Tag: BBC

  • BREAKING: Donald Trump lansează un avertisment categoric către toţi partenerii economici ai Iranului

    „Oricine face afaceri cu Iranul NU va face afaceri cu Statele Unite”, a declarat preşedintele printr-un mesaj pe Twitter.

    „Sancţiunile împotriva Iranului au intrat oficial în vigoare. Sunt cele mai dure sancţiuni impuse vreodată, iar în luna noiembrie vor creşte la alt nivel”, a adăugat preşedintele.

    O parte dintre sancţiunile impuse au intrat în vigoare marţi, iar unele mai dure, precum cele legate de exporturile de petrol, vor intra în vigoare în luna noiembrie.

    „Cer pace mondială, nimic mai puţin”, a concluzionat Donald Trump în postarea publicată pe Twitter.

  • Arabia Saudită a suspendat zborurile spre Toronto în contextul disputei cu Canada

    Arabia Saudită a anunţat că l-a expulzat pe ambasadorul Canadei la Riad, şi a suspendat toate legăturile comerciale cu Ottawa, după ce Chrystia Freeland, ministrul canadian de Externe, s-a declarat “foarte alarmată” de arestarea de către autorităţile saudite a lui Samar Badawi, sora activistului Raif Badawi.

    Riadul a explicat că a luat aceste măsuri în urma unei “imixtiuni flagrante în afacerile interne ale Regatului (saudit)”. Totodată, Arabia Saudită şi-a retras propriul reprezentant diplomatic de la Ottawa, informează agenţia de ştiri Dpa.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Donald Trump a transmis un avertisment pentru partenerii economici ai Iranului

    „Oricine face afaceri cu Iranul NU va face afaceri cu Statele Unite”, a declarat preşedintele printr-un mesaj pe Twitter.

    „Sancţiunile împotriva Iranului au intrat oficial în vigoare. Sunt cele mai dure sancţiuni impuse vreodată, iar în luna noiembrie vor creşte la alt nivel”, a adăugat preşedintele.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Donald Trump a transmis un avertisment pentru partenerii economici ai Iranului

    „Oricine face afaceri cu Iranul NU va face afaceri cu Statele Unite”, a declarat preşedintele printr-un mesaj pe Twitter.

    „Sancţiunile împotriva Iranului au intrat oficial în vigoare. Sunt cele mai dure sancţiuni impuse vreodată, iar în luna noiembrie vor creşte la alt nivel”, a adăugat preşedintele.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Actorul de filme de acţiune Steven Seagal a fost numit emisar special al Rusiei în Statele Unite

    Ministrul rus de Externe a făcut anunţul pe pagina sa de Facebook, menţionând că funcţia neplătită a actorului este similară cu cea a unui ambasador ONU pro-bono. Steven Seagal va promova relaţiile dintre Statele Unite şi Rusia în „sfera umanitară”.

    Actorul american a primit cetăţenie rusă în anul 2016 şi l-a lăudat de multe ori pe preşedintele rus Vladimir Putin, spunând că este un „lider excelent”.

    Când a primit cetăţenia, acesta a declarat că speră să fie un simbol al îmbunătăţirii relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Copilul de 12 ani care a fost admis la facultate. S-a luptat cu peste 100.000 de persoane şi a reuşit

    Instituţia, cea mai importantă şi cea mai mare din ţară, a anunţat că băiatul a obţinut una dintre cele mai rare medii la care mii de tineri aspiră în fiecare an.

    La prima probă din acest an, peste 144.000 de persoane au participat la examenul de admitere, dar mai puţin de 9% au obţinut calificativul de trecere la UNAM.

    Carlos Santamaria a participat de asemenea la testare şi a devenit un caz extraordinar în ţara sa, scrie BBC. Acesta a răspuns bine la 105 întrebări dintr-un total de 120, potrivit instituţiei.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Conserve contra artă

    Pentru a convinge oamenii să doneze, acesta le-a propus să le dea la schimb o lucrare de-a sa pentru fiecare conservă oferită unei organizaţii care adună mâncare pentru cei fără posibilităţi materiale în oraşul său natal Sheffield, scrie BBC.

    Ca să-şi ţină promisiunea, artistul a pregătit lucrări de-ale lui aplicate pe cutii de conserve goale şi, spre surprinderea sa, publicul a stat la coadă să doneze, venind pregătit cu un număr mare de conserve ca să primească la schimb cât mai multe imagini realizate de artist. Ideea de a-şi prezenta lucrările în acest mod nu este ceva neobişnuit, el evitând galeriile de artă, după ce a fost refuzat pe când căuta un loc pentru prima sa expoziţie, pe care a organizat-o într-un pub, alegând apoi să expună în vechi fabrici. 

  • Este OFICIAL: Încă două ţări intră în Uniunea Europeană. Care sunt acestea

    Potrivit unui studiu realizat de firma de consultanţă AlixPartners, cota diesel pe piaţa europeană a scăzut deja de la 52% la 45% între anii 2015 şi 2017, însă cu toate acestea, interzicerea maşinilor cu motoare diesel va face din ce în ce mai dificilă atingerea de către Uniunea Europeană a obiectivelor privind emisiile de CO2.
     
    Rezultatele studiului arată că diesel a fost promovat ca fiind mai ecologic decât benzina, în cadrul eforturilor UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, în special a dioxidului de carbon (CO2), însă, deşi motorina conţine mai puţin carbon, emisiile totale de CO2 rezultate de la maşinile cu astfel de motoare, sunt mai scăzute. Cu toate acestea, motoarele diesel produc în general niveluri mai mari de oxizi de azot şi particule – mici bucăţi de funingine care pot intra în plămâni.
     
    „Flota Uniunii Europene trebuie să realizeze o reducere de 4,6% (în CO2), pe an, până în 2021. Cu toate acestea, în 2017, cantitatea totală de CO2 din UE a crescut cu 0,3g/km”, arată studiul citat de BBC.
     
  • O mare bancă a numit un DJ în funcţia de director executiv

    Pe lângă postul de şef al operaţiunilor la Goldman Sachs, David Solomon şi-a format şi un nume în lumea muzicii, mai ales în cea a muzicii de dans electronice. De altfel, noul director executiv al Goldman Sachs a fost şi surprins în fotografii alături de artişti precum Sean “Diddy” Combs sau Faith Evans. În plus, a ţinut spectacole în Los Angeles, Miami sau în insulele Bahamas.

    Nu în ultimul rând, David Solomon este şi un mare iubitor de vinuri, având o colecţie proprie şi adesea preferând să consume la restaurante propriile sortimente, în detrimentul celor oferite la vânzare.

    David Solomon va prelua atribuţiile pe care Lloyd Blankfein le-a avut în ultimii 12 ani începând cu data de 30 septembrie. Acesta din urmă a lucrat pentru Goldman Sachs timp de 36 de ani şi a ajuns la vârsta pensionării. Îşi va păstra totuşi funcţia de preşedinte al băncii până la sfârşitul acestui an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro