţa din România. De asemenea, şi-au propus o eficientizare a proceselor, precum şi mărirea echipei, în paralel cu dezvoltarea unei echipe de arhitecţi care pot imagina şi construi orice proiect. „De exemplu, ne-ar plăcea să proiectăm o clădire nouă de birouri sau cu funcţiuni mixte, cum am văzut recent în New York. O clădire de birouri în care să avem oportunitatea să includem partea sculpturală a arhitecturii, cunoştinţele de dezvoltare durabilă, tehnologia avansată din domeniul proiectării şi, nu în ultimul rând, grija faţă de utilizatorul final.”

  • Cele mai bogate familii ale lumii strâng cash de frica recesiunii

    Mulţi dintre membrii celor 360 de grupuri de investiţii controlate de familii chestionate pentru UBS Global Family Office Report, realizat în colaborare cu Campden Research, se aşteaptă ca economia mondială să intre în recesiune până în 2020, relatează Bloomberg.

    Aproximativ 42% dintre grupurile de investiţii controlate de familii la nivel mondial atrag rezerve de cash.

    Astfel de grupuri au devenit o forţă mai mare pe pieţele financiare.

    Campden estimează că astfel de firme administrează aproximativ 5.900 mld. $.

    Bogaţii au început să lase tot mai puţini bani în magazine, pe imobiliare, maşini sau artă. Consumul la cel mai înalt nivel începe să dea înapoi, ceea ce ridică deja un semnal de alarmă. 

    Acelaşi lucru nu este însă valabil deocamdată şi pentru clasa de mijloc. Marile sectoare de cosum au continuat să cheltuiască, însă unda de şoc rareori se propagă uniform.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Boeing va plati câte 144.500 de dolari familiilor victimelor din accidentele avioanelor 737 MAX

    Banii provin dintr-un fond de asistenţă de 50 milioane de dolari, anunţat de companie în iulie.

    Fondul, supravegheat de avocaţii de la Washington, Ken Feinberg şi Camille S. Biros, a început să accepte cereri, care trebuie depuse înainte de anul 2020.

    CEO-ul companiei, Dennis Muilenburg, a susţinut, într-o declaraţie, că Beoing continuă să-şi exprime „cele mai profunde simpatii” familiilor şi persoanelor dragi ale victimelor accidentelor. „Deschiderea acestui fond este un pas important în eforturile noastre de a ajuta familiile afectate”, a spus el.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro