Tag: cereri

  • Un nou tip de job unde nu ai program, munceşti când vrei şi cât vrei. Această femeie a câştigat 1 milion de dolari într-un an

    Iniţial, Pocek făcea câte 10- 15 dolari pe oră, dar cu ratingurile pozitive ale clienţilor şi cu o nouă certificare, a început să perceapă  preţuri mai mari. Între timp,  şi-a permis să renunţe la slujba ei cu normă întreagă şi să-şi ofere serviciile prin Fiverr, unde pentru un pachet de CEO încasează până la 800 de dolari. În prezent este singura femeie freelancer şi singurul american de pe Fiverr care câştigă până la 1 milion de dolari cu ajutorul acestui site.  „Auzi mereu că primul milion este cel mai greu de făcut. M-a făcut să-mi doresc să fac şi mai mult”, declara aceasta.

    Aproape jumătate din câştig l-a realizat în 2016, când profitul câştigat prin ajutorul Fiver a ajuns la 445.000 de dolari, iar pentru că cererile sale nu sunt constante, venitul pe lună poate varia între 26.000 şi 43.000 de dolari. Cifrele în creştere nu se datorează creşterii volumului de muncă, ci faptului că mizează pe experienţa sa pentru a impune tarife din ce în ce mai mari. Aceasta munceşte, în funcţie de cereri, între 25 şi 60 de ore pe săptămână.

    „Fiver îţi oferă un cadou preţios – timpul. Poţi alege dacă azi vrei să munceşti, să faci bani sau să îţi iei o zi liberă, să stai cu familia ta. Pentru asta sunt foarte mulţumită”, adaugă aceasta. 

  • Un alt oraş retrage licenţa de funcţionare a Uber

    Consiliul local a transmis că suspendarea a venit după ce compania nu a răspuns cererilor în legătură cu managementul firmei. Astfel, serviciile Uber vor fi indisponibile începând cu 18 decembrie.

    „Dacă alege să conteste suspendarea, poate continua să opereze până la termenul apelului. Dacă va decide să nu conteste, suspendarea va intra în vigoare”, au declarat reprezentanţii Consiliului oraşului Sheffield.

    Decizia vine după una similară, care vizează transportul din Londra, unde a fost propus ca Uber să fie interzisă din cauza îngrijorărilor legate de securitate. Marea Britanie este cel mai mare hub european al Uber. Compania a decis să conteste deciziei de revocare a licenţei, iar apelul va avea loc pe 11 decembrie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Next Capital: creştere de peste 30% la 9 luni Numărul cererilor de finanţare prin factoring din partea domeniului IT&C îşi menţine trendul ascendent

    Peste 90% din volumele de creanţe gestionate de Next Capital au fost facilitate de serviciul de factoring intern (cu regres). Aproximativ 30% din valoarea creanţelor gestionate au provenit din domeniul IT&C, urmat de cel al bunurilor de larg consum cu 25% şi de domeniul serviciilor cu 18%.

    „Şi în acest an sectorul IT&C a continuat să crească, dar şi sectorul construcţiilor a înregistrat o evoluţie pozitivă, ajungând la o pondere de aproximativ 15% din totalul creanţelor administrate. Per total, creşterea pe  care am avut-o se datorează pe de o parte lărgirii portofoliului de clienţi, iar pe de altă parte creşterii cererii din partea clienţilor existenţi, în special pe fondul creşterii cifrei lor de afaceri. Termenele de plată mari, specifice anumitor sectoare de activitate, pun mare presiune pe cash-flow, iar soluţia cea mai la îndemână rămâne extinderea facilităţilor de factoring”, declară Bogdan Roşu, director Next Capital.

    Next Capital este primul IFN de pe piaţă care implementează produsul factoring revers

    „Una dintre cele mai mari probleme pe care o întâmpină un IMM în momentul în care are nevoie de finanţare pentru stabilizarea afacerii sau dezvoltarea acesteia, este lipsa de garanţii pe care să le propună băncilor pentru a accesa produse de creditare clasice. Soluţia simplă este de a-şi căuta în piaţă o soluţie de finanţare fără garanţii (Factoring), însă şi acest proces poate fi dificil şi nu le asigură neapărat acestora cele mai bune condiţii comerciale.

    Din acest motiv am implementat şi noi un nou produs care uşurează accesul companiilor la soluţii de finanţare comode şi anume Factoring revers, Next Capital fiind primul IFN din România care are în portofoliu acest produs. Prin această soluţie, companiile mari pot asigura furnizorilor proprii un mijloc eficient de finanţare prin factoring, în condiţii comerciale preferenţiale foarte avantajoase şi, implicit, stabilitatea lor financiară atât de necesară. Aceste companii (key accounts în principal), devin practic garantul pentru aceste IMM-uri în procesul de finanţare, ele facilitând finanţarea facturilor emise de către furnizori imediat după validarea acestora, încasarea banilor făcâdu-se astfel în termen de câteva ore. Este un proces de aprobare iniţială şi derulare ultra-rapid, fără birocraţie, iar clienţii au acces 24/7 la datele actualizate în timp real pe o platforma on-line”, mai declară Bogdan Roşu.

    Până la finalul acestui an IFN Next Capital Finance S.A. estimează că va depăşi cifra de afaceri obţinută anul trecut cu aproximativ 45 %.

    IFN Next Capital Finance SA, fondată în noiembrie 2006, face parte din grupul Next Capital, care oferă soluţii de creditare, cumpărare şi recuperare creanţe, dar şi servicii de tip BPO (Business Process Outsourcing) prin compania OPTIMA SOLUTIONS & SERVICES. Grupul Next Capital cu acţionariat majoritar românesc si minoritar fondul de investiţii britanic North Bridge, a înregistrat în anul 2016 o creştere a cifrei de afaceri de 26%. Next Capital este membru fondator al Asociaţiei Române de Factoring (ARF), iar Bogdan Roşu este în prezent preşedinte al ARF.

  • APIA a început plata în avans a subvenţiilor agricole

    Suma totală autorizată la plată este de 42,1 milioane de euro pentru un număr de 24.464 fermieri.

    „Precizăm că 28,59 milioane de euro se plătesc din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), iar diferenţa de 13,51 milioane de euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi cofinanţare de la bugetul naţional”, se arată într-un comunicat al APIA.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aroganţă fără limite: “37 de milioane de lire reprezintă prea puţin pentru stilul de viaţă cu care m-a obişnuit” – GALERIE FOTO

    Cererile ridicole ale unui fost model din cadrul unui proces de divorţ în Marea Britanie au fost făcute publice, scriu cei de la Daily Mail.

    Christina Estrada, de 54 de ani, cere peste 200 de milioane de euro (196 milioane lire sterline) de la soţul, un şeic saudit. Femeia a respins oferta de 37 de milioane de lire sterline pe care avocaţii şeicului i-au propus-o, motivând că suma este mult prea mică pentru standardul de viaţă cu care este obişnuită.

    În actele înaintate completului de judecată, Estrada a cerut un buget anual de un milion de lire doar pentru produse vestimentare, care ar include: 40.000 de lire pentru haine de blană, 109.000 de lire pentru rochii haute-couture şi 21.000 de lire pentru pantofi. “Sunt pantofii cu care m-am obişnuit, acesta e preţul lor.”

    Pe lista cererilor absurde se mai află 50.000 de lire pe an pentru petrecerea de Crăciun, 58.000 de lire pentru două poşete de lux, 4.000 de lire pentru 15 perechi de ochelari sau 26.000 de lire pentru factura telefonului mobil.

    Estrada susţine că cere suma exorbitantă pentru a apăra drepturile femeilor, spunând că deşi stilul ei de viaţă pare extravagant, a dus o viaţă grea plină de responsabilităţi.

    Avocaţii şeicului au atacat-o dur în instanţă: “Cereţi 55 de perechi de ghete şi pantofi, la un buget anual de 58.000 de lire. Nu vi se pare că e vorba de nişte sume aberante?” Ei au făcut apoi referire la o altă cerere, şi anume achiziţionarea unei case de nu mai puţin de 55 de milioane de lire sterline. “Există pe piaţă proprietăţi la preţul de 3,5 milioane, care acoperă toate necesităţile dumneavoastră. Nu vi se pare o soluţie acceptabilă?” Nu chiar, a răspuns femeia. “Acele proprietăţi au mai multe probleme. Au un standard mult sub cel cu care noi ne-am obişnuit.”

    Mai mult, a explicat Estrada, o proprietate de “doar” câteva milioane de lire ar însemna că trebuie să împartă un etaj cu oamenii care se ocupă de întreţinerea casei, iar acest lucru ar fi total inacceptabil.

    Procesul se află de-abia la început, dar a devenit deja subiect central pentru multe publicaţii tabloid din Marea Britanie.

