Tag: eficienta

  • Românul care se distrează cu ideile

    De ce prăpastia dintre bogaţii şi săracii lumii trebuie să existe în continuare şi de ce timpul pare să treacă mai repede sunt doar câteva dileme, printre altele, la care legea constructală, lansată de fizicianul Adrian Bejan, răspunde. Profesor la Universitatea Duke din Statele Unite, a primit numeroase distincţii, inclusiv medalia Benjamin Franklin, acordată în trecut şi unor cercetători precum Stephen Hawking şi Nikola Tesla. Subliniază însă că nu aceste recunoaşteri îi aduc fericirea.

    „Sunt la fel ca şi înainte. Sunt fericit fiindcă mă distrez cu ideile”, răspunde Adrian Bejan în interviul acordat Business MAGAZIN, întrebat ce înseamnă distincţiile numeroase primite de-a lungul timpului pentru lucrările sale în domeniul fizicii. Profesor universitar de inginerie mecanică la Universitatea Duke din Carolina de Nord – specializat pe studiul termodinamicii, transferului căldurii, designului naturii, evoluţiei fizicii – Adrian Bejan s-a numărat, în 2001, în rândul primilor 100 cei mai citaţi autori în domeniul ingineriei din toată lumea. Este autorul a 30 de cărţi, a 600 de publicaţii, a primit 18 doctorate onorifice de la universităţi din 11 ţări, iar anul trecut i-a fost acordată şi medalia Benjamin Franklin pentru inginerie mecanică, pentru legea constructală, acordată anterior şi altor fizicieni celebri.

    Articolele din presa internaţională îl descriu pe profesorul Adrian Bejan drept un cercetător care „pune la îndoială convenţiile şi autoritatea şi crede în conexiunile dintre teme şi discipline diferite”.

    Popularitatea sa se leagă mai ales de invenţia unui principiu din fizică denumit „legea constructală a evoluţiei şi organizării”, despre care el spune că are o aplicabilitate vastă în viaţă şi societate şi oferă o mai bună înţelegere a funcţionării lumii. Legea constructală descrie un principiu de design din natură: sistemele de flux, de toate felurile – oameni, râuri, copaci, plăci tectonice, pieţe – toate funcţionează la fel, dintr-un anumit punct de vedere. Pentru a supravieţui, toate aceste sisteme trebuie să se adapteze liber şi să acomodeze curenţii care le traversează, iar toate evoluează urmând un tipar vascular.
    „Nu am idee, s-a întâmplat, iar pasiunea a crescut de-a lungul timpului”, răspunde Adrian Bejan la întrebarea legată de modul în care s-a născut pasiunea pentru fizică. A studiat timp de 11 ani la liceul Vasile Alecsandri din Galaţi – pe care îl descrie drept excepţional din punctul de vedere al atragerii şi producţiei de talente, profesori şi elevi. „Mă descurcam bine la ştiinţe, dar îmi plăceau şi botanica, zoologia, geografia şi istoria.” De ce? Explică, simplu: „Fiindcă îmi plăcea să desenez – copaci, animale, hărţi ale reliefului şi hărţi ale ţărilor”.

    „Cine sunt se datorează în întregime părinţilor (tatălui, de profesie veterinar, mamei, farmacistă – două minţi libere educate în anii 1920 şi 1930), brutalizaţi de regimul comunist dar care au stat neclintiţi în faţa acestuia”, îşi descrie el baza evoluţiei ulterioare. La 12 ani, mama i-a oferit drept cadou de Crăciun cartea „Istoria fizicii” de Max von Laue. „Încă am această carte, pentru că-mi aminteşte de adevărul că ideile bune sunt în continuă morfogeneză. Nu sunt fixe, ca marxismul. Dimpotrivă. Sunt atât de bune, că-l invită pe ascultător să le pună la îndoială, să le îmbunătăţească, să le schimbe.” Adrian Bejan a crescut în perioada comunismului în România şi a reuşit să scape de acest regim devenind jucător profesionist de baschet; a studiat însă şi arta.

    Despre experienţa lui anterioară, ca artist şi sportiv, spune: „Sunt cine am fost, cu excepţia faptului că acum sunt mai bun. Sunt creatorul teoriei fizicii legate de evoluţia sportivă, precum şi a evoluţiei designului (desen, arhitectură)”.

    Mai târziu, în Statele Unite a studiat la Massachusetts Institute of Technology. A început să lucreze la teoria care l-a făcut cunoscut în toată lumea după ce şi-a început cariera de profesor la Universitatea Duke, pe care o descrie drept „o oază de libertate şi, mai amplu vorbind, de talent”.

    În prezent, fizicianul Adrian Bejan lucrează în majoritatea timpului: 2/3 din timp – „muncă de toate felurile”, spune el –, 1/3 din timp doarme şi nu merge niciodată în vacanţă.

    O altă părere despre cei 1% cei mai bogaţi oameni ai lumii

    Aplicată economiei, legea constructală a fizicianului român este cuprinzătoare şi controversată în acelaşi timp. Aceasta spune că cei mai bogaţi oameni ai lumii şi diferenţele dintre ei şi săraci există nu din cauza unei erori a sistemelor economice, ci pentru că trebuie să existe.

    Potrivit celui mai recent raport al Credit Suisse, 1% cei mai bogaţi oameni deţin nu mai puţin de 47% din averea lumii, cu o avere individuală care porneşte de la 871.000 de dolari. Totodată, primii 10% dintre bogaţii lumii deţin 85% din averea globală.

    Chiar dacă mulţi ar vrea ca acest decalaj să fie redus şi să fie creată o societate bazată pe egalitate, potrivit lui Adrian Bejan, acest lucru este imposibil, din punctul de vedere al fizicii. După cum reiese dintr-un eseu al său, inegalitatea socială este inevitabilă, prin prisma legii constructale. Aceasta fiindcă mişcarea tuturor lucrurilor – atât sociale, cât şi politice şi economice – e determinată de sisteme ramificate, precum cele ale ramurilor de copaci sau ale sistemului vascular.

    Inegalitatea în funcţie de avere este una care a divizat din cele mai îndelungate timpuri specia umană. Existenţa acestei inegalităţi, explică profesorul, datează de la începuturile civilizaţiei moderne, cu origini în Egiptul Antic, Europa Renascentistă, secolul al XVIII-lea din Franţa, blocul estic sovietic şi chiar din perioada Statelor Unite moderne. „Nu există un subiect mai fierbinte în contextul politic actual, după cum ne reamintesc mişcările populiste de astăzi. Celebrăm progresul economic continuu, dar liderii de peste tot sunt preocupaţi că doar o mică parte din populaţie poate să se bucure de acesta.” Aşadar, observă Adrian Bejan, ne preocupă modul în care putem să oferim celor care nu au o oportunitate egală pentru a se alătura celor care au.

    „Totuşi, puţini realizează că evoluţia înspre inegalitate este un fenomen natural, la fel ca gravitaţia sau fluxul unidirecţional dinspre căldură înspre frig (a doua lege a termodinamicii), iar acest lucru creează o discuţie despre cum să lupţi împotriva inegalităţii sau dacă aceasta poate fi combătută.”

    Totodată, constată Adrian Bejan în eseul său, această inegalitate oferă o oportunitate. „Dacă ne gândim la inegalitate ca la un fenomen fizic, acesta poate să documenteze discuţia despre cum să ne deplasăm înspre evoluţia unei societăţi care să îi conecteze pe cei cu buzunare mici spre arhitecturile de flux mare care domină totul de la copaci la corpul omului, la livrare, înspre folosirea unor unelte precum libertatea, accesul la educaţie, regula legii, instituţii religioase şi asociaţii între colegi şi vecini.”

    Profesorul Adrian Bejan explică toate aceste lucruri astfel: legile fizicii guvernează modul în care lucrurile se mişcă şi nimic nu se mişcă dacă nu este împins. „Impulsurile vin din putere, puterea vine de la combustibil pentru maşini şi din mâncare pentru animale.”

    Odată ce un sistem natural se mişcă, trebuie să se mişte în continuare şi continuă să evolueze înspre o eficienţă energetică mai mare, înspre un set de obiective.

    Pe măsură ce sistemele evoluează şi devin mai eficiente, devin şi mai complexe. De ce? Fiindcă alăturarea şi mişcarea (fluxul) împreună necesită mai puţină putere decât mişcarea lor individuală. Aceleaşi legi ale fizicii explică motivele pentru care sistemele fluviale evoluează într-o serie de afluenţi care îşi varsă apele într-un râu principal. Organizarea se întâmplă, e naturală.

    Cu cât este mai mare curentul, cu atât animalul şi vehiculul sunt mai eficiente decât unul mai mic, chiar şi unul mai complex. Prin urmare, mişcarea de pe parcursul vieţii unei economii, de pildă, va deveni mai complexă pe parcursul timpului. Cantitatea de combustibil consumată de populaţie este direct proporţională cu averea anuală, respectiv cu PIB-ul.

    „Aşadar, fizica şi economia sunt două faţete ale aceleiaşi monede. Acelaşi flux ierarhic al sistemelor este responsabil pentru amândouă”, explică el. Astfel, îşi continuă profesorul explicaţia în eseul său, ierarhia – mai multe râuri mici tributare aceluiaşi râu  ale căror ape ajung în mări şi, în cele din urmă, în oceane – există fiindcă acesta este modul în care sistemul va prospera.

    Totuşi, pe măsură ce un sistem devine mai complex, apa nu va circula niciodată prin canale de aceeaşi mărime. La fel ca o albie sănătoasă de râu sau un copac bine nutrit, un sistem eficient de transport într-o societate populată va include câteva drumuri de pământ care conduc spre altele mai mari şi abia apoi înspre o autostradă. „Ierahia se întâmplă”, concluzionează profesorul.

    Câteodată însă, legile naturii determină sistemele să supravieţuiască în moduri pe care noi nu le dorim. O economie complexă în creştere, precum cea globală, în care trăim acum, produce inevitabil inegalităţi care cresc, pe măsură ce populaţia cere mai multă egalitate. Prin intermediul guvernelor reprezentative, putem să lansăm legi care să încline sistemul înspre egalitate. Educaţia, sistemul de sănătate şi filantropia ajută. Pe măsură însă ce timpul trece, inegalitatea va reapărea, la fel şi furia, constată profesorul.

    „Inegalitatea – după cum pare uneori – este imposibil să fie ştearsă, iar cele mai dramatice încercări de a o şterge, precum experimentele comuniste şi socialiste de atunci şi chiar şi de astăzi, conduc la cele mai tragice rezultate. Iar în câteva zile, ierarhia reapare.” Profesorul subliniază că acest lucru nu ar trebui să ne împiedice să acordăm fiecărui membru al societăţii oportunitatea să joace un rol într-un sistem economic care va deveni mai complex şi mai eficient de-a lungul timpului, doar că atunci când facem acest lucru ar trebui să ne amintim că legile fizicii guvernează mişcarea tuturor sistemelor.

    Ierarhii direct proporţionale cu complexitatea organizaţiei

    Legea constructală se aplică însă şi altor sisteme sociale şi economice. Un exemplu este organizarea socială, fenomenul organizării fiind unul care a stârnit curiozităţi ale oamenilor de secole întregi, fiind un fenomen complex cu o serie de manifestări diverse: de la oraşe, guverne, economie, business, alianţe, transport, comunicaţii şi aşa mai departe. Descrieri ale acestor manifestări sunt extinse şi utile, fiind responsabile pentru numeroase volume de literatură şi ale departamentelor academice care sunt devotate studiului organizării sociale.

    „Cu ajutorul legii constructale am arătat de ce ajung indivizii să trăiască (să se mute) împreună, să se organizeze. Organizarea este o reflecţie a realităţii fizice (bio şi nonbio) care necesită mai puţină putere (energie utilă, combustibil, mâncare) pentru a mişca o unitate dintr-o cantitate înspre o cantitate mai mare”, explică Adrian Bejan.

    El a ilustrat predictibilitatea organizării şi evoluţiei acesteia prin intermediul a două modele de mişcare într-o singură zonă, unele inanimate (albii ale râurilor, generate de numeroase reguli constructale) şi altele animate (distribuţia apelor încălzite pentru folosirea lor în aşezările umane).

    Concluzia la care a ajuns este că mişcarea devine mai ierarhică pe măsura creşterii mărimii şi complexităţii arhitecturii respective. Distribuţia poate fi făcută în mod uniform (cu mai multă egalitate) prin impunerea unor canale identice distribuite uniform într-o zonă. Fluxul arhitectural devine astfel o reţea ca o plasă, în loc de o arhitectură ramificată asemeni unui copac; totodată, chiar şi în modele de design cu o egalitate impusă ierarhia persistă. Această reţea teoretică dezvăluie de asemenea înţelesul inovaţiei din punctul de vedere al fizicii: „Este schimbarea unui tip de design local care facilitează curgerea pe parcursul unui teritoriu întreg locuit de cei care se mută în mod organizat”.

    S-ul şi noile tehnologii

    De la trenduri economice, creşterea populaţiei, răspândirea cancerului sau adoptarea de noi tehnologii, anumite configuraţii par în mod inevitabil să se răspândească.

    O nouă tehnologie, de pildă, începe cu o rată de acceptare mică, aceasta fiind urmată de o creştere explozivă, urmată de o încetinire, numai pentru a se opri înainte de a „lovi zidul”, explică profesorul Adrian Bejan. Ilustrată grafic, această curbă de creştere în timp ia forma unui „S”. Fenomenul este atât de răspândit încât a generat numeroase cercetări ce par a nu avea nimic în comun – răspândirea populaţiilor biologice, a reacţiilor chimice, a contaminanţilor, a limbilor, a informaţiilor şi activităţii economice. „Am demonstrat că acest tipar poate fi prezis în întregime ca un sistem de curgere natural.”

    Curba S – cunoscută şi drept funcţie sigmoidă – reprezintă designul natural al sistemelor de flux. În exemplul noilor tehnologii, după un ritm de acceptare încet la început, creşterea poate fi imaginată mişcându-se rapid înspre canale stabilite din piaţă.

    „Aceasta este ascensiunea abruptă a S-ului.” Pe măsură ce tehnologia se maturizează, şi ritmul de penetrare a acesteia încetineşte, orice creştere sau flux se mişcă în afara canalelor iniţiale de penetrare într-un mod mai scurt şi mai încet.

    „Mi-ar plăcea să folosesc metafora degetelor care se întind pentru a reprezenta creşterea iniţială invazivă cu plasarea unei mănuşi peste acele degete, ca reprezentare a etapelor laterale de consolidare mai lentă. E ca şi cum ar exista două vieţi – prima este lungă şi rapidă, în timp ce a doua este de distanţă scurtă şi înceată. Designul începe cu o invazie rapidă, urmată de o consolidare înceată. Apoi trendul se loveşte de un zid invizibil, dar previzibil”, explică Bejan.
    Această teorie arată că nu există o coincidenţă – ambele sunt manifestări ale tendinţei constructale naturale care caracterizează sistemele de flux pentru a genera tipuri de design aflate într-o evoluţie care le permite să curgă (să evolueze), să se răspândească şi să colecteze mai uşor.

    De ce unele zile trec mai greu decât altele?

    „De ce pare că timpul trece mai repede pe măsură ce îmbătrânim? Care sunt legile fizicii care stau la baza impresiei că unele zile trec mai greu decât altele? De ce avem tendinţa să ne concentrăm pe neobişnuit (pe surpriză) şi nu pe timpul prezent şi monoton?”, sunt alte câteva întrebări cărora legea constructală le oferă un răspuns.  Adrian Bejan spune că a descoperit elementele din fizică ce răspund la aceste întrebări, în urma unor observaţii simple: „Timpul măsurabil «pe ceas» nu reprezintă acelaşi lucru cu timpul perceput de mintea omului”.

    Astfel, spune Bejan, „timpul minţii” este alcătuit dintr-o secvenţă de imagini, reflecţii din natură, care hrănesc stimulii organelor senzitive. Rata la care sunt percepute schimbările imaginilor mentale descreşte odată cu vârsta, din cauza unor proprietăţi fizice care se schimbă odată cu vârsta: frecvenţa mişcărilor ochilor, dimensiunea corpului în acord cu acea curbă S, degradarea anumitor părţi ale corpului etc. O nealiniere între imaginile timpului mental şi timpul propriu-zis stă la baza explicaţiilor acestui fenomen din literatură care e trup şi suflet cu legea constructală şi cu fizica.

    Ce face în continuare cu timpul său omul care îl percepe atât de raţional? Planurile nu fac parte din viaţa sa: „Obiectivul meu este să continui”.


    Mai multe teorii, o singură lege

    Legea constructală este legea fizicii responsabilă de fenomenul evoluţiei (configuraţie, formă, design) în natură a sistemelor de curgere animate sau neanimate. Această lege, aparţinând profesorului Adrian Bejan, a fost formulată în anul 1996.

    Există mai multe teorii constructale – una pentru fiecare fenomen natural la care cineva se poate gândi. Spre exemplu, teoria constructală a locomoţiei animalelor, a arhitecturii albiilor râurilor, teoria constructală a creşterii fulgilor de zăpadă, a respiraţiei etc.

    „O lege, mai multe teorii, la care se adaugă faptul că manifestaţiile legii în natură (peste tot) acoperă tot spectrul, bio şi nonbio. Legea fizicii uneşte cele două teritorii ale observaţiilor umane – la fel ca legea mecanicii (dinamică, legea lui Newton)”, explică profesorul Adrian Bejan.

    Astfel, „legea constructală este legea fizicii responsabilă de fenomenul evoluţiei (configuraţie, formă, design) în natură, modul în care sisteme de curgere animate şi inanimate lucrează împreună“.

    Legea constructală a fost formulată în 1996, după cum urmează: „Pentru ca un sistem de o dimensiune finită să persiste în timp (să existe), trebuie să evolueze liber într-un astfel de mod în care să faciliteze accesul curenţilor care circulă în cadrul acestuia”.

    Legea constructală descrie astfel concepte ale vieţii, evoluţiei, designului şi performanţei în fizică, care este „cea mai amplă arenă ştiinţifică”, potrivit profesorului Adrian Bejan.

    * Mai multe detalii despre Legea Constructală oferă profesorul Adrian Bejan în cartea „Fizica vieţii”, 2016

     

  • Al treilea vaccin din ultimele două săptămâni: noul vaccin ar avea o eficienţă de până la 90%

    Ultimele rezultate ale gigantului farmaceutic AstraZeneca au oferit o eficienţă de 70% pentru vaccinul anti-COVID-19 pe care îl dezvoltă împreună cu Universitatea Oxford, transmite CNBC.

    Vaccinul prezintă o eficienţă de 90% după ce participanţii au primit o doză întreagă la aproxiamtiv o lună de la prima inoculare, care constă într-o jumătate de doză.

    Ştirea vine după ce vaccinurile create de Pfizer/BioNTech şi Moderna au raportat o eficienţă de 90% şi, respectiv, 94,5%.

    Grupul britanic AstraZeneca a folosit datele a peste 23.000 de voluntari din Regatul Unit şi Brazilia şi urmează să colecteze un nou set de informaţii în următoarele săptămâni. Compania a declarat că analizele ulterioare ar putea altera rezultatele publicate astăzi, însă ar contura mai clar perioada de protecţie împotriva virusului.

    AstraZeneca a adăugat că vaccinul poate fi depozitat şi transportat la condiţii normale de refrigerare de 2-7 grade celsius pentru o perioadă de aproximativ şase luni.

    De asemenea, compania poate produce până la 3 miliarde de doze în 2021, iar ţările UE au acceptat deja să plătească 2,5 euro pe doză.

    Prin comparaţie, firma de biotehnologie Moderna declarat că vaccinul pe care l-a creat rămâne stabil la temperaturi normale de refrigerare pentru o perioadă de circa 30 de zile, iar preţul unei doze poate ajunge la 37 de dolari pentru anumiţi clienţi.

    Vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2 poate începe în Uniunea Europeană în primul trimestru al anului viitor, a declarat Andrea Ammon, şeful Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC).

     

     

  • Curg veştile bune legate de vaccin: Americanii de la Moderna anunţă o eficienţă de 94,5% a vaccinului anti-Covid pe care îl dezvoltă

    Americanii de la Moderna au anunţat astăzi o eficienţă de 94,5% a vaccinului pe care îl dezvoltă pentru prevenirea Covid-19, în baza rezultatelor obţinute în urma testării, fiind a doua companie americană care anunţă rezultate peste aşteptări în această privinţă, potrivit Reuters.

    SUA ar putea avea două vaccinuri autorizate pentru utilizare de urgenţă în luna decembrie, cu 60 de milioane de doze care ar putea fi disponibile chiar până la sfârşitul anului, după ce şi reprezentanţii Pfizer au anunţat că vaccinul lor este eficient în proporţie de peste 90%.

    În 2021, guvernul american ar putea avea acces la peste 1 miliard de doze de vaccin doar de la aceşti doi producători, mult peste nevoile ţării de 330 de milioane de locuitori.

    Ambele vaccinuri au fost dezvoltate utilizând tehnologie de tip mRNA, iar anunţul Moderna vine într-un moment în care pandemia se răspândeşte mai repede ca niciodată pe teritoriu american, dar şi în Europa.

    „Vom avea un vaccin care poate opri Covid-19”, a anunţat Stephen Hoge, preşedintele Moderna.

    Analiza Moderna a fost realizată pe 95 de pacienţi care au participat la testare şi au primit fie vaccinul, fie placebo. Dintre cei vizaţi, doar cinci au fost infectaţi dintre cei care au primit vaccinul administrat în două doze, la distanţă de 28 de zile una de cealaltă.

    Unul dintre avantajele principale ale vaccinului dezvoltat de Moderna este faptul că nu are nevoie de condiţii de păstrare la temperaturi extrem de scăzute, ceea ce îl face mai uşor de distribuit. Moderna se aşteaptă ca vaccinul să fie stabil la temperaturi standard cuprinse între 2 şi 8 grade Celsius timp de 30 de zile şi ar putea rezista chiar şi 6 luni dacă este ţinut la minus 20 de grade Celsius.

    În acelaşi timp, vaccinul Pfizer trebuie transportat şi stocat la minus 70 de grade Celsius, iar la temperaturi mai mari poate rezista doar 5 zile.

  • PwC: Băncile tradiţionale vor trebui să scadă costurile cu 25-50% în următorii 3-5 ani pentru se menţine eficiente şi relevante, în faţa concurenţei făcute de finanţatorii non-bancari

    Băncile tradiţionale trebuie să-şi reconsidere strategiile pentru a face faţă competiţiei din partea finanţatorilor non-bancari , în condiţiile în care rolul lor de a finanţa economia este tot mai ameninţat de furnizorii alternativi de capital (instituţii nefinanciare), arată un raport realizat de PwC la nivel global.

    Studiul estimează că în perioada post pandemie contribuţia acestor jucători netradiţionali va creşte, după ce, în ultima decadă, am asistat la o inversare a trendurilor.

    Un semn al acestei schimbări este că împrumuturile în dolari acordate de către instituţiile nefinanciare au depăşit ritmul de creştere al creditorilor tradiţionali. Astfel, finanţarea oferită de instituţii nefinanciare a înregistrat o rată de creştere anuală compusă (CAGR) de 2,3%, semnificativ mai mare decât cea înregistrată de instituţiile de creditare tradiţionale, de 0,6%.

    În 2019, instituţiile nefinanciare – inclusiv fondurile private de capital şi fondurile suverane – au acordat împrumuturi în valoare de 41 de miliarde de dolari, comparativ cu 38 de miliarde de dolari acordate de creditorii tradiţionali.

    ”Deşi industria serviciilor financiare s-a descurcat bine în condiţiile pandemiei, probabil că va fi cel mai puternic afectată de efectele de ordin secund. Pierderea locurilor de muncă, închiderea afacerilor, creşterea datoriei şi volatilitatea pe pieţe din cauza pandemiei şi a efectelor sale împreună cu ratele scăzute ale dobânzilor vor fi resimţite negativ în întreaga economie reală în anii următori. Provocarea pentru industria serviciilor financiare constă în modul în care este capabilă să navigheze în acest mediu dificil, echilibrând în acelaşi timp reducerea costurilor şi investiţiile”, a arătat Diana Coroabă, Partener şi Liderului Departamentului de Servicii Financiare PwC România.

    Întrucât aşteptările consumatorilor se schimbă, băncile vor fi nevoite să-şi îmbunătăţească nivelul serviciilor atât în ​​ceea ce priveşte condiţiile şi serviciile de creditare, cât şi soluţiile de consiliere şi asistenţă, similar cu cele oferite de jucători netradiţionali.

    Coroborat cu faptul că este probabilă o scădere a activelor ca urmare a pandemiei care poate limita capacitatea de creditare a băncilor, în special în Europa, vom vedea o accelerare a creditării din surse alternative.

    Sursele netradiţionale de finanţare, cum ar fi fondurile private de investiţii, fondurile suverane de investiţii, fondurile de credit şi guvernele, vor fi astfel nevoite să acopere această breşă şi să finanţeze recuperarea după criza sanitară şi consecinţele acesteia.

    De asemenea, efectul cumulat al faptului că în Europa, nivelul ratelor de dobândă este aproape de zero şi al aportului crescut în finanţare al jucătorilor exclusiv digitali va pune presiune şi mai mare pe marjele produselor bancare, accelerând necesitatea digitalizării rapide, eficientizării costurilor şi creşterii reale de productivitate.

    Potrivit raportului, instituţiile financiare tradiţionale vor trebui să reducă costurile cu 25-50% în următorii trei până la cinci ani pentru se menţine eficiente şi relevante.

    ”Creşterea numărului de furnizori alternativi de capital şi impactul COVID-19 asupra creditorilor tradiţionali au evidenţiat modul în care vor evolua diferitele modele de finanţare în viitor şi pun sub semnul întrebării rolul unei bănci ca furnizor de capital. Această schimbare va avea un impact semnificativ asupra modelului lor de afaceri şi, în aceste condiţii, se prefigurează o serie de acţiuni ce trebuie luate în calcul de bănci pentru a rămâne competitive: restructurări, creşterea ponderii veniturilor din comisioane, reducerea costurilor, digitalizarea şi remodelarea portofoliului, adoptarea cloud şi utilizarea tehnologiilor emergente şi consolidarea poziţiei prin M&A”, a declarat Dinu Bumbăcea, Partener şi Lider al Departamentului de Consultanţă pentru Afaceri, PwC România.

    Astfel, instituţiile de servicii financiare trebuie să ia în considerare următoarele tendinţe macro pentru a planifica viitorul:

    • Presiunea pe ratele dobânzilor va continua să afecteze puternic marjele şi modelele de business.
    • Recesiunea cauzată de COVID-19 şi deprecierea activelor vor reduce toleranţa la risc a băncilor, diminuând astfel capacitatea de a sprijini economia reală pe măsură ce intră în etapa de redresare în anul următor.
    • Furnizorii alternativi de capital urmează să devină o parte şi mai importantă a sistemului financiar global.
    • COVID-19 nu va întârzia, ci mai degrabă va accelera implementarea măsurilor de reglementare actuale şi planificate în multe ţări şi regiuni.
    • Continuarea globalizării va alinia în continuare dimensiunea instituţiilor financiare la PIB-ul ţărilor lor de origine, în timp ce delocalizarea continuă va creşte riscul operaţional în întreaga industrie.
    • Firmele se confruntă cu presiuni continue pentru a creşte productivitatea prin digitalizarea business-ului şi a forţei de muncă.
    • Tranziţia către o industrie a serviciilor financiare bazate pe platforme şi ecosisteme va crea un nou val de perturbare şi dezintermediere.

     

     

  • Restaurantele şi barurile din Europa se închid, unul câte unul. Unii experţi pun la îndoială eficienţa măsurii împotriva răspândirii COVID-19

    Numărul cazurilor de COVID-19 creşte alarmant în Europa, depăşind Statele Unite, Brazilia şi India, potrivit datelor comunicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Acest lucru pune presiune asupra oamenilor, care sunt îndemnaţi de autorităţi să dea prioritate măsurilor de siguranţă înaintea pasiunilor şi preocupărilor obişnuite. În orice caz, în comparaţie cu luna octombrie a anului trecut viaţa tuturor s-a schimbat.

    Ritmul accelerat de răspândire a infecţiei cu SARS-CoV-2 e resimţit în egală măsură şi de afacerile din domeniul HoReCa, proprietarii de restaurante şi baruri fiind nevoiţi, rând pe rând, să restrângă programul de lucru sau chiar să pună semnul „Închis” pe uşi, în aşteptarea unor vremuri mai blânde.

    Veştile i-au întristat pe iubitorii de băuturi alcoolice şi de ieşiri cu prietenii din Bruxelles, Paris, Edinburgh şi nu numai, iar specialiştii se tem că măsurile nu vor avea un impact pozitiv nici asupra economiei, dar nici asupra sănătăţii, arată CNN.

    Restricţii în Berlin, Germania. COVID-19, o provocare pentru proprietarii de restaurante şi baruri

    Berlinul, unul dintre oraşele europene renumite pentru viaţa de noapte, păstrează barurile deschise. Condiţiile au devenit, însă, mult mai stricte începând de sâmbătă. Localurile vor pune lacătul în fiecare seară, la ora 23.00, odată cu magazinele.

    Între orele 23.00 şi 6.00, grupurile mai mari de 5 persoane sunt interzise. De asemenea, nu este permis accesul simultan a peste 10 persoane într-un spaţiu închis. Restricţiile vor fi valabile toată luna octombrie, cu posibilitatea prelungirii lor.

    Citiţi continuarea pe www.mediafax.ro

  • Implicarea în lupta împotriva coronavirusului

    Continental România

    Motivaţie:
    „Ideea acţiunilor a venit ca un lucru normal, ca urmare a situaţiei externe, la nivel naţional, provocată de pandemia de coronavirus şi a dorinţei companiei şi a angajaţilor de a se implica în comunitate”, spun reprezentanţii companiei.

    Descrierea proiectului:
    Proiectele au fost dezvoltate în cadrul companiei, în toate sediile în care Continental îşi desfăşoară activitatea. Astfel, angajaţii din toate ţările fac schimb de idei prin intermediul diferitelor reţele ale companiei, cum ar fi grupuri de proiecte şi platforme de colaborare internă şi încep programe care să ajute cât mai multe persoane din întreaga lume. Continental România, alături de angajaţii din toate locaţiile sale din ţară, s-a implicat în lupta împotriva răspândirii coronavirusului. Printre iniţiativele desfăşurate, în baza unor donaţii făcute de Continental România care au ajuns la o valoare de peste 60.000 de euro, se numără: achiziţionarea a două noi ventilatoare neinvazive, patru containere de triaj epidemiologic, cinci infuzomate, mii de măşti pentru medicii de familie, teste COVID-19, consumabile pentru spitale şi materiale pentru producţia de viziere. Compania a împrumutat unei unităţi spitaliceşti şi un AGV echipat cu filtre UV pentru dezinfectarea de coridoare. Pe lângă toate acestea, mulţi angajaţi au făcut şi donaţii direct către organizaţii neguvernamentale care au iniţiat proiecte pentru lupta împotriva COVID-19. De asemenea, trei ventilatoare neinvazive care au fost scoase din uz au fost reparate datorită contribuţiei companiei la o iniţiativă a PAR (Parteneriatul Auto Român). Compania se implică şi în sprijinirea sistemului educaţional, astfel că, şi în această situaţie deosebită, Continental este alături de elevii şi cadrele didactice care întâmpină dificultăţi în participarea la învăţământul online impus de pandemie, prin donarea de laptopuri în acest folos. Mai mult decât atât, odată cu lansarea Fondului For One Another, la nivel de corporaţie, în iunie, au creat o ofertă voluntară pentru ca toată lumea să doneze într-un mod uşor şi eficient. „Scopul este de a oferi sprijin durabil pentru combaterea efectelor negative ale crizei în unsprezece ţări în care Continental are un număr deosebit de mare de angajaţi şi care sunt afectate de pandemie, România numărându-se printre acestea. Oricine poate dona în continuare, deoarece se doreşte ca fondul să rămână disponibil cel puţin până la sfârşitul anului”, spun reprezentanţii Continental.

    Efecte:
    „Implicarea Continental, la nivelul oraşelor în care compania este prezentă, a determinat creşterea conştientizării în comunitate asupra importanţei implicării tuturor cu acelaşi obiectiv: susţinerea sistemului de sănătate, precum şi a celui de învăţământ pentru a asigura desfăşurarea activităţii mai eficient şi sigur”, spun reprezentanţii companiei.

  • Get to carbon neutral

    CTP România

    Motivaţie:
    „Get to carbon neutral” este iniţiativa CTP de a neutraliza, până la finalul anului 2023, emisiile de dioxid de carbon produse în urma tuturor operaţiunilor realizate la nivel european. „Acest demers ambiţios presupune eforturi considerabile de înţelegere a contextului climatic actual şi a felului în care compania poate acţiona pentru a diminua impactului negativ asupra mediului înconjurător. Ne-am propus să facem asta în patru paşi: eficienţă energetică certificată BREEAM în cel mai mare proces de cerificare la nivel european (aproape 300 de clădiri CTP din şase ţări), economie circulară cu obiectivul de zero waste, revitalizarea şi plantarea de păduri, energie solară şi sustenabilă”, spun reprezentanţii companiei.

    Descrierea proiectului:
    Orice nou spaţiu pe care compania îl dă în folosinţă se supune procesului de certificare BREAAM, cel mai recunoscut program de certificări în domeniul eficienţei energetice la nivel european. O altă direcţie strategică în demersul de diminuare a amprentei de carbon o reprezintă planul companiei de creştere a pădurilor în apropierea parcurilor pe care le construieşte. Astfel, reprezentanţii CTP şi-au propus ca, la fiecare deschidere de parc, să planteze şi o pădure sau să revitalizeze una deja existentă. În această toamnă, angajaţii CTP vor planta primii 300 de copaci în apropierea unuia dintre cele mai importante centre ale companiei, ctPark Bucharest West, la km 23 pe Autostrada A1. Printre funcţionalităţile care transformă clădirile companiei în spaţii mai prietenoase cu mediul se numără izolaţia energetică de top, iluminatul cu LED-uri, facilităţile de încărcare electrică, sistemele de recirculare a apei, modalităţile inteligente de folosire a luminii naturale în depozite şi în toate spaţiile de birouri. În perioada 2017-2020, compania a investit aproximativ 5 milioane de euro în medie, anual, la nivelul întregului portofoliu, în acţiuni care sprijină proiectul „Get to Carbon Neutral”. În cadrul ctPark Bucharest West au fost investite 3 milioane de euro pentru modernizarea sistemului de iluminare şi reducerea consumului de energie. De asemenea, a fost modernizat stocul vechi de clădiri, spaţiile noi au fost livrate la cele mai înalte standarde de calitate şi eficienţă energetică iar parcurile companiei au fost împădurite şi revitalizate.

    Efecte:
    Printre efectele iniţiativei CTP se numără: scăderea cu 30% a consumului de energie electrică în cadrul parcului ctPark Bucharest West; săderea consumului de electricitate în toate clădirile companiei, acesta aflându-se la jumătate în cazul clădirilor noi faţă de clădirile vechi; reducerea emisiilor de carbon prin plantare de copaci în spaţiile verzi din parcuri; scăderea consumului de apă şi reciclarea apei menajere, precum şi scăderea consumului de gaz datorită izolaţiei clădirilor. „Conform statisticilor interne, datorită anvelopării clădirilor, doar în 50% dintre construcţiile CTP noi este necesară folosirea echipamentelor de încălzire peste iarna şi răcire peste vară, izolaţia clădirilor CTP fiind cea mai bună din toată piaţa de spaţii logistice şi industriale în ceea ce priveşte materialele folosite si eficienţa”, susţin reprezentanţii companiei.

  • ​Lupta împotriva coronavirusului

    Grupul ENGIE

    Motivaţie:
    „La Engie avem o politică de responsabilitate socială în acord cu strategia de dezvoltare şi de business locală şi internaţională, direcţiile de CSR – protecţia mediului şi eficienţă energetică, educaţie, sănătate şi sport – fiind stabilite în urma sondării opiniei unui eşantion reprezentativ al tuturor stakeholderilor companiei. Dezvoltăm preponderent proiecte care răspund unei nevoi acute, fundamentate şi care adresează un număr mare de beneficiari şi al căror impact este unul pe termen lung”, spun reprezentanţii grupului Engie.

    Descrierea proiectului:
    Anul acesta, în contextul pandemiei COVID-19, demersurile de CSR ale companiei s-au îndreptat cu predilecţie spre domeniul sănătăţii, unul în care au investit, încă din 2013, 1,5 milioane de euro, contribuind astfel la ameliorarea condiţiilor de tratament pentru mai mult de 10.000 de pacienţi anual.
    În plus, reprezentanţii Engie au venit în sprijinul persoanelor vulnerabile de peste 65 de ani, din Bucureşti, care în perioada stării de urgenţă au avut nevoie de reparaţii ale aparatelor electrocasnice sau ale instalaţiilor sanitare şi au donat Crucii Roşii Române gaz natural comprimat pentru vehicule, necesar pentru transportul de alimente şi materialor de strictă necesitate către instituţii şi persoane afectate de COVID-19 din întreaga ţară. De asemenea, au venit şi în sprijinul copiilor din medii sociale vulnerabile cărora le-am donat echipament informatic, acţiune ce s-a dovedit de o mare utilitate, permiţându-le acestora să-şi continue studiile online.
    Totodată, în contextul pandemiei COVID-19, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Asociaţia Hands Across România, au adaptat programul tradiţional de educaţie „Întâlnire cu energie” pentru a fi accesibil online. Compania vizează transmiterea unor informaţii legate de tipurile de energie, parcursul gazului natural şi al energiei electrice de la extracţie respectiv producţie până acasă, cum se pot realiza economiile de energie precum şi sfaturi de utilizare în siguranţă a gazului natural şi a energiei electrice, insistând pe partea de prevenire a accidentelor.
    Reprezentanţii companiei spun că vor continua şi implementarea altor proiecte complexe, din zona de inovaţie, protecţia mediului şi eficienţă energetică, derulate în parteneriat cu Habitat for Humanity şi EFdeN, care au fost readaptate contexului, urmând ca până la final de an să fie parcurse câteva etape importante.

    Efecte:
    Engie Romania a venit în sprijinul cadrelor medicale din prima linie şi a pacienţilor afectaţi de virusul SARS-COV-2 cu o contribuţie financiară în valoare de 250.000 de euro, care a fost direcţionată către mai multe organizaţii: Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, Dăruieşte Viaţă şi HOSPICE Casa Speranţei. Fondurile direcţionate către Societatea Naţională de Cruce Roşie din România şi Dăruieşte Viaţa, în cuantum de 100.000 de euro fiecare, au fost utilizate pentru achiziţia de echipamente pentru cadrele medicale, precum şi de aparate de ventilaţie sau materiale de strictă necesitate pacienţilor confirmaţi cu COVID-19. Alţi 50.000 de euro au fost alocaţi pentru îngrijirea pacienţilor cu boli oncologice, externaţi din spitalele destinate exclusiv pacienţilor cu COVID-19 şi pentru care HOSPICE Casa Speranţei rămâne o alternativă pentru continuarea tratamentului a cărui lipsă le-ar pune vieţile în pericol.

  • Este oficial: Românii pot lua 15.000 de euro gratis de la stat să îşi modernizeze locuinţa

    De astăzi, 15 septembrie 2020, românii pot accesa programul „Casa Eficientă Energetic” prin care pot primi o finanţarea de până la 15.000 de euro pentru a-şi eficientiza energetic locuinţele, conform unui comunicat al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

    Scopul programului este reducerea consumului de energie din casele românilor şi a emisiilor de gaze cu efect de seră.

    Aproximativ 9.000 de proprietari de case din România îşi vor putea eficientiza energetic locuinţele prin intermediul acestui program, al cărui buget total este de 430 de milioane de lei. Aceştia pot beneficia de o primă energetică în valoare de maximum 15.000 de euro, sumă pe care Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor o finanţează prin AFM. Finanţarea nerambursabilă decontează 60% din costul unor astfel de lucrări, dar nu mai mult de suma menţionată, respectiv 15.000 de euro.

    „Cele mai multe case nu sunt bine izolate. Este şi motivul pentru care pierderile de energie ajung până la 30% doar prin pereţii exteriori, sau la 25% prin geamuri sau acoperiş. Programul nostru are o mare componentă de mediu, dar şi una economică şi socială: indirect, o astfel de investiţie duce la reducerea la jumătate a facturilor de energie şi, implicit, la scăderea consumului naţional de energie”, a declarat ministrul Costel Alexe.

    Cheltuielile eligibile vizează: instalarea de ferestre izolante, izolarea acoperişului, a pereţilor exteriori, montarea unei centrale mai eficiente, a panourilor solare, sisteme de ventilaţie, corpuri de iluminat cu LED, senzori de mişcare, robineţi şi conducte noi etc. Condiţia eligibilităţii proiectului este ca eficienţa energetică a locuinţei să crească cu cel puţin o clasă energetică.

    Cei interesaţi de „Casa Eficientă Energetic” vor putea depune online cererea pentru prima energetică, însoţită de un certificat de performanţă energetică iniţial şi un audit energetic al casei unde vor să facă lucrarea. Imediat după acceptarea cererii, proprietarii vor primi un număr unic de înregistrare şi au la dispoziţie 60 de zile pentru a pregăti dosarul investiţiei. După aprobarea dosarului, lucrările pot începe şi se pot derula într-o perioadă de maximum 18 luni. La final, AFM decontează 60% din investiţie, după un nou audit energetic al casei.

    Ministrul Costel Alexe a anunţat miercuri lansarea în dezbatere publică şi a Ghidului de finanţare a programului „Casa Eficientă Energetic” pentru instituţii publice (şcoli şi gradiniţe).

    Peste 400 de şcoli din România vor putea fi eficientizate energetic prin intermediul acestui program, care are un buget de 384 de milioane de lei. Astfel, orice şcoală din România poate primi finanţare prin AFM pentru lucrări de izolaţie termică, încălzire centralizată, pentru reducerea consumului de energie sau investiţii care conduc, în final, la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

    „Astăzi, sectorul clădirilor este unul din cei mai mari consumatori de energie şi cea mai mare sursă de gaze cu efect de seră. Eficienţa energetică a şcolilor sau grădiniţelor are dublu avantaj: pe de-o parte, se reduce consumul de energie şi scad costurile cu utilităţile, iar pe de altă parte, sănătatea profesorilor şi a elevilor este mult mai în siguranţă. Nu mai punem la socoteală că din cele peste 7.000 de unităţi de învăţământ din ţară, peste 25% au ca principală sursă de încălzire soba cu lemne. Asta înseamnă o mare presiune pe păduri şi un aer în clădire care nu susţine pe deplin perfomanţa elevilor”, a declarat Costel Alexe.

    Fiecare primărie primeşte 90% din valoarea acestor investiţii, dar nu mai mult de 1,5 milioane de lei. Localităţile cu mai mult de 4.000 de locuitori, pot depune două proiecte şi pot obţine astfel până la 3 milioane de lei.

    Cheltuielile eligibile pentru şcoli şi grădiniţe sunt:
    – dotarea instituţiilor cu centrale termice, dar şi înlocuirea centralelor sau a componentelor sistemului de încălzire cu unele mai performante;
    – tâmplărie cu geam termopan;
    – izolaţie termică faţade şi terase;
    – alte lucrări menite să reducă pierderile de energie termică;
    – sisteme nepoluante pentru obţinerea necesarului de energie sau pentru anumite utilităţi;
    – sisteme de încălzire a apei care utilizeaza energia solară, panouri fotovoltaice;
    – schimbarea corpurilor de iluminat;
    – instalarea de senzori de mişcare;
    – sisteme moderne şi eficiente de monitorizare a energiei;
    – sisteme de ventilatie şi climatizare pentru sporirea confortului termic al utilizatorilor.

     

  • Cum vor mai mulţi tineri să rezolve una dintre cele mai mari probleme avute de companii în perioada pandemiei de COVID

    Care poate fi soluţia pentru un proces de livrare a coletelor mai ieftin şi în acelaşi timp mai eficient? Un grup de antreprenori cu experienţă în curierat, logistică şi IT au pariat încă de anul trecut că răspunsul pentru această problemă, una dintre cele mai complexe pentru jucătorii din e-commerce, stă într-o platformă bazată pe inteligenţă artificială care învaţă cu fiecare comandă procesată să le ofere retailerilor cea mai avantajoasă opţiune. 

    „Colegii mei care vin din curierat s-au întâlnit frecvent cu situaţii în care clienţi din zona de retail îşi doreau să adauge şi alte companii de curierat în portofoliu însă nu ştiau foarte clar şi li se părea foarte greu cum să decidă modul de alocare a comenzilor de la un curier la celălalt. Noi, având experienţa complementară am hotărât să dezvoltăm această platformă care simplifică întregul proces.

    Noi simplificăm un proces complex, de livrare, care pleacă de la nevoia clientului de a avea livrarea la timp – conform promisiunii – de a avea multiple opţiuni de livrare, de a avea o notificare constantă asupra livrării. Retailerii s-au simţit blocaţi în faţa unei situaţii la care trebuia să reacţioneze, dar nu prea aveau instrumente să facă asta. Fie pot face acest lucru singuri, dar asta necesită timp şi bani, fie pot căuta soluţii în piaţă, dar acestea nu existau. Noi atunci ne-am gândit de ce nu am face noi această soluţie, cu know-how-ul nostru la un loc, şi să o punem în mâna companiilor de retail iar ei să plătească o taxă pe comandă şi să scape de toată această complexitate”, a relatat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Daniel Nicolae, CEO şi cofondator al Innoship. El, alături de Andrei Paul, Dan Ungureanu şi Robert Tănase – toţi cu o experienţă îndelungată în companii precum Orange, Penny şi Urgent Cargus, a pus bazele start-up-ului în iulie anul trecut, iar în februarie anul acesta a avut loc lansarea comercială a platformei dezvoltate de Innoship.

    „Am plecat noi, cei 4 cofondatori, cu fondurile personale. Ne-am asumat să cheltuim o anumită sumă până la prima investiţie. Suma totală cheltuită de noi se ridică la 80.000 de euro, din banii personali. Mai apoi am hotărât că având în vedere ritmul nostru de creştere, în contextul în care  plăteam tot în regim de externalizare nişte oameni dedicaţi care lucrau pentru noi, ne-am dat seama că nu putem continua în acest ritm în care adopţia din rândul clienţilor creşte. Am evoluat către zona de investiţii şi am hotărât să închidem runda de finanţare de tip seed de 550.000 de euro împreună cu partenerii noştri de la Gapminder”, a precizat Daniel Nicolae legat de finanţele cu care a pornit la drum împreună cu partenerii lui.
    Start-up-ul a primit finanţarea de la Gapminder recent, modelul de business şi eficacitatea platformei fiind deja validată pe piaţa locală de jucători cunoscuţi din domeniul e-commerce şi distribuţie precum Miniprix, Kalapod, OLX , Depanero, Network One Distribution, Dentstore, Oralix, Topline, xpertbeauty.ro, Arco Expert, Algernon, green-future.ro, mezoni.ro sau Generalmotor.
    Ce face însă platforma Innoship mai exact? Platforma optimizează interacţiunile dintre retaileri şi curieri, eficientizând costurile aferente serviciilor de curierat cu până la 25% şi crescând  performanţa de livrare cu până la 15%  printr-o alocare dinamică a comenzilor în funcţie de criteriile selectate de retailer în platformă. Tehnologia Innoship creşte calitatea experienţei serviciilor de curierat, asigură accesul facil la noi opţiuni de livrare rapidă, în acelaşi timp reducând substanţial costurile cu acest serviciu. Soluţia Innoship poate fi integrată cu toate platformele mari de comerţ electronic, warehouse management system, ERP (enterprise resource planning), fulfillment şi marketplace active în România şi la nivel regional. Algoritmii avansaţi de machine-learning ai soluţiei analizează performanţa diferitelor opţiuni de livrare din întreaga arie geografică relevantă şi punctele de livrare ale unui retailer pentru a aloca comenzile de livrare pe baza unor criterii personalizate şi a abordării stabilite de fiecare retailer. Până acum, o astfel de soluţie de gestiune optimă a livrărilor, era disponibilă doar pentru marile platforme de comerţ electronic.
    „Noi încercăm să punem un know-how dual în zona de logistică şi curierat împreună cu elemente de tehnologie care să genereze cu totul nişte beneficii foarte concrete companiilor de retail. Am plecat şi de la nişte provocări pe care eu le-am experimentat în partea de supply chain în cadrul unui retailer din piaţă”, a punctat el.
    Cu ajutorul finanţării primite de la Gapminder, Innoship a reuşit să îşi crească echipa tehnică cu patru noi colegi lună trecută astfel încât să poată accelera integrarea de noi curieri.
    „Este extrem de important ca o companie de retail în momentul în care lucrează cu noi să-şi regăsească toate opţiunile de transport în piaţă, pentru noi este businessul de bază să avem integrări cu cât mai multe companii de transport şi cât mai mulţi parteneri şi atunci am accelerat etapa aceasta de implementare şi implicit am crescut echipa de IT. În acelaşi timp ne concentrăm efortul şi în a regândi modul de aderare la platformă, am lansat un proces de înrolare digital, în momentul acesta orice retailer de orice dimensiune poate să înceapă să folosească singur serviciile Innoship fără a fi asistat de nimeni”, a explicat cofondatorul Innoship.
    Start-up-ul şi-a pus deja ca ţintă atragerea unei noi finanţări în primul trimestru al anului viitor, pentru a se extinde pe pieţele externe.
    „Noi vrem să ajungem în martie 2021 în etapa în care să discutăm următoarea rundă de finanţare, rundă care ar trebui să ne aducă resurse proaspete să mergem către Europa Centrală şi de Est. În momentul acesta suntem în linie cu aşteptările noastre.

    Până atunci compania deja lucrează pe alte pieţe externe pentru clienţii existenţi care solicită acest lucru, un exemplu fiind Depanero, compania de reparaţii deţinută de eMAG. „Vom continua să susţinem până la finalul primului trimestru din 2021 piaţa locală. Nu pentru că avem neapărat o preferinţă ci pentru că adopţia de către clienţi ne-a ajutat să avem exemple bune de utilizare a soluţiei noastre, inclusiv cu branduri foarte mari internaţionale. Asta ne ajută foarte mult, ca experienţa locală să fie un mesager bun pentru grup, pentru companiile-mamă pentru ca ele apoi să susţină şi să recomande implementarea soluţiei şi în celelalte ţări din regiune. În martie anul viitor urmează să ne extindem cu forţe proaspete pentru a ne extinde în teritoriile învecinate. Însă în paralel orice retailer care are nevoie să livreze în ţările apropiate pentru noi este esenţial să-l ajutăm să facă asta. Aşa cum i-am ajutat pe cei de la Depanero să-şi optimizeze operaţiunile din Ungaria (colectare de la un client din Ungaria la un service din Ungaria şi apoi produsul reparat trimis înapoi la clientul din Ungaria), la fel vom face cu fiecare companie din portofoliul nostru care vrea să se extindă“.


    Proiect: Innoship
    Ce face? Dezvoltă o platformă software care ajută retailerii să optimizeze costurile cu livrările
    Investiţie iniţială: circa 80.000 euro
    Finanţăre totală primită până acum: 550.000 euro
    Invitat: Daniel Nicolae, CEO şi cofondator Innoship 


    Proiect: MSing with Trauma

    Ce face? Dezvoltă o aplicaţie mobilă ce transformă imaginile RMN (rezonanţă magnetică nucleară) ale pacienţilor ce suferă de scleroză multiplă în compoziţii muzicale care au efect terapeutic.
    Invitat: Ioana Dobroiu, fondator & CEO MSing with Trauma


    Proiect: PolyMore
    Ce face? Lucrează la o soluţie ce foloseşte algoritmi de inteligenţă artificială pentru gestionarea deşeurilor plastice
    Invitat: Claudia Budimir, cofondator PolyMore 


    Proiect: BeeLog
    Ce face? Dezvoltă o soluţie inteligentă pentru eficientizarea proceselor dintr-o stupină formată dintr-un dispozitiv inteligent conectat la senzori ce colectează date din stupi şi dintr-o aplicaţie software unde se pot vedea şi analiza datele stocate
    Invitat: Gabriel Postolache, fondator BeeLog 


    Proiect: Mobile Control – Solarino
    Ce face? Aplicaţie mobilă care le permite proprietarilor de sere şi solarii să controleze o serie de acţiuni specifice direct de pe telefonul mobil
    Invitat: Adrian Chicireanu, cofondator Mobile Control


    Proiect: Confidas
    Ce face? Platformă online care agregă prin procese automatizate date despre companii, pentru a ajuta firmele să ia decizii despre partenerii de business
    Invitat: Eduard Burghelia, fondator & CEO Confidas


    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreună cu Banca Transilvania şi casa de avocatură Stratulat & Albulescu, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitaţi şi antreprenori sau investitori care îşi povestesc experienţa în business şi dau sfaturi start-up-urilor.

    Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19,00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation