Tag: familii

  • Povestea creatorului de modă care le-a îmbrăcat pe Grace Kelly, Ava Gardner, Audrey Hepburn şi Jackie Kennedy

    Cristóbal Balenciaga Eizaguirre s-a născut pe 21 ianuarie 1895 în Getaria, o provincie din Ţara Bascilor, Spania, într-o familie simplă; tatăl său, care a murit pe când Balenciaga avea o vârstă fragedă, era pescar, iar mama sa, croitoreasă. Încă din copilărie, în loc să meargă la joacă alături de alţi copii,  designerul prefera să o ajute pe mama sa, dar şi să înveţe tainele croitoriei.

    La vârsta de 12 ani, el s-a angajat ca ucenic în atelierul unui croitor. Ulterior, în adolescenţă, a fost descoperit de marchiza de Casa Torres, care nu doar că a devenit clienta sa, ci, vrând să îl ajute, l-a trimis la Madrid pentru a urma un curs de specialitate. În 1919 tânărul designer şi-a deschis un butic în San Sebastián, pe care l-a extins ulterior cu alte două locaţii în Madrid şi Barcelona. Familia regală spaniolă şi alţi aristocraţi din ţară au început să îi poarte creaţiile, însă când războiul civil spaniol l-a forţat să îşi închidă magazinele, Balenciaga a decis să se mute la Paris, unde şi-a deschis o casă de modă couture pe Avenue George V, în august 1937. Cu toate acestea, abia după încheierea războiului creaţiile sale au devenit cu adevărat cunoscute. În 1960 el a realizat rochia de mireasă a Fabiolei de Mora y Aragón, la nunta acesteia cu regele Baudouin I al Belgiei. Regina şi-a donat ulterior rochia de mireasă fundaţiei Cristóbal Balenciaga.

    El a predat, de asemenea, cursuri de design vestimentar, inspirând alţi designeri, printre care Oscar de la Renta, André Courrèges, Emanuel Ungaro, Mila Schön şi Hubert de Givenchy.

    Cele mai faimoase cliente ale sale au fost Mona von Bismarck, Grace Kelly, Ava Gardner, Audrey Hepburn şi Jackie Kennedy. La 74 de ani, după ce a lucrat la Paris timp de trei decenii, designerul a decis să se retragă şi şi-a închis casele de modă din Paris, Barcelona şi Madrid. Balenciaga a murit pe 23 martie 1972 în Xàbia, Spania. Creaţiile sale au fost considerate adevărate opere de haute couture în anii 1950 şi 1960. Christian Dior l-a numit „un maestru pentru noi toţi”, iar Coco Chanel, „singurul couturier în adevăratul sens al cuvântului”, afirmând, în completare, că „ceilalţi sunt simpli designeri de modă”. La moartea sa, evenimentul a fost relatat de revista Women’s Wear Daily sub titul „The King is Dead” („Regele a murit”).

    În 1986, Jacques Bogart SA a cumpărat drepturile de producţie ale Balenciaga. Pe 7 iunie 2011, în oraşul natal al designerului a fost inaugurat Muzeul Balenciaga, în prezenţa lui Hubert de Givenchy, preşedintele onorific al Fundaţiei Balenciaga. Muzeul are o colecţie de peste 1.200 de piese create de artist. În prezent, casa de modă este deţinută de grupul francez Kering SA. şi are o echipă de peste 1.300 de angajaţi.

  • Doi soţi arhitecţi au renunţat să lucreze pentru alţii şi au transformat un vis din facultate în realitate. Printre clienţii lor se numără companii precum eMAG, Philips, Mega Image

    „Ne place să lucrăm împreună şi ne completăm ideile. Să dezvoltăm împreună un business în domeniul arhitecturii a fost pentru noi un vis încă din facultate. După ce am lucrat la mai multe companii şi am acumulat experienţă, am hotărât să dezvoltăm un studio de arhitectură aşa cum ne-ar plăcea nouă”, descrie Elena Ştefănescu decizia de a începe o afacere alături de soţul său, Andrei Ştefănescu.

    De profesie arhitecţi, cei doi au înfiinţat în 2013 studioul al cărui nume este format din acronimele prenumelor lor, „ae”.  Domeniul de expertiză al Studio ae acoperă acum, spun cei doi fondatori, toată gama de servicii care permit construirea de la zero a unui spaţiu şi livrarea lui la cheie.

    În prezent, 90% din clienţii lor sunt din zona de business, iar printre ei se numără companii precum eMAG, Mega Image, Geberit, Husqvarna, Philips, dar şi companii locale la început de drum precum StarGift şi Prăvălia Idicel. În 2018, valoarea cifrei de afaceri înregistrate de studioul de arhitectură al familiei Ştefănescu a ajuns la 130.000 de euro, în creştere cu 65% faţă de 2017.

    Pentru anul în curs, ei previzionează o creştere cu 25% a cifrei de afaceri faţă de anul anterior. Din echipa studioului fac parte în prezent opt angajaţi permanenţi, iar împreună cu echipa externă de colaboratori (ingineri, verificatori, consultanţi), numărul celor care lucrează pentru Studio ae ajunge la 20.

    „Prin concursurile la care am participat şi pe care le-am câştigat încă din facultate, ne-am testat mereu creativitatea şi ne-am depăşit limitele. Concursurile au dus la formarea echipei Studio ae şi ne-au ajutat să evoluăm permanent. Am câştigat prima competiţie acum 10 ani, în 2009, şi aceasta ne-a dat încrederea şi dorinţa permanentă de a gândi diferit, de a ne dezvolta continuu”, descrie Elena Ştefănescu anii de dinaintea începerii businessului.

    De altfel, cei doi Ştefănescu sunt convinşi că cea mai importantă investiţie făcută în business o reprezintă educaţia. Elena Ştefănescu şi-a început parcursul în lumea artei în copilărie, când a început să facă desene complicate cu mult înainte de a începe să scrie. Talentul pentru desen a fost apoi dublat de pasiunea pentru matematică, în special pentru geometrie.

    La alegerea arhitecturii a avut însă un rol semnificativ şi familia sa. „Tata este inginer constructor şi mă lua cu el la biroul de arhitectură. Atelierul, amplasat într-o casă veche din Focşanii de altădată, avea ferestre mari, iar pe unul dintre pereţi era o perspectivă imensă a Catedralei Catolice. Această imagine m-a fascinat instantaneu. De atunci, mi-am dorit să pot şi eu să concep astfel de lucrări care să lase amprenta la nivelul unui oraş. Am acelaşi respect ca şi tata pentru arhitecţi şi cred, ca şi el, în faptul că «arhitecţii au gândirea clădirii»”, spune Elena Ştefănescu.

    Chiar dacă primul examen de admitere la arhitectură a fost un eşec, nu a renunţat. Timp de un an, a urmat cursurile Colegiului de Arhitectură şi a desenat şi mai mult, iar a doua oară a reuşit la admitere. „Îmi dau seama acum că, deşi la momentul respectiv a părut un eşec, atunci i-am cunoscut pe unii dintre colegii care îmi sunt prieteni şi astăzi. Am perseverat, nu m-am descurajat că nu am reuşit din prima încercare. Cred că acest eşec m-a motivat să depun eforturile necesare ca să devin un arhitect cât mai bun.” În perioada facultăţii, s-a implicat şi în câteva proiecte în România, iar în 2011 a urmat un stagiu în biroul de arhitectură Richard+Scoller din Paris.

    „Perioada petrecută la Paris mi-a schimbat complet perspectiva asupra arhitecturii, a modului de a structura o idee şi de a o duce până la final”, spune Elena Ştefănescu. A ales să se întoarcă în România din dorinţa de a folosi cât mai mult din ceea ce a învăţat. După mai multe participări la concursuri, s-a angajat ca specialist tehnic în expansiune, rol din care a participat activ la dezvoltarea unui lanţ de retail din România. „Timp de patru ani, am evaluat din punct de vedere tehnic, în fiecare an, peste 100 de spaţii existente şi terenuri. A fost o experienţă din care am învăţat foarte mult, vedeam pe viu ce înseamnă implementarea unei strategii.

    De asemenea, m-am implicat şi în dezvoltarea conceptelor noi”, spune ea, fără să ofere detalii referitoare la numele retailerului. A continuat să participe însă la concursuri, seara şi în weekend, iar apoi s-a înscris şi la un Executive MBA organizat de Universitatea din Viena în Bucureşti.
    Şi Andrei Ştefănescu a moştenit din familie pasiunea pentru artă şi arhitectură: străbunicul său a fost pictorul Nicolae Popovici Lespezi, bunica sa a fost sculptoriţă, iar tatăl, arhitect. „Albumele de artă, planşele, desenele şi sculpturile mi-au rămas în amintirile din copilărie, pe lângă jocuri. A fost important pentru mine, ca şi copil, să fiu prezent în atelierul bunicii şi să observ tot procesul prin care o idee prinde formă şi devine sculptură. Era nevoie de o idee, nişte lut, ipsos, îndemânare şi pasiune pentru ca ideea să capete formă”, povesteşte Andrei Ştefănescu.

    A luat decizia de a călca pe urmele tatălui său când era în clasa a X-a. „L-am ajutat într-o zi pe tata să măsoare o clădire şi am văzut cum, în timp ce luam dimensiunile pereţilor, se contura pe hârtie planul clădirii în care ne aflam. Aveam în faţă cele două-trei percepţii ale unei clădiri: planul, reprezentarea convenţională şi realitatea. Mi-a plăcut foarte mult acest lucru şi a contribuit mult la decizia mea de a deveni arhitect.”
    În timpul facultăţii, a participat şi el la mai multe concursuri naţionale şi internaţionale, iar rezultatele realizate în cadrul acestora i-au oferit încrederea că se află pe drumul cel bun.

    A început să lucreze pecont propriu încă din facultate, când făcea proiecte de design interior împreună cu Elena Ştefănescu, dar a fost şi angajat la diverse birouri de arhitectură. „Am terminat facultatea în 2010, dar în construcţii se simţeau efectiv efectele crizei economice şi firmele de arhitectură nu făceau angajări”, îşi aminteşte el. A început un master de dezvoltare durabilă la Universitatea de Arhitectură, iar în momentul în care au pus bazele Studio ae avea două joburi: „Lucram ca ilustrator în cadrul unei firme de design interior, apoi, în «schimbul doi», ca arhitect în cadrul Studio ae”. În paralel, au încercat să dezvolte şi o serie de produse – corpuri de iluminat. „A fost o idee care nu a făcut pasul către nivelul de afacere. Cred că, la vremea respectivă, ne-au lipsit şi resursele şi cunoştinţele, iar piaţa era afectată de criză. Este posibil ca în viitor să implementăm un proiect prin care să lansăm noi produse, vom vedea în ce formă. Nu am renunţat la idee”, spune Ştefănescu.

    Când vine vorba despre investiţiile în business, cei doi arhitecţi spun că, încă de la înfiinţarea studioului, au investit constant în acesta: de la timp personal şi energie, până la reinvestirea completă a profitului în fiecare an. „Investim acum pentru a câştiga pe termen lung”, descriu cei doi modul în care privesc investiţiile în companie. Un exemplu concret este o investiţie de peste 10.000 de euro direcţionată în schimbarea softului pe care îl folosesc la proiectare. De asemenea, anul trecut au decis să se mute în Cartierul Creativ, în apropierea centrului Capitalei; potrivit celor doi, costul pentru amenajarea spaţiului a depăşit 10.000 de euro.

    „Întâlnirea cu Andrei (Ştefănescu) m-a transformat. Atunci visam că o să construim clădiri contemporane şi că o schimbăm lumea în bine. Să o facem mai frumoasă şi mai armonioasă. Şi la aceasta visăm în continuare. Prin ce facem la Studio ae, ne propunem să transformăm spaţiile libere, clădirile şi oraşele în locuri mai atrăgătoare, cu perspectivă cât mai amplă, în care să ne facă plăcere să locuim, să lucrăm sau să ne relaxăm”, descrie Elena Ştefănescu idealurile pe care cei doi soţi le-au construit împreună.

    Adaugă că le plac proiectele complexe, cu multe provocări, coerente, care au continuitate şi valoare adăugată atât pentru ei, cât şi pentru client. „Orice proiect trece prin mai multe faze, de la cea de concept, la autorizare şi construire şi există riscul de a se pierde din ideea iniţială. Ne implicăm activ în partea de execuţie (discuţii cu furnizori, vizite pe şantier etc.) pentru a ne asigura că sunt înţelese ideile şi proiectul este respectat. Considerăm o etapă foarte importantă cea de comunicare a scopului proiectului şi a exigenţelor, pe lângă cea de creativitate”, spune Ştefănescu.

    În ceea ce priveşte planurile de creştere a afacerii, cei doi spun că şi-au propus să dezvolte un brand puternic de arhitectură pe piaţa din România. De asemenea, şi-au propus o eficientizare a proceselor, precum şi mărirea echipei, în paralel cu dezvoltarea unei echipe de arhitecţi care pot imagina şi construi orice proiect. „De exemplu, ne-ar plăcea să proiectăm o clădire nouă de birouri sau cu funcţiuni mixte, cum am văzut recent în New York. O clădire de birouri în care să avem oportunitatea să includem partea sculpturală a arhitecturii, cunoştinţele de dezvoltare durabilă, tehnologia avansată din domeniul proiectării şi, nu în ultimul rând, grija faţă de utilizatorul final.”

  • Cele mai bogate familii ale lumii strâng cash de frica recesiunii

    Mulţi dintre membrii celor 360 de grupuri de investiţii controlate de familii chestionate pentru UBS Global Family Office Report, realizat în colaborare cu Campden Research, se aşteaptă ca economia mondială să intre în recesiune până în 2020, relatează Bloomberg.

    Aproximativ 42% dintre grupurile de investiţii controlate de familii la nivel mondial atrag rezerve de cash.

    Astfel de grupuri au devenit o forţă mai mare pe pieţele financiare.

    Campden estimează că astfel de firme administrează aproximativ 5.900 mld. $.

    Bogaţii au început să lase tot mai puţini bani în magazine, pe imobiliare, maşini sau artă. Consumul la cel mai înalt nivel începe să dea înapoi, ceea ce ridică deja un semnal de alarmă. 

    Acelaşi lucru nu este însă valabil deocamdată şi pentru clasa de mijloc. Marile sectoare de cosum au continuat să cheltuiască, însă unda de şoc rareori se propagă uniform.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Boeing va plati câte 144.500 de dolari familiilor victimelor din accidentele avioanelor 737 MAX

    Banii provin dintr-un fond de asistenţă de 50 milioane de dolari, anunţat de companie în iulie.

    Fondul, supravegheat de avocaţii de la Washington, Ken Feinberg şi Camille S. Biros, a început să accepte cereri, care trebuie depuse înainte de anul 2020.

    CEO-ul companiei, Dennis Muilenburg, a susţinut, într-o declaraţie, că Beoing continuă să-şi exprime „cele mai profunde simpatii” familiilor şi persoanelor dragi ale victimelor accidentelor. „Deschiderea acestui fond este un pas important în eforturile noastre de a ajuta familiile afectate”, a spus el.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Producţie locală sau branduri în regim de franciză – ce preferă antreprenorii români?

    Astfel, omul de afaceri Cristian Preotu, care deţine împreună cu soţia sa, Maria, mai multe businessuri în domeniul gastronomiei, printre care şi magazinele Comtesse du Barry şi restaurantele Bistro Ateneu şi Le Bistrot Français, a adus pe piaţa locală în sistem de franciză brandul pentru copii Petit Bateau.

    Familia Calagiu, cu afaceri în energie, o prezenţă discretă în mediul de business local, a preluat franciza brandului de lux Gucci, sub care este deschis un magazin la parterul hotelului de cinci stele Athénée Palace Hilton. Apoi, încurajaţi de rezultatele brandului de lux, membrii familiei Calagiu au preluat şi franciza mărcii de lenjerie intimă La Perla. Acesta din urmă nu e un brand nou pe piaţa locală, ba chiar se află la cea de-a treia încercare în România după două eşecuri anterioare. Noul magazin La Perla este amplasat la parterul hotelului de cinci stele Radisson Blu din Capitală, aproape vizavi de Gucci. 

    Tot la parterul Radisson Blu şi-a găsit loc şi Hugo Boss, un brand german activ pe piaţa premium. Marca e adusă în sistem de franciză de antreprenorul Adrian Antonio Gică. El este şi unul dintre acţionarii companiei Bere Băuturi Bucureşti, cel mai mare distribuitor al grupului olandez Heineken pentru sud-estul ţării. Pentru brandul german Hugo Boss aceasta este tot a treia încercare pe piaţa din România, cel mai recent magazinele fiind închise în 2014 de francizaţii de la acea vreme. De fiecare dată brandul a venit în sistem de franciză.

    Unul dintre cele mai importante nume din moda de lux este însă familia Coman, cunoscută pentru businessul Transenergo Com din energie. Compania, unul dintre veteranii comerţului de energie electrică din România, o firmă care avea 300 de clienţi finali de energie, a intrat în insolvenţă în iarna lui 2017 la propria cerere. Antreprenorii din spatele acestui business sunt de altfel şi unii dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa de modă de lux, ei deţinând francizele Valentino, Dolce & Gabbana şi Roberto Cavalli.

    Pe segmentul premium şi de lux, aproape toate brandurile sunt venite în sistem de franciză, singurele excepţii fiind Louis Vuitton şi Michael Kors. Toate celelalte au în spate unul sau mai mulţi antreprenori locali sau străini. Acest model de business este justificat de faptul că piaţa locală este considerată de multe branduri de lux ca fiind subdezvoltată, astfel că preferă să nu vină direct.

    Pe de altă parte, pentru antreprenorii locali, acest model de business vine la pachet cu o serie de avantaje, precum un model de business deja pus la punct şi un brand deja binecunoscut.

    De partea cealaltă a businessului se află producătorii locali de textile care realizează haine „made in Romania“ pentru branduri de lux. Raul Doicescu, cel mai puternic antreprenor român din industria construcţiilor, care controlează grupul Bog’Art, deţine şi o fabrică de textile care produce haine în sistem de lohn pentru brandurile de lux, potrivit datelor ZF. Unitatea de producţie, care numără 40 de salariaţi, exportă întreaga producţie, lucrând doar pentru clienţi străini în sistem de lohn, potrivit informaţiilor ZF.

    Raul Doicescu controlează mai multe businessuri, însă principala activitate este cea din sectorul construcţiilor. În afară de firma Bog’Art SRL, care se ocupă cu activităţile propriu-zise de construcţii, Doicescu controlează prin intermediul grupului Bog’Art şi firme care activează, spre exemplu, în domeniul tâmplăriei de aluminiu sau al producţiei de oţel-beton fasonat, în proiectare şi consultanţă în construcţii, servicii de întreţinere şi administrare clădiri, dar şi design vestimentar, potrivit celor mai recente informaţii.

    În timp ce unii antreprenori au decis să producă pentru marile branduri străine, iar alţii au decis să le deschidă acestora magazine în sistem de franciză în România, există şi modele de businessuri locale care îmbină producţia şi retailul propriu. BriseGroup, un imperiu cu afaceri în agricultură fondat de antreprenorul Marius Bucur, şi-a diversificat activitatea cu o fabrică de confecţii la Constanţa şi un magazin online.
    Această activitate suplimentară este operată pe aceeaşi entitate juridică cu activitatea din agricultură.

    Totuşi, ponderea businessului de modă în total este mică în contextul în care compania fondată de Marius Bucur acum circa 14 ani este unul dintre cei mai mari jucători din agricultura românească, având activităţi atât în comerţul cu cereale, cât şi în retailul de profil prin reţeaua de magazine Ogorul. În ceea ce priveşte businessul de modă, de acesta se ocupă soţia lui Marius Bucur, potrivit datelor ZF.

    Moda este astfel alternativa pentru care au optat mai mulţi antreprenori locali de top atunci când a venit vorba de diversificarea portofoliului. Unii au făcut-o din pasiune, alţii pentru că au simţit că există loc pe piaţă pe un anumit segment, iar alţii au crezut că pot fi avantajaţi de forţa de muncă bine pregătită din producţie. Astfel, antreprenorii locali din energie, construcţii sau agricultură fac afaceri de milioane de lei din modă.

  • Producţie locală sau branduri în regim de franciză – ce preferă antreprenorii români?

    Astfel, omul de afaceri Cristian Preotu, care deţine împreună cu soţia sa, Maria, mai multe businessuri în domeniul gastronomiei, printre care şi magazinele Comtesse du Barry şi restaurantele Bistro Ateneu şi Le Bistrot Français, a adus pe piaţa locală în sistem de franciză brandul pentru copii Petit Bateau.

    Familia Calagiu, cu afaceri în energie, o prezenţă discretă în mediul de business local, a preluat franciza brandului de lux Gucci, sub care este deschis un magazin la parterul hotelului de cinci stele Athénée Palace Hilton. Apoi, încurajaţi de rezultatele brandului de lux, membrii familiei Calagiu au preluat şi franciza mărcii de lenjerie intimă La Perla. Acesta din urmă nu e un brand nou pe piaţa locală, ba chiar se află la cea de-a treia încercare în România după două eşecuri anterioare. Noul magazin La Perla este amplasat la parterul hotelului de cinci stele Radisson Blu din Capitală, aproape vizavi de Gucci. 

    Tot la parterul Radisson Blu şi-a găsit loc şi Hugo Boss, un brand german activ pe piaţa premium. Marca e adusă în sistem de franciză de antreprenorul Adrian Antonio Gică. El este şi unul dintre acţionarii companiei Bere Băuturi Bucureşti, cel mai mare distribuitor al grupului olandez Heineken pentru sud-estul ţării. Pentru brandul german Hugo Boss aceasta este tot a treia încercare pe piaţa din România, cel mai recent magazinele fiind închise în 2014 de francizaţii de la acea vreme. De fiecare dată brandul a venit în sistem de franciză.

    Unul dintre cele mai importante nume din moda de lux este însă familia Coman, cunoscută pentru businessul Transenergo Com din energie. Compania, unul dintre veteranii comerţului de energie electrică din România, o firmă care avea 300 de clienţi finali de energie, a intrat în insolvenţă în iarna lui 2017 la propria cerere. Antreprenorii din spatele acestui business sunt de altfel şi unii dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa de modă de lux, ei deţinând francizele Valentino, Dolce & Gabbana şi Roberto Cavalli.

    Pe segmentul premium şi de lux, aproape toate brandurile sunt venite în sistem de franciză, singurele excepţii fiind Louis Vuitton şi Michael Kors. Toate celelalte au în spate unul sau mai mulţi antreprenori locali sau străini. Acest model de business este justificat de faptul că piaţa locală este considerată de multe branduri de lux ca fiind subdezvoltată, astfel că preferă să nu vină direct.

    Pe de altă parte, pentru antreprenorii locali, acest model de business vine la pachet cu o serie de avantaje, precum un model de business deja pus la punct şi un brand deja binecunoscut.

    De partea cealaltă a businessului se află producătorii locali de textile care realizează haine „made in Romania“ pentru branduri de lux. Raul Doicescu, cel mai puternic antreprenor român din industria construcţiilor, care controlează grupul Bog’Art, deţine şi o fabrică de textile care produce haine în sistem de lohn pentru brandurile de lux, potrivit datelor ZF. Unitatea de producţie, care numără 40 de salariaţi, exportă întreaga producţie, lucrând doar pentru clienţi străini în sistem de lohn, potrivit informaţiilor ZF.

    Raul Doicescu controlează mai multe businessuri, însă principala activitate este cea din sectorul construcţiilor. În afară de firma Bog’Art SRL, care se ocupă cu activităţile propriu-zise de construcţii, Doicescu controlează prin intermediul grupului Bog’Art şi firme care activează, spre exemplu, în domeniul tâmplăriei de aluminiu sau al producţiei de oţel-beton fasonat, în proiectare şi consultanţă în construcţii, servicii de întreţinere şi administrare clădiri, dar şi design vestimentar, potrivit celor mai recente informaţii.

    În timp ce unii antreprenori au decis să producă pentru marile branduri străine, iar alţii au decis să le deschidă acestora magazine în sistem de franciză în România, există şi modele de businessuri locale care îmbină producţia şi retailul propriu. BriseGroup, un imperiu cu afaceri în agricultură fondat de antreprenorul Marius Bucur, şi-a diversificat activitatea cu o fabrică de confecţii la Constanţa şi un magazin online.
    Această activitate suplimentară este operată pe aceeaşi entitate juridică cu activitatea din agricultură.

    Totuşi, ponderea businessului de modă în total este mică în contextul în care compania fondată de Marius Bucur acum circa 14 ani este unul dintre cei mai mari jucători din agricultura românească, având activităţi atât în comerţul cu cereale, cât şi în retailul de profil prin reţeaua de magazine Ogorul. În ceea ce priveşte businessul de modă, de acesta se ocupă soţia lui Marius Bucur, potrivit datelor ZF.

    Moda este astfel alternativa pentru care au optat mai mulţi antreprenori locali de top atunci când a venit vorba de diversificarea portofoliului. Unii au făcut-o din pasiune, alţii pentru că au simţit că există loc pe piaţă pe un anumit segment, iar alţii au crezut că pot fi avantajaţi de forţa de muncă bine pregătită din producţie. Astfel, antreprenorii locali din energie, construcţii sau agricultură fac afaceri de milioane de lei din modă.

  • Care sunt cele mai bogate şi puternice 10 familii din lume

    Există numeroase „teorii ale conspiraţiei” care spun că anumiţi oameni sau organizaţii controlează lumea în care trăim. Unele teorii spun chiar că cele mai bogate familii îi controlează pe preşedinţii anumitor ţări. Potrivit unei liste alcătuite de jurnaliştii brightside.me, iată care sunt familiile pentru care o astfel de teorie este cel mai probabilă:

    1. Familia Rockefeller: surse diferite plasează averea lor la între 1.000 şi 3.000 de miliarde de dolari. Familia a devenit populară datorită lui John Rockefeller, primul milionar al lumii. La finalul secolului al XIX-lea, familia deţinea 90% din industria petrolieră a Statelor Unite. Ambele războaie mondiale au întărit poziţia familiei Rockeffeler – ei deserveau atât partea germană, cât şi pe Aliaţi.

    Teorii ale conspiraţiei spun că membri ai familiei Rockefeller conduc un guvern secret al lumii.

    2. Familia Morgan: John Pierpont Morgan a fost printre pionierii domeniului financiar american. A vândut arme în perioada Războiului Civil şi aproape că a fost închis pentru asta. În 1907, el a prevenit prăbuşirea sistemului bancar.

    Descendenţii săi se numără în continuare printre cele mai puternice familii din domeniul bancar. În afară de Statele Unite, ei au ramuri şi în Europa. Câţiva membri ai familiei au administrat General Motors şi General Electric.

    Teoriile conspiraţiei susţin că familia Morgan decide direcţia politică a Statelor Unite şi administrează toate băncile lumii.

    3. Casa Saudului: este dinastia regală care a guvernat Arabia Saudită încă din 1932. Şeful familiei este regele Salman bin Abdulaziz Al Saud. El deţine puterea politică totală, iar membrii familiei sale au roluri militare şi administrative importante. Ei pot obţine orice loc de muncă îşi doresc, cât timp acesta este în ţară. Deţin totodată 20% din rezervele globale de petrol.

    4. Familia Rothschild: în perioada lui Napoleon, ei se numărau printre cele mai bogate familii. Dinastia a fost începută de Mayer Amschel Rothschild. El au pus bazele unui imperiu bancar uriaş şi a fondat propriul imperiu financiar. Amschel a lăsat un testament pentru moştenitorii lui unde şi-a prezentat convingerile despre cum acest imperiu ar trebui să fie administrat; familia a menţinut aceste obiceiuri timp de 200 de ani.

    5. Familia Baruch deţine o avere mai mică decât a familiiilor Rothschild şi Rockefeller, dar impactul lor ar fi mai mare: Bernard Baruch, primul din dinastie, a fost consilier pentru cinci preşedinţi americani. S-a numărat, de asemenea, printre prietenii lui Sir Winston Churchill. El a fost cel care ar fi lansat termenul de „Război Rece” şi ar fi păstrat secretul designului bombei atomice.

    6. Familia Walton: Sam Walton a deschis primul magazin Walmart în 1962, iar această decizie l-a transformat peste ani în unul dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii. După moartea lui, afacerea a fost controlată de soţia sa şi de cei patru copii. Familia administrează totodată Arvest Bank; au totodată mai multe obiecte de artă precum şi o organizaţie caritabilă.

    7. Casa Windsor: dinastia regală a Marii Britanii este condusă de Regina Elizabeta a II-a, precum şi de către biserică şi de comandantul forţelor militare ale Marii Britanii.

    8. Familia Murdoch: familia Murdoch a început să îşi dezvolte imperiul în Australia. Keith Murdoch era un reporter axat pe politică ce scria pentru publicaţii aflate în Melbourne. Atunci când Keith a devenit editorul publicaţiei pentru care scria, a dublat vânzările şi a devenit CEO-ul acesteia.

    Fiul său, Rupert, a lucrat iniţial şi el reporter. Odată ce au dobândit puterea mediei centrale din Australia, au pus bazele News Corporation. În prezent deţin 20th Century Fox, Fox News, Myspace şi DowJones. News Corporation a fost acuzată pentru înregistrări ilegale ale familiei regale, precum şi ale unor celebrităţi; au fost acuzaţi şi de mită acordată poliţiei.

    9. Familia Oppenheimer: deţin majoritatea resurselor de aur ale lumii. Ernest Oppenheimer s-a mutat în Kimberley, Africa de Sud, unde a devenit primarul oraşului, iar apoi şeful unei companii de exploatare a diamantelor. Controla piaţa globală a diamantelor; în prezent acest rol a fost preluat de nepotul său, Nicky Oppenheimer. Familia produce şi vinde diamante, aur, fier, platină şi minerale industriale.

    10. Familia Pritzker: familia Pritzker este formată din imigranţi evrei, cu originile în Ucraina. Ei s-au mutat din Kiev în Chicago în 1881. Sunt şefii corporaţiei din industria ospitalităţii Hayat. Aceasta deţine 777 hoteluri în 54 de ţări.

  • Ministerul de Finanţe anunţă condiţiile din programul “O familie, o casă”: venit maxim lunar de 4.500 lei la familiile fără copil şi preţ de achiziţie a locuinţei de cel mult 70.000 euro

    În acelaşi timp, ministerul propune acordarea de subvenţii de dobândă constând în reducerea ratei dobânzii creditului garantat pe toată durata programului pentru familiile cu un singur copil, cât şi pentru familiile cu doi sau mai mulţi copii.
     
    “Am finalizat Programul O familie, o casă, în urma consultărilor intense şi constructive cu reprezentanţii Băncii Naţionale a României. Iniţiativa guvernului are în primul rând un caracter social, deoarece ne dorim să venim în sprijinul persoanelor cu venituri reduse. Totodată, ne-am gândit să ajutăm familiile tinere să îşi cumpere o locuinţă decentă. În egală măsură, susţinem sectorul construcţiilor şi nu numai în condiţiile în care programul va avea efecte benefice în toată economia, va asigura menţinerea sau înfiinţarea de noi locuri de muncă şi va ajuta la dezvoltarea afacerilor”, a precizat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.
     
  • Bloomberg: Activele celor mai bogate familii din lume generează critici la adresa capitalismului

    “Cifrele sunt uimitoare: 70.000 de dolari pe minut, patru milioane de dolari pe oră, 100 de milioane de dolari pe zi. Atât de rapid a crescut averea familiei Walton, care deţine reţeaua de supermarkete Walmart, de când Bloomberg a realizat clasamentul de anul trecut al celor mai bogate familii din lume. (…) Averea familiei Walton a crescut cu 39 de miliarde de dolari, atingând nivelul de 191 de miliarde de dolari, de când a ajuns, în iunie 2018, pe primul loc în clasamentul celor mai bogate familii din lume”, notează Bloomberg, precizând că alte “dinastii americane” au performanţe asemănătoare. Spre exemplu, familia Mars, a cărei avere a crescut cu 37 de miliarde de dolari, atingând nivelul de 127 de miliarde de dolari.

    “Cei mai bogaţi 0,1% dintre americani au averi mai mari decât în orice altă perioadă de după anul 1929, dar performanţe asemănătoare se înregistrează în Asia şi Europa. La nivel mondial, 25 de familii bogate au averi totale de 1.400 de miliarde de dolari, cu 24% mai mult decât anul trecut. Pentru unii critici, aceste cifre sunt o dovadă că trebuie reglat sistemul capitalist, întrucât inegalităţile au devenit o problemă politică explozivă de la Paris la Seattle şi Hong Kong. Dar cum se poate micşora decalajul din ce în ce mai mare dintre bogaţi şi săraci?”, continuă Bloomberg.

    Pe măsură ce se accentuează tensiunile, chiar şi unii miliardari susţin măsuri precum taxarea suplimentară a averilor personelor bogate. “Dacă nu facem ceva de genul acesta, ce vom face, vom acumula averi într-o ţară care se destramă? Nu aceasta este America în care vrem să trăim”, spune Liesel Pritzker Simmons, a cărei familie este pe locul 17 în clasamentul Bloomberg.

    Din cauza modificării valorilor de-a lungul deceniilor, cifrele activelor nici măcar nu reflectă realitatea averilor. Spre exemplu, familia regală saudită, Al Saud, are o avere estimată la 100 de miliarde de dolari, deşi cifra nu reflectă cu adevărat valoarea activelor.

    Pe de altă parte, aceste cifre ar putea fi cel mai înalt nivel, în contextul în care escaladarea conflictului comercial dintre Administraţia Donald Trump şi China generează temeri privind o recesiune globală, constată agenţia Bloomberg.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O insulă superbă din Grecia, care are nevoie disperată de locuitori, oferă oricui vrea să se mute 500 de euro pe lună şi pământ pentru a-şi construi o casă sau o afacere

    Antikythira, cunoscută şi sub denumirea de Tsirigo sau Cecerigo, în antichitate numită Aegila, este o mică insulă de doar 24 de kilometri pătraţi situată între Kithira şi Creta, la 45 de minute de zbor cu avionul de Atena. 
     
    În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial s-a aflat sub ocupaţia Italiei şi a Germaniei. În 1935 naziştii au forţat fiecare locuitor să plece pentru a avea control absolut asupra mării împotriva forţelor aliate. Mai târziu, în timpul Războiului Civil şi până în 1964 insula a devenit un refugiu pentru exilaţi. Alipită provinciei Kythera începând cu secolul 20, a fost repopulată, populaţia numărând pe atunci 334 de locuitori. Astăzi reprezintă o imagine deprimantă deoarece mulţi locuitori au abandonat-o.

    Pentru a readuce la viaţă mica insulă grecească, cei 24 de locuitori ai acesteia fac tot ce le stă în putinţă. În utlimii ani s-au făcut eforturi uriaşe pentru a se găsi monumentele arheologice de pe insula. Cetăţenii promovează, de asemenea, ornitologia, Antikythira găzduind în jur de 250 de specii de păsări.

    Decizia lui Diocese şi a Monemvasiei care, în cooperare cu municipalitatea şi comunitatea locală, oferă lunar 500 de euro pentru adăpost şi mâncare familiilor numeroase pentru ca acestea să se mute aici, precum şi o bucată de teren pentru a-şi construi o casă sau pentru a-şi deschide un business, le-a dat speranţă locuitorilor actuali. „Insula este foarte frumoasă dar traiul e puţin dificil pe timpul iernii. Căutăm familii care să o readucă la viaţă.

    Avem nevoie de trei familii tinere şi suficient de mari încât să se umple insula de vocile copiilor, aşa cum era în urmă cu patru decenii, când eu însumi eram elev”, spune preşedintele acesteia, Andreas Harhalakis, citat de iefimerida.gr. El adaugă că profesiile de care sunt interesaţi îndeosebi sunt cea de constructor, pescar sau crescător de animale. Pe insulă nu există bănci sau ATM-uri, sunt doar câteva magazine cu produse de bază, dar şi legume din producţia localnicilor şi vin produs tot aici, însă locuitorii au totuşi electricitate şi conexiune la Internet.