Tag: creier

  • Manuel Noriega, fostul dictator militar al Panamei, a decedat la vârsta de 83 de ani

    Noriega, care nu a fost niciodată ales în funcţia de lider al Panamei, a fost conducătorul de facto al ţării între 1983 şi 1989.

    Iniţial a fost un aliat cheie al Statelor Unite în regiunea Americii Latine, însă în cele din urmă a fost îndepărtat de la putere în urma intervenţiei americane din 1989, fiind închis timp de mai mulţi ani în SUA pentru trafic de droguri şi spălare de bani.

  • Zece lucruri fascinante care ţi se întâmplă atunci când dormi

    Memorarea

    În timpul somnului, creierul reia evenimentele petrecute în ziua care a trecut, le cataloghează şi le stochează în centrele creierului de memorie pe termen lung. Simultan, creierul şterge amintirile inutile, informează Listverse..

    Acest proces este esenţial pentru memoria pe termen lung, care la rândul ei este critică pentru funcţionarea adecvată a unui om, aici fiind incluse un spectru larg de procese cognitive, inclusiv învăţarea unor noi mişcări sau acumularea informaţiilor.

    Astfel, cu ajutorul acestui proces, mulţi oameni îşi pot aminti cu precizie evenimente specifice care au avut loc în urmă cu zeci de ani.

    Presiunea sângelui şi temperatura scad

    După 30 de minute de la adormire, organismul începe să-şi coboare temperatura. Acest lucru se întâmplă pentru a încetini metabolismul care permite corpului să doarmă mai multe ore fără să i se facă foame. Ca rezultat, bătăile inimii şi presiunea sângelui scad.

    Temperatura scade chiar şi cu 1,1 grade Celsius, ajungând la 35,6, cu un grad mai mult decât la instalarea hipotermiei. Deoarece corpul consumă mai puţină energie, nu există riscul de a îngheţa în timpul somnului.

    La trezire, presiunea şi frecvenţa bătăilor inimii cresc rapid pentru a face faţă cererii mai mari de energie. Pentru o scurtă perioadă, există un dezechilibru, care poate fi dedus după lipsa de îndemânare şi gândirea înceţoşată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Explicaţia medicală pentru răul resimţit de jumătate din locuitorii Planetei. Creierul e luat prin surprindere

    Studiile spun că 1 din 2 oameni suferă de această afecţiune care pare să fie imposibilitatea creierului de a se adapta la lumea modernă. Totuşi, există o explicaţie medicală logică şi foarte interesantă despre ceea ce provoacă răul de maşină şi cum îl recepţionează / interpretează organismal lor.

    IATĂ AICI EXPLICAŢIA PENTRU PRODUCEREA RĂULUI DE MAŞINĂ ÎN TIMPUL MIŞCĂRII

  • 5 alimente care îţi sporesc inteligenţa

    Peştele gras (somon sălbatic, macrou, sardine)

    Mai mult de jumătate din masa creierului este alcătuită din lipide, iar peste 65% dintre acestea sunt acizi graşi care aparţin familiei Omega. Aceste grăsimi sunt vitale pentru producerea şi dezvoltarea celulelor creierului, menţinând fluiditatea membranei celulare. Ele joacă de asemenea un rol imens în activitatea neuronilor. Peştele bogat în ulei – cum ar fi somonul sălbatic, tonul proaspăt şi sardinele – conţine grăsimi Omega 3 care ajută la interacţiunea celulelor creierului. De regulă este bine să consumăm cel puţin două porţii de peşte bogat în ulei pe săptămână.

    Produse lactate (lapte, brânză, smântână)

    Produsele lactate grase sunt deosebit de utile deoarece mai mult de jumătate din creierul nostru este compus din grăsimi. Lipsa grăsimilor cruciale poate deveni cauza diferitelor boli neplăcute, de exemplu scleroza multiplă. Mai mult, proteinele, calciul, vitamina D şi magneziul găsite în produsele lactate, joacă un rol important în stimularea activităţii creierului.

    Vedeţi restul alimentelor pe CSID.ro

  • 5 alimente care îţi sporesc inteligenţa

    Peştele gras (somon sălbatic, macrou, sardine)

    Mai mult de jumătate din masa creierului este alcătuită din lipide, iar peste 65% dintre acestea sunt acizi graşi care aparţin familiei Omega. Aceste grăsimi sunt vitale pentru producerea şi dezvoltarea celulelor creierului, menţinând fluiditatea membranei celulare. Ele joacă de asemenea un rol imens în activitatea neuronilor. Peştele bogat în ulei – cum ar fi somonul sălbatic, tonul proaspăt şi sardinele – conţine grăsimi Omega 3 care ajută la interacţiunea celulelor creierului. De regulă este bine să consumăm cel puţin două porţii de peşte bogat în ulei pe săptămână.

    Produse lactate (lapte, brânză, smântână)

    Produsele lactate grase sunt deosebit de utile deoarece mai mult de jumătate din creierul nostru este compus din grăsimi. Lipsa grăsimilor cruciale poate deveni cauza diferitelor boli neplăcute, de exemplu scleroza multiplă. Mai mult, proteinele, calciul, vitamina D şi magneziul găsite în produsele lactate, joacă un rol important în stimularea activităţii creierului.

    Vedeţi restul alimentelor pe CSID.ro

  • Ce se întâmplă cu cu creierul şi cu corpul tău atunci când foloseşti telefonul înainte de culcare – VIDEO

    Lumina generată de ecranul device-ului are un efect negativ asupra creierului deoarece ochii sunt expuşi, iar acestia transmit creierului că nu este timpul pentru somn, care la rândul lui nu secretă melatonină, substanţă care asigură un somn profund, spune doctorul Daniel Siegel pentru Business Insider.

    Somnul le permite neuronilor activi să se odihnească şi celulelor gliale, care au un rol de susţinere  a neuronilor şi de hranire a acestora, să elimine toxinele acumulate de-a lungul zilei. Iar dacă omul nu doarme între 7 şi 9 ore, atunci toxinele rămân în corp de-a lungul zilei. Iar acest lucru duce la diferite efecte negative: concentrarea şi memoria au de suferit, abilitatea de a rezolva probleme este afectată şi nivelul de insulină este afectat, care influenţează metabolismul corpului, ce poate duce la îngrăşare.

    Pentru a preîntimpina aceste probleme, omul trebuie să doarmă cel putin 7-9 ore, şi să închidă gadgeturile cu cel puţin o oră înainte de culcare

     

  • O băutură stimulează creierul mai mult decât matematica

    Degustarea vinului stimulează creierul uman mai mult decât orice alt comportament, susţin oamenii de ştiinţă americani, scrie Gustarte.

     De la prima vedere a sticlei de vin şi până la degustarea acestuia, creierul declanşează un întreg sistem complex în toate aceste procese, spune neurologul Gordon Shepherd, de la Universitatea Yale. Iar asta înseamnă mai multă activitate din partea ceierului decât atunci când asculţi muzică sau rezolvi probleme de matematică, susţine Shepard în cartea sa, “Neuroenology: How the Brain Creates the Taste of Wine”, notează decanter.com.

    Cartea explorează toate procesele neuronale implicate în degustarea şi aprecierea vinului, inclusiv evaluarea vizuală a băuturii din sticlă şi pahar, dar şi interacţiunea dintre lichid, oxigen şi salivă şi toate mişcările complexe ale maxilarului, limbii, diafragmei şi gâtului, scrie Gustarte.

  • O băutură stimulează creierul mai mult decât matematica

    Degustarea vinului stimulează creierul uman mai mult decât orice alt comportament, susţin oamenii de ştiinţă americani, scrie Gustarte.

     De la prima vedere a sticlei de vin şi până la degustarea acestuia, creierul declanşează un întreg sistem complex în toate aceste procese, spune neurologul Gordon Shepherd, de la Universitatea Yale. Iar asta înseamnă mai multă activitate din partea ceierului decât atunci când asculţi muzică sau rezolvi probleme de matematică, susţine Shepard în cartea sa, “Neuroenology: How the Brain Creates the Taste of Wine”, notează decanter.com.

    Cartea explorează toate procesele neuronale implicate în degustarea şi aprecierea vinului, inclusiv evaluarea vizuală a băuturii din sticlă şi pahar, dar şi interacţiunea dintre lichid, oxigen şi salivă şi toate mişcările complexe ale maxilarului, limbii, diafragmei şi gâtului, scrie Gustarte.

  • Boss, am un coleţel pentru tine. Poţi să cobori să-l iei

    Nici nu ştii de unde să-l iei, iniţial te înfurii pentru că nu înţelegi familiaritatea lui, te zgârie pe creier acest cuvânt care a intrat în vocabularul nostru, „boss” (bine că nu ţi se adresează cu sir, un apelativ folosit în lumea financiară), eşti şocat de cuvântul „coleţel”, dar până la urmă cobori să iei pachetul, că nu ai ce să faci.

    Bine că erai acasă sau la serviciu, că ai răspuns la telefon şi că nu trebuie să umbli tu după colet după aceea, ca nebunul.

    Curierii ne-au acaparat viaţa, odată cu creşterea exponenţială a afacerilor de comerţ online, şi au devenit personajele noastre zilnice. Cu bune şi cu rele.

    În minte avem imaginea celor de la DHL, care au stabilit un standard în piaţă şi pe care îl vrem replicat la toate firmele de curierat (la îmbrăcăminte nici nu se mai pune vorba). Dar nu se poate, aşa că strângem din dinţi de furie, semnăm pe hârtia de primire şi mergem mai departe în speranţa că se va îmbunătăţi ceva.

    Magazinele online au explodat, atrăgând după ele necesitatea serviciului de livrare, o afacere din ce în ce mai complicată cu toate că se câştigă bani.

    Toată lumea se loveşte de oameni, de resursa umană, care nu poate fi pregătită în ritmul în care apar comenzile. Sunt firme de curierat care nici nu-şi mai bat capul cu trainingul, ci doar sunt mulţumite dacă cineva duce un colet din punctul A în punctul B.

    De multe ori, magazinele online se gândesc să-şi facă propriul serviciu de livrare pentru că pierd clienţi şi comenzi din cauza modul în care firmele de curierat execută acest serviciu. Până la urmă renunţă, pentru că punerea în practică a acestei idei înseamnă investiţii mari, se vor lovi de aceeaşi problemă de resurse umane şi în final nu vor mai avea pe cine să dea vina, că produsul nu s-a livrat la timp sau că noua generaţie de curieri a devenit prea familiară cu clienţii, începând de la modul de adresare şi până la atitudine.

    Toată lumea trăieşte cu impresia că aceşti curieri îţi fac un serviciu pentru că îţi aduc pachetul şi trebuie să fii mulţumit de acest lucru.

    Dacă am extinde ce se întâmplă pe piaţa curierilor la alte pieţe de servicii, am vedea imaginea unei economii destul de crăpate, destul de rămase în urmă din punctul de vedere al serviciilor şi al modului în care acestea sunt livrate.

    Fiecare dintre noi se confruntă zilnic cu noua generaţie de taximentrişti, care te întreabă în sictir unde mergi – unde mergeţi – şi dacă nu vrea să efectueze acel serviciu, spune că nu merge în acea direcţie. Asta dacă nu-ţi dublează suma ca să te ducă la destinaţie.

    Ce poţi să le faci?

    Aproape fiecare taximetrist se plânge de bani, că era mai bine pe vremea lui Ceauşescu, că nu mai avem industrie, că românii sunt săraci, că Băsescu e dat dracului, e cel mai tare politician, că ăştia de sus vor să-i facă rău lui Gigi Becali, că benzina e scumpă şi străinii scot banii din ţară, că ne-am vândut petrolul la străini etc., dar în final te trimit la plimbare, nu iau cursele dacă nu le convine traseul. Adică nu au nevoie de bani. Dacă vă uitaţi la noua generaţie de taximetrişti, mai tineri, veţi vedea acestă atitudine, de a refuza să facă un serviciu pentru care este plătit şi are o licenţă.

    Plus că protestează împotriva lui Uber, că fac evaziune fiscală, că aceste curse cu şoferii noi, fără licenţă, sunt adevărate pericole de siguranţă!

    Piaţa serviciilor de bază, deşi este mai bine plătită decât multe joburile din industrie, din fabrici, din supermarketuri, din învăţământ, din sănătate, este tot mai proastă, nu ţine pasul cu cerinţele clienţilor care chiar plătesc pentru acest serviciu. Şi nu puţin.

    Din păcate, nu ai prea multe alternative la taximetrişti, curieri, zugravi, electricieni etc.

    Este o piaţă rămasă mult în urmă şi care dictează regulile şi preţul şi în final tot nu primeşti serviciul cerut.

    Parcă nimeni nu vrea să îmbunătăţească acestă piaţă, deşi sunt clienţi care ar plăti mult mai mulţi bani pentru serviciile solicitate dacă ar putea să fie livrate la timp, în bună regulă şi bună stare.

    Probabil că aceia care prestează aceste servicii au mai mulţi bani decât credem noi şi de aceea îşi permit să spună că vin peste o săptămână, sau că nu merg până acolo.

    S-ar putea ca sub ochii noştri să se dezvolte o mentalitate în care fiecare este mulţumit cu un anumit venit şi nu ar vrea să muncească mai mult şi mai bine, chiar dacă ar primi mai mulţi bani.

    Gândiţi-vă la acest lucru!

  • Cum a reuşit un cuplu să câştige 1 milion de dolari lucrând doar o oră şi jumătate pe zi

    În septembrie 2012, Shane şi Jocelyn Sams erau profesori şi fiecare câştiga 38.000 de dolari pe an. Shane spune că munca de profesor nu era una tocmai uşoară şi lucra cam în fiecare zi 12-14 ore. În plus, nu vedea oportunităţi de a face mai mulţi bani în aceast domeniu.

    A căutat oportunităţi online şi a dat peste Pat Flynn, creierul din spatele afacerii “Smart Passive Income”. S-a gândit că poate şi el şi Jocelyn vor putea face asta.

    “Primii bani pe care i-am făcut au fost 11 cenţi. Un vizitator al site-ului meu a dat click pe o reclamă. Săream în sus de bucurie pentru că mi-am dat seama că se pot câştiga bani online.”, povesteşte Shane pentru Forbes

    Doar un an mai târziu, cuplul câştia 15.000 de dolari pe lună. În august 2013 au ajuns la suma de 36.000 de dolari. “Era un salariu de profesor într-un an şi banii aceştia i-am primit pentru un produs pe care l-am creat şi la care nu mai lucram”, a spus Shane. Şi toate acestea lucrând doar part-time la site, în timpul liber.

    Au decis să facă un pas important şi să renunţe la joburi pentru a se dedica full-time site-ului.

    Din 2013 până în 2015 au reuşit să câştige 1 milion de dolari cu trei site-uri: ElementaryLibrarian.com, cursuri pentru librari, UShistoryteachers.com, cursuri pentru profesori de istorie şi FlippedLifestyle.com, unde învaţă oamenii cum să facă bani online. În 2015 au avut un venit constat de 40.000 de dolari pe lună, iar în 2016 au ajuns cam la 50.000 de dolari pe lună.

    Poate te-ai gândit că pentru banii ăştia lucrează zi şi noapte, dar potrivit Forbes, cei doi lucrează 10 ore pe săptămână, ceea ce înseamnă că obţin cam 625 de dolari pe oră.

    Cum au reuşit?

    “Primul site l-am făcut în mai sau iunie 2012 şi în iulie am luat primii bani, cei 11 cenţi. Atunci şi-a făcut şi Jocelyn site-ul Elementary Librarian şi şi-a lansat primul produs digital în iulie sau august care s-a vândut cu 2700 de dolari.”, povesteşte Shane

    “Un an mai târziu, amândoi vindeam produse digitale pe site-uri şi am reuşit să trecem de la câştiguri de 15.000 pe lună la 36.000 pe lună. Atunci am decis să ne dedicăm full time afacerii. Pe 29 septembrie 2013 a fost ultima zi în calitate de profesori”, adaugă Jocelyn.

    “Frumuseţea este că lecţiile mele de istorie nu sunt produse ce se modifică sau expiră. Abraham Lincoln va fi pentru totdeauna al 16-lea preşedinte al Statelor Unite. Investim timp şi bani o singură dată, iar produsul în vindem ani de zile, 24 din 24 de ore.”, spune Shane.

    “La început ne dedicam fiecare minut liber afacerii până când am definitivat produsele şi am automatizat procesul. Acum am trecut la un sistem de abonare şi este mai uşor, avem cam 1500 de membri care plătesc 50 de dolari pe lună, de exemplu, la site-ul Elementary Librarian. Am automatizat procesul de marketing şi reclamă cu ajutorul Facebook. Oamenii plătesc pentru conţinut, dar rămân pentru comunitate. Avem forumuri unde oamenii pot întreba tot felul de lucruri- cum ar trebui să formulez un mail pentru un potenţial investitor, de exemplu”