Tag: exercitiu

  • Exerciţiu al ISU la Aeroportul Internaţional Henri Coandă pe tema gestionării unei situaţii de urgenţă determinată de producerea unui accident aviatic – FOTO, VIDEO

    Exerciţiul este desfăşurat în cooperare cu Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti S.A.

    Structurile participante au fost membrii Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Ilfov şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov.

    Resursele angrenate au fost 7 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 4 autospeciale descarcerare, 6 ambulanţe SMURD, Detaşamentul Special de Salvatori, 2 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, punct de comandă mobil. Scop: verificarea capacităţii organizatorice şi de comandă, a modului de cooperare dintre forţele participante şi antrenarea efectivelor pentru executarea operaţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă la aeroporturile civile din Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov.

    Obiective:

    a)gestionarea situaţiei de urgenţă generate de producerea unui incendiu la o aeronavă de pasageri;

    b)punerea în aplicare a Planului Roşu de Intervenţie la nivelul regiunii Bucureşti – Ilfov;

    c)aplicarea procedurilor de lucru ale instituţiilor membre în Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă cu atribuţii în gestionarea efectelor în cazul producerii unui accident aviatic


  • Creştere cu 4% a cifrei de afaceri a grupului Hornbach, în prima jumătate de an

    Rezultatul operaţional consolidat (EBIT) după şase luni a ajuns la 151,1 milioane euro, aproape de valoarea anului precedent, când s-a situat la 154,0 milioane euro. De asemenea, în prima jumătate a anului, rezultatele după achitarea dobânzilor şi impozitelor au fost mai mari faţă de anul precedent.

    În cel mai mare sub-concern operativ, cifra de afaceri netă a crescut, în prima jumătate a anului, cu 4,2 procente, ajungând la 1.933,4 milioane euro. Cifrele de afaceri raportate la suprafaţă şi la efectele variaţiei cursului de schimb valutar în sub-concernele Baumarkt AG au crescut, în primele şase luni ale exerciţiului financiar 2015/2016, cu 1,3 procente.

    În Germania cifra de afaceri raportată la suprafaţă a crescut cumulat cu 0,6 procente, după un salt de 8,9 procente în perioada similară a anului precedent.

    Cifrele de afaceri raportate la suprafaţă şi la efectele variaţiei cursului de schimb valutar în restul Europei au înregistrat în prima jumătate a exerciţiului financiar 2015/2016, cu o creştere de 2,3 procente, o dinamică mai puternică decât la nivel naţional.

    Componenta internaţională a cifrei de afaceri a sub-concernului HORNBACH Baumarkt AG a fost în final de 42,3 procente. După deschiderea a trei magazine de bricolaj, Hornbach opera, la data de 31 august 2015, la nivelul Europei, 149 de locaţii DIY, dintre care 99 în Germania.

  • Infrasoft şi-a dublat veniturile în urma vânzărilor Documenta DMS

    Conform datelor financiare înregistrate la jumătatea exerciţiului financiar 2015, INFRASOFT, producătorul român al Documenta DMS – soluţie software de management al documentelor şi automatizare a proceselor interne de lucru ale companiilor private şi organizaţiilor publice, a înregistrat o creştere cu 100% în prima jumătate a anului 2015.

    Documenta DMS este o aplicaţie prin care companiile îşi administrează, automatizează şi controlează fluxul de informaţii şi documente, începând de la contactul cu clienţii şi furnizorii şi până la arhivarea contractelor, proiectelor şi a documentelor financiar-contabile, astfel încât folosirea hârtiilor în formă tipărită să se reducă la minimum.

    Creşterea are la bază doi factori importanţi în direcţiile de business adoptate de companie: majorarea vânzărilor pe piaţa internă şi creşterea exporturilor.

    La dublarea veniturilor au contribuit şi vânzările pe piaţa externă. Focalizată pe Europa, echipa Infrasoft a intrat pe pieţele din Turcia şi Germania, unde Documenta DMS a primit aprecierile unor companii de top în distribuţia de software.

    Infrasoft este o companie românească cu capital privat 100%, specializată în domeniul soluţiilor de stocare, arhivare, procesare şi management (date şi documente), având mai mult de 10 de ani de experienţă pe piaţa românească. Infrasoft are 35 de angajaţi, iar în a doua jumătate a lui 2015 se pregăteşte pentru încă 25 de angajări noi.

  • România şi alte trei state NATO găzduiesc cel mai mare exerciţiu aerian de după Războiul Rece

    Aproape 5.000 de soldaţi din 11 state NATO participă timp de patru săptămâni, începând de sâmbătă, la “operaţiuni aeropurtate multinaţionale simultane” în Germania, Italia, Bulgaria şi România, a anunţat armata americană într-un comunicat.

    “Swift Response 15 este cel mai mare eveniment de antrenament aerian al Aliaţilor de pe continent de la sfârşitul Războiului Rece”, potrivit comunicatului armatei americane din Grafenwohr, sudul Germaniei.

    Exerciţiul are ca scop să ajute forţele de reacţie rapidă aliate să acţioneze în comun şi să “demonstreze capacitatea Alianţei de a mobiliza (trupe) rapid şi de a acţiona pentru menţinerea unei Europe puternice şi sigure”, precizează comunicatul.

    Armata SUA a afirmat că cea mai importantă parte a exerciţiului se va desfăşura la 26 august, când avioanele de război ale Aliaţilor vor lansa peste 1.000 de paraşutişti şi echipamente în zona poligonului de antrenament Hohenfels, din Germania.

    Manevre similare vor avea loc în aceeaşi zi la baza de antrenament Novo Selo din Bulgaria.

    La exerciţiul care va dura până pe 13 septembrie participă peste 4.800 de militari din Bulgaria, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania, Marea Britanie şi Statele Unite.

    Potrivit comunicatului, aceasta este prima dată când Divizia a 82-a Aeropurtată a SUA acţionează în Europa după misiunea de sprijinire a operaţiunilor NATO în Kosovo în 1999.

     

  • Un exerciţiu maritim NATO la care participă inclusiv nave din România a început în Bulgaria

    Primele nave au sosit vineri după-amiază în Portul Varna.

    Exerciţiul naval NATO este programat să se desfăşoare în Marea Neagră în perioada 3-12 iulie, în apele teritoriale bulgare.

    La manevrele maritime participă peste 30 de nave, zece aeronave şi 1.700 de militari, din Bulgaria, România, Grecia, Statele Unite şi Turcia.

    Exerciţiul naval se va desfăşura în conformitate cu procedurile şi standardele Alianţei Nord-Atlantice.

    Obiectivul principal este îmbunătăţirea compatibilităţii şi interacţiunilor operaţionale pentru a face faţă situaţiilor de criză.

  • Exerciţiu al Forţelor Speciale la Capu Midia. Printre participanţi, un militar rănit în Afganistan

    Scenariul exerciţiului din Poligonul Capu Midia a constat în executarea unui raid asupra unui punct de comandă foarte important al adversarului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Pentru îndeplinirea acestei misiuni, un detaşament de operaţii speciale s-a apropiat de obiectiv prin rapel din elicopter. Al doilea detaşament a fost responsabil cu siguranţa şi sprijinul cu foc şi a executat apropierea de obiectiv, ascuns, înainte de executarea atacului prin procedeul de paraşutare de la mare înălţime, cu cădere liberă şi deschidere la joasă înălţime. Cea de-a treia echipă a executat apropierea de obiectiv prin imersiune, cu o noapte înainte, executând şi misiunea de recunoaştere specială. Pe timpul acţiunii la obiectiv această echipă s-a alăturat detaşamentului de atac şi captură.

    Înainte de iniţierea atacatului, o echipă de lunetişti a deschis focul asupra celor care păzesc obiectivul. O echipă de geniu-distrugeri a detonat încărcăturile explozive amplasate în perimetrul exterior al obiectivului.

    Avioane ale Forţelor Armate ale Statelor Unite de tipul A-10 au asigurat sprijin aerian, iar două elicoptere de transport de tipul SA-70 şi un avion de tipul CN-235 aparţinând Forţelor Armate ale Turciei au transportat militarii spre obiectiv.

    Exerciţiul din Poligonul Capu Midia a fost executat de luptători din detaşamentele de operaţii speciale ale Brigăzii 6 Operaţii Speciale “Mihai Viteazul”, componentă terestră a Forţelor pentru Operaţii Speciale din Armata României şi din Secţia Scafandri pentru Operaţii Speciale, componentă navală a Forţelor pentru Operaţii Speciale. Împreună cu aceştia, au acţionat militari din forţe speciale din Statele Unite ale Americii şi Turcia.

    La acest exerciţiu a participat şi Laurenţiu Şerban, militar rănit în Afganistan în 2006, când şi-a pierdut un picior în urma exploziei unei mine. El a coborât din elicopter în cadrul unei echipe care a atacat un obiectiv.

    “Efectiv am fost parte a echipei de asalt care a atacat un obiectiv al unor forţe insurgente şi s-a capturat şi o ţintă importantă, un lider care poate influenţa mersul războiului”, a declarat Laurenţiu Şerban la finalul exerciţiului.

    El a spus că accidentul pe care l-a suferit nu l-a împiedicat să participe la acest exerciţiu.

    “Nu au fost emoţii, nu e prima oară când fac acest lucru, e prima oară când fac acest antrenament în această ipostază publică şi în acelaşi timp cu amputaţia pe care am suferit-o în teatrul de operaţii din Afganistan. După cum observaţi, nu este un impediment să mergem mai departe eu şi toţi cei care sunt în situaţia mea. Aveam multe planuri la acel moment, planuri din punct de vedere al carierei, dar nu s-au terminat după cum vedeţi, continuă, a explicat Laurenţiu Şerban.

    El a amintit şi cum s-a întâmplat incidentul în urma căruia şi-a pierdut piciorul.

    “În anul 2006, prima rotaţie din Afganistan fiind efectiv ultima misiune din acea rotaţie pe timpul unei patrule de noapte am fost atacaţi cu dispozitive explovize. Am călcat pe o mină antipersonal în momentul în care încercam să acord primul ajutor colegilor din vehiculul care explodase”, a mai spus Laurenţiu Şerban.

    Şeful Componentei de Operaţii Speciale din Armata României, colonelul Marius Crăciun, a declarat că acţiunile militarilor din Forţele Speciale, inclusiv de genul celei prezentate astăzi, se desfăşoară pe timp de noapte.

    “Tot ce aţi văzut astăzi pe timp de zi sunt acţiuni pe timp de noapte, acţiuni directe, acţiuni de sprijin militar în străinătate, acţiuni de cercetare specială, sunt mai greu de scos în evidenţă pentru că altfel nu ar mai fi un exerciţiu al Forţelor Speciale. De aceea am organizat şi această demonstraţie, ca să vedeţi capabilităţile pe care le avem”, a menţionat colonelul Marius Crăciun.

    Şeful Statului Major General, general-locotenent Nicolae Ciucă, prezent la Poligonul Capu Midia, a declarat că Exerciţiul Rousofex 15 a fost minuţios pregătit şi au luat parte peste 1.500 de militari din opt ţări.

    “Este un exerciţiu al Forţelor Speciale, la care au participat atât ţări membre NATO, cât şi ţări partenere, un exerciţiu deosebit de intens pregătit cu mult timp în urmă. Scenariul exerciţiului a fost realizat în anul 2013, el s-a executat în prima etapă anul trecut când s-a pregătit, condus şi finalizat faza de instruire prin simulare, iar anul acesta a fost planificată, condusă şi executată partea practică a exerciţiului. Pentru prima dată avem un număr foarte mare de participanţi, 1.597 de militari, el s-a desfăşurat în 17 locaţii. A fost un exerciţiu prin care s-au putut verifica elementele de comandă şi control pentru astfel de operaţii, de asemenea, au fost stabilite obiective de verificare a procedurilor de coordonare a tuturor misiunilor Forţelor Speciale”, a declarat Şeful Statului Major General.

    Exerciţiul multinaţional Rousofex 15 se desfăşoară, în perioada 16 – 26 iunie, în garnizoanele Bacău, Brăila, Buzău şi Constanţa, poligoanele de la Babadag şi Capu Midia, aerodromurile din Bacău, Boboc, Ianca şi Mihail Kogălniceanu.

    Rousofex 15 este un exerciţiu cu trupe în teren al Forţelor pentru operaţii speciale (FOS), la care participă peste 1.500 de militari, cu peste 100 de mijloace de luptă, din Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, Polonia, România, Statele Unite ale Americii şi Turcia, în cooperare cu structuri ale Ministerului Afacerilor Interne şi ale companiei OMV Petrom.

    Scopul exerciţiului este de a antrena structurile de comandă-control din Forţele de Operaţii Speciale pentru planificarea, organizarea, conducerea şi executarea unei operaţii speciale independente de nivel operativ-strategic, de tip operaţie bazată pe informaţii, în contextul unei crize politico-militare regionale, pe un scenariu fictiv specific intervenţiei la criză, cu misiuni de asistenţă militară, acţiuni directe şi contra-teroriste, în sprijinul unei ţări vecine şi aliate.

  • Exerciţii militare în zona arctică, pe fondul tensiunilor cu Rusia

    Manevrele militare se desfăşoară în nordul Norvegiei, în Suedia şi Finlanda. Organizatorii dau asigurări că exerciţiile au fost plănuite înainte de hotărârea Rusiei de a anexa regiunea ucraineană Crimeea.

    “Obiectivul exerciţiilor este sincronizarea activităţilor aeriene cu partenerii din afara NATO”, a declarat generalul norvegian Jan Ove Rygg.

    Manevrele militare se vor desfăşura în perioada 25 mai – 5 iunie.

    Ţările membre NATO care participă la exerciţii sunt Statele Unite, Germania, Marea Britanie, Franţa, Olanda şi Norvegia. De asemenea, sunt prezenţi militari din parteneri precum Suedia, Finlanda şi Elveţia.

  • Tensiuni în creştere cu Rusia: Nave militare NATO fac ample exerciţii antisubmarin în Marea Nordului

    Douăsprezece nave militare, din 11 ţări, participă la exerciţiul “Dynamic Mongoose”, care va consta în manevre de apărare antisubmarin într-una dintre cele mai ostile mări – unde sunt canioane acvatice şi curenţi puternici.

    Tensiunile dintre Alianţa Nord-Atlantică şi Rusia s-au accentuat pe fondul crizei din Ucraina, iar ţările baltice se tem că vor deveni ţintele Moscovei.

    Finlanda a depistat un submarin neidentificat în largul coastelor sale săptămâna trecută, în timp ce Letonia detectase luna trecută un submersibil rus în apropierea apelor sale teritoriale.

    “Rusia are dreptul să utilizeze mările aşa cum îl avem şi noi”, a declarat amiralul american Brad Williamson, comandantul exerciţiului NATO. “Însă incidentele la care am asistat recent nu sunt în conformitate cu reglementările internaţionale şi au stârnit preocupări. Exerciţiul actual nu este o ripostă, dar are o anumită relevanţă”, a spus Williamson, aflat la bordul navei militare USS Vicksburg, care coordonează manevrele militare.

    Ţările nord-europene au criticat dur Rusia luna trecută, catalogând-o drept o mare ameninţare la adresa securităţii regionale.

     

  • Grupul Hornbach a ajuns la afaceri de 3,57 miliarde euro

    Hornbach-Baumarkt-AG (segmentul de magazine de materiale de construcţii şi grădinărit) opera, la data de 28 februarie 2015, 146 magazine de bricolaj în nouă ţări.

    Cele mai puternice impulsuri pentru creşterea economică au venit, şi de această dată, din Germania. Astfel, cele 97 magazine de bricolaj din această ţară au raportat o creştere a cifrei de afaceri la nivel naţional a subconcernului Hornbach-Baumarkt-AG cu 7,6%, ajungând la 1,966 miliarde de euro. Aici sunt incluse şi cifrele de afaceri aferente celor şapte magazine nou inaugurate şi unei extinderi de locaţie. Raportat la suprafaţă, cifrele de afaceri au crescut în Germania cu 5,5%. În acelaşi timp, cota de piaţă a grupului Hornbach a crescut în Germania, în anul financiar încheiat, de la 10% la 11%, notează un comunicat al companiei.

    Şi în cele opt ţări din afara Germaniei magazinele Hornbach au avut o creştere îmbucurătoare în exerciţiul financiar 2014/2015. Astfel, cifra de afaceri a magazinelor DIY, incluzând un magazin nou inaugurat, a crescut în restul Europei cu 5% (faţă de 3,5% în anul anterior), ajungând la 1,390 miliarde de euro.

    Grupul Hornbach, fondat în 1877, este o afacere de familie şi se numără printre liderii de pe piaţa magazinelor de materiale de construcţii şi grădinărit din Europa.

    Cotată la Bursa din Frankfurt încă din 1987, compania activează în 9 ţări europene (Germania, Austria, Olanda, Luxemburg, Elveţia, Cehia, Slovacia, Suedia şi România), operând 147 de magazine, notează aceeaşi sursă.

    În România, Hornbach a deschis primul magazin în 2007, iar în acest moment deţine trei magazine în Bucureşti (Berceni, Militari şi Baloteşti), unul în Braşov şi unul în Timişoara.