    Foto: Daily Mail

  • Au fost depuse 4.500 dosare pentru acordarea stimulentului pentru constituirea familiilor

    “Până în prezent, în aproape trei luni, au fost depuse 4.500 de dosare pentru acordarea stimulentului financiar pentru constituirea familiilor, 5.524 de dosare complete pentru acordarea stimulentului financiar pentru nou născuţi (fiind făcute plăţi în valoare de aproape 9 milioane de lei) şi 3.761 de dosare pentru acordarea stimulentului financiar pentru copiii cu dizabilităţi, iar cererile pentru stimulentul privind integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap vor putea fi depuse începând cu dată de 11 noiembrie 2017”, a transmis primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • AirHelp acordă asistenţă turiştilor afectaţi de anulările companiei aeriene TAP Portugal, astfel încât aceştia să aplice pentru compensaţii

    Obţinerea compensaţiei în cazul pasagerilor TAP Portugal începe cu verificarea eligibilităţii cazului, care se poate face în mai puţin de trei minute, prin completarea chestionarului de pe pagina de internet a companiei https://www.airhelp.com/ro/ , respectiv din aplicaţia AirHelp, printr-o simplă scanare a boarding pass-ului. Imediat ce eligibilitatea a fost confirmată, AirHelp trimite cererea la compania aeriană şi face demersurile pentru obţinerea compensaţiei. Dacă va fi necesar, AirHelp va reprezenta în instanţă pasagerii pentru a le apăra drepturile.  

    „Pasagerii zborurilor TAP Portugal anulate sâmbătă şi duminică, sunt îndrumaţi să strângă documentele care demonstrează anularea zborului, cheltuielile suplimentare cauzate de întreruperea călătoriei, şi să nu accepte nicio ofertă din partea companiei, ofertă care le-ar putea anula drepturile prevăzute în regulamentul european şi de care ar trebui să beneficieze. De asemenea, compania aeriană este obligată să ofere pasagerilor mâncare, apă şi cazare în cazul în care întârzierea este mai lungă”, spune Ştefan Radu, reprezentant AirHelp în România.

    În general, valoarea compensaţiei depinde de factori cum ar fi durata întârzierii la destinaţie, distanţa de zbor şi motivul întârzierii. Valoarea medie a despăgubirii la nivel internaţional este de 400 de euro/pasager, însă poate ajunge la maximum 600 de euro în diferite circumstanţe.

    AirHelp este liderul mondial în obţinerea despăgubirilor pentru pasageri, ca urmare a întârzierii, anulării sau supraîncărcării zborului. Din 2013, când AirHelp a fost fondată, compania a ajutat peste trei milioane de pasageri să primească despăgubiri, în valoare de peste 160 de milioane de euro. AirHelp are reprezentanţe în cinci oraşe din Europa, Asia şi America de Nord, care deservesc 30 de ţari, oferind asistenţă în 16 limbi. Compania are peste 500 de angajaţi la nivel mondial. 

  • Pensionări masive în sistemul judiciar: 45 de magistraţi au cerut să plece

    Astfel, printre cei care se pensionează sunt un judecător de la instanţa supremă, Emanuel Albu, şi doi judecători cu rang de Curte de Apel, unul dintre ei fiind fostul secretar de stat în Ministrul Justiţiei, Lidia Barac.

    Dintre procurori, printre cei care au cerut pensionarea sunt Gheorghe Stoica, de la DIICOT, şi Minodora Vladu, de la DNA.

  • MAI zguduit de valul de pensionări de teama OUG de plafonare a pensiilor militare. Carmen Dan: 700 de cereri au fost depuse de vineri până marţi

    „Pensia medie, la nivelul Ministerului Afacerilor de Interne (MAI), se situează la 3.123 de lei. Cea mai mare pensie în plată în acest moment, la nivelul MAI, este de 22.023 de lei şi este o pensie pentru un fost secretar de stat”, a spus ministrul, la Antena 3.

    Conform sursei citate, la nivelul Ministerului de Afaceri Interne există 62.809 de pensionari.

    Carmen Dan a adăugat că toţi cei cinci consilieri ai ei beneficiază, în paralel, de pensie şi de salariul corespunzător funcţiei de consilier.

    „Există o posibilitate legală de cumul a pensiei cu salariul. (…) Eu, ca ministru, am luptat să încadrez în aceste funcţii oameni care au lucrat în Ministerul Afacerilor de Interne şi care au o anumită experienţă. Aşadar, a fost opţiunea mea de a angaja aceşti oameni, toţi cu un trecut profesional în MAI. Nu am adus oameni de pe stradă, oameni politici sau vreo rudă de-a mea”, a spus ministrul.

    Dan a spus că între aceştia se numără Geraldin Nezir, Alina Popescu şi Cornel Ciociu.

    Referitor la Cornel Ciocoiu, Carmen Dan a explicat că el a fost eliberat din funcţie, independent de voinţa sa la data de 19 iunie, de către premierul Sorin Grindeanu. La momentul respectiv, Ciocoiu a optat pentru pensie, pentru că nu exista o certitudine ca s-ar mai putea întoarce pe vreo funcţie în minister.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro