Tag: baie

  • Ce s-ar întâmpla dacă nu ai face baie niciodată?

    Dincolo de gândul mirosurilor neplăcute şi scăderea interacţiunilor sociale, există preocupări de natură mult mai importantă – modificarea sănătăţii organismului.

    Pentru început există câteva efecte evidente în cazul în care se renunţă la apă şi la săpun:
    -miros urât;
    – pielea si părul devin slinoase;
    – şansa de a te îmbolnăvi creşte;
    – mâncărimea te va invada, iar acest lucru ar putea duce la un risc sporit de infecţie.
     
    Trebuie luate în considerare şi alte procese incredibile care se declanşează în organism atunci când nu faceţi duş.

    Vezi aici ce s-ar întâmpla dacă nu ai face baie niciodată!

  • Aurelia Cristea cere introducerea programului “Prima Baie” sau “De la lighean la cadă”

     Ea spune că datele colectate în susţinerea acestei propuneri trag un veritabil semnal de alarmă şi nu pot fi ignorate de către o ţară cu pretenţii europene, respectiv că în doar 45% din gospodăriile din România există apă curentă în locuinţă şi că doar în 28% din gospodării există un grup sanitar în interiorul locuinţei.

    “Beneficiarii principali ai unei astfel de măsuri sunt gospodăriile unde există apă curentă şi mai trebuie doar convertită o încăpere în baie. Este vorba de aproximativ 17% din gospodării, acest procent însemnând aproximativ 186.000 de români, la o medie de 2,8 persoane/gospodărie. O estimare a costurilor minime de achiziţie pentru obiectele sanitare şi de igienă intimă necesare echipării unei băi funcţionale se situează între 190 şi 215 Euro. Ca atare, un program de tipul Prima Baie (similar cu programe de tip Prima Casă, Primul Laptop) prin care să fie acordată o subvenţie de 200 Euro pentru astfel de achiziţii ar fi o abordare oportună şi cu rezultate concrete. Suma menţionată a luat în considerare bunurile care asigură funcţionalitatea unei băi”, mai arată Aurelia Cristea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Restaurantele unde mâncarea este servită într-o lopată şi clienţii se spală într-o găleată la baie

    Termenul hipster a devenit extrem de popular în ultimii ani, la fel şi tendiţele fie că vorbim de modă, muzică sau localuri. Hipster se referă la o subcultură a tinerilor din mediul urban, care a apărut în anii 1990, dar care a luat amploare în ultimii ani.

    Totuşi cine sunt hipsteri?

    Sunt tineri, mereu contra curentului, se preocupă de artă, muzică indie, film şi cauze nobile, sunt interesaţi de ecologie, nu-şi fac prea multe planuri şi nu respectă nicio regulă.

    Acelaşi lucru poate fi spus şi despre localurile din imagini: mâncarea este servită într-o lopată, băuturile în borcane sau conserve, iar la baie clienţii se spală într-o găleată.

  • Răsfăţ hotelier: cât costă o noapte în apartamentul Rudyard Kipling sau cum se transformă un penthouse într-o sală de bal

    Încrezătoare în dorinţa de lux a celor bogaţi şi disponibilitatea lor de a cheltui pentru a se răsfăţa, hotelurile s-au pregătit cu apartamente destinate acestora, scrie New York Times.

    Pentru aproape 9.000 de dolari pe noapte, iubitorii de literatură se pot caza în apartamentul Rudyard Kipling de la Brown’s Hotel din Londra, denumit astfel în cinstea scriitorului despre care se spune că a locuit în hotel pe când scria „Cartea junglei“, şi pot opta pentru o vizită la librăria Peter Harrington Rare Books ori cursuri care să-i transforme în maeştri ai preparării băuturilor.
    La St. Regis Dubai, apartamentul imperial se poate rezerva pentru tariful de 20.500 de dolari şi este suficient de încăpător cât să se poată organiza cine pentru douăsprezece persoane, care mai apoi au posibilitatea să se relaxeze cu o baie în piscina de pe acoperiş.

    Cu două terase, dintre care una cu un solariu ce dă înspre o baie turcească şi jacuzzi, patru dormitoare şi o intrare separată, ferită de ochi indiscreţi, apartamentul Katara de la Excelsior Hotel Gallia din Milano este disponibil pentru circa 22.000 de dolari pe noapte, punând la dispoziţia oaspeţilor şi o sală de şedinţe unde să poată discuta probleme de afaceri.

