BusinessMagazin

Tag: diferente

  • STUDIU: Ce diferenţe de preţ există la produsele vândute prin magazinele online sau cele clasice

     De exemplu, la un model de telefon al cărui preţ este în jurul a 500 lei, în momentul efectuării studiului existau diferenţe de până la 80 lei între preţul din online şi cel din offline.

    De asemenea, cumpărătorul poate economisi în cazul tabletelor la anumite modele şi până la 300 lei dacă cumpără din online, iar anumite titluri de cărţi pot fi găsite la jumătate de preţ, ajungându-se la economii de 15 lei în unele cazuri.

    Astfel, diferenţele de preţ ajung la 25% în cazul cărţilor, 15% la tablete şi 14% la telefoane mobile.

    Cele mai mici diferenţe de preţ între online şi offline s-au constat la aspiratoare (4%) şi la hrana pentru animalele de companie (1%).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Asigurările pentru companii – cât plătesc firmele din România să se protejeze de riscuri

    Asigurări de răspundere civilă auto (RCA) şi CASCO, asigurări de echipamente electronice, de răspundere managerială, de răspundere profesională, asigurarea de răspundere privind multimedia şi prejudiciul provocat de publicitate, asigurarea reputaţiei şi protejării brandului – sunt câteva dintre poliţele de asigurare specifice industriei folosite în cadrul producătorului românesc de antivirus Bitdefender, produs care ajunge zi de zi la peste 500 de milioane de utilizatori din zeci de ţări.

    Tehnologia Bitdefender protejează datele digitale a 500 de milioane de utilizatori, aspect care se reflectă şi în modul în care este gestionat riscul în companie: la nivelul fiecărui departament important există o funcţie de manager de risc care analizează cele mai importante riscuri de business. Riscurile sunt evaluate şi, în funcţie de acestea, se iau măsurile adecvate de protecţie. „Asigurările sunt în unele cazuri măsuri eficiente de adresare a acestor riscuri, plecând de la răspunderea profesională până la asigurarea unor creanţe pentru neplată”, potrivit informaţiilor oferite de companie. Cât din acest comportament se regăseşte în rândul celorlalte companii care activează pe piaţa autohtonă, în industrii mai puţin expuse unor riscuri atât de specifice?

    Conform Autorităţii de Supraveghere Financiară, asigurările în afaceri, încheiate de persoane juridice, deţin o participaţie de 57,86% din piaţa asigurărilor generale, care a înregistrat o valoare totală a primelor brute subscrise de 6,45 miliarde de lei în 2012, anul în care pentru care a fost realizată statistica. Restul pieţei, până la 8,2 miliarde lei, este reprezentat de asigurările de viaţă, dominate de retail.

    “Dacă nu mi s-a întâmplat niciodată, nici nu mi se va întâmpla.” „Gradul de penetrare al asigurărilor în cazul României este mult mai redus decât în restul ţărilor europene, atât pe zona de corporate, cât şi pe cea de retail. Nivelul redus al veniturilor populaţiei, corelat cu o lipsă de educaţie în materie, conduc la lipsa unei obişnuinţe în a avea o poliţă de asigurare, dacă nu te obligă cineva: banca, în legătură cu contractarea unui credit, sau legea, în cazul asigurărilor obligatorii”, spune Valentin Ţucă, directorul general al companiei de brokeraj de asigurări AON.

    Gradul redus al asigurărilor corporate poate fi explicat prin faptul că cele mai multe dintre marile noastre companii fac parte din grupuri multinaţionale, care au programe de asigurări globale şi foarte rar cumpără asigurările necesare de pe piaţa locală. Aceste programe de asigurare sunt construite astfel încât să eficientizeze cât mai mult costul cu primele de asigurare, mai ales în ceea ce priveşte expunerile pentru active şi răspunderi. „În unele cazuri, subsidiarele multinaţionalelor nu încheie niciun fel de poliţe locale, asigurarea făcându-se de compania «mamă», la ea acasă, în virtutea principiului «freedom of services»”, explică Ţucă.

    Subsidiarele locale de companii multinaţionale care încheie, totuşi, poliţe de asigurări aici optează cel mai des spre asigurarea mijloacelor de transport – prin asigurări CASCO şi RCA, asigurări ale riscului de credit comercial şi asigurările aferente personalului angajat – de sănătate, viaţă, pensii, accidente, călătorii în străinătate. Dacă ne referim la companiile pur româneşti, în special la IMM-uri, gradul de penetrare al asigurării este foarte scăzut şi majoritatea celor care cumpără o poliţă de asigurare pentru active – clădiri, echipamente, stocuri – o face pentru că sunt obligate de băncile finanţatoare”, mai observă Valentin Ţucă.

    „Companiile nu cumpără poliţe de asigurare pentru că îşi doresc un anumit tip de produs: de obicei, asigurările din categoria imobiliarelor se achiziţionează într-o proporţie majoritară de clienţi pentru un minimum de protecţie, dar am întâlnit şi clienţi care nu aveau niciun tip de protecţie suplimentară în afară de asigurarea obligatorie tip RCA”, observă Anca Roşcăneanu, directorul general al brokerului de asigurări Gras Savoye România.

    În ce priveşte poliţele auto tip CASCO, dacă rata daunei pentru clienţi este mai mică de 40%, companiile nu mai încheie astfel de poliţe şi preferă să îşi autofinanţeze daunele; îşi reînnoiesc poliţele CASCO atunci când rata daunei depăşeşte 70-80%. În cazul companiilor cu capital privat românesc, Roşcăneanu recunoaşte că a întâlnit cazuri în care managerii acestora nu aveau de gând să îşi facă alt tip de asigurare în afară de cele impuse, pe principiul „dacă nu mi s-a întâmplat niciodată, nu am nicio problemă şi nu văd de ce ar putea să mi se întâmple”. Dar, statistic vorbind, dacă nu s-a întâmplat demult sau nu s-a întâmplat deloc, este pe cale să se întâmple.

  • Zece seriale de televiziune pe care nu trebuie să le ratezi

    Serialele de televiziune s-au schimbat fundamental în ultimii 10-15 ani. Dacă la sfârşitul anilor ’90 urmăream încă seriale despre petrol, adolescenţi sau patrule de salvamari, astăzi aşteptăm producţii impresionante despre creaturi mitice, ţinuturi de legendă sau vieţile ascunse ale politicienilor.

    1. Suits spune povestea lui Mike, un tânăr genial care a renunţat la studii pentru că a fost prins în timp ce vindea rezultatele examenelor, şi a lui Harvey, unul dintre cei mai buni avocaţi din New York. Cei doi se unesc într-un parteneriat care îi va duce în situaţii pe cât de neobişnuite, pe atât de amuzante.

     

    2. The Walking Dead este o dramă post-apocaliptică ce prezintă lupta dintre un grup de supravieţuitori şi hoardele de zombie care au pus stăpânire pe planetă. Deşi subiectul filmului nu pare unul pe gustul tuturor, The Walking Dead este în momentul de faţă cel mai urmărit serial din Statele Unite.

     

    3. Game of Thrones este povestea a şapte regate din tărâmul de basm numit Westeros. Este unul dintre cele mai scumpe seriale produse vreodată şi a fost, trei ani la rând, cea mai piratată producţie video de pe internet. Dacă acestea nu sunt suficiente motive pentru a vă uita, printre personaje veţi putea regăsi şi câţiva dragoni.

  • Lumea în 2014: unii se simt săraci câştigând 300.000 de dolari pe an, alţii fac 37 de milioane de dolari pe zi

    Din punct de vedere economic, cea mai dramatică ruptură apare între cei din zona de mijloc, care au înregistrat câştiguri moderate, şi miliardarii care au întrecut toate aşteptările. Aşa că există cei care câştigă 300.000 de dolari pe an, dar care se simt încă săraci, şi cel care a câştigat 37 de milioane de dolari pe zi, timp de un an – este cazul investitorului Warren Buffett. Ambele categorii fac parte din ce numim în mod generic „cei 1%„.

    Un studiu apărut recent, realizat de Emmanuel Saez şi Gabriel Zucman, ambii de la Universitatea Berkeley, prezintă cea mai clară împărţire a oamenilor care au constituit „1%„ de până acum. Cei doi explică faptul că există în mod real mai multe grupuri de bogaţi şi foarte bogaţi. În primul grup îi găsim pe cei care au averi de până la 10 milioane de dolari, cu o medie de 7 milioane, care reprezintă segmentul cuprins între primii 0,5 şi 1% ca nivel al averii, iar sumele de bani au rămas constante în ultimii douăzeci de ani. Urmează segmentul cuprins între primii 0,5 şi 0,1%, cu o situaţie similară, câştigurile înregistrate de această categorie fiind relativ mici din 1995 şi până în prezent.

    Marii câştigători sunt cei mai bogaţi dintre bogaţi: primii 0,01%. Membrii acestui grup, cu averi individuale estimate la peste 100 milioane de dolari, au înregistrat o creştere de peste 100% a deţinerilor în ultimii douăzeci de ani. Dacă în 1995 averile lor cumulate reprezentau 5% din cea înregistrată la nivel naţional, acum ele reprezintă 12%. Mai mult decât atât, studiile arată că în ultima jumătate de secol averile lor au crescut de patru ori.

    Warren Buffett a câştigat mai mult decât orice alt miliardar în 2013, estimările arătând că el a câştigat 37 milioane de dolari pe zi, sau, dacă vă place mai mult, 1,5 milioane de dolari pe oră. Averea lui Buffett a crescut de la 46,4 miliarde la 59,1 miliarde de dolari într-un singur an, dar nu l-a depăşit pe Bill Gates, care rămâne cel mai bogat om din America, cu toate că averea sa a crescut cu 11,5 miliarde dolari. Pe locul trei s-a situat magnatul cazinourilor Sheldon Adelson, care a câştigat 11,4 miliarde dolari.

    Cum se explică acest lucru? Cei mai mulţi membri ai grupului select de 0,01% sunt, în cele mai multe cazuri, câştigători din sistemul bursier. Sunt printre cei mai cunoscuţi CEO, bancheri sau antreprenori din America. Oamenii de rând nu analizează însă lucrurile la o astfel de profunzime: pentru ei, un personaj ca Mark Zuckerberg face parte din grupul „celor 1%„. Diferenţa dintre Mark Zuckerberg şi un milionar de rând este însă similară cu diferenţa dintre acelaşi milionar de rând şi un membru al clasei de mijloc.Numărul familiilor ce deţin peste un milion de dolari a crescut în 2013 cu 640.000 (7%), atingând un maxim istoric de 9,63 milioane, conform unui studiu al Spectrem Group. Cel mai ridicat număr de până acum fusese atins în 2007, înainte de criză, când 9,2 milioane de familii erau înregistrate ca „milionare„. Numărul de gospodării cu averi de peste 5 milioane de dolari a crescut şi el, ajungând la 1,2 milioane. Cât despre familii cu averi de peste 25 de milioane de dolari, numărul lor a crescut cu 15%, până la 132.000.

    Sectorul care nu a înregistrat creşteri este cel al familiilor din clasa de mijloc, cu averi estimate în jurul valorii de 500.000 de dolari. Numărul acestora, de 15,3 milioane în prezent, este în scădere, din cauza crizei.

  • Cum luptă preşedinţii americani cu diferenţele de fus orar?

    Richard Nixon avea o metodă interesantă împotriva oboselii, el oprindu-se de obicei într-o ţară aflată de-a lungul traseului. Înainte de vizita sa istorică în China, Nixon a oprit o noapte în Hawaii şi apoi o noapte în Guam, relatează Business Insider.

    Dwight D. Eisenhower folosea o idee mult mai simplă: ajungea la destinaţie cu câteva zile mai devreme, dându-şi timp pentru a se acomoda cu noul orar. Studii efectuate ulterior au arătat că metoda funcţionează parţial: pentru fiecare oră în plus sau în minus, este nevoie de o zi întreagă de adaptare. Astfel, în cazul unei vizite în Australia, Eisenhower ar fi avut nevoie de mai bine de o săptămână de odihnă.

    Barack Obama, actualul preşedinte al Statelor Unite, face uz de ultimele descoperiri din medicina modernă. O notă apărută în 2010 pe una din fişele sale medicale face trimitere la un medicament împotriva oboselii, mai precis un stimulent care îl ajută să rămână concentrat fără a pierde prea mult timp.

    Ronald Reagan a fost preşedintele cel mai preocupat de problema diferenţelor de fus orar. El a fost unul dintre cei mai importanţi promotori ai regimului Argonne, sistem e folosea ideea unei schimbări de patru zile a dietei pentru a contracara starea de oboseală. Pe scurt, regimul presupune alternarea zilelor cu mese bogate cu zilele fără niciun fel de mâncare, astfel încât organismul să fie în permamenţă alert.

  • Superproducţii de milioane de euro în zeci de episoade: noua eră a industriei de film

    Vremea când cinematograful era singurul loc unde puteai vedea producţii impresionante a trecut.Peisajul industriei cinematografice se schimbă de la an la an, iar diferenţele uriaşe între investiţiile înfilme şi cele în seriale dispar.

    Serialele de televiziune s-au schimbat fundamental în ultimii 10-15 ani. Dacă la sfârşitul anilor ’90 urmăream încă seriale despre petrol, adolescenţi sau patrule de salvamari, astăzi aşteptăm producţii impresionante despre creaturi mitice, ţinuturi de legendă sau vieţile ascunse ale politicienilor.

    Sunt mai mulţi factori care au contribuit la renaşterea serialului TV. Trecerea de la poveştile simple, deseori nerealiste şi fără sfârşit ale dinastiilor bogate din America sau serialele poliţiste cu un scenariu care se repeta episod de episod la producţii impresionante, cu scenarii complexe şi bugete ce depăşesc, per episod, costurile unor filme de lungmetraj au atras publicul către micul ecran.

    Cele mai urmărite două seriale în lume anul trecut au avut un lucru în comun: ambele sunt poveşti fictive şi ambele au bugete impresionante. „Game of Thrones„ spune povestea celor şapte regate care luptă pentru supremaţie în lumea creată de George R. R. Martin, iar „The Walking Dead„ este adaptarea unor benzi desenate despre o lume apocaliptică în care un grup de oameni luptă pentru supravieţuire. În urmă cu zece ani, cele mai urmărite seriale de televiziune erau „Friends„ şi „Frasier„, două sitcomuri despre viaţa de zi cu zi. Întrebarea care se pune este însă dacă televiziunea a schimbat subiectele pe care le abordează pentru a atrage o audienţă mai mare sau doar s-a adaptat la cerinţele telespectatorilor.

    DE LA PREMIILE OSCAR LA PREMIILE EMMY
    Relansarea serialului TV a presupus obţinerea unor bugete mult mai mari şi, prin urmare, atragerea unor nume cunoscute. Efectul acestor superproducţii de televiziune devine evident când citim numele unor actori sau regizori care trec, chiar şi  pentru o scurtă perioadă, de la marele la micul ecran. Nume precum Matthew McConaughey (câştigător al premiului Oscar anul acesta), Kevin Spacey (câştigător a două premii Oscar) sau Martin Scorsese sunt suficiente pentru a anunţa noua eră a industriei. „Ce s-a întâmplat în ultimii nouă sau zece ani, mai ales la posturile pay-per-view, este ceea ce speram să se întâmple la mijlocul anilor ‘60, atunci când începuse nebunia filmelor pentru televiziune. Speram că va exista genul ăsta de libertate, însă nu a fost cazul atunci„, a declarat Martin Scorsese.

    În mod tradiţional, actorii de televiziune şi cei de film erau priviţi separat. Cei cu un nume important ajungeau să joace în seriale pentru micul ecran spre sfârşitul carierei, atunci când rolurile în filme erau mai greu de obţinut. Actorii de televiziune erau cei care jucau ani de-a rândul într-unul sau mai multe seriale, ajungând rareori să facă trecerea către cinema. Televiziunea este acum considerată ca o rampă de lansare, un prim pas către rolurile importante. Ca exemple, putem să amintim nume precum Ashton Kutcher („That 70’s Show„), Jennifer Aniston („Friends„) sau George Clooney („E.R.„).

    Sumele investite în seriale sunt astăzi comparabile cu cele destinate marelui ecran. „Game of Thrones„ şi „Rome„ sunt două exemple în acest sens: cu bugete de 6, respectiv 9 milioane de dolari pe episod, producţiile HBO pot concura cu multe filme de lungmetraj lansate pe piaţă. Iar dacă în cazul „Rome„ producţia a fost abandonată după două sezoane, „Game of Thrones„ pare destinat să continue pentru mulţi ani, reacţia publicului fiind una pozitivă raportat la dezvoltarea personajelor şi a poveştii. „Cred că «Game of Thrones» este genial şi nu vreau să se termine. Fiecare episod este uriaş. Este o producţie uriaşă şi toţi actorii joacă minunat. Nu are cum să nu te prindă„, declara actorul Eric Balfour.

    Dorinţa spectatorilor de a vedea o anumită continuitate în poveştile personajelor se reflectă şi în filmele ultimilor zece-cinscisprezece ani. În anii ‘90, când ne gândeam la francize, ne veneau în minte doar „James Bond„, „Star Wars„ sau „Indiana Jones„. Astăzi, cele mai multe superproducţii sunt într-o anumită măsură legate. Francize precum „Harry Potter„, „Lord of the Rings„, „Fast and Furious„ sau cele din universul Marvel domină piaţa de profil.
     

  • PIB şi consumul energetic: unde s-a produs ruptura?

    Într-un 2013 neaşteptat de bun pentru economie, consumul de energie a scăzut cu 4,5%, cel de gaze a fost cu 6,5% mai mic, iar apetitul pentru benzină şi motorină al românilor s-a redus cu circa 2-8%. Tot anul trecut, exporturile au ajuns la un maxim istoric, la 50 de miliarde de euro, în timp ce PIB-ul a crescut cu 3,5%, luându-i pe nepregătite chiar şi pe cei mai optimişti  dintre analişti. O întrebare poate părea firească: cu ce funcţionează fabricile care au dus exporturile României la recorduri istorice?

    POTRIVIT DATELOR PUBLICATE DE INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ, industria a avut cea mai importantă contribuţie la creşterea economică din 2013, aducând două treimi din avansul PIB de 3,5%, iar al doilea a fost agricultura. Industria şi-a majorat contribuţia la formarea PIB în ultimii cinci ani prin intermediul exporturilor, după un declin în perioada 2003-2008.

    Dacă în 2003 industria avea o pondere în PIB de 25%, în 2008 a coborât la 23%, pentru ca în 2012 să ajungă la 28,4% din PIB. Anul trecut ponderea industriei în PIB a urcat la 30%, volumul de activitate din acest domeniu crescând cu 8,1%.  Astfel, industria a avut o contribuţie de 2,3 puncte procentuale la ascensiunea economiei în 2013. Pe de altă parte, agricultura a adus 1,1% din creşterea economică din 2013, în condiţiile în care ponderea acestui sector în PIB a fost de 5,6%.


    Exporturile au ajuns anul trecut la un maxim istoric, de aproape 50 de miliarde de euro, iar analiştii apreciază că ele vor rămâne unul dintre principalele motoare de creştere pentru România, având în vedere redresarea economiilor din zona euro.

    Dacă aşa stau lucrurile iar motoarele industriei au duduit anul trecut, cum se face totuşi că în 2013 consumul de energie şi de gaze naturale s-a redus? Dacă ponderea industriei tot creşte în PIB, de ce nu se vede acest lucru şi în cererea de energie? Cu ce merg fabricile care au dus exporturile României la recorduri istorice?

    RĂSPUNSUL ESTE DESTUL DE SIMPLU. Industria care a generat această creştere a PIB-ului este sectorul auto, al componentelor auto, industria textilă şi alimentară. De exemplu, producţia record de maşini asamblate la Mioveni şi Craiova a propulsat anul trecut România pe locul opt în topul celor mai mari ţări producătoare din Europa, depăşind în premieră Italia şi Belgia. România a înregistrat în 2013 o producţie de 410.997 de autoturisme, în creştere cu 26% comparativ cu anul anterior, urcând în premieră pe locul opt în Europa. Astfel a depăşit Italia, unde s-au asamblat aproape 388.500 de maşini, cu 2% mai puţin decât în 2012.

    Industriile care au adus creşterea economică anul trecut nu consumă multă energie. De altfel, cele mai recente rapoarte publicate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) arată că în primele nouă luni ale anului trecut, cererea venită din partea consumatorilor alimentaţi din piaţa concurenţială a scăzut cu 3%, scăderea fiind şi mai dramatică în rândul micilor consumatori care încă mai beneficiază de tarife reglementate.

    În timp ce sectorul auto înfloreşte, industriile care consumă cantităţi mari de energie o duc din ce în ce mai rău. „Nu este o criză, ci o schimbare completă de paradigmă. Era o lume complet diferită înainte de 2008. Toate deciziile din energie au fost luate înainte de 2008, mai mult sau mai puţin. S-au schimbat lucrurile pentru industrii ca a noastră„, spune Bruno Ribo, directorul general al ArcelorMittal Galaţi, al doilea consumator de energie din România ca mărime, în cadrul evenimentului ZF Power Summit 2014.

    „Piaţa nu mai susţine nivelul de producţie pe care îl puteam livra, astfel că ne-am redus amprenta la jumătate. Producţia a scăzut de la 4 milioane de tone la 2 milioane de tone de oţel pe an. Am investit în eficienţa energetică 200 milioane de euro din 2009. Am avut 100 de proiecte pentru creşterea eficienţei energetice şi am scăzut consumul de energie cu aproximativ 15%„, mai
    spune Ribo.

  • Abdullah Gül se poziţionează ca o alternativă la Recep Tayyip Erdogan, în Turcia

    În şase luni, a devenit un clasic al vieţii politice turce. În timp ce Erdogan susţine discursuri lungi presărate cu numeroase invective la adresa inamicilor săi, acuzaţi că vor să îl înlăture de la putere şi să destabilizeze ţara, Gül a apărut doar pentru a face apel la calm.

    Furtuna provocată de arestarea, la 17 decembrie, a zeci de directori, oameni de afaceri sau aleşi apropiaţi ai puterii nu face excepţie de la acest scenariu.

    În cele patru colţuri ale ţării, premierul a denunţat “conspiraţia” urzită împotriva lui şi ameninţă cu vehemenţă “statul în stat” format de poliţişii şi magistraţii aflaţi la originea anchetei care îl ameninţă.

    Şeful statului pare să i se opună sistematic lui Erdogan. Cu vocea sa joasă, el a asigurat că fenomenul corupţiei “nu va fi şi nici va putea fi înnăbuşit”.

    “Trebuie să ne abţinem de la orice poziţie şi comportament care ar putea dăuna statului de drept democratic“, a afirmat la 1 ianuarie preşedintele, în plin proces de epurare masivă a poliţiei şi magistraturii.

    Multă vreme inseparabili, Gül şi Erdogan au fondat împreună Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) în 2001. Dar odată cu alegerea primului în funcţia de preşedinte, în 2007, drumurile lor au început să se separe.

    Iniţial au avut divergenţe minore, pe tema Europei sau a sistemului constituţional, iar acestea au ieşit la iveală în timpul frondei antiguvernamentale din iunie.

    “Liderii (ţării) trebuie să depună mai multe eforturi pentru a asculta atent divergenţele de opinii şi îngrijorările“, a pledat preşedintele, când şeful Guvernului trata manifestanţii drept “vandali” şi “hoţi”.

    Chiar dacă cele două personaje au evitat până în prezent orice confruntare directă, criza politică actuală a adâncit prăpastia care îi separă, consideră numeroşi comentatori.

    În timp ce şeful statului este cunoscut ca un apropiat al confreriei predicatorului musulman Fethullah Gülen, premierul o consideră vinovată de problemele judiciare care îi afectează anturajul.

    Relaţia lor a ajuns la limită atunci când Gül a făcut uz de veto împotriva a şapte dintre cei zece miniştri propuşi de Erdogan în cadrul precendentei remanieri precipitate de scandal, a subliniat profesorul Yuksel Sezgin, de la Universitatea americană Syracuse.

    Unii îi descriu chiar ca pe rivali direcţi la alegerile prezidenţiale din august, care vor fi disputate pentru prima dată prin scrutin universal direct.

    “Se poate spune că există o competiţie personală între cei doi”, consideră Nihat Ali Ozcan, de la universitatea privată TOBB din Ankara. “Această situaţie nouă a devenit o oportunitate pentru Gül”, adaugă el, “el poate obţine un avantaj real dacă problemele care îl ameninţă pe Erdogan se agravează”.

    În prezent, niciunul dintre ei nu şi-a dezvăluit intenţiile. “Toate opţiunile sunt deschise”, a declarat săptămâna trecută Abdullah Gül. Constrâns de o normă internă a partidului său de a părăsi funcţia la încheierea celui de-al treilea mandat, în 2015, Recep Tayyip Erdogan, nu face un secret din ambiţiile sale.

    Dacă unii oameni politici din cadrul AKP nu vor să creadă că preşedintele va avea îndrăzneala de a-l provoca pe premier, alţii subliniază că profilul moderat al primului i-ar putea seduce pe cei care, în tabăra prezidenţială, consideră că al doilea este incontrolabil.

    “Numeroşi membri de partid nu sunt mulţumiţi de atitudinea lui Erdogan de la începutul afacerii”, observă un diplomat occidental, “dacă o majoritate dintre ei sfârşeşte prin a-l considera un pericol, îi va fi dificil să rămână”.

    Înaintea unui eventual duel la vârf Erdogan-Gül, alegerile municipale din 30 martie ar putea servi drept arbitru.

    “Pentru moment, suntem în ceaţă. Sondajele cunoscute evaluează scorul AKP de la 36 la 52 la sută, respectiv mai mult decât la alegerile din 2011 (50 la sută)!”, constată Cengiz Aktar, profesor de ştiinţe politice la universitatea privată Sabanci din Istanbul.

    “Dar suntem siguri de faptul că aceste alegeri se vor transforma într-un referendum pentru sau contra Erdogan”, adaugă el.

  • Chiţoiu: Nu creştem fiscalitatea la PFA şi drepturi de autor, ci scădem CAS pentru salarii

     Chiţoiu a declarat, luni, în exclusivitate agenţiei MEDIAFAX, că fragmentul din scrisoarea de intenţie cu FMI şi vehiculat în presă în ultimele zile este doar un extras dintr-un paragraf mai amplu şi, poate din acest motiv, presa l-a interpretat ca fiind un angajament prin care va creşte fiscalitatea în cazul persoanelor fizice autorizate (PFA) şi al veniturilor obţinute din drepturi de autor.

    În paragraful din scrisoarea de intenţie la care face referire ministrul Finanţelor, Guvernul transmite FMI: “Vom aproba de asemenea legislaţia de restructurare a sistemului de asigurări sociale prin care se lărgeşte baza prin reducerea diferenţelor ce există în baza de pensii pentru diferitele activităţi prestate derulate (activitate de natură salarială, activităţi de tipul PFA, drepturi de autor, etc). Înainte de a aduce orice fel de modificări sistemului fiscal ne vom consulta cu echipele FMI şi CE”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Transportul elevilor, decontat în limita a maximum 26 lei/lună pentru o distanţă de trei kilometri

     “Având în vedere diferenţele mari şi nejustificate ale tarifelor practicate de transportatorii care au asigurat până acum transportul elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu, propunerea Ministerului Finanţelor Publice privind decontarea abonamentelor de transport în limita a maximum 26 lei/abonament/lună pentru distanţa de 3 km este binevenită. Ea este de natură să asigure o mai corectă cheltuire a banului public, susţinând în acelaşi timp preocuparea Ministerului Educaţiei Naţionale de a asigura accesul la educaţie pentru categoriile vulnerabile”, se arată într-un comunicat de joi al MEN.

    Potrivit sursei citate, în anul şcolar 2012-2013, MEN a decontat, la nivel naţional, peste 150.000 de abonamente de transport, iar până acum nu s-a ţinut niciodată cont de diferenţele foarte mari dintre tarifele solicitate de transportatori în diferite locuri din ţară.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro