Tag: bărbat

  • Impresionant! Cea mai emoţionantă imagine surprinsă la Revoluţie, explicată la 30 de ani distanţă de americanul care a făcut-o. Ce i-a spus bărbatul din prim-plan

    Peter Turnley a povestit cum a ajuns să surprindă imaginea premiată ulterior de World Press Photo, dar şi seria de conicidenţe incredibile care l-au adus la multe luni distanţă faţă în faţă cu omul aflat în prim-plan şi dialogul emoţionant purtat cu acesta.

    “Revoluţia Română, acum 30 de ani!

    În una din primele zile ale Revoluţiei Române din decembrie 1989 am zburat de la Paris la Varna, Bulgaria, cu un avion cargo plin de mâncare şi medicamente, alături de Bernard Kouchner, director al organizaţiei Medicamente Fără Frontiere.

    Erau mulţi jurnalişti în avion, în condiţiile în care aeroportul din Bucureşti era închis, iar asta era una din singurele opţiuni de a ajunge în România.

    Am încărcat ajutoarele în câteva autocare şi am intrat în România, cu direcţia Bucureşti.

    Când am ajuns la marginea Bucureştiului am întâlnit o mulţime de români pe stradă şi, când am oprit iar oamenii au realizat că era un autocar plin cu străini, toţi au erupt cu scandări şi semne ale victoriei. Am fost atras de faţa bărbatului văzut în centrul acestei fotografii, fiind cu siguranţă mişcat de complexitatea expresiei sale de bucurie şi durere în acelaşi timp. Această fotografie a fost ulterior publicată şi a câştigat un premiu World Press Photo (nu fotografia anului, ci la o categorie individuală).

    Multe luni mai târziu, m-am întors în România pentru a acoperi primele alegeri libere, cred. Aveam în bagaje o copie a acestei fotografii, în speranţa că îl voi reîntâlni pe acest om. Într-o zi, m-am întors la camera de hotel de la Intercontinental şi în timp ce mă apropiam de camera mea am văzut un om care stătea lângă uşa mea. Am mers intenţionat mai departe pentru a vedea cine este şi, spre uimirea mea, era omul din această fotografie.

    Cititi continuarea pe www.gandul.info

  • Atac armat în New Orleans: cel puţin 11 persoane au fost rănite după un eveniment sportiv

    Zece dintre victime au fost transportate la centre medicale din zonă, iar o altă victimă a mers la un spital local.

    Două dintre victime se află în stare critică, a informat Departamentul de Poliţie din New Orleans.

    „Un individ a fost reţinut în apropierea locului unde a avut loc atacul”, au mai informat autorităţile, adăugând că implicarea persoanei în atac este încă sub investigaţie.

    Poliţia a fost anunţată în jurul orei locale 3.21. Când ofiţerii de poliţie au ajuns la faţa locului au auzit focuri de armă şi au găsit imediat victimele, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei din New Orleans, Aaron Looney.

    Motivele atacului din Cartierul francez şi numărul atacatorilor nu sunt cunoscute încă, relatează Daily Mail.

  • Tânăra din Bârlad care şi-a investit toate economiile într-o carte

    „Am plecat de la o convingere personală: fericirea începe cu mine, deci doar învăţând să mă iubesc pe mine voi reuşi să-i iubesc pe cei din jur şi implicit viaţa. Plecând de la a explica modul în care funcţionează iubirea în relaţia bărbat – femeie, am creat ebookul «Iubirea celor singuri», o carte cu viziunea iubirii”, spune Oana Rotaru.

    Ebookul este o extensie a blogului personal al tinerei, unde abordează de asemenea subiecte legate de dezvoltare personală. Proiectul cărţii electronice s-a născut în 2018, iar lansarea a avut loc în 2019.

    „Investiţiile au fost la nivelul timpului personal, resursă pe care o consider având rolul cel mai valoros, dar şi implicit prin site, imaginea produsului şi campania de promovare. Am investit o parte din banii economisiţi lucrând ca florist pe timpul verii – 800 de euro”, mai spune Oana Rotaru.

    În 2020, ea vrea să lanseze şi un audiobook, dar şi un program pe platforma online care să introducă publicul în sfera autocunoaşterii. Cea mai mare parte a cititorilor cărţii electronice sunt femei.

    „Targetul îl reprezintă persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, 60% este format din public feminin. În esenţă, cei care au avut deja contact cu blogul sunt şi cumpărătorii ebookului. Ideea de bază pentru care doresc să citească ceea ce scriu este dorinţa de a înţelege un sentiment pe care cu toţii îl trăim, dar dintr-o perspectivă diferită, a generaţiei tinere.”

    Ebookul cu titlul „Iubirea celor singuri” costă 5,99 euro şi se cumpără direct de pe site-ul Oanei Rotaru.

    Autoarea cărţii s-a implicat, de-a lungul timpului, în diverse proiecte şi iniţiative pentru dezvoltarea personală, a tinerilor sau ajutorarea familiilor cu potenţial scăzut de a susţine educaţia copiilor. Vreme de patru ani, începând din 2015, Oana Rotaru a lucrat pentru Mireasa Group Bârlad, un business în organizarea de nunţi.


    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero. În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.


    Chic Bijoux – producţie de bijuterii (Cluj-Napoca)
    Fondatori: Ioana Susan, Sorin Buiac
    Investiţie iniţială: 20.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru 2020: 650.000 de euro
    Prezenţă: online
    Afaceri de la zero
    Dezvoltare personală prin tehnologie 


    Wild Thing – organizare de excursii (Bucureşti)
    Fondatori: Paul Călin, Silviu Dragomir, Monica Călin
    Investiţie iniţială: 20.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 50.000 de euro
    Prezenţă: excursiile sunt organizate în România şi în străinătate


    Creative Pill – creaţie de design pentru produse tehnologice (Bucureşti)
    Fondatori: Vlad şi Dragoş Iorgulescu
    Investiţie iniţială: 3.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 500.000 de lei (109.000 euro)
    Prezenţă: în România şi în străinătate


    Fala Português – cursuri de limbă portugheză (Bucureşti)
    Fondator: Cristina Niţu
    Investiţie iniţială: 1.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 18.000 de euro
    Prezenţă: Bucureşti (la Institutul Cervantes)


    Toppik – distribuţie de produse cosmetice pentru persoanele cu probleme de cădere a părului
    (Cluj-Napoca)
    Fondator: Ioan-Adrian Danciu
    Investiţie iniţială: 2.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 100.000 de euro
    Prezenţă: online

  • Moment GREU de crezut: Bărbat FILMAT în timp ce ce se plimbă cu două femei în LESĂ/ Unde s-a petrecut totul

    Un bărbat a fost filmat în timp ce se plimbă prin Piaţa Libertăţii, aflată în centrul Timişoarei, cu două femei ţinute în lesă, imaginile fiind postate pe Facebook, transmite corespondentul MEDIAFAX.
     
    Ulterior, imaginile au fost postate de cel care le-a realizat pe pagina sa de Facebook, stârnind numeroase controverse.

    „Două femei ţinute în lesă de un bărbat, care spuneau că sunt din Costa Rica. În timp ce lumea era uluită de această scenă, eu am mers să-i întreb ce înseamnă asta!? Voi ce spuneţi? Ce reacţie aţi fi avut dacă aveaţi timp sa vă reveniţi din uluire, tu cum ai fi procedat??”, a scris internautul care a realizat filmuleţul, în dreptul postării.

    Într-un comentariu, bărbatul care a imortalizat imaginile a explicat că nu a primit niciun răspuns concret din partea celui care le plimba pe cele două femei în lesă cu privire la acţiunea sa, ci doar că este din Costa Rica.

    Într-un comentariu, bărbatul care a imortalizat imaginile a explicat că nu a primit niciun răspuns concret din partea celui care le plimba pe cele două femei în lesă cu privire la acţiunea sa, ci doar că este din Costa Rica.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

     

  • Un bărbat, filmat în timp ce se plimbă cu două femei în lesă, în centrul Timişoarei/ VIDEO

    Un bărbat îmbrăcat într-un costum negru, având un baston în mână şi o pălărie în cap, a fost filmat, sâmbătă seara, în timp ce se plimba prin Piaţa Libertăţii din Timişoara însoţit de două femei care sunt legate cu lesă.

    Ulterior, imaginile au fost postate de cel care le-a realizat pe pagina sa de Facebook, stârnind numeroase controverse.

    „Două femei ţinute în lesă de un bărbat, care spuneau că sunt din Costa Rica. În timp ce lumea era uluită de această scenă, eu am mers să-i întreb ce înseamnă asta!? Voi ce spuneţi? Ce reacţie aţi fi avut dacă aveaţi timp sa vă reveniţi din uluire, tu cum ai fi procedat??”, a scris internautul care a realizat filmuleţul, în dreptul postării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un bărbat care urma să fie concediat, a adus un CLOV la întâlnirea cu şefii săi. Ce l-a determinat să facă acest gest

    Joshua Jack Thompson lucra de cinci luni la o firmă de publicitate din Auckland, FCB New Zealand, având rol de copywriter, când a primit un e-mail de la angajator: “Veşti rele. Avem o întâlnire pentru a discuta despre slujba ta”.

    Compania pierduse un client important şi a decis să facă disponibilizări.

    Având perspectiva unui întruniri tensionate şi simţind nevoia de a avea suport emoţional, Thompson, care lucrează şi ca actor de comedie, a ales să angajeze ajutor profesionist. A plătit 200 de dolari şi a angajat un clovn.

    Legislaţia din Noua Zeelandă le permite angajaţilor să aducă o persoană pentru sprijin emoţional, în cazul unor şedinţe disciplinare sau alte situaţii precum concedierea.

    În timpul întâlnirii, clovnul, “Joe”, a realizat animale din baloane, producând zgomote, astfel încât şefii lui Thompson i-au cerut de câteva ori să facă linişte.

    Clovnul a mimat apoi plânsul, în timp ce îi erau înmânate actele de disponibilizare.

    O fotografie realizată în timpul întrunirii, apărută în presa locală, îl arată pe Thompson stând pe scaun destul de relaxat pentru cineva care era concediat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un misterios caz de dispariţie, vechi de peste 20 de ani, rezolvat de Google Earth. Incidentul este demn de filmele de groază

    William Moldt a dispărut în 1997, oe când avea 40 de ani, potrivit departamentului de poliţie din Palm Beach County, Florida, SUA, informează, Huffington Post.

    Un purtător de cuvânt al departamentului susţine că un fost locuitor al cartierului Wellington din Florida, unde Moldt locuise înainte să dispară, folosea platforma Google Earth, atunci când a descoperit maşina scufundată într-un lac.

  • Româncele care conduc companii în domenii considerate „ale bărbaţilor”. Sunt responsabile de afaceri de milioane de euro, cu mii de angajaţi

    Construcţiile sunt unul dintre aceste domenii, dar asta nu este – şi nu a fost nici până acum – o piedică în calea femeilor care simt că au frâiele necesare pentru a struni un astfel de business. În definitiv, nici Margaret Thatcher nu ar fi devenit „doamna de fier” a politicii britanice fără determinarea obligatorie într-o lume dominată de bărbaţi.
    Andreea Hancioglu, director executiv al subsidiarei locale a producătorului turc de ţevi Superlit, Camelia Olesen, executivul care conduce filiala din România a grupului danez producător de lavoare pentru băi Kuma, şi Ileana Nicolae, şefa pe Europa de Est a producătorului elveţian de materiale de construcţii Sika, sunt doar câteva exemple care demonstrează că nu există drum închis pentru femei. La fel cum, de altfel, nici bărbaţii nu au „interzis” în industria frumuseţii.

    Un job temporar devenit rol de conducere permanent
    Andreea Hancioglu a ajuns la Superlit, companie turcă a cărei activitate este de producţie de ţevi şi tuburi, după ce lucrase deja într-o altă companie cu acţionariat turc. La sfârşitul anilor ’90, a lucrat un an în cadrul unei firme de construcţii din această ţară, care între timp s-a desfiinţat, dar care, atunci când a cooptat-o pe ea, îşi dorea să se extindă pe piaţa din România.
    „A fost, practic, primul job pe care l-am avut după ce m-am mutat în Turcia, în anul 1999, obţinut în urma unui interviu profesional. După perioada în care am lucrat la firma de construcţii pe relaţia cu România, am fost recrutată de firma Superlit, producătoare de tubulatură din material compozit. De atunci lucrez în cadrul grupului Superlit, deci de peste 17 ani.” Superlit face parte din grupul turc Superlit Pipe Corporation, înfiinţat în 1961, care la rândul său este parte a Karamaci Holding, deţinut de familia Karamaci, care mai are de asemenea afaceri în domeniul industriei textile şi al energiei.
    Vreme de opt ani, în perioada 2001-2009, Andreea Hancioglu a lucrat pentru firma-mamă din Istanbul, fiind responsabilă pentru vânzările din zona Eurasia. A avansat până în poziţia de management.
    „Am fost plăcut surprinsă să observ că, într-o ţară cu o cultură de business destul de conservatoare, o femeie poate avea acces aproape la orice tip de job ca bărbaţii. Mai mult decât atât, femeile au parte de condiţii similare, inclusiv salariale, cu cele ale bărbaţilor, spre deosebire de alte ţări, inclusiv din Uniunea Europeană, unde diferenţele acestor condiţii pot fi relativ mari între bărbaţi şi femei”, povesteşte Andreea Hancioglu.
    Aceasta spune că, în toată perioada în care a lucrat în Turcia, nu a simţit niciun moment că a fi femeie este o piedică pentru dezvoltarea în carieră.
    În 2009, Andreea Hancioglu a ajuns în România, la scurt timp după ce a intrat în funcţiune fabrica Superlit de la Buzău. Planul era ca, după o vreme, să revină la biroul din Istanbul. „Dar, cum nimic nu e mai permanent decât provizoratul, de atunci mă aflu la conducerea acestei firme în poziţia de director executiv.”
    În România, Superlit are o fabrică în Buzău, unde produce ţevi şi tuburi din PAFSIN (poliester armat cu fibră de sticlă şi inserţie de nisip). În 2018, afacerile Superlit au ajuns la aproape 51 de milioane de lei, cu 88 de angajaţi.

    Ce provocări îi aduce funcţia actuală Andreei Hancioglu?
    „Firma noastră produce tubulatură – deci material pentru construcţii. Pe de o parte trebuie să faci faţă unor exigenţe extrem de ridicate pe o piaţă foarte concurenţială. Pe de altă parte, trebuie să demontezi prejudecăţi într-un domeniu dominat de bărbaţi. În România, ca femeie într-o poziţie de conducere trebuie, de multe ori, să munceşti dublu, să dovedeşti dublu, pentru a fi luată în serios şi a reuşi”, spune Andreea Hancioglu.
    Nu se întâmplă foarte des să interacţioneze cu alte femei în lumea de business legată de construcţii, dar astfel de situaţii nu sunt complet inexistente. Domeniul rămâne însă unul dominat de bărbaţi.

    Leadership feminin cu influenţe nordice
    Istoria producătorului danez de lavoare pentru băi Kuma în România se leagă, încă de la început, de numele Cameliei Olesen, actualul director executiv al subsidiarei de pe piaţa locală. Iniţial, a ocupat o poziţie consultativă şi era reprezentant al companiei daneze în România. Lucrurile s-au schimbat în iunie 2000, când reprezentanţa din România a început să funcţioneze cu capital majoritar danez, iar Camelia Olesen a preluat funcţia de director executiv, având, de asemenea, ca responsabilitate, deschiderea pieţei româneşti.
    „Suntem un business colateral construcţiilor. În general, îmbin stilul de comunicare şi de conducere nordic cu cel românesc. Lumea de business în acest domeniu aparţine bărbaţilor, dar văd în piaţă şi alte businessuri unde liderii sunt femei. Trăim vremuri moderne, în care respectul este reciproc”, spune Camelia Olesen.
    Este de părere că nu poţi avea o funcţie de conducere până când nu lucrezi efectiv în producţie cel puţin jumătate de an. Astfel, şi ea a lucrat, în Danemarca, alături de angajaţii din fabricile Kuma, constatând că forţa exemplului este foarte importantă în cultura nordică.
    „Am lucrat în secţiile de turnare, finisare, ambalare în 1999, înainte de a deveni directorul companiei în România. Avantajele acestui tip de pregătire înaintea unei promovări în fruntea companiei sunt foarte mari în relaţiile de muncă. Nu există mentalitatea pantofilor strălucitori, iar deviza este «It’s nice to be important, but it’s more important to be nice» (E drăguţ să fii important, dar e mai important să fii drăguţ)”, spune Camelia Olesen.
    Lunilor petrecute în producţie în Danemarca le-a urmat numirea în funcţia de director al operaţiunilor din România. Kuma România a fost înfiinţată în decembrie 1998 şi a început producţia de lavoare dedicate exportului către ţara-mamă, Danemarca, un an mai târziu. Astăzi, fabrica din România – din localitatea Băneşti, judeţul Prahova – deserveşte întreaga piaţă nordică, în Danemarca existând doar laboratoarele de creaţie şi cercetare, precum şi biroul de vânzări pentru Europa de Nord.
    În 2018, producţia de lavoare pentru băi a Kuma a adus peste 22 de milioane de lei în conturile danezilor. Din Băneşti, lavoarele ajung la export pe pieţele nordice din Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda, dar şi în Italia, Ungaria, Olanda. Circa 20% din producţie rămâne în România.

    Un lider atent la succesori
    Pe Ileana Nicolae, grupul elveţian Sika, producător de materiale de construcţii, a cooptat-o aproape de la înfiinţarea subsidiarei locale, în 2003. În cei 12 ani în care a condus businessul Sika în România, a dat în funcţiune două unităţi de producţie, iar o parte din membrii echipei pe care a coordonat-o au fost promovaţi în structuri regionale în cadrul grupului sau chiar au preluat poziţii de director general în alte ţări.
    De altfel, şi Ileana Nicolae este în prezent director regional pentru 18 ţări din Europa Centrală şi de Est şi coordonează activitatea Sika AG pentru 15 subsidiare. Anterior venirii la Sika, a lucrat ca director general în cadrul companiei producătoare de ciment HeidelbergCement.
    „Am provocări în fiecare zi. De la a cunoaşte o piaţă vastă cum este Rusia, a creşte într-o piaţă mică şi saturată ca în Slovenia, a dezvolta echipa şi linia a doua de manageri pentru a asigura succesiunea”, spune Ileana Nicolae. În România, Sika a început ca distribuitor, în 2002, deschizând prima fabrică şase ani mai târziu, în 2008, la Braşov, în care produce aditivi pentru construcţii. Acesteia i s-a adăugat o a doua, la Căpuşu Mare, în judeţul Cluj, unde sunt fabricate mortare speciale şi mortare folosite ca aditivi.
    „Nu mi-am pus niciodată problema interacţiunilor cu alte femei în lumea de business legată de construcţii. Sunt un partener de business care se întâlneşte cu partenerii săi, fie ei bărbaţi sau femei.”
    În 2018, afacerile Sika în România s-au situat la circa 35 de milioane de euro. La nivel de grup, cei peste 18.000 de angajaţi Sika realizează anual afaceri de peste şase miliarde de franci elveţieni (peste 5 mld. euro).
    Sika îşi are sediul în Baar, Elveţia, şi este activă la nivel global în domeniul materialelor chimice speciale, deservind industria construcţiilor şi industriile producătoare de componente auto, autobuze, camioane, trenuri, faţade, parcuri solare şi eoliene.


    România, cele mai mici discrepanţe între salariile femeilor şi cele ale bărbaţilor
    Statisticile europene arată că România are cea mai redusă discrepanţă salarială din Uniunea Europeană, astfel că o femeie salariată câştigă, în medie, cu 5,2% mai puţin decât un bărbat, conform celor mai recente date publicate de Eurostat  – biroul de statistică al Uniunii Europene – şi aferente anului 2016.
    La nivelul tuturor celor 28 de state membre ale UE, femeile câştigă, în medie, cu 16% mai puţin decât bărbaţii. Cele mai mici diferenţe salariale dintre femei şi bărbaţi, dincolo de România, care conduce acest top, se întâlnesc în Italia (5,3%), Luxemburg (5,5%), Belgia (6,1%), Polonia (7,2%), Slovenia (7,8%) şi Croaţia (8,7%). La polul opus, cu cele mai mari decalaje salariale dintre femei şi bărbaţi, se află Estonia (25,3%), Cehia (21,8%), Germania (21,5%), Marea Britanie (21%) şi Austria (20,1%).

  • Ce avere ar deţine Gheorghe Dincă, presupus criminal din Caracal / Bărbatul a vândut mai multe terenuri în oraş

    Gheorghe Dincă, bărbatul de 66 de ani care susţine că le-a ucis pe Alexandra Măceşanu (15 ani) şi Luiza Melencu (18 ani), are o avere cu multe zerouri în bancă.

    Dincă ar fi vândut mai multe terenuri în oraşul Caracal, pentru care ar fi luat sume frumoase. Astfel, bărbatul ar avea în conturi nu mai puţin de două miliarde de lei.

    În 2017, Dincă a vândut un teren de 700 mp, care face parte din aşa-numita „casă a groazei”, unde s-ar fi petrecut faptele respective. Pentru acest teren, Dincă a luat 22.000 lei.

    Gheorghe Dincă a fost arestat preventiv şi susţine că le-a ucis pe Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu, două fete luate „la ocazie”.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Traseul criminalului din Caracal în ziua în care Alexandra a fost ucisă. Un drum a fost la farmacie

    Gheorghe Dincă a sechestrat-o pe Alexandra miercuri, 24 iulie. Fata a fost dusă la casa de la ieşirea din Caracal şi ţinută într-un garaj.

    Joi dimineaţa, Gheorghe Dincă a plecat la farmacie să cumpere nişte creme pentru a trata rănile de la mâinile Alexandrei, aşa cum a spus chiar fata la 112. A reuşit să apeleze numărul de urgenţă, după ce a găsit unul dintre cele trei telefoane ale criminalului.

    STS a anunţat deja că fata a apelat de 3 ori 112, la orele: 11:05:07, al doilea la 11:06:25 şi al treilea 11:12:36.

    În momentul ultimului apel, Gheorghe Dincă revenea acasă.

    De altfel, şeful Poliţiei Române a confirmat că ultimele cuvinte la 112 ale Alexandrei au fost “Vine, vine!”, apoi apelul s-a întrerupt.

    Potrivit unor surse judiciare, agresorul a lovit-o cu putere pe fată, aceasta a căzut şi a rămas inconştientă.

    Gheorghe Dincă a părăsit locuinţa şi timp de două ore s-a plimbat prin oraş, fiind surprins de camere inclusiv când aruncă o parte din bijuterii în curtea unui hotel din Caracal.

    Potrivit aceloraşi surse, agresorul a stat între orele 12.00 şi 14.00 în oraş, apoi a revenit şi a găsit-o pe fata decedată, după care i-a ars cadavrul.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.