    Mark Penthouse, de la Mark Hotel din New York, are un tarif de 75.000 de dolari şi este compus din cinci dormitoare şi un salon cu cămin şi bar, care se poate transforma în sală de bal. Apartamentul, introdus în circuitul hotelier anul trecut, are şi şase băi, seră, bibliotecă şi sufragerie unde se pot organiza mese pentru 24 de persoane, precum şi o terasă pe acoperiş de unde se pot admira Central Park şi Metropolitan Museum of Art.

  • Trucurile pe care agenţii imobiliari le folosesc pentru a vinde un apartament mai repede şi pentru mai mulţi bani

    Secretul constă în punerea în scenă. Cheryl Eisen împreună cu echipa sa de la Interior Marketing Group utilizează mai multe trucuri pentru a vinde mai uşor apartamentele, informează Business Insider.

    “În primul rând, clienţii trebuie să aibă un moment de uimire când văd apartamentul, ceva trebui să-i facă să zică “uau”, un apartament care să iasă în evidenţă”, spune Eisen. “Trebuie ca apartamentul să spună o poveste”, adaugă ea.

    Sfaturile lui Cheryl Eisen:

    1. Trebuie evidenţiată cea mai bună trăsătură a apartamentului. Dacă are o vedere foarte bună, acest lucru trebuie evidenţiat. Ferestrele nu trebuie acoperite, ci trebuie instalat un mobilier care să-ţi permită să admiri priveliştea în tihnă

    2. Adaugă textură peretelui. Poţi utiliza un tapet cu textură, acest lucru dă o aură călduroasă apartamentului

    3. Utilizarea unui mobilier mai mic astfel tavanul apartamentului va părea mai înalt.

    4. Instalarea unui canapele rotunjite în colţul sufrageriei. Un loc ideal pentru relaxare

    5. Utilizarea unor oglinzi foarte mari în camerele mai mici, astfel spaţiul va părea mai mare, iar lumina ce intra pe fereastră se dublează

    6. Foloseşte obiecte de lux pentru baie, fie că e vorba de prosoape albe sau de un halat alb şi pufos
     

  • Graficul zilei: cine stă mai mult în faţa oglinzii?

    Italienii petrec 5 ore pe săptămână în faţa oglinzii, iar doamnele din Italia, Franţa şi Statele Unite câte 6,2 ore, confom unui studiu GfK. În medie femeile petrec în jur de cinci ore pe săptămână pentru îngrijirea personală – baie, coafură, machiaj, îmbrăcat, în timp ce bărbaţii doar trei ore.

  • O nouă modă îşi face loc în Europa: frigiderele de baie

    Găzduit în mod normal de bucătării, în locuinţele de lux frigiderul ajunge şi în baie. Misiunea lui, în acest caz, este să ţină la rece produsele cosmetice pentru a le păstra la calitate optimă, scrie Financial Times.

    Frigiderele de baie, cu formă de casetă de bijuterii şi capacităţi de patru până la nouă litri de regulă, ţin preţioasele cosmetice la temperaturi de 8-12 grade Celsius.

    Ele au apărut mai întâi în Coreea de Sud, iar acum încep să cucerească Londra, unde sunt incluse în locuinţele de lux nou construite, la solicitarea potenţialilor cumpărători şi în ideea, spun dezvoltatorii, că persoanele care cumpără o astfel de locuinţă folosesc cosmetice scumpe, pe care vor să le păstreze în stare cât mai bună.

  • Zăcământ de aur explorat de o firmă fără angajaţi, administrată de un şef PSD

    O societate înfiinţată de un cetăţean american, fără angajaţi şi fără cifră de afaceri în ultimii ani, administrată de liderul PSD Costineşti, Emanuela Gavrilă, a primit de la autorităţile de mediu licenţa de explorare a zăcământului de aur din zona localităţii Baia de Arieş, judeţul Alba.

    Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a eliberat o licenţă de explorare privind exploatarea resurselor de minereuri polimetalice şi auro-argentifere din perimetrul Geamăna – Colţii Lăzarului, aflat în zona oraşului Baia de Arieş, din judeţul Alba, companiei Blueberry Ridge Minerals, iar primarul oraşului, Traian Pandor, a declarat corespondentului MEDIAFAX că societatea are astfel dreptul să realizeze prospecţiuni geologice în zonă pentru a obţine informaţii privind zăcământul de aur.

    Primarul din Baia de Arieş a spus că firma avea deja, din 2013, un certificat de urbanism eliberat de administraţia locală pentru realizarea de prospecţiuni geologice, iar ulerior a obţinut licenţa care îi permite să facă acest lucru, însă o viitoare exploatare propriu-zisă ar presupune alte avize şi autorizaţii de la autorităţile de mediu.

    Traian Pandor a adăugat că prospecţiunile pe care ar urma să le realizeze compania se vor face pe terenuri proprietate privată, care aparţin unor localnici, şi nu pe cele din domeniul statului, în zone greu accesibile.

    “Noi, ca administraţie locală, am eliberat doar certificatul de urbanism pentru prospecţiuni geologice şi am făcut-o în baza unor legi. Administraţia locală nu poate face altceva, pentru că nu eliberăm avize de mediu sau licenţe. Despre faptul că firma ar fi într-un apartament, că nu ar avea angajaţi, ceea ce mă întreabă în ultima perioadă presa, eu nu am de unde să ştiu”, a declarat Pandor.

    Întrebat ce părere au localnicii despre o posibilă exploatare minieră a aurului în zona Baia de Arieş, primarul a spus că “părerile sunt împărţite”.

    “Părerea mea personală este că Baia de Arieş a fost unul dintre cele mai dezvoltate oraşe din minerit. Acum e discutabilă tehnologia folosită pentru extracţia aurului, mai ales dacă ar fi vorba de cianuri. Nu sunt însă în măsură să vă răspund, aici trebuie să se pronunţe autorităţile competente. Dar vă spun că noi, la Baia de Arieş, avem nevoie de locuri de muncă ca de aer”, a afirmat edilul.

    El a adăugat că nu a avut niciun contact cu reprezentanţii firmei Blueberry Ridge Minerals, precizând că singura atribuţie a administraţiei locale în acest caz a fost eliberarea certificatului de urbanism pentru prospecţiuni geologice.

    Localnicii din zona Baia de Arieş susţin că încă de anul trecut au aflat despre faptul că o firmă ar urma să exploreze şi apoi să deschidă o mină de aur, iar unii ar fi fost şi contactaţi pentru a permite prospecţiuni geologice pe terenurile lor.

    Foştii mineri povestesc că zăcământul de la Baia de Arieş ar fi extrem de bogat şi, chiar dacă nu se ridică la mărimea celui de la Roşia Montană, tot ar fi vorba de zeci de tone de aur.

    Potrivit primarului Pandor însă, datele privind mărimea zăcământului de aur din zona Baia de Arieş sunt secrete.

    Conform site-ului Ministerului Finanţelor Publice, societatea Blueberry Ridge Minerals SRL a fost înfiinţată în 2011 la Deva, având ca obiect de activitate “extracţia altor minereuri metalifere neferoase”, iar de atunci şi până în 2015 nu a avut niciun angajat. În anul 2014, firma avea cifră de afaceri zero, venituri de 13.823 de lei şi cheltuieli de 80.261 lei, înregistrând o pierdere de 66.438 lei.

    Datele de la Registrul Comerţului arată că societatea a fost înfiinţată de cetăţeanul american John Ernest Dahlman ca acţionar unic, fiind administrată de Emanuela Gavrilă.

    Ema Gavrilă a explicat, într-o declaraţie acordată corespondentului MEDIAFAX, de ce compania nu are angajaţi şi de ce este pe pierdere.

    “Aşa cum se vede, compania este pe pierdere pentru că este o companie înfiinţată în mod expres pentru acest perimetru. Nu este o companie care prestează diverse alte activităţi, este o companie exclusiv pentru acest lucru. Eu am firmă din 1993. ştiu bine cum funcţionează administraţia unei companii. Vreau să subliniez că eficientizarea cheltuielor unei firme se face nu prin a ţine mulţi angajaţi într-un moment în care ei nu au ce face pe acolo, ci a externaliza serviciile. Am angajat companii de geologi, companii de topografi, firme specializate în efectuarea lucrărilor pe care noi a trebuit să le facem de-a lungul acestor patru ani de când funcţionăm. O companie de acest gen poate deveni profitabilă în momentul în care va produce aur, dacă va produce, nu ştim, s-ar putea ca în această zonă aurul să nu existe sau să existe într-o compoziţie foarte dificil de scos şi ineficientă ca şi costuri”, a declarat Ema Gavrilă pentru MEDIAFAX.

    Ea a mai precizat că nu ştie cât poate dura perioada de explorare.

    “Se fac foraje specifice acestor lucrări, se bagă tuburi în adâncime, se scot carote de minereu şi se duc la analize şi se vede dacă există sau nu minereu acolo. Poţi să faci un singur foraj şi să ai un rezultat de excepţie că este o rezervă fantastică acolo sau să faci trei ani aceste foraje. Nu se poate da un termen”, a explicat Ema Gavrilă, care a precizat că licenţele de explorare se acordă pe o perioadă de cel mult cinci ani.

    Ea a mai spus că ideea înfiinţării unei firme cu un asemenea specific i-a venit în urmă cu patru ani atunci când valoarea aurului pe piaţa internaţională era la un nivel ridicat, iar obţinerea acestei licenţe de explorare a fost un lucru uşor.

    “Am făcut firma în 2011, am citit legislaţia, a fost un lucru uşor, nimic complicat. Nu e nimic de ascuns şi nu e nicio minune ce am făcut eu”, a spus Ema Gavrilă.

    Ea a menţionat şi că firma pe care o administrează a fost singura interesată de perimetrul respectiv.

    “Am văzut în presă că ar mai fi aplicat cineva pe perimetrul nostru. Nu, am fost singurii, tocmai de asta a şi fost atât de uşor, nu a mai interesat pe nimeni perimetrul nostru. Probabil nu este atât de bun dacă nu a mai candidat nimeni, am fost singurii aplicanţi”, a mai declarat Ema Gavrilă.

    Emanuela Gavrilă este preşedinte al PSD Costineşti şi este cunoscută ca fiind o apropiată a senatorului Alexandru Mazăre, cu care ar fi avut o relaţie. Alexandru Mazăre este fratele fostului primar al Constanţei Radu Mazăre.

  • Cât costă un abonament la cel mai nou wellness club din nordul Bucureştiului

    O piscină interioară semi-olimpică, zonă de fitness, aerobic şi spinning de peste 700 de mp, baie de aburi, saună uscată, frigidarium, o piscină în aer liber şi jacuzii all seasons – sunt câteva dintre facilităţile noului Vitality Wellnes Club din nordul Capitalei, realizate în urma unei investiţii de patru milioane de euro. Clubul, întins pe o suprafaţă de 3.000 mp a fost realzat în cadrul complexului hotelier Ramada Plaza şi Ramada Parc şi deserveşte atât clienţii celor două hoteluri, cât şi persoanele care locuiesc în nordul Bucureştiului sau clienţii corporate care lucrează în această zonă. 


    Abonamentele la Vitality Wellness Club variază de la 110 euro /luna day time pâna la 1090 euro/an full time. Până la sfârşitul anului, reprezentanţii clubului estimează că se vor încheia în jur de 800 de abonamente

    Vezi aici cum arată cel mai nou club de sănătate din Nordul Capitalei:

  • Putin: Preşedintele SUA să facă tot posibilul pentru a împiedica o baie de sânge. Obama: Rusia va plăti şi mai mult dacă va continua

     “Răspunzând îngrijorărilor exprimate de preşedintele american în legătură cu o aşa-zisă ingerinţă rusă în sud-estul Ucrainei, preşedintele rus a semnalat că astfel de speculaţii sunt bazate pe informaţii nefondate”, a anunţat Kremlinul într-un comunicat.

    “Vladimir Putin l-a îndemnat pe Barack Obama să facă tot posibilul pentru a nu permite utilizarea forţei şi o baie de sânge”, a precizat Kremlinul. De asemenea, el a făcut apel din nou la lansarea unor negocieri cu participarea “tuturor principalelor forţe politice şi regiunilor”, în scopul stabilirii unei structuri federale pentru Ucraina.

    Potrivit Kremlinului, cei doi şefi de stat au căzut de acord asupra necesităţii “continuării eforturilor” în vederea găsirii unei soluţii diplomatice înainte de negocierile de joi, la Geneva.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro