BusinessMagazin

Tag: dependenta

  • La 20 de ani era dependentă de droguri, iar la 30 conduce una dintre cele mai puternice companii din lume

    “Am avut o problemă cu drogurile. Am fost la dezintoxicare. De 10 ani nu am mai consumat droguri.  Eram într-o perioadă neagră a vieţii mele. Nu-mi plăcea cine ajunsesem”, a spus ea. Are doar 30 de ani, însă deja viaţa lui Austin Geidt dată drept exemplu. În 2010 a văzut pe Twitter că un startup caută un intern şi a aplicat. Acel start up era Uber, iar Geidt avea să devină angajatul cu numărul 4, potrivit Business Insider.

    În calitate de intern făcea de toate, de tot ce era nevoie, iar acum conduce echipa responsabilă pentru extinderea Uber pieţele internaţionale. Zilele trecute, compania a mai strâns finanţare în valoare de 2.1 miliarde de dolari, astfel valoarea Uber ajungând la 62.5 de miliarde de dolari.

    A mers la dezintoxicare, a renunţat la studii, însă s-a întors şi a absolvit facultatea la 25 de ani. “Nu eram deloc sigură pe mine, aveam impresia că rămăsesem în urmă”, a mai spus ea. Însă experienţa de la dezintoxicare a ajutat-o în carieră, a ţinut-o cu picioarele pe pământ şi a făcut-o să fie onestă şi directă.

    “Trăiesc şi respir Uber, dar nu este lucrul de care sunt cea mai mândră. Sunt mândră de faptul că am reuşit să scap de dependenţa de droguri”, a spus Austin Geidt.

  • Studiu: Foarte mulţi părinţi simt că nu au niciun control asupra ceea ce văd sau fac copiii lor online

    Un nou studiu realizat de Kaspersky Lab şi B2B International dezvăluie faptul că, la nivel global, 30% dintre părinţi simt că nu au niciun control asupra a ceea ce văd sau fac copiii lor online, iar 38% sunt îngrijoraţi de faptul că utilizarea internetului de către copiii lor ar putea duce la dependenţă. Pe lângă aceste preocupări, mulţi adulţi se tem că părinţii şi bunicii, activi în mediul digital,ar putea fi la fel de vulnerabili.

    Peste jumătate (52%) dintre respondenţi cred că ameninţările cu care se confruntă copiii lor în mediul online sunt în creştere. Preocuparea cea mai des întâlnită (în 45% din cazuri) se referă la conţinutul nepotrivit sau explicit pe care copiii l-ar putea întâlni online, iar aproape două treimi (60%) dintre respondenţi îşi exprimă convingerea că accesul copiilor la astfel de conţinut nu este restricţionat de nimic.

    Alte preocupări includ probabilitatea ca persoane străine să intre în contact şi să comunice cu copiii(41%) şi dezvăluirea prea multor informaţii personale (40%). 38% se tem de instalarea dependenţei de internet la copii şi că aceştia petrec prea mult timp online.
    Riscul ca cei mici să întâlnească, şi, probabil, să nu recunoască programe malware este o preocupare majoră pentru 37% dintre părinţi. Ceea ce este mai surprinzător şi îngrijorător este faptul că cyberbullying-ul, un fenomen care poate avea un impact devastator asupra vieţii tinerilor pe termen lung, este listat ca un motiv serios de îngrijorare de către doar 35% dintre părinţi.

    la nivel global,52% dintre respondenţi au părinţi care folosesc internetul, iar dintre aceştia, mai mult de jumatate (29%) îşi fac griji cu privire la riscurile pe care părinţii lor le-ar putea întâlni şi la care nu ar putea face faţă.

    Preocupările principale pentru utilizatorii de internet mai maturi includ riscul de a fi infectaţi cu malware (52%), site-urile web şi email-urile false (50%), pierderea de bani în urma fraudelor sau a altor activităţi infracţionale de acest tip (45%), escrocheriile online (38%) şi chiar spionajul (37%).

    “Instinctul de protecţie este caracteristic părinţilor, dar în mediul online regulile se schimbă. Studiul nostru arată că mulţi părinţi se tem că în contextul multiplicării conţinutului nereglementat disponibil, creşte şi numărul de ameninţări online cu care se confruntă copiii lor. Ceea ce e îngrijorător e faptul că, potrivit studiului, o cincime din părinţi nu iau nicio măsură pentru a-şi proteja copiii şi, mai mult de jumătate (58%), nici măcar nu vorbesc cu ei despre ameninţările online,” a declarat David Emm, Principal Security Researcher în cadrul Kaspersky Lab .

  • Economia nu mai este dependentă de Capitală. Bucureştiul a reuşit să piardă în favoarea restului ţării peste o treime din business în 7 ani

    Cifra de afaceri cumu­lată a companiilor înregistrate în Ca­pitală a scăzut în ultimii şapte ani cu 37%, la 433 mld. lei, astfel că Bucureştiul a mai rămas cu o felie de 37% din businessul românesc faţă de 63% în anul 2008. 

  • Europa va fi supusă unui test: mutarea focusului şi pe pieţele de capital pentru diversificarea surselor de finanţare

    Europa şi SUA au acum structuri de finanţare diferite. În Europa, băncile comerciale sunt cel mai mare finanţator al economiei, în timp ce în SUA pieţele de capital finanţează în proporţia cea mai mare economia. Gradul mai ridicat de dependenţă de creditarea bancară vulnerabilizează economia europeană, în special IMM-urile, atunci când împrumuturile bancare se contractă, aşa cum s-a întâmplat în timpul crizei financiare.

    În Europa, finanţarea pe baza pieţei de capital este relativ subdezvoltată comparativ cu alte regiuni, cum ar fi SUA, iar pieţele de capital sunt în continuare fragmentate şi sunt organizate după criterii naţionale. Gradul de integrare a pieţelor financiare la nivelul întregii UE a scăzut de la declanşarea crizei, băncile şi investitorii retrăgându‑se pe pieţele naţionale, după cum au constatat experţii de la Comisia Europeană. Acum, Europa doreşte ca pieţele de capital să joace un rol mai important în canalizarea finanţării către economie, ceea ce presupune identificarea şi înlăturarea barierelor în calea liberei circulaţii a capitalurilor între investitori şi cei care au nevoie de finanţare, după cum scrie în „Cartea Verde” privind crearea unei uniuni a pieţelor de capital.

    Libera circulaţie a capitalurilor a fost unul dintre principiile fundamentale care au stat la temelia Uniunii Europene, însă, la peste cincizeci de ani de la Tratatul de la Roma, această viziune nu a devenit pe deplin realitate. Planul de acţiune privind înfiinţarea uniunii pieţelor de capital (CMU) va fi publicat de Comisia Europeană în luna septembrie, iar cel mai mult ar putea să beneficieze în urma implementării acestui proiect companiile şi investitorii din ţările care nu au pieţe de capital dezvoltate, după cum a afirmat recent, la Bruxelles, Jonathan Hill, comisarul european responsabil pentru stabilitatea financiară, serviciile financiare şi uniunea pieţelor de capital. Astfel, piaţa unică va crea condiţiile pentru libera circulaţie a capitalului către antreprenorii care au potenţial de creştere, indiferent unde sunt aceştia localizaţi.

    Pieţele de capital s-au extins în UE în ultimele decenii, capitalizarea totală a pieţei de valori din UE fiind de aproximativ 8,4 miliarde de euro (în jur de 65 % din PIB) comparativ cu 1,3 miliarde de euro în 1992 (22% din PIB). Valoarea totală a titlurilor de creanţă în curs depăşeşte 20 miliarde de euro (171% din PIB), în comparaţie cu 4,7 miliarde de euro (74% din PIB) în 1992. Cu toate acestea, faţă de alte ţări, pieţele sunt în continuare slab dezvoltate. Pieţele bursiere din SUA sunt de două ori mai mari decât cele din UE (ca procent din PIB), iar cele din Elveţia sunt de trei ori şi jumătate mai mari decât în UE.

    În prezent, companiile europene depind foarte mult de bănci şi se bazează puţin pe pieţele de capital. Europenii deţin circa 20% din active în instrumente financiare non-bancare (fonduri de investiţii, acţiuni, obligaţiuni), în timp ce americanii deţin astfel 65% din active. Potrivit unei estimări a Comisiei Europene, dacă pieţele de capital de risc din UE ar fi fost la fel de dezvoltate ca cele din SUA, între 2008 şi 2013 companiile ar fi beneficiat de fonduri suplimentare în valoare de 90 miliarde de euro.

    Odată cu izbucnirea crizei financiare mondiale băncile centrale au fost în prima linie şi au aplicat măsuri excepţionale, neconvenţionale şi nerecomandate de manual, dntre care unele nici nu au existat înainte, fiind inventate pe parcursul crizei. Băncile centrale au relaxat rapid şi semnificativ politica monetară reducând dobânzile‑cheie, extinzând gama de garanţii eligibile şi a maturităţii ofertei de lichiditate. Având în vedere structurile financiare diferite, Europa s-a concentrat în criză pe băncile comerciale şi pe capacitatea lor de a finanţa economiile, în timp ce SUA s-a concentrat pe lichiditatea şi pe funcţionarea pieţelor. În pofida dobânzilor reduse, băncile comerciale au restricţionat creditarea şi nu au finanţat economiile.

  • Deficitul de cont curent ajunge la un minim record al 
ultimilor 25 de ani

    Deficitul de cont curent a coborât anul trecut sub 1% din PIB, nivel minim istoric pentru perioada post-decembristă. Pentru 2015 unii analişti anticipează revenirea deficitului extern peste 1% din PIB, odată cu ascensiunea cererii interne şi creşterea investiţiilor productive.

    Tendinţa în ultimii ani a fost de corecţie puternică a deficitului de cont curent. Nivelul redus al deficitului extern reflectă îmbunătăţirea exporturilor de bunuri şi servicii, dar şi declinul consumului şi nivelul redus al investiţiilor.
    Înainte de criză România înregistra deficite de cont curent record de peste 10% din PIB. Până în 2008 deficitul de cont curent mare a fost una dintre cele mai importante vulnerabilităţi ale României – penalizată de pieţele externe şi de agenţiile de rating. Dacă în 2008 – anul cu cea mai mare creştere economică, de 8,5% – România avea un deficit de cont curent de aproape 12% din PIB, în 2012 deficitul de cont curent a scăzut sub 4% din PIB, pentru prima oară în ultimii 10 ani.

    În perioada 2009-2012 România a înregistrat, în medie, un deficit de cont curent de 4,3% din PIB, pentru ca anul trecut să coboare sub 1% din PIB. Contul curent evidenţiază relaţia economiei României cu exteriorul, incluzând intrările şi ieşirile de bunuri şi servicii, de venituri şi transferurile curente (banii trimişi de românii care lucrează în străinătate şi fondurile euro-pene).

    Deficitul de 696 de milioane de euro din 2014 a fost în scădere cu 40,5% comparativ cu nivelul de 1,17 miliarde de euro înregistrat în 2013. Evoluţia a fost influenţată în principal de majorarea excedentului înregistrat de balanţa serviciilor (cu 1,17 miliarde de euro) şi reducerea deficitului balanţei veniturilor primare (cu 242 milioane de euro). Componenta bunuri şi servicii a trecut de la un deficit de 743 milioane de euro în 2013 la un excedent de 352 milioane de euro în 2014. Deficitul compo-nentei venituri primare s-a diminuat cu 7,8% an/an, la 2,9 miliarde de euro.

    Unii analişti au spus că ajustarea deficitului de cont curent a fost determinată în ultimii ani mai degrabă de factori conjunc-turali decât de o reechilibrare fundamentală a economiei.

    Înainte de criză, consumul a crescut accelerat, cu impact asupra importurilor şi, implicit, asupra deficitului de cont curent. Iar finanţarea dezechilibrelor externe a fost asigurată până în 2008 în principal de investiţiile străine directe şi liniile de credit din sistemul bancar. Însă în anii de criză au scăzut puternic aceste surse de finanţare. Redresarea economiei a fost susţinută în ultimii ani de accelerarea exporturilor, în timp ce importurile au rămas constrânse de dinamica salariilor şi cere-rea internă redusă.

    Aspectul pozitiv legat de ajustarea deficitului extern este dat de finanţarea mai uşoară, reflectând diminuarea dependenţei de fluxurile externe de capital. Contul curent a fost pe deficit în ultimii 15 ani, iar investiţiile străine directe au reuşit să finanţeze integral acest deficit doar în trei ani, respectiv în 2004, 2013 şi 2014. După ce în 2010-2012 investiţiile străine directe au reuşit să acopere mai puţin de jumătate din deficitul de cont curent, în 2013 şi 2014 nivelul ISD a fost dublu, respectiv triplu faţă de soldul contului curent.

    Anul trecut România nu a fost foarte atractivă pentru nerezidenţi, investiţiile străine directe (ISD) înregistrând un declin de aproape 11% la 2,4 miliarde de euro. Cele mai multe investiţii străine, de 531 milioane de euro, au fost atrase în noiembrie, iar în decembrie au intrat doar 304 milioane de euro. La polul opus, cele mai reduse niveluri ale investiţiilor au fost în lunile februarie – 36 milioane de euro – şi octombrie – 80 milioane de euro. Volumul ISD-urilor reflectă atât atractivitatea mediului de afaceri autohton, cât şi percepţia investitorilor străini, evoluţia economiei fiind unul dintre indicatorii analizaţi. Participaţiile la capital (inclusiv pierderea netă estimată) au fost anul trecut de aproape 2,6 miliarde de euro, iar creditele intragrup au avut o valoare negativă de 155 milioane de euro (net), potrivit datelor BNR. În 2013, investiţiile străine directe au crescut cu 26,8% comparativ cu anul anterior, la 2,7 miliarde de euro, atingând vârful ultimilor patru ani, după ce în 2012 s-a înregistrat prima creştere de la începutul crizei.

    Industria a fost campioana atragerii de investiţii străine, dacă analizăm structura acestora în ultimii ani din punctul de ve-dere al orientării pe ramuri economice. Dacă ne uităm la naţionalitatea investitorilor, olandezii, austriecii şi germanii au adus în anii de criză în România aproximativ jumătate din investiţiile străine directe, menţinându-se în fiecare an pe podium, potrivit datelor BNR.

  • Piaţa asigurărilor a “aniversat” în 2014 al nouălea an consecutiv de pierderi

    Startul schimbărilor pe piaţa autohtonă a asigurărilor a fost dat de venirea lui Mişu Negriţoiu, care a lucrat timp de 18 ani pentru ING Bank în România, ca CEO şi preşedinte, la conducerea Autorităţii de Supraveghere Finaciară în luna mai. Negriţoiu a preluat cârma instituţiei scufundate în scandalurile legate de arestarea lui Dan Ruşanu, fost preşedinte al ASF, în dosarul Carpatica Asig, de salariile şi de bonusurile de zeci de mii de euro încasate de directorii ASF în iarna lui 2013, dar şi de angajările pe criterii politice, instituţia fiind numită la începutul anului de preşedintele Traian Băsescu „cloacă unde şi-au găsit loc de parcare toţi clienţii politici“.

    Conducerea Autorităţii de Supravghere Financiară (ASF) a emis proiect legislativ după proiect legislativ în ultimele luni, surprinzând piaţa cu măsuri de redresare financiară şi reorganizare, cu un plan de restructurare a instituţiei ce prevede desfiinţarea a peste 100 de posturi, din care majoritatea reprezintă funcţii de conducere, schimbarea legislaţiei în piaţa de asigurări auto obligatorii, limitarea activelor în calcululul rezervelor, noi condiţii privind reasigurarea, cât şi reevaluarea completă a jucătorilor din piaţă.

    Propunerile ASF au culminat în cea de a doua parte a anului cu măsura-şoc de limitare a comisioanelor brokerilor de asigurare la maximum 10% din valoarea primei încasate, care a stârnit numeroase proteste din partea brokerilor şi asigurătorilor. În acest cadru, scăderea afacerilor asigurătorilor a continuat. În primele nouă luni ale anului, jumătate din primele zece companii de pe piaţă au înregistrat valori în creştere ale primelor brute subscrise. Grupul german Allianz-Ţiriac, care a revenit pe prima poziţie locală a asigurărilor în prima parte a anului, a înregistrat prime subscrise din asigurări generale şi de viaţă cu aproape 8% mai mari în primele luni ale anului, de la 152,2 milioane de euro anul trecut la circa 165 de milioane de euro în 2014.

    Operaţiunile de asigurări generale au generat venituri din prime în sumă de cca. 150 milioane de euro, iar profitul operaţional obţinut de grup în România a urcat de la 4,9 milioane de euro în primele nouă luni ale anului trecut la 8 milioane de euro în acelaşi interval din acest an. La mică distanţă de liderul pieţei s-a clasat Omniasig, compania austriecilor de la Vienna Insurance Group, care la finele lunii septembrie avea subscrieri de 582 de milioane de lei (132 mil. euro), în scădere cu 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar pe locul trei, Groupama, companie ce avea la finalul lunii septembrie, potrivit unor estimări, prime brute subscrise în valoare de 664 milioane de lei (157 mil. euro).

    ING Asigurări, liderul asigurărilor de viaţă cu o cotă de piaţă de circa 38% pe acest segment, administra la finalul lunii septembrie active de circa 2,7 miliarde de lei (610 mil. euro), în creştere cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Compania va încheia acest an cu subscrieri de 138 mil. euro (echivalentul a peste 600 mil. lei), cu 9% faţă de nivelul din 2013, potrivit unor declaraţii anterioare ale lui Marius Popescu, directorul general al asigurătorului, citate de ZF. Lucrurile nu stau la fel de bine însă la nivelul pieţei asigurărilor de viaţă, care a scăzut cu 10% după primele şase luni ale anului cumulând 779 milioane de lei, potrivit celor mai recente date agregate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

    Asigurările unit-linked (asigurările de viaţă cu componentă investiţională – n.r.) au înregistrat cel mai accentuat ritm de scădere dintre toate clasele de asigurare practicate pe piaţa locală, cu prime brute subscrise în valoare de 222 milioane de lei din asigurările de viaţă cu componentă în primele şase luni ale acestui an, reprezentând o scădere de 24% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Faptul că 2014 a fost un an greu pentru asigurători este confirmat de scăderea afacerile agregate ale companiilor de asigurări per total cu 6,8% în primele şase luni ale anului, după ce volumul primelor brute subscrise s-a situat la patru miliarde de lei. Pe segmentul asigurărilor generale scăderea a fost de 6%, până la 3,2 miliarde de lei. Creşteri au înregistrat doar asigurările obligatorii şi segmentele cu cotă de piaţă redusă.

  • Noul război rece al petrolului. SUA şi Arabia Saudită împing Rusia şi Iranul în colaps

    ÎN POFIDA TULBURĂRILOR CARE AU LOC ÎN MULTE DIN STATELE PRODUCĂTOARE DE PETROL, LIBIA, IRAK, NIGERIA ŞI SIRIA, PREŢURILE ŢIŢEIULUI ATING MINIME NEMAIÎNTÂLNITE ÎN ULTIMII ANI.

    Analiştii identifică un număr de posibile cauze pentru acest declin accentuat, cum ar fi producţia mare din SUA, creşterea economică lentă din Europa şi China, precum şi producţia constantă a OPEC.În loc să analizăm cauzele, Friedman spune însă că trebuie să analizăm rezultatele şi anume reducerea încasărilor Rusiei şi Iranului şi ce înseamnă acest lucru.

    Cine are de câştigat? Statele Unite vor ca sancţiunile impuse Rusiei din cauza conflictului din Ucraina să aibă un impact mai mare. Atât saudiţii cât şi americanii duc un război în Siria, în apropierea Iranului. „Este vorba de afaceri, dar arată ca un război cu alte mijloace – petrolul„, scrie Friedman.

    Paul Richter, analist la Los Angeles Times, este de acord că atât Rusia, cât şi Iranul încep să simtă efectul scăderii preţurilor petrolului, chiar dacă nu merge atât de departe cu speculaţiile legate de un război secret.„Presiunile economice nu vor schimba eforturile agresive ale lui Putin de a recâştiga influenţa puternică asupra Ucrainei, pe care nu o consideră negociabilă. Aceste presiuni provoacă însă tensiuni în relaţiile cu elita rusească şi mediul de afaceri, doi piloni ai susţinerii sale politice„,  scrie Richter.

    În privinţa Iranului, Richter spune că un preţ al petrolului de sub 100 de dolari pe baril creează deficite bugetare masive şi subminează poziţia ţării în negocierile cu Occidentul referitoare la programul nuclear al Teheranului.

    În prezent, cotaţia petrolului Brent, de referinţă la bursa din Londra, şi-a revenit uşor, în jurul valorii de 86 de dolari pe baril, de la un minim al ultimilor patru ani, în timp ce preţul petrolului West Texas Intermediate, de referinţă pe piaţa americană, este de circa 82 de dolari pe baril.

    În Rusia, presa urmăreşte cu atenţie evoluţiile cotaţiilor petrolului. „Dependenţa economiei ruse de resursele naturale, în primul rând de gaze naturale şi petrol, este deseori comparată cu dependenţa de droguri„, potrivit publicaţiei Nezavisimaia Gazeta. Nikolai Makeiev şi Konstantin Smirnov au scris în Moskovski Komsomoleţ că se tem de o replică mai severă a crizei economice din 2008-2009. ”Putem doar spera că şeicii petrolului îşi vor veni în fire, vor reduce producţia şi stabiliza preţurile la cel puţin 90 de dolari pe barili„, afirmă cei doi autori.

    ARABIA SAUDITĂ, DERANJATĂ DE PRODUCŢIA SUA
    Teoriile lui Friedman despre un nou Război Rece nu sunt singurele speculaţii ale momentului. Pentru unii analişti, scăderea preţurilor petrolului are legătură directă cu producţia mare din Statele Unite, care pune în pericol poziţia de lider a Arabiei Saudite. În această teorie, Rusia şi Iranul nu sunt doar simpli privitori inocenţi.

    „Saudiţii au asigurat stabilitatea preţurilor petrolului în timpul crizelor geopolitice, mai întâi prin creşterea producţiei pentru a compensa declinul livrărilor din Iran, Siria şi Sudan, iar ulterior prin adaptarea la creşterea producţiei Irakului„, a arătat Akhil Handa, de la Indian Republic.

    Situaţia s-a schimbat însă, în ultimii şase ani având loc o creştere de 70% a producţiei de petrol a Statelor Unite.
    „În încercarea de a restabili echilibrul, saudiţii ar putea profita de costurile mai mici de producţie de care beneficiază, comparativ cu costurile mari de exploatare a zăcămintelor de şist din Statele Unite. Saudiţii ar putea avea nevoie să permită preţurilor să coboare la 75-80 de dolari pe baril şi să le lase acolo o perioadă, pentru ca unii producători din SUA să iasă din afaceri„, consideră Handa. Este evident că scăderea drastică a preţurilor petrolului creează câştigători şi perdanţi clari pe scena mondială. Ce nu este clar este cine trage sforile.

    Scăderea cotaţiilor petrolului a provocat şi declinul cotaţiilor acţiunilor producătorilor de petrol şi gaze din SUA, evoluţie care aduce în atenţie un nou factor decisiv în acest război al preţurilor, şi anume încrederea investitorilor.

    După trei ani de calm ciudat pe piaţa petrolului, după cum afirmă Christof Ruhl, economist- şef al grupului BP, volatilitatea s-a întors. Aparenta intenţie a Arabiei Saudite de a lăsa preţurile să scadă pentru a-şi lovi concurenţii va testa susţinerea de către pieţele de capital a producătorilor americani, acesta urmând să fie cel mai dur examen pentru industria nord-americană de la revoluţia exploatărilor de şist începută în 2009.

    Pentru a putea continua activităţile de forare la exploatările de şist, companiile americane trebuie să convingă investitorii că merită să facă plasamente în obligaţiuni şi acţiuni din acest sector. Philip Verleger, analist în domeniul energiei, spune că firmele americane care exploatează zăcăminte de şist vor continua să fie relativ atractive.

  • Dependenţa de investiţii străine. Cât de bun va fi anul 2014 pentru contul curent

    AU URCAT SPECTACULOS PÂNĂ LA UN MAXIM DE 9,5 MILIARDE DE EURO ÎN 2008. ŞI, LA FEL DE SPECTACULOS,  S-AU PRĂBUşIT ÎN ANII DE CRIZĂ LA VALORI DE PÂNĂ LA CINCI ORI MAI MICI. Iar revenirea fluxurilor de bani care ar trebui să stimuleze creşterea economică este destul de lentă. Pentru perioada următoare, analiştii anticipează un val ascendent de investiţii, dar susţin că nu vom vedea prea curând intrări foarte consistente de capitaluri străine, ca înainte de izbucnirea crizei economice mondiale.

    Sumele aduse de investitorii străini în România au fluctuat de-a lungul timpului, de cele mai multe ori fiind în pas cu trendul economiei. Până la izbucnirea crizei financiare şi economice mondiale, investiţiile străine directe (ISD) au crescut în salturi, cele mai consistente fluxuri fiind înregistrate în perioada 2004-2008, când economia era în ascensiune puternică.

    Apoi, în 2009-2010, în timp ce economia se afunda în recesiune, au urmat căderi ale ISD-urilor, nivelul oscilând în jurul a 2 mld. euro, aproape de valoarea din 1998. Economia a revenit pe creştere în 2011, însă investitorii străini nu s-au grăbit să vină în România. 2012 a fost anul în care investiţiile străine directe nete au revenit pe creştere, urcând, surprinzător, pentru prima dată de la debutul crizei. Saltul a fost de 18,7%, la 2,14 mld. Iar anul trecut ISD-urile au ajuns la 2,7 mld. de euro, depăşind cu aproape 27% nivelul din 2012.

    IN PRIMUL SEMESTRU DIN 2014 INVESTIţIILE STRĂINE AU FOST DE DOAR 1,2 MLD. DE EURO, în scădere cu 10,3% faţă de nivelul din aceeaşi perioadă de anul trecut. Investiţiile străine au reuşit totuşi să finanţeze integral deficitul de cont curent, care a ajuns la sfârşitul lunii iunie la 878 mil. euro. Volumul ISD-urilor reflectă atractivitatea mediului de afaceri autohton, dar şi percepţia investitorilor străini, care analizează toţi indicatorii, dar se uită în mod special la evoluţia economiei. Industria a fost campioana atragerii de investiţii străine, dacă analizăm structura acestora în ultimii ani din punctul de vedere al orientării pe ramuri economice.

    Dacă în schimb ne uităm la naţionalitatea investitorilor, olandezii, austriecii şi germanii au adus în perioada 2008-2012 în România aproximativ jumătate din investiţiile străine directe, menţinându-se în fiecare an pe podium, potrivit datelor BNR. Franţa s-a poziţionat pe locul al patrulea după procentul deţinut în soldul investiţiilor străine, ierarhia primelor patru clasate fiind neschimbată din anul 2009. Olanda avea în 2012 o pondere de 22,4% din soldul ISD, Austria 18,5%, Germania 11% şi Franţa 8,9%. Germania şi Franţa sunt pe podium şi în topul principalelor ţări partenere la export. Cumulat, ţările din top 10 au avut în perioada 2008-2012 o pondere de peste 80% în soldul total al investiţiilor străine. Creşterea soldului investiţiilor din cele 10 ţări în ultimii cinci ani a fost de 7 mld. euro. La finele anului 2012 soldul investiţiilor străine directe a ajuns la 59,1 mld. euro (cu 10 mld. euro peste 2008), din care 39,3 mld. euro au fost participaţii la capital, inclusiv profitul reinvestit, şi 19,9 mld. euro au fost credit net primit de la investitorii străini.

    În anii de criză scăderea investiţiilor străine a avut loc în contextul în care corporaţiile au adoptat o atitudine mult mai conservatoare în ceea ce priveşte creşterea prin achiziţii, focalizându-se într-o măsură mai mare pe prezervarea sau reducerea activităţilor pe care le au deja la nivel internaţional şi utilizarea excesului de lichidităţi în scopul scăderii gradului de îndatorare. În acest context, fluxurile limitate de capital au devenit extrem de selective în ce priveşte destinaţiile lor, situaţie care nu a avantajat România, mai ales din cauza unei infrastructuri subdezvoltate şi a unei forţe de muncă cu o calificare adecvată în scădere, spune Radu Crăciun, economistul-şef al BCR.

    Investiţiile productive din vestul ţării se lovesc deja de lipsa personalului disponibil, în timp ce investiţiile în estul ţării nu se fac din lipsă de variante de a traversa munţii, ceea ce ne face să asistăm mai degrabă la investiţii în zona serviciilor de IT şi telecomunicaţii, care nu au nevoie de foarte mult capital şi care nu sunt influenţate de lipsa infrastructurii rutiere. ”Din păcate, continuarea situaţiei actuale va duce la creşterea disparităţilor de dezvoltare între regiunile României în condiţiile în care ISD nu vor înregistra creşteri spectaculoase în anii următori. Merită subliniat faptul că, pe lângă lipsa de infrastructură, lipsa unei forţe de muncă cu o calificare adecvată superioară, dar şi medie, reprezintă un impediment în creştere în calea ISD„, susţine economistul-şef al BCR.

    Şi până acum distribuţia investiţiilor străine directe a fost inegală din punct de vedere geografic. În anul 2012, cea mai mare parte a banilor străinilor, adică 61%, a fost direcţionată către Bucureşti/Ilfov, valoarea ISD-urilor ajungând la aproape 36 mld. euro. Pe poziţia secundă s-a plasat zona Centru a ţării, cu 7,8% din totalul ISD (4,6 mld. euro), urmată îndeaproape de regiunea Vest.

    Cert este că nivelul ridicat la care au ajuns investiţiile în 2008 a fost ”excepţional„, după cum spune analistul economic Aurelian Dochia. El nu crede, însă, că se va repeta această situaţie. ”Încet-încet cred că investiţiile vor reuşi să revină la un nivel care pe termen mediu şi lung este de echilibru, de 3-4 mld. de euro anual. România este atractivă din punctul de vedere al costurilor cu forţa de muncă, dar infrastructura ridică probleme mari. Dacă nu există autostrăzi şi dacă obţinerea unor autorizaţii durează foarte mult, investitorii se gândesc de două ori şi pot să se şi răzgândească„, susţine Dochia.

    Scăderea investiţiilor străine directe în perioada de criză a fost generată atât de factori interni, de deteriorarea perspectivelor economice, cât şi de factori externi precum criza din zona euro. Structural, s-a observat o mutare a investiţiilor străine din domenii precum construcţiile şi tranzacţiile imobiliare în sectorul industrial şi cel energetic, spune Mihai Pătrulescu, senior economist la UniCredit Ţiriac Bank.

  • Noua generaţie de mafioţi sicilieni este dependentă de Facebook. Cum arată viaţa lor

    În timp ce poliţiştii consideră că au reuşit să slăbească puterile istorice ale mafiei siciliene, o nouă generaţie de mafioţi a apărut pe străzile din Palermo. Spre deosebire de strămoşii lor, ei se laudă cu ceea ce fac pe Facebook. Unul dintre exemple este Domenico Palazzoto, un mafiot în vârstă de 28 de ani care şi-a făcut un profil Facebook sub un nume fals şi postează poze cu el din bărci cu motor, stând lângă homari scumpi şi şampanie sau conducând limuzine.

    Printre preferinţele lui se numără muzica neapolitană, cântăreţul american Kenny Loggins şi serialele italieneşti despre mafie. Pe pagina sa se află insulte la adresa poliţiei, dar şi discuţii cu un mafiot “aspirant”. “Trebuie să trimit un CV?” întreabă aplicantul “Da, frate”, i-a răspuns Palazzoto glumind. “Trebuie să luăm în considerare cazierul tău. Nu luăm oameni cu un cazier curat.”Palazzoto a adăugat: “Alătură-te echipei mele… Suntem cei mai puternici, ha ha ha”.

    Într-un scurt film postat pe pagina sa, unul dintre colaboratorii săi scrie “Eu sunt Naşul”, la care Palazzoto răspunde “Eu sunt originalul”. Postările, publicate de revista italiană L’Espresso au menirea de a răspândi frica în rândul comunităţii în care este răspândită mafia italiană. Ofiţerii de poliţie se folosesc însă de paginile de pe reţelele sociale  pentru a descoperi capii mafioţi ascunşi sub numele false.

    “Noua generaţie de mafioţi foloseşte Facebook, mesajele scrise şi WhatsApp pentru a arăta că merg la cele mai bune cluburi, plaje şi restaurante deoarece cred că aceasta este modalitatea prin care câştigă respect. Problema este că acest comportament te face detectabil şi vor fi arestaţi”, a declarat pentru The Telegraph o sursă a poliţiei.

  • Cei mai puternici baroni ai ţiţeiului din întreaga lume. Ce rol pot juca ei în ecuaţia legată de gazele ruseşti? – FOTO

    1. Charles şi David Koch (cu o avere cumulată de 68 de miliarde de dolari)
    Mare parte a averii lor a fost moştenită de la tatăl lor, Fred Koch, dar cei doi oameni de afaceri au făcut dovada unui ascuţit spirit antreprenorial.
    Koch Industries şi-a câştigat renumele în domeniul tehnicii de rafinare a petrolului, dar cei doi fraţi au diversificat activitatea grupului care are acum în portofoliu rafinării şi fabrici de prelucrare a compuşilor chimici, precum polimerii.
    Astfel, Koch Industries este acum a doua companie privată ca rulaje din SUA, după Cargill. Cea mai importantă dintre filialelel sale, Flint Hill Resources, rafinează anual peste 300 de milioane de barili de petrol.

    2. Mukesch Ambani (21,5 miliarde de dolari)
    Indianul a început să-şi clădească imperiul plecând de la industria textilă, iar în tip a creat o divizie, Reliance Industries, care a avut o evoluţie spectaculoasă din 2008 încoace. El are în proprietate cea mai mare rafinărie din lume, plasată în Gujarat, India, cu o capacitate de 1,24 de barili pe zi.
    Cu toate acestea, evoluţia companiei nu a fost pe placul actualului guvern indian, care a amendat compania cu 579 milioane de dolari, pentru nerespectarea unor regului în ce priveşte angajamentele sale în privinţa exploatării de gaze în Inida.

    3. Viktor Vekselberg (17,2 miliarde de dolari)
    Mogulul rus este unul dintre apropiaţii lui Vladimir Putin şi şi-a câştigat averea ”de început” în domeniul prelucrării aluminiului, fiind unul dintre primii antreprenori de succes din Rusia. A fost unul dintre fondatorii Siberian-Urals Aluminum Company şi a câştigat bani frumoşi în momentul în care compania a fost absorbită de RUSAL, cea mai mare companie rusească din acest domeniu.
    Vekselberg este pasionat de ouă Fabergé, având 15 astfel de piese la o valoare estimată de 100 de milioane de dolari.

    4. Mikhail Fridman (16,5 miliarde de dolari)
    Un înţelept a spus odată că prieteniile din facultate durează înteraga viaţă.  Deşi nu se ştie cât de apropiat a fost în facultate de German Khan şi Alexei Kuzmichev, cu care a fost coleg la acea vreme, cei trei conduc acum conglomeratul rusesc Alfa Group.
    În 2013, veniturile Alfa Group au ajuns la 16,8 miliarde de dolari. Fridman are activităţi cu precădere în industrii precum bănci şi asigurări, far cea mai mare parte a averii sale este legată de momentul în care Alfa Group a vândut 90% din acţiunile TNK-BP către Rosneft.

    5. Vagit Alekperov (14,8 miliarde de dolari)
    Actualuo CEO al Lukoil, a doua cea mai mare companie din domeniul petrolului din Rusia, şi-a clădit cariera pas cu pas. A început să lucreze în Azerbaijan pe vremea sovietelor, a lucrat ca operator de foraje, apoi ca inginer şi apoi a avansat pas cu pas până la poziţia de director general al Bashneft şi ministru adjunct al ministerului gaze şi petrol, în perioada Uniunii Sovietice.
    Averea sa a crescut exponenţial odată cu căderea Uniunii Sovietice. Ca şef al Lukoil, Alekperov deţine 20% din acţiunile companiei, evaluată la mai multe miliarde de dolari. El este şi artizanul expansiunii companiei în peste 40 de ţări, listarea acesteia la New York Stock Exchange şi s-a folosit de legăturile sale cu Putin pentru a asigura viitorul companiei, privită drept unul dintre pilonii economiei ruse.