Tag: Dumnezeu

  • Care au fost cele mai populare căutări pe Google în 2015. Românii au fost interesaţi să afle cine este Dumnezeu şi ce este ISIS

    Ca în fiecare final de an, Google prezintă lista celor mai populare căutări realizate pe Google de-a lungul anului 2015 de către români. Topurile căutărilor anului prezintă o imagine de ansamblu a ceea ce au căutat oamenii pe internet în 2015, oferind o perspectivă asupra celor mai importante evenimente şi trendurilor ale anului, pe baza căutărilor realizate pe Google în România.

    Jocul Pixwords a crescut cel mai mult în popularitate in 2015. Răspunsurile pentru puzzle-urile lui au fost căutarea cu cea mai mare creştere anul acesta. Simona Halep şi performantele ei continuăşi anul acesta să o transforme în personalitatea numărul unu în cautarile pe Google în 2015 în România. Evenimentele din 2015 care au generat cel mai mare interes prin căutarile pe Google sunt cele tradiţionale – bacalaureatul şi titularizarea, dar si momentele tragice derulate în clubul Colectiv şi redacţia publicaţiei Charlie Hebdo. Românii au căutat pe Google să afle cine este noul premier, Dacian Cioloş, dar şi cine este Izabela, cea a cărei aniversare a fost evenimentul viral anului trecut.

    Cele mai populare căutări

    1. raspunsuri pixwords
    2. rezultate bac 2015
    3. puterea destinului
    4. rase de caini
    5. fast and furious 7
    6. simona halep
    7. eurovision 2015
    8. elena udrea
    9. calendar ortodox 2015
    10. gabriel cotabita

    Cele mai populare evenimente

    1. Bacalaureat
    2. Concurs titularizare
    3. Colectiv
    4. Charlie Hebdo
    5. Ziua Izabelei
    6. Evaluare nationala
    7. Loteria bonurilor fiscale
    8. Black Friday
    9. Admitere liceu
    10. Oscar 2015

    Cele mai căutate expresii “cine este…?”

    1. cine este dumnezeu
    2. cine este dacian ciolos
    3. cine este izabela
    4. cine este a din pretty little liars
    5. cine este andrei versace
    6. cine este sorin campeanu
    7. cine este dan bilzerian
    8. cine este charlie
    9. cine este gabriel oprea
    10. cine este regele junglei

    Cele mai populare căutări “Ce este…?”

    1. ce este isis
    2. ce este diaspora
    3. ce este ebola
    4. ce este autismul
    5. ce este turmericul
    6. ce este poliomielita
    7. ce este it
    8. ce este ziua izabelei
    9. ce este un tehnocrat
    10. ce este impozitul forfetar

    Cele mai populare personalităţi

    1. Simona Halep
    2. Elena Udrea
    3. Gabriel Cotabita
    4. Vadim Tudor
    5. Mihaela Radulescu
    6. Oana Zavoranu
    7. Marioara Zavoranu
    8. Dacian Ciolos
    9. Robbie Williams
    10. Stephen Hawking

    Cele mai populare evenimente sportive

    1. australian open
    2. us open
    3. wimbledon
    4. indian wells
    5. roland garros
    6. mayweather vs pacquiao
    7. rugby world cup
    8. copa america
    9. ungaria romania
    10. steaua trencin

     

    Cele mai populare emisiuni TV

    1. Ferma vedetelor
    2. Sunt celebru scoate-ma de aici
    3. Romanii au talent 2015
    4. Insula iubirii
    5. Vocea romaniei 2015
    6. Burlacul
    7. Voteaza mireasa pentru fiul meu
    8. Supermodels by Catalin Botezatu
    9. Burlacita
    10. X factor 2015

    Cele mai populare filme

    1. fast and furious 7
    2. fifty shades of grey
    3. taken 3
    4. jurassic world
    5. insurgent
    6. minions
    7. american sniper
    8. focus
    9. mad max
    10. birdman

    Cele mai populare concerte

    1. untold festival
    2. concert robbie williams
    3. electric castle 2015
    4. folk you 2015
    5. parov stelar
    6. concert andre rieu 2015
    7. festivalul george enescu 2015
    8. joe satriani
    9. airfield festival
    10. concert violetta

    Aceste liste au fost create utilizând combinat mai multe servicii şi instrumente care ne oferă o imagine detaliată asupra trendurilor de căutare la nivel global şi regional, trecut şi prezent. Cea mai mare parte a datelor provin dinGoogle Trends, un serviciu public şi care prezintă volumul de căutări pe diferite regiuni geografice, perioade de timp şi termeni utilizaţi. De asemenea, utilizăm instrumente interne care ne permit să realizăm analize complexe suplimentare. Mai mult, am eliminat spam-ul, căutări de navigare şi cele care se repetă, astfel încât aceste liste să reflecte „spiritul vremii”.

    Topurile cuprind rezultatele agregate din două tipuri de liste de căutări:
    • Căutări în trend (populare) – Acestea sunt căutările care au înregistrat cea mai mare creştere de trafic în 2015, în comparaţie cu 2014
    • Cele mai căutate – În această listă se regăsesc termeni care au înregistrat cel mai mare volum de căutări în 2015

  • Un guvern politic poate fi înjurat. Cu tehnocraţii cum procedăm?

    Singura interacţiune directă a cetăţeanului cu un guvern politic este înjurătura, la birt, la restaurant sau la trattorie, depinde unde îl situează soarta. Altfel, după vârârea biletului de vot în urnă, cetăţeanul nu prea mai are a face prea multe, în afara unor inundaţii care să-i aducă la îndemână vreun premier în barca de trei jandarmi putere. Acum cetăţeanul a ieşit în stradă şi a dus la o schimbare pe care politicul a interpretat-o în felul lui, nu insist. Scriu acest text înaintea nominalizărilor de miniştri şi înainte de prezentarea vreunui program, dar, indiferent de ce şi-ar propune noul guvern, cred că şansele acestuia de reuşită trebuiesc puse într-un context.

    Să luăm contextul local: relaxare fiscală, salarii majorate, societate civilă profund nemulţumită, creştere economică da, nivel de trai ba, sforari politici care mizează pe uitarea populară şi care par spăsiţi, dar care poartă chiar în aceste zile un război furibund pentru primarii traseişti, în perspectiva alegerilor, partide care aleg să se spele cu mâna altuia şi care şi-au pus nu ochelarii de cal, ci cei de alegeri din 2016, iată un tablou incomplet, dar grăitor pentru începuturile mandatului celui de-al 17- lea premier al României, Dacian Cioloş.

    De pus în ramă mi se pare declaraţia copreşedintelui PNL Alina Gorghiu despre majorarea salariilor bugetarilor: „Am ajuns la concluzia că votul pentru acest proiect este esenţial… Aşteptăm un studiu de impact ulterior, care să arate în ce măsură este realizabilă această aplicare şi în ce măsură va putea fi efectiv aplicată. Acest lucru va putea fi realizat de noul guvern…“. În aceste condiţii, orice anticipare a acţiunilor tehnocraţilor este riscantă; singurul lucru de remarcat este apariţia unui guvern care nu mai e în conflict mai mult sau mai puţin deschis cu Palatul Cotroceni, şi asta după o bună bucată de vreme. Sigur, depolitizarea administraţiei sau relansarea investiţiilor sau lucrul la autostrăzi sau schimbarea legilor administraţiei ar fi binevenite, dar nu ştiu în ce măsură acestea nu se vor împotmoli în mlaştinile politicii dâmboviţene.

    Pe urmă vine contextul european, care începe cu garduri de sârmă ghimpată şi se termină la vest în ceaţa Marii Britanii, unde David Cameron are dileme majore care ar putea schimba profund Uniunea Europeană, şi la est în ceţurile Moscovei, care face tot felul de chestii, mie mi-au rămas în cap conducta de gaze cu nemţii, care scoate Ucraina din joc şi face din Germania distribuitorul Gazpromului, dar şi rachetele pe care le-a anunţat Vladimir Putin, rachete care ar putea evita scutul american. Altfel bătrânul continent este, pe scurt, „mulţumesc, rău!“.

    Nici contextul mondial nu este prea încurajator, şi spun asta mânat nu numai de multele conflicte în desfăşurare, din ce în ce mai multe, ci şi de faptele unora şi altora; cel mai recent pe lista mirărilor mele se situează demersul american de a repara centrala atomică iraniană pe care altădată aceiaşi americani o voiau închisă pentru că putea produce arme nucleare. America lucrului bine făcut!

    Să îi urăm succes domnului Cioloş, în cazul în care cabinetul domniei sale va trece de votul de învestitură!

    „Barul din Folies-Bergere“ al lui Manet şi o privire care a văzut multe.

  • Enciclopedia terorismului: Ce este şi ce vrea Statul Islamic?

    În iunie 2014, gruparea a declarat în mod oficial înfiinţarea unui „califat“, un stat guvernat în concordanţă cu legea islamică, sau Sharia, de către reprezentantul lui Dumnezeu pe Pământ, califul. Organizaţia a cerut musulmanilor din întreaga lume să jure supunere liderului Statului Islamic, Ibrahim Awad Ibrahim al-Badri al‑Samarrai, cunoscut mai degrabă sub numele de Abu Bakr al-Baghdadi.

    Statul Islamic a cerut şi altor grupări jihadiste din lume să îi accepte autoritatea supremă, iar multe dintre acestea au făcut deja acest lucru, între ele fiind şi mai multe ramificaţii ale reţelei al-Qaeda.

    Organizaţia Stat Islamic vrea să elimine obstacolele din calea reinstaurării domniei lui Dumnezeu pe Pământ şi să apere comunitatea musulmană, sau umma, de infideli şi apostaţi. Gruparea a salutat perspectiva unei confruntări directe cu coaliţia condusă de Statele Unite, văzută ca o prevestire a confruntării finale dintre musulmani şi inamicii lor, descrisă în profeţiile apocaliptice islamice.

    Statul Islamic îşi datorează existenţa defunctului Abu Musab al-Zarqawi, un iordanian care a înfiinţat Tawhid wa al-Jihad în 2002. Un an după invazia americană în Irak, Zarqawi a jurat credinţă lui Osama bin Laden şi a format al-Qaeda în Irak (AQI), care a devenit o forţă majoră pentru insurgenţă.

    După moartea lui Zarqawi în 2006, AQI a creat o organizaţie umbrelă, Statul Islamic în Irak (ISI), care a fost slăbită în mod constant de trupele americane şi de crearea consiliilor Sahwa (Deşteptare), de către triburile arabilor suniţi care i-au respins brutalitatea.

    Baghdadi, fost deţinut american, a devenit lider în 2010 şi a început să reconstruiască ISI. Până în 2013, ISI a comis din nou zeci de atacuri pe lună în Irak. Organizaţia s-a alăturat totodată rebelilor care luptă împotriva preşedintelui Bashar al-Assad în Siria, înfiinţând Frontul al-Nusra.

    În aprilie 2013, Baghdadi a anunţat unirea forţelor sale din Irak şi Siria şi crearea Statului Islamic din Irak şi Levant (ISIS). Liderii al-Nusra şi al-Qaeda au respins mişcarea, dar luptătorii loiali lui Baghdadi Baghdadi s-au desprins de al-Nusra şi au ajutat ca ISIS să rămână în Siria. La sfârşitul lui decembrie 2013, ISIS şi-a concentrat din nou atenţia în Irak şi a profitat de blocajul politic dintre guvernul condus de şiiţi şi minoritatea suniţilor arabi. Cu ajutorul triburilor şi foştilor susţinători ai lui Saddam Hussein, ISIS a preluat controlul asupra oraşului Falluja din centrul Irakului. În iunie 2014, ISIS a cucerit oraşul Mosul din nordul ţării, iar apoi a avansat spre Bagdad, masacrându-şi adversarii şi ameninţând să eradicheze numeroase minorităţi etnice şi religioase. La sfârşitul acelei luni, după ce şi-a consolidat controlul asupra mai multor zeci de oraşe, ISIS a declarat crearea califatului şi şi-a schimbat numele în Statul Islamic.

    Califul conduce o structură de consilii şi departamente administrative care sunt replicate la nivel regional şi local. Acestea coordonează o serie de funcţii şi servicii care includ securitate şi informaţii, finanţe, media, sănătate şi conflicte de familie sau legale.

    În septembrie 2014, directorul Centrului Naţional pentru Contraterorism din Statele Unite a declarat că Statul Islamic controlează o mare parte din bazinul Tigru-Eufrat, o regiune de o mărime similară cu cea a Marii Britanii, de circa 210.000 de kilometri pătraţi. Şapte luni mai târziu, armata americană a declarat că Statul Islamic a pierdut circa un sfert din teritoriul aflat sub control în Irak, echivalent cu 13.000-15.500 de kilometri pătraţi, dar suprafaţa controlată în Siria a rămas în mare parte neschimbată, pierderile din anumite zone fiind compensate de victoriile obţinute în altele.

    Cu toate acestea, datele nu reflectă neapărat situaţia din teritoriu. În realitate, militanţii Statului Islamic exercită un control deplin numai într-o mică parte din teritoriul respectiv, care include oraşe, drumuri principale, câmpuri petroliere şi facilităţi militare. Membrii grupării au libertate de mişcare în zone în mare parte nelocuite din afara zonelor de control, aşa cum sunt numite de Institutul pentru Studii de Război, dar vor avea probleme să le apere.

    În mod similar, nu este foarte clar cum trăiesc oamenii sub controlul parţial sau total al Statului Islamic din Siria şi Irak. În martie 2015, preşedintele Comitetului Internaţional pentru Crucea Roşie a estimat că este vorba despre peste 10 milioane de oameni dominaţi de ISIS.

  • Familia care şi-a cumpărat propriul oraş. „Cum îşi va genera oraşul propriul profit? E rentabil? Când şi cu cât îl vei vinde?”

    „Este ţara lui Dumnezeu, e frumos aici” a spus Maddie Love, care împreună cu soţul său şi-au achiziţionat propriul oraş „în mijlocul pustietăţii”, după cum a afirmat cuplul.

    Oraşul aflat în statul american Washington se numeşte Wauconda şi se află la 50 de kilometri de graniţa canadiană. Pentru suma de 360.000 de dolari solicitaţi de fosta proprietară, familia Love a intrat în posesia unei cafenele, unei benzinării, a unui oficiu poştal, a unei case cu patru dormitoare şi chiar a propriului cod poştal. Deşi au încercat să-şi construiască o locuinţă permanentă aici, visul lor nu a putut fi îndeplinit iar oraşul a fost din nou scos la vânzare Wauconda.

    Pentru cei care îşi permit, cumpărarea unui oraş vine la pachet cu anumite avantaje financiare. De exemplu, cu 550.000 de euro cei interesaţi pot cumpăra un apartament cu trei camere în Paris sau un sat medieval, ca Valle Piola, aflat la trei ore de mers cu maşina din Roma. Alţii pot avea, însă, motive ce ţin de partea sentimentală atunci când fac o asemenea achiziţie.

    Indiferent de motivele care îi determină pe unii să-şi facă un asemenea cadou, provocarea nu stă în costuri, ci în dificultatea de a găsi asemenea oraşe „de vânzare”. Ocazional, unele se pun în vânyare pe eBay sau alte site-uri similare, însă de cele mai multe ori potenţialii cumpărători află de ele prin intermediul mass-media. O altă problemă poate fi birocraţia stufoasă, în cazul în care există parcuri sau amfiteatre publice. În acest caz, consultanţii juridici şi cei pe probleme de mediu sunt o prezenţă neceasară de-a lungul procesului. „Trebuie să ai o viziune asupra viitorului”, spune Susan Wachter, o profesoară de finanţe, ca sfat pentru cei care vor să facă o asemenea investiţie. „Cum îşi va genera oraşul propriul profit? E rentabil? Când şi cu cât îl vei vinde?”

    În cazul familiei Love, cei care au cumpărat Wauconda, lucrurile nu au avut o finalitate pozitivă: din cauza unor probleme tehnice, cheltuielile de întreţinere a oraşului au ajuns să depăşească investiţiile iniţiale, lucru care i-a determinat să se mute. „A fost o experienţă pe cât de plăcută, pe atât de neplăcută”, încheie Maddie Love. „Dacă ar fi să dăm timpul înapoi, nu cred că am face asta din nou” spune ea.

  • Wargha Enayati, Regina Maria: Trebuie să ai încredere că poţi să reuşeşti, chiar dacă lucrurile par imposibile

    Este bine să faci paşi mici, nu să faci planuri mari şi pe termen lung.  Astfel vei evita să fii dezamăgit.  Timpul îţi va arăta, ca şi mie de altfel, că nu trebuie să forţezi lucrurile.

    Te-aş sfătui să încerci să-ţi dezvolţi un simţ al siguranţei în afaceri, să nu-ţi fie teamă atunci când afacerile cresc prea mult şi să ai încredere că le poţi creşte singur mai departe.  Încearcă să nu reacţionezi niciodată impulsiv.

    Trebuie să ai încredere că poţi să reuşeşti, chiar dacă lucrurile par imposibile.  Aşa cum poate ştii, eu am reuşit să readuc numele Reginei Maria în conştiinţa tuturor românilor prin numirea businessului după această măreaţă Regină. Nu-mi imaginam să fie posibil, dar iată că am reuşit.  De asemenea, ca şi bahá’í, este foarte important să te gândeşti tot timpul cum să faci cunoscută şi Credinţa Bahá’í, aşa cum a făcut Regina Maria şi cum am încercat şi eu să fac în toţi aceşti ani.

    Eu am reuşit să ofer locuri de muncă pentru 2.000 de oameni într-un domeniu nobil şi să mă ţin de profesia mea de medic.  Aşa cum ne sfătuieşte Bahá’u’lláh, “Munca depusă în spiritul servirii semenilor este o formă de devoţiune, înseamnă slujirea lui Dumnezeu” şi asta te îndemn să faci şi tu, orice profesie ai alege.  Bineînţeles că te-aş sfătui să devii medic, chiar cardiolog, dar tu trebuie să hotărăşti.

    Şi nu în ultimul rând, îţi doresc să ai parte de o familie frumoasă, aşa cum am eu!

  • Banii, un subiect delicat în religie

    Subiectul banilor este unul regăsit deseori în temele religioase.

    Luca 16:13 – “Nici o slugă nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt, sau va ţine numai la unul şi va nesocoti pe celălalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi banului”.

    Luca 14:33 – “Tot aşa, oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu”.

    Eclesiastul 5:10 – “Cine iubeşte argintul, nu se satură niciodată de argint, şi cine iubeşte bogăţia multă, nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune!

    Pe de altă parte, monedele vechi au purtat mesaje creştine: imaginea Fecioarei Maria şi a Pruncului, texte sau imagini biblice, imagini de îngeri.
     

  • Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, povesteşte-i de planurile tale

    Singurul fel în care putem progresa este prin experienţa eşecului. Văd aceeaşi situaţie şi în România, iar în opinia mea alegerile prezidenţiale sunt o pierdere de vreme. Nimic nu se va întâmpla nici înainte şi nici după alegeri“, a spus Steen Jakobsen la un eveniment organizat de Business Magazin. El spune că nici măcar nu contează cine va fi ales în România şi nu va conta nici din punct de vedere politic, nici economic. Inabilitatea mediului politic de a schimba lucrurile este de fapt motivul pentru situaţia economică şi nivelul uriaş al îndatorării statelor. Singurul mod prin care ţările vor evolua, nu numai România, ci de-a lungul întregii lumi, este prin eşec, pentru că, spune Jakobsen, niciun politician nu va recunoaşte că a greşit, ci cu toţii vor continua prin a nu face nimic şi a juca un joc numit „pretinde şi extinde“. Vor pretinde că sunt credibili şi că au un plan şi îşi vor extinde cât pot de mult mandatele.

    ASTA ESTE A POLITICULUI.

    Cartea Ariannei Huffington nu m-a dat pe spate, dar vine cu o ofertă decentă: este vorba despre adoptarea unei a treia unităţi de măsură a succesului, pe lângă cele două deja existente – bani şi putere; a treia metrică este clădită pe patru fundamente – „bunăstare, înţelepciune, miracol şi dăruire“. „Atenţia noastră s-a concentrat asupra modului în care putem face mulţi bani, asupra modului în care ne cumpărăm o casă mare şi asupra modului în care putem avansa cât mai sus în carieră. În timp, în momentul de faţă, succesul, banii şi puterea au devenit practic sinonime în mintea multora“, spune Huffington. Arianna Huffington ne propune o abordare New Age, posibilă pe fundamentul sutelor de milioane de dolari pe care le-a luat pentru The Huffington Post, dar mai greu de aplicat pe malurile sărace ale Dâmboviţei.

    ASTA ESTE A VULGULUI.

    Între cele două aş pune, simplu, o spunere de-a lui Woody Allen, cred, ceva de genul „Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, povesteşte-i de planurile tale“. Asta prefaţează bine ceva ce am scris în toamna anului 2008, un text care se chema „Vreau să vă doară“ şi care se mula pe teoria lui Jakobsen cu eşecul – trebuie ca o criză să doară, astfel încât să ştim cum este atunci când este într-adevăr rău. Plastic vorbind, mirosul grajdului ne va face să apreciem la justa valoare şi să căutăm parfumul. Slăbiciunile noastre, mai accentuate decât ale altor naţii, sunt generate tocmai de faptul că românul se bazează pe “a se descurca”, înainte de “a construi”, “a gândi”, “a munci”, “a respecta” sau “a fi respectat”. Crizele au fost multe în România, dar niciuna nu s-a împlinit, nu s-a finalizat pentru a genera şi efecte pozitive. În 2011 constatam că nu s-a schimbat nimic, şi cu atât mai mult în 2014, când răfuiala politică a ajuns să se poarte nu numai pentru fotoliul de la Cotroceni, ci pentru posturile ce se vor elibera „în cazul în care“. Mă rog, unii cred că pot înlocui „în cazul în care“ cu „sigur că va“.

    În mijlocul vacarmului, stau oameni care îşi fac planuri; de vacanţă, de carieră, de extindere a locuinţei, pentru o viaţă mai bună sau mai liniştită. În lumea întreagă mulţi au căzut în capcană, crezând că pieţele se vor întoarce la indicatorii de dinaintea crizei. Lumea a luptat, risipind resurse imense, pentru reluarea expresiei „business as usual“, dar timpurile au devenit unusual.

    România se va schimba, va consuma mai mult, vor veni investitori, antreprenorii vor porni afaceri. Dar de restul lumii, de bogăţie, de Europa şi de un mai bine colectiv ne va separa, mereu, un decalaj pe care suntem incapabili să-l depăşim. Criza aceasta ne-ar fi putut ajuta să recuperăm o bucată bună, dacă ne-am fi jucat bine cărţile. Dar i-am povestit lui Dumnezeu de planurile noastre.

    Ilustrez cu cel mai binevoitor Dumnezeu pe care îl cunosc, pictat de Michelangelo.

  • Biden i s-a adresat lui Ponta, la final, cu sintagma “preşedinte”

     “Domnule preşedinte, mulţumesc pentru angajamentul dumneavoastră de a întări relaţiile noastre, pentru munca dumneavoastră pentru a face viitorul nostru şi mai bun. Dumnezeu să binecuvânteze poporul român, Dumnezeu să binecuvânteze America şi Dumnezeu trebuie să protejeze trupele noastre, române şi americane din Afganistan”, i-a spus Biden lui Ponta la finalul vizitei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mit sau realitate? Ar fi putut Arca lui Noe să plutească?

     Conform Vechiului Testament, în anul şase sute al vieţii lui Noe, al zecelea patriarh biblic după Adam, Dumnezeu a hotărât să distrugă lumea pe care o crease, din cauza răutăţii oamenilor. El a hotărât că toate creaturile trebuie să dispară, “de la om până la dobitoc şi de la târâtoare până la păsările cerului, căci îmi pare rău că le-am făcut”.

    Totuşi, Noe şi soţia lui, fiii lor şi soţiile acestora au fost iertaţi, datorită credinţei patriarhului şi au fost avertizaţi să construiască o corabie pe care să ia câte două exemplare din fiecare specie de animale, care vor supravieţui potopului şi, alături de ei, vor repopula lumea. Dumnezeu le-a poruncit să folosească lemn de gofer (n.r. material necunoscut în prezent, tradus de cele mai multe ori ca salcâm sau chiparos), pe care să îl smolească pe ambele feţe.

    Arca trebuia să măsoare trei sute de coţi în lungime, cincizeci de coţi lăţime şi treizeci de coţi înălţime, adică 158.7m X 26.45 m X 15.87 m, dacă ne bazăm pe cotul regal egiptean, care măsura 52.9 centrimetri, sau 137.16 m X 22.86 m X 13.71 m, în cazul în care luăm în considerare cotul obişnuit, de 45.7 centimetri. În ambele situaţii, corabia lui Noe ar fi fost cea mai lungă navă construită vreodată.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Relu Fenechiu: Nu mai sunt aşa optimist acum, nu s-au admis probe, doar Dumnezeu mă mai ajută

     Relu Fenechiu le-a declarat jurnaliştilor că a fost plecat din Bucureşti, de sâmbătă, la Iaşi, unde a participat la botezul copilului lui Cristian Adomniţei, şi a revenit în Capitală cu avionul.

    El a spus că este pregătit moral pentru orice sentinţă ce urmează să fie dată de ICCJ în acest caz, dar nu înţelege cum s-a putut lua o decizie de condamnare în contextul în care probele sale dovedesc corectitudinea tranzacţiilor dintre firmele sale şi SISEE Moldova.

    “Nu mai sunt optimist, pentru că eram optimist dacă în acest dosar se admiteau probele. Pentru ca un om să fie condamnat instanţa trebuie să admită toate probele şi în favoarea şi în defavoarea lui”, a arătat Fenechiu.

    Acesta nu a vrut să comenteze condamnările date de ICCJ în ultima perioadă şi a precizat că şi-ar dori foarte mult să ajungă la familia sa acasă după decizia magistraţilor ICCJ.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro