Tag: birocratie

  • ANAF va beneficia de 70 de milioane euro pentru modernizarea activităţii. Banca Mondială a aprobat proiectul

     Modernizarea administraţiei fiscale este o componentă importantă a programului Guvernului pentru reforma economică. În pofida eforturilor recente de ajustare fiscală, situaţia externă din Europa şi creşterea economică slabă din România vor continua să reprezinte riscuri la adresa stabilităţii macroeconomice, se arată într-un comunicat al Băncii Mondiale.

    Instituţia financiară menţionează că, având în vedere spaţiul limitat pentru noi cheltuieli publice, există un interes solid în privinţa îmbunătăţirii eficienţei şi eficacităţii în zona colectării veniturilor.

    “ANAF a aşezat o fundaţie solidă pentru următoarea generaţie de reforme în domeniul administrării veniturilor statului, care se va derula în cursul următorilor cinci ani. ANAF a decis ca următoarele reforme să se concentreze pe combaterea evaziunii fiscale, reducerea poverii administrative asupra contribuabililor şi creşterea eficienţei în colectare. Proiectul contribuie la aceste obiective. O ANAF modernizată va fi corectă, orientată către servicii pentru contribuabili şi eficace în identificarea evazioniştilor şi, prin urmare, va reduce evaziunea. Restructurarea ANAF şi regândirea proceselor de business este de importanţă vitală pentru obiectivul MFP de a creşte veniturile statului ca procent din PIB”, a declarat Bernard Myers, specialist în managementul sectorului public în cadrul instituţiei financiare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Centralizarea sistemului de învăţământ din Ungaria: Profesorii se plâng de reducerea salariilor şi că e mai multă birocraţie

    Decizia guvernului din Ungaria de a trece unităţile din învăţământul preuniversitar din subordinea autorităţilor locale în admi­nistrarea directă a statului a declanşat nemulţumirea cadrelor didactice, care se plâng că acum există mai multă birocraţie şi că le-au fost reduse salariile. Guvernul ungar susţine însă că măsura a fost luată pentru a reduce povara care apasă pe autorităţilor locale, îndatorate excesiv în ultimii ani, scrie The Wall Street Journal. Unităţile din învăţământul preuniversitar sunt controlate şi gestionate de stat de la 1 ianuarie prin intermediul unei noi agenţii, Centrul Klebelsberg. Una dintre primele măsuri luate de agenţie a fost să solicite directorilor de şcoli să nu răspundă direct la întrebările jurnaliştilor, ci să folosească biroul de presă al instituţiei. “Cadrul instituţional de comunicare este în prezent în stadiu de realizare. Până când va fi finalizat, toate solicitările sunt centralizate”, a spus Aranka Pinter, şeful Centrului Klebels­berg, adăugând că aceasta nu reprezintă o interdicţie şi că există posibilitatea ca directorii de şcoli să vorbească direct cu presa.

    Mai multe pe zf.ro

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    23.000
    numărul de treceri neregulamentare ale frontierelor Schengen în perioada aprilie-iunie, în scădere de 44 % în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2011, conform CE

    159,4 mld. lei
    veniturile bugetului general consolidat pe primele 10 luni, echivalente cu 26,2% din PIB, cu 0,5% mai mari ca pondere în PIB faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, în timp ce cheltuielile, de 166,6 mld. lei, şi-au redus ponderea în PIB cu 0,6%

    216 ore
    timpul necesar în România pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale, raportat la o medie ECE de 263 de ore, conform unui raport realizat de Banca Mondială, IFC şi PwC

    0,7%
    creşterea economică preconizată pentru 2012 de Comisia Naţională de Prognoză, corespunzătoare unui PIB de 608,5 mld. lei, în timp ce estimarea pentru 2013 este o creştere de 2%

    3.320
    numărul de autorizaţii de construcţie pentru clădiri rezidenţiale în octombrie, cu 5,7% mai puţine comparativ cu luna precedentă

  • Din februarie, o firmă va putea fi înfiinţată în trei zile

    “Solicit şi Oficiului Registrului Comerţului, prin Ministerul Justiţiei, să coreleze aceste proceduri, astfel încât, începând de săptămâna viitoare, să putem da o veste bună mediului de afaceri cu privire la simplificarea procedurilor administrative”, a spus Boc, adăugând că procesul va fi supravegheat de consilierul de stat Andreea Paul-Vass.

    De asemenea, premierul a cerut Ministerului Finanţelor să pregătească schema nouă de ajutor de minimis pentru sprijinirea IMM pentru crearea de locuri de muncă şi analiza rapidă a tuturor cererilor care vizează investiţii sau locuri de muncă în România.

    “Ştiu, de exemplu, că Bosch a înaintat o cerere de ajutor de stat pentru ceea ce înseamnă creare de locuri de muncă şi investiţii la Cluj şi alte firme care vin acolo în locul Nokia. Este vorba de un angajament pe care l-am făcut mai de mult şi trebuie să fie respectat. Repet, nu pentru că este vorba de Cluj, acest lucru trebuie să fie oriunde în ţară, că este vorba de Delphi de la Iaşi sau de Ford de la Craiova sau de Pirelli de la Slatina, nu contează în ce parte a ţării, sunt investiţii care aduc locuri de muncă”, a afirmat Boc.

    El a cerut ca până la 15 februarie să fie disponibilă lista cu investiţiile ministerelor în 2012 şi le-a cerut miniştrilor să facă o prioritizare a investiţiilor, în funcţie de faza în care se află lucrările. “Puneţi accent pe lucrările care se află în fază finală de lucru, adică lucrările care pot fi terminate în anul 2012”, a insistat Emil Boc.

    În opinia lui, creşterea economică din 2012 trebuie să se bazeze pe fonduri europene (6 miliarde de euro), investiţii publice (38,2 miliarde de lei alocate din bugetul de stat), utilizarea schemelor de ajutor de stat şi de ajutoare de minimis pe care Guvernul le are la dispoziţie pentru sprijinirea firmelor, precum şi continuarea procedurilor de simplificare a procedurilor administrative, de reducere a tarifelor şi taxelor parafiscale şi de simplificare a procedurilor la care sunt supuse firmele.

  • Boc: Susţinem investiţiile germane prin toate mijloacele. Ambasadorul german: Reduceţi birocraţia

    Cei doi oficiali au făcut aceste declaraţii miercuri seară, la o recepţie consacrată marcării Zilei unităţii germane. “În plan politic şi economic Germania este un model de urmat, este primul partener comercial al României şi vreau să asigur încă o dată partenerii noştri de soliditatea şi determinarea României de a continua investiţiile germane în România şi de a le susţine prin toate mijloacele posibile “, a spus premierul Emil Boc. El a vorbit despre relaţia puternică dintre cele două state, spunând că “în 1989, căderea Zidului Berlinului a deschis practic drumul spre democraţie, libertate şi demnitate al poporului român şi nu vom uita acel moment, ultimul care a dat, probabil, imboldul necesar”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce faci cand te critica Banca Mondiala

    Banca Mondiala reproseaza ministerului condus de Elena Udrea ca
    autoritatile locale au fost astfel descurajate sa mai acceseze
    fonduri europene, iar proiectele pe care acestea le dezvolta acum
    sunt de o calitate inferioara. In fine, Banca Mondiala considera ca
    birocratia excesiva, capacitatea redusa de cofinantare si lipsa de
    experienta sunt cauzele absorbtiei scazute a fondurilor
    europene.

    “Sunt de acord cu aproape toate concluziile raportului Bancii
    Mondiale. Ele vin sa intareasca toate lucrurile pe care le-am tot
    spus fata de activitatea ministerului si fata de nevoia acestuia de
    a se schimba”, a dat replica, pe blogul sau, Elena Udrea.

    “Atat eu personal, cat si alti functionari din MDRT, le-am explicat
    expertilor BM problemele si dificultatile cu care ne confruntam,
    cerand in schimb solutii de rezolvare si eficientizare a
    activitatii ministerului. Am discutat cu cei de la BM asupra
    elementelor pe care eu le consideram ineficiente sau redundante.
    Printre acestea se numarau suprapunerea programelor ministerului
    cu cele ale altor ministere peste POR, dar si nevoia de a
    eficientiza activitatea institutiei prin refacerea organigramei si
    redistribuirea atributiilor angajatilor”, arata ministrul
    dezvoltarii.

    Concluziile analizei functionale facute de Banca Mondiala au fost
    prinse intr-un raport ce urmeaza a fi discutat si aprobat in
    Guvern. De mentionat ca asemenea analize functionale au fost
    realizate si in cazul altor ministere, adauga Elena Udrea.

  • Cartile de munca au disparut. Acum ce urmeaza?

    “Inteorie suna bine, dar avem o problema majora: stim ce nu mai
    trebuie sa facem, nu si ce avem de facut”, spune Roxana Tesiu,
    directorul de resurse umane al companiei de business process
    outsourcing (BPO), Wipro. Tesiu are o sarcina importanta anul
    acesta – trebuie sa transfere datele din cartea de munca in baza de
    date electronica pentru 866 de angajati, iar problema cea mai
    importanta este ca nimeni nu stie exact pasii pe care ii presupune
    o asemenea procedura. “Am fost la Inspectoratul Teritorial al
    Muncii (ITM) si nu au stiut sa ne raspunda la cateva nelamuriri de
    baza, cum ar fi ce vom face cu cartile de munca pe care le avem
    deschise acum, cum vom avea certitudinea ca nu vom mai plati cei
    0,25%, cum vom intra in baza de date electronica sa completam
    datele angajatilor sau ce vom face cu cartile de munca pe care ni
    le cer angajatii”, precizeaza Tesiu.

    Faptul ca aceste lucruri nu au fost clarificate pana acum este
    un semnal clar al unei hibe importante din sistem, in conditiile in
    care despre eliminarea cartilor de munca traditionale se discuta
    inca din 2006. Timp a fost, deci, suficient pentru a pune la punct
    toate aspectele care tin de efectuarea transferului de date. De
    altfel au existat doua etape prin care s-a demarat procesul de
    “exterminare” a cartilor de munca. Prima a constat in preluarea
    datelor din cartile de munca, iar cea de-a doua in scanarea lor,
    pentru ca apoi sa poata fi returnate angajatilor. Toate
    informatiile privind vechimea in munca, dreptul la pensie si
    traseul profesional al fiecarui angajat sunt in prezent
    inregistrate electronic la casele judetene de pensii.


    Vestea buna pe care o aduce aceasta initiativa este legata de
    eliminarea birocratiei si reducerea unor cheltuieli pentru
    angajatori. Altfel spus, daca un angajat, spre exemplu, isi schimba
    locul de munca anul acesta, nu mai trebuie sa-si retraga cartea de
    munca de la vechiul angajator, pentru ca toate datele sale vor
    putea fi preluate in format electronic de catre noua companie
    angajatoare. Asta in cazul in care ele au fost corect introduse si
    sistemul nu prezinta erori.De asemenea, dispar si comisioanele pe
    care angajatorii le plateau pentru a gestiona contractele
    angajatilor.


    Pana acum, o companie care alegea ca inspectorii de la ITM sa
    fie cei care gestioneaza contractele angajatilor trebuia sa
    plateasca 0,75% din valoarea totala a statului de plata, iar daca
    dorea sa le administreze pe cont propriu, comisionul se reducea se
    reducea la 0,25%. Daca acest lucru se va intampla, asa cum prevede
    legea, atunci angajatorii ar economisi anual intre 100 si 150 de
    milioane de euro. Calculul a fost facut la o masa salariala bruta
    de 30 de miliarde de euro, in conditiile in care sunt 4,2 milioane
    de angajati si a fost luat in considerare un salariul mediu de 500
    de euro.

    Este clar ca angajatorii au nevoie de acesti bani ca de aer, cum
    de altfel au nevoie de orice economie in plus pe care o pot face,
    insa incertitudinile care s-au creat pana acum in jurul acestei
    initiative ii fac sa ramana circumspecti si sa aiba o opinie
    pozitiva categorica doar intr-o singura privinta. “Singurul lucru
    bun pe care il vedem pana acum este ca nu va mai trebui sa plimbam
    cartile de munca la ITM, desi noi vom continua sa punem, ca si pana
    acum, datele pe hartie”, enunta directoarea de resurse umane de la
    Wipro.Pana la jumatatea anului, angajatorii si inspectoratele
    teritoriale de munca sunt obligate sa le returneze angajatilor
    cartile de munca, pe care acestia trebuie sa le pastreze pentru a
    putea dovedi vechimea in munca atunci cand vor iesi la pensie, in
    cazul in care nu li s-au scanat cartile de munca.

    “Suntem singura tara din Europa care a luat aceasta masura si,
    in mod clar, inseamna ca abia acum incepem sa lucram cu instrumente
    moderne”, spune avocatul Iulian Patrascanu, managing partner la
    casa de avocatura Fine Law. Desi sustine proiectul, Patrascanu
    recunoaste ca efectele lui pozitive se vor vedea in timp, abia dupa
    ce vor fi simtite primele economii create de disparitia
    comisioanelor de gestionare a contractelor de munca. “Pana atunci,
    angajatorii se vor impotmoli de multe ori pe drum, iar angajatii
    vor fi putin debusolati, pana cand se vor acomoda cu aceasta
    schimbare. Multi, mai ales cei din provincie, vor fi neincrezatori
    in sistemul informatic si in acuratetea lui”, adauga
    Patrascanu.

  • Firmele trebuie sa se ocupe de business, nu de sute de plati la stat

    Nu nivelul taxelor este ridicat in Romania, ci numarul de taxe
    si contributii si plati aferente acestora, care determina firmele
    sa aloce mai mult timp pentru administrarea fiscala a afacerii
    decat pentru a se ocupa de businessul propriu-zis.

    Ionut Dumitru, economist-sef al Raiffeisen Bank Romania si
    presedintele Consiliului Fiscal, apreciaza ca numarul mare de plati
    pentru contributii si taxe pe care trebuie sa le faca o companie,
    de peste 100, trebuie redus rapid pana la nivelul tarilor
    dezvoltate, la circa 20-30.

    Detalii pe www.zf.ro.

  • Mingea relansarii este la companiile private. Se poate trece de la lamentari la business?

    “In acest moment comunitatea de business este tinuta in mod
    artificial intr-o stare de depresie, pentru ca nu se intampla
    nimic. Birocratia este aceeasi, nu exista niciun program care sa
    genereze investitii straine noi, de genul parteneriatelor
    public-private, vanzari de active ale statului sau proiecte de
    infrastructura”, a afirmat Radu Merica, presedintele Camerei de
    Comert si Industrie Romano-Germane.

    Sebastian Vladescu, ministrul finantelor, afirma ca oamenii de
    afaceri ar trebui sa inceteze sa se mai lamenteze ca in 2007 era
    grozav, iar acum statul nu este in stare sa-i ajute sa revina la
    afacerile de acum trei ani.

    Cititi mai mult pe www.zf.ro.